SĂPUNARU, ultimul meci în Giulești. Discurs cu greutate și promisiuni tăioase făcute de simbolul Rapidului: E dureros. Urmează schimbări!

sapunaru,-ultimul-meci-in-giulesti-discurs-cu-greutate-si-promisiuni-taioase-facute-de-simbolul-rapidului:-e-dureros.-urmeaza-schimbari!

Cristi Săpunaru a disputat, luni seară, ultimul său meci ca fotbalist profesionist pe stadionul „Giulești”, în fața suporterilor care i-au apreciat cariera timp de două decenii. Rapid a pierdut categoric, scor 1-4 cu CFR Cluj, în etapa a 9-a din play-off-ul Superligii, însă ziua a fost despre retragerea simbolului „alb-vișiniu”. După fluierul final, Săpunaru a vorbit cu sinceritate și emoție, transmițând un mesaj puternic către vestiar, conducere și fani. Săpunaru promite un meci de retragere „A fost ultimul meci în Giulești. Meciul de retragere îl fac eu, sper anul acesta, tot pe «Giulești». Păcat, e un moment greu pentru orice fotbalist când se retrage! În viață, toate au un început și un sfârșit. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că nu am avut parte de accidentări grave. Am dat tot ce am avut mai bun pe teren. Am avut meciuri bune, mai slabe, am dat mereu totul, asta a contat cel mai mult în cariera mea”. Săpunaru nu s-a ferit să vorbească deschis despre greutatea momentului, afirmând că fotbalul a fost mereu mai mult decât un simplu sport: „Am avut emoții ca la 20 de ani. E normal. E o zi nefericită pentru toți fotbaliștii, atunci când vine. Asta facem de mici, era sportul pe care-l iubeam de mici. Acum, la sfârșit, e dureros că se termină un capitol. Ce e mai frumos decât să fii fotbalist? Nu e nimic mai frumos. Asta le-am spus și colegilor”. În discursul de final, „Săpun” a strecurat și o amintire cu umor din debutul său pe „Giulești”: „Debutul pe Giulești?! Era sfârșitul meciului, am salutat galeria. De la tribuna a II-a a strigat un suporter la mine «Săpunare, bravo, bă, ai debutat pe Giulești!». Au mai fost câteva cuvinte acolo, trebuie să punem bip dacă le spun… Așa ne iubim noi, rapidiștii”. „Suporterii merită mult mai mult” Fostul internațional a redevenit serios când a vorbit despre situația actuală a echipei și despre lipsa rezultatelor așteptate de fani: „Eu consider că oamenii și suporterii merită mult mai mult. Nu am fost noi obișnuiți cu trofee, dacă ne uităm la istorie, dar banii care se investesc… În patru ani de zile, nu am putut trece peste meciurile importante. Cine vrea să vină și să joace pentru Rapid, să o facă 100%! Dacă faci asta, indiferent de rezultat, suporterii nu te înjură. Efortul niciodată nu se discută”. Legat de planurile de viitor, Cristi Săpunaru a transmis că va rămâne implicat și hotărât să ajute clubul Rapid: „Suporterii știu că eu voi încerca să fac treabă cât voi fi aici, pentru Rapid. Și pentru mine, vreau să dovedesc că sunt bun să îmi duc treaba mai departe. Mâine am antrenament. A fost ultimul meci pe Giulești, mai avem unul. Nu am nimic programat după, nu sunt genul”. CITEȘTE ȘI: Marius Șumudică a cedat după umilința cu CFR Cluj. „Avea tensiunea 19 cu 10. Nu mai poate continua” Declarații neașteptate făcute de Marius Șumudică despre FCSB: „Un club foarte bine structurat din toate punctele de vedere” Dan Şucu i-a arătat Giuleștiul italianului adus să conducă RAPIDUL în sezonul viitor. Cine este înlocuitorul „Comisarului” Moldovan Laurențiu Teodorescu este un jurnalist cu experienta, care a debutat in presa scrisa din Romania in anul 2000. De-a lungul carierei, a colaborat cu mai multe publicatii, atat din presa scrisa, cat si … vezi toate articolele

Cristi Săpunaru, Marius Șumudică și alte vedete și-au anunțat prezența! Gest superb în familia Rapidului după meciul României cu Bosnia

cristi-sapunaru,-marius-sumudica-si-alte-vedete-si-au-anuntat-prezenta!-gest-superb-in-familia-rapidului-dupa-meciul-romaniei-cu-bosnia

Marius Șumudică, alături de Cristi Săpunaru și alți jucători din Giulești vor veni sâmbătă seara să susțină echipa de handbal feminin a Rapidului în duelul cu CSM București din Liga Campionilor. Andi Moisescu și Horia Brenciu vor fi și ei printre cei prezenți la marele meci programat în Sala Polivalentă, în play-off-ul pentru sferturile de finală. Familia Rapidului, gata de meciul cu CSM București! Marius Șumudică și-a anunțat prezența Marius Șumudică, alături de o bună parte dintre jucătorii Rapidului, nu vor lipsi din Sala Polivalentă, acolo unde Rapid dă primul „examen” cu CSM București din Liga Campionilor. Tehnicianul și oamenii lui profită de faptul că Superliga este întreruptă în această perioadă, în condițiile în care naționala României a jucat cu Bosnia și va întâlni săptămâna viitoare San Marino. Din informațiile noastre, în jur de 16 oameni (jucători și staff tehnic) ai clubului din Superliga vor urmări din tribune partida pe care Rapid o joacă în cea mai importantă competiție europeană. Pe lângă Marius Șumudică, Cristi Săpunaru va ajunge și el la meci, iar Onea, Pașcanu și Dobre și-au anunțat și ei prezența. Andi Moisescu și Horia Brenciu vor face și ei parte din „familia” Rapidului, care speră să producă surpriza în fața echipei care a câștigat Liga Campionilor chiar la prima participare. Rapid – CSM București este sold-out! Se anunță o atmosferă de zile mari În jur de 5.000 de spectatori vor asista din tribune la partida dintre Rapid și CSM București, meciul urmând să fie sold-out. Galeria Rapidului promite spectacol în tribune, Peluza Nord urmând să asiste la această partidă deosebit de importantă din Liga Campionilor. Partida retur dintre Rapid și CSM București va avea loc săptămâna viitoare, iar echipa care se califică va mai avea un singur obstacol de trecut până la calificarea în Final Four. Mă bucur pentru că va fi din nou sala plină și sper să vină cât mai multă lume la meci, să fie alături de noi și împreună să mergem spre victorie. Pentru noi, ei o să fie un atu foarte important. De fiecare dată când au fost alături de noi, ei ne-au ajutat, ne-au împins de la spate. Este cel mai important atunci când îi simțim alături de noi. Va fi un meci foarte dificil. CSM București este o echipă foarte bună, dar vom da totul pe teren și sper să mergem mai departe”, a fost mesajul Sorinei Grozav pentru fanii Rapidului, prin intermediul ProSport Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care … citește mai mult