Cristian Mungiu, despre noul său film Fjord: Lumea nu este binară, iar cinematografia nu trebuie să fie nici ea

„Lumea nu este binară, iar cinematografia nu trebuie să fie nici ea. Consider important să continuăm să producem filme care solicită spiritul critic, care îl fac pe spectator să conștientizeze că adevărul său nu este neapărat și al celorlalți”, a declarat regizorul Cristian Mungiu într-un interviu publicat duminică de publicația franceză Madame Figaro. Filmul „Fjord”, inspirat de un caz real petrecut în Norvegia, explorează confruntarea dintre valori culturale și norme sociale diferite. Mungiu spune că a ales Norvegia, țară deseori prezentată drept un model de progres social, tocmai pentru a pune sub semnul întrebării anumite certitudini. „Și aceste țări pot fi convinse că modul lor de funcționare, atât de des elogiat, este singurul care merită, uitând să țină cont de diferențele culturale”, afirmă regizorul. Migrație și stereotipuri Cineastul vorbește și despre propria experiență ca român și despre stereotipurile cu care se confruntă culturile din Europa de Est. „Când vii dintr-o «țară mică», lumea capitalistă occidentală are tendința să te trateze ca pe un cetățean de categoria a treia, fără să știe nimic despre cultura ta”, spune Mungiu. Mungiu subliniază că migrația nu înseamnă doar mutarea fizică într-o altă țară. „Nimeni nu a anticipat în asemenea măsură efectele nocive pe termen lung ale globalizării. Este minunat să le permitem oamenilor să trăiască în afara țării lor, dar nu călătorim doar cu valizele. Ducem cu noi și un sistem de valori, uneori foarte diferit de normele societăților care ne primesc. Ce facem cu asta: trebuie să-i obligăm să se conformeze sau, dimpotrivă, să acceptăm diversitatea? Nu există un răspuns simplu la această întrebare. Particularitățile noastre sunt o bogăție, dar este imposibil să facem abstracție de legile și codurile care guvernează societățile în care evoluăm”, a afirmat el. „Fjord” i-a adus lui Cristian Mungiu anul acesta cel de-al doilea Palme d’Or din carieră, după trofeul câștigat în 2007 pentru „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”.
Șerban Pavlu, despre succesul regizorilor Radu Jude și Cristian Mungiu: Există un tip de performanță care vorbește de la sine

Actorul Șerban Pavlu a evidențiat diferența dintre susținerea materială a regizorilor români și impactul lor cultural uriaș pe plan mondial. „Lumea nu înțelege foarte clar că niște băieți de aici, din România, cu niște mijloace minime și în cazurile fericite minime, reușesc, an după an, să lase o dâră foarte adâncă la cele mai mari festivaluri de cinema din lume”, spune Șerban Pavlu, la podcastul „Altceva cu Adrian Artene”, găzduit de Gândul. „Există un tip de performanță care vorbește prin ea însăși te duce la cele mai mari. Sunt 3-4 festivaluri mari. Nu sunt altele pe planetă. Nu e ca și cum. Lasă Domnule, că pe cealaltă parte a planetei mai sunt altele. Cannes sau Berlin sau Veneția, alea sunt. Locarno și Toronto, alea sunt. Nu există alt festival mai mare decât Cannes”, continuă actorul. În acest context, Șerban Pavlu a vorbit și despre influența imensă a regizorului Radu Jude asupra cineaștilor internaționali. „Sunt foarte mulți regizori și foarte multe producții, și spun producții separat în sensul unui efort de producție, care înseamnă bani de promovare, care doresc să fie acolo. Radu Jude, care e primit la Berlin, e un fel de mentor al festivalului”, spune Pavlu. Declarațiile lui Pavlu vin după ce Cristian Mungiu a obținut în 2026 al doilea Palme d’Or din carieră, pentru filmul „Fjord”. Astfel, regizorul român a intrat în cercul select al regizorilor care au câștigat de două ori Palme d’Or, alături de alți nouă norocoși. Printre aceștia se numără, de exemplu, Coppola sau Ruben Östlund. Regizorul român a primit primul său Palme d’Or în 2007 pentru filmul „Patru luni, trei săptămâni și două zile”. Emisiunea integrală poate fi urmărită aici:
Anghel Damian, despre succesul lui Cristian Mungiu: Este ceva extraordinar. Nu are cum să fie întâmplător

Invitat la cel mai recent episod al podcastului „Altceva cu Adrian Artene”, regizorul și scenaristul Anghel Damian a vorbit despre performanțele obținute de Cristian Mungiu, spunând că succesul acestuia ar trebui să fie o sursă de inspirație pentru colegii de breaslă. El a mai subliniat că performanțele lui Mungiu nu pot fi puse pe seama întâmplării. „E ceva oarecum, la un moment dat, tipic românesc să nu ne bucurăm de succesul vecinului”, a afirmat Damian, referindu-se la reacțiile din breaslă în urma reușitelor lui Mungiu. Scenaristul a subliniat că obținerea a două trofee Palme d’Or într-un interval mai mic de 20 de ani reprezintă o performanță excepțională atât pentru cineast, cât și pentru România. „Succesul lui Cristi Mungiu, și o spun și aici, în cadrul acestui podcast, este ceva extraordinar. Lumea nu înțelege ce înseamnă totuși, atât la nivel individual pentru Cristi Mungiu, cât și la nivel de țară, ca într-un timp de sub 20 de ani să ai două Palme d’Or-uri. Vorbim totuși de cel mai important festival de film din zona europeană. (…) Să ți se întâmple asta într-o perioadă de sub 20 de ani, același om, este ceva care nu are cum să fie întâmplător. Despre asta e vorba.”, a declarat Anghel Damian. „Este un merit care trebuie felicitat” În opinia sa, performanțele lui Cristian Mungiu trebuie privite ca un motiv de încredere și de motivație pentru întreaga breaslă cinematografică din România. „Oricât am încercat noi să zicem, Doamne, conjunctura a fost norocul, este un merit care trebuie felicitat”, a completat Anghel Damian. Scenaristul și regizorul român a adăugat că astfel de reușite ar trebui să îi încurajeze pe cineaștii români să își ridice standardele profesionale, fără a încerca să copieze parcursul lui Cristian Mungiu. „Asta ar trebui să ne dea curaj, să ne impulsioneze. Nu să imităm un traseu, că e imposibil. Să încercăm să devenim mai buni și, devenind mai buni, poate ajungem undeva pe aceleași trepte”, a conchis Anghel Damian. Performanța lui Cristian Mungiu cu „Fjord” Filmul „Fjord”, regizat de cineastul român Cristian Mungiu, a câștigat Palme d’Or la ediția a 79-a a Festivalului de Film de la Cannes 2026, în cadrul ceremoniei de închidere. Filmul a fost considerat încă de la începutul festivalului unul dintre favoriți, fiind apreciat pentru regia sa și pentru interpretările principale. „Prima dată este o surpriză. Apoi vine bucuria. Întotdeauna ne amintim a doua oară. Seara aceasta va rămâne întipărită în memoria mea. Acest premiu mă face fericit, dar vor trebui să treacă douăzeci de ani ca să aflăm care au fost cele mai bune filme. Starea lumii nu este cea mai bună. Nu sunt foarte mândru de ceea ce le lăsăm copiilor noștri. Schimbarea ar trebui să înceapă cu noi. Trebuie să vorbim despre lucruri relevante, iar asta depinde de noi. Ne-am asumat riscul de a ne face auzite vocile. Ceea ce simt eu este radicalizarea și fracturarea societății. Acest film este un angajament împotriva oricărei forme de fundamentalism, un apel la empatie, care ar trebui pusă în practică mai des”, a spus Cristian Mungiu, la scurt timp după ce a câștigat Palme d’Or. Mungiu a obținut un Palme d’Or pentru prima dată în anul 2007, pentru filmul „Patru luni, trei săptămâni și două zile”.
Filmul Fjord, inclus pe lista proiectelor strategice. Anunțul ministrului Culturii

Ministrul Culturii a spus luni că fimul lui Mungiu va fi inclus pe lista proiectelor strategice. „Includerea pe această listă creează premisele ca, în condițiile legii, să se depună un proiect și să primească finanțare. În concret, conform regulilor de la gala premilor Oscar, în vară, cândva, începe înscrierea pentru diversele filme, dar, în cazul nostru, filmul «Fjord», de exemplu, este selectat automat datorită premiului luat la Cannes”, a spus Demeter András István la Digi24. El a adăugat că va face demersuri pentru crearea cadrului legal în vederea obținerii finanțării. „Este vorba de o situație în care cinematografia românească în ultimii 30 de ani nu a prea beneficiat de o susținere consacrată în aceste competiții pentru gala Oscar. Ceea ce am propus eu este un lucru foarte simplu. Prin includerea, prin completarea ordinului emis în martie pentru anul în curs, creăm cadrul regulamentar pentru ca solicitanții, în primul rând producătorului filmului, dar și Centrul Național al Cinematografiei, să poată apela pentru o susținere financiară”, a mai declarat ministrul. Demeter András István a precizat că nu se poate discuta de o sumă deocamdată: „Nu pot eu, dintr-un birou, să estimez o cifră cu care România să contribuie până la momentul la care nu există solicitarea, până la momentul în care instituțiile competente, cum ar fi Autoritatea Națională în Materie Cinematografică, adică Centrul Național al Cinematografiei, producătorii la rândul lor, nu contractează și nu contactează acei ofertanți din Statele Unite care se ocupă de aceste campanii”. Ministrul Culturii spune că banii ar putea fi asigurați din fonrui publice, private, comune sau complementare. Filmul „Fjord”, regizat de cineastul român Cristian Mungiu, a câștigat Palme d’Or la ediția a 79-a a Festivalului de Film de la Cannes 2026, în cadrul ceremoniei de închidere.
The New York Times: Cannes devine rampa de lansare spre Oscar pentru filmul Fjord

Marele trofeu Palme d’Or a fost câștigat anul acesta de filmul Fjord, o dramă multilingvă semnată de Cristian Mungiu, care abordează tensiunile culturale și diferențele de mentalitate dintre societăți. Jurnalistul Kyle Buchanan de la The New York Times consideră că pelicula este una dintre cele care vor genera cele mai multe discuții în perioada următoare. Cannes, tot mai important în drumul către Oscar Potrivit editorialistului american, în ultimii ani, tot mai multe producții lansate la Cannes au ajuns ulterior printre favoritele de la Oscar. Filmul Parasite a schimbat complet percepția asupra festivalului după ce a câștigat atât Palme d’Or, cât și Oscarul pentru Cel mai bun film, devenind primul lungmetraj într-o altă limbă decât engleza care a obținut această distincție. „Fjord” a intrat în cursa pentru o nominalizare la Oscarul pentru „Cel mai bun film internațional” „Fjord”, în centrul controverselor Filmul lui Cristian Mungiu pare deja unul dintre cele mai polarizante titluri ale anului. Sebastian Stan și Renate Reinsve interpretează doi părinți conservatori cărora autoritățile le iau copiii, într-o poveste despre ciocnirea valorilor culturale și morale. Potrivit lui Buchanan, aproape toate filmele importante din competiție au împărțit publicul și criticii în tabere opuse, însă „Fjord” este considerat unul dintre cele mai discutate titluri ale ediției. Producțiile recomandate după Cannes Kyle Buchanan a evidențiat și câteva dintre filmele care l-au impresionat cel mai mult la această ediție. Printre ele se află The Black Ball, regizat de Javier Ambrossi și Javier Calvo, descris drept o epopee amplă care urmărește povești gay desfășurate pe parcursul unui secol. Criticul american a remarcat și The Man I Love, cu Rami Malek în rolul unui actor care trăiește drama epidemiei de SIDA în New York-ul anilor ’80. AUTORUL RECOMANDĂ
Cristian Mungiu s-a întors în țară cu al doilea trofeu Palme d’Or

Cristian Mungiu a revenit duminică în România, după ce a câștigat marele premiu de la Cannes. Regizorul a anunțat că filmul său este calificat automat la premiile Oscar, ocazie cu care a transmis o replică acidă autorităților de la București. Regizorul, scenaristul si producatorul roman Cristian Mungiu pozeaza dupa castigarea premiului Palme d’Or.CRISTIAN RADU NEMA / MEDIAFAX FOTO Regizorul a mărturisit că speranțele echipei au fost uriașe, dar a subliniat că festivalul din Franța rămâne de fiecare dată o competiție imprevizibilă. „Ne-am bucurat foarte mult, am sperat foarte mult că e posibil, vă dați seama. Dar la Cannes nu poți să-ți propui să iei un premiu, depinde cine e în jur, depinde cum sunt celelalte filme”, a declarat Cristian Mungiu la sosirea pe aeroport. Al doilea trofeu deschide porțile Americii Întrebat despre importanța acestui al doilea trofeu suprem din carieră, Mungiu a explicat că succesul actual vine fără presiunea din trecut, iar miza principală e acum deschiderea drumului spre Hollywood. „Pune mai puțină greutate decât primul. Primul te califică drept un autor valabil în lumea acestui gen de film. Viața acestui film abia începe cu acest Palme d’Or. Avem niște șanse la Oscar. Sper ca filmul să fie susținut de distribuitorul american și de noi, din România.” Cineastul își dorește o promovare puternică în perioada următoare și spune că e conștient că publicul din țară oferă o importanță mai mare galelor americane. „Sper ca filmul să aibă o campanie și să ajungă cât mai departe, poate chiar până la nominalizarea la Oscar. Nu pentru că premiile acestea sunt mai importante, dar în România sunt percepute ca fiind mai interesante decât alte distincții.” Solicitări ferme către Guvern În ciuda planurilor pentru America, Mungiu s-a declarat profund revoltat de lipsa de sprijin din țară. Acesta consideră rușinos faptul că în Capitală nu există o sală adecvată pentru o astfel de premieră. „Am niște așteptări care nu se leagă de filmul meu. Eu am rugămintea și pretenția ca statul român să dea mai mult înapoi culturii și cinematografiei, pentru că noi am făcut partea noastră. E un pic stânjenitor că, la 20 de ani după primul Palme d’Or, ne întoarcem acum și încă nu avem o sală de premieră unde să prezentăm acest film în București. Noi nu putem să facem ceva, avem nevoie ca statul să ne ajute. Îmi doresc ca statul să își aplice propria lege, pentru că dacă fondul de la loterie ar contribui la cel al CNC, cum este legal, noi nu am mai avea probleme de finanțare. Îmi doresc doar să își facă treaba. Medalii și decorații am deja o valiză de data trecută, îmi ajung, mulțumesc.” AUTORUL RECOMANDĂ: The Guardian contestă Palme d’Or-ul câștigat de Cristian Mungiu: „Cannes a greșit” „Fjord” a intrat în cursa pentru o nominalizare la Oscarul pentru „Cel mai bun film internațional”
Nicușor Dan, după succesul filmului regizorului Cristian Mungiu la Cannes 2026: Filmul românesc contemporan este o carte de vizită excelentă pentru România

„Felicitări Cristian Mungiu pentru al doilea Palme d’Or la Cannes, o performanță extraordinară. Felicitări întregii echipe a filmului, cu mulți români, și lui Sebastian Stan în rol principal”, a transmis Nicușor Dan, duminică, pe rețelele de socializare. El a subliniat și dimensiunea artistică a filmelor regizorului român, pe care le consideră relevante prin modul în care explorează conflicte de valori. „Am apreciat la filmele precedente ale lui Cristian Mungiu că pun întrebări, că merg pe linia fină dintre două sau mai multe seturi de valori aflate în conflict. Acesta este, pentru mine, sensul artei: cunoașterea umanului din cât mai multe perspective”, a spus Dan. Nicușor Dan a făcut referire și la așa-numitul „noul val” al cinematografiei românești. „Este și o recunoaștere a noului val al cinematografiei românești, cu Cristi Puiu, Corneliu Porumboiu, Cătălin Mitulescu și toți ceilalți. Au avut curajul să se exprime altfel decât se exprima cinematografia până la ei, să se raporteze direct și să surprindă întrebările unei societăți în transformare, atingând astfel adesea universalitatea”, a mai spus el. „Filmul românesc contemporan este o carte de vizită excelentă pentru România, iar administrația trebuie să facă mult mai mult pentru a-l folosi în beneficiul României și al cinematografiei românești”, a încheiat Nicușor Dan.
Lia Bugnar, reacție la succesul lui Mungiu de la Cannes: Merge cu încăpățânare pe drumul lui

Într-un mesaj postat pe rețelele sociale, Bugnar a remarcat că, deși filmele lui Mungiu sunt adesea „desființate” în spațiul critic din țară, acestea ajung să fie validate la cel mai înalt nivel internațional. „Partea amuzantă e că la noi deja filmul a fost desființat de criticii de film, ca mai toate filmele lui. Noi suntem foarte severi, dacă pe fraierii ăia-i păcălește, pe noi nu”, a scris ea, într-un ton sarcastic. Aceasta a continuat cu o apreciere directă la adresa regizorului, pe care îl descrie ca pe un artist constant și independent de climatul cultural local. „Ador acest regizor care-și vede de treaba lui, nu se amestecă în meschinăriile si bisericuțele de aici, ba chiar le respinge fără drept de apel. Un om de-o bună creștere si delicatețe ieșite din comun. Și tobă de cultură”, a mai transmis Bugnar. În același mesaj, ea a subliniat și dimensiunea de consecvență a parcursului său artistic, considerând că recunoașterea internațională vine ca o validare în timp. „Uneori lucrurile se mai așază și în ordinea firească și asta îmi dă speranță. Toată admirația pentru acest artist care merge cu încăpățânare pe drumul lui, exact ca ursul, în timp ce latră câinii”, a mai scris aceasta. Reacția vine în contextul în care „Fjord” a devenit sâmbătă noapte unul dintre cele mai premiate filme ale ediției Cannes 2026, consolidându-l pe Cristian Mungiu drept unul dintre puținii regizori europeni cu două Palme d’Or în palmares.
Oana Pellea îl somează pe Nicușor Dan după succesul lui Cristian Mungiu la Cannes: „Care sunt măsurile concrete prin care sprijină Cultura din România?”

Oana Pellea îl somează pe Nicușor Dan după succesul lui Cristian Mungiu la Cannes. Regizorul român a câștigat al doilea Palme d’Or din carieră cu filmul „Fjord”. Oana Pellea îl felicită pe regizorul Cristian Mungiu pentru cel de-al doilea premiu Palme d’Or pe care l-a obținut. În continuare, Oana Pellea susține că cinematografia românească „trebuie să fie finanțată de stat”, într-o mai mare măsură. Apoi, s-a adresat colegilor de breaslă, întrebându-i dacă ar fi momentul să fie conepută o „scrisoare oficială adresată autorităților pentru susținerea financiară a campaniei pentru Premiile Oscar a filmului Fjord”. Mesajul Oanei Pellea Mesajul Oanei Pellea „O smerită inițiativă.. Felicitări, Cristian Mungiu pentru cel de al doilea premiu Palme d’Or! Felicitările sunt minunate, aplauzele la fel, laudele meritate …dar nu ajung! Cinematografia este și o industrie, nu numai artă. Această industrie trebuie apreciată și sprijinită! Cinematografia românească trebuie sa fie finanțată de către stat, într-o mai mare măsură, decât o face acum. Dar revenind la filmul lui Cristian Mungiu. Nu credeți, dragi colegi, că ar trebui să concepem o scrisoare oficială adresată autorităților, pentru susținerea financiară a campaniei pentru Premiile Oscar a filmului ”Fjord”, premiat aseară cu Palme d’Or, în regia lui Cristian Mungiu? Cu ce va contribui Ministerul Culturii la promovarea și la campania de publicitate pentru Oscar? Cum se va implica Guvernul României? Care sunt măsurile concrete prin care Președintele Nicușor Dan sprijină Cultura din România? Propun să fie concepută o astfel de scrisoare! Eu sunt prima care o voi semna! Ce ziceți, dragi colegi? Putem oare fi solidari în susținerea unui astfel de demers! Ar fi o premieră. Nu este vorba de a-l susține pe Cristian Mungiu, ci este vorba de fi solidari în a cere sprijinul autorităților pentru propagarea valorilor românești în lume! Este vorba despre imaginea României, în domeniul artei, la nivel de excelență, prin Cristian Mungiu, în lume! Deci: Haideți să facem un apel oficial autorităților! Haideți să demonstrăm că putem să fim solidari în susținerea valorilor REALE ale României. Cine concepe scrisoarea? M-aș încumeta… dar nu mă pricep…”, a notat Oana Pellea pe Facebook. Autorul recomandă: Ilie Bolojan îşi face timp ca să-l felicite pe regizorul Cristian Mungiu. „Mulțumim pentru imaginea pe care o duce mai departe despre România” The Guardian contestă Palme d’Or-ul câștigat de Cristian Mungiu: „Cannes a greșit” „Fjord” a intrat în cursa pentru o nominalizare la Oscarul pentru „Cel mai bun film internațional” Cristian Mungiu câștigă al doilea Palme d’Or din carieră cu filmul Fjord Cannes 2026: „Fjord”, fimul regizat de Cristian Mungiu, a câștigat Premiul François Chalais The Guardian a notat cu 4 filmul „Fjord”, de Cristian Mungiu. „Este o dezamăgire” Sebastian Stan, ovaționat la Cannes pentru „Fjord”. Filmul lui Cristian Mungiu a primit 10 minute de aplauze Echipa filmului „Fiord”, în frunte cu regizorul Cristian Mungiu și actorul Sebastian Stan, a strălucit pe covorul roșu de la Cannes Imagini de colecție de la Festivalul de la Cannes. Regizorul și fotograful Cristian Radu Nema: „Când ești contemporan cu istoria, ai atins fericirea cu sufletul” Sursă foto: Mediafax Foto
The Guardian contestă Palme dOr-ul câștigat de Cristian Mungiu: Cannes a greșit

Criticul de film al The Guardian, Peter Bradshaw, pune sub semnul întrebării decizia juriului de la Cannes care a acordat Palme d’Or filmului „Fjord”, regizat de Cristian Mungiu. În analiza sa, acesta consideră că ediția de anul acesta a festivalului a fost una modestă, iar alegerea premiului principal este discutabilă. „Cannes a greșit anul acesta acordând Palme d’Or filmului „Fjord”, o realizare destul de modestă a lui Cristian Mungiu”, a titrat The Guardian. „Un film despre un cuplu judecat pentru abuz asupra copiilor nu se apropie deloc de nivelul filmului anterior câștigător de Palme d’Or al regizorului, în timp ce alte filme dezamăgitoare par să fi atras atenția juriului”, a scris în continuare Peter Bradshaw. „Fjord” a intrat în cursa pentru o nominalizare la Oscarul pentru „Cel mai bun film internațional” Criticul a continuat să își exprimăe fără echivoc îndoiala față de alegerea făcută de juriul festivalului, considerând că nivelul general al competiției nu justifică premiul acordat filmului „Fjord”. În analiza sa, criticul sugerează că selecția din acest an a fost una inegală, iar producțiile premiate nu au avut consistența așteptată de la un festival de talia Cannes. „Acestea au fost premiile unui Cannes aflat sub presiune. Marile vedete de la Hollywood au rămas acasă anul acesta. Dar ce s-a întâmplat cu „greii” internaționali din Europa și Asia, despre care frecvent se spune în cercurile de festival că sunt oricum mai buni decât americanii? Ei bine, mulți dintre ei au fost prezenți doar fizic. Pentru mine, majoritatea filmelor semnate de laureați și autori consacrați au fost destul de modeste și trebuie să recunosc că sunt sceptic în privința Palme d’Or-ului din acest an, „Fjord”, al regizorului român Cristian Mungiu (care a câștigat trofeul acum aproape 20 de ani cu drama sa intensă despre avort, „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”). „Fjord” este, de fapt, un exemplu tipic de regizor european consacrat care lucrează cu un nume mare de la Hollywood: Sebastian Stan, care interpretează un inginer IT român morocănos și religios, cu părul ras pentru rol într-un stil de chelie masculină discretă și filmat în mare parte în cadre lungi, austere.” „Fjord” a intrat în cursa pentru o nominalizare la Oscarul pentru „Cel mai bun film internațional” „Fjord, o construcție de coproducție forțată” Peter Bradshaw descrie „Fjord” ca pe un film care pornește de la o temă relevantă, explorată anterior și de Cristian Mungiu. „Tema filmului „Fjord” este, în linii mari, aceea de a se concentra pe o temă foarte relevantă pe care Mungiu a mai explorat-o și înainte: diferențele culturale dureroase din interiorul Europei, ceva ce tindem uneori, în mod naiv, să considerăm ca fiind un bloc unitar, UE. În film vedem Norvegia, cu o abordare liberal-intervenționistă, implicându-se în chestiuni de familie private într-un mod care poate nu s-ar întâmpla în România, iar credința creștină fundamentalistă a celor două personaje principale este privită critic într-un context secular-umanist. „Fjord” păstrează manierismele procedurale ale regizorului, dar aici ele nu mai reușesc să producă o contribuție reală la înțelegerea unui adevăr cu adevărat interesant. „Fjord” pare o construcție de coproducție forțată, dar cu siguranță una care a impresionat acest juriu.” „Minotaur”, alegerea criticului Bradshaw În opinia lui Peter Bradshaw, producția „Minotaur”, semnată de Andrey Zvyagintsev, a fost cea mai puternică propunere a ediției, descrisă ca o parabolă despre violență, negare și autoamăgire în Rusia contemporană. „’Minotaurul’ lui Andrey Zvyagintsev, parabola sa rusească impresionantă despre violență de tip putinesc, negare și autoamăgire, a fost alegerea mea pentru Palme d’Or – un film substanțial, lucid, interpretat și filmat magnific. Personalul este împletit cu politicul într-un mod captivant, iar filmul a obținut cel puțin Marele Premiu al juriului.” Recomandarea autorului: „Fjord” a intrat în cursa pentru o nominalizare la Oscarul pentru „Cel mai bun film internațional”