Anunț important despre Autostrada Transilvania. Ce înseamnă pentru șoferi finalizarea acestui nod rutier. Imaginile momentului de pe șantier

anunt-important-despre-autostrada-transilvania-ce-inseamna-pentru-soferi-finalizarea-acestui-nod-rutier.-imaginile-momentului-de-pe-santier

Mobilizare bună pe șantierul secțiunii Zimbor – Poarta Sălajului a Autostrăzii Transilvania (A3). Lucrările au ajuns la un stadiu fizic de aproximativ 90%, iar constructorul român (Spedition UMB), mobilizat în șantier cu 622 de muncitori și 180 de utilaje, lucrează acum punctual la structuri,  terasamente, lucrări de consolidare. Contractele, cu o valoare însumată de 905 milioane de lei (fără TVA), sunt finanțate la ora actuală prin PNRR.  Pe aproximativ 10 km din cei 12,24 km ai acestei secțiuni, a fost așternut deja asfalt. Același constructor este mobilizat cu 100 de muncitori și 50 de utilaje la Nodul Românași, unde stadiul lucrărilor a ajuns la un stadiu fizic de 20%. „Finalizarea acestui nod rutier care asigură descărcarea traficului rutier de pe autostradă, va face posibilă, în prima parte a anului viitor, deschiderea circulației pe secțiunea Zimbor – Poarta Sălajului. Tot anul viitor, după finalizarea lucrărilor la cele două viaducte construite de o asociere de constructori români și turci (Ozaltin-Ilgaz-Visio Construct) pe subsecțiunea Nădășelu – Mihăești, circulația va putea fi deschisă între Poarta Sălajului și Târgu Mureș pe o distanță de 145 km”, a precizat în mesajul postat Cristian Pistol, președintele Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Sursă foto: Gândul RECOMANDAREA AUTORULUI:

Noi imagini de pe șantierul A7, Focșani – Bacău. Stadiul lucrărilor este de peste 85%

noi-imagini-de-pe-santierul-a7,-focsani-–-bacau.-stadiul-lucrarilor-este-de-peste-85%

Cristian Pistol, director al CNAIR, prezintă imagini de pe șantierul Lotului 1, porțiunea Focșani-Domnești Târg, a Autostrăzii Focșani – Bacău, parte a A7.  Potrivit Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) până la ora actuală a fost așternut asfalt pe majoritatea traseului. Stadiul fizic al lucrărilor a depășit 85%, iar constructorul român (UMB Spedition) este mobilizat în special la subtraversarea DN 2 din zona Garoafa și la podurile și viaductele de pe traseu. „Mare parte din structuri sunt în etapa executării hidroizolației iar după aceea urmează și pe acestea așternerea mixturilor asfaltice, trasarea marcajelor și montarea parapetelor. Printre lucrările executate se mai numără: – trasate marcajele rutiere, – montare parapete metalice pe zonele mediane și marginale, – montare panouri fonoabsorbante, – montare console de iluminat, – montare portaluri de delimitare a secțiunilor de autostradă și panouri informative de tip LED”, se mai arată în postarea lui Pistol. Contractul pentru construcția acestui lot (35,6 km) are o valoare de 2,35 miliarde de lei (fără TVA), sumă asigurată prin PNRR. În cazul în care condițiile meteorologice vor permite menținerea ritmului actual de lucru, acest lot de autostradă va fi deschis anul acesta. VĂ RECOMANDĂM ȘI:

Video | Cristian Pistol (CNAIR): Stadiul fizic al lucrărilor pe lotul 2 (Domnești Târg – Răcăciuni) al Autostrăzii Focșani- Bacău (A7) a depășit 80%!

video-|-cristian-pistol-(cnair):-stadiul-fizic-al-lucrarilor-pe-lotul-2-(domnesti-targ-–-racaciuni)-al-autostrazii-focsani-bacau-(a7)-a-depasit-80%!

Cristian Pistol – director general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) SA – anunță că stadiul fizic al lucrărilor pe lotul 2 (Domnești Târg – Răcăciuni) al Autostrăzii Focșani- Bacău (#A7) a depășit 80%. Directorul general CNAIR a specificat, pe pagina sa de Facebook, și ce lucrări desfășoară, în acest moment, UMB Spedition. „Pe cei 38,78 km ai acestui lot (care face parte din Autostrada Moldovei), unde antreprenorul român (UMB Spedition) este mobilizat cu aproximativ 1500 de muncitori și 422 de utilaje, se desfășoară următoarele lucrări: amenajare nod rutier Adjud (stadiul fizic este de 65%); amenajare nod rutier Răcăciuni (stadiul fizic este 85%); terasamente; așternere de mixturi asfaltice și strat de uzură; montare parapet metalic; realizare marcaje rutiere; montare panouri fonoabsorbante”, a precizat Cristian Pistol. Contract finanțat prin PNRR Până la finalul acestui an – a mai specificat Cristian Pistol, circulația pe lotul 2 se va putea deschide cel puțin până la Adjud (17 km din cei aproape 39 km). „Valoarea acestui contract, finanțat prin PNRR, este de 2,48 miliarde lei (fără TVA). La ora actuală constructorul român lucrează pe toate cele 3 loturi ale tronsonului de autostradă Focșani – Bacău (95,9 km) cu aproximativ 4000 de muncitori. Dacă se menține ritmul actual de lucru, anul viitor (2026) se va circula pe autostradă de la București la Pașcani, pe o distanță de 390 km (A3 – A7)”, a mai transmis directorul general CNAIR. RECOMANDAREA AUTORULUI: Fostul președinte al Franței Nicolas Sarkozy, găsit VINOVAT de asociere la un grup infracțional Banii din bănci în pericol. Avertismentul guvernatorului BNR în cazul unui atac cibernetic Adrian Severin: „Masa critică nu poate să fi păcălită la infinit” O inculpată în faimosul dosar Murfatlar, numită director de cabinet la noul șef al Vămilor. Fosta vameșă a scăpat de acuzații prin prescripție CTP s-a aliniat și el și alertează lumea cu privire la alegerile din Moldova: Rusia atacă la baionetă! Executivul prelungește plafonarea adaosului la alimentele de bază, după presiunile PSD. Dogioiu, contrazisă la două săptămâni după anunțul oficial

Ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, vizită pe șantierul de pe Lotul 1 al Autostrăzii 0 Nord. Care este stadiul fizic al lucrărilor

ministrul-transporturilor,-ciprian-serban,-vizita-pe-santierul-de-pe-lotul-1-al-autostrazii-0-nord.-care-este-stadiul-fizic-al-lucrarilor

Ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, a efectuat – joi – o vizită pe șantierul de pe Lotul 1 al Autostrăzii A0 Nord, care este o parte esențială a Inelului de Autostradă al Bucureștiului. El a fost însoțit și de Cristian Pistol, Director General al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). „Stadiul fizic actual al șantierului este de 21%. Sunt mobilizate 290 de utilaje și 356 de operatori și muncitori, ceea ce arată o implicare serioasă pentru accelerarea lucrărilor”, a declarat ministrul Ciprian Șerban, care a precizat că acest tronson are un rol strategic pentru trafic, siguranță rutieră și conectivitatea cu rețeaua europeană. Oficialul a mai evidențiat importanța pe care o va avea finalizarea întregului tronson nordic al Inelului de Autostradă: reducerea aglomerației din zona Capitalei, scurtarea timpilor de călătorie și creșterea siguranței pe drumurile naționale și regionale. Mai mult, proiectul va contribui la îmbunătățirea conectivității economice și sociale, facilitând transportul de mărfuri și accesul rapid către principalele coridoare europene de transport. „Finalizarea A0 Nord va aduce beneficii semnificative nu doar pentru București, ci pentru întreaga regiune. Vorbim despre o infrastructură modernă, care va susține dezvoltarea economică și va face viața oamenilor mai ușoară”, a mai subliniat Ciprian Șerban. Pe Lotul 1, aflat acum în construcție, lucrările sunt realizate de o asociere între un antreprenor român și unul italian (Retter-Pizzarotti). Autostrada A0 Nord are o lungime totală de 49,57 km. Din acest traseu, 21 km – corespunzători Lotului 2, între Corbeanca și Afumați – sunt deja deschiși circulației. Lotul 1 are 17,5 km. FOTO – Facebook.com/Cristian Pistol

Cristian Pistol CONFIRMĂ deschiderea completă a Autostrăzii SibiuPitești în 2028

cristian-pistol-confirma-deschiderea-completa-a-autostrazii-sibiupitesti-in-2028

Cristian Pistol, șeful CNAIR, a confirmat deschiderea completă a Autostrăzii Sibiu–Pitești (A1) în 2028. Aceasta va asigura un traseu continuu între Cluj-Napoca și Constanța, exclusiv pe autostradă, evitând necesitatea tranzitării prin București. La 1 decembrie 2028 își propun autoritățile să termine prima autostradă din România care va traversa munții. Incertitudinea o reprezintă deocamdată lotul 2 al Autostrăzii Sibiu – Pitești, care, dacă nu va fi deschis în termen, ar lăsa între Cluj și Constanța o porțiune fără autostradă de doar 30 de kilometri, aflată la intrarea pe Valea Oltului. „Ar trebui să circulăm doar pe autostradă, pe tot ce înseamnă Cluj – București – Constanța, începând cu 2028”, a spus Cristian Pistol la Radio Cluj. Obiectivul este inaugurarea completă la 1 decembrie 2028 Autostrada Sibiu–Pitești va deveni prima autostradă care traversează Munții Carpați. Autoritățile își propun să inaugureze întreaga șosea pe 1 decembrie 2028, ca parte a unui obiectiv simbolic: conectarea regiunilor istorice ale țării prin infrastructură modernă. Autostrada Sibiu–Pitești este parte din Coridorul IV Pan-European și este vitală pentru transportul de mărfuri între portul Constanța și vestul Europei. Conectarea completă a infrastructurii de autostradă va reduce semnificativ timpii de deplasare, va spori siguranța rutieră și va atrage investiții în zonele montane și rurale adiacente traseului. Proiectul este finanțat în mare parte din fonduri europene.

Exclusiv | Surse MT: Se va circula pe Autostrada Ford într-o săptămână! 470 de km de drum continuu de mare viteză de la Craiova la Constanța

exclusiv-|-surse-mt:-se-va-circula-pe-autostrada-ford-intr-o-saptamana!-470-de-km-de-drum-continuu-de-mare-viteza-de-la-craiova-la-constanta

Vești bune pentru șoferi, de la Ministerul Transporturilor. Sursele GÂNDUL confirmă că luni, 28 iulie 2025, Comisia de recepție a CNAIR va începe verificarea lucrărilor realizate de UMB pe ultimii 12 km ai tronsonului 4 din Drumul Expres 12 Craiova – Pitești, de la Albota la Autostrada A1. Astfel, este foarte posibil ca pe data de 31 iulie să fie deschisă circulația. Se va circula neîntrerupt pe 470 km, de la Craiova la Constanța, pe Drumul Expres 12, Autostrada A1, Autostrada de Centură a Capitalei – A0 și Autostrada A2. Gata cu blocajul de pe centura municipiului Pitești! Ultimii 12 kilometri din lotul 4 al Dex 12, Colonești – Pitești (aproape 32 km), sectorul Albota – Autostrada A1 a fost finalizat de constructorul român UMB. Luni – 28 iulie 2025 – își va începe activitatea Comisia de recepție a Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Dacă totul va fi conform, pe 31 iulie, Drumul Expres Craiova-Pitești, cunoscut drept Autostrada Ford (121 km) va fi finalizat integral. Lotul 2, Robănești – Slatina (aproape 40 km) a fost deschis în 2022, o parte în aprilie, o parte în august, în 2023 s-a circulat pe lotul 3 Slatina – Colonești (aproape 32 km), iar anul trecut au fost finalizate lotul 1 Craiova – Robănești (17,7 km) și parțial lotul 4 Colonești – Albota (19 km). „Este o lucrare complicată” În data de 1 august 2024, Cristian Pistol – director general al CNAIR – anunța că lucrările pe lotul 4 (Colonești-Pitești, aproape 32 km) al Autostrăzii Ford, construit tot de UMB, decurg într-un ritm rapid. „În ceea ce privește tronsonul patru, vă asigur că aici constructorul este bine mobilizat, este o lucrare complicată, care a necesitat modificări ale traseului inițial, dar acestea au fost depășite, iar antreprenorul român este foarte bine mobilizat și sunt convins că chiar dacă nu se va face legătura prin nodul rutier cu autostrada, vom fi acolo, ceea ce înseamnă că cel puțin bretelele de descărcare din autostrada A1 în Drumul Expres vor fi realizate anul acesta, astfel încât, facându-se posibilă descărcarea între cele două drumuri de mare viteză”, a completat șeful CNAIR. Drumul Expres Craiova Pitești (DeX 12, în lungime de 121 km) este cunoscut drept Autostrada Ford. RECOMANDAREA AUTORULUI: Nicușor Dan: Serviciile secrete nu s-au implicat suficient în problema anulării ALEGERILOR din decembrie 2024 Nicușor Dan: Social-democrații s-au comportat până acum extrem de corect / Trebuie să depășim perioada de DEFICITE mari Reuters: Secretarul american de Stat le-a cerut diplomaților americani să NU își mai exprime părerile depsre alegerile din alte țări Cel mai dificil segment din A8 și-a desemnat constructorul-Asocierea SA&PE CONSTRUCT S.R.L-EURO-ASFALT D.O.O.-TEHNOSTRADE S.R.L. SPEDITION UMB S.R.L Dan Negru, semnal de alarmă: „România e țara în care există DISCRIMINARE de vârstă! Mihaela Rădulescu e o victimă!”

Anunț important pentru șoferi, privind o secțiune a autostrăzii A1 Sibiu – Pitești: „Se lucrează la mai multe viaducte de pe traseu”

anunt-important-pentru-soferi,-privind-o-sectiune-a-autostrazii-a1-sibiu-–-pitesti:-„se-lucreaza-la-mai-multe-viaducte-de-pe-traseu”

Vești bune pentru șoferi! Se lucrează pe secțiunea 2 (Boița Cornetu) a autostrăzii Sibiu-Pitești (A1), iar  antreprenorii turci (Mapa-Cengiz) lucrează acum la mai multe viaducte de pe traseu. În plus, în ultimele zile, au fost instalate 36 de grinzi pe trei deschideri ale viaductului 1 in zona kilometrul 13. Potrivit informațiilor, se lucrează și la elevațiile pilelelor pe care se va sprijini deschiderea principală în lungime de 140 m. „Pentru viaductul 2, km 14, localitatea Boita, se execută piloții forați. La viaductul 5, tot în zona localității Boita, constructorii se apropie de finalizarea excavatiilor pentru fundația directă a pilei 2. rmează armarea radierelor. Una din pile va avea o înălțime de 40 m, iar suprastructura metalică a tablierului, sprijinită pe această pilă, va fi montată prin lansare din ambele capete ale viaductului 5”, sunt informațiile publicate de Cristian Pistol, Director General al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) SA. Sursă foto și VIDEO facebook Cristian Pistol RECOMANDAREA AUTORULUI: VESTE excelentă pentru șoferi! Anunț privind circulația pe sectorul de DRUM EXPRES care face conexiunea cu A1

Video | Cristian Pistol (CNAIR): Autostrada de Centură a Capitalei, impact semnificativ și pozitiv asupra infrastructurii rutiere din Regiunea București-Ifov

video-|-cristian-pistol-(cnair):-autostrada-de-centura-a-capitalei,-impact-semnificativ-si-pozitiv-asupra-infrastructurii-rutiere-din-regiunea-bucuresti-ifov

Autostrada de Centură a Capitalei (A0) are un impact semnificativ și pozitiv asupra infrastructurii rutiere din Regiunea București-Ifov, precizează Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Potrivit acestuia, datele analizate arată că noua autostradă a absorbit un volum important din traficul de tranzit. Totodată, a contribuit la degrevarea DNCB (Drumul Național Centura București). „Sectoarele de autostradă deschise pe semi-inelul sudic (51 km), între A1 și A2, au adus o îmbunătățire clară a circulației pe DNCB, de la incadrari critice (E și F) la incadrari funcționale (C și D). La volumul actual de trafic înregistrat pe Centura Bucureștiului, de 32.532 de autovehicule în medie (MZA – Medie Zilnică Anuală), Centura Municipiului București era practic blocată în absența A0. Autostrada de Centură București descarcă acum aproximativ 40% din traficul de tranzit de pe centura existentă (DNCB)”, scrie Cristian Pistol pe pagina sa de Facebook. În funcție de sectoare, exemplifică șeful CNAIR, se înregistrează deja o reducere substanțială a debitului orar de autocamioane în orele de vârf: cu până la 50% pe sectorul dintre A2 și DN4, cu până la 45 % pe sectorul dintre DN4 și DN5, cu până la 42% pe sectorul dintre DN5 și DN6, cu până la 42% pe sectorul dintre DN6 și A1. „A0 reprezintă un exemplu de succes în materie de investiții în infrastructură rutieră” Din momentul asigurării legăturii la profil de autostradă între A1 (București -Pitești) și A2 (București – Constanța) se obțin o serie de beneficii economice pe care Cristian Pistol le-a prezentat punctual în postarea sa. 0,5 milioane de euro/zi proveniți din economii de timp/ costurile orare (Conform Ghidului CE 2021-2027) 0,2 milioane de euro/zi economisiți inclusiv din consumul de combustibili, 10,5 milioane de euro/an din reducerea emisiilor de CO2. „Datele demonstrează că A0 reprezintă un exemplu de succes în materie de investiții în infrastructură rutieră și de planificare regională aratînd fără echivoc faptul că un proiect bine gândit poate redefini mobilitatea unei întregi regiuni și nu numai”, a mai transmis Cristian Pistol. RECOMANDAREA AUTORULUI: Nicușor Dan: Serviciile secrete nu s-au implicat suficient în problema anulării ALEGERILOR din decembrie 2024 Nicușor Dan: Social-democrații s-au comportat până acum extrem de corect / Trebuie să depășim perioada de DEFICITE mari Reuters: Secretarul american de Stat le-a cerut diplomaților americani să NU își mai exprime părerile depsre alegerile din alte țări Cel mai dificil segment din A8 și-a desemnat constructorul-Asocierea SA&PE CONSTRUCT S.R.L-EURO-ASFALT D.O.O.-TEHNOSTRADE S.R.L. SPEDITION UMB S.R.L Dan Negru, semnal de alarmă: „România e țara în care există DISCRIMINARE de vârstă! Mihaela Rădulescu e o victimă!”

Cristian Pistol: „Circulația pe DEx4 (legătura dintre A3 și DN1) se deschide astăzi la ora 14.00!”

cristian-pistol:-„circulatia-pe-dex4-(legatura-dintre-a3-si-dn1)-se-deschide-astazi-la-ora-14.00!”

Joi se va deschide circulația pe Drumul Expres 4, cel care face legătura dintre A3 și DN1. Șeful CNAIR, Cristian Pistol a anunțat evenimentul a cărui inaugurare va avea loc începând cu ora 14.00.  „Circulația pe DEx4 (legătura dintre A3 și DN1) se deschide astăzi la ora 14.00!” a anunțat șeful CNAIR, Cristian Pistol. „Acest nou drum expres, în lungime de 5 km, va fluidiza circulația în zona municipiilor Cluj-Napoca și Turda”, mai spune Pistol. Proiectul conține, pe traseul DEx 4, 7 poduri și viaducte. La km 4 este construit un viaduct peste Valea Racilor, care are 6 deschideri și o lungime totală de 258 m. Valoarea contractului (finanțat prin Programul de Transport) s-a ridicat la suma de 562,61 milioane lei (fără TVA), iar termenul pentru finalizarea proiectului a fost iunie 2025. RECOMANDATREA AUTORULUI: Cristian Pistol, șeful CNAIR: „Se deschide circulația pe drumurile de legătură ale Podului suspendat de la Brăila” Primul drum expres din România se apropie de finalizare. Când se va circula de la BUCUREȘTI la CRAIOVA pe drum de mare viteză

Cristian Pistol prezintă noi imagini de pe șantierul secțiunii Tigveni Curtea de Argeș, unde lucrările sunt în stadiul de 75%

cristian-pistol-prezinta-noi-imagini-de-pe-santierul-sectiunii-tigveni-curtea-de-arges,-unde-lucrarile-sunt-in-stadiul-de-75%

Cristian Pistol, directorul CNAIR, a postat pe Facebook noi imagini de pe șantierul secțiunii 4 (Tigveni – Curtea de Argeș) a autostrăzii Sibiu – Pitesti (A1).  Potrivit lui Pistol, antreprenorul PORR Construct SRL este bine mobilizat în șantier cu 617 muncitori și 198 de utilaje, iar stadiul lucrărilor a ajuns la 75%. Acesta mai anunță că pe acest lot se află primul tunel forat pe o autostradă: Momaia. „În data de 03.03.2025, galeria de pe sensul de mers Pitești – Sibiu a fost străpunsă, iar cealălată galerie, pe sensul Sibiu- Pitești, în data de 14.04.2025. În momentul de față, la tunel se execută cămășuiala interioară și hidroizolația.”, mai arată Cristian Pistol în postarea sa. „O altă structură complexă din acest șantier este viaductul Bușaga, cu o înălțime de 30 metri care traversează pârâul Bușaga. Stadiul fizic la acest viaduct este de 85 %.”, mai detaliază șeful CNAIR. Directorul CNAIR mai anunță că „Dacă se menține ritmul actual de lucru din santier, cu siguranță, această secțiune de autostradă în lungime de aproximativ 10 km va fi deschisă circulației mult mai devreme față de termenul contractual (28.02.2027).” CITIȚI ȘI: „Bătaie” între PSD și USR pe amendamentul cu reducerea subvențiilor. Sorin Grindeanu: „E bine să se respecte adevărul” Reporter politic, acreditat la Guvern. În presă din 2004. Am lucrat la TVR, Rol.ro, Realitatea.net, Realitatea TV, Mediafax.ro, B1 TV, România Liberă. Doctorandă la SNSPA, sub coordonarea Prof. … vezi toate articolele