Scene brutale care i-au șocat până și pe comentatori! Cristian Ristea, pus la podea după doar 15 secunde în ringul Glory

scene-brutale-care-i-au-socat-pana-si-pe-comentatori!-cristian-ristea,-pus-la-podea-dupa-doar-15-secunde-in-ringul-glory

Sâmbătă seară, 7 februarie 2026, în cadrul galei de kickboxing Glory 105 au avut loc câteva scene brutale, iar în prim-planul acestora s-a aflat, din păcate, luptătorul român Cristian Ristea (33 de ani). Acesta a fost pus la podea după doar 15 secunde, de către azerul Bahram Rajabzadeh (34 de ani), iar momentul i-a șocat până și pe comentatorii galei. Cristian Ristea, răpus în doar 15 secunde de azerul Bahram Rajabzadeh! Imagini șocante din gala Glory 105 Cristian Ristea este unul dintre kickboxerii români cu mare experiență, având la activ o carieră lungă de peste un deceniu și presărată cu zeci de lupte. În plus, în 2023, el a debutat în gala Glory, care de câțiva ani este cea mai renumită din întreg kickboxingul mondial. Atunci l-a înfruntat pe sârbul Nikola Filipovic (30 de ani) și a pierdut la capătul unei lupte dramatice, hotărâtă la decizie, 1-2 în defavoarea sa. Revenind în prezent, sâmbătă, 7 februarie 2026, Cristian Ristea a concurat în gala Glory 105 și în față i-a ieșit experimentatul azer Bahram Rajabzadeh. Acesta din urmă pornea cu statutul de favorit, însă nimeni nu a anticipat, nici măcar comentatorii galei, ce va urma. Confruntarea dintre Ristea și Rajabzadeh s-a încheiat după doar 15 secunde, atunci când românul a încasat două directe fulger și un croșeu violent de stânga fix în bărbie. Cristian Ristea s-a prăbușit la podea și, inevitabil, a fost numărat de arbitru. Din păcate, reprezentantul nostru nu a mai fost apt pentru a continua bătălia, care s-a încheiat, pe timpul oficial, cu tot cu numărătoarea, după 30 de secunde. „Wow, este la podea după doar 15 secunde. Nu se va mai ridica, e gata! Bahram Rajabzadeh înregistrează cel mai rapid knockout din istoria galelor Glory! „Lupul” (n.r. – porecla azerului) este un sălbatic! Are o forță atât de explozivă. Incredibil, merită o luptă pentru titlul mondial. Uite ce a făcut, adică, de la una dintre cele mai scurte retrageri din circuit, la una dintre cele mai rapide victorii din Glory. L-a pus la podea în 15 secunde, dar timpul oficial va fi de 30 de secunde. Dar omule, ce prestație distructivă în această seară… Mă așteptam la o demonstrație de forță, dar nu la un final atât de rapid”, au spus cei doi comentatori ai galei Glory. LE RETOUR FRACASSANT DU GOLDEN WOLF 🐺 Bahram Rajabzadeh 🇦🇿🇹🇷 a détruit Cristian Ristea en 30 secondes 🔥🔥🔥#GLORY105 pic.twitter.com/pCyyN94YTP — Combattants Turcs 🇹🇷 (@CombattantsTR) February 7, 2026 Au făcut spectacol și la reluări Mai apoi, în momentul în care pe micile ecrane au fost redate reluările cu knockout-ul brutal al lui Bahram Rajabzadeh, comentatorii au continuat să fie la fel de șocați: „Bum, bum, bum, uitați-vă la asta! Trei lovituri foarte rapide. Doar uitați-vă la asta: bang, bang, bang, arată ca o mitralieră!”, au mai exclamat comentatorii galei Glory 105. Bahram🇦🇿 met KO Cristian Ristea🇷🇴 en seulement 13 secondes !! 💥💥💥#GLORY105 pic.twitter.com/qKwZMFnfmg — Kicking Zone (@KickingZone) February 7, 2026

Daniel Ghiță i-a nimicit pe luptătorii români din Glory, care au abandonat: Mi-a fost rușine cu ei. Unul cu grăsime nu se putea mișca, altul cu tatuaje pe el, mare smardoi

daniel-ghita-i-a-nimicit-pe-luptatorii-romani-din-glory,-care-au-abandonat:-mi-a-fost-rusine-cu-ei.-unul-cu-grasime-nu-se-putea-misca,-altul-cu-tatuaje-pe-el,-mare-smardoi

Daniel Ghiță, fostul mare luptător din K1, i-a distrus pe Cristian Ristea și Ionuț Iancu, sportivii care au abandonat sâmbătă seară în Gala Glory 103 de la Rotterdam. Cel poreclit „Samuraiul” spune că i-a fost rușine de cum s-au prezentat cei doi conaționali în luptele pierdute înainte de gongul final în fața lui Mory Kromah, respectiv Rade Opacic. „Unul cu grăsime nu se putea mișca, altul cu tatuaje pe el, mare smardoi. Săracii au crezut ca au devenit mari vedete. Nu aveți valoare, decât umplutură”, au fost câteva dintre frazele extrem de dure transmise de ex-deputatul PSD. Daniel Ghiță i-a mitraliat pe Cristian Ristea și Ionuț Iancu, luptătorii români care au abandonat în Gala Glory de la Rotterdam Fostul campion din K1, Daniel Ghiță, i-a pus cu spatele la zid pe Cristian Ristea și Ionuț Iancu, luptătorii care au abandonat sâmbătă seară în Gala Glory 103 organizată la Rotterdam, în Olanda. Cel supranumit „Samuraiul” spune că i-a fost efectiv rușine de cum s-au prezentat cei doi români în disputele cedate înainte de limită în fața lui Mory Kromah, respectiv Rade Opacic. „Unul cu grăsime nu se putea mișca, altul cu tatuaje pe el, mare smardoi. Săracii au crezut ca au devenit mari vedete. Nu aveți valoare, decât umplutură”, a tunat ex-deputatul PSD. „Aseară la gala Glory mi-a fost rușine pentru conaționalii noștri Iancu și Ristea! Nu au nicio performanța, decât gale de amatori în România, și săracii au crezut ca au devenit mari vedete? Ați văzut ? Când au un adversar puțin mai bun ( nu de top ) au abandonat lupta! Nici măcar nu au mai luptat, ca nu fac față! La luptători de top, ce faceți ? Nu ai cum să te prezinți așa în ring! Cu grăsimi pe tine, unul nu se putea mișca. Categoria SUMO, nu kickbox. Avioane, poate, poate nimerim ceva? La nivel de top nu merge. Al doilea, un neica nimeni cu tatuaje, mare smardoi, care nu are nicio realizare în kickbox. Aere de mare campion, dar la primul oponent cu puțină tehnică abandoneaza lupta! Am zis asta de trei ani!  Voi nu contați pentru kickboxul mondial. Nu aveți valoare, decât umplutură. Îmi zice un amic: ‘Daniele lupta ta cu Karinotov, avea piciorul rupt și el tot lupta, nu a abandonat lupta!‘ Știa ca nimeni nu trece de low kick urile mele. Am rupt picioare, mâini, etc. Nivelul GLORY Kickboxing la grei este cel mai slab din toată istoria kickboxului mondial! Trebuie deschisă diviza, cu calificări, piramide, și lupte corecte cu luptători de valoare. Sistemul cu saci de box și umplutură este o insultă la kickboxul mondial”, a scris Daniel Ghiță pe pagina sa de Facebook. Daniel Ghiță susține că Ristea și Iancu nu sunt pregătiți pentru un asemena nivel și îi îndeamnă cu apelativul „marș” la sală, ca să se pună la punct cu pregătirea fizică și tehnica de luptă. „Sportivii ăștia pe vremea noastră nu intrau nici măcar în calificări sau piramida! Îi numesc saci de box, umplutură. Ei nu au înțeles ca nu ești în Românica sa te ridice în slăvi Pro TV, ca mari campioni. La ce ? Unde ? Când aud la “ campioni de România “! Unde ? Cu cine au luptat? Aseară au abandonat lupta și s-au prezentat fara o strategie de luptă! Dăm avioane aiurea, poate nimerim ceva. Sunteți de toată rușinea! Poate la următoarea lupta primesc, iar un oponent slab, iar după unul mai bun, ca nivel de top nu aveți șansă! Ne furam singuri căciula? Ca sa semneze cu mine Glory s a luptat multe luni in 2012! Glory au dat bani grei sa vin in circuitul lor. Am fost cel mai bine plătit luptător roman din Glory. Voi (pe mulți eu v-am ajutat sa ajungeți acolo) nu sunteți în stare, nici măcar să aveți o condiție fizică decentă în ring! De strategie ce să mai vorbesc… ce este aia? Vă dau lecții și în următorii 100 de ani! În loc să spurcați, marș la sală și mai învățați puțină tehnica, ca sunteți cu mult în urmă. Au abandonat lupta… atât pot ei săracii. Voi ce părere aveți”, a adăugat fostul luptător din K1. Foto: FacebookAlin Nechita Cuvinte de laudă la adresa lui Alin Nechita. „Vrea să ajungă sus. Felicitări” Marele campion din K1 și-a schimbat radical discursul atunci când a vorbit despre Alin Nechita, luptătorul legitimat la Tornado Fight Gym, cel care a câștigat lupta cu Naim Hebbar. „Unicul sportiv talentat român din Glory, care muncește pe toate planurile este #AlinNechita! Doar pentru el și lupta cu Jamal m-am uitat la gala Glory! Alin are o evoluție și muncește din greu. Vrea să ajungă sus. Felicitări”, a conchis Daniel Ghiță.