Ion Țiriac, impresionat de o româncă: „E fată tânără, e fată frumoasă, are timp de familie”

ion-tiriac,-impresionat-de-o-romanca:-„e-fata-tanara,-e-fata-frumoasa,-are-timp-de-familie”

Ion Țiriac s-a declarat impresionat de o româncă, care a reușit performanțe incredibile în handbal. Este vorba despre Cristina Neagu, pe care a caracterizat-o drept o fată tânără, frumoasă, care a fost foarte preocupată de sport. Vestea că la finalul sezonului Cristina Neagu se va retrage a fost spusă chiar de sportivă în vara anului trecut. Acum, sportiva va avea parte de un meci de retragere, în luna iunie, la Sala Polivalentă din București. Fanii pot vedea ultima prestație a legendarei handbaliste live. Ion Țiriac o laudă pe Cristina Neagu pentru performanțele ei Ion Țiriac a lăudat-o pe Cristina Neagu, spunând despre ea că este o persoană pe care o respectă. Ba mai mult, miliardarul o consideră în topul celor mai mari sportivi români, alături de Nadia Comăneci și Ilie Năstase, precum și de echipa de gimnastică „tricoloră”. „Nu-mi asum niciun merit în privința Cristinei Neagu. E o persoană pe care o respect și o pun alături de Ilie Năstase sau Nadia Comăneci, sau toate fetele de la gimnastică. Vine un moment când e mai bine să spui gata. Important este ce face după gata. A fost iubită de toată lumea, dar vă dau în scris că o să fie o altă româncă care aruncă mai tare, lovește mingea mai repede, sare mai înalt și fuge mai repede. Și o să o iubească pe românca aia. Dacă ea e și respectată începând de duminică încolo, atunci și-a ajuns scopul în viață. Orice face, să facă ceva care îi folosește în primul rând ei și familiei. Are timp și de familie, e fată tânără, fată frumoasă. Are timp să facă orice ar vrea. Educația pe care a căpătat-o la «Universitatea Sportului» nu o capătă nici la Harvard, nici la London School of Economics, nici la Sorbona”, a spus Ion Țiriac. Cifrele carierei Cristinei Neagu Cristina Neagu a debutat în handbalul mare la HC Activ Ploiești, în anul 2006. Sportiva a mai trecut pe la cluburi precum CS Rulmentul Brașov, CS Oltchim Râmnicu Vâlcea, ZRK Buducnost și CSM București, echipa de unde se va retrage. Românca a strâns pentru echipa națională un total de 221 de meciuri, în care a marcat 972 de goluri. Alături de „tricolore”, Neagu a obținut patru medalii de bronz și o medalie de argint. Dintre acestea, trei sunt la nivel de junioare, iar două la nivel profesionist. De-a lungul carierei, aceasta a câștigat trofee individuale multiple, cum ar fi titlul de cea mai bună jucătoare a anilor 2010, 2015, 2016 și 2018, precum și multiple trofee de echipă. În palmares are opt titluri de campioană a României, șase Cupe și șase Supercupe ale României, precum și patru campionate și patru cupe ale Muntenegrului. La nivel internațional, Cristina Neagu se poate lăuda cu un trofeu EHF Champions League. Scrisul este una dintre pasiunile sale, deși nu a absolvit Facultatea de Jurnalism. Deși vine din domeniul geografiei, acolo unde a fost cercetător științific voluntar și profesor, acesta a fost mereu un apropiat al sportului. De la vârste fragede, pasiunea pentru sport l-a îndreptat să scrie … citește mai mult Aproape 30 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (redactor, reporter … citește mai mult

Cristina Neagu, decorată de Ilie Bolojan: În semn de mulțumire pentru ce ați făcut pentru România

cristina-neagu,-decorata-de-ilie-bolojan:-in-semn-de-multumire-pentru-ce-ati-facut-pentru-romania

Cristina Neagu a fost decorată cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler de către președintele interimar Ilie Bolojan la Palatul Cotroceni. Cea mai bună handbalistă din istoria recentă a României, care va împlini vârsta de 37 de ani în luna august a acestui an, va avea meciul de retragere pe data de 8 iunie 2025. Cristina Neagu, decorată de Ilie Bolojan Cristina Neagu a fost decorată cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler de către președintele interimar Ilie Bolojan, la Palatul Cotroceni. Sportiva, care va împlini vârsta de 37 de ani în luna august, este considerată cea mai bună handbalistă din istoria recentă a României și va avea meciul de retragere pe data de 8 iunie 2025. Ceremonia de la Palatul Cotroceni a început cu Ilie Bolojan, care a rostit câteva cuvinte despre Cristina Neagu, mulțumindu-i pentru cariera impresionantă pe care a avut-o. „Stimați invitați, doamnelor și domnilor. Astăzi sărbătorim un fenomen al handbalului românesc și mondial, o sportivă care a dus numele țării noastre în sportul internațional, Cristina Neagu. Cu ocazia retragerii dumneavoastră din activitatea sportivă, am considerat că se cuvine să primiți o distincție a statului român, ca semn de mulțumire și apreciere pentru tot ceea ce ați făcut pentru România. Îmi exprim, de asemenea, aprecierea pentru toți cei care v-au susținut pe drumul excelenței sportive, în special pentru familia dumneavoastră. Vă felicit pentru întreaga carieră, pentru pasiunea cu care v-ați dedicat acestui sport, care a adus românii mai aproape de handbal. Sunteți un exemplu de talent, dăruire și perseverență. Efortul tăcut, anii de muncă, ridicările după căderi și momentele de glorie au constituit rețeta către reușită. Noi, publicul, vedem titlurile și victoriile, dar în spatele acestora este vorba despre tărie de caracter, disciplină și curaj. Sunteți un model de urmat pentru actualele și viitoarele generații de copii și tineri care visează să ajungă mari. Profit de acest prilej să transmit aprecierea mea tuturor sportivilor din țara noastră, pentru tot ce ați făcut și faceți pentru România, pentru că oferiți românilor momente de bucurie și mândrie, și o lecție importantă despre seriozitate, demnitate, performanță și valoarea muncii. Mulțumim, Cristina Neagu, pentru toate momentele în care ne-ați făcut mândri că suntem români! Vă doresc multă sănătate și succes în continuare!”, a transmis Ilie Bolojan, președintele interimar al României. Cristina Neagu, copleșită de emoție Cristina Neagu a fost copleșită de emoție și a ținut să le mulțumească tuturor celor care au fost lângă ea de-a lungul anilor. „Domnule Președinte, stimați invitați. Este o mare onoare pentru mine să mă aflu aici, astăzi, și să primesc această distincție din partea statului român. Este o zi memorabilă pentru mine și pentru cariera mea — o recunoaștere a muncii depuse și a valorilor în care cred. Această decorație nu îmi aparține doar mie. Ea este și a colegelor mele, a antrenorilor pe care i-am avut de-a lungul carierei, care m-au susținut și m-au ajutat. Este a tuturor celor care mi-au fost alături, mai ales în momentele dificile. Și, bineînțeles, este a familiei mele, care mi-a fost sprijin constant la fiecare pas. Sunt mândră, onorată, profund recunoscătoare și vreau să vă mulțumesc încă o dată din suflet”, a transmis Cristina Neagu. Sportul este cea mai mare pasiune a lui Cristian Hitruc, iar acest lucru ajunge să îi ocupe o mare parte din timp. Absolvent al Liceului Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” din Iași, în anul 2014, a ales să se lase ghidat de pasiunea pentru sport și presa sportivă și a urmat cursurile … citește mai mult

S-a luat decizia în cazul Cristinei Neagu. Ilie Bolojan va face asta

s-a-luat-decizia-in-cazul-cristinei-neagu.-ilie-bolojan-va-face-asta

Cea mai mare handbalistă română din toate timpurile, Cristina Neagu, se retrage din activitate la finalul acestui sezon, iar Ilie Bolojan a luat decizia. Pe 8 iunie, Cristina Neagu va susține ultimul meci al carierei, la Sala Polivalentă, iar fanii își vor lua rămas bun de la cea mai mare handbalistă română din toate timpurile. Decizia luată de președintele interimar Ilie Bolojan cu privire la Cristina Neagu Cristina Neagu a avut o carieră impresionantă, câștigând Liga Campionilor în 2015 cu Buducnost, după ce jucase alte două finale, în 2010 cu Oltchim și Buducnost. De asemenea, a fost desemnată de 4 ori cea mai bună handbalistă a anului, în 2010, 2015, 2016 și 2018. Aceste performanțe și celelalte obținute de-a lungul carierei l-au determinat pe Ilie Bolojan, președintele interimar al României, să-i acorde Ordinul Național „Steaua României”, cea mai înaltă distincție a statului român. Ceremonia va avea loc luni, 12 mai, de la ora 17:00, și va fi transmisă presei prin sistemul unic de transmisiune în direct și pe site-ul Administrației Prezidențiale. Pe 16 mai vor fi puse în vânzare alte bilete pentru ultimul meci al Cristinei Neagu Evenimentul organizat cu ocazia meciului de retragere al Cristinei Neagu a generat un mare interes în rândul suporterilor. De altfel, prima tranșă de bilete s-a epuizat în mai puțin de oră, după cum a anunțat sportiva. „SOLD OUT! Primul val de bilete a fost epuizat în mai puțin de o oră! Jumătate din biletele disponibile au fost cumpărate în prima etapă de vânzare. Mulțumim din inimă tuturor! Ne-ați arătat, din nou, câtă emoție adună acest moment. Pentru cei care nu au reușit să prindă un loc, urmează valul 2 de vânzare, care va începe pe 16 mai, la o oră pe care o vom anunța în curând. Ne vedem la Sala Polivalentă să scriem o nouă filă de poveste ÎMPREUNĂ”, a scris ea, pe Facebook. „Știu că vine un moment în care trebuie să privești înapoi. Să tragi aer în piept și să spui: A fost incredibil! Pentru mine, acel moment e acum. După o viață trăită cu mingea în mână, după mii de ore în sală și milioane de visuri, a venit timpul să îmi iau la revedere. Pe 8 iunie nu va fi doar un meci. Va fi o zi în care vrea să vă spun mulțumesc. Voi mi-ați fost mereu alături. În sală, în fața televizoarelor, în gânduri. Ați visat cu mine, ați plâns cu mine, ați crezut cu mine. Handbalul mi-a cerut totul. Și i-am dat tot. Pentru fiecare accidentare, a fost o revenire. Pentru fiecare obstacol, o nouă motivație. Pentru fiecare zi grea, un motiv în plus să nu mă opresc. Am câștigat mai mult decât trofee. Am câștigat oameni. Am câștigat amintiri. Și poate, cel mai important, am câștigat o voce. O voce care a putut inspira. Care a putut spune: se poate. Nu vreau să spun adio. Vreau doar să fim împreună, încă o dată. Să ne privim în ochi și să ne amintim tot ce a am trăit. Pe 8 iunie, 8 devine ∞ (n.r. – infinit). Datorită vouă. Cu toată recunoștința, Cristina Neagu”, a mai transmis marea handbalistă. Are o experiență de 30 de ani în presa sportivă. A debutat în ianuarie 1994, în calitate de colaborator la Sportul românesc, dar semnătura îi apăruse, deja, cu jumătate de an înainte. Era un articol despre fotbalistul lui preferat, brazilianul Romario de Souza Faria, în suplimentul „Fotbal … citește mai mult

A plâns sau nu Cristina Neagu pentru că s-a retras? „Chiar nu am de ce să te mint”

a-plans-sau-nu-cristina-neagu-pentru-ca-s-a-retras?-„chiar-nu-am-de-ce-sa-te-mint”

Cristina Neagu recunoaște că nu a plâns după ce a avut loc marea retragere de pe teren a acesteia. Considerată de mulți o legendă a acestui sport, jucătoarea de la CSM București a decis să pună stop carierei, din cauza accidentărilor frecvente. În vârstă de 36 de ani, Cristina Neagu a decis să pună stop carierei de jucătoare. Aceasta a dezvăluit că va avea un meci de retragere. Anunțul a fost făcut printr-o conferință de presă pentru evenimentul „Gala Neagu”, care va avea loc pe data de 8 iunie, de la ora 16:00. Cristina Neagu nu a plâns pentru că s-a retras Cristina Neagu recunoaște într-un interviu că este emoționant momentul retragerii, dar nu a făcut-o să plângă. Sportiva va avea și un meci de retragere, pe care l-a anunțat astăzi, într-o conferință de presă. „Nu! Să mă accidentez nu aleg eu, știi? Adică asta se întâmplă pur și simplu. Dar eu am făcut această alegere să mă retrag, în mod conștient. Deci nu doare mai tare. Sigur că am petrecut o viață pe teren, cea mai mare parte a vieții mele și îmi vor lipsi multe lucruri din handbal. Dar nu pot să spun că lucrul ăsta doare mai tare decât o accidentare. Și nu, nu am lacrimi în ochi (n.r. – răspuns la aluzia reporterului care i-a spus că are lacrimi în ochi). Chiar nu am, nu am de ce să te mint. Sunt puțin emoționată, dar nu am lacrimi în ochi. Probabil că lacrimile vor veni la momentul respectiv”, a spus Neagu. Cifrele carierei Cristinei Neagu, legenda României la handbal Cristina Neagu a strâns un număr impresionant de selecții în echipa națională, de 221 de meciuri, unde a înscris 972 de goluri. Ea a trecut prin cariera ei pe la cluburi precum CSȘ 5 București, HC Activ Ploiești, CS Rulmentul Brașov, Oltchim Râmnicu Vâlcea, ZRK Buducnost sau CSM București, de unde se și retrage. Pe plan internațional, Cristina Neagu a obținut bronzul la Campionatul Mondial din Danemarca 2015, bronzul la Campionatul European din Danemarca-Norvegia 2010, dar și multiple medalii de bronz sau argint la nivel de junioare. Sportiva a câștigat pe plan individual premiul de cea mai bună jucătoare a lumii în patru rânduri, în anii 2010, 2015, 2016 și 2018. În palmares mai are un trofeu EHF Champions League 2015, opt titluri de campioană a României, cinci trofee de Cupa României și cinci trofee de Supercupa României. Totodată, ea are și patru titluri și patru cupe ale Muntenegrului. Scrisul este una dintre pasiunile sale, deși nu a absolvit Facultatea de Jurnalism. Deși vine din domeniul geografiei, acolo unde a fost cercetător științific voluntar și profesor, acesta a fost mereu un apropiat al sportului. De la vârste fragede, pasiunea pentru sport l-a îndreptat să scrie … citește mai mult Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care … citește mai mult Aproape 30 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (redactor, reporter … citește mai mult

Cristina Neagu, scrisoare emoționantă pentru fani. Şi-a pus sufletul pe tavă: Nu vreau să spun adio

cristina-neagu,-scrisoare-emotionanta-pentru-fani.-si-a-pus-sufletul-pe-tava:-nu-vreau-sa-spun-adio

Cristina Neagu a transmis pe conturile sale de pe rețelele de socializare o scrisoare emoționantă pentru fani în perspectiva meciului său de retragere de pe data de 8 iunie. Cea mai mare handbalistă a României și a lumii a anunțat luni, în cadrul unei conferințe de presă, ce se va întâmpla la partida de adio de la Sala Polivalentă. Handbalista în vârstă de 36 de ani se va retrage din activitate la finalul actualului sezon competițional și a făcut apel la public pentru a veni în număr cât mai mare pentru a-și lua rămas bun de pe semicerc. Scrisoarea emoționantă a Cristinei Neagu. Handbalista și-a pus sufletul pe tavă: „Nu vreau să spun adio” Actualul sezon competițional din handbal va fi ultimul din cariera de jucătoare a Cristinei Neagu. Vedeta celor de la CSM București a anunțat luni, în cadrul unei conferințe de presă ce se va întâmpla la evenimentul de pe 8 iunie, în care cea mai mare handbalistă a României și a lumii va juca meciul său de retragere. Jucătoarea formației bucureștene și-a deschis sufletul pentru fanii ei într-o scrisoare deschisă, într-o postare pe contul său de Instagram, dar a mai transmis și un mesaj prin care le mulțumește celor care au susținut-o de-a lungul carierei și îi așteaptă să o susțină în număr cât mai mare pentru a-și lua rămas bun de pe semicerc. „A venit momentul în care privesc înapoi și spun „Mulțumesc”. Pe 8 iunie, o etapă din viața mea se încheie. Dar până atunci, mai avem timp să trăim totul împreună. Am scris câteva gânduri din inimă. Cristina”, a fost mesajul postat pe Instagram de handbalistă, alături de scrisoarea prin care anunță meciul său de retragere de pe 8 iunie. Ce a spus Cristina Neagu despre meciul de retragere În cadrul aceleiași conferințe de presă, Neagu a spus ce se va întâmpla exact pe data de 8 iunie, când va avea loc meciul său de retragere, la Sala Polivalentă din București, de la ora 16:00. Cea mai mare handbalistă a României a spus că la eveniment vor fi prezente colegele sale de la CSM București, echipa națională, dar și alte jucătoare legendare. „Legat de jucătoarele care vor participa, nu aș vrea să spun. Vom face asta în perioada următoare. Pot doar să spun că vreau să închid un ciclu al carierei mele, cu foste colege cu care am început să joc și cu care am jucat în ultima perioadă. Sunt jucătoare legendare ale României, dar și din străinătate. Cred că va fi o mare bucurie pentru fani să vadă aceste jucătoare”, a declarat interul de la CSM București. Alexandru Vălu este unul dintre cei mai noi membri ai redacției ProSport. Povestea cu unul dintre cele mai puternice branduri din presa sportivă din România începe încă din copilărie, când avea aproape în fiecare seară câte o ediție a ziarului. Tot de atunci a început și pasiunea sa pentru … citește mai mult Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care … citește mai mult Aproape 30 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (redactor, reporter … citește mai mult

Decizie de ultimă oră luată de CSM București. Ce se va întâmpla cu numărul de pe tricoul legendarei Cristinei Neagu. EXCLUSIV

decizie-de-ultima-ora-luata-de-csm-bucuresti-ce-se-va-intampla-cu-numarul-de-pe-tricoul-legendarei-cristinei-neagu.-exclusiv

CSM București se pregătește deja pentru ultimul meci oficial al Cristinei Neagu, care va avea loc pe 18 mai. Așa cum a aflat ProSport, CSM București a luat o măsură importantă, iar celebrul tricou cu numărul 8 al Cristinei Neagu va fi retras, decizia urmând să fie anunțată în ultima etapă a campionatului. CSM București retrage tricoul legendarei Cristina Neagu Următoarele săptămâni vor fi cu siguranță emoționante pentru Cristina Neagu, care în primă fază se va retrage oficial, iar apoi va avea parte de un meci de gală la București, alături de nume mari din handbal. Din informațiile noastre, interesul este deja mare pentru partida cu Corona Brașov, care se va juca în Sala Polivalentă. Fanii vor avea parte de multe surprize, iar cei de la CSM București au decis ca acesta să fie ultimul meci în care va fi folosit tricoul cu numărul 8. Prin urmare, sunt toate șansele ca Neagu să strângă 10.000 de oameni în cele două meciuri care vor fi găzduite de Sala Polivalentă, una probabil prea mică pentru o sportivă atât de mare. Pot doar să spun că vreau să închid un ciclu al carierei mele cu foste colege, cu care am început să joc și cu care am jucat în ultima perioadă a carierei mele. Sunt jucătoare legendare al României, dar și din străinătate – Cristina Neagu Ce meciuri au mai rămas de jucat pentru Cristina Neagu Eliminată cu CSM București din Liga Campionilor, Cristina Neagu speră să facă eventul pe plan intern în ultimul sezon al carierei sale. Pentru CSM București va urma Final Four-ul Cupei României, acolo unde este mare favorită la cucerirea trofeului. Poate tocmai de aceea, Neagu a subliniat că ar mai avea patru meciuri oficiale de jucat. Pe 10 mai, CSM București va juca semifinala cu Dunărea Brăila, în timp ce în celălalt meci se vor întâlni, în aceeași zi, Rapid și Bistrița. Prin urmare, pe 11 mai am putea avea parte de o finală a Cupei României între CSM București și Rapid, care au fost adversare și în Liga Campionilor. Apoi, CSM București o va întâlni pe Dunărea Brăila și în campionat, pentru ca pe 18 mai, la duelul cu Corona, echipa Cristinei Neagu să primească medaliile și trofeul pentru câștigarea campionatului. 58 de puncte a acumulat CSM București în campionat. Corona Brașov este pe locul 2, la 6 puncte distanță de prima poziție Vreau să fie o sărbătoare, să mă bucur împreună cu fostele mele colege, să sărbătorim alături de fani. O să fie o zi specială, care cu siguranță îmi va rămâne în suflet pentru totdeauna. Sincer, nu știu cum o să mă simt în momentul ăla. Mă tot gândesc la asta, dar probabil că în ziua respectivă o să fiu copleșită de emoții. Încerc să mă concentrez în continuare pe ce mai am de făcut, mai am 4 meciuri oficiale de jucat. Iar pe 8 iunie, așa cum am spus, ne dorim să fie o sărbătoare a handbalului, să ne bucurăm împreună cu fanii și sigur că vă așteptăm și pe voi acolo”, a declarat Cristina Neagu, în cadrul unei conferințe de presă organizată la Sala Polivalentă. Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care … citește mai mult

Esbjerg – CSM București 26-22 (în tur, 29-30), în returul sferturilor Ligii Campionilor. Tigroaicele ratează calificarea în Final Four, la ultima apariție a Cristinei Neagu într-un meci european

esbjerg-–-csm-bucuresti-26-22-(in-tur,-29-30),-in-returul-sferturilor-ligii-campionilor.-tigroaicele-rateaza-calificarea-in-final-four,-la-ultima-aparitie-a-cristinei-neagu-intr-un-meci-european

18:29 MIN. 60: FINAL DE MECI Esbjerg – CSM București 26-22, iar campioana României ratează calificarea în Final Four. 18:25 MIN. 58:30 – Esbjerg – CSM București 25-22 (în tur, 29-30) Avans de trei goluri cu 90 de secunde înainte de final. 18:24 MIN. 59: Esbjerg – CSM București 24-22 (în tur, 29-30) 18:15 MIN. 55: Esbjerg – CSM București 22-22 (în tur, 29-30) „Tigroaicele” egalează cu 5 minute înainte de final. 17:59 MIN. 50: Team Esbjerg – CSM București 22-21 (în tur, 29-30) Avans de un gol pentru gazde cu 10 minute înainte de final. 17:53 MIN. 36: Team Esbjerg – CSM București 16-16 (în tur, 29-30) „Tigroaicele” egalează. 17:37 MIN. 31: Team Esbjerg – CSM București 15-12 (în tur, 29-30) Cea mai mare diferență de scor a meciului. 17:33 MIN. 30: PAUZĂ Team Esbjerg – CSM București 14-12 la jumătatea confruntării. Gazdele vor avea primul atac în repriza secundă. 17:32 MIN. 28: Team Esbjerg – CSM București 12-12 Egalitate cu două minute înainte de pauză. 17:07 MIN. 14: Team Esbjerg – CSM București 6-8 „Tigroaicele” se distanțează poentru prima dată în acest meci la două goluri. 17:04 MIN. 6: Team Esbjerg – CSM București 3-3 Neagu egalează cu o aruncare de la 7 metri. Meciul dintre Team Esbjerg și CSM București are loc în returul sferturilor Ligii Campionilor, sezonul 2024/2025, iar partida este Live Video Online pe www.prosport.ro. De asemenea, duelul programat în Danemarca poate fi urmărit și în direct la televizor pe posturile Digi Sport 1 și Prima Sport1, începând cu ora 17:00. Team Esbjerg – CSM București Live Video Online, de la ora 17:00, în returul sferturilor Ligii Campionilor A venit ziua celui mai important meci pentru CSM București, cel la finalul căruia echipa Primăriei Capitalei se poate califica, pentru prima dată după 7 ani, în Final Four al Ligii Campionilor. „Tigroaicele” au de apărat un avans minim, de un singur gol, după victoria din tur, 30-29, obținută săptămâna trecută în Sala „Ioan Kunst Ghermănescu”. Ca urmare, formația pregătită de Helle Thomsen are două variante pentru a se lupta pentru trofeu, victoria și remiza. La București, Cristina Neagu a jucat ultimul meci european în fața propriilor fani și a fost desemnată jucătoarea partidei, datorită celor 7 goluri marcate. „În prima repriză am zis că e foarte greu, că putem pierde la o diferență mare (n.r. la pauză Esbjerg conducea cu 15-13). Apoi am revenit în repriza a doua, puteam să câștigăm la 3-4 goluri, însă am câștigat la un singur gol diferență. Să spunem că am mutat puțin presiunea pe tabăra daneză. Există un respect reciproc și toată lumea vrea să ajungă în Final 4. Mi-ar plăcea foarte mult, pentru că ar fi ultimul pentru mine. Urmează alte 60 de minute de luptă și ne vom pregăti cât mai bine și vom vedea ce se va întâmpla în retur”, a spus Neagu, care a ajuns la 1.228 goluri, fiind golgeterul all-time al competiţiei. Crina Pintea este optimistă că CSM București se va califica la turneul Final Four de la Budapesta Cea mai eficientă jucătoare a partidei din tur a fost pivotul lui CSM București, Crina Pintea. Ea a înscris 10 goluri din 11 aruncări și recunoaște că avansul pe care-l are campioana României nu reprezintă mare lucru. „Din punctul meu de vedere, nici un gol, dar nici 5 nu înseamnă nimic în handbalul actual. Avem emoții, dar cred că sunt constructive. Antrenamentele pe care le-am făcut au fost eficiente. Am mare încredere. Pentru moral a fost important meciul din tur. Ne-a demonstrat că avem puterea de a reveni. Spune foarte multe despre puterea grupului nostru! Totul depinde de noi. Va conta foarte mult atitudinea și ce zi vom prinde. Anii trecuți au fost o lecție pentru noi”, a spus Crina Pintea, pivotul celor de la CSM. CSM Bucureşti a încheiat Grupa A pe locul 3, cu 18 puncte, iar în optimi a eliminat Rapid cu dublă victorie, 34-24 și 28-22. Turneul Final Four va avea loc la Budapesta, pe 31 mai și 1 iunie. Deţinătoarea trofeului este formaţia maghiară Gyor ETO, care în 2024 a câştigat al şaselea trofeu. Are o experiență de 30 de ani în presa sportivă. A debutat în ianuarie 1994, în calitate de colaborator la Sportul românesc, dar semnătura îi apăruse, deja, cu jumătate de an înainte. Era un articol despre fotbalistul lui preferat, brazilianul Romario de Souza Faria, în suplimentul „Fotbal … citește mai mult

Cristina Neagu, gest urât la ultimul meci din carieră în Liga Campionilor: a aruncat mingea spre unul dintre arbitri

cristina-neagu,-gest-urat-la-ultimul-meci-din-cariera-in-liga-campionilor:-a-aruncat-mingea-spre-unul-dintre-arbitri

Cea mai valoroasă handbalistă română din istorie, Cristina Neagu, a părăsit Liga Campionilor cu un gest urât: a aruncat mingea spre unul dintre arbitri. CSM București a ratat calificarea în Final Four al Ligii Campionilor la handbal feminin, după ce a fost învinsă în Danemarca, de Esjberg, la 4 goluri diferență. Deranjată de unele decizii luate de arbitri la meciul Esbjerg – CSM București, Neagu a aruncat cu mingea spre unul dintre oficiali A fost ultimul meci în această competiție al Cristinei Neagu, care în septembrie 2024 a anunțat că actualul sezon este ultimul al carierei. Esbjerg s-a impus cu 26-22 și s-a calificat la turneul final care va avea loc la Budapesta pe 31 mai și 1 iunie. Cu 3 secunde înaintea finalului partidei din Danemarca, Neagu a făcut un gest urât. Deranjată de unele decizii luate de arbitri, ea a aruncat mingea spre unul dintre oficiali, în lehamite. Obiectul de joc nu l-a atins, deoarece Cristina a avut grijă să arunde departe de respectiv. De precizat, însă, că deciziile luate de cei doi francezi nu au dezavantajat niciuna dintre echipe. De exemplu, arbitrii aveau acoperire regulamentară să-i acorde a treia eliminare de două minute lui Elizabeth Omoregie încă din prima repriză, dar au închis ochii de fiecare dată, iar jucătoarea de la CSM București nu a fost eliminată. Clubul select al Ligii Campionilor din care face parte Cristina Neagu Site-ul forului european de handbal i-a adus mai multe omagii Cristinei Neagu, cu ocazia ultimului ei meci în Liga Campionilor. „Acesta a fost ultimul meci al Cristinei Neagu în Liga Campionilor EHF; internaționala româncă își ia rămas bun de la prima ligă europeană ca golgheteră a competiției, stabilind un total de 1.232 de goluri, după ce a marcat de patru ori împotriva lui Esbjerg. Antrenoarea lui CSM, Helle Thomsen, care preia naționala Danemarcei, a fost împiedicată să facă un progres important în carieră de viitoarele ei jucătoare și a trebuit să accepte înfrângerea. La fel ca și Cristina Neagu, care poate nu a avut finalul la care spera”, se scrie pe site-ul. De asemenea, există și un amplu material dedicat carierei sportivei, cu titlul „Ultimul dans al lui Neagu se termină cu un rămas bun în lacrimi”. „După ce Andrea Lekic și-a luat rămas bun de la Liga Campionilor în urma înfrângerii echipei FTC-Rail Cargo Hungaria cu Odense de sâmbătă, o altă jucătoare legendară a făcut același gest: Cristina Neagu. Cea mai bună marcatoare a Ligii Campionilor la feminin a jucat ultimul ei meci duminică, zi în care CSM București a fost eliminată de Team Esbjerg în sferturile de finală pentru a treia oară în ultimele patru sezoane. Neagu, care a câștigat Liga Campionilor la feminin cu Buducnost în 2015, își va păstra cu siguranță statutul de una dintre cele mai mari jucătoare care au participat vreodată la competiție, marcând 1.232 de goluri. Este membră a «Clubului celor 1.000», alături de Jovanka Radicevic, Andrea Lekic și Anita Gorbicz”, se scrie, printre altele, în text. Are o experiență de 30 de ani în presa sportivă. A debutat în ianuarie 1994, în calitate de colaborator la Sportul românesc, dar semnătura îi apăruse, deja, cu jumătate de an înainte. Era un articol despre fotbalistul lui preferat, brazilianul Romario de Souza Faria, în suplimentul „Fotbal … citește mai mult

Ce a postat EHF pe site-ul oficial după eliminarea dură a Cristinei Neagu din Liga Campionilor

ce-a-postat-ehf-pe-site-ul-oficial-dupa-eliminarea-dura-a-cristinei-neagu-din-liga-campionilor

CSM București a ratat calificarea în Final Four al Ligii Campionilor, iar Cristina Neagu, aflată la ultimul meci european, nu a fost uitată de EHF. Cea mai valoroasă handbalistă română din toate timpurile și-a luat adio de la handbalul european cu un eșec, CSM București ratând calificarea în Final Four. EHF recunoaște că eșecul cu Esbjerg nu a fost finalul la care spera Cristina Neagu CSM Bucureşti a fost învinsă, în deplasare, de formaţia daneză Esbjerg, cu 26-22 (14-12), în manşa retur din sferturile Ligii Campionilor. Cum în tur s-au impus la un singur gol diferență, 30-29, „tigroaicele” au ratat calificarea la Turneul Final Four de la Budapesta. A fost ultimul meci în competiţie pentru Cristina Neagu, care îşi încheie parcursul cu titlul de golgeter all-time al Ligii Campionilor, 1.232 goluri. „Acesta a fost ultimul meci al Cristinei Neagu în Liga Campionilor EHF; internaționala româncă își ia rămas bun de la prima ligă europeană ca golgheteră a competiției, stabilind un total de 1.232 de goluri, după ce a marcat de patru ori împotriva lui Esbjerg. Antrenoarea lui CSM, Helle Thomsen, care preia naționala Danemarcei, a fost împiedicată să facă un progres important în carieră de viitoarele ei jucătoare și a trebuit să accepte înfrângerea. La fel ca și Cristina Neagu, care poate nu a avut finalul la care spera”, se scrie pe site-ul oficial al forului european. În Final Four al Ligii Campionilor s-au mai calificat Odense, Gyor şi Metz Principalele marcatoare ale partidei au fost Reistad 6 goluri, Moller 5, Emmenegger 4, pentru campioana Danemarcei, respectiv Pintea 6, Omoregie 5, Neagu 4, pentru CSM Bucureşti. Campioana României a încheiat Grupa A pe locul 3, cu 18 puncte, iar în optimile de finală a eliminat Rapid cu dublă victorie, 34-24 și 28-22. CSM Bucureşti a câştigat trofeul în 2016, în următoarele două sezoane a obţinut medalia de bronz, după care nu a mai ajuns la turneul final. În semifinale s-au mai calificat Odense (27-27 şi 25-24 cu FTC Budapesta), Gyor (25-24 şi 29-22 cu Ludwigsburg) şi Metz (29-26 şi 33-32 cu Brest). Turneul Final Four va avea loc la Budapesta pe 31 mai și 1 iunie. Deţinătoarea trofeului este formaţia ungară Gyor ETO, care a câştigat în 2024 al şaselea trofeu. „CSM părea să aibă un impuls bun la începutul meciului și a avut mai multe ocazii să se distanțeze când conducea cu 8-6. Esbjerg a avut dificultăți între minutele 10 și 18, când nu a marcat din acțiune, dar echipa daneză a schimbat situația până la pauză. CSM conducea cu 18-17 în minutul 40, dar gazdele au avut puterea să treacă în avantaj. Echipa din București a egalat cu 5 minute înainte de final, dar până la urmă Esbjerg a marcat 4 goluri consecutive și a câștigat”, a mai transmis forul european. Are o experiență de 30 de ani în presa sportivă. A debutat în ianuarie 1994, în calitate de colaborator la Sportul românesc, dar semnătura îi apăruse, deja, cu jumătate de an înainte. Era un articol despre fotbalistul lui preferat, brazilianul Romario de Souza Faria, în suplimentul „Fotbal … citește mai mult

Team Esbjerg – CSM București Live Video Online, de la ora 17:00, în returul sferturilor Ligii Campionilor. Tigroaicele, la 60 de minute de Final Four

team-esbjerg-–-csm-bucuresti-live-video-online,-de-la-ora-17:00,-in-returul-sferturilor-ligii-campionilor.-tigroaicele,-la-60-de-minute-de-final-four

Meciul dintre Team Esbjerg și CSM București are loc în returul sferturilor Ligii Campionilor, sezonul 2024/2025, iar partida este Live Video Online pe www.prosport.ro. De asemenea, duelul programat în Danemarca poate fi urmărit și în direct la televizor pe posturile Digi Sport 1 și Prima Sport1, începând cu ora 17:00. Team Esbjerg – CSM București Live Video Online, de la ora 17:00, în returul sferturilor Ligii Campionilor A venit ziua celui mai important meci pentru CSM București, cel la finalul căruia echipa Primăriei Capitalei se poate califica, pentru prima dată după 7 ani, în Final Four al Ligii Campionilor. „Tigroaicele” au de apărat un avans minim, de un singur gol, după victoria din tur, 30-29, obținută săptămâna trecută în Sala „Ioan Kunst Ghermănescu”. Ca urmare, formația pregătită de Helle Thomsen are două variante pentru a se lupta pentru trofeu, victoria și remiza. La București, Cristina Neagu a jucat ultimul meci european în fața propriilor fani și a fost desemnată jucătoarea partidei, datorită celor 7 goluri marcate. „În prima repriză am zis că e foarte greu, că putem pierde la o diferență mare (n.r. la pauză Esbjerg conducea cu 15-13). Apoi am revenit în repriza a doua, puteam să câștigăm la 3-4 goluri, însă am câștigat la un singur gol diferență. Să spunem că am mutat puțin presiunea pe tabăra daneză. Există un respect reciproc și toată lumea vrea să ajungă în Final 4. Mi-ar plăcea foarte mult, pentru că ar fi ultimul pentru mine. Urmează alte 60 de minute de luptă și ne vom pregăti cât mai bine și vom vedea ce se va întâmpla în retur”, a spus Neagu, care a ajuns la 1.228 goluri, fiind golgeterul all-time al competiţiei. Crina Pintea este optimistă că CSM București se va califica la turneul Final Four de la Budapesta Cea mai eficientă jucătoare a partidei din tur a fost pivotul lui CSM București, Crina Pintea. Ea a înscris 10 goluri din 11 aruncări și recunoaște că avansul pe care-l are campioana României nu reprezintă mare lucru. „Din punctul meu de vedere, nici un gol, dar nici 5 nu înseamnă nimic în handbalul actual. Avem emoții, dar cred că sunt constructive. Antrenamentele pe care le-am făcut au fost eficiente. Am mare încredere. Pentru moral a fost important meciul din tur. Ne-a demonstrat că avem puterea de a reveni. Spune foarte multe despre puterea grupului nostru! Totul depinde de noi. Va conta foarte mult atitudinea și ce zi vom prinde. Anii trecuți au fost o lecție pentru noi”, a spus Crina Pintea, pivotul celor de la CSM. CSM Bucureşti a încheiat Grupa A pe locul 3, cu 18 puncte, iar în optimi a eliminat Rapid cu dublă victorie, 34-24 și 28-22. Turneul Final Four va avea loc la Budapesta, pe 31 mai și 1 iunie. Deţinătoarea trofeului este formaţia maghiară Gyor ETO, care în 2024 a câştigat al şaselea trofeu. Are o experiență de 30 de ani în presa sportivă. A debutat în ianuarie 1994, în calitate de colaborator la Sportul românesc, dar semnătura îi apăruse, deja, cu jumătate de an înainte. Era un articol despre fotbalistul lui preferat, brazilianul Romario de Souza Faria, în suplimentul „Fotbal … citește mai mult