Disperare din lipsă de apă: Prahovenii îi cer capul ministrei Diana Buzoianu

disperare-din-lipsa-de-apa:-prahovenii-ii-cer-capul-ministrei-diana-buzoianu

A trecut aproape o săptămână de când locuitorii din Prahova și din Dâmbovița nu au apă menajeră, din cauza unui lung șir de greșeli și de bâjbâieli extrem de grave ale autorităților. La Câmpina, foarte aproape de Ploiești, oamenii sunt descumpăniți. Se simt neputincioși. Li se pare că s-au întors cu mulți ani în trecut, fiind nevoiți să care apă cu bidoanele pentru a se spăla și pentru a turna în rezervorul toaletelor. Se simt umiliți. Pe bună dreptate. Și cer dreptate. Îi cer ministrei Diana Buzoianu „să plece acasă”, iar procurorilor să deschidă o anchetă pentru această nenorocire care li se întâmplă. Încă de la orele dimineții, de aproape o săptămână, pe străzile din Câmpina sunt sute de oameni cu bidoane în mână. „Așa ceva nu am trăit nici pe timpul lui Ceaușescu. Atunci, dacă se oprea apa, măcar ne anunțau din timp”, ne spune un pensionar în timp ce se apleacă să umple un bidon de 10 litri de apă menajeră. Și pentru că nu era de ajuns că oamenii trebuie să stea la coadă și să care apă pentru igienă, locuitorii din Câmpina se și chinuie atunci când trebuie să umple sticlele. Asta pentru că bazinele au un robinet foarte larg, iar apa ajunge mai mult pe jos… „Aici ne-a adus această coaliție pro-europeană” „Am ajuns să cerem apă. Așa am ajuns. Aici ne-a adus această coaliție pro-europeană. Păi dacă asta este pro-Europa, suntem mai degrabă pro-Africa”, ne spune un alt pensionar, care aștepta lângă containere să vină pompierii cu apa menajeră. Sunt și prahoveni care își doresc ca Parchetul general să se sesizeze din oficiu, pentru neglijență și pentru subminarea economiei naționale. „Este o problemă de o importanță strategică, medicală, extraordinar de gravă” „În alte cazuri, Parchetul s-a sesizat. Iar acum, când este o problemă de o importanță strategică, medicală, extraordinar de gravă, nimeni nu este vinovat, nimeni nu s-a sesizat. Domnii procurori ce fac?”, se întreabă un alt locuitor din Câmpina. Doamna Elena în vârstă de 78 de ani, spune că nu mai rezistă. Mai ales că este singură și nimeni nu o ajută pentru a căra apă. Îi cere demisia Dianei Buzoianu, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor. „Doamna ministru să plece acasă”, spune femeia, răspicat. În condițiile în care la robinet nu curge deloc apă, este aproape imposibil să speli rufe la mașina de spălat. „Așteptăm să vină apa, și cred că bag 20 de mașini” „Nu spălăm, că nu avem cum. Așteptăm să vină apa, și cred că bag 20 de mașini”, ne spune o tânără mămică. „Începând de la doamna ministru în jos, toată lumea ar trebuie să plece”, ne spune un alt bărbat care stă la coadă să-și umple bidoanele. Între timp, la câțiva kilometri de Câmpina, la Barajul Paltinu, de unde a plecat toată această problemă uriașă, este o liniște apăsătoare. Lacul este aproape secat, și nimeni nu-i poate asigura pe prahoveni că această criză se va termina prea curând. Toți știau. Din octombrie. Gândul publică documentele care aruncă în aer minciunile Dianei Buzoianu în Criza apei Criza apei din Prahova și Dâmbovița a lăsat peste 100.000 de oameni fără apă potabilă. În tot acest timp, situația unor oameni nevinovați a devenit un adevărat ping-pong între autoritățile statului, responsabile fiecare în parte cu situația extremă din aceste zone. Diana Buzoianu, ministrul Mediului, a pasat responsabilitatea în „ograda” ESZ Prahova – despre care a declarat într-un interviu că știa despre riscul de turbiditate în apa din Lacul Paltinu –  dar a tăcut. Mai multe detalii pot fi citite AICI. RECOMANDAREA AUTORULUI: Apele Române, anunț în plin scandal cu criza apei din Prahova: „Am găsit soluții alternative pentru reluarea alimentării” Războiul apei continuă. ESZ Prahova denunță „deciziile eronate” luate de Apele Române și Ministerul Mediului  Un ministru și un șef DSP se ceartă, după ce 100.000 de oameni au rămas fără apă. DSP: „Nu se va încălca legea” Buzoianu: „Nu vreți, e treaba voastră” Dialog incredibil între ministra Mediului și reporteri, în scandalul apei. Diana Buzoianu spune că nu a avut informații, deși prefectul avertizase încă din 6 noiembrie 

Toți știau. Din octombrie. Gândul publică documentele care aruncă în aer minciunile Dianei Buzoianu în Criza Apei de la Barajul Paltinu

toti-stiau-din-octombrie.-gandul-publica-documentele-care-arunca-in-aer-minciunile-dianei-buzoianu-in-criza-apei-de-la-barajul-paltinu

Criza apei din Prahova și Dâmbovița a lăsat peste 100.000 de oameni fără apă potabilă. În tot acest timp, situația unor oameni nevinovați a devenit un adevărat ping-ping între autoritățile statului, responsabile fiecare în parte cu situația extremă din aceste zone. Diana Buzoianu, ministrul Mediului, a pasat responsabilitatea în „ograda” ESZ Prahova – despre care a declarat într-un interviu că știa despre riscul de turbiditate în apa din Lacul Paltinu –  dar a tăcut. GÂNDUL demontează versiunea publică a ministrului de la Mediu și arată că în minuta ședinței în care s-a spus negru pe alb despre riscurile cu privire la creșterea turbidității apei a fost prezent și un reprezentant al ministerului „păstorit” de Diana Buzoianu. Care a tăcut și el și nu a reclamat pericolul acestor lucrări care au lasat 100.000 de oameni fără apă. Cu alte cuvinte, toți știau! Încă din octombrie. Minuta ședinței din 22.10.2025, trimisă de Ministerul Mediului în data de 29.10.2025. Detaliile unei ședințe care anunța un dezastru. De ce nu a reacționat nimeni dintre cei prezenți? „În data 17.06.2025, la barajul Paltinu s-au efectuat manevrele de deschidere pentru evacuarea unor volume de apă prin golirea de fund GF2, conform regulamentului de exploatare. La scurt timp de la efectuarea manevrei de deschidere s-a constatat că accesul în golirea de fund GF2 a fost blocat. Pentru remedierea situației, ABA Buzău – lalomița a contractat UZINSIDER GENERAL CONTRACTOR SĂ, care în prima etapă, în perioada 18- 20 septembrie 2025, a efectuat o inspecţie subacvatică cu ROV, cu personal specializat. Rezultatele inspecției au indicat faptul că sistemul de admisie al galeriei GF2, precum şi batardourile, prezintă o înfundare totală cu sedimente care afectează funcţionalitatea structurii. În dată de 22.10.2025, o comisie constituită din reprezentanţi ai Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, A.N. „Apele Române”, A.B.A. Buzău-lalomița, S.G.A. Prahova, S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A. – S.H. Curtea de Argeș, S.C. Exploatare Sistem Zonal Prahova S.A., s-a deplasat la barajul Paltinu pentru a clarifica aspectele referitoare la situația GF 2 şi pentru a stabili măsurile imediat următoare pentru remedierea situației. În urmă analizei situației şi a discuțiilor purtate s-a convenit că este imperios necesară continuarea coborârii nivelului în lac până la cota optimă realizării lucrărilor de deblocare a golirii de fund GF2, dar şi măsuri ulterioare pentru menținerea funcțiilor principale ale acumulării Paltinu: alimentarea cu apă a populaţiei și industriilor, atenuarea undelor de viitură și apărarea împotriva inundaţiilor a zonelor din aval şi producerea de energie electrică. Nivelului optim în acumulare, pentru desfășurarea lucrărilor de decolmatare cu echipa de scafandrii, este 603 – 604 mdMN (cu cca 3-4 m peste nivelul minim energetic). Având în vedere că cele două goliri de fund, care echipează barajul Paltinu, sunt blocate, asigurarea volumelor de apă pentru alimentarea cu apă (principala funcţie a acumulării) se poate realiza doar prin CHE Paltinu. În perioada de coborâre a nivelului în lac și mai ales în perioada de execuție a lucrărilor de decolmatare a acesului în GF2 există riscul creşterii turbidității apei evacuate din acumulare. În aceste condiţii, se vor aplică măsurile prevăzute în Convenția de exploatare nr. 22773/27.11.2017, cap ÎI.2 Funcţionarea în condiții speciale. Facem precizarea că, reprezentanţii S.C. Exploatare Sistem Zonal Prahova S.A. (dl. Marius CHESCA – Şef SH Voila și dl. Mihnea BAN – Şef Stație de Tratare Voila, participanți la şedinţa din 22.10.2025, au luat cunoștință de situația precizată mai sus.” Diana Buzoianu: „Nu reprezintă niciun fel de pericol pentru oamenii din aval” Mai mult, pe data de 26 noiembrie 2025, oficialul de la Mediu nu părea deloc impacientat în ceea ce privește riscul acestor lucrări.  „Sunt două lucrări care au loc împreună cu Hidroelectrica, împreună cu Apele Române. Toate autoritățile știu de aceste lucrări. Sunt două lucrări total separate, deci n-au legătură între ele. Sunt controlate, sunt făcute tocmai pentru a realiza anumite obiective în zonele respective. Dacă la Vidraru este vorba de o retehnologizare care trebuie să fie făcută, practic apa este luată de acolo și se dă drumul controlat pentru a vedea unde mai sunt probleme, pentru a se face remedierile și pentru a întări astfel infrastructura din zona respectivă, la Paltinu este vorba de o colmatare care a fost descoperită acum câteva săptămâni sau acum câteva luni și a trebuit să fie scăzut nivelul apei pentru a se putea elibera zona respectivă. În aceste condiții, vă dați seama, funcția principală de producere de energie nu mai este realizată. Dar tocmai pentru că avem nevoie de aceste lucrări ca să fie realizată această funcție principală de a produce energie, ele sunt, repet, controlate, nu reprezintă niciun fel de pericol pentru oamenii din aval. Din contră, ele sunt făcute tocmai pentru a da mai multă siguranță pentru aceste lucrări pe viitor și pentru a le face mai eficiente”, a răspuns ministra Mediului, întrebată dacă se mai produce electricitate la Vidraru”, declara ministra de la Mediu într-un interviu pentru Digi 24.  Apele Române, anunț în plină criză a apei din Prahova și Dâmbovița / Diana Buzoianu cere primele demisii Administrația Națională „Apele Române” a anunțat miercuri faptul că tratarea apei în stația VOILA a început. Reamintimtim că în ultimele zile criza apei din Prahova a stârnit adevărate acuzații și controverse, atât în spațiul public, cât și între instituțiile statului implicate în acest scandal. Administrația Națională Apele Române vor asigura volumul necesar și în parametri optimi în vederea tratării apei pentru potabilizare, turbiditatea apei fiind monitorizată continuu. În momentul de față, deși ANAR nu are astfel de atribuții, Apele Române au găsit soluții alternative pentru perioada imediat următoare în vederea reluării alimentării cu apă a populației și anume prin asigurarea unor volume tampon cu turbiditate mică în BAC-ul (bazinul de apă curată) de la Malu Vânăt.” (Materialul integral AICI) Ministrul Diana Buzoianu a afirmat că a solicitat demisia conducerii celor două instituții, precizând că, atât operatorul, cât și Administrația Bazinală de Apă Buzău-Ialomița au contribuit în mod egal la situația care a afectat alimentarea cu apă în 13 localități din Prahova și Dâmbovița. ESZ Prahova denunță „deciziile eronate” luate de Apele Române și Ministerul Mediului