Va exista un exod al medicilor fără precedent: Rogobete, despre criza din sănătate

În cadrul unor declarații de presă susținute luni, fostul ministru al Sănătății Alexandru Rogobete a fost întrebat despre criza în sănătate care va începe mâine. Dacă va fi sau nu retrasă legea salarizării, așa cum cer sindicatele, fostul ministru a declarat „e greu să vă spun dacă va fi sau nu retrasă. Cert este că varianta actuală a legii salarizării pentru sănătate este un dezastru”. „Un dezastru pe termen mediu și lung” „Nu este un dezastru doar pe termen scurt, ci pe termen mediu și lung. Imaginați-vă că salariile pentru medici ATI, de exemplu, scad între 3.000-4.000 lei în anumite situații”, a adăugat el. Rogobete afirmă că „va exista un exod al medicilor din anumite specialități, atei, urgență, chirurgie, cardiologie, fără precedent. Acest exod s-a oprit în ultima perioadă”. În vremea în care era ministru al Sănătății, „români care au profesat în Franța, în Germania sau în alte țări au hotărât să se întoarcă acasă. Tocmai pentru că salarizarea era câte cât în regulă, condițiile au început să fie mai bune. Oricum, cu această lege, exodul va continua și nu vom mai avea predictibilitate”. „Nimeni nu contestă deficitul de personal” Alexandru Rogobete a transmis că „vor ajunge pacienții la spital și nu vor putea fi operați pentru că anestezistul este în Franța. De altă parte, am văzut și sus la comisii, nimeni nu contestă deficitul cronic de personal în acest domeniu. În schimb, am vorbit și cu domnul Rafila, care acuză lipsă de voință politică din ultimii doi ani de zile pentru a se veni cu un sistem de performanță. Un sistem de criterii de performanță care să fie uniformizat la nivelul unităților spitalicești”. „Nu cred că e neapărat o lipsă de voință politică. Eu vă spun ce am făcut concret. Este adevărat că reforma în sănătate trebuie să continue”, susține Rogobete. „Dacă premierul demis și-ar dori să facă cu adevărat o reformă, reforma ar fi la Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Dacă ar crește tarifele și le-ar adapta la anul 2026, de exemplu, și spitalele ar fi plătite la costurile de astăzi, nu de acum 10 ani, automat acel procent se va reduce și lucrurile vor intra în normal”, a conchis fostul ministrul al Sănătății. Sesiune extraordinară de cinci zile Luni, parlamentarii revin pentru o sesiune extraordinară de cinci zile. Motivul central al convocării Parlamentului îl reprezintă proiectele necesare pentru îndeplinirea jaloanelor din Planul Național de Redresare și Reziliență. Pe agenda Camerei Deputaților se află și aprobarea acordului prin care România poate împrumuta 16,68 miliarde de euro prin instrumentul european SAFE, destinat investițiilor în apărare și infrastructură strategică. Legea salarizării unitare, unul dintre cele mai sensibile angajamente din PNRR, nu se află însă pe actuala ordine de zi, în lipsa unui acord politic asupra formei proiectului.
Se deblochează criza de la Spitalul Marie Curie

Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, a avizat memorandumul propus de Ministerul Sănătății pentru deblocarea a 22 de posturi la Spitalul Clinic de Urgență „Marie Curie”. Aceste posturi ar permite redeschiderea celor 5 paturi ATI închise din lipsă de personal. Documentul urmează să fie analizat în ședința de Guvern de joi. Decizia vine în contextul în care conducerea unității medicale a avertizat că deficitul de personal a determinat închiderea a 5 paturi de la secția de terapie intensivă, diminuând capacitatea unității sanitare de a trata cazurile grave. Ministrul de Finanțe promite deblocarea a 22 de posturi Reamintim că miercuri, șeful secției ATI nou-născuți de la Spitalul de copii Marie Curie, medicul Cătălin Cârstoveanu, a avertizat că actuala criză din spitale duce la desființarea paturilor de la secțiile de terapie intensivă. „Am avizat în această dimineață memorandumul MS pentru deblocarea celor 22 de posturi necesare într-o situație care impunea intervenție urgentă. Documentul va fi discutat în ședința de Guvern de azi. Am transmis încă de ieri că, atunci când ne confruntăm cu o situație critică care afectează direct îngrijirea copiilor aflați în stare gravă, care au nevoie de asistență medicală complexă, Ministerul Finanțelor va sprijini de urgență soluțiile necesare. Am reușit astfel, în strânsă colaborare cu Ministerul Sănătății, să identificăm cadrul administrativ necesar pentru deblocarea acestei situații”, a transmis ministrul Finanțelor pe Facebook. Deblocarea posturilor este doar o măsură temporară Alexandru Nazare a subliniat că aprobarea celor 22 de posturi nu înseamnă o schimbare de strategie în privința ocupării posturilor vacante din sistemul public. Este scrict o intervenție punctuală generată de caracterul urgent al situației de la „Marie Curie”. Foto ilustrativ / Sursa FOTO: pixnio.com „Trebuie să facem o distincție clară între astfel de intervenții punctuale, justificate de o situație absolut critică, și solicitările generale de deblocare a mii de posturi în sistemul public. Situațiile care privesc direct siguranța oamenilor și funcționarea unor servicii medicale esențiale trebuie soluționate cu prioritate. În timp ce deciziile cu impact bugetar amplu trebuie analizate riguros și fundamentate responsabil în actualul context economic al României”, a mai scris Nazare în aceeași postare. Potrivit autorităților, cele 22 de posturi ar permite redeschiderea celor 5 paturi ATI închise din lipsă de personal. Spitalele nu pot organiza concursuri pentru ocuparea posturilor vacante Secția de Terapie Intensivă pentru nou-născuți a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Marie Curie” funcționează cu o capacitate redusă. Lipsa personalului a forțat conducerea unității să închidă temporar 5 paturi alocate celor mai grave cazuri. Medicii avertizează însă că criza pune în pericol viața unor copii aflați în stare critică. Aceștia depind strict de tratamente complexe și de îngrijire permanentă. Până recent, secția dispunea de 27 de paturi, numărul fiind diminuat la 22 după plecarea a 7 asistente medicale. Două dintre acestea au demisionat, în timp ce altele au intrat în concediu medical sau de creștere a copilului. Conducerea spitalului a afirmat că nu poate organiza concursuri pentru ocuparea posturilor vacante din cauza restricțiilor impuse printr-o ordonanță de urgență adoptată în 2025. Actul limitează angajările în sectorul bugetar.