Traseul 54 al CTP Iași își schimbă programul și traseul

Locuitorii din zona C.A. Rosetti și satul Cuza Vodă vor avea, din această săptămână, un motiv în plus să folosească transportul public metropolitan. Traseul 54 al Companiei de Transport Public Iași (CTP) circulă după un nou program, care aduce o extindere până în localitatea Cuza Vodă, la orele de vârf, pentru a răspunde mai bine nevoilor de deplasare ale ieșenilor. Decizia a fost luată la solicitarea Asociației Metropolitane de Transport Public Iași (AMTPI) și urmărește o mai bună conectare a cartierelor și satelor din nordul municipiului la rețeaua principală de transport. Potrivit CTP Iași, în anumite intervale orare stabilite în graficul de circulație, traseul 54 va deveni 602, parcurgând un itinerariu extins: Târgu Cucu – Șos. Ștefan cel Mare – Cuza Vodă – C.A. Rosetti – Târgu Cucu. Astfel, locuitorii din comuna Popricani vor putea ajunge mai rapid în centrul orașului, fără a schimba mijloacele de transport. Măsura vine în contextul creșterii fluxului de călători din zona metropolitană, mai ales în intervalele de dimineață și seară. În afara acestor intervale orare, traseul 54 își păstrează vechiul program. Autobuzele vor continua să circule de pe C.A. Rosetti (str. Brândușa) – Str. Ursulea – Str. Caprelor – Sărărie – Târgu Cucu. Please follow and like us:
CTP Iași începe lucrările la linia de tramvai din Târgu Cucu! Vezi ce trasee vor fi afectate

Municipiul Iași intră într-o nouă etapă de modernizare a infrastructurii de transport public, prin demararea unor lucrări esențiale de reabilitare a liniei de tramvai pe cel mai solicitat tronson al orașului – zona Târgu Cucu. Investiția este una crucială pentru siguranța, confortul și eficiența transportului public în zonă, fiind gestionată de Compania de Transport Public (CTP) Iași. Lucrările au început deja cu primele intervenții în zona cuprinsă între intersecția cu strada Armeană și Mănăstirea Golia. Echipele CTP Iași au trecut la tăierea asfaltului și a stratului de beton, etapă premergătoare decopertării complete a infrastructurii și înlocuirii sinelor uzate. Totul se desfășoară în timpul nopții, imediat după încheierea programului de circulație al tramvaielor, tocmai pentru a evita disconfortul în trafic pe timpul zilei. Estimările companiei indică faptul că această primă etapă va dura aproximativ o săptămână. Ulterior, va fi necesară o întrerupere temporară a circulației tramvaielor pe segmentul afectat, pentru continuarea lucrărilor în regim extins. În perioada lucrărilor, CTP Iași va înlocui temporar tramvaiele de pe traseele afectate cu autobuze, care vor circula între Târgu Cucu și destinații precum Copou sau Gara Iași. Este o măsură menită să asigure continuitatea transportului public în condiții optime pentru călători. Tronsonul Târgu Cucu este traversat zilnic de opt trasee de tramvai, cu o frecvență intensă – în unele intervale, tramvaiele circulă la doar 20–30 de secunde unul de celălalt. Acest lucru determină o uzură accentuată a căii de rulare, motiv pentru care intervenția este nu doar oportună, ci absolut necesară. CTP Iași a ales să execute lucrările în această perioadă de vară, când traficul este mai redus, pentru a diminua impactul asupra mobilității urbane. Please follow and like us: