Etajele inferioare ale blocului explodat în Rahova ar putea fi SALVATE. Șef consolidări: Oamenii vor putea intra în apartamentele puse în siguranță

etajele-inferioare-ale-blocului-explodat-in-rahova-ar-putea-fi-salvate.-sef-consolidari:-oamenii-vor-putea-intra-in-apartamentele-puse-in-siguranta

Răzvan Munteanu, director executiv al Administrației Municipale pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic (AMCCRS), a declarat, în emisiunea „Cu Gândul la București”, că etajele superioare ale blocului care a explodat în Rahova în luna octombrie vor fi îndepărtate, urmând ca celelalte etaje, inferioare, în funcție de expertizele tehnice, să fie puse în siguranță. „Prima măsură pe care trebuie să o luăm acolo este punerea în siguranță a acelui imobil. Este o măsură impusă de experții tehnici încă din 17 octombrie, când a avut loc explozia. Pentru a pune blocul în siguranță este nevoie de acordul notarial al tuturor co-proprietarilor. Am avut cel puțin patru întâlniri de lucru cu asociația de proprietari. Din 54 de apartamente, la 51 dintre ele avem acordurile notariale, urmează și celelalte săptămâna viitoare. Vom obține autorizația de construcție în regim de urgență”, a declarat Răzvan Munteanu, în emisiunea „Cu Gândul la București”. Etajul 5 s-a prăbușit peste etajul 4 Șeful AMCCRS explică apoi ce înseamnă punerea în siguranță a blocului care a explodat în Rahova. „Punerea în siguranță înseamnă îndepărtarea etajelor 8, 7 și 6, de pe partea suspendată, dar și etajul 5 va fi curățat, el fiind prăbușit peste etajul 4. Ulterior, Administrația de Consolidări va putea să intre să facă o expertiză tehnică, iar proprietarii vor putea intra în apartamentele de la etajele puse în siguranță. În tronsonul I, oamenii s-au întors în apartamente. Primăria Sectorului 5 i-a sprijinit pe oameni cu refacerea apartamentelor, cu ferestrele sparte, refacerea zugrăvelilor, și a anumitor elemente care au fost distruse de suflul exploziei”, mai precizează Munteanu.  Întreaga emisiune cu Răzvan Munteanu poate fi vizionată AICI:

Cum se vede Bucureștiul în ochii SUA de ziua lui. Fotografia istorică aleasă pentru a descrie Capitala României

cum-se-vede-bucurestiul-in-ochii-sua-de-ziua-lui.-fotografia-istorica-aleasa-pentru-a-descrie-capitala-romaniei

Ambasada SUA a transmis, de Zilele Bucureştiului, un mesaj de felicitare, în care descrie capitala ca fiind „un oraș plin de istorie, cultură și povești întinse pe parcursul mai multor secole.” Mesajul a fost însoțit de o fotografie istorică din arhivele Library of Congress, realizată între 1890 și 1900, care surprinde patrimoniul ce continuă să modeleze prezentul orașului. În fiecare an, la 20 septembrie se sărbătorește Ziua Bucureștiului, o ocazie prin care locuitorii și vizitatorii rememorează istoria capitalei României și îi celebrează prezentul. Data nu a fost, însă, aleasă întâmplător. Potrivit istoricilor, 20 septembrie marchează prima atestare documentară a orașului București, consemnată în 1459, într-un hrisov emis de domnitorul Vlad Țepeș. În acel act, Bucureștiul apare ca reședință domnească. Ambasada SUA, pledoarie pentru București ”La mulţi ani, Bucureşti! Capitala României nu este doar sediul Ambasadei noastre, ci şi un oraş plin de istorie, cultură şi poveşti care se întind pe parcursul mai multor secole. Fotografii istorice ale Bucureştiului, precum aceasta, realizată între 1890 şi 1900, sunt păstrate în arhivele The Library of Congress şi oferă o privire asupra trecutului oraşului, dar şi asupra bogatului patrimoniu care continuă să-i modeleze prezentul”, au transmis oficialii Ambasadei SUA, pe pagina de Facebook. Evenimentul ”Primăria Deschisă” de Zilele Bucureștiului Potrivit organizatorilor, acest eveniment oferă bucureştenilor şi turiştilor şansa de a descoperi patrimoniul şi istoria unuia dintre cele mai frumoase palate interbelice din oraş, are loc în cadrul Zilelor Bucureştiului, sâmbătă, începând de la ora 10:00 şi până a doua zi la ora 03:00. Sâmbătă, publicul este invitat să exploreze interiorul unuia dintre cele mai reprezentative palate interbelice ale Capitalei prin tururi ghidate, care dezvăluie istoria clădirii şi transformările ei de-a lungul timpului. Programul este completat de expoziţia ”Bucureşti: oameni, locuri, timpuri”, prezentată de Muzeul Municipiului Bucureşti, care reuneşte 60 de lucrări de pictură şi sculptură din patrimoniul Pinacotecii şi oferă o perspectivă artistică asupra oraşului şi a locuitorilor săi. Tot Muzeul Municipiului Bucureşti aduce, în curtea interioară a Primăriei, o selecţie de documentare istorice rare, ce reconstituie momente şi simboluri esenţiale pentru identitatea Capitalei şi a României. ”Primăria Deschisă” este, potrivit organizatorilor,  un prilej de a descoperi patrimoniul, de a participa la activităţi culturale şi de a celebra împreună cei 566 de ani de la prima atestare a Bucureştiului. Sursă foto: Gândul RECOMANDAREA AUTORULUI: ZIUA Bucureștiului, sărbătorită la 20 septembrie. De ce este această dată un reper pentru capitala României Zilele Bucureștiului 2024, dedicate aniversării a 565 de ani de la prima atestare documentară a orașului. Două zile de VIS pentru bucureșteni

În cat timp mergi de laA1laA2? Ionel Scrioșteanu: 26 de minute

in-cat-timp-mergi-de-laa1laa2?-ionel-scriosteanu:-26-de-minute

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Cu Gândul la București”, Ionel Scrioșteanu, Secretar de Stat în Ministerul Transporturilor, a vorbit despre deschiderea unui nou lot de centură. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Nicolae Oprea. Ionel Scrioșteanu: „Au fost aplicate o serie de penalități” Invitat la emisiunea „Cu Gândul la București”, Ionel Scrioșteanu a vorbit despre timpul dintre A1 și A2. După deschiderea noului lot de centură traversarea este sub 30 de minute. Acesta a explicat că studiul de fezabilitate a fost făcut în 2004-2007 și că abia în 2020 au fost deblocate procedurile. Ținând cont de data studiului de fezabilitate, au apărut în prezent diverse probleme ce au cauzat întârzieri. Cu noul lot deschis, între A1 și A2 orice persoană va face 26 de minute. Astfel, traversarea Bucureștiului va fi una mult mai redusă în timpi. „Bineînțeles că n-am avut doar această prioritate, a fost unul dintre motive, dar se lucrează la multe lucruri. Au fost și multe exproprieri. Studiul de fezabilitate este făcut în 2004-2007 și abia în 2020 am deblocat toate procedurile și am început efectiv lucrările pe acest lot. Lucrările au început undeva noiembrie 2021, deci nu au început chiar din 2020. A fost și în pandemie. A început și conflictul și am avut un puseu inflaționist destul de mare pe zona infrastructurii care a creat ceva probleme, a trebuit să creăm niște mecanisme de compensare, să putem să ducem mai departe contractele. Am găsit soluții în așa fel încât să putem să sprijinim pe de o parte constructorii și să punem presiune pe cei care încă nu înțelegeau că lucrurile s-au schimbat și trebuie să meargă mai bine. A fost unul dintre loturile care ne-a creat ceva probleme, a avut întârzieri în partea de lucrări, inclusiv în partea de proiectare. Au fost aplicate o serie de penalități, care au fost penalități intermediare. Lotul trei pe care l-am dat în trafic astăzi, dar una peste alta, chiar am făcut o simulare, 26 de minute de la A1 până la A2 pe autostradă, deci ceea ce însemna câteodată ore bune parcurse pe Centura Capitalei. Cu 130 de km, eu am simulat pe o aplicație, de la Nodul rutier A0 – A1 și mi-a arătat că în 26 de minute ajung pe A2 spre Constanța. Deci dacă vii dinspre Pitești, durează 26 de minute să tranzitezi. Chiar de la momentul în care am deschis traficul, foarte multe mașini au intrat. Din luna iulie, chiar și de la Craiova vor ajunge până la Constanța, iar până la sfârșitul anului vom fi, dacă nu până la Bacău, chiar foarte aproape, ca și Bacăul să ajungă la Constanța, tot pe autostradă.”, a spus Ionel Scrioșteanu. 

Expert structurist, despre Militari Residence: Lucrurile nu arată bine

expert-structurist,-despre-militari-residence:-lucrurile-nu-arata-bine

Mariana Garștea, președintele Asociației Profesionale pentru Monitorizare Geotehnică și Structurală (APMGS), a declarat în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București” că în cartiere-dormitor, precum Militari Residence, „lucrurile nu arată bine deloc”, mai ales în ceea ce privește infrastructura din aceste amplasamente. „Din păcate, lucrurile nu arată deloc bine pentru aceste cartiere-dormitor. Infrastructura nu este adaptată pentru aceste cartiere. În cazul în care se întâmplă un seism, o inundație, tot ceea ce înseamnă risc natural, lucrurile nu arată deloc bine. Și autoritățile publice care au autorizat sunt responsabile și trebuie să facă ceva în sensul acesta”, a precizat Mariana Garștea în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”. Potrivit expertului structurist, cei care achiziționează apartamente în aceste zone, care sunt mai ieftine, trebuie să fie conștienți de aceste riscuri. Ce spune Mariana Garștea despre calitatea structurală a blocurilor din astfel de cartiere. „Sunt multe opinii. Cel puțin cele de pe internet, pe care le știm cu toții, legate de structurile de rezistență, care nu sunt ce trebuie, că sunt infiltrații sau este apă în parcările subterane”, a mai spus Mariana Garștea. City manager în București: În Militari Residence sunt blocuri lângă blocuri, nu a fost canalizare făcută Și Alexandru Hazem Kansou, consilier general și city-manager al Sectorului 4, a declarat recent, în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București” , că în cartiere-dormitor precum Militari Residence sau din zona Prelungirea Ghencea s-a construit haotic. Potrivit lui Kansou, pericolul din aceste cartiere este unul foarte mare în cazul unui incident major. „S-a construit haotic, și în partea de Chiajna, unde este Militari Residence. Acolo sunt blocuri lângă blocuri, nu a fost canalizare făcută. Sunt oameni care locuiesc în blocuri înalte, blocuri care au fosă septică. Multe dintre acele străzi nu pot fi numite de utilitate publică. Acolo nu poate să intre mașina de pompieri, nu au 7 metri”, a spus Alexandru Hazem Kansou în emisiunea „Cu Gândul la București”. Întreaga emisiune cu Mariana Garștea poate fi vizionată AICI: CITEȘTE ȘI: Daniel Băluță, despre reabilitarea PLANȘEULUI Unirii: „Nu se va bloca toată circulația în Piața Unirii” Specialiștii propun DEMOLAREA completă a planșeului din Piața Unirii și refacerea lui de la zero Alexandru Coman a absolvit Facultatea de Jurnalism în anul 2010, iar de atunci a semnat în mai multe publicații centrale, în secțiunile online, precum evz.ro. Alexandru lucrează de mai mulți ani … vezi toate articolele