Guvernul Bolojan, acuzat că a încercat să pună piedici la Planșeul Unirii. City-manager Sector 4: Până la urmă și-au dat seama că nu e de joacă / Când se va relua complet circulația în Piață

guvernul-bolojan,-acuzat-ca-a-incercat-sa-puna-piedici-la-planseul-unirii.-city-manager-sector-4:-pana-la-urma-si-au-dat-seama-ca-nu-e-de-joaca-/-cand-se-va-relua-complet-circulatia-in-piata

Alexandru Hazem Kansou, city-manager al Sectorului 4, a explicat, în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”, care este stadiul lucrărilor la Planșeul Unirii. Potrivit lui Kansou, lucrarea se execută pe bani guvernamentali, iar la sfârșitul anului trecut au existat întârzieri ale plăților. Administratorul public al Sectorului 4 acuză Guvernul Bolojan că fie ar fi încercat să pună piedici acestei lucrări, fie nu a fost informat corect despre complexitatea investiției. „Și-au dat seama că nu punem panseluțe”, spune Kansou. „Până la finalul anului, noi terminăm cu placa de beton. Ulterior va fi lucrarea de amenajare a parcului de suprafață și reasamblarea fântânilor arteziene și aducerea lor la stadiul inițial. Cred că atunci am cam termina tot vacarmul din zonă și cu siguranță vom da traficul bucureștenilor”, a declarat Hazem Kansou în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”. Persoane merg în albia râului Dâmbovița, la finalul unei vizite sub planșeul Unirii, în Bucuresti, joi, 19 septembrie 2024. ALEXANDRU DOBRE/ MEDIAFAX FOTO Administratorul public al Sectorului 4 mai spune că fântânile din Piața Unirii vor fi refăcute de Apa Nova. Întârzieri de plăți la Planșeul Unirii În ceea ce privește finanțarea pentru această lucrare, Kansou spune că au fost întârzieri mari și acuză Guvernul Bolojan că ar fi încercat să pună piedici investiției. „Au fost întârzieri mari. Mulți oameni politici nu au înțeles ce înseamnă această lucrare. Nu ține nici de partide, nici de un primar anume. Primăria Sectorului 4 s-a înhămat la această lucrare de infrastructură extrem de complexă pentru că nu a avut cine să o facă. Acum, când vezi că vrea să o realizeze Primăria Sectorului 4, cu bani guvernamentali, este adevărat, dar să începi să pui piedici (…) așa a părut. Sau s-a vrut să se pună piedici, sau pur și simplu a fost lipsă de știință, sau de informații, pentru că nu este o lucrare de pus panseluțe. Până la urmă și-au dat seama că nu e de joacă”, mai spune Hazem Kansou. Potrivit acestuia, la sfârșitul anului 2026, se va putea circula cum se circula înainte, „iar în prima parte a anului vom avea și spațiul verde și fântânile”. Guvernul a decis, în aprilie 2023, suplimentarea cu 750 de milioane de lei a fondurilor din Programul „Anghel Saligny”, pentru reabilitarea și consolidarea Planșeului de la Piața Unirii. Foarte multă vreme, proiectul de reabilitare a fost blocat în sertarul fostului primar general Nicușor Dan. Fostul edil a semnat autorizația de începere a lucrărilor în ultima sa zi de mandat la Primăria Generală. Planșeul de beton din Piața Unirii, pe sub care trece Râul Dâmbovița, se afla într-o stare de degradare foarte mare. Expertize tehnice au arătat că structura avea un risc seismic gradul I. Structura de beton se afla în risc de prăbușire Potrivit specialiștilor în construcții, care au verificat planșeul, acesta se putea prăbuși în cazul unui seism de intensitate medie. Problema uriașă era reprezentantă și de faptul că pe sub Dâmbovița (și pe sub planșeu) se află pasajul de la metrou, dintre Unirii 1 și Unirii 2. Gândul a publicat încă din martie 2021 imagini în premieră de sub planșeu. Acestea arată starea deplorabilă a construcției. Imaginile pot fi văzute AICI. Acestea sunt deficiențele grave identificate la Planșeul Unirii: armături corodate, beton exfoliat, reduceri de secțiune, vegetație acvatică pe fața betonului și defecte de față văzută la riglele cadrelor; grinzi secundare (nervuri) demolate, zone care se presupune că au fost refăcute în cofraj metalic nerecuperat și care sunt într-o stare avansată de coroziune; grinzi secundare (nervuri) cu secțiune de rezistență puternic afectată, console scurte la cadrele de rost distruse în întregime ca urmare a infiltrațiilor de apă în rosturi; beton exfoliat, armături corodate și infiltrații locale în placa de beton a planşeului; defecte de execuție și lucrări executate necorespunzător cu ocazia diverselor intervenții la planșeu; degradări la partea carosabilă a străzilor de deasupra planşeului, guri de scurgere, borduri, trotuare pietonale și parapete. Întreaga emisiune cu Hazem Kansou poate fi vizionată AICI: RECOMANDAREA AUTORULUI: Daniel Băluță, despre reabilitarea PLANȘEULUI Unirii: „Nu se va bloca toată circulația în Piața Unirii

Etajele inferioare ale blocului explodat în Rahova ar putea fi SALVATE. Șef consolidări: Oamenii vor putea intra în apartamentele puse în siguranță

etajele-inferioare-ale-blocului-explodat-in-rahova-ar-putea-fi-salvate.-sef-consolidari:-oamenii-vor-putea-intra-in-apartamentele-puse-in-siguranta

Răzvan Munteanu, director executiv al Administrației Municipale pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic (AMCCRS), a declarat, în emisiunea „Cu Gândul la București”, că etajele superioare ale blocului care a explodat în Rahova în luna octombrie vor fi îndepărtate, urmând ca celelalte etaje, inferioare, în funcție de expertizele tehnice, să fie puse în siguranță. „Prima măsură pe care trebuie să o luăm acolo este punerea în siguranță a acelui imobil. Este o măsură impusă de experții tehnici încă din 17 octombrie, când a avut loc explozia. Pentru a pune blocul în siguranță este nevoie de acordul notarial al tuturor co-proprietarilor. Am avut cel puțin patru întâlniri de lucru cu asociația de proprietari. Din 54 de apartamente, la 51 dintre ele avem acordurile notariale, urmează și celelalte săptămâna viitoare. Vom obține autorizația de construcție în regim de urgență”, a declarat Răzvan Munteanu, în emisiunea „Cu Gândul la București”. Etajul 5 s-a prăbușit peste etajul 4 Șeful AMCCRS explică apoi ce înseamnă punerea în siguranță a blocului care a explodat în Rahova. „Punerea în siguranță înseamnă îndepărtarea etajelor 8, 7 și 6, de pe partea suspendată, dar și etajul 5 va fi curățat, el fiind prăbușit peste etajul 4. Ulterior, Administrația de Consolidări va putea să intre să facă o expertiză tehnică, iar proprietarii vor putea intra în apartamentele de la etajele puse în siguranță. În tronsonul I, oamenii s-au întors în apartamente. Primăria Sectorului 5 i-a sprijinit pe oameni cu refacerea apartamentelor, cu ferestrele sparte, refacerea zugrăvelilor, și a anumitor elemente care au fost distruse de suflul exploziei”, mai precizează Munteanu.  Întreaga emisiune cu Răzvan Munteanu poate fi vizionată AICI:

Cum se vede Bucureștiul în ochii SUA de ziua lui. Fotografia istorică aleasă pentru a descrie Capitala României

cum-se-vede-bucurestiul-in-ochii-sua-de-ziua-lui.-fotografia-istorica-aleasa-pentru-a-descrie-capitala-romaniei

Ambasada SUA a transmis, de Zilele Bucureştiului, un mesaj de felicitare, în care descrie capitala ca fiind „un oraș plin de istorie, cultură și povești întinse pe parcursul mai multor secole.” Mesajul a fost însoțit de o fotografie istorică din arhivele Library of Congress, realizată între 1890 și 1900, care surprinde patrimoniul ce continuă să modeleze prezentul orașului. În fiecare an, la 20 septembrie se sărbătorește Ziua Bucureștiului, o ocazie prin care locuitorii și vizitatorii rememorează istoria capitalei României și îi celebrează prezentul. Data nu a fost, însă, aleasă întâmplător. Potrivit istoricilor, 20 septembrie marchează prima atestare documentară a orașului București, consemnată în 1459, într-un hrisov emis de domnitorul Vlad Țepeș. În acel act, Bucureștiul apare ca reședință domnească. Ambasada SUA, pledoarie pentru București ”La mulţi ani, Bucureşti! Capitala României nu este doar sediul Ambasadei noastre, ci şi un oraş plin de istorie, cultură şi poveşti care se întind pe parcursul mai multor secole. Fotografii istorice ale Bucureştiului, precum aceasta, realizată între 1890 şi 1900, sunt păstrate în arhivele The Library of Congress şi oferă o privire asupra trecutului oraşului, dar şi asupra bogatului patrimoniu care continuă să-i modeleze prezentul”, au transmis oficialii Ambasadei SUA, pe pagina de Facebook. Evenimentul ”Primăria Deschisă” de Zilele Bucureștiului Potrivit organizatorilor, acest eveniment oferă bucureştenilor şi turiştilor şansa de a descoperi patrimoniul şi istoria unuia dintre cele mai frumoase palate interbelice din oraş, are loc în cadrul Zilelor Bucureştiului, sâmbătă, începând de la ora 10:00 şi până a doua zi la ora 03:00. Sâmbătă, publicul este invitat să exploreze interiorul unuia dintre cele mai reprezentative palate interbelice ale Capitalei prin tururi ghidate, care dezvăluie istoria clădirii şi transformările ei de-a lungul timpului. Programul este completat de expoziţia ”Bucureşti: oameni, locuri, timpuri”, prezentată de Muzeul Municipiului Bucureşti, care reuneşte 60 de lucrări de pictură şi sculptură din patrimoniul Pinacotecii şi oferă o perspectivă artistică asupra oraşului şi a locuitorilor săi. Tot Muzeul Municipiului Bucureşti aduce, în curtea interioară a Primăriei, o selecţie de documentare istorice rare, ce reconstituie momente şi simboluri esenţiale pentru identitatea Capitalei şi a României. ”Primăria Deschisă” este, potrivit organizatorilor,  un prilej de a descoperi patrimoniul, de a participa la activităţi culturale şi de a celebra împreună cei 566 de ani de la prima atestare a Bucureştiului. Sursă foto: Gândul RECOMANDAREA AUTORULUI: ZIUA Bucureștiului, sărbătorită la 20 septembrie. De ce este această dată un reper pentru capitala României Zilele Bucureștiului 2024, dedicate aniversării a 565 de ani de la prima atestare documentară a orașului. Două zile de VIS pentru bucureșteni

În cat timp mergi de laA1laA2? Ionel Scrioșteanu: 26 de minute

in-cat-timp-mergi-de-laa1laa2?-ionel-scriosteanu:-26-de-minute

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Cu Gândul la București”, Ionel Scrioșteanu, Secretar de Stat în Ministerul Transporturilor, a vorbit despre deschiderea unui nou lot de centură. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Nicolae Oprea. Ionel Scrioșteanu: „Au fost aplicate o serie de penalități” Invitat la emisiunea „Cu Gândul la București”, Ionel Scrioșteanu a vorbit despre timpul dintre A1 și A2. După deschiderea noului lot de centură traversarea este sub 30 de minute. Acesta a explicat că studiul de fezabilitate a fost făcut în 2004-2007 și că abia în 2020 au fost deblocate procedurile. Ținând cont de data studiului de fezabilitate, au apărut în prezent diverse probleme ce au cauzat întârzieri. Cu noul lot deschis, între A1 și A2 orice persoană va face 26 de minute. Astfel, traversarea Bucureștiului va fi una mult mai redusă în timpi. „Bineînțeles că n-am avut doar această prioritate, a fost unul dintre motive, dar se lucrează la multe lucruri. Au fost și multe exproprieri. Studiul de fezabilitate este făcut în 2004-2007 și abia în 2020 am deblocat toate procedurile și am început efectiv lucrările pe acest lot. Lucrările au început undeva noiembrie 2021, deci nu au început chiar din 2020. A fost și în pandemie. A început și conflictul și am avut un puseu inflaționist destul de mare pe zona infrastructurii care a creat ceva probleme, a trebuit să creăm niște mecanisme de compensare, să putem să ducem mai departe contractele. Am găsit soluții în așa fel încât să putem să sprijinim pe de o parte constructorii și să punem presiune pe cei care încă nu înțelegeau că lucrurile s-au schimbat și trebuie să meargă mai bine. A fost unul dintre loturile care ne-a creat ceva probleme, a avut întârzieri în partea de lucrări, inclusiv în partea de proiectare. Au fost aplicate o serie de penalități, care au fost penalități intermediare. Lotul trei pe care l-am dat în trafic astăzi, dar una peste alta, chiar am făcut o simulare, 26 de minute de la A1 până la A2 pe autostradă, deci ceea ce însemna câteodată ore bune parcurse pe Centura Capitalei. Cu 130 de km, eu am simulat pe o aplicație, de la Nodul rutier A0 – A1 și mi-a arătat că în 26 de minute ajung pe A2 spre Constanța. Deci dacă vii dinspre Pitești, durează 26 de minute să tranzitezi. Chiar de la momentul în care am deschis traficul, foarte multe mașini au intrat. Din luna iulie, chiar și de la Craiova vor ajunge până la Constanța, iar până la sfârșitul anului vom fi, dacă nu până la Bacău, chiar foarte aproape, ca și Bacăul să ajungă la Constanța, tot pe autostradă.”, a spus Ionel Scrioșteanu. 

Expert structurist, despre Militari Residence: Lucrurile nu arată bine

expert-structurist,-despre-militari-residence:-lucrurile-nu-arata-bine

Mariana Garștea, președintele Asociației Profesionale pentru Monitorizare Geotehnică și Structurală (APMGS), a declarat în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București” că în cartiere-dormitor, precum Militari Residence, „lucrurile nu arată bine deloc”, mai ales în ceea ce privește infrastructura din aceste amplasamente. „Din păcate, lucrurile nu arată deloc bine pentru aceste cartiere-dormitor. Infrastructura nu este adaptată pentru aceste cartiere. În cazul în care se întâmplă un seism, o inundație, tot ceea ce înseamnă risc natural, lucrurile nu arată deloc bine. Și autoritățile publice care au autorizat sunt responsabile și trebuie să facă ceva în sensul acesta”, a precizat Mariana Garștea în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”. Potrivit expertului structurist, cei care achiziționează apartamente în aceste zone, care sunt mai ieftine, trebuie să fie conștienți de aceste riscuri. Ce spune Mariana Garștea despre calitatea structurală a blocurilor din astfel de cartiere. „Sunt multe opinii. Cel puțin cele de pe internet, pe care le știm cu toții, legate de structurile de rezistență, care nu sunt ce trebuie, că sunt infiltrații sau este apă în parcările subterane”, a mai spus Mariana Garștea. City manager în București: În Militari Residence sunt blocuri lângă blocuri, nu a fost canalizare făcută Și Alexandru Hazem Kansou, consilier general și city-manager al Sectorului 4, a declarat recent, în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București” , că în cartiere-dormitor precum Militari Residence sau din zona Prelungirea Ghencea s-a construit haotic. Potrivit lui Kansou, pericolul din aceste cartiere este unul foarte mare în cazul unui incident major. „S-a construit haotic, și în partea de Chiajna, unde este Militari Residence. Acolo sunt blocuri lângă blocuri, nu a fost canalizare făcută. Sunt oameni care locuiesc în blocuri înalte, blocuri care au fosă septică. Multe dintre acele străzi nu pot fi numite de utilitate publică. Acolo nu poate să intre mașina de pompieri, nu au 7 metri”, a spus Alexandru Hazem Kansou în emisiunea „Cu Gândul la București”. Întreaga emisiune cu Mariana Garștea poate fi vizionată AICI: CITEȘTE ȘI: Daniel Băluță, despre reabilitarea PLANȘEULUI Unirii: „Nu se va bloca toată circulația în Piața Unirii” Specialiștii propun DEMOLAREA completă a planșeului din Piața Unirii și refacerea lui de la zero Alexandru Coman a absolvit Facultatea de Jurnalism în anul 2010, iar de atunci a semnat în mai multe publicații centrale, în secțiunile online, precum evz.ro. Alexandru lucrează de mai mulți ani … vezi toate articolele