Știm finala Cupei României la handbal feminin: SCM Rm. Vâlcea Gloria Bistriţa! Cine transmite la TV partida de la Baia Mare

SCM Râmnicu Vâlcea şi Gloria Bistriţa vor disputa, de la ora 17.30 finala Cupei României, după ce au eliminat sâmbătă, în semifinale, pe Minaur Baia Mare, respectiv SCMU Craiova. Duminică, de la 14.30, se va juca şi pentru medalia de bronz. Finala mică va fi între Minaur Baia Mare și SCMU Craiova. Ambele partide pot fi vizionate pe Pro Arena, dar și pe aplicația Voyo. Cupa României a ajuns la ediţia cu numărul 41. Deţinătoarea trofeului, campioana CSM Bucureşti, nu s-a calificat la Turneul Final 4. În prima semifinală a zilei, SCM Rm. Vâlcea a dispus de Minaur Baia Mare, scor 34-27 (14-15), iar în cea de-a doua, Gloria Bistriţa a eliminat pe SCMU Craiova, scor 36-29 (16-16). La primul meci, publicul băimărean a acuzat puternic arbitrajul. La final, fanii l-au huiduit pe noul președinte Bogdan Voina, crezând că el e cel care a delegat brigada de arbitri la meci. În realitate, fiul marelui Radu Voina nu a primit dept de semnătură, procedurile urmând să mai dureze ceva timp. Programul Final Four SCM Râmnicu Vâlcea – CS Minaur Baia Mare 34-27 SCM Universitatea Craiova – Gloria Bistrița 29-36 Duminică, 14:30: Finala mică Minaur Baia Mare – SCMU Craiova Arbitri: Adrian Georgescu și Bogdan Isdrăilă (București) Observator: Diana Ciulei (Brașov) Duminică, 17:30: Finala mare SCM Rm. Vâlcea – Gloria Bistriţa Arbitri: Mihaela Chiruță și Georgiana Murariu (Piatra Neamț) Observator: Toma Pleșa (Râmnicu Vâlcea) Viorel Mazilu, luat în colimator de FRH Federaţia Română de Handbal a anunţat, joi, demararea unei anchete disciplinare care îl vizează pe directorul tehnic Viorel Mazilu. DecizIa a fost luată după ce în mediul online au apărut imagini cu acesta şi cu jucătoare ale naţionalei U20 petrecând într-un club de noapte în 10 aprilie, imediat după ultimul meci din cadrul „Trofeului Carpaţi NIRO”. „Imaginile apărute în spaţiul public cu directorul tehnic al FRH nu au nimic în comun cu direcţia în care vrem să se îndrepte handbalul românesc în această nouă etapă. Mai mult decât atât, este foarte greu de înţeles şi acceptat ca un reprezentant al federaţiei, aflat într-o poziţie care presupune o responsabilitate mare faţă de sportivele echipei naţionale, să fie implicat într-un astfel de incident”, se spune în comunicatul FRH.
Cât a costat organizarea Final Four-ului Cupei României la handbal masculin. SCM Timișoara a făcut anunțul

Cupa României la handbal masculin de la Timișoara a fost ultima competiție majoră cu o federație condusă deja de fostul președinte Constantin Din. Au fost multe neajunsuri organizatorice, și, cel puțin din ce spun reprezentanții clubului clubul timișorean, la multe aspecte au fost legați de mâini și de picioare. Cheltuială efectivă de 50.000 de lei Pentru organizarea turneului, au „licitat” cu caiete de sarcini doar Timișoara și Baia Mare. Însă, informațiile ProSport sunt că dorința majoră a fost, în principal, mai mult a bănățenilor. Care spun că, după ce au tras linia, nu au ieșit rău, în contextul în care toți banii din vânzarea de bilete au revenit federației. „Am avut cheltuieli de 168.852 de lei, iar din publicitate (n.r reclame pe ecrane-led) am încasat 100.000 de lei. Mai putem adăuga că vom primi probabil 16.000 de lei, undeva la 4500 de euro, premiul pentru locul 2”, a declarat directorul clubului SCM Timișoara, Laurențiu Marian. Ironic, afișul a fost pus târziu, dar a rămas multe zile la sală, după SCM Timișoara nu a putut pune afișe în oraș cu evenimentul, adică cea mai clasică formă de promovare în sport. Astfel, a fost sold-out doar la marea finală, cu multe locuri goale în Sala „Constantin Jude” la semifinale. Explicația nu e indolența, ci faptul că nu s-a putut pune sigla federației pe nicio inițiativă vizuală de promovare a clubului. „Legat de F4, promovarea a făcut-o federația, cu tot ce a ținut de ei. Noi am făcut cât am putut, dar am ținut cont și de ce au trimis ei. Nu am putut folosi sigla până am avut acceptul lor. De aici mici scăpări și întârzieri în promovare. Afișul a fost făcut de ei”, a mai spus directorul. Afișul a apărut în fața sălii vineri, iar turneul a început sâmbătă. Directorul a abordat și subiectul biletelor. „Mi se pare că într-o zi de vineri am primit linkul la bilete. În secunda următoare am făcut public. Nu eram obligați, dar am considerat așa, să facem informația publică. Timișorenii așteptau asta, ne-a sunat multă lume. Nu a ținut de noi. Noi cu 15 zile înainte am pus pe ecranele din oraș că va fi un eveniment la Timișoara, dar fără siglă. Nu a fost totul perfect!”, a mai punctat Laurențiu Marian. Tichetele au costat 50,02 lei pe zi pentru adulții ce nu au beneficiat de reducere.
Suma cu care SCM Poli Timișoara a câștigat organizarea turneului Final Four al Cupei României la handbal masculin

Turneul Final Four al Cupei României la handbal masculin se va disputa la Timișoara în perioada 18-19 aprilie, în Săptămâna Luminată. SCM Politehnica a câștigat atribuirea, iar ProSport a aflat suma cu care clubul manageriat de Alexandru Dedu, candidat și la viitoarele alegeri pentru șefia FRH, a obținut turneul la care are șanse foarte bune să joace actul final: nu mai puțin de 80.000 de euro. Zeci de mii de euro pentru turneul organizat în premieră la Timișoara Aceste turnee de tip Final Four au fost preluate ca format din baschet și în handbal. Ca marketing, un turneu cu semifinalele și finala în același weekend, în același oraș, poate coagula destulă atenție, atât în fața televizoarelor, cât și în orașul respectiv. Aspect pe care a mizat și Poli. Mai ales că meciurile din semifinalele au fost trase la sorți înainte de licitarea pentru turneu. SCM Poli Timișoara are, teoretic, misiunea cea mai ușoară în semifinale, căci dă de CSA Steaua în penultimul act al Cupei României. Roș-albaștrii au ajuns în eșalonul secund, dar sunt ca și promovați și au un nivel peste cel al Diviziei A. Însă, chiar și așa, sunt un adversar de preferat celor de la Dinamo București sau Minaur Baia Mare, care se înfruntă în cealaltă semifinală. De când se joacă în acest format Final Four, Timișoara nu a găzduit un asemenea turneu la handbal, doar la baschet. Au licitat cu cea mai mare sumă De altfel, conform surselor ProSport, SCM Timișoara a fost singurul club dispus să achite mulți bani pentru organizarea turneului. Steaua nu a avut interes, și nici Minaur, care nu are neapărat o situație grozavă din punct de vedere financiară. Dinamo, oricum mare favorită prin prisma lotului, nu a avut disponibilitatea de a pune la bătaie o sumă așa de mare, pe care un club o poate utiliza pentru a investi în transferuri de handbaliști de top. Iar informațiile ProSport sunt că Timișoara a oferit 80.0000 de euro, o sumă mare dacă ținem cont că fondurile clubului sunt, în proporție de mult peste jumătate, publice. În 2024, la prima alocare, fără rectificări, SCM Timișoara a avut buget 24,9 milioane de lei. Clubul nu și-a promovat intens victoria Interesant este că după ce s-a atras acest eveniment în oraș, clubul nu s-a promovat așa intens. S-a făcut o postare foarte scurtă pe pagina de Facebook, fără comunicat de presă, cu toate că, altfel, clubul trimite presei informări inclusiv despre programul juniorilor de 13 ani. O poziționare care ridică semne de întrebare despre cum va reuși Timișoara să-și valorifice turneul adjudecat, iată, cu o sumă mare pentru aceste vremuri de criză financiară.
Programul meciurilor din Final 8 la baschet masculin! Lista meciurilor televizate de la Oradea

Orașul Oradea, unde evoluează CSM din localitate, va fi începând cu ziua de sâmbătă capitala baschetului românesc, imediat ce va lua startul întrecerea Final 8 a Cupei României la baschet masculin. Această competiție reunește cele mai bune opt echipe din țară într-un spectacol sportiv de neratat. CSM Oradea este, pentru al doilea an consecutiv, gazda întrecerii Cupei României la baschet masculin, programat între 14 şi 18 februarie 2026. În primele două zile ale turneului se joacă sferturile de finală: Sâmbătă, 14 februarie Ora 17:00: CSM Târgu Mureș – SCMU Craiova, FRB TV Ora 19:45: CSO Voluntari -CSM CSU Raiffeisen Oradea, FRB TV Duminică, 15 februarie Ora 17:00: U-BT Cluj-Napoca – CSA Steaua București, FRB TV Ora 19:45: Dinamo București – CS Vâlcea 1924, FRB TV Luni, 16 februarie Semifinala 1 – ora 17:00, Prima Sport 2, Digi Sport 3, FRB TV Semifinala 2 – ora 19:45, Prima Sport 2, Digi Sport 3, FRB TV Miercuri, 18 februarie Finala – ora 19:00, Digi Sport, Prima Sport 2, FRB TV Oradea Arena, pentru al doilea an consecutiv, locul unde se joacă trofeul Cupei României, confirmând statutul acestui oraș ca reper pe harta baschetului național. Când joacă U BT Cluj în Liga Adriatică Campioana U BT Cluj a încheiat pe locul 3 în grupa A din Liga Adriatică şi deja știe programul din faza Top 8 a ]ntrecerii, în care se va duela cu cele patru echipe calificate din grupa B. Primul meci, cu Cedevita, este amânat pentru 25 februarie, campioana României fiind angrenată în Top 8 Cupa României, astfel că prima adversară va fi Steaua Roşie Belgrad, în 8 martie. În faza Top 8 au avansat, cu punctele acumulate, echipele BC Dubai, Partizan Belgrad, U BT Cluj şi Igokea (grupa A), respectiv Buducnost Podgorica, Steaua Roşie Belgrad, Cedevita Olimpija Ljubljana şi KK Bosna (B). Liga Adriatică (ABA League) a fost înfiinţată în 2001, cu scopul de a reuni echipe din spaţiul ex-iugoslav. În această stagiune are la start 18 echipe. Partizan Belgrad a câştigat cele mai multe trofee – 8. Care e programul din Liga Adriatică U – Cedevita (amânat pentru 25 martir) U – Steaua Roşie Belgrad (8 martie) Buducnost – U (14 martie) KK Bosna – U (22 martie) Cedevita – U (28 martie) U – KK Bosna (5 aprilie) Steaua Roşie Belgrad – U (13 aprilie) U – Buducnost (19 aprilie)
Corona Brașov a câştigat pentru a cincea oară Cupa României la hochei pe gheață, 3-0 cu Steaua! Radim Valchar, MVP-ul Final Four-ului de la Brașov

Corona Braşov a cucerit Cupa României la hochei pe gheaţă, după ce a învins-o, duminică seara, pe Steaua Bucureşti cu scorul de 3-0 (2-0, 1-0, 0-0), în finala de la Patinoarul Olimpic din Braşov. Corona s-a calificat în finală după ce a trecut, sâmbătă, în prima semifinală, de Red Hawks București cu 4-1. Steaua a furnizat surpriza în a doua semifinală de sâmbătă, când a eliminat pe ACSH Gheorgheni cu 3-2, după prelungiri! Pentru Corona este al doilea trofeu al sezonului, după Supercupa României câștigată în fața celor de la ACSH Gheorgheni. Radim Valchar, hat trick și în finala cu Steaua! Corona Brașov, echipă pregătită de Myers şi Hunor Strenk, a confirmat statutul de favorită și s-a impus clar în finala cu Steaua. Toate cele trei goluri ale finalei Cupei României au fost marcate de Radim Valchar, cel care în prima parte a sezonului a jucat la Steaua! De altfel, Valchar a fost decisiv pentru Corona și în semifinala de sâmbătă cu Red Hawks București, 4-1, când cehul reușise un hattrick! Radim Valchar a fost desemnat MVP-ul Final Four-ului de la Brașov. Brașovenii au cucerit pentru a cincea oară Cupa României la hochei Corona Brașov a reușit să câștige trofeul pentru a cincea oară, după ediţiile 2012-2013, 2014-2015, 2020-2021 și 2023-2024. În finala mică, ACSH Gheorgheni a învins Red Hawks București cu 7-1 (2-0, 3-0, 2-1). Steaua deţine recordul de trofee (33), dar pe ultimul l-a obţinut în 2012. De atunci , Steaua a pierdut trei finale! „Bronzul” merge la Gheorgheni Medaliile de bronz din Final Four-ul Cupei României au revenit celor de la ACSH Gheorgheni. Harghitenii au câștigat clar finala mică a turneului de la Brașov cu Red Hawks Bucureşti, scor 7-1 (2-0, 3-0, 2-1). Pentru câștigători au înscris Daniel Trancă, Hunor Csaszar, Peter Vincze (3), Akos Szigeti şi Levente Simon, pe când pentru echipa Red Hawks a punctat Anton Cristian Popa.
Care vor fi meciurile de la Final Four-ul Cupei României la baschet feminin! Unde se vor juca partidele

Sighetul Marmației, un oraș cu o populație de 30.000 de locuitori, se pregătește de un eveniment important pentru baschetul românesc. În prima semifinală se vor duela CS Rapid și ACS Sepsi SIC Sf. Gheorghe. În cea de-a doua semifinală se vor întâlni CSM CSU Târgoviște și FCC Baschet UAV Arad. Învingătoarele vor juca ultimul act. Final Four la laschet feminin, meciuri la Sighetul Marmației Primul mare eveniment găzduit de Sala Polivalentă va avea loc în perioada 20–21 februarie, când orașul devine capitala baschetului feminin, prin organizarea Final Four-ului Cupei României la baschet feminin – o competiție de elită care va aduce față în față cele mai bune echipe din țară. „Vom desfășura aici o competiție majoră – Turneul Final Four al Cupei României la Baschet Feminin –, care va reuni echipe ce au evoluat în Euroligă, echipe care au jucat până săptămâna trecută în EuroCup, aşadar, cele mai puternice echipe din România. Vom veni în fața comunității pentru a arăta că, atunci când ne dorim cu adevărat ceva, se poate. Avem acum o sală modernă, cu un parchet performant – un aspect extrem de important. Suprafața de joc contează enorm în procesul de dezvoltare, pentru că, în lipsa unor condiții adecvate, pot apărea accidentări sau afecțiuni. Acest loc este dovada clară că omul sfințește locul. Am găsit aici oameni care au făcut posibil acest proiect nu doar prin eforturi financiare și umane, ci și prin emoție și atașament față de baschet. Este meritul lor. În plus, loturile naționale de juniori mici se vor pregăti aici. Suntem în faza de negociere cu autoritățile pentru a primi sprijin, deoarece avem nevoie de transport, asistență medicală, pază și securitate, dar și de cazare și masă – elemente esențiale pentru pregătirea copiilor. De asemenea, avem în vedere organizarea unui turneu internațional, pe care îl vom organiza în luna decembrie, în compania loturilor naționale din țări puternice”, a spus Carmen Tocală, președintele Federației Române de Baschet. La masculin se joacă la Oradea Tragerea la sorți a meciurilor din sferturile Turneului Final 8 al Cupei României, de la Oradea, a avut loc, miercuri, la sediul FR Baschet. Finalistele din sezonul trecut, CSO Voluntari şi CSM Oradea, se duelează în sferturi la ediţia din 2026. Potrivit tragerii la sorţi, programul meciurilor din sferturi este următorul: CSM Tg. Mureş – SCMU Craiova, CSO Voluntari – CSM Oradea, U BT Cluj – Steaua Bucureşti şi Dinamo Bucureşti – CS Vâlcea.
Ce s-a întâmplat cu Cristina Halep, nepoata Simonei Halep! Anunțul clubului

Cristina Halep, tânăra gimnastă care promite să obțină rezultate comparabile cu ale mătușii sale mai celebre, și-a încheiat sezonul cu o nouă performanță notabilă. În vârstă de 16 ani, Cristina Halep impresionează din nou lumea gimnasticii ritmice, după ce luna trecută a reușit performanța de a câștiga patru medalii la Cupa Balcanică, dintre care una de aur. De această dată, Cristina și-a adjudecat medalia de argint în cadrul Cupei României la gimnastică ritmică, competiție la care au evoluat cele mai bune șase sportive din întreaga țară. Nepoata Simonei Halep continuă să uimească: a încheiat sezonul cu o medalie, după ce luna trecută a urcat de patru ori pe podium Cristina Halep, nepoata Simonei Halep, a încheiat en-fanfare sezonul, urcând weekendul recent încheiat pe a doua treaptă a podiumului la Cupa României la gimnastică ritmică: „Sportiva clubului nostru, Cristina Halep, componentă a lotului național de senioare de gimnastică ritmică, încheie acest sezon competițional cu un rezultat excelent, obținând medalia de argint”, a precizat Clubul Sportiv Școlar numărul 1 Constanța (CSS1). Reprezentanții clubului la care este legitimată Cristina au afirmat că în spatele rezultatelor remarcabile ale gimnastei stau multe ore de muncă: „Felicitări, Cristina, pentru medalia obținută si pentru munca și dedicarea care te-au dus la aceste rezultate!“, au mai precizat cei de la CSS1 Constanța. Cristina Halep a obținut calificarea la Cupa României datorită faptului că s-a clasat pe locul 4 la individual compus la Campionatul Național pentru junioare și senioare, desfășurat la Ploiești, în luna august. Cristina Halep a mers și la tenis: „Mi-a plăcut mai mult gimnastica” Interesant este că nepoata Simonei Halep a practicat și tenisul în copilărie, dar a realizat că este făcută pentru gimnastică ritmică: „Am încercat şi tenis, dar mi-a plăcut mai mult gimnastica. Se îmbină şi graţie, şi balet, şi forţă”, a declarat Cristina Halep, conform As.ro. Cristina s-a mutat din Constanţa în Bucureşti, fiind antrenată de Ivanna Skarlat, o ucraineancă de 19 ani din Nikolayev, oraș afectat de războiul din Ucraina. În luna octombrie, nepoata Simonei Halep a urcat de patru ori pe podium la Cupa Balcanică de la Belgrad, cucerind aurul la minge, argintul la individual compus și la panglică și bronz la cerc.
Momentul de reculgere pentru Ion Iliescu, boicotat pe mai multe stadioane: Imnul Golanilor, cântat de galeria Poli în timp ce alții au huiduit și au scandat
„Având în vedere decizia Guvernului României de a declara ziua de 7 august 2025 zi de doliu național, în memoria fostului președinte al României, Ion Iliescu, Federația Română de Fotbal anunță un moment de reculegere la partidele din această etapă a Cupei României”, se arată în comunicatul emis de FRF. Federația Română de Fotbal a decis recent ca meciurile din turul 2 al Cupei României să fie precedate de un moment de reculegere dedicat memoriei lui Ion Iliescu. Cu toate acestea, nu toată lumea s-a conformat, ba chiar unii suporteri au scandat „mai bine mort decât comunist” La meciul de astăzi din Cupa României, Flacăra Moreni – Chindia Târgoviște, momentul de reculegere în memoria lui Ion Iliescu a fost bruiat de huiduieli și de scandări anti Iliescu. Mai mult decât atât, tot în cadrul Cupei României, jucătorii echipei Poli Timișoara au refuzat momentul de reculegere în memoria lui Ion Iliescu. În timp ce arbitrii s-au îndreptat spre centrul terenului, fotbaliștii lui Poli au intrat în propria jumătate și au început să paseze mingea, ignorând complet momentul de reculegere și refuzând să-și prezinte omagiile pentru primul președinte prost decembrist al României. În același timp, galeria Politehnicii a scandat cu aplomb și a interpretat „Imnul Golanilor”, versuri cu mesaj anti-comunist și anti-regim politic: „Mai bine haimana decât trădător / Mai bine huligan decât dictator / Mai bine golan decât activist / Mai bine mort decât comunist”. În acest sens, Asociația Suporterilor Timișoreni Druckeria a transmis, printr-un mesaj publicat pe Facebook, că salută decizia clubului Politehnica Timișoara de a refuza participarea la momentul de reculegere organizat în memoria lui Ion Iliescu. Aceștia au motivat gestul prin implicarea fostului președinte în evenimentele violente de la Revoluția din Timișoara și din timpul protestelor din 13-15 iunie 1990. „Salutăm decizia clubului Politehnica Timișoara pentru refuzul de a participa la momentul de reculegere inițiat la nivel național pentru o persoană inculpată direct în Revoluția de la Timișoara și în cadrul protestelor sângeroase din 13-15 iunie 1990”, se arat pe pagina de Facebook a Asociației Suporterilor Timișoreni Druckeria. Mesaje dure din partea galeriilor de fotbal în ultimele ore, în țară Totodată, înainte de meciul Clinceni – Progresul Spartac, jucătorii au respectat momentul, însă galeria a scandat numele echipei. Mai multe grupări din galeriile de fotbal au afișat mesaje dure în ultimele ore în locuri din București și din țară. Gruparea DNL din Peluza Cătălin Hâldan a afișat mesajul: „REVOLUȚIE; / MINERIADE; / AM PIERDUT EROI / NE LĂSĂM STEAGUL ÎN BERNĂ PENTRU ACEST GUNOI”. Ion Iliescu a fost primul președinte al României ales democratic după Revoluția din 1989. A condus țara în trei mandate: 1990–1992, 1992–1996 și 2000–2004. Fostul președinte a murit marți, 5 august, la vârsta de 95 de ani, la Spitalul Clinic de Urgență „Agrippa Ionescu”, unde era internat din 9 iunie. Acesta avea cancer pulmonar și a fost supus de două ori unor intervenții chirurgicale după internarea sa la Spitalul SRI.