Britanicii au transformat o Dacia Bigster într-o man cave”. Ce verdict au dat!

Britanicii de la celebra publicație Car Magazine s-au jucat cu Dacia Bigster și au transformat-o într-o „man cave”, o peșteră mobilă în traducere, numai bună pentru bărbații care iubesc să își petreacă timpul în sălbăticie. Mai exact, autoturismul din portofoliul brandului românesc a fost modificat astfel încât să poată servi și ca locuință pe termen scurt. Dacia Bigster poate fi o „man cave” ideală pentru bărbații care apreciază liniștea. Ce experiment au făcut britanicii Dacia Bigster a ajuns în scurt timp să fie una dintre cele mai apreciate mașini din portofoliul producătorului auto român, din simplul fapt că este mare, ieftină și are un cost de întreținere mic. Europenii iubesc astfel de mașini, pe care le utilizează atât pentru treburile de zi cu zi, cât și pentru activități mai complicate. De-a lungul ultimilor ani s-au făcut o multiple de experimente în presa de specialitate. Spaniolii au transformat Dacia Jogger în „cel mai ieftin” camper și au supranumit-o „Adventure”. Un prototip numai bun pentru cei care vor să călătorească pe termen scurt și să evite costurile ridicate ale unităților de cazare. De asemenea, cum proiectul a captat o atenție importantă, s-a realizat și prototipul Dacia Sandman, de data aceasta fiind vorba despre un potențial viitor camper ieșit chiar de pe porțile fabricii. Tot spaniolii și-au imaginat cum ar putea arăta „bijuteria”, iar imaginile au fost spectaculoase. Însă, până când Dacia să creeze un astfel de model și să îl adauge în portofoliu, tot mașinile modificate atrag cel mai tare atenția. Iar britanicii de la celebra publicație Car Magazine s-au jucat cu o Dacia Bigster, a doua cea mai mare mașină a brandului românesc, după Dacia Striker. Aceștia au transformat un exemplar într-o „man cave”, o peșteră mobilă, numai bună pentru bărbații care iubesc să își petreacă timpul în sălbăticie: „Dacia noastră Bigster devine o peșteră mobilă pentru oameni în sălbăticia scoțiană”, titrează cei de la Car Magazine. „Dormitul în mașină e o idee ridicolă, până când faci asta cu adevărat. Apoi îți dai seama că există atât de multe avantaje (n.r. – față de un cort): ești ridicat de la sol, departe de melci și furnici, ești adăpostit de ploaie și nu se va răsturna dacă vine o furtună”, a spus jurnalistul care a gândit proiectul Dacia Bigster „man cave”. Pentru a transforma mașina într-o locuință mobilă, britanicii i-au montat un pat în spate: „Un puzzle din placaj în portbagaj, care se desface într-o platformă pentru a susține o saltea”. Ulterior, jurnalistul s-a îndreptat în Parcul Forestier Galloway și a decis să testeze mașina pe teren, cu ocazia unei nopți petrecute în sălbăticie. „Există atât de puțină poluare luminoasă încât vizitatorii ajung să vadă peste 7000 de stele noaptea. Drumul spre nord ne amintește că strălucirea recentă a Daciei nu este doar superficială. Bigsterul se adaptează la condusul pe autostradă cu o competență relaxată: motorul hibrid este silențios, scaunele sunt extrem de confortabile, iar condusul este calm. Este puțin plictisitor, dar într-un fel în care nu deranjează pe nimeni, mai ales când ai câteva sute de kilometri de parcurs. Când opresc mașina și cobor, este atât de liniște încât simt o liniște învăluitoare în oasele mele. E timpul să aranjăm patul. Poate fi desfăcut în mai puțin de două minute, dar e cam ca și cum asamblăm mobila de la Ikea – dacă ar trebui să faci același dulap de 20 de ori, la nesfârșit, în cele din urmă ți-ar lua două minute. Dar prima dată e multă bătaie de cap. Totuși, logica apare în cele din urmă – scaunele din față se înclină înainte, scaunele din spate se rabatează, cutia de placaj din portbagaj se depliază și apare o platformă solidă cu o saltea. Există două puncte slabe, per total. În primul rând, nu poți lăsa patul ridicat și să conduci, deoarece scaunele din față trebuie să fie la distanță; și în al doilea rând, spațiul de depozitare este limitat”, notează sursa citată. În continuare este oferit verdictul care contează cu adevărat: cât de confortabil este să îți petreci noaptea într-o Dacia Bigster? „Dacă dormi singur, este un pat single generos, cu suficient spațiu pentru a întoarce de pe o parte pe alta. Cu două persoane ar fi…prea intim. Și nu într-un sens romantic, ci mai degrabă am vorbi despre două mumii egiptene înghesuite într-un mormânt. O altă amenințare la adresa confortului este condensul, așa că deschid puțin o fereastră. În timp ce reflectez la această problemă – întrebându-mă dacă vânătorii-culegători neolitici au avut vreodată o problemă cu condensul în peșterile lor – adorm. Este un somn profund, necomplicat, genul pe care îl ai când nu există distrageri, nici lumini stradale, nici trafic. Doar întuneric și liniște și senzația liniștitoare de a fi închis. Este același instinct care îi face pe copii să-și construiască bârloguri din perne de canapea. Doar că în acest caz bârlogul e mai mare și are jante de aliaj. Mă trezesc cu o lumină palidă, argintie, care se filtrează prin jaluzele și cu pocnetul ușor al ploii pe acoperiș. Pentru o clipă, dezorientare. Unde sunt? Apoi îmi revin gândurile: Scoția, pădurea, mașina, pat – întregul aranjament improbabil. Funcționează. Și într-un stil foarte modern. Nu e nimic luxos sau aspirațional, nu e potrivit pentru postările de pe Instagram. Dar e confortabil și practic. Nu transformă Bigsterul într-o experiență de glamping de lux, ci îți oferă doar un loc plat unde să dormi, deasupra solului, într-o mașină care te poate duce undeva interesant”, a completat jurnalistul britanic de la Car Magazine.
Un francez a mers 1700 de kilometri cu Dacia Bigster şi a dat verdictul: Acest SUV este…”

Nicolas Meunier, un jurnalist francez care scrie pentru publicația Challenges, a mers 1700 de kilometri cu Dacia Bigster și apoi a dat verdictul. Așa cum era de așteptat, acesta a fost impresionat de întreaga experiență și a descris autoturismul drept „imbatabil” din punct de vedere raport calitate-preț în sectorul său, cel al SUV-urilor. Francezii laudă din nou Dacia Bigster. Un jurnalist specializat pe parte de „test drive” a tras concluziile după 1700 kilometri Francezii au fost încă de la lansare mari fani Dacia Bigster, deoarece SUV-ul producătorului român pune la dispoziție, așa cum a făcut de cele mai multe ori în ultimul deceniu, un raport calitate-preț aproape imbatabil. Bigster este cel mai încăpător autoturism produs de Dacia, iar francezii l-au lăudat chiar și prin comparație cu Dusterul, un model deja consacrat din portofoliul brandului românesc. Însă, cuivntele frumoase nu se opresc. Nicolas Meunier, un jurnalist specializat pe parte de „test drive” al celor de la Challenges, a decis să pună la grea încercare Dacia Bigster și a ținut pe mâini un exemplar timp de aproximativ 1700 de kilometri. Abia după ce a ajuns în punctul în care și-a dat seama că poate da un verdict de necontestat, Nicolas Meunier a agățat cheia în cui și s-a așezat pe scaunul de la birou pentru a finaliza documentarea. „1700 de kilometri într-un Dacia Bigster hibrid-G 150 4×4: acest SUV de familie este excelent în aproape orice condiții”, a titrat jurnalistul, pentru publicația franceză Challenges.fr. Imediat sub titlu, specialistul a spus unde plasează modelul Bigster al Daciei. Pe primul loc în sectorul SUV-urilor de familie, deoarece „oferă un raport calitate-preț imbatabil”, spune el: „Această combinație unică pe piață (Hibrid-GPL 4×4) permite modelului Dacia Bigster să exceleze pe aproape orice teren, menținând în același timp costurile de funcționare reduse. Deși oarecum rudimentar în anumite aspecte, acest SUV de familie foarte convingător oferă un raport calitate-preț imbatabil!”, notează sursa citată. Motorul alimentat cu GPL, un lux În continuare, francezul a făcut trimitere la prețurile ridicate ale benzinei și motorinei din ultimele luni, cauzate în principal de conflictele globale. Modelul de Bigster condus de el nu resimte la fel de puternic impactul, deoarece beneficiază de un motor hibrid alimentat cu GPL: „Cu un preț de sub un euro pe litru, GPL-ul rămâne o soluție extrem de relevantă la criza economică. Prin urmare, este surprinzător că acest combustibil nu a atras mai mulți producători. Dacia, un campion al raportului calitate-preț, l-a transformat într-una dintre pietrele sale de temelie. Dar adevărata inovație constă în faptul că GPL-ul este acum combinat cu tracțiunea integrală și tehnologia hibridă… o ofertă cu adevărat unică pe piață!”, se mai arată pe Challenges.fr. Prețul total pe care îl are mașina condusă de Meunier a fost și el evidențiat. Cu o echipare Journey și cu toate opțiunile disponibile incluse, aceasta costă 36.100 de euro: „Este semnificativ mai mic decât prețul de bază al principalilor săi concurenți, în special Toyota RAV4 și Volkswagen Tiguan”, compltează jurnalistul.
Francezii au reacționat după ce au văzut ce a reușit Dacia Bigster: Au bulversat standardele!

Francezii au privit ce a reușit Dacia cu Bigster și au reacționat pe măsură. După depășirea pragului de 100.000 de unități produse, presa auto din Franța vorbește despre un model care a schimbat regulile jocului în segmentul SUV-urilor compacte. Pentru Dacia Bigster, borna a fost atinsă la puțin peste un an de la startul producției, iar jurnaliștii francezi spun clar că nu este vorba despre un succes întâmplător. „Un pariu reușit” Francezii recunosc că Bigster a intrat într-o zonă dominată ani la rând de mărci consacrate, dar a făcut-o cu un argument greu de combătut: raportul preț–spațiu–dotări. „Dacia a reușit să dea peste cap standardele pieței europene a SUV-urilor”, notează L’Automobiliste. „Cu Bigster, Dacia a demonstrat că un SUV de clasă C poate fi accesibil fără să pară ieftin”, scrie aceeași publicație, care vorbește despre un „pariu industrial și comercial câștigat”. Jurnaliștii mai notează că succesul vine într-un moment în care clienții europeni sunt tot mai atenți la bani, dar nu vor să renunțe la confort sau la dimensiuni. În Franța, Bigster a trecut rapid la statutul de model foarte popular pe stradă. Peste 16.000 de înmatriculări într-un singur an au fost suficiente pentru ca presa să tragă o concluzie clară: „Bigster nu mai este o surpriză!”. La nivel european, datele sunt și mai bune. Publicațiile auto franceze amintesc că modelul a ajuns lider la vânzările către clienți persoane fizice în segmentul C în a doua parte a lui 2025. „Un rezultat care, până nu demult, părea rezervat exclusiv brandurilor consacrate”, mai scriu jurnaliștii. Dacia Bigster, date tehnice Dacia Bigster are o lungime de 4,5 metri, fiind cel mai lung vehicul Dacia. Chiar și versiunea de bază „Essential” oferă dotări precum cruise control, aer condiționat manual, faruri automate, jante din aliaj de 17 inci, geamuri electrice față și spate, cu o singură atingere, și un ecran tactil de 10,1 inci. Este echipat cu un motor hibrid de 1,7 litri cu un motor electric de 37 kW și o baterie de 1,2 kWh, care este cuplat la o transmisie automată cu patru trepte cu motoare electrice și putere transmisă roților dn față. În ciuda unei puteri de 155 CP, Dacia Bigster nu este cea mai rapidă, reușind să ajungă în 9,5 secunde de la 0 la 100 km/h și o viteză maximă de 180 km/h.