Câți bani va primi Gabi Tamaș în noul sezon Survivor de la Antena 1, după ce a câștigat Asia Express și premiul de 35.000 de euro

Gabi Tamaș a rupt contractul cu echipa de fotbal Concordia Chiajna și a bătut palma cu Antena 1, alături de alți 11 „Faimoși” pentru a face parte din echipa „Faimoșilor” din noul sezon Survivor România, care va fi difuzat începând cu data de 9 ianuarie 2026. Proaspăt întors acasă cu cecul de 35.000 de euro după ce a câștigat Asia Express, alături de colegul Dan Alexa, Gabi a fost rapid convins să se alăture competiției din Republica Dominicană. „Clubul Sportiv Concordia Chiajna anunță încetarea colaborării pe cale amiabilă cu directorul sportiv Gabriel Tamaș. Clubul dorește să-i mulțumească pe această cale pentru profesionalismul, dedicarea și implicarea constantă de care a dat dovadă în perioada petrecută alături de noi. Contribuția sa a fost apreciată și va rămâne un reper important în istoria clubului. Îi urăm lui Gabriel Tamaș mult succes în proiectele viitoare și sperăm ca experiența și pasiunea pentru fotbal să-i aducă rezultate remarcabile în continuare”, se arată în comunicatul clubului de fotbal pe care tocmai l-a părăsit. Gabi Tamaș / FOTO – Facebook Nu mai este un secret faptul că – pe lângă premiul cel mare la care râvnesc toți concurenții – fiecare dintre ei își negociază șederea în Republica Dominicană în funcție de notorietate. Potrivit surselor Cancan.ro, pentru fiecare săptămână petrecută la Survivor, Gabi Tamaș primește 2.500 de euro. De exemplu, dacă va rezista 10 săptămâni, sportivul va pleca acasă cu 25.000 de euro. Dacă va rezista toate cele 5 luni (23 de săptămâni), Tamaș va încasa 57.500 de euro + premiul în valoare de 100.000 de euro, dacă va câștiga și această compoetiție.
Leonard Doroftei e gata de un nou proiect TV. La ce emisiune vrea să participe cu soția lui

Leonard Doroftei este pregătit să participe la un nou proiect TV, după ce a făcut senzație la celebrul show Power Couple, alături de Monica Doroftei. Fostul pugilist a spus că ar accepta pe loc o propunere din partea emisiunii Asia Express, acolo unde ar merge cu soția lui. După ce a făcut furori la Power Couple, în cea de-a doua ediție a emisiunii, Leonard Doroftei este pregătit să participe la un nou proiect de succes al Antenei. Fostul pugilist a declarat că își dorește enorm să participe la Asia Express, care își difuzează acum noul sezon. Leonard Doroftei, dornic de plecarea în Asia Express alături de soția lui Fostul mare pugilist a discutat despre posibilitatea de a pleca în Asia Express, acolo unde alți sportivi participă, ori au participat anterior. În acest an, Gabriel Tamaș și Dan Alexa au ales să înfrunte condițiile grele de pe tărâmul asiatic, acolo unde fac o figură de excepție. „(n.r. Ați fost la Power Couple, v-ar interesa să mergeți și la Asia Expres?) Nu mâine, de ieri m-aș duce! Mi s-a părut o nebunie. Este o frumusețe să fii cu oameni, pentru că începi să te obișnuiești cu ei și îți dai seama de adevărata viață a oamenilor. Noi așa suntem ca familie și așa ne-am format”, a spus Leonard Doroftei, conform iAMsport.ro. Leonard Doroftei pare că s-a îndrăgostit de camerele de filmat după ce a participat la Power Couple. Acolo, fostul pugilist a fost unul dintre cei mai apreciați concurenți, deoarece are o relație foarte puternică cu soția lui, Monica Doroftei. Cei doi chiar au devenit anul acesta bunici. Dan Alexa și Gabriel Tamaș „rup” norii la Asia Express Dan Alexa și Gabriel Tamas participă acum la Asia Express, emisiunea care se difuzează patru zile pe săptămână pe Antena 1. Cei doi fotbaliști sunt extrem de apreciați de public pentru autenticitatea lor, dar și pentru relația de prietenie strânsă pe care o au. Foștii jucători au impresionat și de-a lungul probelor propuse de producție. Competiția se desfășoară în trei state asiatice, în Filipine, Vietnam și Coreea de Sud. Pe lângă Tamaș și Alexa, mai sunt înscrise în competiție alte șapte echipe. La grila de start a competiției s-au aflat Catinca Zilahy și fiica sa, Calina, care au părăsit competiția după doar patru zile, Mara Bănică și Serghei Mizil, Karmen Minune și Olga Barcari, Emil Rengle și iubitul lui, Alejandro, Ștefan Floroaică și Alexandru Ion, Raluca Bădulescu și Florin, fostul ei soț, precum și Alina Pușcău și Cristina Postu.