Jurnalistul Dan Andronic a publicat cartea-eveniment Complexul Înaltei Porți

Jurnalistul Dan Andronic a publicat cartea-eveniment „Complexul Înaltei Porți”. Puțini cunosc faptul că jurnalistul este absolvent de Istorie, o pasiune care părea să sălășluiască în umbră, de-a lungul carierei sale, dar care „și-a găsit expresia firească: întoarcerea «Acasă», în paginile trecutului”, potrivit EVZ. Jurnalistul Dan Andronic a publicat cartea-eveniment „Complexul Înaltei Porți”, despre care Conf. Univ. Dr. Florian Bichir susține că nu este vorba despre „un volum academic scorțos”, ci despre o „carte vie, scrisă pentru cei care iubesc istoria așa cum este ea”. „Era clar, din evoluția sa, fondator și director al Evenimentului Istoric, că aici va ajunge într-un final, că aceasta-i este soarta!”, precizează Conf. Univ. Dr. Florian Bichir. De altfel, o impresie similară a avut-o și jurnalistul Mirel Curea, susținând că a fost transpus în copilărie, odată ce a citit primele pagini ale cărții. Jurnalistul Dan Andronic: „Abordarea este istorică, bazată pe documente” Jurnalistul Dan Andronic mărturisește că în condițiile în care ar fi fost promulgată legea privind interzicerea simbolurilor legionare de către Nicușor Dan, o astfel de carte-eveniment nu ar mai fi văzut lumina zilei. Jurnalistul a explicat motivul pentru care acest aspect nu ar mai fi putut fi posibil. Cartea-eveniment conține, printre altele, informații legate de viața lui Corneliu Zelea Codreanu, dar și despre cariera mareșalului Antonescu. „Pentru că sunt câteva articole în care scriu despre momente din viața lui Corneliu Zelea Codreanu, despre cariera mareșalului Antonescu și luptele din interiorul mișcării legionare. Abordarea este istorică, bazată pe documente, dar oricând se putea găsi vreun milițian al gândirii care să pună în discuție orice demers istoric”, susține jurnalistul, conform EVZ. Cititorii vor putea descoperi „unghiuri ascunse ale istoriei”, în cartea-eveniment publicată anul acesta. Printre altele, capitolele acoperă subiecte „fierbinți”, legate de Nicolae Ceaușescu și Arsenie Boca. În centrul atenției se află și dosare incomode, de la Iuliu Maniu la Mugur Isărescu și Ion Țiriac. Volumul ascunde și capitole despre influența rusească și Vladimir Putin, dar și Securitatea și KGB-ul. De altfel, autorul a abordat și mineriada din iunie 1990, Revoluția din 1989 și detalii legate de Ion Iliescu. Autorul recomandă: Dan Andronic: „Evenimentul Zilei” a fost un ziar anti-Iliescu, însă publicația nu a fost niciodată sub sancțiuni prezidențiale din cauza asta Jurnalistul Mirel Curea: „Dumitru Tinu nu a murit într-un accident stupid!” Dan Andronic, despre afacerea EXIMBANK – Monica Peterson. „Replică a unei escrocherii din 2002. Un model prin care Statul e păgubit sistematic” Dan Andronic, despre Congresul PNL: Nu este o masă de petrecere, vreo nuntă sau botez, ci un priveghi sărăcăcios. Pentru ceea ce înseamnă viitorul PNL Dan Andronic: Nesimțirea s-a născut la Stat! Cazul Eximbank reprezintă un model de căpușare a unei instituții profitabile a statului
Analiza lui Dan Andronic după ce Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale: De la primarul-matematician la candidatul-baraj
Victoria lui Nicușor Dan nu este doar rezultatul unei alianțe politice eficiente, ci și al unei transformări personale remarcabile, susține jurnalistul Dan Andronic într-un editorial publicat în EVZ.RO. Analiza jurnalistului Dan Andronic scoate în evidență evoluția remarcantă a lui Nicușor Dan pe parcursul campaniei electorale. De la un personaj rigid, cu o apariție timidă în primele dezbateri, până la un candidat articulat și conectat cu electoratul, Dan Andronic descrie traseul prezidențiabilului ca fiind asemănător cu cel al fostului președinte Emil Constantinescu. „Este și – poate mai ales – rodul unei evoluții personale spectaculoase, asemănătoare cu cea a președintelui Emil Constantinescu. Petrecută într-un interval mai mare de timp (1992-1996). Așa că aici o să mă refer la evoluția sa personală pe parcursul celor două săptămâni”, notează Andronic. Analiza sa nu pornește de la cifre sau teorii conspiraționiste, ci de la modul în care Nicușor Dan a crescut politic în ultimele săptămâni de campanie. Dan Andronic observă că poziționarea pro-europeană și susținerea venită din partea unor lideri internaționali precum Maia Sandu și Emmanuel Macron au fost decisive în diaspora. Chiar dacă liderul AUR a dominat inițial în străinătate, diferența a fost redusă semnificativ, mai ales după șirul de gafe al contracandidatului, George Simion. „Nicușor Dan a primit un ajutor clar în diaspora. Ceea ce a permis reducerea handicapului votului din străinătate de la un avantaj pentru Simion de 70-30, la un 56-44, tot pentru liderul AUR. Luându-i din scorul final două procente, a închis discuția rezultatului. La finalul numărării tuturor voturilor, în loc de un mult mai echilibrat 51-49, a scos un 54-46. Cred că din acest sprijin european vine o eventuală reticiență de la Casa Albă. Citind mesajul SUA ai senzația că se întâmplă ceva, în subteranele politicii. Nominalizarea rapidă a unui nou ambasador pare că a mai atenuat această idee, dar… Dacă ne uităm și la dezvăluirile lui Pavel Durov începem să simțim cum reîncepe isteria cu Turul Doi Înapoi!”, remarcă jurnalistul. Transformarea lui Nicușor Dan – de la crispat la carismatic Fără carismă populistă sau verb spontan, Nicușor Dan s-a remarcat printr-o inteligență analitică și capacitatea de a învăța în timp real, consideră Andronic. Discursurile sale au devenit tot mai clare, mai eficiente și coerente pe măsură ce campania avansa. „Îmi aduc perfect aminte prima confruntare de la BNS. Nicușor Dan era vizibil tensionat, ținându-se de pupitru ca un om în derivă. În fața unui George Simion expansiv și agresiv, părea un elev tocilar, speriat, pus în fața „băiatului rău” al școlii. Nu știa cum să răspundă, nici când să zâmbească, nici cât să riposteze. Și totuși, nu a refuzat confruntările ulterioare. Nu a fugit. A învățat. A doua, a treia oară, era mai stăpân pe sine. Spre finalul campaniei, îl vedeam pe stradă, luând femei în brațe și pupându-le, fără urmă de disconfort. Același om – dar complet schimbat”, scrie Dan Andronic, care remarcă și faptul că, spre finalul campaniei, actualul președinte se manifesta cu naturalețe în contactul cu alegătorii”, scrie Dan Andronic. A fost o victorie bazată pe un algoritm electoral, dar și pe metodă”, spune jurnalistul. Nicușor Dan a urmat o strategie bine definită, fără derapaje sau improvizații, rămânând fidel mesajului de „continuitate, eficiență și raționalitate”. Sinceritatea ca element-cheie Deși a beneficiat de susținerea presei tradiționale, Dan Andronic susține că atuul principal al lui Nicușor Dan a fost autenticitatea. Chiar și în momentele de disconfort sau greșeală, acesta a rămas sincer, fără aroganță sau prefăcătorie. „Nicușor Dan nu are verbul spontan al unui lider populist. Nu are carisma care umple stadioane sau ține publicul cu sufletul la gură. Dar are altceva: o inteligență proprie, analitică, și o capacitate impresionantă de a crește în timp real. În fiecare zi a campaniei, discursul lui devenea mai clar, mai logic, mai eficient. Argumentele sale nu erau doar memorate – erau înțelese și sedimentate. O evoluție rară, mai ales într-un climat politic grăbit, superficial și teatral. Nicușor Dan a câștigat pentru că a învățat. A învățat în primul rând din greșelile pe care le-a făcut. Pentru că a înțeles cum funcționează mecanismul politic și s-a adaptat fără să-și trădeze complet natura personală. A fost o victorie bazată pe un algoritm electoral, dar și pe metodă. A devenit candidatul-baraj împotriva a tot ceea ce reprezenta contracandidatul său, susținut de adevărata vedetă a alegerilor, Călin Georgescu. Poate că Nicușor Dan nu va fi vreodată cel mai carismatic om din încăpere. Dar în campania asta, a demonstrat că știe să urmeze o linie, să respecte un plan, să nu saboteze echipa. Mesajele esențiale ale campaniei – continuitate, eficiență, raționalitate – au fost repetate de el cu regularitatea unui metronom. Fără improvizații riscante, fără derapaje. „Campania lui Nicușor Dan nu a excelat în emoție, dar a fost disciplinată, coerentă și eficientă” Campania lui Nicușor Dan nu a excelat în emoție, dar a fost disciplinată, coerentă și eficientă. Nu a derapat, nu a improvizat, nu a căzut în capcanele populismului. A fost susținut de echipe de comunicare și consultanță care au înțeles exact ce trebuie livrat în fiecare etapă: mesaje clare, fără isterie, fără promisiuni deșarte. A fost omul care a acceptat să joace în echipă și să aplice o strategie gândită pentru întreaga perioadă”, scrie Dan Andronic. În final, jurnalistul explică faptul că victoria nu s-a bazat pe entuziasm masiv, ci pe o majoritate funcțională și rațională, formată din electoratul urban, tineri cu aspirații occidentale și români din diaspora care au votat „ca să nu ne întoarcem în trecut”. „Într-o vreme în care publicul e alergic la tupeu și obosit de spectacolul politic, Nicușor Dan a fost o figură liniștitoare. Un om care nu știe să mimeze, dar care spune adevărul lui, cu toate limitele și ezitările sale. Nicușor Dan nu a câștigat pentru că a inspirat o iubire generalizată, ci pentru că a reușit să adune o majoritate funcțională, rațională, disciplinată. A fost candidatul diasporei implicate, al orașelor conectate la lumea occidentală, al tinerilor cu aspirații reale și al celor care au votat „ca să nu ne întoarcem în trecut”, conchide Dan Andronic în