Un europarlamentar român a cerut Comisiei Europene măsuri pentru reducerea prețului energiei. Ce răspuns a primit

un-europarlamentar-roman-a-cerut-comisiei-europene-masuri-pentru-reducerea-pretului-energiei.-ce-raspuns-a-primit

Europarlamentarul român Dan Nica a cerut Comisiei Europene măsuri pentru reducerea prețului energiei și protejarea industriei. Potrivit social-democratului, vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, Teresa Ribera Rodríguez, a recunoscut că „piața unică a energiei electrice nu este încă pe deplin funcțională și a dat asigurări că dezvoltarea interconexiunilor reprezintă una dintre prioritățile Executivului european.” Declarațiile au fost făcute în cadrul unui dialog cu europarlamentarul PSD, Dan Nica, coordonatorul Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie (ITRE) din Parlamentul European. Ce a solicitat europarlamentarul român Politicianul român a solicitat măsuri pentru reducerea decalajelor de preț la energia electrică dintre statele membre, accelerarea investigațiilor privind posibilele manipulări ale pieței și protejarea competitivității industriei europene. „Noi lucrăm la acest plan de electrificare în toate componentele pe care le-ați menționat, însă ați afirmat că Europa trebuie să funcționeze ca o piață unică. În același timp, există zile în care, în vestul Europei, prețul energiei ajunge la minus 500 de euro/MWh, în timp ce în România depășește 1.000 de euro/MWh. Cum poate fi interpretată această situație ca fiind caracteristică unei piețe unice, în condițiile în care cauzele au fost deja identificate atât de Comisia Europeană, cât și de autoritățile române, inclusiv lipsa interconectării dintre Ungaria și Austria?”, a declarat europarlamentarul Dan Nica. Ce răspuns a primit europarlamentarul român În răspunsul său, vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, Teresa Ribera Rodríguez, a afirmat că Bruxelles-ul monitorizează permanent evoluția pieței energiei și susține menținerea mecanismului de ajustare la frontieră în funcție de carbon (CBAM), considerat esențial pentru protejarea competitivității industriei europene. „În prezent, nu avem încă o piață unică funcțională în domeniul energiei electrice. Interconexiunile necesare pur și simplu nu există în toate regiunile, iar modul în care este organizată piața poate contribui la îmbunătățirea situației, însă nu este suficient. De aceea, punem un accent deosebit pe dezvoltarea interconexiunilor și pe investițiile în rețele, abordând aceste aspecte la scară europeană”, a transmis Teresa Ribera Rodríguez. Situația a fost reclamată și dezbătută de mai multe ori în diferite instituții europene fără a se ajunge la o soluție definitivă.

Conferința Europa Connect Energy Now, ediția a III-a, Strasbourg – Pachetul Omnibus pentru energie și implementarea legislației actuale

conferinta-europa-connect-energy-now,-editia-a-iii-a,-strasbourg-–-pachetul-omnibus-pentru-energie-si-implementarea-legislatiei-actuale

Cea de-a treia ediție a conferinței Connect Europa Energy Now, o inițiativă Gândul Media Network, a avut loc la sediul Parlamentului European, din Strasbourg. Găzduit de unul dintre cei mai influenți europarlamentari în domeniul energiei, coordonatorul Grupului Socialiștilor și Democraților (S&D) în Comisia pentru industrie, cercetare și energie (ITRE), Dan Nica, evenimentul s-a concentrat pe politicile europene în domeniul energiei și impactul lor asupra României și țărilor din regiunea central și est europeană. Au participat europarlamentarii Adina Vălean, Christophe Grudler, Virgil Popescu, Andi Cristea, Maria Grapini, Țvetelina Penkova, Tania Maniatis. Din România au fost prezenți secretarul de stat în Ministerul Energiei Cristian Bușoi, fost președinte al Comisiei ITRE din Parlamentul European, Mihaela Frasineanu, consilier de stat, precum și CEO Hidroelectrica Bogdan Badea, CEO Electrica, Alexandru Chiriță, reprezentanți ai Romgaz și PPC. De asemenea, au fost prezenți reprezentanți ai unor organizații și think-thankuri din domeniul energiei, precum și ai unor mari companii europene și internaționale – Exxon, Total, EDP. Discuțiile s-au axat pe nevoia de simplificare a legislației europene, în contextul inițiativelor tip Omnibus, nevoia de mai mult pragmatism și realism, de reducere a barierelor birocratice, de exemplu pentru proiectele hidro, investițiile în interconectarea mai bună între Vestul și regiunea central și est europeană, precum și nevoia de investiții masive în rețeaua de transport și distribuție. Gazda evenimentului, europarlamentarul Dan Nica a prezentat situația inacceptabilă în care prețurile pe PZU sunt semnificativ mai mari în România și în regiune față de vestul și nordul Europei, precum și o hartă care arată ca interconectarea între Vest și Est este deficitară. Prioritățile României la nivel european sunt creșterea capacității de interconectare, o înțelegere a rolului gazului în tranziție, nevoia de investiții în energia nucleară, precum și revizuirea legislației privind emisiile de metan și a obligațiilor de stocare a CO2 din Regulamentul NZIA (Net-Zero Industry Act), care pune o presiune nejustificată pe producătorii de gaz din România. Inițiativa Energy Summit a Gândul Media Network, ajunsă deja la a treia ediție, cu evenimente dedicate în București, Bruxelles și Strasbourg, își propune să conecteze companiile românești cu decidenții la nivel european, precum și să mediatizeze mai bine provocările, dar și prioritățile Romaniei. Partenerii conferinței Europa Connect Energy Now – Politici europene în domeniul energiei și impactul lor asupra României, promovată de platforma de știri Gândul.ro, au fost Hidroelectrica, Electrica, Romgaz, PPC, Transgaz, Nuclearelectrica, Translectrica, Oscar Downstream. RECOMANDAREA AUTORULUI: Conferința Europa Connect Energy Now, ediția a II-a, Strasbourg – Politici europene în domeniul ENERGIEI și impactul lor asupra României Conferința Energy Now, ediția a II-a – Politici europene în domeniul ENERGIEI și impactul lor asupra României