Președintele UDMR critică declarațiile extremiste ale lui Dan Tănasă

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a criticat dur declarațiile deputatului Dan Tănasă, pe care le-a calificat drept „momente de extremism” ce pot afecta coeziunea socială. Într-un interviu acordat Digi24, Kelemen a atras atenția că România se confruntă anual cu un deficit de 130.000- 150.000 de muncitori, motiv pentru care antreprenorii aduc forță de muncă din Asia și alte regiuni, în special pentru sectoarele serviciilor, construcțiilor și HoReCa. „Acești oameni nu sunt migranți ilegali, sunt muncitori aduși de antreprenorii români cu forme legale. Dacă nu ne delimităm de astfel de atitudini, agresivitatea verbală se poate transforma în agresivitate fizică și trebuie respinsă categoric”, a declarat liderul UDMR. El a mai spus că responsabilitatea politicienilor și a celor care pot influența opinia publică este uriașă, întrucât mesajele extremiste pot fi preluate de cetățeni. „Nu sunt dușmanii noștri cei care vin să muncească în România. Dacă explicăm clar, oamenii vor înțelege această situație”, a adăugat Kelemen Hunor.
Plângere penală pentru incitare la ură împotriva deputatului AUR Dan Tanasă

Muraru atrage atenția asupra unui „dublu standard periculos și a ipocriziei toxice practicate de AUR” și denunță public instigările la ură împotriva străinilor orchestrate de liderii partidului extremist. „AUR face un circ național pentru o lebădă, dar activează o mașinărie de tip mafiot pentru a ascunde un caz în care o minoră ar fi fost victima unui viol comis de apropiați ai partidului. Unde este patriotismul aici?”, a declarat Muraru, într-un comunicat al organzației din Iași a PNL. Deputatul liberal a subliniat că afirmațiile publice ale lui Tanasă, prin care a îndemnat la boicotarea și discriminarea lucrătorilor străini pe criterii de naționalitate, „reprezintă o instigare directă la ură, cu consecințe concrete, materializate deja prin agresarea fizică a unui livrator în București”. Muraru a mai criticat reacția partidului în cazul victimei de 17 ani de la școala de vară AUR: „În loc să ceară dreptate pentru victimă, AUR a activat o veritabilă mașinărie de linșaj, menită să sufoce adevărul. Protecția pe care o clamează nu este pentru români, ci pentru imaginea și membrii unui grup toxic”. Deputatul a cerut organelor de anchetă să trateze „cu celeritate și maximă seriozitate” cazul de la școala de vară și a reiterat poziția PNL privind „un patriotism al construcției, al respectului pentru lege și al demnității umane, nu unul al urii și al mușamalizării”.
Reacția AUR în urma declarațiilor lui László Tőkés: România nu este terenul de joacă al obsesiei dumneavoastră separatiste
Poziția AUR a fost prezentată prin intermediul unui comunicat de presă. „Afirmația că Transilvania ar trebui să rămână sub stăpânire românească este o insultă la adresa statului român, a poporului român și a milioanelor de cetățeni care trăiesc în pace, respect și unitate națională. România nu este un stat de ocupanți. România este patria tuturor cetățenilor săi, iar Transilvania este parte a acestui stat unitar, suveran și indivizibil. Punct. László Tőkés încearcă din nou să ațâțe tensiuni, să resusciteze fantasmele autonomiste ale așa-zisului ținut secuiesc – un concept care nu are nici temei constituțional, nici sprijin popular real, nici loc într-o țară europeană democratică”, a transmis purtătorul de cuvânt al AUR, deputatul Dan Tanasă. Reprezentantul AUR a respins acuzațiile făcute de László Tőkés „Ca om care am luptat toată viața împotriva discriminării românilor din Covasna, Harghita și Mureș, ca om care cunoaște la firul ierbii realitatea din teren, dar și ca om care a câștigat sute de procese în instanțele de judecată din România, afirm foarte clar: românii din așa-zisul ținut secuiesc sunt discriminați în propria țară, în propriile instituții, în propriul sistem administrativ, unde maghiarimea radicală și UDMR au instaurat un monopol etnic de neacceptat. Și încă ceva: să spui că maghiarii nu au drepturi în România este o aberație de proporții. România oferă unul dintre cele mai largi regimuri de protecție pentru minorități din Europa: învățământ în limba maternă, administrație locală în limbile minorităților, reprezentare parlamentară garantată, acces la cultură, presă și sprijin financiar de la statul român. Ce alte drepturi mai cereți, domnule Tőkés? Sau vreți de fapt un stat în stat?”, a adăugat deputatul AUR. El a cerut ca declarația lui Tőkés să fie sancționată de statul român. „A venit vremea ca asemenea provocatori să înceteze să mai fie tratați cu blândețe. Declarațiile lui Tőkés nu sunt opinii, ci atacuri directe la adresa unității naționale a României. Ele trebuie sancționate ferm de instituțiile statului român. Transilvania nu e monedă de schimb. Este parte din România. Și așa va rămâne”, a precizat Dan Tanasă. László Tőkés cere autonomie pentru maghiarii din Transilvania Președintele Consiliului Național Maghiar din Transilvania (CNMT), László Tőkés, a reiterat, sâmbătă, aspirațiile de autonomie ale comunității pe care o reprezintă. Declarația a fost făcută în timpul celei de-a 34-a ediții a Universității de Vară și Taberei Studențești „Bálványos” care se desfășoară zilele acestea la Băile Tușnad. La eveniment a participat și premierul Ungariei, Viktor Orbán.