Dana White a explodat și l-a atacat fără menajamente pe Eddie Hearn! Scandal uriaș înainte de JoshuaFury

Înaintea marelui meci dintre Anthony Joshua (36 de ani) și Tyson Fury (38 de ani), UFC este zguduită de un scandal monstru. Dana White (57 de ani) a pus tunurile pe Eddie Hearn (47 de ani), promotorul campionului olimpic din 2012. Totul a pornit de la locul de disputare al galei. Se vorbea inițial despre New York sau Londra, dar a fost ales „Principality”, o arenă din Cardiff care are peste 80.000 de locuri. Discuțiile pentru a-i convinge pe cei doi titani să intre în ring s-au purtat timp de peste 15 ani. De aici și bucuria uriașă cu care fanii au primit vestea că evenimentul va avea loc pe 11 decembrie. Scandal monstru înaintea luptei Joshua – Fury La doar 24 de ore după ce a fost făcut mult așteptatul anunț, Eddie Hearn s-a lansat într-o adevărată tiradă la adresa președintelui UFC, Dana White, susținând că acesta nu poate fi implicat în organizarea și promovarea luptei. De asemenea, a precizat că în contract este stipulată o clauză conform căreia Joshua și Fury se pot întâlni doar în Marea Britanie, punând capăt speculațiilor legate de New York. Nici replica nu s-a lăsat prea mult așteptată, însă. „Noi promovăm lupta chiar acum. Am explicat de 150.000 de ori, dar nu cred că am întâlnit pe cineva care să spună atât de multe prostii ca Eddie Hearn. Gata, am terminat! Acest om spune numai prostii. Dacă lui Eddie Hearn chiar i-ar fi păsat de această luptă, în primul rând s-ar fi întâmplat cu mult timp în urmă. În al doilea rând, ar fi putut asigura finanțarea. Am spus de un milion de ori: vinzi bilete, închei un contract TV și vinzi lupta. Omul care ar trebui să susțină lupta i-a pus, de fapt, bețe în roate în tot acest timp” a răbufnit White. Tyson Fury și-a pierdut speranța că lupta va mai avea loc: „1% șanse” În ciuda anunțului făcut deunăzi, detaliile galei par departe de a fi puse la punct. Tyson Fury s-a arătat extrem de pesimist cu privire la șansele ca aceasta să mai aibă loc vreodată. „Șansele sunt de 1%. Dacă ai un om care vrea să lupte și altul care nu vrea să lupte, cum poți face ca lupta să aibă loc. Am avut aproape 40 de lupte profesioniste și sunt la cel mai înalt nivel de aproape un deceniu. Cum am reușit să lupt cu toți acești campioni, pentru toate titlurile din box, dar când vine vorba despre Joshua nu se întâmplă absolut nimic? V-ați întrebat vreodată de ce?”, a transmis Fury, prin intermediul canalului său oficial de Youtube.
Regele imobiliarelor din New York a pierdut 175.000.000 de dolari: Se întâmplă des

Floyd Mayweather (49 de ani) traversează una dintre cele mai dificile perioade din afara ringului, după ce ar fi pierdut aproximativ 175 de milioane de dolari într-o presupusă schemă frauduloasă de investiții. Fostul campion mondial se confruntă în același timp cu mai multe procese și dispute contractuale. Ce a spus Dana White despre Mayweather Dana White, omul alături de care Mayweather a organizat meciul uriaș cu Conor McGregor, a dezvăluit că a discutat cu fostul sportiv despre situația financiară și nu a exclus o nouă colaborare între cei doi. Șeful UFC a transmis că îi pare rău pentru Mayweather, mai ales ținând cont de munca depusă pentru a-și construi averea. Acesta a remarcat că asemenea prăbușiri financiare apar frecvent în sportul profesionist. „Atunci când cineva muncește la fel de mult cum a muncit el și ajunge să strângă averea pe care a avut-o, iar apoi o pierde, îi este furată sau orice s-ar fi întâmplat, este îngrozitor. Se întâmplă des în sportul profesionist. Cine știe? Orice este posibil și poate vom putea face ceva pentru a găsi o soluție pentru el”, a declarat Dana White. Problemele financiare ale lui Mayweather vin după mai multe complicații juridice. Fostul campion este implicat în procese privind presupuse fraude, încălcări de contract și datorii neachitate. Aceste dispute ar fi contribuit și la anularea unor meciuri demonstrative importante. Printre confruntările care nu s-au mai desfășurat se numără cea cu Mike Zambidis, programată în Grecia. Situația este surprinzătoare în condițiile în care Mayweather a obținut venituri uriașe de-a lungul carierei. Numai pentru meciul cu Conor McGregor, disputat în 2017, sportivul ar fi încasat aproximativ 280 de milioane de dolari. Evenimentul promovat împreună cu Dana White a generat venituri de peste 600 de milioane de dolari și a rămas unul dintre cele mai profitabile spectacole din istoria sporturilor de contact. Posibil să se lupte cu Pacquiao Dacă nu se anulează lupta, Mayweather va urca în ring cu Pacquiao. „Este unul dintre locurile despre care s-a vorbit, dar nu știm dacă va fi 100% acolo. Și aceasta nu este de fapt o luptă, este un meci demonstrativ… Așa că amândoi suntem câștigători. Adică, vrem doar să urcăm în ring și să distrăm oamenii, dorim să oferim un spectacol bun”, a spus Floyd Mayweather.
Donald Trump a luat decizia. Face asta pentru prima dată de când a atacat Iranul

Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a luat o hotărâre majoră, pe fondul războiului cu Iran. Concret, liderul de la Casa Albă va participa la primul eveniment sportiv de la izbucnirea conflictului armat. În cursul serii de sâmbătă, Trump va fi prezent la gala UFC de la Miami. Dana White, CEO-ul UFC, este cel care a transmis că șeful statului își va face apariția în Florida. Omul de afaceri a făcut dezvăluirea în timpul unei discuții avute cu streamerul Adin Ross, potrivit presei din străinătate. Donald Trump, prezent la evenimentul UFC pus în scenă la Miami Jurnaliștii de la Daily Mail au pus pe tapet cuvintele lui Dana White: „Da, mă bucur să fiu din nou în Miami… Îl avem și pe marele Donald Trump sâmbătă”. După cum am menționat, acest eveniment sportiv va fi primul la care Trump va asista după declanșarea conflictului armat cu Iran, moment consemnat la finalul lunii februarie. De asemenea, Dana White a conturat o imagine a celor planificate pentru UFC Freedom 250. Evenimentul se va desfășura la Casa Albă, în data de 14 iunie 2026. Fotbalul american nu este pe placul lui Trump, chiar dacă acesta „putea face orice își dorea”, deoarece „era talentat” În ultima vreme, presa din SUA a observat că Donald Trump încearcă să întărească legătura existentă între administrația sa și sport. Un detaliu interesant? În perioada premergătoare alegerilor prezidențiale din Statele Unite, Trump a apărut într-un episod al podcastului găzduit de către Will Compton și Taylor Lewan, ex-jucători în NFL (National Football League). Cu respectiva ocazie, Trump a devoalat că nu-i place să practice fotbalul american, întrucât acest sport este destul de dur din punct de vedere fizic. Mai mult, președintele a explicat că în liceu a jucat doar „la un nivel foarte scăzut”. Chiar și așa, foștii colegi de clasă ai lui Donald Trump au susținut opusul. De exemplu, Ted Levine, unul dintre ei, a spus: „A fost pur și simplu cel mai bun, un atlet bun, un atlet grozav”. Yahoo! Sports a mai expus un fragment din declarație: „Probabil că ar fi putut juca baseball la nivel înalt ca pitcher. Cred că arunca cu 130 de kilometri la oră. Eu eram catcherul (n.r. – cel care prinde mingea). Aveam mâna neagră și albastră în fiecare zi. Putea juca fotbal (n.r. – Trump)? Putea face orice își dorea. Era talentat, atât fizic, cât și mental”.