Daniel Ghiță a măturat cu Benny Adegbuyi după ce a fost pus la podea de un bulgar: A făcut România de rușine!

daniel-ghita-a-maturat-cu-benny-adegbuyi-dupa-ce-a-fost-pus-la-podea-de-un-bulgar:-a-facut-romania-de-rusine!

Daniel Ghiță, 45 de ani, l-a distrus pe Benny Adegbuyi, 41 de ani, după cel din urmă a pierdut într-un meci cu bulgarul Daniel Dinev. Ghiță, considerat de specialiști cel mai bun luptător K1 pe care l-a avut România, nu l-a menajat deloc pe Adegbuyi, iar mesajul transmis pe pagina sa de Facebook este foarte dur. Benny a luptat la gala SENSHI 31 – Gladiators, organizată la Plovdiv. Daniel Ghiță l-a desființat pe Benny Adegbuyi: „Când nu ai explozie și nici tehnică, despre tactică de luptă nici nu mai vorbesc. Nu înțelege ce înseamnă lupta adevărată!” „The Savage Samurai” a fost numărul unu în Glory, cea mai mare promoție de kickboxing din lume. După ce s-a retras, în perioada 2020 – 2024 a fost deputat. În postarea sa nu l-a „uitat” nici pe Cătălin Moroșanu. Redăm postarea integrală de pe pagina de Facebook a lui Daniel Ghiță: „Când v-am zis eu că Benny nu are tehnică și explozie, ați zis că este nebun Ghiță și că „vai, ce mare număr 1 mondial a fost el”. Nu a fost niciodată nr 1 mondial! Propaganda ieftină. A fost numărul 1 din 30 de luptători în Glory, circuit închis. Rico și sacii lui de box. Eu am fost numărul 1 mondial pe baza punctelor obținute în circuitul mondial. Glory a desființat clasamentul mondial după 2015 și a închis circuitul. Singurul care a luptat în perioada de aur a K-1! Care s-a desființat în 2012! Propaganda și ura împotriva mea a lui Moroșanu și Benny era: „Ghiță nu a fost niciodată campion mondial la grea”. M-au jignit, insultat, peste tot jigniri. Scopul? Să mă denigreze și să mă umilească public, ca să creeze impresia ca nu am niciun palmares. Cam greu așa ștergi memoria fanilor pe plan mondial. ProTV a fost parte de campania împotriva mea. Chilotareala pe bani grei. Dar cine a câștigat Its Showtime la categoria grea înainte să fie cumpărat de Glory? Ani de zile a fost numai propagandă și ură împotriva mea, doar pentru că am spus adevărul și am arătat valoarea reală din ring a tuturor! Moroșanu și-a închis imediat cariera. Era deja penibil galele cu no name. Jamal l-a bătut pe Benny cu o singură mână și atât. Restul era marketing și show. Eu v-am arătat adevărul. Ați văzut că în Bulgaria sunt gale mai bune? Nu ca la noi, unde se fac gale cu adversari inferiori, aranjați pentru imagine, pe bani publici ai românilor. Aici câștigă tot timpul. Afară iau bătaie. Numai în România există atâta ipocrizie și minciună. „Vai, ce mari campioni”… iar când ies afară, iau bătaie de la vecini, pentru că acolo nu merge circul și propaganda de televiziune. După atâția ani de kickboxing să nu poți corecta o tehnică mediocră? Când nu ai explozie și nici tehnică, despre tactică de luptă nici nu mai vorbesc. Nu înțelege ce înseamnă lupta adevărată!”. „Cum este să iei KO de la un „no name” în Bulgaria? Trist…” Fostul campion K1 a continuat: „Ați complotat 15 ani să-l distrugeți pe Ghiță, dar nu ați reușit. Voi ați zis ca preluați kickboxul. Îl ridicați. Unde? Ca rade toată lumea de România. Unde ați ajuns cu circul vostru? Râde tot mapamondul cu gale pe bani publici, lupte aranjate. În loc să faceți echipă și să ridicăm sportul, ați promovat jocurile de noroc și v-ați umplut buzunarele. Sportivii adevărați luptau pe o bursă de 1500-2000 lei, fără susținere, fără contracte serioase, fără siguranță pentru viitor. Voi să luați banii de la politicieni, jocurile de noroc, sponsori și de la televiziunea ca vă primează de ani chilotareala. În schimb, „starurile” voastre, foști campioni K1, erau un fel de PR , primeau 2000-4000€ pe gală, cazare de lux, zboruri, promovare și tratament VIP, doar ca să creați impresia unor mari evenimente. Sportivii umiliți, dar na aveți staruri K1, care erau plătiți regește. Bani pentru imagine și propagandă, nu pentru dezvoltarea sportului românesc. În bătaie de joc, sportivii care chiar munceau și își riscau sănătatea erau tratați ca niște figuranți, iar cei promovați de televiziuni erau transformați artificial în „mari campioni”. Drumul tuturor spre Glory a fost deschis de Ghiță. Pe unii i-am băgat eu gratis, m-am milogit pentru ei, iar apoi am fost înjurat și umilit public. Nu au reușit să demonstreze nimic. Eu am luptat pentru sportivii României. V-am certat public să încetați cu mizeriile și să mergeți înainte uniți! Dar ați fost consumați de invidie și ați umblat prin afară cu intrigi și minciuni împotriva celui mai valoros sportiv pe care l-a avut România în kickboxing. Problema voastră a fost ca sunt respectat și iubit afară de multă lume. Ma amuzam, dar în același fel eram uimit de ura conaționalilor , care fac propagandă “ hai, România”! Păcat! În loc să ridicăm sportul și să creăm generații de luptători, ați ales minciuna, propaganda și ipocrizia. Iar astăzi se vede că tot ce am spus s-a adeverit. Cum este să iei KO de la un „no name” în Bulgaria? Trist… Vă ridica ProTV-ul și propaganda, dar când ieșiți afară și nu mai există regie, luați bătaie și faceți România de rușine. Așa că vă dau lecții de tehnică, tactică de luptă și în următorii 50 de ani! Bulgarii sunt mult peste noi: sunt patrioți și nu acceptă show-ul și minciuna. Nu praduiesc banii publici. Sunt uniți și au multă disciplină. Din nimic au reușit să facă ceva.Starurile K1 sunt arbitri, nu tablouri pentru poze. Sportivii sunt respectați! Înțelegeți ? Spune-mi cu cine ai luptat să-ți spun valorea ta!”.

Daniel Ghiță a pierdut procesul cu Elisabeta Lipă! Cât trebuie să plătească fostul campion K1

daniel-ghita-a-pierdut-procesul-cu-elisabeta-lipa!-cat-trebuie-sa-plateasca-fostul-campion-k1

Daniel Ghiță a pierdut procesul cu Elisabeta Lipă și trebuie să plătească 9.900 de lei. După ce fostul campion K1 a avut o serie de declarații dure la adresa sa, fosta mare campioană la canotaj l-a dat în judecată. În cazul lui Ghiță, un uriaș sportiv în ringul de K1, dar și fost deputat PSD, Tribunalul București notează că are de dat 5.000 de lei daune morale și 4.900 de lei ca și cheltuieli de judecată. Daniel Ghiță a pierdut procesul cu Elisabeta Lipă Dar, ex-luptătorul se poate adresa către Curtea de Apel. „Solutia pe scurt: Admite în parte cererea. Obligă pârâtul – reclamant la plata către reclamanta – pârâtă a sumei de 5.000 lei cu titlu de daune morale. Obligă pârâtul – reclamant la prezentarea de scuze public timp de 30 de zile pe pagina sa de facebook, pentru postările aflate la f. 20 vol. I şi la f. 122 vol. I. Obligă pârâtul – reclamant la ştergerea postărilor aflate la f. 20 vol. I şi la f. 122 vol. I de pe pagina sa de facebook. Respinge în rest cererea, ca neîntemeiată. Respinge cererea reconvențională, ca neîntemeiată. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 4.900 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 4.760 lei onorariu avocaţial şi 140 lei taxă judiciară de timbru. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul București – Secția a V-a Civilă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 16 aprilie 2025” arată portal.just.ro. „Ați tăcut toți, în loc să opriți distrugerea sportului românesc” Printre cele spuse de Daniel Ghiță pe pagina sa de Facebook: „Baze sportive luate din domeniul public, care nu sunt degrevate: noi plătim bani grei! Ați tăcut toți, în loc să opriți distrugerea sportului românesc”. Iubitul Magdalenei Rusu, care a cucerit medalia de aur la Jocurile Olimpice alături de echipa feminină de canotaj 8+1, a reacționat dur atunci: „Da, mă afectează pentru că, totodată, cu criticile dumneavoastră, imi denigrați și iubita (viitoare soție). E foarte ușor să stăm la calculator și să comentăm munca altora în timp ce ei își dau și sufletul într-o cursă, iar noi stăm cu o bere rece la aer condiționat”. Demersul meu este cel normal. Ceea ce scrie pe Facebook este incredibil. Nu înțeleg cum poți arunca vorbe jignitoare la adresa unui om pe care nu l-ai cunoscut, nu l-ai întâlnit niciodată. Eu nu am citit personal mesajele, dar am și eu prieteni, familie care mă informează. Am apelat la instanță și el va trebui să probeze tot ce a spus la adresa mea. Este strigător la cer ce poate să afirme despre mine. Am mandatat avocatul să solicite suma maximă ca daune morale. Un milion de lei parcă. Bani pe care îi vor investi în juniori, nu-i voi ține pentru mine – Elisabeta Lipă, după ce l-a dat în judecată pe Daniel Ghiță