Conducerea Federației Române de Box nu-l uită pe Mihai Leu! Va avea o competiție cu numele lui

conducerea-federatiei-romane-de-box-nu-l-uita-pe-mihai-leu!-va-avea-o-competitie-cu-numele-lui

Pe data de 1 iulie 2025, Mihai Leu, primul campion mondial la box profesionist din România, avea să piardă lupta cu o boală nemiloasă: cancerul de colon. Mihai Leu a intrat în rândul legendelor sportului românesc, iar personalitatea uriașă i-a determinat pe oficialii Federației Române de Box să ia o decizie de suflet în amintirea marelui pugilist. Mihai Leu, omagiat de boxul românesc cu o competiție de renume Potrivit lui Daniel Ion, secretarul general al Federației Române de Box, în scurt timp se va lua o hotărâre la nivelul conducerii ca o competiție importantă organizată sub patronajul federației să-i poarte numele. „Mihai Leu a fost tot timpul un simbol pentru boxul și sportul românesc. El a îndeplinit și funcția de președinte de onoare al federației noastre. Cum domnul Victor Leu, fratele lui Mihai, este vicepreședintele federației vom decide de comun acord cu dânsul ca o competiție importantă sa-i poarte numele. Mihai Leu a fost și a rămas un exemplu pentru noi toți atât în sport cât și în viața extrasportivă”, a declarat Daniel Ion pentru ProSport. Mihai Leu, campionul care nu punea preț pe bogăție. Ce spunea despre bani Va avea o sală de box, cu numele lui, la Hunedoara Născut și crescut în Hunedoara, Mihai a declarat tot timpul că nu se simte nicăieri mai bine decât acasă, printre hunedorenii lui. Edilii orașului, care s-au implicat total în organizarea funeraliilor marelui campion, intenționează ca într-un timp cât se poate de scurt să inaugureze o sală de box, care va purta numele „Mihai Leu”. Mi-a fost un prieten apropiat şi drag pe care îl port în suflet  pentru tot ce a însemnat el pentru sportul românesc şi pentru box. Este unul dintre puţinii noştri campioni, care a însemnat mai mult decât sportul în care s-a remarcat pentru că, despre Mihai, se poate spune că şi el a ”făcut mare” boxul românesc Vasile Câtea, președinte FR Box L-a învins pe panamezul Santiago Samaniego Mihai Leu și adjudecat titlul de campion mondial la profesioniști în data de 22 februarie 1987, în Germania, când l-a învins fără drept de apel pe panamezul Santiago Samaniego. „Mulțumesc Germaniei pentru tot ceea ce mi-a oferit în acești ani dar eu sunt și voi rămâne român”, declara Leu în presa vremii. „România a pierdut astăzi un mare Campion… Dumnezeu să te odihnească, Mihai! Continuăm să ne rugăm pentru sufletul lui în zborul spre odihna veşnică şi pentru familia lui care trece prin această cruntă pierdere şi suferinţă”, a afirmat şi Lucian Bute. Campionul mondial la box şi campionul la raliuri Mihai Leu a murit, marţi seară, la 56 de ani. Aproape 30 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (redactor, reporter … citește mai mult

Lumea boxului românesc a decis: afilierea la World Boxing, organizația mondială recunoscută oficial de către CIO! Unanimitate

lumea-boxului-romanesc-a-decis:-afilierea-la-world-boxing,-organizatia-mondiala-recunoscuta-oficial-de-catre-cio!-unanimitate

La Adunarea Generală Ordinară a Federației Române de Box, cei 81 de reprezentanți ai cluburilor prezenți în sală au dezbătut miercuri mai multe probleme la zi. Dar cel mai important punct al ordinei de zi a fost cel legat de afilierea Federației Române de Box, condusă de Vasile Cîtea, la World Boxing, structură recunoscută oficial de către Comitetul Internațional Olimpic. World Boxing a câștigat războiul cu AIBA în România „S-a votat în unanimitate afilierea federației noastre la World Boxing. Cu toții ne dorim ca boxul românesc să aibă continuitate privind prezența la Jocurile Olimpice. Fără această afiliere nu ne-am mai fi putut gândi la participarea noastră la Jocurile Olimpice. Da, știm că va trebui să luăm totul de la capăt, într-o structură nouă, dar sunt convins că prin muncă și talent pugiliștii noștri vor ajunge din nou să ne reprezinte la Jocuri”, a declarat pentru ProSport, Daniel Ion, secretar-general al Federației Române de Box. Potrivit surselor ProSport lupta din AIBA, trecută acum în plan secubd și World Boxing a generat ambiții fantastice. AIBA ar fi venit cu oferte incredibile către federațiile naționale pentru a nu pleca la World Boxing. „Au ajuns să promită că pentru câștigarea titlului mondial premiul cel mare pus la bătaie va fi de un milion de dolari. O sumă de-a dreptul amețitoare”, a declarat sursa ProSport. “La sediul Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, a avut loc astăzi Adunarea Generală Ordinară a Federaţiei Române de Box, care a aprobat în unanimitate înscrierea Federaţiei Române de Box pe drumul olimpic spre Los Angeles 2028, precum şi afilierea la World Boxing”, a precizat FR Box. Fostul pugilist Dorel Simion îi răspunde lui Vasile Cîtea: „Nu am fost antrenor la seniori în mandatul dumneavoastră”. EXCLUSIV S-au rugat pentru sănătatea lui Mihai Leu Cei 81 de reprezentanți la Adunarea Generală au avut și un moment special. Preț de câteva zeci de secunde aceștia s-au rugat în tăcere pentru sănătatea fostului mare pugilist Mihai Leu care trece prin momente grele. „Mihai Leu nu este doar președintele de onoare al federației noastre. Este și o persoană foarte iubită de toată lumea. Am făcut acest gest în speranța unei însănătoșiri cât mai grabnice”, a adăugat oficialul Federației Române de Box. Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special … citește mai mult