Diana Buzoianu acuză PSD că a modificat din pix Strategia pentru biodiversitate: Sper ca România să-și obțină miliardul de euro

diana-buzoianu-acuza-psd-ca-a-modificat-din-pix-strategia-pentru-biodiversitate:-sper-ca-romania-sa-si-obtina-miliardul-de-euro

Comisia pentru mediu din Senat a adoptat, marți, un raport de admitere pentru Strategia națională și Planul de acțiune pentru conservarea biodiversității 2026-2030, jalon prevăzut în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), după introducerea mai multor amendamente. Una dintre modificările aprobate prevede că „riscul de poluare trebuie redus cu 50%”, fără ca acest lucru să însemne obligativitatea reducerii la jumătate a cantității de pesticide utilizate în agricultură. Strategia a fost inițial contestată de senatorii PSD, care au susținut că documentul ar afecta dezvoltarea unor proiecte majore de infrastructură. După introducerea modificărilor, reprezentanții PSD au votat în favoarea raportului, alături de senatorii USR, PNL și UDMR. Liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, a declarat că forma inițială a strategiei ar fi blocat investiții importante în România. „Strategia doamnei Buzoianu îngropa practic România pentru că bloca practic orice proiect major de infrastructură (hidrocentrale, autostrăzi, rețele de energie electrică) și așa mai departe. Dacă au înțeles că nu merge să distrugi România protejând anumite specii, mă bucur foarte tare. Am făcut observații și schimbări pe care le-am făcut la capitolul energie, la capitolul transporturi. Acolo am schimbat fundamental viziunea pe care a prezentat-o Ministerul Mediului și pur și simplu am creat un echilibru între ceea ce înseamnă proiecte de infrastructură și protejarea mediului. Suntem de acord să protejăm mediul, să trăiască păsărelele și peștișorii, dar cred că prioritar este ca România să se dezvolte”, a afirmat Daniel Zamfir. La scurt timp după vot, ministra interimară a Mediului, Diana Buzoianu, a criticat amendamentele adoptate în Senat și a spus că acestea modifică obiectivele asumate de România la nivel european. „În documentul de astăzi, în strategia care a trecut astăzi, PSD a venit cu un amendament prin care modifică inclusiv obiectivul acesta pe care România și l-a asumat la nivel european din 2020. Este lezne de înțeles cum o strategie națională nu poate să modifice angajamente europene asumate la nivel european și, repet, devine cu atât mai ridicol acest amendament cu cât ne dăm seama că el, de fapt, nu este atașat decât comunicațional, poate, de o dorință a PSD-ului de a se urca, de a cățăra acest val”, a declarat Buzoianu. Ministra a mai spus că modificarea nu schimbă obligațiile asumate de România la nivel european. „Nu există niciun fel de sancțiune pentru România dacă nu îndeplinește acest obiectiv, dar există, într-adevăr, o nevoie ca România să arate că încearcă să îndeplinească acest obiectiv asumat la nivel european. (…) Avem un sistem ultra-echilibrat care permite o dezbatere reală și nu impune arii protejate care să apară peste noapte în anumite zone. (…) Ne dorim să îndeplinim acest obiectiv, dar ne dorim să îl îndeplinim alături de comunități”, a explicat aceasta. Diana Buzoianu a criticat și eliminarea din strategie a măsurii privind realizarea unui audit „despre cum au fost administrate parcurile naționale”, întrebând „de le este frică” celor din PSD. „Iată că astăzi s-a modificat din pix practic într-o strategie națională un obiectiv asumat de România într-o strategie europeană. Mai avem, de asemenea, amendamente care au trecut absolut aberante, precum s-a scos măsura care prevedea un audit, realizarea unui audit, despre cum au fost administrate parcurile naționale, rezervațiile. Și întrebarea pentru PSD este de ce le este frică? Noi știm asta, noi știm de ce le este frică. (…) Argumentul invocat de PSD că nu își doresc acest audit pentru că el ar costa este absolut aberant. (…) Acest audit oricum va fi făcut (…) și oricât va costa acest audit cu siguranță va fi o fracție din prețul ceasurilor lor scumpe cu care se arată în conferințe de presă cu cutiile de pantofi și cu vizitele Nordis”, a afirmat ministra. Diana Buzoianu a transmis că „PSD vine și spune nu, noi vrem doar politrucii noștri să se ocupe, să nu vină niciun expert să ajute în administrarea acestor arii”. Totodată, ministra a respins afirmațiile potrivit cărora strategia ar bloca investițiile în infrastructură, inclusiv proiectele hidroenergetice. „S-a creat această minciună și campanie care spune că această strategie s-ar opune investițiilor. (…) Strategiile nu creează noi legi. Dacă astăzi o hidrocentrală are un acord de mediu, în urma adoptării acestei strategii acordul de mediu ar fi rămas exact la fel. (…) Strategiile nu pot adăuga prevederi noi legislative. Ele doar pun în aplicare obiective care au fost asumate deja la nivel național și la nivel european”, a explicat Buzoianu. „Noi o să depunem amendamente, inclusiv la Camera Deputaților, pentru a îndrepta aceste amendamente care au fost adoptate astăzi într-un mod absolut aberant la Senat. Riscul este. Eu sper să nu se întâmple și eu sper ca România să-și obțină în continuare miliardul de euro în urma adoptării acestei strategii”, a declarat Diana Buzoianu.

Bolojan l-a numit șef la PNL Ialomița pe senatorul Adrian Peiu, ales pe listele S.O.S. România. Reacția dură a lui Daniel Zamfir

bolojan-l-a-numit-sef-la-pnl-ialomita-pe-senatorul-adrian-peiu,-ales-pe-listele-sos-romania.-reactia-dura-a-lui-daniel-zamfir

Senatorul Adrian Peiu a anunțat miercuri, în plenul Senatului, că s-a înscris în Partidul Național Liberal și va face parte din grupul parlamentar al PNL. Totodată va prelua interimatul organizației PNL Ialomița. Peiu a obținut mandatul de senator pe listele S.O.S. România, în circumscripția Ialomița, iar până de curând a condus grupul parlamentar Pace – Întâi România. Senatorul PSD Daniel Zamfir a avut o reacție dură după anunțul privind trecerea lui Adrian Peiu la PNL, acuzând partidele care susțin „cordonul sanitar” împotriva extremismului de aplicarea unor duble standarde. Senatorul Adrian Peiu a anunțat că se mută la PNL și devine și lider interimar al filialei din Ialomița Senatorul Adrian Peiu, ales în Parlament pe listele SOS România, a anunțat miercuri, 24 iunie, că se retrage din grupul parlamentar PACE – Întâi România. Într-o intervenție în plenul Senatului, acesta a precizat că s-a înscris în Partidul Național Liberal și că își va desfășura activitatea în cadrul grupului senatorial al PNL. „Începând de ieri am devenit membru al Partidului Național Liberal și începând de astăzi voi face parte din grupul Partidului Național Liberal”, a precizat Peiu. Senatorul PSD Daniel Zamfir a criticat, într-o postare publicată pe Facebook, decizia prin care Adrian Peiu, ales anterior pe listele partidului SOS România, a fost desemnat la conducerea organizației PNL Ialomița. În mesajul său, Zamfir a acuzat partidele care susțin izolarea formațiunilor considerate extremiste de inconsecvență, afirmând că numirea lui Peiu contrazice discursul privind „cordonul sanitar” împotriva extremismului. ”DE VOMA Mai ipocritilor care trageti ” cordoane sanitare” contra extremismului: Pana ieri, senatorul Adrian Peiu, ales pe listele SOS, catalogat de voi extremist, e pus de Bolojan presedinte la PNL Ialomita! Luati cu lamaie, liberali si useristi! UDMR, pe asta o inghititi, asa-i?”, a scris Daniel Zamfir.

Ciucu a mulțumit USR pentru sprijinul față de Bolojan. Concluzii despre criza artificială generată de PSD

ciucu-a-multumit-usr-pentru-sprijinul-fata-de-bolojan.-concluzii-despre-criza-artificiala-generata-de-psd

„Le mulțumesc celor din USR pentru sprijinul pe care îl au pentru Ilie Bolojan. Cred că este decizia corectă și încă odată vreau să le mulțumesc pentru această poziție responsabilă”, a declarat Ciucu, luni seară, după ședința PNL de la sediul din Modrogan.  În ceea ce privește alianțele electorale sau poziția politică, prim-vicepreședintele PNL a precizat că: „cel mai la îndemână ar fi dacă va fi nevoie să ne orientăm către partide sunt cel puțin mai de încredere decât a fost PSD”.  Reamintim că Ciucu a precizat că, în cazul în care PSD inițiază o moțiune de cenzură, PNL are două variante: trecerea în opoziție sau crearea unui guvern minoritar „cu USR sau cu UDMR”. „Nu USR a aprobat această criză, ci PSD”, a mai spus Ciucu, care a mai precizat că retragerea încrederii față de premier este „o criză artificială creată de PSD”. „Nu ne este frică de Guvernare” Ciucu a mai spus că PNL va asigura guvernarea și îl apără pe Ilie Bolojan: „Nu ne este frică de guvernare, pentru că ceea ce am făcut despre deosebire de PSD, am avut un congres și am ales un președinte de partid care nu a contribuit la deficitul bugetar”, a declarat Ciucu. El spune că PNL și-a asumat public vina pentru greșeala de a froma o coaliție cu PSD: „Cred că am fost singurii care, public, ne-am asumat o vină și am recunoscut că am greșit în momentul în care am fost în coaliție, atunci, cu PSD, prin acțiunea lui Ilie Bolojan și prin stilul de guvernare pe care l-a arătat am recunoscut că am greșit și am făcut tot ce ține de noi ca să îndreptăm greșelile trecutului”, a declarat Ciucu. „Au început să facă mașinațiuni, să dărâme Guvernul” Ciucu acuză social – democrații că au început să dărâme Guvernul: „Au fost luate o serie de măsuri care au afectat populația și când se ajungă la privilegii, când se ajungă la tăierea risipei și a cheltuielilor bugetare, inclusiv afaceri în Energie, și altele, de asemenea, ce s-a întâmplat atunci imediat? Au început să facă mașinațiuni, să dărâme Guvernul”, a afirmat Ciucu.  Ciucu spune că PNL și-a asumat o guvernare grea: „Aceasta este diferența dintre noi și PSD. Am recunoscut, am încercat, ne-am asumat o guvernare grea, în momentul în care toți fugeau de guvernare”.  Ciucu spune că Bolojan și-a asumat guvernarea, deși social – democrații l-au atacat constant Viceliderul PNL îi îa apărarea premierului: „Ilie Bolojan s-a asumat-o, după care, în timp ce muncea pentru țară, în timp ce «scotea cărbunii încinși din foc, mai prima și bâte pe spinare». Metaforic vorbind, în fel și fel de declarații pe care le-au regizat permanent”, a spus Ciucu. Ciprian Ciucu acuză că Daniel Zamfir și Adrian Câciu, dar și alții ca ei, „permanent, tot ce discutam noi în coaliție, veneau și dădeau în premierul Bolojan”. „Dacă era ceva bun, ei spuneau (…) prin punctaje că a făcut PSD, dacă era ceva ce presupunea o acțiune mai grea, nu foarte populară, era a lui Ilie Bolojan. Și de aici a venit perversiunea acțiunii lor, pentru că ei nu au atacat Partidul Național Liberal, l-au atacat pe Ilie Bolojan”, a declarat Ciucu. Ciucu a mai precizat că ceea ce social – democrații nu și-au dat seama este că „în momentul în care îl atacă pe Ilie Bolojan, care este președintele, ales al partidului nostru, atacă Partidul Național Liberal. Deci noi, din punctul meu de vedere, am avut o acțiune morală și am fost de partea bună a guvernării”, conchide Ciucu. 

Senatorul PSD Cătălin Zamfir trimite săgeți către consilierul prezidențial Ludovic Orban

senatorul-psd-catalin-zamfir-trimite-sageti-catre-consilierul-prezidential-ludovic-orban

Social-democratul i s-a adresat lui Ludovic Orban, printr-o postare pe pagina sa de Facebook după unele aprecieri ale consilierului prezidențial cu privire la fostul președinte Klaus Iohannis.  Zamfir îi reproșează lui Orban că are un discurs veninos. „LUDOVICE, LUDOVICE…TOT VENINOS AI RĂMAS! Noul reformator al clasei politice, ′prospătura′ Ludovic Orban, zice ca Iohannis a creat ′monstruoasa coaliție′ PNL-PSD. Același Iohannis era bun când l-a numit pe el premier, cu sprijinul ′monstruosului′ PSD. Acum, când șeful lui a insistat să se facă aceeași coaliție, la care s-a adăugat și USR, Nicușor Dan, se dovedește a fi un om cumpătat și înțelept – zice ludovicul! N-am înțeles dacă înțelepciunea vine din impunerea neomarxiștilor în arcul guvernamental. ludovicul rămâne irecuperabil! Din deal, de câte ori va cuvânta, va învenina PSD cu aceeași consecvență! Dar o va face cu credibiltatea scorului pe care l-a obținut la alegeri”, a scris senatorul PSD Cătălin Zamfir pe Facebook. Consilierul prezidențial Ludovic Orban a declarat, recent că Nicușor Dan este un președinte implicat: „Ca să spun așa, nu e nici un președinte care să fie prea activ, adică în sensul de a sări peste competențele prezidențiale, dar nici un președinte absent, ca Iohannis”. De asemenea Ludovic Orban a făcut și o serie de comentarii la adresa PSD „La ora actuală echipa de conducere interimară a PSD-ului trebuie să stea cu un ochi la guvern și cu un ochi la alegerile interne. Iar miza lor, prioritatea lor va fi să dea satisfacție prin pozițiile pe care le iau celor care vin să voteze la Congres, dacă vor să aibă o șansă să se aleagă. Ăsta e un factor de instabilitate, pentru că altfel ar juca dacă ar fi o conducere legitimă”, a afirmat consilierul prezidențial într-un interviu la Digi24.

Daniel Zamfir critică Guvernul pentru renunțarea la plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază

daniel-zamfir-critica-guvernul-pentru-renuntarea-la-plafonarea-adaosului-comercial-la-alimentele-de-baza

„Curat murdar, dle prim-ministru! Care-i rațiunea pentru care domnul Bolojan refuză să continue plafonarea adaosului comercial la produsele alimentare de bază? Că aici nu e vorba de cheltuieli nejustificate și nici să păstrăm bugetari în aparatul de stat. Am înțeles disprețul față de bugetari, dar cu oamenii nevoiași, ce aveți, dle prim-ministru?”, a transmis Zamfir printr-un mesaj publicat pe Facebook. Acesta a mai declarat că măsura, alături de nivelul de inflație ce se apropie de 10%, „va lovi tot în cei nevoiași”. În plus, acesta l-a acuzat pe premier că apără interesele companiilor multinaționale. „Cine va câștiga din această măsură? Retailerii, adică multinaționalele cărora voiați să le eliminați și impozitul de 1% pe cifra de afaceri”, încheie liderul PSD. Coaliția de guvernare a decis să nu mai prelungească măsura plafonării adaosului comercial la alimentele de bază. „Decizia neprelungirii plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a fost luată de coaliția de guvernare. Coaliția a decis, fără nicio opinie contrară, la momentul respectiv, ca prelungirea din urmă cu trei luni a plafonării urma sa fie ultima deoarece a provocat distorsiuni economice atât la nivelul producătorilor cât și al comerciantilor”, a transmis, sâmbătă, purtătoarea de cuvânt a Guvernului, Ioana Ene Dogioiu. Grindeanu: Voi cere urgent clarificări partenerilor de guvernare Tot sâmbătă, Sorin Grindeanu a declarat că această măsură ar creşte inflaţia şi ar afecta puterea de cumpărare a românilor cu venituri mici şi medii. Tot sâmbătă, Sorin Grindeanu, lider interimar PSD, a declarat că această măsură ar creşte inflaţia şi ar afecta puterea de cumpărare a românilor cu venituri mici şi medii. „Specialiştii spun că ridicarea plafonării ar creşte imediat inflaţia cu încă 2-3 puncte procentuale, consumul ar scădea, iar puterea de cumpărare a românilor se va prăbuşi! Aşadar, nu văd nimic pozitiv în ridicarea acestui mecanism de protecţie, mai ales că el îi ajută pe românii cu venituri mici şi medii! O spun public şi o voi afirma clar şi în cadrul viitoarei Coaliţii: presiunea preţurilor deja se resimte puternic în buzunarele oamenilor, nu este nevoie de o lovitură suplimentară! Să gândim de două ori înainte de orice acţiune guvernamentală”, a scris Grindeanu.

Daniel Zamfir îl atacă pe Cătălin Drulă pentru presupuse presiuni privind alegerile din București

daniel-zamfir-il-ataca-pe-catalin-drula-pentru-presupuse-presiuni-privind-alegerile-din-bucuresti

„Hai că s-a umflat tarața-n Drulau! Vrea el, mort copt, să ținem alegeri acum în București că nu doar s-a pozat degeaba cu Nicușor! Ce uită băieții ăstia e că sunt un partiduleț de 10% și nu decid ei ce să se întâmple și când să se întâmple”, scrie senatorul PSD. Zamfir argumentează că România traversează o perioadă dificilă, cu un 2024 plin de procese electorale, iar cetățenii sunt mai preocupați de măsurile care le afectează traiul decât de „ambițiile personale ale drulăului”. „USR să nu uite că nu sunt miezul guvernării și se poate guverna țara și fără ei. Și poate că ar fi mai bine”, adaugă senatorul PSD. Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, întrebat luni dacă PSD este de acord cu alegeri în noiembrie, a răspuns: „Să vedem dacă vor fi alegeri în noiembrie?”. La rândul său, Cătălin Drulă (USR) a arătat luni, într-o postare pe Facebook, că președintele Nicușor Dan și premierul Bolojan au fost foarte clari că alegerile pentru Primăria Capitalei vor avea loc în această toamnă și a spus că nu PSD decide dacă vor fi alegeri la București.

Daniel Zamfir: Astfel de declarații prejudiciază tot ce înseamnă mediul economic în România

daniel-zamfir:-astfel-de-declaratii-prejudiciaza-tot-ce-inseamna-mediul-economic-in-romania

Liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir a declarat, duminică, la Digi 24, că afirmațiile prim-ministrului Ilie Bolojan privind incapacitatea de plată a României sunt un risc asupra economiei. Premierul Ilie Bolojan a declarat joi, într-un interviu pentru Bloomberg că „Riscul de incapacitate de plată este într-adevăr foarte mare după ani de deficit mare. Dacă nu intrăm pe o traiectorie stabilă, singurul rezultat posibil este unul foarte negativ”. Liderul senatorilor social-democrați a criticat dur modul de comunicare al premierului. „Să știți că eu consider că domnul prim-ministru a făcut o eroare când a declarat la Bloomberg că România este în pragul de a intra în incapacitate de plată. La dumneavoastră la televizor am văzut în zilele trecute că România este pe primul loc în ceea ce privește creștere economică din Europa. În trimestrul 2, adică la sfârșitul iuniei acestui an, România este pe primul loc la creștere economică. E adevărat, este o creștere economică decelerată. E în scădere față de anul trecut, dar toate statele din Europa sunt în această situație. (…) Eu cred că tu, prim-ministru, când ai o asemenea rezultat publicat de Eurostat, că ești cu cea mai mare creștere economică, în același timp să vii să spui că ești în pragul falimentului, cum a fost Grecia, este absolut eronat și dă unător pentru economie să faci astfel de afirmații. (…) Ori astfel de declarații, repet, cred că ar trebui să fie cu foarte mare atenție făcute, pentru că în mod clar prejudiciază tot ce înseamnă mediul economic în România”, a afirmat Daniel Zamfir la Digi24. Senatorul PSD a mai acuzat că unele măsuri guvernamentale, precum oprirea proiectelor din PNRR și deciziile luate fără consultarea aleșilor locali, au consecințe negative pentru economie și comunități. „ o decizie extrem de pripită a domnului prim-ministru a fost aceea de a tăia așa otovato ce înseamnă proiectele în PNRR. Și acolo a fost o mare supărare în rândul tuturor aleșilor locali. Și aici nu putem discuta doar de aleșilor locali PSD, i-ați văzut și pe cei de la USR, i-ați văzut și pe cei de la PNL, revoltați de faptul că aceste măsuri sunt luate fără să fie consultați și consecințele pe care le-ar avea aceste decizii sunt dezastruoase pentru economie”, a mai comunicat liderul social-democrat.

Se întețesc atacurile social-democraților la adresa lui Bolojan. Daniel Zamfir: Să nu mai facă astfel de afirmații, prejudiciază mediul economic

se-intetesc-atacurile-social-democratilor-la-adresa-lui-bolojan.-daniel-zamfir:-sa-nu-mai-faca-astfel-de-afirmatii,-prejudiciaza-mediul-economic

Într-un interviu acordat pentru Bloomberg, premierul Ilie Boljan a afirmat că România riscă să intre în incapacitate de plată dacă nu vor fi reduse drastic cheltuielile efectuate în ultimii ani. Următoarele șase luni ar fi cruciale, potrivit premierului, iar măsurile radicale de austeritate sun necesare, în pofida nemulțumiri populației, dar și a tensiunilor care și-au făcut simțită prezența în coaliția de guvernare. În acest context, în ultima perioadă se întețesc atacurile social-democraților la adresa premierului, iar liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, îi atrage atenția lui Bolojan să nu mai facă astfel de afirmații alarmante, pentru că „prejudiciază mediul economic din România”. „Eu consider că domnul prim-ministru a făcut o eroare când a declarat la Bloomberg că România e în pragul de a intra în incapacitate de plată. La dumneavoastră la TV am văzut că România e pe primul loc în ce privește creșterea economică din Europa, în trimestrul doi. Adevărat, e o creștere economică decelerată. E în scădere față de anul trecut. Dar toate țările din Europa sunt în această situație. Eu cred că tu, ca prim-ministru, când ai un asemenea rezultat publicat de Eurostat — că ești cu cea mai mare creștere economică — să vii să spui că ești în pragul falimentului, cum e Grecia, e eronat și dăunător pentru economie să faci astfel de afirmații. Nu suntem deloc în situația Greciei. Ei aveau 300% datorie publică, noi avem 57%”, a spus senatorul PSD Daniel Zamfir la Digi 24. „Ce, Doamne iartă-mă, să mai înțeleagă lumea când îl vede pe domnul prim-ministru că spune că suntem în colaps?” Senatorul social-democrat Daniel Zamfir îi transmite premierului Bolojan că – în urma unor astfel de afirmații – nimeni nu mai înțelege nimic, iar investitorii nu vor mai investi în România. „Chiar îl rog, insist, pe domnul Bolojan să nu mai facă astfel de afirmații, pentru că astfel de afirmații fac rău mediului economic și tuturor. Ce, Doamne iartă-mă, mesaj să mai înțeleagă lumea, investitorii, planeta, când îl vede pe domnul prim-ministru că spune că suntem în colaps? E greșit fundamental. Investitorii nu mai investesc. O astfel de declarație ar trebui, cu foarte mare atenție făcută pentru că prejudiciază mediul economic din România. E rețeta perfectă să sperii populația cu astfel de mesaje alarmiste, în loc să iei măsuri pentru a le combate”, a mai adăugat Daniel Zamfir, potrivit sursei citate. Bolojan: „Singurul rezultat posibil este unul foarte rău” „Riscul de incapacitate de plată este într-adevăr foarte mare… Dacă nu intrăm pe o cale stabilă, singurul rezultat posibil este unul foarte rău”, a spus premierul într-un interviu pentru Bloomberg News. Premierul a afirmat că măsurile sunt necesare şi pentru a preveni o posibilă retrogradare la ratingul „junk”, ceea ce ar însemna ca România să devină total nerecomandată investițiilor străine. Însă investitorii sunt foarte atenți și la declarațiile factorilor de decizie. Iar dacă un premier spune cu subiect și predicat că țara sa e bântuită de faliment, e greu de crezut că investitorii vor mai fi interesați. (mai multe detalii AICI) RECOMANDAREA AUTORULUI: Nicușor Dan, în pelerinaj la Mănăstirea Arsenie Boca. Cum a fost primit Președintele României de starețul lăcașului de cult A izbucnit un alt incendiu devastator în Turcia. 251 de persoane, evacuate din provincia Çanakkale Colecție de titluri ANTOLOGICE, după 3 ani de război în Ucraina. Murăturile-arme de asalt, capra eroină, fursecurile otrăvitoare, sosia lui Putin POLITICO: „Triumful lui Putin în Alaska, este hotărât să învie IMPERIUL” Summit-ul din Alaska, varianta „KREMLIN”. „Țările europene, puse pe tușă” / „Putin a restabilit statutul Rusiei de superputere”

Daniel Zamfir despre declarațiile lui George Simion: E o prostie care nu trebuie comentată în niciun fel

daniel-zamfir-despre-declaratiile-lui-george-simion:-e-o-prostie-care-nu-trebuie-comentata-in-niciun-fel

Liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, a clarificat poziția partidului în legătură cu declarațiile făcute de George Simion privind formarea unui guvern PSD-AUR condus de Călin Georgescu. Duminică, într-o intervenție la Digi24, Zamfir a respins speculațiile referitoare la o eventuală ieșire a PSD de la guvernare și a comentat succint declarațiile lui George Simion. George Simion a declarat, marți seară, la Realitatea Plus că Partidul Social Democrat are „ocazia să se reîntoarcă, să vină către poporul român, acceptând o guvernare care îl are ca prim-ministru pe Călin Georgescu”. Despre declarațiile făcute de liderul AUR, Zamfir a afirmat: „George Simion a spus o prostie, iertați-mă, să condiționezi tu, să faci guvern cu PSD, cu Călin Georgescu, primul ministru, e o prostie care nu trebuie comentată în niciun fel”. Privind o eventuală moțiune de cenzură împotriva guvernului Boloja, social-democratul a afirmat: „Vă asigur că senatorii PSD nu vor vota o moțiune de cenzură împotriva guvernului din care fac parte”.