Ce i-a spus rusul Medvedev soției sale în timpul meciului încheiat cu o rușine istorică

ce-i-a-spus-rusul-medvedev-sotiei-sale-in-timpul-meciului-incheiat-cu-o-rusine-istorica

Jucătorul rus de tenis Daniil Medvedev (30 de ani) a suferit o rușine istorică la Roland Garros, al doilea turneu de Mare Șlem al anului. Discuția cu soția lui a fost auzită de toți. Aflat pe locul 8 ATP, rusul Daniil Medvedev a fost eliminat în primul tur la Roland Garros de un jucător aflat pe locul 97. I s-a plâns soției de căldură și chiar el era surprins că joacă slab. Dialogul incredibil dintre Medvedev și soția lui, în meciul care a consemnat o rușine istorică a rusului la Roland Garros S-a consemnat prima mare surpriză a turneului de tenis de la Roland Garros, al doilea de Mare Șlem al anului. Rusul Daniil Medvedev a fost eliminat în primul tur. Adversar i-a fost australianul Adam Walton (27 de ani), aflat pe locul 97 în lume. El s-a impus cu 6-2, 1-6, 6-1, 1-6, 6-4. În primul set, jucătorul de la Antipozi a făcut break la 2-2, moment în care rusul a clacat și până la finalul manșei a fost o umbră a celui care în acest an câștiga la Brisbane și Dubai. „Mi-e foarte cald, îmi este greu să mă mișc”, s-a plâns jucătorul soției lui, făcând referire la faptul că s-a jucat pe o temperatură de 33 de grade Celsius. „Peste tot e cald, toată lumea are dificultăți”, a răspuns Daria. „Voi lovi, voi începe să joc frumos. Ce naiba sunt out-urile astea!”, a exclamat indignat Medvedev la 2-4. În setul secund s-a impus clar, dar nu atât de categoric pe cât o spune scorul. În două game-uri a avut nevoie de 14, respectiv, 18 puncte pentru a le câștiga. În plus, la 5-1 pentru el, a revenit de la 0-40 pe propriul serviciu pentru a încheia setul. Iar lipsa de consistență în joc s-a văzut în partea a treia a confruntării. Australianul s-a dus imediat la un incredibil 5-0, timp în care Medvedev a câștigat numai 9 puncte, dintre care 4 pe propriul serviciu. La ce s-a gândit Walton când era copndus 1-3 în setul 5 de Medvedev Totul a fost în oglindă în setul 4, astfel că s-a ajuns în decisiv. Lucrurile păreau să fie pe făgașul normal, deoarece jucătorul rus a realizat break la 1-1 și s-a distanța la 4-2. Dar nu știa ce avea să-l aștepte. Walton a egalat la 4, și-a păstrat serviciul după un game în care s-au jucat 18 puncte și a salvat 3 mingi de break. Iar ca umilința să fie și mai mare, australianul a pus capăt confruntării cu un break alb. Pentru a doua oară la rând, Medvedev pleacă de la Roland Garros după primul tur. „Sunt foarte obosit. Am avut atâtea suișuri și coborâșuri, este pur și simplu incredibil. Această victorie înseamnă mult pentru mine. Am crezut că îl pot învinge pe Daniil și, după ce am câștigat primul set, mi-am dat seama că cu siguranță îl aveam în mână. La ce mă gândeam când scorul era 1-3 în setul cinci? La nimic special. Am continuat să joc bine și să servesc primul. Dacă aș fi pierdut încă un serviciu și scorul ar fi fost 4-1, mă îndoiesc că aș fi revenit. Dar am decis să joc pur și simplu tenis, să scap de stres. Și asta m-a ajutat foarte mult. Nu A fost greu pe căldură, am crescut pe vremea asta și mă simt destul de confortabil. Sper să am timp să mă recuperez”, a spus Walton, la finalul confruntării, potrivit Sport Express.

Șoc la Indian Wells. Liderul mondial ATP, eliminat

soc-la-indian-wells.-liderul-mondial-atp,-eliminat

Carlos Alcaraz, liderul mondial, a fost eliminat în semifinalele turneului Masters 1.000 de la Indian Wells. Alcaraz a fost învins de rusul Daniil Medvedev, favoritul 11, cu scorul 6-3, 7-6 (3), într-un meci de o oră și 38 de minute. Alcaraz (22 de ani) a fost campion la Indian Wells în 2024 și 2025, ambele finale fiind câștigate chiar în fața lui Medvedev (30 de ani), pe care îl conduce cu 6-3 la meciurile directe. Fiecare dintre cei doi  avut un început de sezon bun. Alcaraz are titlurile de la Australian Open și Doha (500 ATP), iar Medvedev și-a pus în palmares titlurile de la Brisbane (250 ATP) și Dubai (500 ATP). Carlos Alcaraz, liderul ATP, a fost eliminat în semifinale la Indian Wells, după un meci disputat cu Daniile Medvedev, în care rusul a jucat un tenis de o înaltă clasă. De-a lungul carierei, cei doi s-au mai întâlnit de opt ori, iar Alcaraz câștigase ultimele patru partide. După un prim set echilibrat, cu un singur break, cel de-al doilea a fost mai intens. Alcaraz a condus în mai multe rânduri, având și două mingi de set, ce ar fi trimis meciul în decisiv, însă Medvedev a fost mai puternic, a revenit și a împins setul în tie-break, pe care l-a dominat. „În primul rând, am doar cuvinte de laudă pentru Daniil. Cred că a jucat un meci incredibil. De la început până la sfârșit, jocul său a fost ireal. Sincer, nu l-am mai văzut niciodată pe Daniil jucând așa. Merită pe deplin această victorie, să avanseze și să joace în finală mâine. Tot ce pot face este să-l felicit. Din partea mea, m-am chinuit mult în unele meciuri. Am simțit că alerg tot timpul; a fost foarte greu. În ciuda acestui fapt, sunt mândru că am luptat până la ultimul punct. A jucat foarte agresiv tot timpul, ceea ce m-a surprins puțin. Știam că va fi agresiv la început, dar felul în care a făcut-o m-a surprins cu adevărat. Juca foarte agresiv și nu a ratat nicio minge. A fost foarte dificil pentru mine”, a declarat Alcaraz, citat de punctodebreak.com. Cealaltă semifinală a fost câștigată de italianul Jannik Sinner, care s-a impus în fața germanului Alexander Zverev, scor 6-2, 6-4. Medvedev, a treia finala la Indian Wells în patru ani Pentru Medvedev aceasta este a treia finala la Indian Wells în patru ani. Primele două au fost pierdute chiar în fața lui Alcaraz, în 2023 și 2024, iar pe cea din actuala ediție o dispută cu Jannik Sinner (24 de ani), în prezent locul 2 ATP. „Să reușesc să-l înving pe cineva precum Carlos, numărul unu mondial, este o senzație incredibilă. Într-un fel, când te confrunți cu cineva ca el, Jannik sau Novak, clasamentul nu contează. E o senzație minunată să poți juca împotriva lor, iar să-i învingi e și mai bine. Sunt extrem de mulțumit de nivelul meu de astăzi și, bineînțeles, aștept cu nerăbdare meciul de mâine”, a declarat Medvedev după calificarea în finala de la Indian Wells. Meciul este programat duminică, de la ora 23:00 (ora României). Finalistul va primi un cec de 612.340 de dolari și 650 de puncte ATP, iar campionul va avea un premiul de 1.151.380 de dolari și 1.000 de puncte ATP. Pentru Medvedev participarea la acest turneu a fost pusă sub semnul întrebării. Asta pentru că imediat după ce a câștigat titlul din Dubai, pe 28 februarie, Medvedev s-a aflat în grupul de sportivi care a rămas blocat câteva zile în Emiratele Arabe Unite din cauza conflictului din Orientul Mijlociu.

Rusul a răbufnit din cauza deciziei: Ar trebui să existe respect!

rusul-a-rabufnit-din-cauza-deciziei:-ar-trebui-sa-existe-respect!

Superstarul Daniil Medvedev, ajuns la vârsta de 30 de ani, a pus tunurile pe cronometrul de serviciu din tenis. Jucătorul care ocupă locul 11 în clasamentul ATP a subliniat complexitatea chestiunii, ulterior comentariilor apărute pe marginea subiectului din partea liderului mondial Carlos Alcaraz. Daniil Medvedev: „Timpul de așteptare este atât de… nu personal, ci subiectiv” Rusul a declarat următorul lucru, potrivit informațiilor apărute pe site-ul tennisworldusa.org: „Este un subiect dificil, pentru că timpul de așteptare este atât de… Scuze, cum o spui… nu personal, ci subiectiv. Eu cred că este foarte dificil. Consider că ar trebui să existe respect din partea arbitrului, adică… Chiar și eu, care merg foarte repede la serviciu… Dacă joci o fază de 40 de lovituri și poate termini în colț… S-a întâmplat de mai multe ori, m-am dus să servesc și am simțit că nici măcar nu am luat prosopul, doar încercam să respir și uite, au fost vreo cinci secunde. Și m-am întrebat ce s-a întâmplat”. „Încerc doar să mă adaptez și să joc așa” Totodată, sportivul din Rusia a scos în evidență importanța părții de adaptare și faptul că, în cele din urmă, nu prea se pot schimba lucrurile. „Deci este rapid acum. Dar unii jucători, cum să spun… Abuzează de asta. E atât de subiectiv. Cred că felul în care este aici e puțin prea rapid și, dacă spun asta, probabil este pentru că merg repede la serviciu. Dar, în general, da, pentru că atunci când fac asta, am impresia că e puțin prea repede. E foarte subiectiv și, orice ar fi, încerc doar să mă adaptez și să joc așa”, a mai adăugat Daniil Medvedev. Carlos Alcaraz: „Regula timpului este absurdă” După cum s-a notat în rândurile recedente, inclusiv Carlos Alcaraz a atins recent acest subiect. Spaniolul s-a arătat destul de supărat. „Sincer, cred că regula timpului este absurdă. Dunpă un punct foarte solicitant, terminând la fileu, alergând spre prosop, practic nu mai aveam timp. Arbitrul mi-a spus că a oprit cronometrul când eram la prospop, dar de atunci și până când am cerut mingile și m-am pregătit să servesc, eu nu am mai avut timp de pierdut. Tenisul înseamnă și divertisment. ATP spune că vrea să atragă mai mulți oameni, să-și lărgească publicul. Dacă nu ne acordă timp să ne recuperăm între puncte, totul merge prea repede și e dificil să captăm publicul. Cred că arbitrii ar trebui să fie mai flexibili”, a opinat super-jucătorul iberic de tenis.

Alcaraz a rupt tăcerea despre războiul din Orientul Mijlociu

alcaraz-a-rupt-tacerea-despre-razboiul-din-orientul-mijlociu

Carlos Alcaraz, liderul mondial, a rupt tăcerea despre războiul din Orientul Mijlociu, început în urma atacului israeliano-american asupra Iranului, de pe 28 februarie, continuat cu represaliile Teheranului împotriva mai multor țări din zona Golfului Persic, acolo unde se află baze militare americane. Lovite de contraatacurile iraniene au fost și orașele din Emiratele Arabe Unite, Abu Dhabi și Dubai. În acesta din urmă, chiar pe 28 februarie, a avut loc finalele, simplu și dublu, ale turneului ATP 500 de la Dubai, iar mai mulți jucători de tenis, între care membrii ai staff-urilor, arbitri, dar și jurnaliști au rămas blocați în Dubai, ca urmare a anulării zborurilor. Carlos Alcaraz (22 de ani), principalul favorit al turneului ATP 1.000 de la Indian Wells, primul la care participă după ce s-a impus la ATP 500 Doha, a rupt tăcerea despre războiul din Orientul Mijlociu, care are impact și asupra sportivilor, jucători de tenis, nu doar asupra țărilor din zona arabă. Această deschidere a lui Alcaraz, vine în contextul în care mai mulți colegi din circuitul ATP, între care Daniil Medvedev și Andrey Rublev, au rămas blocați în Dubai, după ce s-a terminat turneul din Emiratele Arabe Unite. Potrivit presei internaționale, peste 40 de persoane din lumea tenisului au fost nevoite să își amâne plecarea spre SUA, unde trebuiau să ajungă la turneul din California. Aceștia au rămas blocați, dar în siguranță, în hotelul în care au fost cazați pe perioada turneului, singurele variante prin care a fi putut pleca din zonă fiind pe cale terestră, cu drum de 6-10 ore, dar care ar fi fost mult prea periculos, motiv pentru care au preferat să mai rămână în hotel. Din fericire, aceștiau au putut zbura spre SUA, cu escală în Turcia, potrivit France 24. „Sunt îngrijorat puțin, mai ales după ce am văzut jucătorii blocați”, a declarat Alcaraz pentru sport.es. Îngrijorarea tânărului sportiv este cu atât mai firescă, cu cât în urmă cu două săptămâni devenea campion la Doha, în Qatar, o altă țară vizată de atacurile iraniene. Alcaraz, fără meci pierdut în 2026 Carlos Alcaraz a evoluat direct în turul al doilea la Indian Wells și l-a învins pe bulgarul Grigor Dmitrov (locul 42 ATP), scor 6-2, 6-3. Astfel, ibericul a ajuns la 13 meciuri consecutive câștigate în 2026, ultima sa înfrângere fiind consemnată în noiembrie 2025, în finala Turneului Campionilor, în fața lui Yannik Sinner. În turul al treilea de la Indian Wells, Alcaraz îl va avea ca adversar pe francezul Arthur Rinderknech (locul 28 ATP). Rușii Medvedev și Rublev, favoriți la Indian Wells, au jucat și ei direct în turul secund. Medvedev (cap de serie 11)  s-a impus în fața chilianului Alejandro Tabilo (locul 40 ATP), scor 6-4, 6-2. În runda următoare va juca împotriva lui Sebastian Baez (Argentina, locul 53 ATP). Rublev a pierdut cu Gabriel Dialo (Canada, locul 38 ATP), după un meci mataton, de aproape trei ore de joc, scor 7-6 (4), 6-7 (1), 3-6. Campionul en-titre la Indian Wells este britanicul Jack Draper, favoritul 14, care în actuala ediție a ajuns în turul al treilea, unde va juca cu argentinianul Francesco Cerundolo (locul 20 ATP).

Fost lider mondial, printre jucătorii blocați la Dubai din cauza atacurilor iraniene

fost-lider-mondial,-printre-jucatorii-blocati-la-dubai-din-cauza-atacurilor-iraniene

Daniil Medvedev, fost lider mondial, se află printre jucătorii blocați în Dubai din cauza atacurilor iraniene, represalii la cele israeliano-americane ce au fost lansate sâmbătă dimineață asupra Teheranului, în urma căruia Ali Khamenei, dar și alte persoane de rang înalt din Iran au fost ucise. Medvedev (locul 11 ATP) a câștigat turneul ATP 500 de la Dubai, pentru a doua oară în carieră. De data aceasta fără a juca, după ce finalistul, Tallon Griekspoor (locul 25 ATP), nu s-a mai prezentat, din cauza unei accidentări suferite în semifinală. Cei doi s-au mai confruntat pe „hardul” de la Dubai, în 2025, în sferturile de finală, când olandezul s-a impus după un meci dramatic. Daniil Medvedev e blocat la Dubai din cauza atacurilor iraniene Daniil Medvedev, fost lider mondial, se află printre jucătorii rămași blocați în Dubai din cauza atacurilor iraniene. Teheranul a reacționat la atacurile israeliano-americane de sâmbătă și a lansat o serie de represalii asupra țărilor din zona Golfului Persic, unde de află baze militare americane. Printre obiectivele atacate de Iran se află și aeroportul din Dubai, iar autoritățile au decis închiderea spațiului aerian, astfel că Medvedev, rusul Andrey Rublev, Griekspoor, finlandezul Harri Heliovaara, croatul Mate Pavic, britanicul Henry Patten și Marcelo Arevalo (El Salvador), ultimii patru fiind finaliștii de la dublu, au fost nevoiți să rămână în hotelul unde au fost cazați, până când lucrurile se mai liniștesc, mai ales că zborurile din Dubai sunt anulate. Medvedev și Rublev ar fi trebuit să zboare spre SUA, unde participă pe tabloul principal al turneul ATP 1.000 de la Indian Wells. „Situația este neobișnuită, dar, practic, singura problemă este că spațiul aerian este închis, în mod firesc. Așadar, nimeni nu știe când vom putea pleca. Nu este clar dacă această situație va dura mult timp sau nu”, a declarat Medvedev, potrivit tennisupdate.com. Care sunt variantele de plecare din Dubai Potrivit sursei menționate, în Dubai sunt blocate 41 de persoane, jucători, supervizori, arbitri, membrii ai staff-ului de securitate, dar și jurnaliști. Cu toții aveau confirmată plecarea din Dubai pentru data de 3 martie, astfel că prezența acestora la Indian Wells, care începe pe 4 martie, rămâne o incertitudine. Singura modalitate ca aceștia să poată pleca din Dubai este pe cale terestră, însă varianta este una foarte periculoasă. O călătorie de șase ore cu mașina până la Oman, unde aeroportul este încă închis, nu reprezintă o soluție imediată. În timp ce o călătorie spre Ryad, unde sunt mai puține restricții aeriene, dar distanța este mai mare, de zece ore cu mașina, îi poate expune la un risc ridicat, în condițiile tensionate din zonă, dar și cu timpi mai mari de așteptare la graniță.

Doi jucători de top din ATP au acceptat oferta de a juca la turneul de la Sankt Petersburg și au stârnit controverse

doi-jucatori-de-top-din-atp-au-acceptat-oferta-de-a-juca-la-turneul-de-la-sankt-petersburg-si-au-starnit-controverse

La începutul săptămânii, a fost publicată o listă a jucătorilor care vor concura la turneul de la Sankt Petersburg, care cuprinde și doi sportivi de top din ATP. Daniil Medvedev, Karen Khachanov sau Alexander Bublik sunt doar trei dintre jucătorii care vor participa la turneul demonstrativ din Rusia, spre surprinderea lui Rennae Stubbs. Câștigătoarea a 6 trofee de Mare Șlem este surprinsă că doi sportivi de top din ATP vor juca la Sankt Petersburg Organizatorii turneului demonstrativ Northern Palmyra Trophies, care se va desfășura la Sankt Petersburg pe 29 și 30 noiembrie, au anunțat lista cu jucătorii prezenți la competiție. Aceasta include mai multe nume cvunoscute din circuitele ATP și WTA, cum ar fi Daniil Medvedev, Karen Khachanov, Alexander Bublik, Tallon Griekspoor, fostul jucător din top 10 Mikhail Youzhny, Diana Shnaider, Veronika Kudermetova, Anastasia Potapova și Yulia Putintseva. Janko Tipsarevic și Mansour Bahrami vor fi căpitanii echipelor și nu ar fi exclus să participe la un meci demonstrativ. Rennae Stubbs, deținătoare a 6 titluri de Mare Șlem la dublu feminin și dublu mixt, a evitat să-l critice direct pe Medvedev pentru participarea la turneu, dar a recunoscut că este surprinsă de decizia campionului din 2021 de la US Open. „Nu încerc să dau pe nimeni de gol. Nu cunosc politica personală a lui Medvedev. Dar locuiește în Franța cea mai mare parte a timpului, vorbește fluent franceza și cred că este oficial cetățean al statului Monaco. Nu cred că petrece mult timp în Rusia. În fine… Acestea sunt comentariile mele”, a transmis australianca, potrivit Tennis World USA. În august 2000, Rennae Stubbs a fost liderul clasamentului mondial de dublu În trecut, Medvedev a participat de 5 ori la rând la turneul de la Sankt Petersburg, între 2016 și 2020, câștigând întrecerea în 2019. Ulterior a fost pandemia de covid-19, iar din februarie 2022, când a început invazia din Ucraina, Rusia a fost exclusă din sportul mondial. „Sunt puțin surprinsă în legătură cu Medvedev, mai ales pentru că a fost invitat anul trecut și a spus nu. Sunt surprinsă și în legătură cu Karen Khachanov. Din câte știu eu… Cunoștințele mele de limba rusă nu sunt cele mai aprofundate, el provine dintr-un grup etnic minoritar, la fel ca Dinara Safina, care sunt tătari. Și nu sunt sigură care este poziția acestui grup față de Kremlin, dar cred că sunt oarecum opuși din punct de vedere politic. Așa că sunt surprinsă”, a mai precizat ea. Rennae Stubbs a fost o foarte valoroasă jucătoare de dublu, care în august 2000 era liderul clasamentului mondial. Ea are în palmares 6 trofee de Mare Șlem, dintre care patru la dublu feminin și două la dublu mixt. S-a impus la Australian Open în 2000 în ambele întreceri, alături de amerii Lisa Raymond și Jared Palmer, la Wimbledon în 2001 tot cu Lisa Raymond și în 2004 alături de Cara Black din Zimbabwe, iar la US Open în 2001 cu aceeași Raymond, respectiv, compatriotul ei Todd Woodbridge.

Zverev a pierdut și s-a înfuriat. A scăpat o înjurătură spre loja unde se afla tatăl său, care îi e și antrenor: De ce dracu râzi?

zverev-a-pierdut-si-s-a-infuriat.-a-scapat-o-injuratura-spre-loja-unde-se-afla-tatal-sau,-care-ii-e-si-antrenor:-de-ce-dracu-razi?

Neamțul Alexander Zverev (28 de ani – 3 ATP) a pierdut în sferturile de finală ale turneului de la Beijing, scor 3-6, 3-6 în fața rusului Daniil Medvedev (29 de ani – 18 ATP) și s-a înfuriat de mai multe ori pe parcursul partidei. La un moment dat, Zverev a clacat și a scăpat o înjurătură chiar spre loja în care se afla tatăl său, care îi este și antrenor. Momente tensionate în timpul partidei Zverev – Medvedev 3-6, 3-6. Neamțul s-a înfuriat și a înjurat în direcția tatălui antrenor Luni, 29 septembrie 2025, Alexander Zverev și Daniil Medvedev s-au duelat pentru un loc în semifinalele turneului ATP de la Beijing, China, iar după o oră și 23 de minute, câștigător clar a ieșit reprezentantul Rusiei. Medvedev și-a dominat adversarul la aproape toate capitolele și s-a impus în două seturi identice, scor 6-3, 6-3. Confruntarea nu a fost lipsită de momente tensionate, iar între cele două seturi, Alexander Zverev, care este cunoscut ca fiind un tip temperamental, a surprins audiența cu câteva înjurături pe care le-a direcționat înspre propria lojă. Și mai surprinzător a fost faptul că acolo se afla nimeni altul decât tatăl său, Alexander Mikhailovich Zverev, sau Zverev Sr., care îi este și antrenor. „De ce dracu’ râzi?”, a strigat numărul 3 ATP în direcția tatălui său, potrivit Sports Keeda. A făcut show și în setul secund, doar că s-a răzbunat pe rachetă În debutul setului secund, Alexander Zverev a lăsat impresia că e capabil să întoarcă soarta meciului în favoarea sa, însă totul a luat o turnură neașteptată la scorul de 3-3. Medvedev a reușit break-ul după un game extrem de disputat, iar în acel punct, Alexander Zverev a cedat definitiv. De data aceasta, neamțul nu și-a mai descărcat frustrarea pe componenții staff-ului tehnic, ci a făcut praf racheta, pe care a aruncat-o violent în pământ. Ulterior, Medvedev a confirmat break-ul și a reușit un altul, care a dus scorul la 6-3 în setul secund și a tranșat soarta partidei. Așadar, Alexander Zverev, care în 2025 a recunoscut că are probleme mintale, a ratat șansa de a continua să lupte pentru al doilea trofeu al sezonului, după cel cucerit la Munchen. Trebuie precizat că între Zverev și Medvedev există și o oarecare rivalitate. Cei doi s-au duelat de 21 de ori în circuitul ATP, iar rusul a izbutit să iasă învingător în 14 dintre confruntări. De partea cealaltă, neamțul a câștigat doar 7. Revenind la turneul ATP de la Beijing, Daniil Medvedev dă în semifinale peste americanul Learner Tien (19 ani – 52 ATP). Partida dintre cei doi e programată marți, 30 septembrie.

Rusul este la pământ în carieră, dar nu-i pasă dacă acest lucru e din cauza măririi familiei sale

rusul-este-la-pamant-in-cariera,-dar-nu-i-pasa-daca-acest-lucru-e-din-cauza-maririi-familiei-sale

Familia unui sportiv rus s-a mărit, dar tenismenul nu crede că acest lucru îi va afecta și mai mult cariera. Anul acesta a venit pe lume un nou membru în familia lui Daniil Medvedev. În ultimii ani, sportivul rus a avut scăderi bruște de formă în circuitul masculin de tenis, iar acum fanii s-au îngrijorat că odată cu venirea pe lume a celei de-a doua fetițe cariera sportivului va avea și mai mult de suferit. Medvedev a dat de înțeles că nu îi pasă dacă va avea evoluții mai slabe odată cu mărirea familiei sale. Daniil Medvedev, nepăsător legat de ce s-ar putea alege de cariera sa: „Sunt fericit și nu-mi pasă” Mulți au pus scăderea de formă a lui Medvedev pe seama faptului că și-a mărit familia și este mult mai ocupat să stea alături de soția și cele două fiice decât să se pregătească pentru turnee. Medvedev a obținut o victorie împotriva lui Cameron Norrie la Openul chnez de la Beijing, după care a vorbit despre echilibrul dintre viața profesională și cea personală. „Îmi iubesc cu siguranță cele două fiice, îmi iubesc soția. Nu este o problemă pentru mine. Chiar dacă joc tenis mai prost pentru că am o a doua fiică, sunt fericit și nu-mi pasă. Cu siguranță eram îngrijorat. Încă sunt îngrijorat. Încerc să găsesc o modalitate de a le arăta tuturor că sunt capabil să fac din nou lucruri mărețe.”, a declarat sportivul rus, notează sportskeeda.  Scăderea de formă a rusului se reflectă și în poziția din clasamentul ATP. Fără niciun turneu câștigat în acest sezon, Medvedev a coborât pe locul 18. Ieșiri nervoase pe teren cu care a șocat o lume întreagă Medvedev nu reușește să se mai ridice la nivelul din urmă cu câteva sezoane și de multe ori își varsă frustrările pe teren. La US Open a fost eliminat din primul tur, dar a rămas în istoria neagră a tenisului cu o ieșire nervoasă, care l-ar fi putut costa peste 100.000 de euro. Rusul a izbucnit la adresa arbitrului după ce un fotograf a pășit pe teren înainte de al doilea serviciu al adversarului său, Benjamin Bonzi. La finalul meciului, nu a mai suportat presiunea și și-a distrus racheta de față cu toată lumea. Fostul lider mondial traversează o criză majoră, care nu pare că se va încheia prea curând, așa cum au transmis și specialiștii.

Ce se întâmplă aici?. Comentatorul a rămas uluit de gestul rusului Medvedev, care a plecat de pe teren și nu și-a mai luat lucrurile cu el

ce-se-intampla-aici?.-comentatorul-a-ramas-uluit-de-gestul-rusului-medvedev,-care-a-plecat-de-pe-teren-si-nu-si-a-mai-luat-lucrurile-cu-el

Daniil Medvedev l-a surprins pe comentatorul partidei de la Toronto Masters, după ce a părăsit terenul fără să își mai ia lucrurile cu el. Unul dintre cei mai în formă jucători de tenis din perioada 2018-2023 trece prin momente foarte dificile și acest lucru s-a reflectat și în jocul său din ultimii doi ani. Prezent la Toronto Masters, sportivul rus a cedat în trei seturi meciul cu Alexei Popyrin, din turul trei. Imediat după finalul partidei, l-a salutat pe oponentul său și a plecat, vizibil afectat, direct la vestiare. Reacție spumoasă a comentatorului de la meciul Medvedev – Popyrin: „Ce se întâmplă aici” Fostul număr 1 mondial ATP a oferit imaginea zilei la Toronto Masterers. Medvedev a plecat brusc de pe terenul de joc fără să își mai ia lucrurile, după ce a pierdut confruntarea cu Alexei Popyrin. Camerele l-au urmărit pe rus în timp ce părăsea terenul, iar comentatorul s-a întrebat „ce se întâmplă aici?”, fiind surprins de faptul că Medvedev nu a revenit pe bancă, așa cum procedează sportivii după fiecare meci. Popyrin a surprins momentul și a afișat un zâmbet ironic. Câțiva dintre copiii de mingi au mers la banca sportivului și i-au strâns lucrurile, amuzându-se pe seama gestului făcut de Medvedev. Daniil Medvedev est rentré directement aux vestiaires sans son sac après sa défaite contre Alexei Popyrin à Toronto. 💀 pic.twitter.com/pShieh9qT1 — Univers Tennis 🎾 (@UniversTennis) August 1, 2025 Daniil Medvedev a început în forță turul 3 de la Toronto Masters în fața campionului en-titre, Popyrin. După ce s-a impus cu 7-5, rusul a cedat terenul în favoarea adversarului și a pierdut în 3 seturi, scor 4-6, 4-6. Reacția lui Medvedev despre ieșirile nervoase de pe teren: „Nu rețin fiecare gest” Tenismenul e cunoscut pentru ieșirile incontrolabile din timpul partidelor. A fost amendat deseori de ATP pentru comportament nesportiv, însă se pare că nu se poate abține, iar la ultimul interviu a precizat că nici nu mai ține minge ce a făcut de data asta. „Să fiu sincer, nu-mi amintesc exact. Tocmai am ieșit de pe teren, nu rețin fiecare gest sau ce am spus, dar au fost momente în care am fost ghinionist. De exemplu, în setul decisiv, pe o minge de break, am servit cu 212 km/h, iar returul a intrat ușor în teren. Apoi am trimis puternic în terenul advers, mingea a atins banda fileului și nu a fost în favoarea mea. Uneori meciurile se decid la astfel de detalii. Am mai pățit și în alte rânduri: dacă lovești banda, e o chestiune de un milimetru, și de data asta nu a fost de partea mea”, a precizat Medvedev, pentru Bolshe! Tennis.

Şoc la Roland Garros! Rusul Medvedev a fost eliminat în primul tur

soc-la-roland-garros!-rusul-medvedev-a-fost-eliminat-in-primul-tur

Rezultat bombă la Paris! Daniil Medvedev a fost eliminat în primul tur la Roland Garros de către britanicul Cameron Norrie, numărul 81 în clasamentul ATP. Jucătorul de tenis rus a trebuit să se recunoască învins în fața mult mai slab cotatului său adversar, după un maraton de cinci seturi și aproape 4 ore de joc, scor 7-5, 6-3, 4-6, 1-6, 7-5. Rusul Daniil Medvedev, trimis acasă după primul tur la Ronald Garros Daniil Medvedev a fost învins în primul tur la Roland Garros de către britanicul Cameron Norrie, numărul 81 în ierarhia masculină mondială, scrie marca.com. Jucătorul de tenis rus s-a văzut nevoit să-și recunoască eșecul în fața modestului său adversar, după un meci de cinci seturi și aproape 4 ore de joc, scor 7-5, 6-3, 4-6, 1-6, 7-5. Este prima victorie din carieră la un Grand Slam a britanicului în fața unui fost campion de Mare Șlem. Rusul Medvedev a fost condus cu 2-0 la seturi, dar a revenit și a servit pentru meci la 5-3 în setul decisiv. Numai că Norrie a avut ultimul cuvânt și a câștigat patru game-uri consecutive și și-a trecut în cont un succes nesperat. La abia a cincea prezență în turul al doilea la Roland Garros, britanicul va da piept cu argentinianul Federico Gomez. Acesta venea după o semifinală pierdută la Geneva împotriva lui Novak Djokovic în trei seturi (6-4, 6-7, 6-1). La rândul său, tenismenul din Rusia nu a mai câștigat un turneu în circuitul ATP din primăvara anului 2023. Rusul vine după a doua înfrângere rușinoasă într-un turneu de Grand Slam, după ce a pierdut în turul doi la Australian Open în luna ianuarie a acestui an. Cea mai bună performanță a lui Medvedev la Paris rămâne astfel un sfert de finală în 2021. Britanicul a comentat cu umor succesul. „Merit o diplomă ” La finalul meciului de aproape 4 ore, Cameron Norrie a comentat cu umor deznodământul întâlnirii cu mult mai titratul său oponent, referindu-se mai ales la mingea de meci pe care a avut-o și pe care a fructificat-o. „Nu m-am gândit la mare lucru, sincer. A fost o atmosferă grozavă, chiar am simțit că aveam ritmul de partea mea în primul set, iar apoi el și-a ridicat nivelul. A fost un meci nebun. E atât de greu să-l bați pe Medvedev. Cred că merit o diplomă pentru asta. M-a bătut de cinci ori până acum”, a spus britanicul. Absolvent al Facultății de Filosofie și Jurnalism, și-a început cariera în presa sportivă scrisă și on-line în urmă cu două decenii la săptămânalul Fanatik, unde și-a făcut ucenicia și apoi a prins experiență în domeniul sportului rege și nu numai. A urmat în 2008 „transferul” … citește mai mult