A făcut dans sportiv și a ajuns la tir cu arcul! Anda Arghir sau povestea unei luptătoare care visează la Los Angeles 2028 din scaunul cu rotile: Trebuie să ai răbdare cu tine

Anda Arghir (25 de ani) este genul de sportivă care nu se poate opri din drumul spre performanță. Nu există obstacole, iar dacă ele există sunt doborâte imediat. Tânăra studentă a ajuns în scaun rulant în urma unui accident care a șocat opinia publică. La doar doi ani după momentul traumatic, Anda a devenit una dintre cele mai promițătoare sportive paralimpice din România, cu un progres rapid și cu un potențial real de calificare la Jocurile Paralimpice. Anda va fi, de asemenea, gazda primei Gale a Sportului Paralimpic, un eveniment important pentru promovarea excelenței în sportul paralimpic din România. Sportul a devenit pentru ea nu doar o formă de recuperare, ci și o modalitate de reintegrare în societate. Este caracterizată de calm, disciplină și un optimism remarcabil, fiind considerată una dintre vocile autentice ale noii generații de sportivi paralimpici. Vocea este una care inspiră încredere și ProSport a stat de vorbă cu Anda Arghir. Articol susținut de BETANO! Eu în urmă cu trei ani am avut un accident și am rămas în scaun rulant și m-am gândit să mă apuc de un sport. Mai întâi am încercat cu judo adaptat, după am fost pe la powerlifting și după m-am gândit să încerc tir cu arcul și mi s-a potrivit perfect, pentru mine e sportul perfect. (Până atunci ai mai tras cu arcul? Știai ceva de sportul ăsta? Aveai o idee?) Nu, sincer, am văzut la cineva, avea un set din acela de tras pentru copii și am încercat și mi s-a văzut așa distractiv, mi s-a părut așa ca o relaxare și am înțeles să încerc un hobby inițial, Nu m-am gândit că o să ajung să fac performanță, dar mi-a plăcut foarte mult. (Și acum te gândești la performanță?) Da, îmi doresc să ajung la jocurile Paralimplice. (Și ca să ajungi până acolo e greu?) Da, este mult de muncă, trebuie să mă calific un an înainte la mondiale, să fiu în primele 12 la Mondiale. Și da, am de tras. Până atunci eu practic tirul cu arcul de un an doar. Anda Arghir: „Dacă nu ești odihnit, nu o să dai randament” (Ce înseamnă un program de antrenament săptămânal pentru tine? Adică te antrenezi din fiecare zi, aloci un număr de ore?) Trebuie să am 4-5 antrenamente pe săptămână și la fiecare antrenament stau în jur de 3 ore în sala de antrenament. Acum am început să mă antrenez și acasă pentru zilele în care nu pot ajunge în sală. (Totuși să tragi cu arcul e o chestie de concentrare, de pregătire mentală. Adică unde lucrezi foarte mult?) Ține foarte mult și de concentrare. Sunt foarte multe elemente de care trebuie să ții cont în momentul tragerii. Nu este așa ușor cum pare, cum credeam și eu înainte. Este și de forță până la urmă, pentru că arcul trebuie să aibă o anumită tărie și eu încă nu am ajuns la tăria corespunzătoare. Adică este și de forță, și de concentrare, și de a fi răbdător, să ai răbdare cu tine, să fii ok cu tine. (De exemplu dacă ești obosită, poți să te concentrezi? Nu știu, dacă ai dormit o noapte mai puțin?) Nu. Adică somnul face parte din… Da, normal, ca în orice sport până la urmă. Dacă nu ești odihnit, nu o să dai randament. (Ai deja concurenți pe plan intern, pe plan internațional? Știi cu cine te lupti pe la diverse concursuri?) Da, la nivel internațional am fost la o competiție anul acesta, la prima mea competiție internațională. Doar că din anul acesta se va schimba. La noi sunt niște clasificări în funcție de dizabilitate și de anul acesta vor fi niște schimbări. Deci nu știu exact cu cine voi fi. Voi fi tot cu fete în scaun rulant. „Eu citesc foarte mult, lucrez foarte mult la mine” (Dacă le cunoști, dacă le știi, care sunt mai bune?) Este o tipă din Italia care este foarte bună și ea este cam cea mai bună de la categoria mea. (Până la momentul accidentului, ai practicat vreun sport?) Da, când eram mai mică sport de performanță, am făcut dans sportiv patru ani de zile. Iar după am făcut ca un hobby, doar dansul. (Deci nu te-ai dus pe partea de performanță?) Nu. (Ai alte hobby-uri acum? Urmărești ceva? Îți place vreun alt sport?Îți place ceva să faci? Care sunt hobby-urile tale?) Dincolo de partea sportivă, eu citesc foarte mult, lucrez foarte mult la mine. Și cumva să spun ca un hobby, de fapt cu ce mă mai ocup este recuperarea. În urma accidentului eu încă fac recuperare și cam asta mi-o ocupă ce mai mult din timp. (Deci practici antrenamentele și recuperarea?) Antrenamente și recuperare. (Din punct de vedere școlar, urmezi ceva?) Am terminat Universitatea Politehnica din București. La momentul accidentului eram în ultimul an și am terminat. Am dat lucrarea de licență și de atunci am pus pe pauză partea asta. Îmi doresc pe viitor, după ce voi termina cu sportul. Adică nu voi termina probabil niciodată cu sportul. Dar când voi lua o mică pauză, vreau să lucrez și pe partea asta. (După ce vei lua o pauză cu sportul, te tentează să te duci în profesia ta? Sau să rămâi în sport sau să le faci pe amândouă?) Mi-ar plăcea să îmbin. Eu sunt ca meserie inginer programator. Și cred că aș putea să îmbin cumva ce am făcut în facultate cu sport. Cu cine știe. Vom găsi soluții. „Mi-aș dori pe viitor chiar să poate să ajung să profesez în domeniu” (Ți-ar plăcea ca povestea ta să inspire și alți oameni?) Desigur. Cred că asta ne dorim cu toții. (Cum ai vrea să faci lucrul ăsta? Prin poveștile tale, să scrii o carte, să faci anumite tutoriale Unde îi vedea că ai putea să ajungi să atragi acești oameni?) Întâi îmi doresc să vorbesc despre experiența mea, ca să ajung la cât mai multe persoane. Îmi doresc și să scriu o carte, dar nu știu exact pe ce ramură. Poate cumva
Rutina plină de sacrificii a românului care a ajuns campion mondial la dans sportiv

Performanțele se fac cu sacrificii uriașe, iar campionul mondial la dans sportiv a dezvăluit care e rutina de „fier” de la care nu se abate niciodată. Rareș Cojoc este primul român din istorie care a devenit campion mondial la dans sportiv, alături de Emilia Matei. România a devenit, în premieră, campioană mondială la dans sportiv, adulți standard, la Transylvanian Grand Prix 2025. Într-un interviu, Rareș Cojoc a dezvăluit sacrificiile prin care trece pentru a face performanță la un asemenea nivel. Răbdarea, munca și consecvența sunt principalele calități ale unui campion Campionul mondial la dans sportiv a dezvăluit, pentru Fanatik, ce înseamnă munca din spatele unei asemenea performanțe. Dincolo de talent, Rareș Cojoc a numit cele trei calități care nu trebuie să îi lipsească unui adevărat campion în acest sport. „Răbdare. Muncă. Consecvență. Talentul ajută, dar nu te duce prea departe dacă nu știi să-l disciplinezi. Campionii nu se nasc din euforie, ci din rutină. Din acele momente în care nu faci doar ce-ți place, ci cauți mereu să ieși din starea de confort, de autosuficiență.”, a declarat sportivul. Rutina și sacrificiile fac parte din viața unui sportiv de succces: „incredibil de eficient” Pentru Rareș Cojoc, ziua începe de la 5:45. Are o rutină „monotonă”, dar pe care o consideră „incredibil de eficientă”. „Mă trezesc la 5:45, fac aproximativ 30 de minute de exerciții specifice acasă, apoi urmează 3-4 ore de antrenament. Pe cât posibil, includ și sesiuni de recuperare sau stretching. E o rutină monotonă, dar incredibil de eficientă. Mă hrănesc echilibrat, fără excese. Nimic spectaculos, doar constanță și disciplină.”, a adăugat Rareș Cojoc. Rareș Cojoc are trei copii, iar aceștia au reprezentat principala sa motivație să facă performanță în dansul sportiv. „Copiii, cel puțin pentru mine, au fost cel mai puternic și performant combustibil care mi-a alimentat cariera.”, a declarat pentru Libertatea. Sportul de performanță l-a început de la o vârstă fragedă. S-a remarcat la nivel internațional și a devenit unul dintre cei mai apreciați sportivi in această disciplină. De-a lungul carierei, a avut mai multe partenere de dans, dar alături de Andreea Matei s-a simțit cel mai bine și a legat conexiunea de care avea nevoie să triumfe. Tot în acest an, a câștigat un concurs prestigios în Germania, considerat unul dintre cele mai important evenimente de dans sportiv la nivel global. Rareș a fost și primul român care a ajuns pe locul 1 mondial în dansul sportiv și a mai obținut prima medalie a României la Jocurile Mondiale de la Chengdu.
Finala de la volei masculin, Corona Brașov Dinamo, e în aer! Sala Sporturilor e blocată de un eveniment major de dans sportiv: Cheia e la Federația de volei. SPECIAL
La finalul acestei săptămâni sunt programate meciurile 3 și 4 din finala Divizei A 1 de volei masculin dintre Corona Brașov și Dinamo. Meciurile 3 și 4 sunt programate vineri (ora 20.00) și sâmbătă la Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibași“. Dinamo conduce cu 2-0 la general. Corona Brașov – Dinamo, finală dată peste cap de un concurs de dans Problema este că în aceste zile Sala Sporturilor este ocupată de un eveniment major de dans sportiv. Este vorba de Cupa La Passion, eveniment ajuns la ediția a 10-a. Organizatorii concursului de dans sportiv au contract semnat cu DAIS încă din luna octombrie 2024. „Contract semnat, achitat și parafat“, după cum spune Constantin Ionescu, organizatorul evenimentului de la Brașov. Programarea meciurilor finalei la volei a fost anunțată de Federație pe 31 martie, iar Corona și DAIS au început să caute soluții abia acum! „Am semnat contractul pentru Cupa La Passion încă din luna octombrie pentru datele de 11 și 12 aprilie 2025. Contract semnat, stampilat și achitat! Este o ediție aniversară la care participă peste 800 de sportivi de la peste 40 de cluburi din țară. Nu vreau să jignesc pe nimeni, dar este un eveniment major peste meciurile finalei la volei Am discutat luni cu Bogdan Oancea (directorul clubului Corona) și mi s-a propus schimbarea locației pentru Sala Metrom, dar unde să bag acolo 800 de sportivi, plus spectatorii! În patru zile nu poți rezolva o astfel de problemă. Este vorba de sponsori, de sportivi, oficiali, de cazări și asta ar aduce daune și pagube majore pentru noi. Ar fi un adevărat dezastru pentru noi ca și organizatori“, a spus Ionescu. Evenimentul poate fi anulat doar în caz de forță majoră: „Aștept să ni se transmită ce se decide“ Organizatorul concursului de dans a propus ca meciurile finalei la volei să se dispute luni și marți. Chiar a luat legătura cu cei de la Dinamo și FRV, însă președintele Federației Române de Volei, Adrian Cojocaru, nici nu a dorit să audă de această variantă. „Conform contractului, noi trebuie să intrăm vineri la ora 12.00, la Sala Sporturilor, pentru a face montajul, iar sâmbătă este concursul. În acest moment aștept să ni se transmită ce se decide. Conforma contractului cu DAIS, evenimentul poate fi anulat doar în caz de forță majoră, dar nu poate fi vorba de așa ceva pentru că sala este în regulă. Am găsit înțelegere la DAIS să mutăm meciurile de volei. Am luat legătura cu președintele FRV și am propus ca meciurile finalei să se dispute luni și marți. Nici nu a vrut să audă! Am spus că meciurile sunt transmise de TVR Sport Am discutat și cu cei de la Dinamo, ei au spus că nu au nimic împotrivă! Este clar, cheia este la Federația de Volei“, a mai spus Ionescu. Băieții vor juca vineri ora 20.00 și duminică la ora 18.00. Fetele se vor muta la sala Metrom, înălțimea sălii este regulamentară Adin Cojocaru, președinte FR de Volei Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special … citește mai mult