Judecătoarea coruptă și drogată de la Tribunalul Suceava riscă ani grei de pușcărie! Am văzut-o în stare de ebrietate!

Ana Maria Chirilă, fostul magistrat de la Tribunalul Suceava, riscă închisoarea după ce s-a aflat că era prietenă cu interlopii. Martorii au fost audiați la termenul din 12 mai Judecătoarea coruptă și drogată, Ana Maria Chirilă, de la Tribunalul Suceava, a ajuns în fața magistraților ieșeni și riscă ani grei de pușcărie. Aceasta se droga cot la cot cu interlopii, care îi ofereau cadouri și mită. La termenul din 12 mai 2026 au fost audiați o serie de martori, care au relatat detalii importante. Judecătoarea coruptă și drogată de la Tribunalul Suceava riscă ani grei de pușcărie! Dosarul care o are în centru pe fosta judecătoare Ana-Maria Chirilă, magistrat al Tribunalului Suceava, continuă să fie judecat la Curtea de Apel Iași. La termenul din 12 mai 2026 au fost audiați mai mulți martori, iar declarațiile acestora au readus în atenție acuzațiile extrem de grave formulate de procurori împotriva inculpaților. Inițial, dosarul a fost judecat de Curtea de Apel Suceava, însă, la data de 28 aprilie 2026, cauza a fost trimisă spre soluționare Curții de Apel Iași. În boxa acuzaților se află Ana-Maria Chirilă, Mihai Pînzari și Ciprian Cotoară, toți trimiși în judecată pentru infracțiuni de corupție și fapte conexe. Potrivit procurorilor, Ana-Maria Chirilă este acuzată de folosirea, direct sau indirect, a unor informații nedestinate publicității, permiterea accesului unor persoane neautorizate la astfel de informații, favorizarea făptuitorului, luare de mită, deținere de droguri pentru consum în formă continuată, punerea la dispoziție a unei locuințe pentru consum ilicit de droguri, precum și trafic de droguri de mare risc, în formă continuată, toate în concurs real. În timp ce Mihai Pînzari a fost trimis în judecată pentru dare de mită, Ciprian Cotoară este acuzat de trafic de influență, deținere de droguri pentru consum și trafic de droguri de mare risc, în forma oferirii de droguri de mare risc. Magistratul se droga cu interlopii Elementul care a amplificat interesul public în jurul acestui dosar este faptul că Ana-Maria Chirilă activa ca judecătoare la Tribunalul Suceava și, potrivit informațiilor din anchetă, urma să fie promovată la Curtea de Apel Suceava, începând cu 1 septembrie 2023. Conform rechizitoriului întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorii susțin că magistrata ar fi devenit apropiată de persoane din anturajul traficanților de droguri și ar fi oferit informații confidențiale despre anchetele aflate în desfășurare. Anchetatorii afirmă că aceasta ar fi informat persoane investigate despre supravegheri și percheziții planificate de procurori. De asemenea, în documentele anchetei se arată că judecătoarea ar fi primit diverse beneficii din partea persoanelor pe care le-ar fi protejat, inclusiv bijuterii, servicii de pază, bilete la festivaluri și plata unor deplasări. Un alt aspect care a stârnit indignare este legat de presupusul consum de droguri în prezența copiilor săi minori. Procurorii susțin că Ana-Maria Chirilă consuma frecvent cocaină și că, în locuința sa, existau permanent cantități nedeterminate de droguri. Aceste acuzații nu au fost confirmate printr-o hotărâre definitivă, procesul aflându-se încă în desfășurare. La termenul din 12 mai 2026, inculpata a fost prezentă în sala de judecată, având o atitudine relaxată pe durata audierilor. Martori-cheie au fost audiați Prima audiată a fost martora Mihaela Marcu, apropiată a inculpatei. Aceasta a descris relația de prietenie pe care a avut-o cu Ana-Maria Chirilă în ultimii ani. „M-am cunoscut cu inculpata prin intermediul copiilor noștri mici, care erau colegi. Ieșeam aproape zilnic cu Chirilă și copiii, făceam diferite activități. De asemenea, ne vizitam reciproc. Această prietenie a fost una constantă, de prin 2022, și a continuat până în prezent. Vara trecută ne-am întâlnit la mare cu copiii inculpatei și tatăl acestora. Copiii țin legătura telefonic”, a declarat martora în fața instanței. Aceasta a afirmat că nu a observat schimbări majore în comportamentul inculpatei și că nu avea cunoștință despre eventuale probleme legate de consumul de droguri. „Eu nu am văzut nicio schimbare de comportament la Ana. Îmi povestea că, la serviciu, avea multă treabă și responsabilități, dar nimic concret. Am văzut-o în stare de ebrietate, consuma un pahar de vin, maxim două”, a spus Mihaela Marcu. A fost audiat ca martor și comisarul general-adjunct al Gărzii de Mediu Suceava Ulterior, în fața instanței, a fost audiat și Marius Niță, comisar general-adjunct al Gărzii de Mediu, audiat în legătură cu inculpatul Cătălin Cotoc. Declarația acestuia a atras atenția după ce martorul a afirmat că nu își mai amintește anumite episoade relatate anterior, în faza de urmărire penală. „Nu suntem amici, doar ne salutăm pe stradă. Nu îmi amintesc să fi prizat cu inculpatul. Au trecut 3 ani și eram beat. Dar dacă așa am declarat în faza de urmărire penală, așa este. În 2024 am aflat că, în anul 2023, am avut telefonul ascultat, am fost încunoștințat de cei de la DIICOT Suceava. Înainte de a primi hârtia, nu știam că sunt ascultat și nici nu bănuiam”, a declarat acesta. Martorul a mai spus că, în oraș, existau zvonuri potrivit cărora inculpatul ar fi consumator de droguri. „În oraș se vorbea că acesta mai trage, în sensul că este consumator”, a afirmat Marius Niță. Potrivit informațiilor din dosar, în timpul urmăririi penale, același martor relatase că ar fi consumat, la un moment dat, într-un bar, împreună cu inculpatul Cotoc, „un praf alb”. În fața instanței, acesta a declarat că nu își mai amintește episodul respectiv. Președintele completului de judecată i-a adresat atunci o întrebare ironică, întrebându-l dacă „prizează atât de des, încât a uitat când a făcut-o cu inculpatul”. Ana Maria Chirilă, judecătoarea coruptă și drogată de la Tribunalul Suceava, a ajuns în fața magistraților ieșeni și riscă ani grei de pușcărie.
Un ieșean a încercat să dea 300 de euro mită unui polițist! Marinică Ursache: Nu știu ce a fost în capul meu!
Un ieșean a încercat să ofere suma de 300 de euro, drept mită, unui polițist, anul trecut, în 2025. Bărbatul și-a recunoscut în totalitate vina, astfel că judecata se va desfășura în procedura simplificată. Dosarul se judecă pe rolul Tribunalului Iași, iar procurorul de caz a solicitat aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special. Un ieșean a încercat să dea 300 de euro mită unui polițist! Magistrații Tribunalului Iași au analizat, la termenul din 26 martie 2026, legalitatea și temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar, dispuse în cazul inculpatului Marinică Ursache, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită. Instanța a constatat că măsura rămâne justificată în raport cu stadiul procesului și cu circumstanțele cauzei, menținând astfel obligațiile impuse anterior. Potrivit datelor din dosar, începând cu data de 8 decembrie 2025, inculpatul se află sub măsura controlului judiciar. Înainte de aceasta, el a fost supus unor măsuri preventive mai severe, fiind plasat atât în arest preventiv, cât și în arest la domiciliu. Ulterior, instanța a apreciat că se impune o măsură mai puțin restrictivă, înlocuind arestul cu controlul judiciar, în condițiile respectării unor obligații stricte. Cazul a atras atenția prin natura faptelor recunoscute de inculpat. În fața instanței, Marinică Ursache a admis că a oferit suma de 300 de euro unui agent de poliție, cu scopul de a evita tragerea la răspundere penală. Potrivit anchetatorilor, incidentul s-a produs după ce acesta fusese depistat conducând un autoturism pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice, faptă care constituie, la rândul său, infracțiune. În cursul ședinței de judecată, inculpatul a optat pentru procedura simplificată a recunoașterii învinuirii, un mecanism juridic care permite reducerea limitelor de pedeapsă în cazul în care faptele sunt recunoscute integral, iar probele administrate în faza de urmărire penală sunt acceptate fără rezerve. Judecata conform procedurii simplificate Reprezentantul Ministerului Public a susținut această cerere în fața instanței, arătând că sunt îndeplinite condițiile legale pentru aplicarea procedurii simplificate. „Solicit admiterea cererii în procedura simplificată, având în vedere că inculpatul a recunoscut faptele așa cum reies din rechizitoriu”, a declarat procurorul de ședință. Totodată, procurorul a formulat concluzii și pe fondul cauzei, solicitând instanței să aplice o pedeapsă orientată spre limitele minime prevăzute de lege, având în vedere atitudinea sinceră a inculpatului și cooperarea acestuia cu organele judiciare. „Având în vedere că inculpatul a recunoscut faptele așa cum reies din rechizitoriu, solicităm aplicarea unei pedepse orientate spre limitele minime, individualizată, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Solicităm și confiscarea sumei pe care acesta a încercat să o ofere agentului de poliție”, a precizat procurorul. De cealaltă parte, avocatul inculpatului, David Pădurariu, a pledat pentru o soluție cât mai blândă, invocând circumstanțele personale ale clientului său. Acesta a subliniat faptul că fapta reprezintă un incident izolat în conduita inculpatului și că acesta este bine integrat în societate. „Onorată instanță, solicităm aplicarea unei pedepse orientate sub minimul special, sub pragul de 2 ani sau măcar de 2 ani. Este o persoană bine integrată în societate, aceasta fiind o faptă izolată”, a declarat avocatul în fața completului de judecată. Inculpatul nu știa că darea de mită este infracțiune În ultimul cuvânt, inculpatul și-a exprimat regretul pentru cele întâmplate, susținând că nu a conștientizat gravitatea gestului său la momentul respectiv. „Îmi pare foarte rău, nu am cunoscut legea. Am greșit, nu știu ce a fost în capul meu atunci”, a spus acesta în fața instanței, vizibil emoționat. Dosarul scoate în evidență două componente penale distincte, dar strâns legate între ele: conducerea sub influența alcoolului și încercarea de corupere a unui agent de poliție pentru a evita consecințele legale. În astfel de situații, legislația penală prevede sancțiuni severe, însă recunoașterea faptelor și colaborarea cu anchetatorii pot conduce la reducerea pedepsei. Menținerea măsurii controlului judiciar indică faptul că instanța consideră, în continuare, necesar un anumit grad de supraveghere asupra inculpatului, fără a recurge însă la privarea de libertate. Această măsură implică respectarea unor obligații, precum prezentarea periodică la organele de poliție, interdicția de a părăsi o anumită zonă sau de a lua legătura cu anumite persoane implicate în dosar. Un ieșean a încercat să ofere suma de 300 de euro, drept mită, unui polițist, anul trecut, în 2025. Inculpatul va fi judecat conform procedurii simplificate, deoarece a recunoscut faptele așa cum reies din rechizitoriu. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Dosarul „Mitei în Portul Constanța”, la ceasul acordurilor de recunoaște a vinovăției / Proiecte cu „cântec”, în valoare de milioane de euro
Informații noi în dosarul corupției din Portul Constanța! Mai exact Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au sesizat Tribunalul Constanța cu acorduri de recunoaștere a vinovăției în cazul a două persoane implicate în dosarul de corupție, legat de atribuirea unor contracte în Portul Constanța. Potrivit unui comunicat transmis joi de DNA, cei doi sunt acuzați de dare de mită în legătură cu proiecte în valoare de milioane de euro derulate prin Administrația Porturilor Maritime SA Constanța. Cei doi inculpați au declarat că sunt de acord cu prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii Reamintim că dosarele de urmărire penală şi acordurile de recunoaştere a vinovăţiei au fost înaintate la Tribunalul Constanţa, cu propunerea de a se menţine măsura asigurătorie dispusă în cauză. În acest dosar sunt cercetate 41 de persoane, printre acestea aflându-se Ion Dumitrache, fostul șef al PSD Constanța, Chirilă Florin-Laurențiu, director Direcția Tehnică în cadrul C.N. Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța, Vișan George-Gabriel, director Comercial în cadrul C.N. Administrația Porturilor Maritime S.A (deputat PSD). Constanța, Cristea Cătălin-Viorel, consilier al directorului general al C.N. Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța, dar și Banias Emil-Sorin, director Sucursale în cadrul C.N. Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța. Ce au scris inculpații în acordurile de recunoaștere a vinovăției Procurorii de la Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus sesizarea instanţei de judecată, cu acordurile de recunoaştere a vinovăţiei. „La data de 20 ianuarie 2025, inculpatul Ț.L., urmărind obținerea atribuirii de către una dintre firmele pe care le coordonează a contractului „Umpluturi si sistematizare teritoriu aferent Danei 99 din zona fluvio–maritimă a Portului Constanța și organizarea execuției lucrărilor” în valoare de 124.625.548 de lei – echivalent a aproximativ 25.000.000 de euro – aflat în procedură de licitație, ar fi promis, prin intermediul unei persoane, suma de 250.000 de euro – reprezentând 1% din valoarea contractului, pentru ca funcționari publici cu atribuții decizionale din cadrul Administrației Porturilor Maritime S.A. Constanța să întreprindă demersurile necesare astfel încât societatea inculpatului să fie declarată câștigătoare. Ulterior, în datele de 04 și 06 februarie 2025, în realizarea aceleiași rezoluții și prin două acțiuni succesive, inculpatul Ț.L. ar fi oferit, prin intermediul aceleiași persoane, suma totală de 25.000 de euro ca avans din suma promisă de 250.000 de euro. La data de 11 decembrie 2024, inculpatul B.R., urmărind obținerea aprobării la nivelul Administrației Porturilor Maritime S.A. Constanța a unui proiect pe care urma să îl deruleze în Portul Constanța prin firma sa, ar fi remis lui Cristea Cătălin-Viorel, funcționar public în cadrul companiei naționale anterior menționate, suma de aproximativ 400 de euro, în legătură cu îndeplinirea și, după caz, urgentarea îndeplinirii, de către cel din urmă și de către alți funcționari publici din cadrul companiei, a actelor necesare obținerii de avize, aprobări și licență de lucru pentru proiectul respectiv. În cauză, cu privire la inculpatul Ț.L., procurorii anticorupție au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra sumei de 25.000 de euro, depusă în contul A.N.A.B.I. pe numele inculpatului, în vederea confiscării speciale de către instanța de judecată. Facem precizarea că cei doi inculpați și-au asumat în totalitate faptele comise și au avut o atitudine sinceră pe parcursul cercetărilor, detaliile oferite procurorilor anticorupție ducând la stabilirea concretă a întregii stări de fapt”, se precizează în comunicatul DNA. Cei doi şi-au asumat în totalitate faptele comise Cei doi şi-au asumat în totalitate faptele comise şi au avut o atitudine sinceră pe parcursul cercetărilor, detaliile oferite procurorilor anticorupţie ducând la stabilirea concretă a întregii stări de fapt, a indicat DNA. În prezenţa avocaţilor, aceştia au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reţinute în sarcina lor, acceptă încadrările juridice pentru care au fost puse în mişcare acţiunile penale. În plus, au mărturisit că sunt de acord cu felul şi cu cuantumul pedepselor aplicate, precum şi cu forma de executare a acestora. Vorbim, în această speță, despre o pedeapsă de 2 ani şi 4 luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani şi 4 luni pentru angajat şi o pedeapsă de un an şi 4 luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani pentru administratorul firmei, după cum informează anchetatorii. Sursă foto colaj Gândul RECOMANDAREA AUTORULUI: Kovesi, DEZVĂLUIRI fără precedent! Mafia italiană, implicată în frauda cu TVA din România! / Mafia chinezească, tot mai activă în România!