Eroarea lui David Popovici a transformat înotul pentru totdeauna. Decizia luată de World Aquatics pentru cursele de 400 de metri

eroarea-lui-david-popovici-a-transformat-inotul-pentru-totdeauna.-decizia-luata-de-world-aquatics-pentru-cursele-de-400-de-metri

O eroare comisă de David Popovici (21 de ani) la Campionatele Europene a contribuit într-o măsură importantă la modificarea regulamentului din natația internațională. Noile reglementări au intrat deja în vigoare, iar înotătorii din întreaga lume vor avea o misiune mai ușoară în probele de anduranță. Presa internațională a amintit de eroarea lui David Popovici din 2021, după ce regulamentul la nivel de natație a fost modificat În 2021, la Campionatele Europene de natație în bazin scurt de la Kazan, David Popovici a comis o gafă colosală și a ratat finala probei de 400 de metri liber, deși conducea detașat în seria sa de calificări. Cum a fost posibil? Proba de 400 de metri liber nu era una obișnuită pentru David Popovici, iar talentatul sportiv român aproximat eronat distanța și s-a oprit la marginea bazinului cu două lungimi înainte de final. Popovici a fost atenționat de organizatorii evenimentului din Kazan, însă a pierdut îndeajuns de mult timp pentru a nu mai putea obține calificarea pe tabloul semifinalelor. Și eroarea lui David Popovici nu a fost un episod izolat. Printr-un moment similar a trecut recent și Lukas Maertens, un mare înotător din Germania care a comis-o la Campionatele Naționale de juniori de la Berlin. Așadar, acest ultim episod, plus precedentul înregistrat de David Popovici, au determinat federația internațională se modifice regulamentul. Potrivit celebrei reviste de specialitate SwimSwam, „World Aquatics implementat regulamentul actualizat la nivel de competiții. Astfel, federația va trata acum proba de 400 de metri liber la fel cum tratează și cursele mai lungi, de 800 sau 1500 de metri liber. Concret înotătorii din proba de 400 de m liber vor avea acum contoare de ture și un clopoțel sau fluier îi va avertiza înainte de ultima lungime de bazin”. Detalii despre eroarea lui David Popovici de la Europenele din 2021 În 2021, din simplul motiv că nu era foarte obișnuit cu proba de 400 de metri liber, David Popovici s-a oprit cu 50 de metri, respectiv cu două lungimi de bazin (n.r. – bazin scurt, 25 de metri), înainte de finalul cursei. Eroarea a fost comentată atunci și de Clubul Sportiv Dinamo București, prin intermediul unei postări realizate pe platformele de socializare: „David Popovici și-a făcut încălzirea cu 400 metri liber, o probă încheiată cu ”stop” neprevăzut. David a condus detașat seria sa, dar s-a oprit după 14 bazine (din cele 16 totale). Și-a dat seama că mai e de tras, a reintrat în cursă, dar secundele pierdute l-au privat de intrarea în finală. O mică eroare a unui mare campion, care nu arată altceva decât că David este la început de drum și încă învață, de la o cursă la alta. Și învață repede! Cândva, ne vom aminti amuzați că în cariera unui mare sportiv se întâmplă și mici accidente. Capul sus, David! Mai sunt încă două curse aici, la Kazan (100 și 200 m liber), plus alte câteva mii înaintea ta!”, scriau cei de la CS Dinamo, pe Facebook, în 2021.

Discuția lui David Popovici cu iubita lui l-a făcut să ia cea mai grea decizie din viața lui: I-am pus o întrebare

discutia-lui-david-popovici-cu-iubita-lui-l-a-facut-sa-ia-cea-mai-grea-decizie-din-viata-lui:-i-am-pus-o-intrebare

David Popovici e în primul rând om și are trăirile lui interioare, temeri, iar un astfel de moment greu de gestionat l-a avut înainte de Campionatele Mondiale de natație de la Singapore. Noroc cu iubita sa, Taisia, care i-a fost alături metru și care, după o discuție sinceră și profundă cu partenerul său de viață, l-a determinat pe acesta să ia startul la această competiție. Cum o discuție cu iubita sa l-a determinat pe David Popovici să ia o decizie radicală David Popovici a dezvăluit că a traversat un blocaj mental înainte de Campionatele Mondiale de natație de la Singapore, atunci când a fost la un pas de a se retrage, chiar înainte de start. Șansa i-a surâs după un dialog sincer cu iubita lui, Taisia, omul care stă lângă el non-stop. La finalul discuției, sportivul de aur al României a fost convins să participe la competiția asiatică, după ce și-a dat seama că aceasta ar fi tare dezamăgită dacă el nu ar concura. A fost până la urmă cu noroc, David reușind să devină dublu campion mondial. „Nu știu încă să pun degetul, să zic exact ce a fost, dar m-a ajutat foarte mult că Taisia a fost alături de mine. M-a ajutat să-mi pun gândurile în ordine și un moment de «Evrika!», aproape, a fost acela în care, vorbind cu ea, contemplând dacă pot să fac chestia asta sau nu, i-am adresat o întrebare: «Auzi, Taisia, știu că n-are sens și nu e rațional ce urmează să zic, dar de ce simt că, dacă nu o să concurez, o să fii dezamăgită și supărată pe mine?». Iar ea mi-a răspuns: «E pentru că tu simți asta și o proiectezi asupra mea; tu ai fi dezamăgit de tine, supărat pe tine, dacă nu ai încerca, dacă nu ți-ai da șansa asta». Și în momentul în care a spus aceste cuvinte, ceva a făcut click în interiorul meu. Mi-am dat seama că sufeream extrem de mult în imaginația mea, în timp ce realitatea era pe cale să se întâmple. Adică puteam s-o modelez așa cum voiam eu, în funcție de deciziile pe care le luam. Acela a fost momentul în care am zis că se poate”, a spus David Popovici, potrivit GSP. Foto: Instagramtaisianituleasa Sunt împreună din adolescență. „Happy 5 years to us!” David Popovici a împlinit 21 de ani pe 15 septembrie, iar în această zi specială pentru campion olimpic și mondial, iubita sa, Taisia Nițuleasa, a ținut să-i transmită un mesaj pe pagina sa de Instagram. Partenera sportivului i-a reamintit cu această ocazie că sunt împreună de cinci ani de zile. Cinci ani fericiți! Taisia a postat o poză alături de David, împreună cu mesajul: „Happy 21! And happy 5 years to us! (n.r. 21 fericiți! Și cinci ani fericiți pentru noi!)”.