Starul care a pierdut 16 milioane de dolari și a ajuns boschetar e de nerecunoscut: Sunt treaz de 100 de zile!

A fost unul dintre cei mai valoroși jucători din NBA, iar după ce a ajuns boschetar s-a întâmplat un miracol, iar în prezent este de nerecunoscut. Meciurile în care juca alături de LeBron James și Dirk Nowitzki sunt, parcă, dintr-un alt secol. Dar s-au întâmplat cum 20 de ani. Trecutul recent al lui Delonte West este incredibil. A pierdut averea de 16 milioane de dolari câștigată din NBA, devenind boschetar, dar acum e de nerecunoscut după un adevărat miracol Povestea de viață a fostului star NBA Delonte West este una incredibilă. A debutat în 2004, la Boston Celtics, la care au făcut istorie Bill Russell, Larry Bird sau John Havlicek. A mai evoluat la Seattle SuperSonics, Cleveland Cavaliers, din nou Boston Celtics și Dallas Mavericks, de la care a plecat în 2012. Din acel moment, totul s-a destrămat pentru el. A ajuns în China și mai târziu în D-League, o antecameră pentru NBA. După câteva meciuri la Texas Legends s-a retras. Avea 32 de ani. Câștigase 16 milioane de dolari ca profesionist, dar după ce a renunțat la baschetul profesionist a risipit foarte repere averea. Mult timp nu s-a știut nimic despre el, dar a revenit în atenție în toamna lui 2025, potrivit Cleveland, după ce poliția comitatului Fairfax a primit un apel al serviciilor de urgență. Oamenii legii s-au deplasat la fața locului, și au găsit un bărbat inconștient, care, însă, respira. A fost arestat imediat, dar pentru propria sa iguranță. Polițiștii au reușit să afle identitatea celui în cauză, s-au oferit să-l ducă pe West la spital, dar acesta a refuzat. Delonte West a comis-o ultima dată în februarie 2026, când a jefuit o persoană pentru doar 23 de dolari Se părea că situația fostului star NBA va continua să se agraveze, dar s-a întâmplat un adevărat miracol cu omul care a jucat alături de LeBron James 3 ani, la Cleveland Cavaliers. În luna martie, un bărbat pe nume Ted Sheely a postat pe Facebook un videoclip cu West, în care acesta apărea bine dispus. Era îmbrăcat într-o ținută în totalitate neagră, cu încălțări ale firmei deținută de celebrul Michael Jordan, și un lanț la gât. „Da, sunt aici cu prietenul meu, Ted, știi ce vreau să spun? Fii în formă. Suntem aici, în Florida. Mașina tocmai a sosit, un Cadillac. Suntem aici cu Wellness Fitness & Performance. M-au ajutat foarte mult. Astăzi, sunt treaz pentru 100 de zile”, spunea cel cu o medie de 9,7 puncte, 2,9 recuperări și 3,6 pase decisive pe meci, cât a jucat în NBA. Alt fost mare baschetbalist din NBA coleg cu West a fost germanul Dirk Nowitzki. S-a întâmplat la Dallas Mavericks, în sezonul 2011/2012. În 2020, au devenit virale mai multe fotografii cu Delonte cerșind. Fostul proprietar al lui Dallas Mavericks, Mark Cuban, l-a ajutat. I-a dat bani și, mult mai important, l-a ajutat să intre într-o clinică de reabilitare pentru a=-și rezolva dependența de droguri. West și-a revenit pe moment, dar a recidivat de mai multe ori, fiind inclusiv arestat de cel puțin două ori în 2024. În februarie 2026, a fost arestat în Virginia sub acuzațiile de jaf și agresiune. Jaful i-a adus 23 de dolari, iar cauțiuneaa i-a fost stabilită la 1.000 de dolari. A ajuns într-un centru de tratament și, din fericire, a reușit să se pună pe picioare. Nu este omul care făcea furori în NBA acum două decenii, dar nici boschetar.
A ajuns de nerecunoscut! Marele campion a venit la premiera filmului despre viața lui și nimeni nu și-a dat seama că e chiar el

Legendarul boxer este de nerecunoscut astăzi! A apărut la premiera unui film despre el însuși și nimeni nu l-a recunoscut! Fostul mare boxer „Prince” Naseem Hamed a apărut la premiera propriului film alături de Pierce Brosnan, dar mulți nu l-au recunoscut inițial pe legendarul campion. Aproape nimeni nu l-a recunoscut pe legendarul campion, deși toți veniseră la premiera filmului despre viața lui Filmul urmărește ascensiunea incredibilă a fostului campion, acum în vârstă de 51 de ani, și relația sa deteriorată cu antrenorul sub a cărui îndrumare a devenit o vedetă mondială. Unul dintre producătorii filmului este Sylvester Stallone, al cărui prim film despre boxerul Rocky Balboy i-a adus faimă mondială. Naseem Hamed, cunoscut sub porecla „Prințul” în timpul carierei sale de succes, a boxat între 1992 și 2002. A fost deținut centa supremă la categoria pană între 1995 și 2000 și a fost campion absolut între 1998 și 2001. În 2015, a fost inclus în International Boxing Hall of Fame. De-a lungul carierei sale, a avut 37 de lupte și a câștigat la 36. Majoritatea victoriilor, 31, au fost prin knockout, iar singura sa înfrângere a fost în fața lui Marco Antonio Barrera în penultimul meci, când a pierdut titlul IBO. La revenirea în ring, a recâștigat centura. „Prințul” Naseem Hamed a fost ghidat către un titlu mondial de antrenorul Brendan Ingle. Cei doi au avut o despărțire dureroasă în 1998. Ulterior, a fost pregătit de Emanuel Steward, decedat acum mai bine de un deceniu. „Prince” Naseem «Naz» Hamed regretă și acum despărțirea de antrenorul Brendan Ingle Mult așteptatul film „Giant” a fost lansat săptămâna aceasta în Marea Britanie, relatând relația complexă pe care luptătorul campion mondial a avut-o cu Ingle, care l-a luat pe Hamed sub aripa sa protectoare la celebra sală de sport Wincobank din Sheffield. După ce a devenit profesionist la doar 18 ani, Hamed a devenit campion european la 20 de ani, înainte de a-l învinge prin knockout pe Steve Robinson în runda a opta, un an mai târziu, devenind campion mondial WBO la categoria pană în 1995. Una dintre cele mai bune victorii ale sale a fost împotriva lui Kevin Kelly în 1997 la Madison Square Garden, când, după ce fusese doborât de trei ori, și-a revenit pentru a-l opri pe american în runda a patra, apărându-și titlul WBO. După despărțirea de antrenor, Hamed avea să mai lupte doar de 6 ori. „Avem multe regrete, nu-i așa? A fost probabil mai greu să văd filmul pentru prima dată decât oricând. De fiecare dată când îl văd, devine puțin mai ușor. Acest om a fost o parte importantă a vieții mele. Tot începutul meu de a înțelege cum să lupți, acea mișcare, fundamentele, acea bază, de la el le-am luat. Un lucru pe care l-a iubit enorm a fost toată extravaganța și încrederea pe care le arătam în ring. Nu am vrut să fac acele sărituri în prima luptă (n.r. – salt pe spate, după ce realiza un KO). Eram atât de jenat la televizor și nu am vrut să fac asta. Dar el mi-a spus: «fă săriturile, își vor aminti de tine!». Mi-am zis ceva de genul: nu vreau să le fac. Dar știi ce? Pentru Brendan, o să le fac, așa că le-am făcut”, a transmis fostul mare boxer. Pierce Brosnan a devorat toate cărțile pentru a intra cât mai bine în pielea lui Brendan Ingle După ce a emigrat din Dublin, Ingle a înființat inițial sala de sport Wincobank în anii 1960 pentru a oferi îndrumare și disciplină tinerilor cu probleme. Avea să aibă un succes extraordinar, ducându-i pe Johnny Nelson, Junior Witter sau Kell Brook spre titluri mondiale. Ingle a murit în 2018, la vârsta de 77 de ani. Însă perioada petrecută cu «Naz» l-a catapultat în lumina reflectoarelor și l-a adus pe scena mondială. Ingle este interpretat de Pierce Brosnan în „Giant”, iar fostul actor din James Bond se simte privilegiat că a fost ales pentru acest rol. „A fost o întreprindere uriașă. Am fost captivat de scenariu. Îmi place povestea. Mi-am investit timpul și studiile uitându-mă la Brendan, citind cărțile și pur și simplu trăind constant drept Brendan Ingle. M-am dus și am vizitat sala de sport din Sheffield. Fiind eu însumi irlandez și știind cum e să fii imigrant și să vii în Anglia când aveam 11 ani, în 1964, încercând să mă asimilez, să mă integrez, m-am putut identifica cu Brendan care încerca să fie omul care era pe vremuri. Să fiu în Sheffield, să vreau să fiu un boxer mare, să vreau să am acea ambiție arzătoare, așa cum am eu ca actor, să vreau să fiu mare în ceea ce faci, să fiu dat jos pe trotuar din când în când, sub autobuz și apoi să mă ridic din nou. Exista acea identificare pentru mine în rolul și religia omului, era un om sfânt în multe privințe, în sensul că a creat o comunitate și o enclavă pentru tinerii care se zbăteau prin viață și nu știau încotro să se ducă. Le-a transmis acea pasiune și dragoste de viață și disciplină de viață. Pentru mine, a existat o empatie puternică față de acest om”, a spus Brosnan, potrivit Sky Sports. Cel care interpretează rolul lui «Naz» este Amir El-Masry și, fiindcă a crescut admirându-l pe Hamed, recunoaște că asumarea rolului a fost intimidantă. „Nu a fost o performanță ușoară. Una era să vreau să obțin jobul și alta era să-l fac! Am avut 4 săptămâni de antrenament riguros, 12 ore pe zi la sală, constant. I-am studiat luptele cu sfințenie. Pentru că era un erou de-ai mei, a fost foarte stresant. Dar am reușit. Sunt atât de mândru de ceea ce am realizat. Scenele de luptă arată incredibil”, a spus el.
De nerecunoscut! Primele imagini cu Mihaela Rădulescu de la funeraliile lui Felix Baumgartner

Mihaela Rădulescu e de nerecunoscut după pierderea lui Felix Baumgartner, omul cu care a trăit o poveste de dragoste în ultimii 13 ani. Imaginile surprinse la funeralii exprimă o durere fără margini. Trupul neînsuflețit al fostului sportiv a ajuns în Austria de îndată ce procurorii italieni și-au dat acordul pentru repatriere. Acum se află la capelă, unde cei care doresc îi pot aduce un omagiu. Ancheta, însă, nu a ajuns la final. Un expert tehnic trebuie să stabilească dacă motoparapanta și sistemele de siguranță au funcționat corect în timpul zborului sau prăbușirea s-a produs pe fondul unor defecțiuni. Mihaela Rădulescu, îngenuncheată de durere la funeraliile lui Felix Baumgartner Potrivit România TV, care a publicat și o serie de imagini cu Mihaela Rădulescu la funeraliile lui Felix Baumgartner, familia și-a exprimat dorința ca acesta să-și doarmă somnul de veci în Salzburg, orașul natal. Sursa foto: România TV Ceremonia se va desfășura într-un cadru restrâns, ceea ce înseamnă că vor putea participa doar persoanele apropiate. Tocmai pentru păstrarea discreției, data exactă nu a fost făcută publică. La priveghi, în schimb, sunt așteptați toți cei care vor să aducă un omagiu. Sursa citată menționează că fosta prezentatoare TV le-a solicitat ca în locul florilor și coroanelor să facă donații în scopuri caritabile. Prietenul lui Felix Baumgartner, convins că o defecțiune tehnică a provocat tragedia Marcat la rândul său de moartea lui Felix Baumgartner, cascadorul de film Joe Toedtling, cel care i-a fost bun prieten, a pus tragedia pe seama unei defecțiuni tehnice. Mai exact, austriacul ar fi fost trădat de echipament. „Am petrecut Anul Nou împreună și încă nu îmi vine să cred că a murit. Nu-mi pot imagina că un parașutist atât de experimentat și un pilot excelent s-ar putea prăbuși. O planificare meticuloasă, un echipament perfect și însoțitori vigilenți diminuează riscul, dar atunci când este implicată tehnologia trebuie să te așteptă că ceva poate merge prost. Orice greșeală, cât de mică, orice incident tehnic poate pune probleme. M-am ars de sute de ori. Acum, pe timpul verii, urmele de arsură de pe corpul meu devin vizibile când cicatricile rămân albe. Acum sunt una cu focul, dar nu mi-am rupt nimic încă. Cascadoriile sunt foarte obositoare și am nevoie de mult timp pentru a le pregăti. Un cascador trebuie să fie într-o formă fizică foarte bună. Chiar dacă o parte din acțiune este realizată cu ajutorul computerului, studiourile de film și producătorii au nevoie de cascadori. Sunt anumite lucruri pe care doar oamenii le pot face”, a declarat Toedtling pentru krone.at.