Un bărbat și o femeie, găsiți morți într-o locuință din Făgăraș. E posibil să fi murit de frig

Un bărbat şi o femeie au fost găsiţi morţi, într-o locuinţă din municipiul Făgăraş. Din primele date de anchetă, Primele date din anchetă arată că pe trupurile neînsufleţite nu sunt urme de violenţă și este ca cei doi să fi murit de frig, în condiţiile în care locuinţa nu era racordată la sursă de energie electrică sau la gaze, scrie News.ro. „Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Făgăraş efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraş, după ce, la data de 21 februarie a.c., în jurul orei 08:30, au fost sesizaţi cu privire la faptul că, într-o locuinţă din municipiul Făgăraş, s-ar afla două persoane decedate. Având în vedere sesizarea primită, echipa operativă a constatat la adresa indicată că, în interiorul imobilului, se aflau două persoane decedate, respectiv un bărbat de 60 de ani şi o femeie de 64 de ani”, informează, duminică, oficialii Poliţiei judeţene Braşov. Conform acestora, examinarea preliminară a cadavrelor arată că acestea nu prezentau urme de violenţă. Trupurile neînsufleţite au fost duse la unitatea de medicină legală pentru efectuarea necropsiei în urma căreia se va stabili cauza morţii. „Totodată, datele preliminare ale verificărilor au arătat că spaţiul de locuit nu era racordat la energie electrică sau gaze”, precizează sursa citată. Autorul recomandă: Ce urmează după ninsorile care au paralizat România. Meteorologii ANM, prognoză detaliată pentru Gândul
Actorul Eric Dane a părăsit lumea îngropat în datorii. Foștii săi colegi au lansat o campanie GoFundMe pentru fiicele lui

Decesul a fost confirmat joi, 19 februarie, la aproape un an după ce actorul anunțase public diagnosticul. Informația a fost confirmată de publicația PEOPLE. Actorul a lăsat în urmă două fiice adolescente, Billie Beatrice, de 15 ani, și Georgia Geraldine, de 13 ani, pe care le avea împreună cu fosta sa soție, Rebecca Gayheart. Familia a transmis că ultimele zile ale actorului au fost petrecute alături de cei apropiați. Actorul, cunoscut și pentru rolul din serialul Euphoria, fusese diagnosticat cu ALS (scleroză laterală), o boală neurodegenerativă gravă, care a evoluat mult mai rapid decât anticipaseră medicii și apropiații. Prietenii au deschis o campanie pentru viitorul fetelor După moartea sa, prietenii actorului au lansat o campanie pe platforma GoFundMe pentru a acoperi cheltuielile medicale rămase și pentru a asigura stabilitatea financiară a fiicelor sale. Actori precum Alisa Millano și echipa din Anatomia lui Grey au publicat cu toții campania de strângere de fonduri. „Chiar și atunci când propria sănătate se deteriora, a rămas profund dedicat ajutorării altor persoane care se confruntau cu aceeași boală devastatoare. Pe măsură ce boala a progresat mult mai repede decât și-ar fi putut imagina cineva, prietenii lui Eric s-au unit pentru a crea această campanie GoFundMe menită să le sprijine pe fiicele sale și nevoile lor viitoare”, se arată în descrierea campaniei. Mesajul campaniei arată că orice contribuție, indiferent de valoare, poate aduce stabilitate familiei într-un moment extrem de dificil. Până acum, au fost strânși 129.088 de dolari din obiectivul de 250.000 de dolari, prin 646 de donații, adică aproximativ 52% din suma propusă. Scenarista Krista Vernoff, una dintre autoarele serialului Grey’s Anatomy, cu care actorul a colaborat ani la rând, a transmis un mesaj emoționant pe rețelele sociale, vorbind despre realitatea dură a sistemului medical american. Mesajul nu oferă detalii concrete despre finanțele actorului, însă arată impactul financiar major pe care îl poate avea scleroza laterală amiotrofică, boala de care suferea acesta. „Este extrem de absurd că, în Statele Unite, o boală ajunge să fie sinonim cu falimentul și cu datoriile medicale uriașe. ALS este o boală îngrozitoare și brutal de scumpă. Eric Dane a lăsat în urmă în urmă două fiice. Dacă munca lui a însemnat ceva pentru tine, donează aici.” Rebecca Gayheart, alături de Eric Dane până la final Deși cei doi s-au despărțit în 2018, Rebecca Gayheart a rămas una dintre principalele persoane implicate în îngrijirea actorului după diagnostic. Actrița povestea anul trecut că organizase îngrijirea medicală în 21 de ture diferite. „Sunt momente în care turele nu sunt acoperite, așa că le acopăr eu. A existat recent o tură de 12 ore pe care nu am putut să o acopăr complet. Am reușit doar patru ore, din cauza tuturor activităților copiilor.” Într-un podcast din noiembrie 2025, actrița explica faptul că a încercat să le transmită fiicelor o lecție despre familie și responsabilitate. „El este familia noastră. El este tatăl vostru. Noi suntem acolo pentru oameni, încercăm să facem asta cu demnitate și cu grație și pur și simplu să trecem prin această perioadă.” Copiii locuiau permanent cu mama lor, iar aceasta spunea că încearcă să rămână optimistă și să fie un model pentru fete într-un moment extrem de greu. „Nu știu dacă fac lucrurile bine sau greșit. Pur și simplu sunt prezentă. Sunt acolo pentru ele și încerc să le sprijin. Timpul va spune”, declara Gayheart.
Un cetățean cambodgian a murit în custodia ICE, marcând al șaptelea deces înregistrat în 2026 în custodia federală

Un cetățean cambodgian în vârstă de 59 de ani, deținut la Centrul de Detenție Miami, a fost găsit inconștient în celula sa de către personalul unității. „A fost declarat decedat, în ciuda eforturilor de salvare depuse de personalul unității și de serviciile de urgență. Cauza morții sale este în curs de investigare”, transmite comunicatul emis de ICE și citat de Reuters. Conform ICE, bărbatul decedat, identificat ca Lorth Sim a ajuns în Statele Unite ca refugiat în 1983 și a devenit rezident permanent în 1986. „Sim a fost arestat pentru tulburarea ordinii publice în 1989, expunere indecentă în 1996 și furt în 2005, primind o pedeapsă cu suspendare și probațiune, dar fără închisoare. În 2006, ICE l-a arestat, iar un judecător de imigrare a ordonat expulzarea sa în Cambodgia”, mai transmite Serviciul. Cazul marchează cel puțin al șaptelea deces înregistrat în 2026 în custodia ICE. Decesul survine pe fondul criticilor tot mai frecvente formulate de politicieni democrați și organizații pentru drepturile civile, care acuză condiții inumane în centrele de detenție pentru imigranți. La începutul anului, un alt deținut, Geraldo Lunas Campos, de origine cubaneză, a fost găsit fără viață într-un centru de detenție din Texas. În urma anchetei, s-a stabilit că acesta fost ucis. Potrivit The Washington Post, acesta ar fi fost strangulat de un gardian.
Doliu la Poliția Locală Timișoara: Flaviu Ovidiu Igna, polițist în cadrul Compartimentului Intervenție Rapidă, a murit la 43 de ani

Direcția Generală a Poliției Locale Timișoara a anunțat, cu profundă tristețe, trecerea în neființă a colegului lor, Flaviu Ovidiu Igna, polițist local în cadrul Compartimentului Intervenție Rapidă. Acesta avea doar 43 de ani și s-a luptat ani la rând cu o boală grea. Potrivit reprezentanților instituției, Flaviu Ovidiu Igna era angajat al Poliției Locale Timișoara încă din anul 2007. Timp de aproape 19 ani, și-a desfășurat activitatea în slujba comunității, fiind implicat în numeroase misiuni și intervenții specifice structurii din care făcea parte. Aproape două decenii în slujba comunității În cadrul Compartimentului Intervenție Rapidă, activitatea presupune reacție promptă în situații operative, gestionarea unor intervenții dificile și menținerea ordinii publice în contexte tensionate. Colegii spun că Flaviu Ovidiu Igna și-a îndeplinit atribuțiile cu seriozitate și profesionalism, remarcându-se prin echilibru și calm chiar și în momentele complicate. Reprezentanții Direcției Generale a Poliției Locale Timișoara au transmis că acesta „s-a evidențiat mereu printr-o atitudine corectă și demnă”. În colectiv, era apreciat nu doar pentru profesionalism, ci și pentru felul său de a fi. „Chiar dacă ne luăm rămas bun de la el, va rămâne mereu în amintirea noastră ca un coleg deosebit, calm, gata să spună o vorbă bună oricând”, au transmis colegii săi. Luptă grea cu boala În ultimii ani, Flaviu Ovidiu Igna s-a confruntat cu o afecțiune gravă, pe care a dus-o cu discreție și demnitate. Cei care l-au cunoscut spun că a continuat să își păstreze optimismul și respectul față de colegi și misiunea sa, în ciuda dificultăților personale. Vestea trecerii sale în neființă a produs un val de tristețe în rândul colegilor din Poliția Locală Timișoara, dar și în rândul celor care au colaborat cu acesta de-a lungul anilor. Mesaj de condoleanțe pentru familie Conducerea și întreg colectivul instituției au transmis un mesaj de compasiune și solidaritate pentru familia îndurerată. „Suntem alături de familia îndurerată. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, este mesajul transmis de Direcția Generală a Poliției Locale Timișoara. Dispariția prematură a lui Flaviu Ovidiu Igna lasă în urmă un gol greu de umplut în rândul colegilor și al celor care l-au cunoscut. Va fi amintit ca un profesionist dedicat, un coleg loial și un om care și-a făcut datoria cu discreție și respect față de comunitate. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
A murit Frederick Wiseman, unul dintre cei mai influenți documentariști americani

„Cu profundă tristețe, Zipporah Films și familia Wiseman anunță trecerea în neființă a lui Frederick Wiseman, regizor, producător și regizor de teatru, care a decedat pe 16 februarie 2026”, a transmis compania, citată de Le Figaro. Într-o carieră de peste 60 de ani, operele sale au oferit o perspectivă necosmetizată asupra instituțiilor, de la închisori și spitale, până la școli, magazine universale, teatre și opere. Frederick Wiseman a studiat dreptul la Universitatea Yale și a predat ulterior la Universitatea din Boston. Înainte de a începe cariera academică, a petrecut doi ani la Paris, unde a realizat primele sale filme de amator. Revenit în Statele Unite, a produs filmul The Cool World, o combinație de ficțiune și documentar despre un cartier afro-american, experiență care l-a determinat să se apuce de regie. Acesta și-a făcut debutul prin documentarul Titicut Follies care surprinde viața cotidiană dintr-un spital de psihiatrie criminală din Massachusetts. Considerat un reper al cinematografiei directe, Wiseman a realizat 45 de filme, cu durate cuprinse între una și șase ore, filmate cu echipe extrem de restrânse și montate integral de el însuși din sute de ore de material brut, iar opera sa a influențat generații întregi de regizori precum Stanley Kubrick, Miloš Forman, Gus Van Sant sau Wes Anderson. În 2016, Frederick Wiseman a fost recompensat cu un Oscar onorific pentru contribuția sa excepțională la cinematografie.
A murit Frederick Wiseman, unul dintre cei mai influenți documentariști americani

„Cu profundă tristețe, Zipporah Films și familia Wiseman anunță trecerea în neființă a lui Frederick Wiseman, regizor, producător și regizor de teatru, care a decedat pe 16 februarie 2026”, a transmis compania, citată de Le Figaro. Într-o carieră de peste 60 de ani, operele sale au oferit o perspectivă necosmetizată asupra instituțiilor, de la închisori și spitale, până la școli, magazine universale, teatre și opere. Frederick Wiseman a studiat dreptul la Universitatea Yale și a predat ulterior la Universitatea din Boston. Înainte de a începe cariera academică, a petrecut doi ani la Paris, unde a realizat primele sale filme de amator. Revenit în Statele Unite, a produs filmul The Cool World, o combinație de ficțiune și documentar despre un cartier afro-american, experiență care l-a determinat să se apuce de regie. Acesta și-a făcut debutul prin documentarul Titicut Follies care surprinde viața cotidiană dintr-un spital de psihiatrie criminală din Massachusetts. Considerat un reper al cinematografiei directe, Wiseman a realizat 45 de filme, cu durate cuprinse între una și șase ore, filmate cu echipe extrem de restrânse și montate integral de el însuși din sute de ore de material brut, iar opera sa a influențat generații întregi de regizori precum Stanley Kubrick, Miloš Forman, Gus Van Sant sau Wes Anderson. În 2016, Frederick Wiseman a fost recompensat cu un Oscar onorific pentru contribuția sa excepțională la cinematografie.
Actorul James Van Der Beek a murit la 48 de ani. Starul din Dawsons Creek a fost răpus de cancer colorectal

Actorul se lupta de mai bine de un an cu un cancer colorectal în stadiul 3, diagnostic primit în vara anului 2023, scrie Independent. Soția sa, Kimberly Van Der Beek, a transmis că James Van Der Beek a murit liniștit, înconjurat de credință și demnitate. „Soțul, tatăl și prietenul nostru iubit a plecat dintre noi cu curaj, credință și grație”, a scris aceasta, cerând discreție și respectarea intimității familiei în aceste momente dificile. Actorul făcuse publică boala în noiembrie 2024, explicând că inițial ignorase simptomele, punându-le pe seama consumului de cafeină. Diagnosticul avea să-i schimbe radical viața și perspectiva asupra propriei identități. De la sportiv aspirant la star TV Născut pe 8 martie 1977, în Cheshire, Connecticut, James Van Der Beek nu visa inițial la o carieră în actorie. O accidentare suferită la 13 ani l-a obligat însă să renunțe la sport, îndreptându-l spre teatru. Determinat, la doar 15 ani, și-a convins mama să-l ducă la New York pentru a-și găsi un agent. Succesul a venit rapid: în 1997 a obținut rolul principal în Dawson’s Creek, serial care a devenit un fenomen cultural și a rulat timp de șase sezoane, între 1998 și 2003. Van Der Beek a devenit un simbol al adolescenței anilor ’90, alături de Katie Holmes, Joshua Jackson și Michelle Williams. O carieră diversă și sinceritate rară După Dawson’s Creek, actorul a avut o carieră constantă în televiziune și film, cu apariții în producții precum Varsity Blues, The Rules of Attraction, CSI: Cyber, Law & Order, dar și roluri autoironice, inclusiv o versiune ficționalizată a sa în Don’t Trust the B—- in Apartment 23. A recunoscut ulterior că a refuzat roluri importante în filme care au lansat alte cariere celebre, însă a declarat că este împăcat cu alegerile sale. Actorul lasă în urmă șase copii și o familie unită. În ultimii ani, a vorbit deschis despre pierderi, credință și sensul vieții. Într-un mesaj publicat în martie 2025, Van Der Beek spunea că boala l-a adus „față în față cu moartea”, dar i-a oferit și o redefinire profundă a valorii de sine. Moartea sa a generat un val de reacții din partea fanilor și colegilor de breaslă.
Secretul vieții lungi: multe decese ar putea fi prevenite cu doar 5 minute pe zi

O echipă de cercetători condusă de Școala Norvegiană de Științe Sportive a analizat nivelul de activitate al peste 130.000 de persoane. A demonstrat că schimbări minime în rutina zilnică pot avea efecte majore asupra speranței de viață. Studiul arată că doar 5 minute de exerciții fizice pe zi – moderate sau intense – sau o reducere de 30 de minute a timpului petrecut în poziție șezând pot duce la o îmbunătățire semnificativă a speranței de viață. Cei sedentari au cel mai mult de câștigat Cercetarea este o veste deosebit de bună pentru persoanele în prezent mai puțin active. Cercetătorii au analizat două grupuri principale: cei 20% dintre cei mai puțin activi și restul populației, cu excepția celor mai activi. Rezultatele arată că cei care stau cel mai mult au cele mai mari șanse de a prelungi viața dacă fac schimbări în comportament. Conform modelelor statistice, adăugarea a 5 minute de activitate fizică moderată până la intensă pe zi ar putea preveni aproape 6% din decesele din grupul cel mai puțin activ. Această rată ar putea ajunge la 10% în populația generală. 30 de minute mai puțin stând jos contează Reducerea stilului de viață sedentar este la fel de esențială. Petrecerea a doar 30 de minute mai puțin pe zi stând jos este deja un pas semnificativ către menținerea unei sănătăți bune. Daniel Bailey, cercetător la Universitatea Brunel din Londra, care a analizat rezultatele în calitate de expert independent, a subliniat: „Mesajul pe care vrem să îl transmitem este că fiecare mișcare contează”. Orice creștere a activității este un prim pas Deși Organizația Mondială a Sănătății continuă să recomande 150 de minute de activitate fizică moderată până la intensă pe săptămână, orice creștere a activității fizice este un bun punct de plecare. Nu trebuie să alergați imediat un maraton – o plimbare regulată, o scurtă plimbare cu bicicleta sau orice activitate care nu implică statul jos va avea un efect pozitiv. Deși cercetarea este de natură observațională – se bazează pe estimări statistice și nu pe decenii de urmărire – rezultatele sunt demne de remarcat datorită cantității mari de date implicate.
Doliu în tenisul românesc: FRT anunță decesul fostei mari jucătoare

Federația Română de Tenis (FRT) a anunțat, joi, 29 ianuarie, trecerea în neființă a uneia dintre fostele mari campioane ale sportului alb din țara noastră. O veste extrem de tristă pentru lumea tenisului românesc a fost anunțată de forul condus de George Cosac: una dintre pionierele sportului alb din țara noastră a încetat din viață. Este vorba despre Ecaterina Roșianu Horsa, deținătoare a mai multe titluri de campioană națională. După retragere, ea a fost extrem de apreciată de generațiile tinere, datorită modului în care îndruma și forma tinerele talente. Ceremonia de înmormântare va avea loc vineri, de la ora 11:00, la Cimitirul Ghencea Civil. Doliu în tenisul românesc: „Una dintre figurile marcante ale tenisului românesc a încetat din viață”. Anunțul FRT Ecaterina Roșianu Horsa a plecat dintre noi la vârsta de 88 de ani: „Federația Română de Tenis a anunțat cu profund regret decesul fostei mari jucătoare Ecaterina (Cati) Roșianu Horsa, una dintre figurile marcante ale tenisului românesc din a doua jumătate a secolului trecut. Născută în anul 1937, Ecaterina Roșianu Horsa a intrat în istoria tenisului autohton după ce a devenit campioană națională la simplu în 1957, la doar 17 ani. Performanțele sale au continuat și în proba de dublu, unde a cucerit titlul național în anii 1963, 1964, 1967, 1968 și 1969, evoluând alături de partenerele Julieta Namian Boboc și Zurarau. Ceremonia de înmormântare va avea loc vineri, 31 ianuarie, de la ora 11:00, la Cimitirul Ghencea Civil. Federația Română de Tenis transmite sincere condoleanțe familiei îndoliate și tuturor celor care au cunoscut-o, păstrând vie memoria unei campioane care și-a legat numele de istoria tenisului din România”, a fost anunțul trist postat pe site-ul oficial al FRT. „Un exemplu de profesionalism, dedicație și dragoste pentru tinerele talente, pe care le-a instruit și îndrumat spre performanță. Un pedagog desăvârșit! Dumnezeu să o odihnească în pace!”, a comentat o persoană care a cunoscut-o pe Ecaterina Roșianu Horsa. Ecaterina Roșianu Horsa a îndrumat tinerele talente după retragerea din tenis. Sursă foto: FRT.
Un bărbat din Deleni a fost găsit mort în casă. Este al treilea deces similar în decurs de câteva zile

Un bărbat din comuna Deleni, județul Iași, a fost găsit decedat în propria locuință. Ioan Nica locuia singur și era cunoscut în comunitate ca un consumator de alcool. Este al treilea deces similar în decurs de doar câteva zile, stârnind îngrijorare printre localnici. Autoritățile au deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte ale morții și pentru a verifica dacă există vreo legătură între cazurile recente. În acest context, oamenii din Deleni sunt sfătuiți să rămână vigilenți și să raporteze orice situație suspectă, iar anchetatorii continuă cercetările pentru a clarifica toate detaliile tragediei. „La data de 27 ianuarie a.c., Secția nr. 9 Poliție Rurală Hârlău a fost sesizată cu privire la faptul că, într-un imobil din comuna Deleni, un bărbat a fost găsit decedat. La fața locului s-au deplasat polițiștii, constatând că cele sesizate se confirmă, în imobil fiind identificat un bărbat, de 45 de ani. Pe corpul acestuia nu au fost identificate urme vizibile de violență. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și s-a dispus efectuarea autopsiei pentru stabilirea cauzei decesului”, a transmis Alina Elena Mocanu, inspector principal de poliție. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate