Iga Swiatek și-a adus aminte de prietena rebelă din România după ce ne-a eliminat

Iga Swiatek, a doua jucătoare de tenis a lumii, a avut cuvinte frumoase la adresa româncelor, după întâlnirea din play-off-ul Billie Jean King Cup, câștigată de Polonia fără drept de apel, scor 3-0. Iga Swiatek a făcut instrucție cu Gabriela Lee (fostă Talabă), românca aflată pe locul 292 luându-i doar două game-uri fostului lider WTA, în meciul disputat duminică, la Gorzow (Polonia). Asta după ce, în primul joc al zilei, Ruxandra Bertea (319 WTA) a cedat cu 6-2, 6-1 în fața Lindei Klimovicova (146 WTA). Astfel, echipa noastră a fost retrogradată în Grupa Regională I, în timp ce polonezele vor evolua în calificările turneului final din 2026. Ce a spus Iga Swiatek despre jucătoarele noastre la finalul întâlnirii Polonia – România din Billie Jean King Cup: „Deși sunteți o țară mică…” La finalul întâlnirii, Iga Swiatek a vorbit despre tenisul românesc, aducându-și aminte de Simona Halep și Sorana Cîrstea, dar și de rebela Andreea Prisacariu: „Simt că știu foarte bine tenisul românesc. Am jucat cu Simona, Sorana. De asemenea, cu Prisăcariu și alte jucătoare la juniori. Deși sunteți o țară mică, aveți foarte multe jucătoare talentate. Ele mereu se luptă până la final și au un spirit bun pe teren. E mereu complicat”, a declarat Iga Swiatek la conferința de presă, potrivit Eurosport. Apoi, sixtupla campioană de Grand Slam a analizat jucătoarele din Românie pe care le-a întâlnit în acest weekend, Gabriela Lee și Ruxandra Bertea: „Începutul primului meci a fost echilibrat. Ea (n.r. Ruxandra Bertea) s-a bătut și a alergat după toate mingile, chiar dacă Linda a jucat cu o foarte mare viteză și cu încredere. După, Linda a dus intensitatea și mai sus, de asta cred că s-a terminat așa cum s-a terminat. Legat de meciul meu, chiar dacă scorul arată că a fost destul de ușor, ea (n.r. Gabriela Lee) nu mi-a dat nicio minge pe gratis, a trebuit să forțez închiderea punctului de câteva ori. Au fost multe raliuri lungi, cred că le-a plăcut fanilor. Sunt bucuroasă că am putut juca un asemenea meci”, a adăugat Iga Swiatek. Cum a început prietenia dintre Iga Swiatek și Andreea Prisacariu: „A durat de la 13 până la 16 ani” Iga Swiatek i-a fost prietenă Andreei Prisacariu în perioada junioratului, iar cele două s-au reîntâlnit ca adversare, cu prilejul unui alt meci Polonia – România, disputat în 2022 și încheiat cu scorul de 4-0: „Iga se distanța încă din 2016 din punct de vedere fizic. Atunci am jucat contra Majei Chwalinska, care a fost prezentă și anul acesta la Billie Jean King Cup. E tot din generația noastră, este la ora actuală în top 200 WTA. Cu Iga nu m-am întâlnit doar atunci la Curtea de Argeș. Ne-am întâlnit și la alte europene. Prietenia cu Iga a durat de la vreo 13 până pe la 16 ani. După care am luat-o pe drumuri separate. Cu ea am avut și o finală de Tennis Europe, în Polonia, la ea acasă. Cred că aveam în jur de 16 ani. Am pierdut atunci cu scorul 7-5, 6-0, ceva de genul ăsta. Cu Maja am rămas prietene, m-am întâlnit la mai multe turnee. La un moment dat ea a fost înaintea Igăi. Până și-a reglat Iga tot ce avea de reglat. Cu Bianca Andreescu m-am intersectat la Mondiale. Când am legat o amiciție doar pe perioada acelui turneu. Și atât”, a dezvăluit Andreea Prisacariu la emisiunea „Urmează-ți visul”.
CTP critică REFUZUL medicilor de a efectua avorturi la cerere. Femeia, pusă într-o situație inferioară unui deținut
Cristian Tudor Popescu critică dur refuzul medicilor de a efectua avorturi la cerere. Care sunt argumentele gazetarului. Ce spune CTP despre avortul la cerere Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a criticat refuzul unor medici din spitalele de stat de a efectua avorturi la cerere, scrie b1tv.ro. CTP spune că femeilor cărora li se refuză întreruperea de sacrină li se încalcă dreptul fundamental de a dispune de propriul corp. Gazetarul a explicat și de ce este de părere că femeile aduse de medici în astfel de ipostaze ajung „într-o situație inferioară unui deținut”. CTP a spus că atunci când femeia nu este lăsată să facă avort i se neagă „„proprietatea asupra corpului ei”. „Asta se numește în limba latină ”habeas corpus”. (…) ”Habeas corpus” înseamnă ”am corpul meu”, e proprietatea mea”. CTP: „O violare…” „Detenția e trecerea corpului omului în proprietatea altcuiva – a gardienilor, a justiției. Se face un înscris numit habeas corpus, prin care se poate solicita și obține ca un deținut, presupus a fi deținut ilegal de către cei care fac cererea, să fie adus din detenție și văzut. Care să-l interogheze în legătură cu motivele detenției, cu cadrul legal și la sfârșit poate să îl elibereze, dincolo de procesul principal pentru care a fost arestat, considerând că nu s-au respectat drepturile fiind arestat. O femeie căreia i se refuză să facă avortul se află în situația de non-habeas corpus, într-o situație inferioară unui deținut. Pentru că ea este împiedicată să dispună de corpul ei. De corpul ei dispune medicul care îi refuză avortul. Acest lucru e, cred eu, o violare a drepturilor fundamentale ale persoanei umane, indiferent că e vorba de bărbat sau femeie”, a explicat Cristian Tudor Popescu, pentru Europa FM. Reacția lui CTP vine în contextul unei investigații Digi24, care arată că unii medici din spitalele publice refuză să efectueze avorturi din motive religioase, morale sau personale. Autorul recomandă:
Ce a declarat Gigi Becali despre Călin Georgescu: Ori îl susțin să scăpăm de Simion, ori mă susține să scape de pușcărie
Invitat în cadrul unei emisiuni, Gigi Becali a făcut o serie de declarații surprinzătoare despre relația pe care o are cu Călin Georgescu, într-un dialog cu Dan Diaconescu, dar și cu moderatorul emisiunii. Gigi Becali a declarat că nu se va asocia cu fostul candidat la prezidențiale, Călin Georgescu. Finanțatorul FCSB a spus că îl va susține doar ca țara să scape de Simion, iar în cazul în care Georgescu va alege să îl susțină, patronul și-a dat cuvântul că îl va scăpa de pușcărie. Ce declarații a făcut Gigi Becali despre Călin Georgescu „Eu nu fac asociere cu Georgescu. Ori îl susțin pe el, ori mă susține el pe mine – nu tovărășie cu el!”, a spus Becali, precizând că sprijinul său ar avea scopuri politice clare. „Ori îl susțin și eu ca să scăpăm de Simion, ori mă susține el pe mine să scape de pușcărie. Să scape, că după aia îi dau eu grațiere. Eu când dau cuvântul, e cuvânt!”, a adăugat finanțatorul FCSB, la o emisiune difuzată pe canalul ProSport. El a fost întrebat și dacă va vrea să colaboreze pe viitor cu fostul candidat la alegerile prezidențiale, finanțatorul nu a spus nici da și nici nu, ci a lăsat loc de interpretări cu o singură condiție: „Nu tovărășie cu el! Sau… fac tovărășie cu el, dar doar ca să-l învăț ce înseamnă credința, să-i spun ce e ortodoxia. Și dacă înțelege și termină cu prostiile alea eretice, atunci fac și tovărășie.” Întrebat de modul în care Georgescu abordează subiectele religioase, Becali a spus: „El, când vorbește despre credință, voi nu pricepeți! Vorbește cu Cristoiu, cu Tucă — păi ăia habar n-au, «maestre în sus, maestre în jos!» Habar n-au! El vorbește de trezirea în conștiință… păi, bă, trezirea în conștiință nu se face cu bagabonțeală (n.r. vagabonțeală) pe TikTok.”
Bolojan, despre reforma administrației publice: A fost un angajament al coaliției / Premierul, despre salariile profesorilor: Nu au fost reduse, dar sunt mai puțini suplinitori în școli
UPDATE Procedura de listare a companiilor pe bursă durează cel puțin o jumătate de an Ilie Bolojan a declarat la Digi24 că procedura de listare a companiilor pe bursă durează cel puțin șase luni și că anul viitor vor fi incluse în special firme din sectorul energetic și cel al transporturilor. Referitor la impozitul progresiv, Bolojan a spus că nu este luat în calcul din motive ideologice sau doctrinare. „Astăzi România nu are un sistem fiscal pus la punct care să-l facă operabil de pe zi pe alta. Ți-ar trebui un an, doi, ca să devină operațional,” a explicat el. UPDATE Premierul, întrebat despre o posibilă creștere a TVA: „Eu caut să fiu cât se poate de corect cu românii” Premierul României, Ilie Bolojan, a fost întrebat marți seara, la Digi24, dacă este posibilă o nouă creștere a TVA, după majorarea anunțată în această vară. În replică, premierul a declarat că nu s-a pus problema pentru a fi introdusă o astfel de măsură. Totuși, un singur sector – respectiv HoReCa – ar putea suferi o nouă creștere a TVA, cota actuală fiind de 11%. Chiar și așa, premierul declară că o majorare a TVA în acest sector s-ar face doar în anumite condiții. El a spus că „e posibil să fie o creștere de TVA, dar doar în sectorul HoReCa. Dacă la încasările la TVA în acest sector se vede că au evoluat într-o manieră bună, s-ar putea menține TVA [actual]. Dacă lucrurile nu s-au dus către o conformare voluntară, e posibil să fie o creștere de TVA, dar doar în sectorul HoReCa, și eu caut să fiu cât se poate de corect cu românii”, a completat premierul. UPDATE Bolojan: „Nicio reducere de cheltuieli nu se va face cu aplauze” Premierul Ilie Bolojan a subliniat că reducerea cheltuielilor publice nu va fi primită cu aplauze, însă nu a menționat explicit un termen limită pentru finalizarea reformelor menită să reducă deficitul bugetar. Despre amânările cu care s-a confruntat realizarea acestei reforme, șeful Guvernului a spus: „E adevărat că a fost o amânare acestui pachet, dar așa cum vedeți, el a fost depus. Cinci din șase proiecte de lege în Parlament. Probabil că vom avea moțiuni de cenzură sau moțiune de cenzură depusă, așa înțeleg că ar urma să se întâmple.” Premierul Ilie Bolojan a declarat la Digi24 că, deși numărul suplinitorilor din învățământ a scăzut, salariile cadrelor didactice nu au fost diminuate, iar măsurile recente nu au afectat sistemul de educație. „Veniturile, salariile n-au fost reduse. Cei care primeau plata cu ora, inclusiv directorii, obțineau venituri suplimentare, dar acestea nu sunt afectate de măsurile recente,” a spus premierul. Bolojan a adăugat că situația actuală nu este rezultatul unei crize a sistemului de educație. UPDATE Bolojan, despre reducerea de personal în administrația locală: Poate varia semnificativ între județe Premierul Ilie Bolojan a explicat marți seara, la Digi24, că o eventuală reducere de 10% a personalului din administrația locală va afecta județele diferit, în funcție de raportările prefecților și de numărul de angajați aprobat pe localitate. „Dacă sunt erori, acestea nu se datorează Guvernului, ci modului în care s-a făcut raportarea. Prefecții au primit dispoziția să verifice și să corecteze datele”, a spus premierul. ȘTIREA INIȚIALĂ „Un deficit de aproape 10% din PIB-ul României, ceea ce înseamnă niște sume foarte mari, undeva în jur de 30 de miliarde, deci sume destul de robuste, în această situație nu ai cum să reduci deficitul doar prin componenta de creștere de venituri. Reducerea de cheltuieli a fost un angajament al coaliției pe care trebuie să îl punem în practică. Sper ca toți ca cei care suntem în coaliție să respectăm aceste înțelegeri”, a declarat premierul Bolojan, marți seara la Digi24. Acesta a mai avertizat: „Dacă nu venim cu o soluție la pachetul pe administrație, practic, pachetul fiscal, care, printre alte lucruri bune, stabilește și o creștere a impozitului pe proprietate în România, este incomplet, pentru că este anormal să creștem impozitul pe proprietate și în loc ca acești bani să-i ducem în continuare a investițiilor (..) vom fi puși în situația să ducem o bună parte din bani în plata unor salariați care, așa cum se dovedește comparativ, de la o localitate la alta, de la un județ la altul, în afară de anumite aspecte specifice care, sigur, pot denatura niște analize, ne dovedesc că sunt multe locuri în care se poate funcționa cu personal mai puțin, se poate funcționa cel puțin la fel de bine”. Despre o potențială creștere de TVA, premierul a declarat: „Am convenit că se va face o analiză în toamna acestui an, în luna octombrie, vis-a-vis de cum au evoluat încasările la TVA. Dacă încasările la TVA în acest sector se vede că au evoluat într-o manieră bună, se ar putea menține TVA-ul. Dacă lucrurile nu s-au dus către o conformare voluntară, e posibil să fie o creștere de TVA”.
Naomi Osaka a vorbit cu o sinceritate rară despre depresia post-partum

Deținătoare a 4 titluri de Mare Șlem, jucătoarea japoneză de tenis Naomi Osaka a vorbit cu o sinceritate rară despre depresia de după nașterea copilului. Desemnată a 23-a favorită al US Open, ultimul turneu de Mare Șlem al anului, Naomi Osaka a descris perioada dură de după ce a devenit mamă, când lumea ei era blocată în gri. După ce a născut în 2023, Naomi Osaka a trecut printr-o depresie post-partum, despre care a vorbit cu o sinceritate rară Jucătoarea japoneză Naomi Osaka a început tenisul în 2012, iar după 6 ani se impunea la US Open, turneu pe care avea să-l câștige și în 2020. La sfârșitul lui 2022 a anunțat că se retrage provizoriu din circuitul profesionist pentru a devenit mamă. A născut pe 7 iulie 2023 o fetiță, iar la începutul anului următor revenea pe teren. „Sinceră să fiu, am avut și o depresie postpartum extrem de gravă și nu am știut cum să o gestionez atât de bine. Înainte de a naște, o mulțime de oameni mi-au povestit despre postpartum. Dar, credeam că, din moment ce eram atât de conștientă de asta, aș putea cumva evita complet simptomele. În nicio lume nu mi-aș dori ca fiica mea să creadă că nașterea ei este nimic mai puțin decât cel mai mare dar pe care l-am primit vreodată. Dar, în acele prime luni, m-am simțit ca o cochilie a mea în toate momentele zilei. Nu mai știam cine sunt. Simțeam că toți ceilalți trecuseră mai departe și trăiau în culori. Între timp, lumea mea era blocată în gri”, a povestit jucătoarea, potrivit The Sun. Osaka s-a retras în 2021 de la Roland Garros, înaintea meciului din turul 2 cu Ana Bogdan, după ce a suferit valuri uriașe de anxietate În 2018, Osaka se impunea la US Open după 6-2, 6-4 cu Serena Williams, meci în care americanca a avut mai multe crize de nervi. doi ani mai târziu o învingea în ultimul act pe belerusa Victoria Azarenka, în duelul mămicilor, cu 1-6, 6-3, 6-1. Sportiva născută la Osaka, dar care este rezidentă în Statele Unite ale Americii, a mai câștigat două turnee de Mare Șlem, ambele la Australșian Open, în 2019 (7-6 / 2, 5-7, 6-4 cu Petra Kvitova din Cehia) și 2021 (6-4, 6-3 cu americanca Jennifer Brady). „Pe măsură ce trece timpul, simt că ar trebui să mă descurc mai bine. Urăsc să dezamăgesc oamenii. Patrick Mouratoglou (n.r. – fostul ei antrenor) trece de la a lucra cu unii dintre ceile mai mari jucătoare din toate timpurile la a se întreba «Ce naiba e asta?». Înțelegeți cum era situația”, a mai transmis jucătoarea care a învins-o o singură dată în carieră pe Simoan Halep, dar a cedat de 4 ori. În 2021, la Roland Garros, al doilea turneu de Mare Șlem al anului, Osaka a învins-o în runda de debut pe Patricia Țig cu 6-4, 7-6 (4). Urma meciul cu altă jucătoare din România, Ana Bogda, dar partida nu s-a mai jucat. Naomi s-a retras după ce a suferit „valuri uriașe de anxietate”, după cum ea însăși a recunoscut.
Prima reacție a lui David Popovici după calificarea în finala la 200 metri liber: Mă alint. A trecut cea mai grea zi
David Popovici (20 de ani) a oferit prima declarație după ce a reușit să se califice în finala de 200 de metri liber de la Campionatele Mondiale de natație din Singapore. Înotătorul român s-a calificat în ultimul act după ce a terminat cursa din semifinale primul în seria sa, dar cu al patrulea timp la general. Finala probei de 200 de metri liber de la Campionatele Mondiale de natație din Singapore este programată marți, 29 iulie, de la 14:02 (ora României). David Popovici, prima reacție după ce a ajuns în finala de 200 de metri liber la CM Românul David Popovici a obținut o performanță excelentă la Singapore, unde s-a clasat al patrulea în semifinalele probei de 200 de metri liber. Înotătorul nostru nu a forțat și a tras doar cât să nu aibă emoții privind calificarea în ultimul act al competiției, unde se va lupta, așa cum ne-a obișnuit pentru medalii. Cu toate acestea, a terminat primul în seria sa. La scurt timp după ce a ieșit din bazin, sportivul în vârstă de 20 de ani a oferit prima reacție și a recunoscut că, în ciuda faptului că este obișnuit cu cel mai înalt nivel de concurs, nu a scăpat complet de emoții. „Prima oară când am fost în Asia la un concurs aveam 16 ani, la Jocurile Olimpice. Eram foarte neinițiat. Fiecare cursă era o nouă experiență pentru mine. Aveam multe de învățat. La Fukouka n-a fost cel mai bun concurs al meu, nu mă simțeam eu bine. După ziua astăzi, prima zi de calificări și semifinale, pot spune că am trecut de cea mai grea zi. E și ziua cu cei mai mulți metri. Prima cursă e cea mai dificilă, trebuie să te obișnuiești puțin cu emoțiile de concurs. Până și la nivelul meu, și mult mai sus, lumea are emoții”, a spus David Popovici, potrivit GSP. A recunoscut că nu a forțat în semifinale David Popovici a recunoscut că nu a dat totul în semifinală, conservându-și, astfel, resursele pentru finala care va avea loc marți, unde se va lupta cu șanse mari pentru o medalie. „Sunt cam multe curse, nu ar strica să se înoate calificări și semifinale direct. E în regulă, mă alint, e bine. A trecut cea mai grea zi. Mă simt ok, trebuie să dorm și mă odihnesc pentru mâine. Sunt mulțumit. A fost o semifinală ca la carte! Am reușit să nu dau tot ce aveam și în același timp să fie suficient pentru a mă califica comod”, a conchis David Popovici.
Ministrul Economiei îi răspunde lui Sorin Grindeanu: S-ar putea să vedem nişte legături cu iz financiar sau poate ilegal
Ministrului Economiei, Radu Miruţă (USR), a răspuns declaraţiilor lui Sorin Grindeanu privind existenţa unui grup de consilieri la guvern care ar avea interesul de a falimenta companiile de stat. Marţi, la Digi24, Miruţă a explicat că grupul respectiv are un rol strict consultativ „E un grup de oameni care vine neremunerat, de oameni specialişti care nu au decizie politică. Sunt nişte oameni care consiliază politicienii. Politicianul poate să ascultă o mie de păreri şi poate să ia sau poate să nu ia o decizie. (…) Decizia este tot la factorului politic”. Ministrul a sugerat şi că declaraţiile preşedintelui interimar al PSD, Sorin Grindeanu ar putea să fie făcute şi dintr-o anumită temere legat de ce s-ar putea descoperi în urma analizelor efectuate de grupul de consilieri „Eu nu ştiu cât e preocuparea pentru a proteja companiile astea de stat sau cât e o preocupare de autoprotecţie despre ce urmează poate să fie descoperit în companiile astea. Că dacă vin nişte analişti financiari buni şi iau la rost lucrurile astea, s-ar putea să vedem nişte legături între cei care sunt în conducerea companiilor şi nişte fapte cu divers iz financiar sau poate ilegal”. Radu Miruţă a mai declarat că ar putea să existe o reticenţă la reformele propuse de premierul Bolojan „Pentru că ar trebui să iei nişte decizii împotriva celor care te-au susţinut pe tine politic să ajungi în poziţia de unde să iei aceste decizii”. De asemenea, a făcut şi un apel pentru atragerea specialiştilor indiferent de apartenenţa politică „Eu vă spun, dacă din apelul pe care îl fac să vină oameni buni din piaţă, vine cel mai colorat membru PSD şi este bun, eu fac lobby public şi-l numesc acolo”.
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunţat intenţia de a extinde autoritatea Gărzii de Mediu

Duminică, la TVR Info, Diana Buzoianu, ministrul Mediului a anunţat că a transmis spre avizare interministerială un proiect de hotărâre de guvern care va consolida atribuţiile Gărzii de Mediu în controale. „Săptămâna aceasta am trimis către colegii din ministere spre a viza o hotărâre de guvern care să consolideze puterea Gărzii de Mediu de a face controale. Astăzi Garda de Mediu are drone, are bodycamuri luate din PNRR, dar nu are şi reglementările legislative ca să le folosească. Şi atunci am trimis de urgenţă hotărârea de guvern care reglementează folosirea acestor echipamente”. De asemenea, Buzoianu a anunţat că a cerut un raport tematic privind incendiile din gropile de gunoi, motivând prin riscul mai ridicat de incendiu în timpul verii: „Când am venit la minister, am cerut un control tematic pe gropile de gunoi, pentru că, după cum bine ştiţi, vara apar incendii în toate gropile de gunoi. Asta pentru că nu ajung la gropile de gunoi materiale tratate aşa cum ar trebui să fie, sortate aşa cum ar trebui să fie, pentru că nu reciclăm câte materiale ar trebui să reciclăm şi asta implicit duce şi la un pericol mai mare de incendii în timpul verii”. Oficialul a declarat că luni vor fi anunţate rezultatele acestui raport, având programată o conferinţă de presă alături de Andrei Corlan, comisarul general al Gărzii Naţionale de Mediu.
Vicepremierul Tanczos Barna, despre posibile tensiuni în coaliţia de guvernare: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje
Vicepremierul Tanczos Barna a comentat, marți seară, tensiunile din coaliţia de guvernare, spunând că nu s-a ajuns la niciun scandal între partidele care fac din parte din ea. „Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje“, a afirmat la Antena 3, vicepremierul Tanczos Barna, întrebat despre replicile tot mai acide dintre liderii partidelor din coaliţie. Politicianul a mai spus că încearcă să nu ţină cont de toate declaraţiile care se fac, el recunoscând că nu este o perioadă uşoară pentru PSD. „Acest partid a fost la guvernare şi în 2024 şi în 2023. Nu este uşor să spui că după doi ani de deficit trebuie să ajungă la asemenea decizii. Dar mă bucur că sunt alături de noi şi au asigurat majoritatea în Parlament. Cu toate declaraţiile şi mesajele, fără PSD nu s-ar fi făcut majoritate nici de data asta. S-ar fi făcut fără UDMR, s-ar fi făcut fără USR, dar fără PSD nu ar exista un guvern care să asume acest pachet”, a afirmat Tanczos Barna. Întrebat despre ameninţările PSD de a ieşi de la guvernare dacă nu se ţine cont de părerile social-democraţilor, Tanczos Barna a răspuns:„Sunt la masă, sigur se va ţine cont de recomandările lor în pachetele doi şi trei. Putem găsi soluţii raţionale, normale, de compromis, care să fie acceptate de toată lumea”.
CCR motivează secretizarea averilor demnitarilor. Protecția datelor cu caracter personal și ingerința în viața privată, principalele argumente
Protecția datelor cu caracter personal, asumarea răspunderii doar pentru propria persoană, ingerință în viața privată, sunt principalele argumente prin care Curtea Constituțională a României limitează declarațiile de avere strict la persoana publică și nu poate fi extinsă la veniturile familiei. În document se arată că declarația de avere întocmită pe propria răspundere nu poate să vizeze decât informații referitoare strict la persoana declarantului, conform G4Media. În document se arată că declarația de avere întocmită pe propria răspundere nu poate să vizeze decât informații referitoare strict la persoana declarantului: ”În acest sens, Curtea reține că în cauza de față se critică faptul că textul de lege menționat impune întocmirea declarațiilor de avere pe propria răspundere, deși acestea cuprind, pe lângă drepturile şi obligaţiile declarantului, și pe cele ale soţului/soţiei, precum şi ale copiilor aflaţi în întreţinere. Față de acest conținut normativ al art.3 alin.(2) din Legea nr.176/2010, Curtea subliniază că, prin ipoteză, declarația pe propria răspundere nu poate să vizeze decât informații referitoare strict la persoana declarantului, pentru care acesta își poate asuma răspunderea, în mod direct și individual. Declarația pe propria răspundere angajează răspunderea penală a declarantului, motiv pentru care aceasta nu poate fi făcută decât în nume propriu, nimeni neputând fi ținut răspunzător din punct de vedere penal pentru fapta altei persoane. De altfel, însăși Legea nr.176/2010 precizează, în art.3 alin.(1), că declaraţiile de avere reprezintă acte personale”. ”Curtea reține că instituirea obligației de a declara nu doar drepturile și obligațiile proprii, ci și pe cele ale soțului/soției implică asumarea răspunderii personale a declarantului pentru informații pe care acesta nu le deține/nu le cunoaște în mod direct, ci trebuie să le obțină de la o terță persoană, respectiv soț/soție”. Motivarea CCR mai arată că unul dintre soți poate fi în situația în care nu cunoaște bunurile copiilor, în cazul în care soții sunt separați, iar fostul partener poate refuza îi comunice bunurile copilului. CCR aduce în discuție și situația în care soțul/soția are obligația de a păstra confidențialitatea venitului și vorbește despre un ”viciu de concepție”: ”Tot astfel, există situații în care veniturile obținute de soț sunt protejate de o clauză de confidențialitate, care se impune și cu privire la declarant, în sensul că acesta din urmă, chiar în calitate de soț, nu va avea dreptul să cunoască aceste venituri, astfel că survine, într-un astfel de caz, consecutiv, imposibilitatea comunicării acestor date în vederea completării declarației de avere, pentru că venitul confidențial nu va putea fi cunoscut de declarant, în calitate de soț al persoanei care obține veniturile aflate sub protecția confidențialității, aceasta făcând parte dintre modalitățile de evitare a divulgării respectivului venit”. ”(…) prevederile legale menționate conțin un viciu de concepție, care, pe de o parte, afectează logica reglementării și, pe de altă parte, ignoră situații care pot apărea în practică, în care obligația este imposibil de realizat”. Demnitate și viață privată Curtea Constituțională mai invocă și dreptul la demnitate și viață privată amintind de o decizie a CCR din 2007 care susținea că publicarea declarațiilor de avere și interese pe paginile de internet ale instituțiilor este neconstituțională. CCR mai spune că în 2010, Parlamentul a modificat legea, dar doar prins prisma anonimizării adreselor și informațiilor cu caracter personal, fapt care încalcă legea fundamentală în stat: ”Curtea a constatat că adoptarea de către legiuitor a unor norme contrare celor hotărâte într-o decizie a Curţii Constituţionale, prin care se tinde la păstrarea soluţiilor legislative afectate de vicii de neconstituţionalitate, încalcă Legea fundamentală. Or, într-un stat de drept, astfel cum este proclamată România în art.1 alin.(3) din Constituţie, autorităţile publice nu se bucură de nicio autonomie în raport cu dreptul, Constituţia stabilind în art.16 alin.(2) că nimeni nu este mai presus de lege, iar în art.1 alin.(5) că respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, considerent care își menține valabilitatea în situația actuală”. Curtea Constituțională a decis că declarațiile de avere și de interese nu trebuie să includă bunurile și veniturilor soților și copiilor. De asemenea, a fost declarat neconstituțional și articolul care prevede publicarea declarațiilor de avere, reamintește G4Media. Decizia CCR nu poate fi atacată, este definitivă și obligatorie. Citiți și: Până la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei CCR, completarea și transmiterea declarațiilor de avere este valabilă Rene Pârșan a debutat în presă în 1992, reporter și redactor la Evenimentul Zilei. Între 1994 și 2010 a fost senior editor, editorialist, reporter și fotoreporter la ZIUA. A mai colaborat ca … vezi toate articolele