Ministrul Daniel David, „încolțit” din nou de profesori. Protest amplu al sindicatelor din Educație în Piața Victoriei: „Demnitatea nu se negociază”

ministrul-daniel-david,-„incoltit”-din-nou-de-profesori.-protest-amplu-al-sindicatelor-din-educatie-in-piata-victoriei:-„demnitatea-nu-se-negociaza”

Sindicatele din educație anunță un protest amplu pe 10 decembrie, de la ora 13:00, în Piața Victoriei. Decizia sindicatelor vine în contextul escaladării conflictului cu ministrul Educației, Daniel David, și al tensiunilor acumulate în școli după măsurile fiscal-bugetare adoptate în toamnă. Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” (FSE) au publicat luni afișele oficiale ale mobilizării, însoțite de mesaje critice la adresa Guvernului și a ministrului. Daniel David, ministrul Educației, a declarat într-un podcast că principala cauză a analfabetismului funcțional în rândul elevilor este „lipsa de pregătire a cadrelor didactice.” Afirmațiile oficialului de la Educație nu au rămas fără ecou, stârnind critici dure din partea cadrelor didactice care consideră declarațiile ministrului ca fiind „ofensatoare, calomnioase și injuste.” (Materialul integral AICI) Ministrul Daniel David, „încolțit” din nou de profesori. Protest amplu al sindicatelor din Educație în Piața Victoriei: „Demnitatea nu se negociază” Sindicatele cer Guvernulului Bolojan să renunțe la măsurile care afectează personalul didactic și funcționarea școlilor Printre revendicări se numără stoparea creșterii normei didactice la 20 de ore pe săptămână, oprirea comasărilor de școli, revenirea asupra tăierilor de posturi, asigurarea fondurilor pentru bursele elevilor și corectarea subfinanțării cronice a sistemului. FSLI își cheamă membrii „împreună pentru educație” cu mesajul „demnitatea profesorilor nu se negociază și școala românească nu se reformează prin dezbinare”, iar FSE transmite că „pe 10 decembrie putem arăta Guvernului că demnitatea profesorilor nu se negociază.”  Protestul de pe 10 decembrie vine într-un context în care federațiile sindicale au cerut public demiterea ministrului Daniel David, după ce acesta a declarat într-o intervenție publică faptul că „sindicatele nu mai pot avea rolul de acum în sistem” și că a vedea totul în alb și negru este „o gândire infantilă.” „Domnule ministru, criza sistemică nu este o simplă stare emoțională sau o supărare trecătoare” Liderii FSLI și FSE au reacționat dur, afirmând că declarațiile ministrului „nu sunt simple opinii personale”, ci reprezintă o viziune autoritară asupra dialogului social. Sindicatele au acuzat că ministrul încearcă „să reducă la tăcere vocea a peste 300.000 de angajați din sistemul de educație”, iar afirmațiile sale afectează grav credibilitatea și neutralitatea funcției publice pe care o ocupă. Daniel David, ministrul Educației,  a respins acuzațiile de autoritarism și a afirmat, într-un mesaj public, că este „un democrat convins” și că în democrație este normal să existe dezacorduri. Ministrul a admis că declarațiile sale au fost interpretate ca un atac la adresa sindicatelor, dar susține că mesajul său a fost legat de necesitatea unei transformări de sistem și a unei relații instituționale bazate pe argumente și responsabilitate, nu pe presiune. „Este absolut firesc să avem dezacorduri. Cred însă că în democrație pot exista perspective diferite”, a afirmat Daniel David, potrivit Edupedu.ro, menționând că nu intenționează să reducă rolul sindicatelor, ci să promoveze „o schimbare a modului de lucru.” RECOMANDAREA AUTORULUI: „Solicităm demisia imediată a ministrului Daniel David” Sindicatele îl acuză că vrea să le reducă la tăcere. Apel către Opoziție, premier și președinte: „Nu au voie să tacă, după o astfel de declarație”

Daniel David afirmă că nu are niciun plan B în fața posibilei greve generale din învățământ. Ce declară despre demisia sa

daniel-david-afirma-ca-nu-are-niciun-plan-b-in-fata-posibilei-greve-generale-din-invatamant.-ce-declara-despre-demisia-sa

Ministrul Educației, Daniel David, a declarat la TVR Info că „nu am niciun plan B, pentru că nu văd motivul pentru care ar trebui să fie o grevă generală (în învățământ)”. „Repet, nu ignorăm supărările, am auzit protestele, le aud, dar haide să construim pe ele, nu să blocăm sistemul”, a mai spus ministrul Educației. „Nu am niciun plan B, pentru că nu văd motivul pentru care ar trebui să fie o grevă generală. Încă o dată vă spun, dacă ar fi fost măsuri luate în condiții de normalitate, fără să fie discutate cu sindicatele, cu profesorii, cu elevii, cu oamenii din sistem, da, aveau motiv nu doar să fie supărați, ci să și încerce blocarea sistemului. În condițiile în care aceste măsuri au fost luate pentru a salva sistemul, a ne salva salariile și bursele, a intrat dintr-o logică de protest, de înțeles omenește, într-o situație de grevă, este foarte greu de argumentat pentru societate și pentru oamenii în general. De aceea, repet, nu ignorăm supărările, am auzit protestele, le aud, dar haide să construim pe ele, nu să blocăm sistemul.”, a declarat Daniel David în cadrul interviului de la TVR Info. În ceea ce privește o posibilitate a demisiei sale, Daniel David a respins speculațiile, în ciuda presiunii venite din partea protestelor anunțate de sindicate la începutul anului școlar. „Nu cred că e posibilă demisia mea. Dacă demisia mea rezolvă aceste măsuri și ar anula aceste măsuri, cu bucurie mi-aș da această demisie”, a spus ministrul. Legea nr. 141/2025, cunoscută drept „Legea Bolojan”, modifică Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023. Din toamna asta, norma didactică de predare va crește, în medie, cu două ore. Măsurile includ și creșterea numărului de elevi la clasă, precum și comasarea școlilor. Ca reacție la aceste schimbări majore, sindicatele profesorilor au anunțat acțiuni de protest după boicotarea primei zile de școală. „Este clar ca daca nu se va întâmpla nimic dupa acțiunile de pe 8 septembrie, va fi o noua consultare în randul colegilor noștri pentru noi acțiuni de protest care să înceapă din 9 septembrie. Nu ne oprim aici atâta vreme cât avem acest ministru. Dacă nu va fi demis, dacă măsurile de austeritate nu vor fi anulate, vom protesta.”, a declarat Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”. Sindicatele au transmis elevilor, părinților și studenților să nu participe la „festivități golite de conținut și să vă alăturați protestului nostru din 8 septembrie 2025”. „Nu suntem în stradă pentru salarii mai mari, ci pentru condiții mai bune în desfășurarea actului educațional, pentru dreptate. Suntem în stradă deoarece Guvernul a luat o serie de măsuri care ne afectează direct munca și, implicit, educația pe care o oferim”, se arată într-un comunicat. Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” au transmis profesorilor să boicoteze prima zi de școală, care are loc lunea aceasta, indiferent dacă participă la protest sau vin la școală. Pentru data de luni, 8 septembrie 2025, sindicatele au anunțat un protest național cu 30.000 de profesori.