David Popovici, la întoarcerea în țară cu cele două medalii de aur obținute laSingapore: Am reușit să mă autodepășesc. Ce spune despre retragere
Înotătorul român David Popovici s-a întors în România, duminică seară, alături de cele două medalii de aur cucerite la Mondialele de Natație din Singapore. El a mai profitat de câteva zile libere și a vizitat Singapore alături de iubita sa, Taisia, potrivit Prosport. El a ținut o conferință de presă, chiar în mijlocul pasagerilor de la Terminalul Sosiri de pe Aeroportul „Henri-Coandă” Otopeni, refuzând Salonul Oficial pentru acest eveniment. „A fost un concurs revelator. Am reușit să mă autodepășesc”, a fost prima reacție a lui David Popovici. Apoi a confirmat că nici nu se pune problema să se retragă, iar când va fi cazul, el va fi cel care va anunța public acest lucru. „Nu vă voi da nicio veste proastă. Iubesc înotul în continuare. Nu știu de unde s-au înțeles informațiile astea. Chiar dacă a fost un concurs și o perioadă dificilă pentru mine, am reușit să mă autodepășesc. Sunt mândru de mine și de toată echipa din spatele meu. Nu e nicio șansă să mă retrag. Dacă va fi cazul, când va fi cazul, veți afla direct de la mine”, a afirmat celebrul sportiv. Acum se va pregăti pentru o scurtă vacanță înainte să reia antrenamentele. „Va fi o vacanță în care vom sărbători pe măsură și vom merge undeva cu soare, undeva pe o plajă”, a precizat el. La conferința de presă a participat și Denis Popescu, celălalt înotător român care a luat parte la Mondialele de Natație de la Singapore. „A fost o întreagă experiență pentru amândoi. Avem doar 20 și 21 de ani. Mai avem o mulțime de Campionate Mondiale, o mulțime de ani în care să îmbunătățim, să devenim mai buni, să mai scădem din sutimile alea. Nu e nicio grabă. (…) Da (referindu-se la o posibilă participare într-o ștafetă alături de Denis-n.r.), dar ne mai trebuie doi inși. Trebuie să îi găsim. Îmi place că înotul prinde tracțiune în România și mă bucur să îmi fac partea”, a notat Popovici. David Popovici „Nu mi se pare că statul face tot ceea ce ar putea să facă în direcția asta de a face din sport o prioritate națională. Mi se pare că sportul e cel mai bun ambasador al țării”, a reamintit el oful său legat de infrastructura sportivă din țara noastră. David a vorbit și despre refuzul său de a se întâlni cu jurnaliștii la Salonul Oficial din Aeroportul Otopeni: „E mai bine aici. La Salonul Oficial e un pic prea…tocmai, că nu am vrut la Salonul Oficial de aia suntem aici. Am organizat un salon neoficial care ne place mult mai mult. Chestia că Salonul Oficial e prea oficial. Prefer o sosire la care să aibă acces și oamenii care sunt aici ca să aștepte pe cineva iubit, decât ceva ultra pompos. E mai simplu, cum suntem noi”. La recentele Campionate Mondialele de la Singapore, înotătorul român a scris din nou istorie, obținând medalii de aur la 100 m liber și 200 m liber și devenind primul sportiv din istorie care bifează „dubla” la două ediții diferite. Astfel, el s-a apropiat foarte mult și de recordul mondial deținut de Pan Zhanle, dar a anunțat că vrea să doboare acest record la Los Angeles (Jocurile Olimpice din 2028-n.r.).
Denis Popescu a luat a doua medalie la Europene: Visul a devenit realitate

Denis Popescu surprinde din nou pe toată lumea și câștigă a doua medalie la Campionatele Europene U23 de la Samorim (Slovacia). După aurul de la 100 metri fluture, sportivul tricolor a câștigat medalia de bronz la 50 de metri fluture, cu timpul de 23,43 secunde, iar la finalul cursei a exclamat: „Visul a devenit realitate”. O nouă medalie pentru Denis Popescu la CE din Slovacia. „Visul a devenit realitate” Denis Popescu a dat o nouă lovitură la Campionatele Europene U23 și a urcat din nou pe podium la Samorim (Slovacia). După aurul de la 100 metri fluture, sportivul în vârstă de 22 de ani a pus mâna pe medalia de bronz în proba de 50 de metri fluture, iar la finalul cursei a exclamat: „Visul a devenit realitate”. Reșițeanul a impresionat pe toată lumea la această competiție, unde s-a calificat în trei finale și a luat două medalii, un aur și un bronz. Denis a câștigat bronzul cu timpul de 23,43 de secunde, sportivul legitimat la CS Olimpia Bucuresti a intrat în cursa pentru medalii cu al doilea cel mai bun timp, 23,41 de secunde. „Da, a doua medalie. Consider că orice loc era binevenit pentru că la 50, cum am spus de fiecare dată, e o loterie. Niciodată nu știi, e și un pic de noroc. O spun mereu, depinde dacă nu ți-a ieșit ceva. E peste tot un pic de noroc, mai ales la 50. Nu vreau să mă subestimez așa tare, dar am visat până a devenit realitate”, a declarat sportivul de 22 de ani, care este cunoscut mai degrabă pentru că înoată în proba de spate. „Teoretic sunt spatist, dar profit de bazinele outdoor, adică ele profită mai mult de mine la spate. Stau prost cu orientarea. E ceva horror, pentru mine mai ales. De-asta mă bucură că am un back-up, fluturele, care aparent merge destul de bine”, a spus Popescu. Promite surprize și la CM din Singapore. „Vrem să demonstrăm ce putem” Dublul medaliat de la Samorin a dezvăluit ce obiective are după competiția din Slovacia. În Singapore, la Campionatele Mondiale de Natație, acesta va lua startul în 4 probe (50 m spate, 100 m spate, 50 m fluture și 100 m fluture). Competiția debutează peste o lună, pe 27 iulie. „E o motivație mai departe în ceea ce fac, mai ales pentru Singapore, pentru Mondiale. Consider că putem să facem surprize și acolo. Va fi destul de greu, dar o vom gestiona cu cap. Nu ne vom permite să celebrăm. Trebuie să rămânem concentrați. Vin mondialele și vrem să demonstrăm ce putem”, a conchis Denis Popescu. Absolvent al Facultății de Filosofie și Jurnalism, și-a început cariera în presa sportivă scrisă și on-line în urmă cu două decenii la săptămânalul Fanatik, unde și-a făcut ucenicia și apoi a prins experiență în domeniul sportului rege și nu numai. A urmat în 2008 „transferul” … citește mai mult
Reacția din două cuvinte a lui David Popovici, după ce Denis Popescu a luat şi el aurul

David Popovici a oferit o reacție din doar două cuvinte, după ce Denis Popescu a reușit să obțină medalia de aur la Campionatele Europene de Natație U23 din Slovacia. Reamintim că sportivul român s-a impus în finala probei de 100 de metri fluture, reușind, cu această ocazie, să doboare și un record important. Ce mesaj a transmis David Popovici România este reprezentată de 13 sportivi la Campionatele Europene de Natația U23 din Slovacia. David Popovici a reușit joi, 26 iunie 2025, să obțină medalia de aur la proba de 200 de metri liber, la care s-a impus și la Jocurile Olimpice de la Paris 2025. Tot joi, un alt român a triumfat în Slovacia. Este vorba despre Denis Laurean Popescu, care a cucerit medalia de aur după ce s-a impus în finala probei de 100 de metri fluture. David Popovici nu a trecut cu vederea performanța reușită de Denis Popescu. Campionul olimpic a postat o fotografie cu prietenul său pe rețelele de socializare, imaginea fiind însoțită de doar două cuvinte: „Bine Denis!”, a scris David Popovici, pe contul personal de Instagram. Cei doi sportivi sunt destul de apropiați, iar acest lucru se poate observa din fotografiile pe care le au împreună pe rețelele de socializare. Denis-Laurean Popescu a obținut o nouă performanță fantastică la proba de 100 de metri fluture. Acesta a câștigat medalia de aur, înregistrând în finală un timp de 51:48, reușind să își doboare precedentul record național, care era de 51:49. Totodată, Denis Popescu a doborât și recordul național deținut anterior de David Popovici, în dimineața zilei de joi. Popovici stabilise recordul în aprilie 2023: 52:30. Sportivii care reprezintă România în Slovacia România are nu mai puțin de 13 înotători la Campionatele Europene de Natația U23 din Slovacia: David Popovici (50 m liber, 100 m liber şi 200 m liber) Vlad Mihalache (50 m fluture şi 100 m fluture) Denis Laurean Popescu (50 m spate, 50 m fluture, 100 m fluture) Alexandru Constantinescu (50 m spate, 100 m spate, 200 m spate) Andrei Iaschiu (400 m liber, 800 m liber, 1.500 m liber) Cristian Lăpădat (50 m fluture, 100 m fluture, 200 m fluture) Vlad Stancu (200 m mixt, 400 m mixt) Ştefan Cozma (100 m liber, 200 m liber, 200 m fluture) Patrick Dinu (50 m liber, 100 m liber, 50 m bras) Mihai Gergely (100 m liber, 200 m liber) Maysa Raţiu (100 m liber, 200 m liber) Ioana Ştirbu (50 m liber, 100 m liber, 200 m liber) Rebecca Diaconescu (200 m liber, 400 m liber, 800 m liber şi 1.500 m liber). Sportul este cea mai mare pasiune a lui Cristian Hitruc, iar acest lucru ajunge să îi ocupe o mare parte din timp. Absolvent al Liceului Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” din Iași, în anul 2014, a ales să se lase ghidat de pasiunea pentru sport și presa sportivă și a urmat cursurile … citește mai mult
Încă un campion european pentru România! Denis Popescu a luat aur la 100 m fluture

România are încă un campion european! Denis Popescu a obținut medalia de aur la Campionatele Europene de Natație U23 din Slovacia, la proba de 100 metri fluture. Reamintim că tot astăzi, 26 iunie 2025, David Popovici a reușit să obțină medalia de aur la proba de 200 de metri liber, la care s-a impus și la Jocurile Olimpice de la Paris 2024. Denis Popescu, aur la Campionatele Europene de Natație U23 Sportivii din România se descurcă de minune la Campionatele Europene de Natație U23 din Slovacia. După ce David Popovici a cucerit medalia de aur la proba de 200 de metri liber, Denis-Laurean Popescu a obținut o nouă performanță fantastică la proba de 100 de metri fluture. Acesta a câștigat medalia de aur, înregistrând în finală un timp de 51:48, reușind să își doboare precedentul record național, care era de 51:49. Totodată, Denis Popescu a doborât și recordul național deținut anterior de David Popovici, în dimineața zilei de joi. Popovici stabilise recordul în aprilie 2023: 52:30. Pe poziția a doua în finala probei de 100 de metri fluture, în spatele lui Denis Popescu, s-a clasat portughezul Ribeiro, cu un timp de 51:73. În această finală a mai concurat și românul Vlad Mihalache, care s-a clasat pe poziția a șaptea, cu un timp de 52:67. Aur și pentru David Popovici David Popovici are parte de un start de vis la Campionatele Europene de Natație U23 din Slovacia, de la Samorin. Sportivul român, în vârstă de 20 de ani, este în formă maximă și a reușit o nouă performanță uriașă: a câștigat medalia de aur la proba de 200 de metri liber, cea la care a cucerit și medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Paris 2024. Timpul obținut de David Popovici în Slovacia este unul extrem de bun: 1:43:64. Reamintim că anul trecut, la Paris, sportivul în vârstă de 20 de ani a câștigat aurul la proba de 200 de metri liber după ce a obținut un timp de 1:44:72, fiind la distanță de doar două sutimi de Matthew Richards și șapte sutimi de la Luke Hobson. De data ceasta, la Campionatele Europene de Natație U23 din Slovacia, David Popovici a reușit să îi întreacă pe bulgarul Peter Mitsin, care a obținut un timp de 1:46:48, cucerind medalia de argint, și pe britanicul Charlie Hutchison, care a obținut un timp de 1:46:48, cucerind medalia de bronz. De menționat este că o medalie la Campionatul European U23 era singura care îi lipsea sportivului român din palmares. David Popovici va mai participa la probele de 50, 100 și 200 m liber, precum și la ștafeta mixtă 4×100 m liber. Sportivii care reprezintă România la Campionatele Europene U23 România are nu mai puțin de 13 înotători la Campionatele Europene de Natația U23 din Slovacia: David Popovici (50 m liber, 100 m liber şi 200 m liber) Vlad Mihalache (50 m fluture şi 100 m fluture) Denis Laurean Popescu (50 m spate, 50 m fluture, 100 m fluture) Alexandru Constantinescu (50 m spate, 100 m spate, 200 m spate) Andrei Iaschiu (400 m liber, 800 m liber, 1.500 m liber) Cristian Lăpădat (50 m fluture, 100 m fluture, 200 m fluture) Vlad Stancu (200 m mixt, 400 m mixt) Ştefan Cozma (100 m liber, 200 m liber, 200 m fluture) Patrick Dinu (50 m liber, 100 m liber, 50 m bras) Mihai Gergely (100 m liber, 200 m liber) Maysa Raţiu (100 m liber, 200 m liber) Ioana Ştirbu (50 m liber, 100 m liber, 200 m liber) Rebecca Diaconescu (200 m liber, 400 m liber, 800 m liber şi 1.500 m liber). Sportul este cea mai mare pasiune a lui Cristian Hitruc, iar acest lucru ajunge să îi ocupe o mare parte din timp. Absolvent al Liceului Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” din Iași, în anul 2014, a ales să se lase ghidat de pasiunea pentru sport și presa sportivă și a urmat cursurile … citește mai mult