Tatăl fetiței care a murit în urma unei anestezii vine cu acuzații: Au vrut să mușamalizeze tot

Tatăl fetiței de numai doi ani care a murit la o clinică din București după ce a fost anesteziată pentru o intervenție stomatologică acuză reprezentanții unității medicale că ar fi încercat să ascundă dovezi, ba chiar ar fi chemat pe cineva care știe să umble la sistemul de monitorizare video. De asemenea, el mai susține că reprezentanții clinicii ar fi chemat avocatul înainte ca ei să afle că fetița lor murise deja. Tatăl fetiței care a murit la dentist, acuzații grave Tatăl fetiței care a murit într-un cabinet stomatologi a declarat că anchetatorii trebuie să verifice camerele video de la clinică pentru că acestea au înregistrat tot ce s-a întâmplat acolo. ”Ei au vrut să mușamalizeze tot. În timp ce o resuscitau pe fetiţă, timp de o oră şi ceva, când soţia mea nu ştia nimic, ei chemaseră avocatul, juristul şi probabil le-a spus ce să facă. Erau foarte stresaţi. Spuneau încontinuu să cheme băiatul cu camerele, băiatul cu sistemul video. A venit cu o cheie, s-a dus acolo, nu ştiu ce a făcut, a plecat. Rog organele competente şi instituţiile statului să îşi facă datoria cât mai transparent şi să verifice foarte bine camerele, că acolo se vede tot şi de acolo se pot lua cele mai mari probe şi cele mai multe, pentru că s-a dus viaţa unui copil de doi ani, care era sănătos”, a povestit bărbatul, potrivit Antena 3. El a precizat și că analizele fetiței au indicat valori mai mari decât cele normale, dar cei de la clinica stomatologică au insistat ca ei să o ducă acolo. ”Într-adevăr, ieșiseră nişte valori la analize mult mai mari, noi am insistat să nu ne ducem, că lumea spune că ne-am dus copilul la moarte, cum să ducem copilul la moarte? Am dus copilul la o clinică bună, unde mai făcusem acolo o operaţie, am vrut ce e mai bun pentru copil, dar nu ştiam noi că ei o omoară. N-au decis să o omoare, teoretic, dar, practic uitaţi ce s-a întâmplat. Ei au insistat să venim. (…) Aş vrea ca doamna anestezistă să iasă public să ne spună de ce ne-a chemat cu aşa insistenţă. Eu nu văd decât un singur motiv, de bani”, a mai declarat bărbatul. Bărbatul i-a acuzat pe reprezentanții clinicii de faptul că au chemat ambulanța când fetița deja murise. El a precizat că fetița avea o infecție la dinți și de asta au mers cu ea la clinică. Mama nu a putut să își conducă copilul pe ultimul drum Copila a fost înmormântată, sâmbătă, iar mama ei nu a putut fi prezentă la ceremonie. Recomandările autorului:
Tragedie la un cabinet stomatologic din Capitală. Un copil de doi ani a murit în timpul intervenției
Un copil de doar doi ani a murit după ce a intrat în stop cardio-respirator în timpul unei proceduri banale, pentru tratarea a două carii, la un cabinet stomatologic din Capitală. Potrivit părinților, intervenția a început la ora 17:00, cu o simplă anestezie locală. După aproape 30 de minute, micuțul ar fi intrat în stop cardio-respirator. Echipa medicală a început imediat manevrele de resuscitare, care au durat mai bine de o oră. Un copil de doi ani a murit după o anestezie efectuată la o clinică dentară din Capitală La fața locului a sosit și o ambulanță SMURD, iar medicii au continuat resuscitarea încă o oră. Copilul de doar doi ani a dat semne de două ori că răspunde la manevrele de resuscitare, însă, în momentul în care a intrat pentru a treia oară în stop cardio-respirator, inima sa s-a oprit pentru totdeauna. În ciuda eforturilor pe care le-au depus, copilul a fost declarat decedat la ora 20:15. Direcția Generală de Poliție a Municipiului București a emis și un comunicat „La data de 13 noiembrie 2025, în jurul orei 19:30, Secția 10 Poliție a fost sesizată, prin intermediul SNUAU 112, cu privire la faptul că, la o clinică stomatologică din Sectorul 3, un copil a intrat în stop cardio-respirator. Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, unde au constatat că aspectele sesizate se confirmă, fiind vorba despre o minoră, în vârstă de aproximativ 2 ani. Echipajele medicale prezente au efectuat manevre de resuscitare, însă, în pofida eforturilor depuse de cadrele medicale, din nefericire, a fost declarat decesul minorei. Cazul a fost preluat de către Serviciul Vătămări și Ucideri din Culpă din cadrul Poliției Capitalei, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs tragicul eveniment.” Potrivit primelor informații, copila ar fi primit o doză prea mare de anestezic. Polițiștii au deschis deja o anchetă în acest caz.
În concediu, la dentist. Zeci de mii de turiști vin, anual, în România, să-și rezolve problemele dentare
Vara aduce în România și pacienți, nu doar turiști. Clinicile noastre stomatologice sunt renumite pentru tarifele care sunt de două-trei ori mai mici decât cele din Europa sau Statele Unite. Românii din diaspora profită de concediul acasă și își rezolvă problemele dentare, iar străinii stau câte două săptămâni pentru un tratament complet. Peste 30.000 de turiști au venit în România în scopuri medicale, în 2023, și au contribuit cu peste 22 de milioane de euro la economia națională. Anul trecut, numărul lor a crescut. Mulți vin să-și îngrijească dantura. Larisa locuiește în Anglia de opt ani, iar vara se întoarce acasă pentru tratament. „Vin la această clinică de doi ani pentru tratamentul ortodontic.” Pacienții din afara României își refac mai ieftin zâmbetul în cabinetele stomatologice de la noi. Cer programări pentru implanturi, fațete și albire dentară. Reconstruirea completă a danturii costă cu peste zeci de mii de euro mai puțin decât la ei acasă. Bugetul mediu este 4800 de euro. „Numărul pacienților față de anul trecut a crescut cu 40% și încă nu este vârf de sezon. Pacienții vin cu lucrări începute sau probleme amânate. Iar noi încercăm să le rezolvăm problema în două-trei ședințe.” Dentiștii de la noi au avut și pacienți celebri. Primul solist al trupei ACDC, aflat în turneu în România, a venit acum câțiva ani la o clinică la Pitești, pentru a-și face o lucrare dentară, potrivit Știrile Observator. CITEȘTE ȘI: Mirabela Năstase a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității Hyperion. Vreme de 3 ani a fost redactor la revista VIP, unde a făcut reportaje și interviuri … vezi toate articolele