Un cetățean britanic din Australia ar putea să fie deportat pentru afișarea de simboluri naziste

Bărbatul a fost arestat și pus sub acuzare la începutul acestei luni, fiind suspectat că a publicat pe rețele de socializare simboluri și propagandă nazistă. și a instigat la violență împotriva comunității evreiești. Procesul acestuia este așteptat pentru luna ianuarie a anului viitor. În urma perchezițiilor efectuate la domiciliul său din Caboolture, în apropiere de Brisbane, poliția a confiscat telefoane, arme și mai multe săbii inscripționate cu simboluri naziste. Tony Burke, ministrul Afacerilor Interne, a transmis: „A venit aici să urască, nu are voie să rămână. Dacă vii în Australia cu viză, ești aici ca oaspete”. Autoritățile australiene au început să-și intensifice măsurile luate împotriva ideologiile extremiste. Astfel, luna trecută, autoritățile au revocat și viza unui cetățean sud-african, Matthew Gruter, care locuia în Australia din 2022, după ce acesta a fost văzut participând la un miting neo-nazist. Cei doi au posibilitatea de a contesta decizia de anulare a vizei. În plus, pot părăsi Australia voluntar sau pot aștepta să fie deportați. Autoritățile analizează în prezent dacă deportarea va fi amânată pentru ca acesta să poată răspunde în fața instanței pentru acuzațiile penale formulate. Încă de la începutul anului, Australia a înăsprit legislația privind infracțiunile motivate de ură.
Scandal. Unui temut interlop român, aflat în închisoare în Scoția, i s-au oferit 1.500 de lire sterline pentru a accepta deportarea
Mircea Marian Cumpanasoiu, în vârstă de 38 de ani, este acuzat că a condus o rețea est-europeană care a violat, drogat și exploatat femei vulnerabile din Dundee. Lui i s-a oferit suma de 1.500 de lire sterline de către Ministerul de Interne pentru a fi deportat în timp ce se afla în închisoare în așteptarea procesului pentru 10 violuri, a dezvăluit o investigație Sky News. Conform anchetei jurnalistice, în vara anului 2024, în timp ce se afla în arest la penitenciarul HMP Perth, în așteptarea procesului pentru infracțiuni sexuale în serie, oficialii britanici i-au înmânat un formular de „întoarcere voluntară” în cadrul unei scheme guvernamentale care plătește cetățenii străini să părăsească Marea Britanie. Surse spun că el „și-a exprimat dorința de a se întoarce acasă” și a primit documentele necesare. Departamentul a decis ulterior să renunțe la ofertă având în vedere viitoarelor proceduri judiciare. Ancheta a mai dezvăluit că statutul de imigrare al românului, care urma să expire, a fost reînnoit automat tot în anul 2024. Ulterior, Cumpanasoiu a primit o pedeapsa de 24 de ani. Oficialii nu au confirmat, dar nici nu au infirmat informațiile prezentate de jurnaliștii britanici. Mai mulți reprezentanți ai societății civile au subliniat gravitatea situației și au vorbit despre incompetența autorităților britanice. Reacții au venit și din partea asociațiilor care apară drepturile victimelor rețelelor de infractori.
SUA: Curtea Supremă îi cere Administrației Trump să aducă înapoi în țară un imigrant din El Salvador deportat din greșeală
Curtea Supremă a SUA a ordonat joi Administrației președintelui Donald Trump să faciliteze întoarcerea în Statele Unite a unui bărbat din El Salvador despre care autoritățile au recunoscut că a fost deportat din greșeală. Decizia instanței a venit după ce Departamentul de Justiție a cerut instanței să anuleze un ordin din 4 aprilie al judecătorului de district Paula Xinis, care cerea Administrației să „faciliteze și să realizeze” întoarcerea lui Kilmar Abrego Garcia în El Salvador. Judecătorul a emis ordinul ca răspuns la un proces intentat de Abrego Garcia, un migrant salvadorean care locuia în Maryland și care avea permis de muncă din 2019, contestând legalitatea deportării, notează Reuters. Kilmar Abrego Garcia, un imigrant salvadorian trăind în Maryland și căsătorit cu o americancă, a fost arestat pe 12 martie de agenții poliției pentru imigrație. El a făcut parte ulterior dintre cele peste 200 de persoane expulzate pe 15 martie de administrația Trump în El Salvador, majoritatea pentru presupusa apartenență la banda venezueleană Tren de Aragua, declarată organizație teroristă de Washington. Administrația Trump a recunoscut apoi în instanță că deportarea sa a fost rezultatul unei „erori administrative”, deoarece un ordin de deportare împotriva lui era anulat definitiv de un tribunal federal în 2019. Migrantul trebuie să fie readus în SUA din El Salvador Curtea, a spus că ordinul judecătorului „cere Guvernului să faciliteze eliberarea lui Abrego Garcia din arest în El Salvador și să se asigure că dosarul lui este tratat așa cum ar fi fost dacă nu ar fi fost trimis în mod necorespunzător în El Salvador”. Xinis a adăugat a spus că Statele Unite trebuie să „ia toate măsurile disponibile pentru a facilita întoarcerea lui Abrego Garcia în Statele Unite cât mai curând posibil”. Prin urmare, Curtea restabilește decizia judecătoarei de primă instanță, dar îi cere acesteia „să o clarifice cu considerația cuvenită puterii executive în conducerea afacerilor externe”. CITEȘTE ȘI: Secretarul american pentru Securitate Internă vizitează cea mai mare închisoare din El Salvador, unde se află migranți venezueleni expulzați de SUA Administrația Trump, acuzată că ar fi DEPORTAT mai mulți migranți în Venezuela, încălcând o hotărâre a instanței. Casa Albă neagă acuzațiile Judecător: Naziștii au fost tratați mai bine decât migranții din Venezuela deportați de Administrația Trump Sursa foto: Profimedia Andrei Văcaru a absolvit studiile de licență la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București în anul 2013, dar și un master în Comunicare în cadrul … vezi toate articolele