Deputatul Bogdan Cojocaru: Ilie Bolojan a dus România în faliment

deputatul-bogdan-cojocaru:-ilie-bolojan-a-dus-romania-in-faliment

„Ilie Bolojan a dus România în faliment! Inflația a ajuns la aproape 11%, consumul a scăzut drastic, investițiile încetinesc, iar industria este în cădere. România a intrat oficial în recesiune. Acesta este rezultatul măsurilor urmate orbește de Ilie Bolojan. Economia națională scade pentru al treilea trimestru consecutiv, iar economiștii trag ample semnale de alarmă. Așa nu se mai poate continua. Cifrele comunicate de Institutul Național de Statistică nu mint. Ele reflectă o realitate care nu se vede din biroul lui Bolojan. În timp ce premierul demis trage cât poate de scaunul de la Palatul Victoria, românii suferă și trebuie să facă față la o inflație de patru ori mai mare decât media europeană. Nu așa trebuie să arate rezultatele unor reforme. Dimpotrivă, o reformă bine implementată trebuie să conducă la creștere economică, la eficientizarea cheltuielilor, nu la distrugerea nivelului de trai al românilor. Oare unde ar fi fost astăzi inflația, dacă PSD nu ar fi insistat și nu ar fi impus în Guvern plafonarea adaosurilor comerciale la alimentele de bază? Românii s-au săturat de politicile lui Ilie Bolojan!”, a transmis deputatul Bogdan Cojocaru. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Critici dure la adresa guvernării și administrației locale din Iași, lansate de deputatul Silviu Gurlui și consilierul AUR Vasile Pușcașu: Vom continua să pierdem și ca oraș, și ca țară

critici-dure-la-adresa-guvernarii-si-administratiei-locale-din-iasi,-lansate-de-deputatul-silviu-gurlui-si-consilierul-aur-vasile-puscasu:-vom-continua-sa-pierdem-si-ca-oras,-si-ca-tara

Deputatul Silviu Gurlui a susținut o conferință de presă la Iași, alături de consilierul local AUR Vasile Pușcașu, în care a abordat probleme majore la nivel național și local, acuzând lipsa de viziune și deciziile care afectează dezvoltarea României. Parlamentarul a atras atenția asupra modului în care sunt gestionate companiile strategice ale statului, dar și asupra situației critice a infrastructurii rutiere din Iași, pe fondul traficului intens și al întârzierii unor proiecte importante. „Astăzi, la Iași, am susținut o conferință de presă împreună cu consilierul municipal AUR, Vasile Pușcașu. Am adus în discuție o serie de probleme majore, atât la nivel național, cât și la nivel local, care arată aceeași realitate: lipsă de viziune, improvizație și decizii care afectează direct viitorul României. La nivel național, am discutat despre un subiect extrem de grav: listarea și pierderea controlului asupra companiilor strategice ale statului român. Situația creată de actuala guvernare este rezultatul direct al incompetenței. Decizii luate în ultimul moment, fără analiză reală și fără strategie. Ni se spune că nu sunt bani, dar companii precum Romgaz sau Transelectrica au resurse consistente. Problema nu este lipsa banilor, ci modul în care sunt gestionate. În cazul Hidroelectrica, statul a extras dividende masiv, iar acum folosește chiar efectele acestor decizii drept argument pentru noi măsuri. Vedem și un joc politic dublu: partide care au permis pierderea controlului mimează astăzi opoziția. AUR a venit cu soluții clare: protejarea controlului statului, blocarea preluărilor ostile, limitarea influenței private în sectoarele strategice și atragerea capitalului doar în condiții care favorizează România. Mesajul este simplu: nu vindem ce a mai rămas. De asemenea, o altă problemă majoră, de această dată la nivel local, este legată de situația disperată de pe două artere de intrare în Iași: DN28 (Târgu Frumos – Podu Iloaiei – Iași) și Pasarela Socola. Pe DN28 sunt zilnic înregistrate peste 30000 de mașini, iar în orele de vârf se ajunge la peste 3500 de mașini pe oră și peste 600 de tiruri pe oră. Traficul este infernal la Podu Iloaiei, cu cozi care depășesc 10 km, însoțite de o poluare imensă suportată direct de populație. Această situație este tergiversată încă din anii 2000, când au început creșterile accelerate de trafic, inclusiv cel greu, spre Republica Moldova. Pasarela Socola înregistrează, de asemenea, peste 20000 de mașini pe zi și peste 3000 de mașini pe oră în vârfuri. Poluarea este extrem de ridicată, mai ales în perioadele de inversiuni termice. Proiectul A8 – Autostrada Moldovei – a fost pus constant pe plan secund. Am pierdut cel puțin 10 ani prin tergiversări, blocaje administrative și lipsă de prioritizare. Lipsa unei centuri ocolitoare la Podu Iloaiei face ca nu doar traficul să consume timp și bani, ci și poluarea să afecteze direct sănătatea oamenilor. Aceasta este imaginea deciziilor politice din Iași și din Moldova. În acest context, AUR nu vine doar cu critici, ci și cu soluții concrete. Am depus în Parlament proiectul METRIS – Metrou Regional Inteligent Iași, o soluție modernă de mobilitate urbană și metropolitană. METRIS propune o infrastructură majoritar supraterană, adaptată reliefului Iașului, cu costuri mai reduse și implementare mai rapidă. Este un sistem de tip metrou ușor, automatizat, capabil să preia fluxuri mari de trafic și să reducă semnificativ presiunea de pe arterele principale. Proiectul este gândit integrat, conectând zonele de intrare în oraș, zonele metropolitane și principalele noduri urbane. Nu vorbim doar despre transport, ci despre reorganizarea întregii mobilități urbane. Este o soluție existentă în marile orașe europene, adaptată la specificul Iașului. În loc de improvizații și blocaje, propunem un sistem predictibil, modern și funcțional. În plus, problemele din zona „Veneția” – Ciric sunt extrem de grave. Decolmatarea defectuoasă și expunerea deșeurilor din anii ’80 afectează direct mediul, ecosistemul și siguranța cetățenilor. La nivel urbanistic, situația Iașului reflectă aceeași lipsă de direcție. „Orașul a ajuns într-o dezvoltare haotică, fără reguli unitare și fără o viziune urbanistică reală. De peste 25 de ani funcționăm cu un PUG din 1999, complet depășit, care nu mai corespunde realității actuale. În loc să fie actualizat și aplicat, a fost ocolit prin PUZ-uri aprobate punctual, în funcție de interese și negocieri. Astfel, dezvoltarea orașului nu mai urmează reguli, ci excepții. Fiecare investitor a construit în funcție de ce a reușit să negocieze, nu în funcție de un cadru clar. Așa s-a ajuns la un oraș fragmentat, incoerent, cu construcții realizate fără o logică urbană. Mai grav, acest sistem funcționează închis. Aceiași actori apar în proiectare, avizare și implementare. Practic, avem un circuit care se auto-validează. Rezultatul este vizibil: blocaje majore în urbanism, investiții întârziate sau abandonate, investitori care pleacă din Iași și un oraș sufocat de trafic și lipsă de predictibilitate”, a transmis consilierul AUR Iași și liderul consilierilor locali AUR, Vasile Pușcașu. „Așa-numitele „8 PUZ-uri centrale”, prezentate ca soluție, sunt blocate de ani de zile. Sunt în faze de fundamentare sau avizare, fără rezultate concrete. Mai mult, aceiași actori implicați în realizarea lor sunt și cei care le analizează. În loc să rezolve problemele, sistemul se blochează singur. Primăria cunoaște aceste probleme, dar alege să nu intervină. Închide ochii și permite perpetuarea unui mecanism care generează haos. Astăzi, Iașul este blocat: în urbanism, în investiții și în trafic. Acest mod de administrare trebuie schimbat. Iașul are nevoie de reguli clare, de un PUG actualizat, de transparență și de responsabilitate. România are nevoie de protejarea resurselor sale strategice și de decizii luate în interes național. Altfel, vom continua să pierdem – și ca oraș, și ca țară”, a transmis deputatul Silviu Gurlui. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Scandal în Parlament. POT acuză că membrii pe care i-a exclus pun bețe în roate partidului. Ce acuzații aduce Ana Maria Gavrilă

scandal-in-parlament-pot-acuza-ca-membrii-pe-care-i-a-exclus-pun-bete-in-roate-partidului.-ce-acuzatii-aduce-ana-maria-gavrila

Anamaria Gavrilă, şefa POT, spune că membrii pe care i-a exclus din partid îi pun bețe în roate, pentru că încă fac parte din grupul parlamentar. Într-un comunicat, lidera POT spune că a transmis conducerii Camerei Deputaţior mai multe solicitări prin care cere ca membrii excluşi din partid să-şi piardă atribuţiile „în cadrul grupului parlamentar POT și nu pot acționa în numele acestuia”. „Potrivit Regulamentului Camerei Deputaților, orice deputat exclus din partid își pierde automat calitatea de membru al grupului parlamentar al partidului și devine deputat neafiliat. În aceste condiții, persoanele excluse nu mai pot exercita atribuții în cadrul grupului parlamentar POT și nu pot acționa în numele acestuia. Menține ca lider al grupului o persoană exclusă din partid. De ce? Pentru a-i folosi în lupta lor cu Ilie Bolojan. Președinta Partidului Oamenilor Tineri, deputata Anamaria Gavrilă, a transmis, conform procedurilor, memorii și notificări către conducerea Camerei Deputaților, prin care a solicitat constatarea efectelor acestor trei excluderi și respectarea prevederilor regulamentare. Grupul parlamentar POT din Camera Deputaților rămâne format din 11 membri, dintre care majoritatea a semnat pentru desemnarea Anamariei Gavrilă în funcția de lider al grupului parlamentar”, mai transmit cei de la POT. RECOMANDAREA AUTORULUI: Ce recomandă speciliștii în situații de urgență. Ghid și kit de supraviețuire în cazul unui cutremur Ce vine peste România, potrivit „Oracolului din Bălcești”. Dumitru Dragomir: “Stai să vezi în septembrie“

Deputaţii au schimbat marţi legea care modifică valabilitatea permiselor de conducere

deputatii-au-schimbat-marti-legea-care-modifica-valabilitatea-permiselor-de-conducere

Deputaţii, reuniţi în Comisia pentru Transporturi și Infrastructură, au adoptat marţi  o inițiativă legislativă care modifică valabilitatea permiselor de conducere, prin introducerea unor reguli diferențiate, în funcție de vârstă. Astfel, permisele pentru categoriile AM, A1, A2, A, B, B1, BE și Tr1 vor avea o valabilitate administrativă de 15 ani, în loc de 10 ani. Pentru șoferii de peste 70 de ani, valabilitatea scade la 5 ani (pentru AM, A1, A2, A, B, B1, BE și Tr1), ceea ce înseamnă evaluări mai frecvente și un plus de siguranță rutieră. Modificarea presupune mai puține drumuri la ghișeu, costuri reduse pentru cetățeni şi o administrație mai eficientă. „Este un echilibru între libertatea de a conduce și responsabilitatea față de toți participanții la trafic. România se aliniază astfel practicilor europene și face un pas clar spre debirocratizare și prevenție. Proiectul va merge mai departe la comisiile sesizate pentru raport comun, apoi în plen pentru dezbatere și vot. Există șanse reale ca, până la finalul acestei sesiuni parlamentare, să își încheie procedura legislativă”, spune Lucian Bode, preşedintele Comisiei din Camera Deputaţilor pentru Infrastructură şi Transporturi. cRECOMANDAREA AUTORULUI: Când se pun avariile, conform Codului Rutier 2026. Responsabilitate în trafic, sau abuz în stația de autobuz Legea este mai aspră cu șoferii, în 2026. Amendă pentru folosirea telefonului la volan. Când se suspendă permisul auto

Deputatul USR Bogdan Rodeanu: Poate privesc lucrurile mai pesimist, dar realitatea e greu de îndulcit

deputatul-usr-bogdan-rodeanu:-poate-privesc-lucrurile-mai-pesimist,-dar-realitatea-e-greu-de-indulcit

Vicepreședintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaților, Bogdan Rodeanu, a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj critic la adresa statului, la începutul noii sesiuni parlamentare. „Început de an, o nouă sesiune parlamentară și o situație de moment clară: un stat care a cheltuit prea mult, a amânat reforme, a complicat lucruri simple și a cerut prea des răbdare cetățenilor fără să ofere rezultate pe măsură. Tocmai de aceea, miza acestui început de sesiune nu este spectacolul politic, ci continuitatea muncii serioase și a reformelor care nu mai pot fi amânate. Poate privesc lucrurile mai pesimist, dar realitatea e greu de îndulcit. Multe dintre reformele despre care vorbim astăzi nu sunt despre progres spectaculos, ci despre supraviețuirea statului. Despre a ține România în picioare după ani de decizii greșite, amânări și risipă”. Condiții de bază ca statul să funcționeze, nu promisiuni de lux Deputatul USR, Bogdan Rodeanu, face trimitere la fosta conducere a țării și susține că refaorma statului este, acum o necesitate. „Am găsit la guvernare un stat obosit, încărcat de cheltuieli inutile, cu reguli schimbate prea des și cu instituții care se mișcă greu, uneori fără direcție. În acest context, reforma nu mai este o opțiune ideologică, ci o necesitate simplă: dacă nu repari acum, mâine se rupe. Dar poate cea mai grea și mai necesară parte rămâne reforma statului. Un stat mai suplu, mai eficient, mai puțin risipitor”, a scris Rodeanu. Deputatul afirmă în mesjul său, că instituțiile care se suprapun și consumă bani publici fără rezultate trebuie reformate sau desființate. Administrația trebuie să fie mai puțin stufoasă și mai funcțională. Bogdan Rodeanu face și o trecere în revistă a domeniilor unde se impune luarea unor decizii. „Justiția trebuie corectată acolo unde a fost slăbită. Apărarea națională, urbanismul, gestionarea resurselor naturale – toate cer decizii clare, asumate, nu amânări strategice. Măsurile pe care le discutăm sunt, în esență, un minim necesar. Sunt lucruri care trebuiau făcute demult și care acum nu mai pot fi evitate. Stabilitatea pentru oameni, reguli clare pentru economie, ordine în administrație – toate sunt condiții de bază ca statul să funcționeze, nu promisiuni de lux. Abia după ce oprești pierderile, pui ordine și recâștigi controlul, poți vorbi cu adevărat despre dezvoltare. Până atunci, munca noastră este una de responsabilitate” a transmis deputatul USR. În încheierea mesajului transmis după revenirea parlamentarilor în activitate, Bogdan Rodeanu transmite că responsabilitatea ce le revine este aceea de a reface încrederea și mai ales de a evita colapsul.

Inițiativa legislativă de la Senat privind incriminarea avortului, criticată: Amintește de Decretul lui Ceaușescu

initiativa-legislativa-de-la-senat-privind-incriminarea-avortului,-criticata:-aminteste-de-decretul-lui-ceausescu

Radu Mihail Ionescu și Monica Ionescu – foști deputați POT, în prezent neafiliați – cer, printr-o inițiativă legislativă, incriminarea avortului. Concret, cei doi deputați cer să fie modificat și completat articolul 202 din Legea nr.286/2009 privind Codul penal după cum urmează: „1. Alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins: (1) Vătămarea fătului, în perioada sarcinii sau în timpul naşterii, prin orice mijloace ori procedee, care a împiedicat instalarea vieţii extrauterine, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 7 ani. 2. După alineatul (3) se introduce un nou alineat, alin. (3^1), cu următorul cuprins: „(3^1) Dispoziţiile privind pedeapsa prevăzută la alin. (3) se aplică și atunci când vătămarea fătului, săvârşită în timpul sarcinii, a avut ca urmare moartea acestuia, dacă aceasta a survenit după împlinirea vârstei de 14 săptămâni a sarcinii”. „Amintește de Decretul 770 a dictatorului Nicolae Ceaușescu” Această inițiativă depusă la Senat a fost criticată de către Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, partidul REPER, dar și de către senatoarea PSD Victoria Stoiciu. Într-un comunicat de presă emis joi, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a criticat inițiativa celor doi parlamentari. Instituția spune că proiectul depus de cei doi foști deputați POT „amintește de Decretul 770 al dictatorului Nicolae Ceaușescu și contravine valorilor fundamentale ale democrației și drepturilor fundamentale ale democrației. (…) Decretul 770 a interzis avortul legal, transformând această procedură într-o practică clandestină, în condiții nesigure. Acesta nu sunt simple cifre, ci semnale dureroase ale suferinței și sacrificiului impus femeilor în numele unor ideologii politice”. Senatoarea PSD Victoria Stoiciu a reacționat la inițiativă prin intermediul unei postări pe pagina sa de Facebook, spunând că aceasta „este o inițiativă perversă, pentru că nu interzice frontal acest drept, dar face pași semnificativi în această direcție”. Concret, explică senatoarea, dacă această lege ar trece, „perioada până la care o femeie ar putea întrerupe sarcina s-ar reduce de la 14 săptămâni la 8. În plus, fătul ar fi considerat persoană”. „România Europeană merge înainte, nu înapoi în comunism” Și partidul REPER a criticat inițiativa care incriminează avortul, susținând același punct de vedere expus de către Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului. „Este inadmisibil ca după 35 de ani de democrație să fim puși în fața unor proiecte care atacă direct drepturile fundamentale ale femeilor. (…) Avortul este un drept fundamental, nu o afacere privată și nu un instrument de control politic. Inițiativele extremiste ale POT și ale extremei drepte sunt inspirate direct din manualul putinist, care urmărește subordonarea femeilor și subminarea democrației”, se arată în poziția oficială a formațiunii politice.