Prima dovadă științifică a existenței ciumei negre în Edinburgh, descoperită pe un schelet

prima-dovada-stiintifica-a-existentei-ciumei-negre-in-edinburgh,-descoperita-pe-un-schelet

Descoperite inițial în 1981 pe terenul Catedralei St Giles, rămășițele au fost supuse unei noi analize detaliate, folosind metode avansate, inclusiv secvențierea ADN-ului antic, analiza izotopică și datarea cu radiocarbon. John Lawson, curatorul de arheologie al Consiliului orașului Edinburgh, a declarat că este o descoperire „foarte interesantă”. Lawson a spus că tânărul a fost îngropat cu grijă, și nu într-un mormânt comun, cum era mai obișnuit pentru victimele din acea perioadă, potrivit BBC. Scheletul, care datează din perioada 1300-1370, care coincide cu perioada ciumei negre, a fost unul dintre cele 115 exhumate în urmă cu aproape 45 de ani pentru a face loc treptelor din interiorul catedralei de pe Royal Mile. De atunci, acestea au fost păstrate în arhivele orașului Noile lucrări asupra cadavrelor medievale au fost comandate ca parte a Edinburgh 900, o sărbătoare de un an a celei de-a 900-a aniversări a orașului. Catedrala, fondată în 1124, a marcat și ea acest moment important. „Acest adolescent are ADN-ul antic al bacteriei Moartea Neagră, al ciumei bubonice, ceea ce este cu adevărat interesant”, a spus Lawson. Boala, care nu ar fi putut fi detectată pe oase, a putut fi identificată doar cu ajutorul testelor moderne de ADN. Lawson a declarat: „Știm că ciuma neagră a existat, dar faptul că acum putem lega această persoană de evenimente istorice este foarte interesant”. Pandemia ciumei negre a fost cauzată în principal de ciuma bubonică. Ciuma bubonică este cel mai frecvent tip de ciumă, cauzată de bacteria Yersinia pestis, caracterizată prin umflarea ganglionilor limfatici. Denumirea de „ciumă neagră” a apărut probabil din cauza leziunilor cutanate și a necrozei țesuturilor (gangrenă) care, în unele cazuri, au făcut ca pielea să devină neagră. Ciumea neagră a fost o pandemie istorică specifică care a cuprins Europa între 1347 și 1353. A fost una dintre cele mai mortale pandemii din istorie, ucigând aproximativ 50 de milioane de oameni în Europa. Schimbare a modului de înțelegre a istoriei Lawson a spus că descoperirea înseamnă că se poate contura o imagine mai clară a acestei perioade istorice. „Fără acest ADN antic, nu am fi știut cum a murit această persoană și, examinând toate cimitirele într-un mod științific adecvat, va fi o schimbare radicală în ceea ce privește modul în care înțelegem și cartografiem istoria noastră”, a adăugat el. Proiectul a utilizat anterior tehnologia de pionierat a experților de la universitățile din Edinburgh, Aberdeen și Dundee pentru a crea restaurări faciale ale unui număr de schelete. Dr. Maria Maclennan, lector senior la Școala de Design, Colegiul de Artă din Edinburgh (ECA) al Universității din Edinburgh, a condus lucrările de restaurare facială. Printre acestea se număra un bărbat îngropat în incinta catedralei în secolul al XII-lea și o femeie care era una dintre cele opt femei îngropate în Capela Fecioarei Maria între secolele al XV-lea și al XVI-lea. Au fost studiați și doi pelerini din secolul al XV-lea. Margaret Graham, coordonatoarea pentru cultură și comunități a Consiliului Local al orașului Edinburgh, a declarat: „Datorită acestei noi cercetări interesante, am putut să înțelegem mai bine viața celor care au trăit într-un capitol atât de important din trecutul nostru. Fiind un oraș vechi, avem o istorie bogată, iar descoperirea unui tânăr care ar fi murit în timpul ciumei negre este o descoperire extrem de importantă. Nu am nicio îndoială că mai avem multe de descoperit și că patrimoniul și poveștile noastre comune vor fi îmbogățite în timp”.

Există cinci tipuri de somn la oameni. Descoperirea ar putea duce la noi terapii pentru depresie și anxietate

exista-cinci-tipuri-de-somn-la-oameni.-descoperirea-ar-putea-duce-la-noi-terapii-pentru-depresie-si-anxietate

Cercetarea, publicată în revista PLOS Biology, a descoperit că fiecare dintre aceste tipuri de somn era legat de diferiți factori, inclusiv stilul de viață, sănătatea mintală și fizică și performanța cognitivă. „Acest lucru subliniază importanța luării în considerare a imaginii complete a somnului unei persoane pentru a ajuta medicii să facă evaluări mai precise și să ghideze tratamentul”, a spus coautoarea studiului, Aurore Perrault, de la Universitatea Concordia. „Dominanța markerilor de sănătate mentală în majoritatea profilurilor nu este surprinzătoare, deoarece somnul este unul dintre cele cinci domenii cheie ale funcționării umane care pot afecta sănătatea mintală”, a declarat Valeria Kebets, o altă autoare a studiului. Până în prezent, majoritatea studiilor privind somnul s-au concentrat pe un singur aspect, cum ar fi durata, examinând modul în care acesta se raportează la un singur rezultat, cum ar fi sănătatea mintală precară, potrivit Independent. Cu toate acestea, prezicerea rezultatelor somnului pe baza mai multor factori diferiți a fost dificilă. În noul studiu, oamenii de știință au evaluat datele a peste 750 de persoane din setul de date al Proiectului Human Connectome, efectuând o analiză bazată pe date a mai multor factori legați de somn. 5 profiluri de somn Oamenii de știință au putut descoperi în total cinci profiluri de somn. Primul este, în general, somnul de proastă calitate, care era corelat cu o sănătate psihologică precară, inclusiv depresie, anxietate și stres. Al doilea este un tip de somn caracterizat prin reziliență, în care somnul de proastă calitate nu era asociat cu probleme psihologice, cum ar fi dificultăți de atenție. Celelalte trei profiluri sunt mai specifice, unul fiind caracterizat aproape în totalitate de durata somnului, deoarece duratele scurte în aceste cazuri erau asociate cu o cogniție mai slabă. S-a constatat că fiecare dintre aceste tipuri de somn este legat de un model unic de activitate cerebrală. Cercetarea a fost posibilă deoarece setul de date al proiectului conținea multiple detalii despre caracteristicile somnului fiecărei persoane, inclusiv imagini ale creierului, date psihologice și sociale. Folosind această abordare, cercetătorii au putut găsi relații între toți acești factori, ceea ce nu se mai făcuse până atunci. Cercetătorii au dat un exemplu, spunând că persoanele care se încadrau în primul profil prezentau o conectivitate nervoasă ridicată între regiunile subcorticale ale creierului implicate în memorie, emoții și plăcere, precum și între zonele creierului implicate în mișcarea corpului și atenție. Noi tratamente pe baza profilurilor de somn Oamenii de știință speră că identificarea profilurilor fiecărui pacient va permite medicilor să ofere tratamente și sprijin mai bine personalizate. „Somnul are multe dimensiuni, nu doar durata acestuia. Analizând peste 700 de tineri adulți, am descoperit cinci „profiluri de somn” distincte, pe baza rapoartelor privind durata somnului, prezența întreruperilor și utilizarea medicamentelor pentru somn”, au scris cercetătorii. „Fiecare profil avea propria legătură distinctivă cu sănătatea, stilul de viață și cogniția și prezenta chiar și trăsături neuroimagistice unice, utilizând RMN funcțional”, au scris ei în studiu.

Un bărbat a descoperit o comoară naturală pe o plajă de la Marea Baltică. I-ar putea aduce 20.000 de euro

un-barbat-a-descoperit-o-comoara-naturala-pe-o-plaja-de-la-marea-baltica-i-ar-putea-aduce-20.000-de-euro

Un bărbat a descoperit o comoară naturală pe o plajă de la Marea Baltică. Pe rețelele de socializare, acesta a încărcat un scurt videoclip în care le arată urmăritorilor săi ce a putut să găsească pe nisipul fin, în nordul Poloniei. O astfel de piesă splendidă i-ar putea aduce 20.000 de euro! Un bărbat pe nume Tomasz Ołdziejewski a devenit viral pe rețelele de socializare, după ce a descoperit o comoară naturală, splendidă, pe o plajă de la Marea Baltică. Descoperirea a fost făcută pe plaja din Jantar, nordul Poloniei. Un bărbat a descoperit o comoară naturală pe o plajă de la Marea Baltică Bărbatul a descoperit o bucată de chihlimbar care care o greutate de peste 2 kilograme. O astfel de descoperire pe plajă, însă, ar putea să îi aducă cel puțin 20.000 de euro. Chihlimbarul este o piatră semiprețioasă care mai poartă denumirea de „Piatra Soarelui”. Descoperirea rară a cetățeanului polonez este una valoroasă. Deși prețul pentru această piatră nu a fost, încă, stabilit, ar putea valora zeci de mii de zloți polonezi. Un bărbat a găsit o bucată de chihlimbar de peste 2 kilograme / sursă foto: capturi video Facebook În general, experții susțin că bucățile de chihlimbar ar putea fi găsite primăvara și toamna pe plajele care au deschidere la Marea Baltică. Astfel de bucăți de pietre semiprețioase sunt aduse la mal în urma furtunilor, arată Libertatea. „Fiecare și-ar dori să găsească o asemenea comoară”, este precizat în postare. Chihlimbarul mai poate fi găsit și sub denumirea de „Ambră Galbenă” sau „Succin”. De cele mai multe ori, prezintă nuanțe galbene, translucide sau opace. Altfel, piatra poate prezenta incluziuni verzui sau de culoare albastră, în funcție de zona de proveniență. De exemplu, chihlimbarul cu accent verzui sau albăstrui poate proveni din Republica Dominicană. Vezi și: Descoperire rară în Canalul Mânecii. RESTAURANTUL unui pachebot de lux din Primul Război Mondial, găsit conservat aproape perfect Descoperire valoroasă în Vrancea. Ce au găsit arheologii după săpăturile din comuna Movilița Sursă foto: Shutterstock (caracter ilustrativ), Facebook A căpătat experiență în trustul Intact Media Group și a activat, ulterior, în echipa Kanal D. În 2019 s-a alăturat trustului Gândul Media Network, semnând articole în CIAO, VERDICT, CANCAN … vezi toate articolele

DESCOPERIRE spectaculoasă în epava unei nave din Al Doilea Război Mondial: o frescă unică și un automobil misterios! Cui aparțineau, de fapt

descoperire-spectaculoasa-in-epava-unei-nave-din-al-doilea-razboi-mondial:-o-fresca-unica-si-un-automobil-misterios!-cui-apartineau,-de-fapt

O expediție recentă desfășurată de o echipă de la Administrația Națională Oceanică și Atmosferică (NOAA) a scos la lumină comori neașteptate din adâncuri. Cercetătorii au explorat epava unei nave militare americane scufundate în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial și au făcut descoperiri care readuc istoria la viață într-un mod spectaculos. Printre rămășițele metalice și structurile colapsate ale vasului, specialiștii au identificat o frescă pictată manual, perfect conservată, veche de 83 de ani. Un automobil „fantomă”, găsit într-un loc imposibil Aceasta, intitulată sugestiv „Harta croazierelor”, reprezintă traseele efectuate de navă în perioada în care era activă. Măsurând aproximativ 13 metri lungime și 4 metri lățime, fresca se află pe peretele interior al unuia dintre lifturile navei și, până acum, fusese cunoscută doar din fotografii de arhivă. Și mai intrigantă a fost descoperirea unui automobil vechi, un Ford Super Deluxe „Woody”, din anii 1940-1941, aflat în hangarul navei. Vopsită în negru și purtând plăcuțe cu inscripția „SHIP SERVICE_NAVY”, mașina pare să fi fost folosită de înalți ofițeri ai echipajului în escale portuare. Prezența autoturismului în acel spațiu ridică numeroase semne de întrebare, mai ales în contextul în care, înainte de scufundare, echipajul a fost nevoit să arunce peste bord multe echipamente grele – inclusiv avioane și artilerie antiaeriană. Totuși, automobilul a rămas la bord, devenind o enigmă pe care istoricii încearcă acum să o dezlege. Povestea naufragiului, în cifre și fapte Nava a fost grav avariată în mai 1942, în urma unei confruntări navale importante, fiind ulterior reparată rapid și trimisă din nou în luptă. În timpul unei bătălii decisive din Pacific, a fost din nou ținta unui atac aerian, urmat de un asalt cu torpile. În ciuda eforturilor disperate ale echipajului, nava s-a scufundat, iar epava a rămas neatinsă timp de mai bine de o jumătate de secol. A fost redescoperită abia în 1998 de o echipă condusă de celebrul oceanograf Robert Ballard, potrivit The Independent. Însă abia acum, în 2025, descoperirile de la bord aduc în fața publicului detalii uimitoare și neașteptate despre viața la bord și ultimele zile ale navei. CITEȘTE ȘI: Animalul care merge pe apă ca IISUS Hristos. Cum explică știința acest fenomen spectaculos Dosar CIA. Adevărul despre cei 23 de soldați sovietici pietrificați de extratereștri după doborârea unui OZN Laurențiu Teodorescu este un jurnalist cu experienta, care a debutat in presa scrisa din Romania in anul 2000. De-a lungul carierei, a colaborat cu mai multe publicatii, atat din presa scrisa, cat si … vezi toate articolele