Guvernul anunță restituirea parțială a despăgubirilor primite după jaful Coifului de la Coțofenești și al brățărilor dacice

guvernul-anunta-restituirea-partiala-a-despagubirilor-primite-dupa-jaful-coifului-de-la-cotofenesti-si-al-bratarilor-dacice

Ioana Dogioiu a declarat că autoritățile se concentrează în prezent pe evaluarea obiectelor de patrimoniu recuperate.  În plus, purtătoarea de cuvânt a precizat că o parte din suma primită ca despăgubiri va acoperi costul evaluării, dar și contravaloarea brățării dacice care nu a fost returnată.  „Din banii respectivi, în primul rând se va face o evaluare a stării obiectelor găsite. Înțeleg că la coif ar fi minime probleme în zona obrăzarului, dar absolut nesemnificative. După ce se va face evaluarea, se vor face eventuale reparații necesare. Se va scădea, desigur, cea de-a treia brățară, dacă până atunci nu va fi găsită. Și minus acești bani, suma, sigur, va fi restituită”, a declarat Dogioiu, vineri, într-o conferință de presă.  Potrivit declarațiilor făcute de Oana Țoiu, ministrul Afacerilor Externe, este vorba de o sumă de 5,85 milioane de euro.   Autoritățile olandeze au anunțat, joi, că două brățări și coiful de la Coțofenești au fost recuperate.  Tezaurul dacic fusese furat la sfârșitul lunii ianuarie 2025 din Muzeul Drents.

Care a fost cea mai mare despăgubire din România în baza unei asigurări de călătorie, în 2025. Un turist a beneficiat de ea, în primul semestru

care-a-fost-cea-mai-mare-despagubire-din-romania-in-baza-unei-asigurari-de-calatorie,-in-2025.-un-turist-a-beneficiat-de-ea,-in-primul-semestru

Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR) a anunțat, recent, care a fost cea mai mare despăgubire achitată în primul semestru al acestui an în baza unei asigurări de călătorie. „Zilnic, 50 de turişti asiguraţi au beneficiat, în medie, de despăgubiri în baza asigurărilor de călătorie – pentru situaţii neprevăzute care, altfel, le-ar fi putut afecta grav bugetul personal. Spre exemplu, cea mai mare despăgubire achitată în primul semestru al acestui an în baza unei asigurări de călătorie a fost de 50.000 euro”, arată datele UNSAR. Suma a fost destinată refacerii stării de sănătate a unui turist care a suferit un accident în afara ţării, potrivit News.ro. „Asigurările de călătorie sunt un sprijin real atunci când sănătatea sau siguranţa fiecăruia dintre noi este pusă în pericol”, a precizat Alexandru Ciuncan, preşedinte & director general al UNSAR. De asemenea, valoarea totală a celor mai mari 10 despăgubiri achitate a depăşit 400.000 euro (circa 2 milioane lei), ceea ce înseamnă o medie de peste 40.000 euro (circa 206.000 lei) pentru fiecare dosar de daună. FOTO – Caracter ilustrativ Din acest TOP 10 al despăgubirilor, cinci dintre ele au fost acordate pentru cheltuieli medicale generate de îmbolnăviri, patru pentru accidente, iar una a vizat răspunderea civilă a turistului faţă de o terţă persoană. Aceste situaţii ilustrează importanţa unei asigurări de călătorie, care să ofere protecţie completă şi rapidă, dar aarată și diversitatea riscurilor cu care se pot confrunta turiştii, mai scrie sursa citată. „Când accidentele sau îmbolnăvirile apar departe de casă, asigurările de călătorie fac diferenţa între un incident gestionabil şi o povară financiară de multe ori greu de suportat”, a precizat Alina Bărbulescu, coordonator secţiuni asigurări generale în cadrul UNSAR. Cine este UNSAR Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România a fost înfiinţată în anul 1994 și reprezintă 21 de companii de profil, care dețin o pondere de peste 90% din piaţa locală de asigurări. Activitatea UNSAR are drept obiectiv apărarea şi reprezentarea intereselor asigurătorilor şi reasigurătorilor din țara noastră, participarea la îmbunătăţirea cadrului legislativ în domeniul asigurărilor, promovarea activităţii de asigurări în România şi a dezvoltării durabile a industriei de profil pe plan intern şi internaţional. Din anul 2007, UNSAR este membru cu drepturi depline al Federaţiei Asigurătorilor şi Reasigurătorilor Europeni – Insurance Europe. Asigurătorii din România plătesc despăgubiri de 6,5 milioane euro în fiecare zi calendaristică.

Ciprian Ciucu anunță că un dezvoltator imobiliar îi cere prin proces suma de 27 milioane de euro: E nițel șocant

ciprian-ciucu-anunta-ca-un-dezvoltator-imobiliar-ii-cere-prin-proces-suma-de-27-milioane-de-euro:-e-nitel-socant

Ciprian Ciucu a făcut anunțul marți dimineață, pe Facebook. Primarul Sectorului se declară șocat de solicitare, mai ales de nivelul despăgubirii solicitat de dezvoltatorul imobiliar. El susține că nivelul despăgubirii reprezintă un record și o depășește pe cea solicitată fostului primar general Nicușor Dan. „E nițel șocant, recunosc. Un dezvoltator imobiliar m-a dat în judecată și îmi cere 27.000.000 de euro. Până acum recordul fusese deținut de dl. Primar General, Nicușor Dan, căruia i se imputa o sumă de vreo 15.000.000 euro”, a scris Ciprian Ciucu pe rețeaua de socializare. El a dezvăluit faptul că procesul a început în primăvară și că citația a venit în toamnă. Ciucu a promis că va reveni cu detalii. „Procesul a fost deschis în luna martie, dar abia acum am fost citat. Voi reveni cu detalii”, a adăugat Ciprian Ciucu. Primarul mai anunță că se află într-o situație complicată. „Sunt în acea situație în care nu vreau să fi supărat prea tare judecătorii”, a precizat Ciprian Ciucu.

Un pasager american a obținut peste 8 milioane de euro despăgubire, după ce a suferit două accidente vasculare, în timpul unui zbor

un-pasager-american-a-obtinut-peste-8-milioane-de-euro-despagubire,-dupa-ce-a-suferit-doua-accidente-vasculare,-in-timpul-unui-zbor

Un pasager american a obținut circa 8,1 milioane de euro despăgubire, după ce a suferit două accidente vasculare (AVC) legate de un zbor American Airlines, pe ruta Miami-Madrid. Decizia s-a pronunțat la data de 18 septembrie 2025, de către un juriu federal, la aproape patru ani după producerea incidentului petrecut în noiembrie 2021, conform New York Post. Conform plângerii depuse în instanță, înainte de a se îmbarca, Jesus Plasencia, în vârstă de 67 de ani, a suferit un AVC ușor: nu mai putea vorbi și nu își mai putea ține în mână telefonul. Soția lui a alertat o însoțitoare de bord și pilotul, dar, conform documentelor, ei ar fi „glumit” și au permis totuși decolarea. Dar în timpul zborului, bărbatul a suferit un al doilea AVC, însă mult mai grav. Iar la sosirea în Spania, a fost internat vreme de trei săptămâni. De atunci, el nu mai poate vorbi sau scrie și a devenit total dependent de ajutorul celor din jur. foto ilustrativa: sursa foto: Envato În anul 2023, cuplul a dat în judecată compania, cu argumentul că echipajul nu și-a respectat propriile protocoale interne de siguranță. De altfel, regulile American Airlines impun personalului de cabină să alerteze rapid o echipă medicală, în caz de suspiciune în ce privește starea de sănătate a unui pasager. În cazul de față, echipajul s-ar fi limitat să le ceară pasagerilor din apropiere să-l supravegheze pe bărbat, fără să-l informeze pe comandantul de bord, care ar fi putut lua în considerare o deviere a rutei pentru o intervenție medicală rapidă, în vederea reducerii sechelelor. Pe 18 septembrie 2025, juriul federal a constatat că compania aeriană nu și-a respectat regulile interne și a dispus la plata despăgubirilor către cuplu: 9,6 milioane de dolari. Compania aeriană contestă însă decizia și ia in calcul un apel: „Siguranța și starea de bine a pasagerilor noștri sunt prioritatea noastră absolută. Deși respectăm decizia juriului, nu suntem de acord cu verdictul și evaluăm în prezent pașii următori.” Autorul recomandă: SCANDAL într-un avion al companiei Wizz, care venea de la Bruxelles la Bucureşti. Un pasager român a lovit echipajul şi a strigat diverse mesaje Pasager salvat de la MOARTE, chiar înainte de îmbarcare, pe un aeroport din Italia

Deputat AUR, după despăgubirea pentru coiful de la Coțofenești furat: Aurul se plătește cu bani, dar memoria și identitatea nu au preț

deputat-aur,-dupa-despagubirea-pentru-coiful-de-la-cotofenesti-furat:-aurul-se-plateste-cu-bani,-dar-memoria-si-identitatea-nu-au-pret

Mihai Neamțu atrage atenția asupra faptului că furtul tezaurului care include coiful de la Coțofănești a fost, de la început, „un act de barbarie culturală, un atentat nu doar la adresa patrimoniului României, ci și la memoria colectivă a întregii Europe”. „Când cineva îndrăznește să fure o piesă-unicat, veche de peste două milenii, nu vorbim doar despre un delict penal, ci despre o crimă împotriva istoriei și a identității noastre naționale. Descoperit în 1929, coiful din aur masiv al geților este una dintre cele mai spectaculoase dovezi ale rafinamentului artistic și religios al strămoșilor noștri. Scenele de sacrificiu și simbolurile solare nu sunt simple ornamente, ci mărturii ale unei lumi spirituale complexe, ale unei civilizații care a lăsat urme adânci în cultura europeană. Este ca și cum cineva ar smulge o pagină din cronica neamului și ar arunca-o în întunericul pieței negre. În secolul XXI, când avem convenții internaționale și mecanisme de protecție a patrimoniului, astfel de furturi sunt cu atât mai scandaloase. Ele arată lăcomia fără margini a celor care reduc istoria la câteva lingouri de aur. O astfel de mentalitate transformă patrimoniul în pradă și cultura în monedă de schimb”, spune Neamțu. Deputatul consideră că se impune pedepsirea celor vinovați Deputatul AUR adaugă că despăgubirea de 5,7 milioane de euro, „oricât de semnificativă pare pe hârtie, nu poate vindeca rana lăsată de acest furt”. „Aurul se plătește cu bani, dar memoria și identitatea nu au preț. Singura compensație reală este recuperarea efectivă a coifului și readucerea lui în fața poporului român. Acest furt trebuie să ne mobilizeze pe toți: autorități, instituții culturale și opinie publică. România are datoria să-și apere patrimoniul cu aceeași fermitate cu care își apără frontierele”, mai spune Mihai Neamțu. Acesta este de părere că se impune pedepsirea exemplară a celor vinovați; întărirea cooperării internaționale pentru stoparea traficului de artefacte; dar și educarea tinerei generații în spiritul respectului față de patrimoniu. „Ca președinte al Comisiei de Cultură, condamn fără echivoc acest furt care ne-a lovit în inima istoriei. România nu poate accepta ca moștenirea sa geto-dacică să fie batjocorită. Coiful de la Coțofănești trebuie să se întoarcă acasă, iar acest episod rușinos trebuie să ne întărească hotărârea de a apăra fiecare comoară a neamului”, a declarat Mihai Neamțu, deputat AUR. Statul român, despăgubit cu 5,7 milioane de euro pentru furtul tezaurului dacic Statul român a fost despăgubit cu 5,7 milioane de euro pentru tezaurul furat din Olanda, din care face parte Coiful de la Coțofenești, un obiect cu valoare inestimabilă, precum și trei brățări dacice. Banii au ajuns deja la Muzeul Național de Istorie. Coiful de la Coțofenești și cele trei brățări dacice au fost furate în noaptea de 24 spre 25 ianuarie, din Muzeul Drents, Olanda, care găzduia expoziția „Dacia, imperiu de aur și argint”, care se aflau într-o expoziție în muzeul olandez.

Meta își freacă palmele de fericire. Suma colosală pe care urmează să o primească după câștigarea unui proces fără precedent

meta-isi-freaca-palmele-de-fericire.-suma-colosala-pe-care-urmeaza-sa-o-primeasca-dupa-castigarea-unui-proces-fara-precedent

Un juriu federal din SUA a decis, pe 7 mai 2025, că firma israeliană NSO Group trebuie să achite despăgubiri în valoare totală de 168 de milioane de dolari companiei WhatsApp, deținută de Meta. Verdictul vine în urma acuzațiilor potrivit cărora NSO a exploatat o vulnerabilitate gravă din aplicația de mesagerie pentru a distribui spyware-ul Pegasus către peste 1.400 de utilizatori din întreaga lume. Procesul a fost intentat de WhatsApp încă din 2019, după ce s-a descoperit că Pegasus fusese folosit pentru a viza jurnaliști, activiști pentru drepturile omului și dizidenți politici. Potrivit documentelor prezentate în instanță, atacul a folosit o breșă zero-day (CVE-2019-3568, scor CVSS: 9.8) în sistemul de apeluri vocale al WhatsApp. Vulnerabilitatea a permis instalarea software-ului Pegasus printr-un simplu apel telefonic, chiar dacă utilizatorul nu răspundea. Instanța a stabilit că în luna mai 2019, Pegasus a fost livrat prin serverele WhatsApp din California în cel puțin 43 de ocazii. Cei mai mulți utilizatori vizați s-au aflat în Mexic (456), India (100), Bahrain (82), Maroc (69) și Pakistan (58), dar în total au fost afectate persoane din 51 de țări, informează The Hacker News. Se cere responsabilitate, care sunt consecințele legale Judecătoarea Phyllis J. Hamilton a respins argumentele NSO potrivit cărora compania nu controlează modul în care clienții utilizează software-ul. Ea a adăugat că nu se poate pretinde o intenție nobilă, cum ar fi combaterea terorismului și, simultan, să se evite responsabilitatea pentru abuzuri. Juriul a acordat WhatsApp despăgubiri punitive în valoare de 167.254.000 de dolari, alături de 444.719 de dolari ca despăgubiri compensatorii pentru eforturile tehnice depuse de companie în contracararea atacurilor. Will Cathcart, directorul WhatsApp, a declarat că verdictul reprezintă „un avertisment esențial pentru întreaga industrie de spyware” și a precizat că următorul pas este obținerea unei hotărâri judecătorești care să interzică definitiv NSO să mai acceseze serviciile WhatsApp. Un caz care ar putea crea un precedent pentru apărarea drepturilor digitale Meta a anunțat că va dona o parte din compensații organizațiilor care luptă pentru protejarea drepturilor digitale ale cetățenilor. În ciuda sancțiunilor impuse de guvernul SUA încă din 2021, NSO a transmis că intenționează să conteste decizia, susținând că tehnologia sa este vitală în prevenirea criminalității și terorismului. Acest caz marchează un moment de referință în apărarea vieții private și stabilește un precedent juridic important împotriva utilizării ilegale a tehnologiilor de supraveghere.