Boicot la meciurile lui Dinamo, după scandalul legat de noua siglă. Ce au anunțat peluzele Cătălin Hîldan și FCD Sud

boicot-la-meciurile-lui-dinamo,-dupa-scandalul-legat-de-noua-sigla.-ce-au-anuntat-peluzele-catalin-hildan-si-fcd-sud

Peluzele Cătălin Hîldan și FCD Sud au anunțat că nu intră pe stadion la următorul meci al lui Dinamo. Decizia a fost luată în semn de protest față de noua siglă prezentată de club și față de modul în care situația a fost gestionată. Galeriile echipei Dinamo vor să boicoteze următoarele meciuri ale alb-roșiilor Liderii galeriei au emis un comunicat în care susțin că poziția lor asupra noii identități vizuale a fost deja clar exprimată de la bun început și așteaptă acum din partea clubului o nouă propunere.   „Cu toate că a existat o reacție din partea clubului, aceasta pare să fi fost una formală, pseudo-argumentativă pentru situația creată, dar fără o soluție reală pentru viitor. Nu doar că nu a fost prezentată o altă propunere de siglă, dar nici nu a fost prezentată o dată la care să o așteptăm și nici măcar un plan concret care să arate că lucrurile se îndreaptă în direcția solicitată”, se arată în comunicat.  Grupurile de suporteri care alcătuiesc FCD SUD și Peluza Cătălin Hîldan nu vor intra pe stadion  Fanii mai susțin că „ADN-ul spiritului dinamovist” este afectat de noua schimbare și că nu vor accepta compromisuri când este vorba despre identitatea clubului.   În semn de protest acești au anunțat că sunt deciși să nu intre în stadion la următorul meci „grupurile de suporteri care alcătuiesc FCD SUD și Peluza Cătălin Hîldan nu vor intra pe stadion, dar vor fi în continuare prezente lângă echipă, la porțile stadionului, deoarece dragostea pentru culori și emblemă nu se negociază”.  Cele două galerii au precizat că vor menține poziția până în momentul în care vor vedea o „decizie fermă și o acțiune palpabilă și transparentă din cauza clubului”, în legătură cu noua siglă a clubului. De asemenea, i-au invitat pe toți cei care nu sunt de acord cu noua schimbare să li se alăture duminică, 11 mai, la meciul cu FC Argeș, iar punctul de întâlnire va fi Biserica Cașin, începând cu ora 18:00.   Recomandările autorului:

Timișoara a pierdut finala Cupei României cu Dinamo. Primarul Dominic Fritz, huiduit copios în propriul oraș

timisoara-a-pierdut-finala-cupei-romaniei-cu-dinamo.-primarul-dominic-fritz,-huiduit-copios-in-propriul-oras

Dinamo București a câștigat cu scorul de 29-27 finala Cupei României de handbal masculin de la Timișoara, într-o sală care s-a umplut la ultimul meci al turneului Final Four. „Roș-albii” au dominat meciul mai pregnant decât o arată diferența finală, una redusă doar spre sfârșitul meciului, iar în acest an FRH a ales să politizeze mult festivitatea de premiere, lucru taxat de public. În finala mică, a câștigat Minaur Baia Mare, cu scorul de 32-28. Misiune relativ ușoară pentru maramureșeni Deși era echipa de prima ligă, Minaur nu a jucat prea bine în debutul meciului, iar Steaua, montată să arate că este deja o echipă de Liga Zimbrilor, și înainte de revenirea în primul eșalon, a condus. La pauză, s-a intrat cu 15-16 pentru Minaur. În repriza a doua, steliștii nu prea au mai putut să revină, iar maramureșenii au mărit diferența de scor. Eric Pop a fost declarat jucătorul meciului la Minaur, iar Ovidiu Irimia, la Steaua. „Voiam să terminăm un pic mai bine. Am avut șansa să revenim la 2 goluri, am avut o ratare unu la unu cu portarul. Asta a făcut diferența: ratările noastre și greșelile neforțate”, a declarat Ionuț Georgescu, antrenorul Stelei. Nuno Farelo a avut cuvinte de laudă și pentru adversar. „Este un meci pe care l-am câștigat. Sunt mulțumit. Toată lumea credea că va fi ușor, pentru că Steaua e o echipă de liga secundă. Eu am crezut exact contrariul. Cred că au jucat bine azi decât împotriva Timișoarei”, a precizat antrenorul de la Baia Mare. Sala s-a umplut pentru marea finală După ce multe locuri au rămas libere la semifinale și la finala mică, după orele prânzului s-au luat toate biletele ce garantau accesul la jocurile de duminică (ambele). Astfel, SCM Poli Timișoara a jucat cu o sală plină și cu galeria de la fotbal alături contra campioanei en-titre Dinamo. Liderul din campionat s-a desprins însă destul de ușor, cu atacuri foarte incisive. Însă, și Poli a fost extrem de motivată, iar în minutul 12, după 5 minute fără gol pentru bucureșteni, Manojlovic a egalat la 5. Dinamo a revenit la o diferență confortabilă și de 3 goluri lesne. Ajutată și de portarul Dan Vasile, Timișoara s-a putut ține scai de Dinamo și a intrat cu 14-15 la pauză, după un gol reușit de Szasz. Dinamo a accelerat mereu când a trebuit Deși sala o susține puternic pe Poli, Dinamo a călcat accelerația major la revenirea de la vestiare și s-a dus și la 6 goluri, când a fost 18-24. Cu un elan de echipă mare și un Bellahcene ce a „betonat” poarta din minutul 55, de la 23-29, după ce începuse să scadă din cadență, Dinamo nu a mai înscris. Dar, nici nu a mai fost nevoie. Marius Sadoveac a primit titlul de jucătorul meciului la Poli, iar Daniel Stanciuc, la Dinamo. „A fost o luptă mare, așa cum ne așteptam. În Cupă, dacă nu ucizi, mori. Nu ai altă opțiune! Să jucăm în această atmosferă extraordinară a fost grozav, dar am condus și cu 6 goluri și am meritat victoria. E clar!”, a spus Paulo Pereira, antrenorul lui Dinamo. Buricea a pierdut, dar și-a îndeplinit visul Antrenorul Timișoarei vede câștigul mare în amploarea evenimentului sportiv într-un oraș care nu a umplut până acum sala la handbal. „Nebunie mare, da. Dar, cred că v-a fost dor să vedeți o nebunie de genul acesta în Timișoara după foarte mult timp. O nebunie frumoasă, care se putea termina mai bine. Ei sunt, totuși, echipa cu mai multă experiență internațională, foarte multe schimbări pe același nivel. Dar, faptul că am fost atât de aproape, faptul că ne-am ridicat nivelul unei finale contra unei echipe de Champions League într-o atmosferă incendiară… Sincer să fiu, acesta a fost visul meu când am venit la Timișoara, să văd o sală arhiplină care va juca cu un trofeu pe masă. Și, sincer, mi s-a îndeplinit foarte repede”, a precizat Buricea. Premiere cu huiduieli La final de Final Four, s-au dat și mai multe distincții onorifice. Branko Vujovic, cu 14 goluri marcate la turneu, a primit trofeul de golgheter. Cel mai bun portar a fost declarat Dan Vasile de la Poli, iar Pedro Valdes de la Dinamo a primit premiul de cel mai bun apărător. Daniel Stanciuc, un produs handbalistic al Sucevei, a primit premiul de MVP al turneului, la 22 de ani. „Nu mă gândesc în special la lucrul acesta. Sunt extrem de fericit când reușesc să-mi ajut echipa, că joc, că mă impun ușor-ușor”, a spus Stanciuc. Ca „bilă neagră” pentru acest turneu, deși Timișoara are mulți foști handbaliști importanți, FRH nu s-a gândit să implice foste glorii la premiere. A făcut-o cu politicieni, în schimb. Iar dacă prefecta de Timiș Elena Micicoi (USR) a scăpat de huiduieli, la fel ca și viceprimara Paula Romocean (din același partid), în ziua semifinalei, duminică, primarul Dominic Fritz și viceprimarul Ruben Lațcău, tot din USR, au fost huiduiți copios, și nu doar din galerie.

Primăria Sectorului 2 anunță cofinanțarea noului stadion Dinamo, dar și deschiderea unui nou parc sportiv

primaria-sectorului-2-anunta-cofinantarea-noului-stadion-dinamo,-dar-si-deschiderea-unui-nou-parc-sportiv

Potrivit anunțului dat de primar, Sectorul 2 va contribui cu o finanțare de 25 de milioane de euro, sumă care va fi eșalonată în trei ani. „Până la finalul lui 2027 vom aloca peste 80 de milioane de lei, astfel încât lucrările să se desfăşoare în ritmul solicitat de Guvernul României și să evităm orice blocaj financiar. Implicarea Sectorului 2 este decisivă pentru realizarea proiectului. După patru luni de analiză și discuții tehnice cu CS Dinamo, am construit o formulă de colaborare care acoperă atât investiția, cât și utilizarea eficientă a viitoarei infrastructuri”, a declarat Rareș Hopincă, în anunțul dat pe pagina Facebook.  Odată cu dezvoltarea arenei, Primăria Sectorului 2 plănuiește să deschidă și un nou parc sportiv Dinamo de aproape 20 ha, care va include: pistă de alergare de 2 km, zone pentru sport de masă și antrenament, atât pentru copii, cât și pentru seniori, dar și zone de relaxare și petrecere a timpului liber. De asemenea, proiectul noului parc are în vedere și atât reamenajarea, cât și extinderea spațiilor verzi. Prin noul protocol cu Dinamo, elevii din Sectorul 2 vor avea acces gratuit la: până la 30% din bilete la competițiile sportive organizate de club (fotbal, handbal, volei, baschet etc.); tabere sportive de vară; sesiuni dedicate de inițiere și pregătire sportivă; competiții între școli; vizite educative și acces la Muzeul Sportiv Dinamo; activități dedicate în cadrul programelor „Săptămâna Altfel” și „Săptămâna Verde”; traininguri pentru profesorii de educație fizică din Sectorul 2. Cele două proiecte, respectiv Arena Multifuncțională Dinamo, dar și parcul sportiv vor fi supuse votului în ședința de Consiliu Local care va avea loc marți, 16 decembrie. „Obiectivul este crearea unui centru sportiv deschis, funcțional și integrat în viața comunității, utilizat zilnic de un număr cât mai mare de oameni. Prin acest demers, Sectorul 2 devine un actor important în modernizarea infrastructurii sportive a Capitalei”, a scris Rareș Hopincă. 

Dinamo, la un pas să rămână fără siglă?! Va fi scoasă la licitație. Nici nu mai au voie să o folosească

dinamo,-la-un-pas-sa-ramana-fara-sigla?!-va-fi-scoasa-la-licitatie.-nici-nu-mai-au-voie-sa-o-foloseasca

Falimentul ACS FC Dinamo, asociația sportivă care deținea celebra emblemă cu doi câini roșii, deschide un nou front în războiul din Ștefan cel Mare. Ultima decizie a instanței, venită în 12 noiembrie, riscă să aducă la licitație emblema tradițională a clubului. Judecătorii au decis, în urmă cu două zile, intrare în faliment a AFC Dinamo din cauza datoriilor neacoperite și a nerespectării planului de reorganizare. Dănuț Lupu: „Sigla lui Dinamo va fi scoasă la licitație” Dănuț Lupu, fost internațional și om apropiat de culorile alb-roșii, este convins că situația va deveni mult mai gravă decât pare la prima vedere. „Sigla o vor scoate la licitație. Nu știu un preț, dar va fi dorită de cei din Liga 1. Am impresia că acum nici ei (n.r. – FC Dinamo) nu mai au voie să o folosească. Sunt termeni și condiții pe care nu le dețin”, a declarat Lupu pentru iamsport.ro. Mai departe, fosta glorie din „Groapă” a dezvăluit și că Nicolae Badea ar fi încercat să achite datoriile AFC înainte de declararea falimentului, dar ANAF ar fi refuzat această variantă. Istoria siglei cu doi câini roșii devine o adevărată saga. În 2022, clubul a inițiat un amplu proces de consultare pentru alegerea unei noi embleme. Atunci, suporteri din DDB, legende ale clubului, jucători, antrenori și reprezentanți ai departamentului de marketing au votat între cinci propuneri. În final, a fost aleasă o siglă modernă, în formă de scut, cu o litera „D” mare în centru și detalii aurii. Acea emblemă trebuia introdusă în vara lui 2022, când FC Dinamo a retrogradat în Liga 2, dar conducerea a renunțat în ultimul moment la schimbare. Motivul: a avut voie să folosească în continuare sigla cu cei doi câini roșii. La vremea respectivă, administratorul judiciar Răzvan Zăvăleanu a încercat să ofere o explicație privind confuzia apărută în privința utilizării numelui și a imaginii clubului Dinamo: „Aș vrea să fac o precizare. Este vorba despre interzicerea de a folosi sintagma «FC Dinamo», nu «Dinamo». Marca Dinamo nu este o marcă exclusivă, ea mai este deținută și de alte entități. Este vorba, în primul rând, despre folosirea comercială a siglei cu câinii roșii, nu despre denumirea Dinamo, pentru că, până la urmă, nu contează că e FC sau CS. Important este numele Dinamo, însă vorbim despre utilizarea siglei în scopuri comerciale. Trebuie să spun că această încurcătură, cu mai multe cluburi care poartă numele Dinamo, nu este o situație pe care ne-o dorim. De o bună bucată de timp am început demersuri pentru un rebranding, mai ales având în vedere faptul că Dinamo 1948 nu deține actuala siglă, care este destul de veche. Probabil că sigla se va schimba, pentru ca lucrurile să fie clare, fiindcă în prezent sunt prea multe echipe care poartă numele Dinamo”. Ce înseamnă dacă Dinamo pierde emblema? În situația nefericită în care FC Dinamo pierde sigla istorică la licitație, lucrurile se complică puternic pentru clubul din Superligă. Iată primele consecințe serioase: FC Dinamo nu va mai putea purta pe echipamentele oficiale sigla cu doi câini roșii; va pierde drepturile comerciale (merchandising, branding); va fi obligată să adopte definitiv o altă emblemă. Acesta este doar un nou episod tensionat dintr-o poveste care pare departe de final. Dinamo încearcă de ani buni să-și recapete stabilitatea și identitatea, dar drumul este lung și anevoios. RECOMANDAREA AUTORULUI: Dispare FC Dinamo. Tribunalul București a dispus intrarea în FALIMENT. Ce se întâmplă cu acțiunile și cu marca După ce a bătut-o pe FCSB, așteaptă să fie sunat de Dinamo: „Vin cu bucurie”

Dinamo, victorie la scor de forfait la Ploiești, 3-0 cu Petrolul. De ce este NEMULȚUMIT croatul Zeljko Kopic

dinamo,-victorie-la-scor-de-forfait-la-ploiesti,-3-0-cu-petrolul.-de-ce-este-nemultumit-croatul-zeljko-kopic

Dinamo București s-a impus în deplasarea de la Ploiești la scor de forfait, 3-0 pe terenul Petrolului, în etapa a 9-a Superligii. În urma acestei victorii, „câinii” au urcat pe locul 3 în clasament. Cu toate că echipa sa a arătat un joc solid, antrenorul croat Zeljko Kopic a fost nemulțumit după meci. Ce nemulțumiri are Kopic Pe „Ilie Oană”, scorul a fost deschis de Cârjan, în minutul 45. După o oră de joc, Armstrong a punctat pentru 2-0, iar în cel de-al treilea minut de prelungiri Sivis a închis tabela, 3-0 pentru Dinamo. La finalul partidei, antrenorul oaspeților, Zeljko Kopic, s-a arătat nemulțumit de un aspect – subțirimea lotului, după cum a dat de înțeles croatul. Tehnicianul „câinilor” mai vrea transferuri la echipă și a cerut conducerii să se ocupe de asta. „Petrolul a fost fantastică în defensivă în prima repriză. Ei au câștigat dueluri, noi am avut posesie fără ocazii. Prima oară când am reușit o pasă progresivă, am marcat. Am făcut rectificări la pauză, am jucat între linii mult mai eficient. Petrolul s-a deschis, am avut mai mult spațiu. Am meritat victoria, jucătorii merită tot, a fost fantastic suportul fanilor. Suntem în formă bună. Echipa a lucrat bine în astea două săptămâni. Avem încredere, simțim asta în fiecare pasă, în fiecare acțiune. Acum trebuie să ne recuperăm. Sunt unii fotbaliști care nu sunt la nivel maxim. Nu suntem top, dar suntem bine. Opruț a avut probleme cu accidentările, Sivis la fel, nu sunt toți jucătorii la același nivel fizic. Avem nevoie de jucători, vor veni meciurile de Cupă. Va crește nivelul de oboseală, mai avem nevoie de 2-3 jucători. Încă nu am reușit să-i aducem. Vorbim, știm unde suntem, știm ce avem nevoie. Vom vedea ce vom face. Acum vreau să rămân cu picioarele pe pământ, să facem tot ce se poate cu ce avem”, a declarat Kopic. În ceea ce-l privește pe Epassy, care a lipsit din cauza varicelei, antrenorul lui Dinamo a precizat: „Eppasy a stat câteva zile acasă, va reîncepe antrenamentele poimâine. Doctorii noștri l-au izolat repede, nu s-a răspândit”.

Imaginile momentului! David Popovici, cu eșarfa lui Dinamo

imaginile-momentului!-david-popovici,-cu-esarfa-lui-dinamo

David Popovici, campion mondial la 100 și 200 de metri liber, s-a pozat cu eșarfa lui Dinamo la revenirea în România. Sportivul în vârstă de 20 de ani a oferit imaginea serii la Aeroportul Internațional Henri Coandă București. Imaginile momentului! David Popovici, cu eșarfa lui Dinamo David Popovici s-a întors în România după performanța istorică de la Campionatele Mondiale de la Singapore. Sportivul legitimat la CS Dinamo a avut parte de o primire spectaculoasă după ce a luat medalia de aur la 100 și 200 metri liber. Popovici a fost întâmpinat de o mulțime de oameni la aeroport și s-a pozat cu eșarfa lui CS Dinamo, club la care este legitimat. Reacția lui David Popovici David Popovici a oferit o primă reacție după ce a revenit în România. Sportivul născut la București a spus că s-a autodepășit și că e mândru de ce a reușit să facă la Campionatele Mondiale de natație din Singapore. „Suntem rupți de oboseală. A fost o întreagă experiență, un concurs pentru mine revelator, în care am reușit să mă autodepășesc foarte mult. Sunt foarte mândru de mine. Mult mai mândru decât de medalii și timpi sunt de faptul că deși am vrut să renunț și am fost aproape de a renunța am găsit cumva puterea în mine să continui și să-mi demonstrez că pot și că poate n-ar trebui să mă îndoiesc atât de mult de mine. Cât mai mulți sportivi ar trebui să vorbească de astfel de momente, deși pare un tabu. Următorul pas este să avem o vacanță frumoasă, să îmi conduc mașina, să învăț să gătesc, să iau permisul de motor, să petrec timp cu familia Nu am vrut la salonul oficial, am organizat un salon neoficial care ne place mult mai mult. Este un pic prea oficial salonul oficial. Prefer o sosire la care să aibă acces și oamenii care se întâmplă să aștepte pe cineva iubit”, a spus Popovici.

Lipsește doar semnătura: Marius Ștefănescu a acceptat oferta lui Dinamo!

lipseste-doar-semnatura:-marius-stefanescu-a-acceptat-oferta-lui-dinamo!

Marius Ștefănescu (26 de ani) este la o semnătură distanță de a deveni jucătorul lui Dinamo. Potrivit gsp.ro, mijlocașul ofensiv de la FCSB și-a dat acordul de principiu pentru transferul la rivala din Ștefan cel Mare. Afacerea pe axa FCSB – Dinamo mai poate fi pusă în pericol doar de eventuala apariție a unei oferte mai bune din străinătate. Becali nu-l mai vrea la FCSB pe Ștefănescu Transferul a fost negociat direct între cele două cluburi, care au ajuns la un acord în cursul zilei de miercuri, 23 iulie. Ulterior, oficialii de la Dinamo au discutat și cu fotbalistul, care s-a declarat mulțumit de oferta primită. Dacă nu apar modificări de ultim moment, Ștefănescu urmează să semneze cu rivala campioanei. Transferul lui Marius Ștefănescu la Dinamo a fost provocat chiar de Gigi Becali, nemulțumit de evoluțiile jucătorului. Latifundiarul din Pipera a plătit 1,3 milioane de euro pentru transferul de la Sepsi OSK, însă prestațiile mijlocașului dreapta nu au fost considerate satisfăcătoare. În consecință, Becali l-a pus pe liber și a acceptat să-l cedeze la Dinamo pentru 300.000 de euro, asumându-și o pierdere de aproape un milion de euro. Dacă tranzacția se va concretiza în timp util, Ștefănescu ar putea debuta chiar împotriva fostei sale echipe, în etapa a 4-a a Superligii. Derby-ul Dinamo – FCSB este programat sâmbătă, 2 august, pe Arena Națională. La Dinamo, Ștefănescu ar urma să concureze pentru un loc de titular cu Danny Armstrong, jucător scoțian în vârstă de 27 de ani, folosit pe același post în primele două etape ale sezonului. Ar fi al doilea transfer efectuat de Dinamo de la FCSB în această vară, după Alexandru Musi. Băluță a spus „pas” Mai mult, „câinii” au purtat negocieri și cu Alexandru Băluță, tot de la FCSB, însă mutarea pare improbabilă în acest moment. Mijlocașul oltean așteaptă o ofertă din străinătate, fiind în căutarea unui nou angajament peste hotare. În perioada 2019–2024, Marius Ștefănescu a evoluat pentru Sepsi Sfântu Gheorghe, unde a bifat 191 de apariții, marcând 37 de goluri și oferind 26 de pase decisive. La FCSB, în cele 49 de meciuri jucate, a reușit 9 goluri și 4 assisturi. Și mai interesant este că Ștefănescu are 7 goluri marcate împotriva lui Dinamo, în 13 confruntări directe. RECOMANDAREA AUTORULUI: 99%, împotriva acestei echipe va juca FCSB în turul 3 preliminar al Ligii Campionilor, dacă trece de Shkendija! Pleacă Ștefan Târnovanu de la FCSB? Anunțul care declanșează alarma printre fanii campioanei: „Vorbim despre campionate foarte tari” Scandal la Miercurea Ciuc, după Csikszereda – DINAMO 2-2. „Câinii” acuză: „Copii stropiți cu spray lacrimogen, fani lăsați pe dinafară!”

DINAMO se desparte de doi jucători importanți. Anunțul lui Andrei Nicolescu: 100% pleacă!

dinamo-se-desparte-de-doi-jucatori-importanti.-anuntul-lui-andrei-nicolescu:-100%-pleaca!

Dinamo a avut un sezon peste așteptări, iar pe final de play-off încep să apară informațiile cu privire la planurile pe care le au acționarii clubului. Din câte se pare, la gruparea „alb-roșie” vor fi schimbări semnificative în ceea ce privește lotul. Două dintre piesele de bază ale echipei vor părăsi clubul Dinamo în această vară, odată cu expirarea contractelor. Andrei Nicolescu: „Li se termină contractele și nu avem ce face” Informația a fost confirmată chiar de acționarul Andrei Nicolescu. El a recunoscut că nu mai există opțiuni pentru prelungirea contractelor celor doi fotbaliști. „Josue Homawoo și Astrit Selmani pleacă 100%. Își termină contractele cu noi. Luna are o clauză care nu știu dacă se poate activa. Vor decide și cei din staff. Alex Pop rămâne. Face din proiectul nostru. La Milanov, va veni agentul să discutăm. Vrem să găsim o soluție și să continuăm”, a comentat Nicolescu într-o intervenție la DigiSport. În paralel cu plecările, Dinamo caută să își formeze lotul pentru viitorul sezon. Planul conducerii este să păstreze un nucleu stabil de jucători și să facă transferuri de impact – fotbaliști care pot intra direct în primul 11. „Ideea este să menținem un nucleu de bază. Vrem să mai aducem jucători care să fie înregimentați în primul 11. Ne dorim să punem accentul pe opțiunile de jucători români, dar sunt anumite limite, din cauza vârstei. Jucătorii străini vor fi cei cu experiență, iar cei tineri români vor juca alături de ei”, a mai spus Nicolescu. În încheiere, oficialul dinamovist s-a referit și la discuțiile privind modificarea regulii U21, cerută de mai multe cluburi din Liga 1: „Discuțiile sunt într-o zonă pozitivă, ca regula să se relaxeze un pic. Se va merge pe acel 5+6. După primul under, al doilea under să conteze cât doi jucători români. E mai ușor de atins pentru multe dintre cluburile din România. E o propunere din partea FRF” CITEȘTE ȘI: Andrei Cristea a numit „cel mai constant jucător de la FCSB în ultimii doi ani”/Mircea Lucescu are alt preferat: „E pregătit pentru Serie A” Lovitură pentru FCSB după semifinalele Europa League. Eliminarea lui Bodo/Glimt a dat peste cap calculele echipei lui Gigi Becali Cât costă FCSB? Gigi Becali a stabilit ce valoare are campioana României, prețul este uriaș! Laurențiu Teodorescu este un jurnalist cu experienta, care a debutat in presa scrisa din Romania in anul 2000. De-a lungul carierei, a colaborat cu mai multe publicatii, atat din presa scrisa, cat si … vezi toate articolele

Moment istoric: Steaua a retrogradat matematic la handbal masculin! Vestea bună: militarii scapă de cheltuieli, dar noul comandant pare depățit de situație: E de noaptea minții.

moment-istoric:-steaua-a-retrogradat-matematic-la-handbal-masculin!-vestea-buna:-militarii-scapa-de-cheltuieli,-dar-noul-comandant-pare-depatit-de-situatie:-e-de-noaptea-mintii.

Ceea ce era previzibil, din păcate, s-a întâmplat. Echipa de handbal Steaua București, cândva mândria clubului militar, a retrogradat în divizia secundă. Steaua este cea mai titrată echipă din istoria handbalului românesc: 28 de titluri de campioană, de două ori câștigătoare a Cupei Campionilor Europeni și 9 cupe ale României. Steaua a ajuns matematic la handbal masculin Potrivit surselor ProSport, acesta ar fi fost și „obiectivul” actualei conduceri care intenționează să direcționeze banii care erau investiți la handbal către alte discipline olimpice. „Așa ceva doar la Steaua se poate întâmpla. E de noaptea minții ce se întâmplă acolo. În loc să găsească soluții pentru a eficientiza secția cei care conduc astăzi clubul pare că se bucură de această retrogradare. Ne merităm soarta. Destinul clubului Steaua este decis din șase în șase luni din biroul unui șef din Ministerul Apărării care a luat de fiecare dată cele mai proaste decizii. Toată lumea știe despre cine este vorba. Acum se bucură că sezonul următor vor cheltui mai puțini bani”, a precizat o sursă ProSport din cadrul clubului din Ghencea. Colonelul Petruţ-Dănuţ Sârghe-Ciobanu a fost numit pentru o perioadă de 6 luni în funcţia de comandant al Clubului Sportiv al Armatei Steaua. Un militar de carieră care nu are nici o legătură cu sportul de performanță. Potrivit acelorași informații omul a venit la conducerea clubului fanion al armatei pentru că s-a supus unui ordin dat pe linie militară. Se pare că nu și-a dorit vreodată să preia conducerea clubului Steaua. „Omul este chiar de bună calitate. În plan militar are o carieră ireproșabilă. Dar când vine vorba de sport a recunoscut că nu se pricepe. Mai mult, s-a confesat unor persoane din club că își dorește să se încheie cât mai repede acest mandat de 6 luni. De aici vedem interesul real pe care oficialii Ministerului Apărării îl au față de clubul Steaua”, a adăugat sursa ProSport. Prima reacție a legendei din Ghencea după retrogradarea șoc a Stelei în liga a doua: „M-aș cere afară de rușine! Este dramatic, probabil că nu mai vor echipa”. EXCLUSIV La Dinamo e petrecere, în Ghencea tristețe În vreme ce echipa de handbal a Stelei a retrogradat în divizia secundă, la Dinamo, clubul rival „roș-albaștrilor”, se deschid sticlele cu șampanie. Echipa de handbal e din nou campioana României. „Da, ne doare. Sigur că ne doare. Dar din păcate nu avem și noi la conducere un Ionuț Popa, cum are Dinamo. Chiar dacă am trăit pentru Steaua tot timpul, dacă ar fi să se acorde premiul de președintele anului în materie de cluburi, acesta ar trebui să-i revină lui Ionuț Popa”, a mai spus sursa ProSport. Aproape 30 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (redactor, reporter … citește mai mult

Cine este Sara Buricea? Studiază la distanță pentru a fi prezentă la antrenamentele de la volei: Numai în limba engleză. Pentru că eu, de când eram clasa 0, am fost dată la Cambridge în Constanța

cine-este-sara-buricea?-studiaza-la-distanta-pentru-a-fi-prezenta-la-antrenamentele-de-la-volei:-numai-in-limba-engleza.-pentru-ca-eu,-de-cand-eram-clasa-0,-am-fost-data-la-cambridge-in-constanta

Sara Buricea, la doar 16 ani, e o promisiune în volei. Fiica lui George Buricea este legitimată la Dinamo și face parte din loturile naționale de junioare. La emisiunea „Drumul spre performanță”, dedicată tinerilor sportivi, Sara Buricea a explicat cum împacă școala cu sportul de performanță. Sara Buricea este expertă în limba engleză și studiază de la distanță la o școală online Sara Buricea susține că e o mare oportunitate să ajungă, la o vârstă fragedă, la o echipă de talia lui Dinamo. „Sunt în lot la Dinamo, numai că nu sunt titulară. E foarte greu să fiu titulară, mai ales că este o echipă de locurile 1-4. Doar că mă ajută foarte mult doar să fiu cu coechipierele mele la antrenament, pentru că învăț foarte multe și sunt foarte recunoscătoare că am avut oportunitatea să fiu de la 14 ani la echipă de Divizia A, mai ales una ca Dinamo. Mi-a fost foarte greu la început cu școala, numai că eu și părinții mei am decis să mergem pe platforma aceasta Spark School. Este o școală online și este o școală flexibilă, adică pot pune orele după antrenamente, după turnee, după meciuri și, în acest fel, e o balanță, adică și școală și volei. Numai în limba engleză. Pentru că eu, de când eram clasa 0, am fost dată la Cambridge în Constanța și am făcut toate materiile numai în engleză. Povestea unui moment emoționant: tata George Buricea, premiat de fiica Sara! „L-am luat în brațe. Mi s-a părut probabil ceva ciudat, lumea nu știa cine suntem noi doi”. EXCLUSIV „În Constanța e și sentimentul că sunt acasă” Școala asta și tot ce făceam, examene, tot ce am dat și acolo, e la fel. Nu am lipsit la multe ore. Mai trebuie să mă duc fizic să dau examenele finale, atunci va trebui să vorbesc cu antrenorul. Îmi place și în București, dar și în Constanța, numai că normal că în Constanța e și sentimentul că sunt acasă și am și mai mulți prieteni și parcă îmi place mai mult doar că am amintiri de când eram mică, doar că și în București îmi place că e locul unde voleiul e foarte iubit”, a declarat Sara Buricea pentru ProSport. Sara este fiica lui George Buricea, fost handbalist de top și actual selecționer al echipei naționale masculine de handbal a României. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și pe canalul de YouTube ProSport Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special … citește mai mult