Aruncă sulița 18 de ore pe săptămână! Povestea lui Octavian Tucaliuc, atletul care-și pierde vederea treptat: Antrenorul meu a murit, dacă rămâneam la Cluj eram gata cu sportul
Octavian Tucaliuc (31 de ani) reprezintă cea mai importantă bornă a atleților paralimpici din România, cu aproape un deceniu la cel mai înalt nivel. Este un tip inteligent și în afara stadionului și are o poveste de viață tulburătoare. Degenerescență maculară juvenilă la ambii ochi, o boală care macină treptat vederea. Asta nu l-a împiedicat să devină din ce în ce mai bun la aruncarea suliței. Reprezentant al țării la Jocurile Paralimpice și multiplu medaliat în Grand Prix-uri internaționale, el este unul dintre liderii generației actuale, se remarcă prin disciplină, stabilitate și capacitate de a performa constant. Este perceput drept un „ambasador al sportului paralimpic”, fiind cunoscut pentru determinarea sa și pentru faptul că transformă fiecare competiție într-un act de reprezentare națională. Articol susținut de BETANO! „E o poveste și frumoasă, și tristă ceea ce mi se întâmplă. Într-un fel, am început atletismul cu alergările în 2016. Și în 2019, terminând școala și am ajuns la o răscruce de drumuri, așa a trebuit să aleg. Dacă mai fac sport sau nu din cauza părții financiare, nu eram susținut destul și n-am mai putut să mă țin de alergări. A trebuit să mă angajez și nu mai aveam timp pentru sport. Și a apărut o oportunitate. Antrenorii de la Liceul Sportiv, unde m-am antrenat, mergeau anual și făceau o competiție regională. La o școală generală dintr-o comună și acolo se făceau selecții pentru copii talentați. Și ne-au chemat pe câțiva sportivi mai buni să facem o reprezentare. Și mie mi-a picat aruncarea mingii de oină și antrenorul de acolo, după ce au terminat alți copii, a mai vrut să dau și eu o aruncare. Și a văzut că sunt talentat și m-a tras deoparte. Să mă prezint luni la el, să-i aduc certificatul de naștere, să mă legitimeze. În 2019 s-a întâmplat! Deci sunt aproape 7 ani. Și atunci așa am gândit-o: că sulița cumva îmi permitea timpul de antrenament, era mai lejer și puteam să-mi fac forța singur. Dar cumva ușor-ușor s-au legat toate și am reușit să mă antrenez la suliță. Acum în perioada asta undeva la 18 ore de antrenament săptămânal. Avem șase zile pe săptămână și trei ore plus minus de antrenament pe zi. În cele trei ore e partea fizică în care lucrezi niște lucruri din punct de vedere fizic și partea practică, aruncarea suliței. Cumva antrenamentul de exemplu astăzi, după ce se termină ședința, avem dezvoltare. Dezvoltare în semnul forță. Legat cu mingi medicinale, alea mai mult pe tehnică. Deci e partea grea prima dată, forță, volum, urmând o parte tehnică, mingi medicinale”, admite Octavian Tucaliuc. Octavian Tucaliuc: „Am luat-o iarăși de la zero” (Care e cea mai bună aruncarea ta all-time?) 53.56. În antrenament am dat 54. Și am încredere foarte mare. Special de când a venit iarăși o poveste tristă. Mie mi-a murit antrenorul. Mă antrenam la Cluj. A fost o perioadă foarte, foarte grea. Urmând să mă antrenez cu un alt antrenor, am luat-o iarăși de la zero. De asta eu n-am avut o constanță până în momentul ăsta în antrenamente. A fost cu suișuri și coborâșuri. Și acum am aproape un an de când am venit la București cu doamna Mirela ȚÎermure, o antrenoare extraordinară. Și chiar am prins o încredere foarte mare de când mă antrenez cu ea. Se vede în antrenamente și vizavi și de Campionatul Mondial. O diferență foarte mare și o constanță foarte mare în antrenamente. (Povestea ta de sportiv, te-ai bucura să-i inspire și pe alții oameni?) Da, bineînțeles. De asta îmi vine să renunț. De exemplu acum, în acest an, nu o să se dea premieri vizavi de campionii naționali. Dacă lor așa le se pare că e o chestie oarecare, ca să fii campion național, e jalnic. (Spune-mi, la competițiile internaționale vizezi vreo întrecere anume, vreo competiție unde vrei să obții o medalie? Fiecare sportiv are niște obiective. Medalie la Jocurile Paralimpice de la Los Angeles. (E greu să te califici acolo? Sistemul de calificare e unul complicat?) Da, dar asta diferențiază de la Olimpiadă la Olimpiadă . Diferențiază baremele în funcție de performanțele făcute de sportivi în decursul anilor până la cealaltă Olimpiadă. „Sulița e o probă foarte tehnică și influențată de mulți factori” (Practic, ca să ajungi la Jocurile Paralimpice, dacă ai da aruncat 55 de metri, crezi că te-ai putea califica?) Cu 55 de metri m-aș fi calificat la Olimpiada trecută. Acum, la Olimpiada viitoare, n-am de unde să știu ce barem îmi pun eu. Sulița e o probă foarte tehnică și foarte influențată de mulți factori. Vremea, dacă e vântul foarte urât, influențează foarte mult. Starea ta, te antrenezi tu un an de zile, ai prins o zi mai proastă și s-a dus totul. Sulița e o probă foarte tehnică. (Ți-a fost greu să te muți de la Cluj, la București?) Foarte, foarte, foarte greu. Am aproape un an, din martie. M-am obișnuit pentru că am ce e mai important. O am pe soția mea lângă mine și în rest nu am nevoie de nimic. Antrenoarea e extraordinară, adică motivul pentru care am venit la București. Noi la Cluj nu mai avem antrenori pe suliță. Antrenorul care mi-a murit a fost ultimul de valoare. De asta am venit. Dacă rămâneam la Cluj, se termina cu sportul. „Aș vrea să rămân în sport ca antrenor” (Vrei să participi la Jocurile Paralimpice, să iei o medalie acolo? Și după aia te gândești să devii și antrenor?) Da, e posibil, dar după medalia de la Olimpiadă se poate să mai continui câțiva ani (Dacă vin copii la tine și îți ceri să îi îndrepți către un sport, îi duci pe toți la aruncarea Suliței? Sau îi lași și aleagă și alte sporturi? Nu neapărat. Atletismul, în special vizavt de copii, în prima parte trebuie să îi treci pe copii prin toate probele. Și după să vezi unde ar fi cei mai talentați, să zic așa un copil. (Unde te vezi peste 10 ani?) Nu știu ce să zic. Da, mă pasionează treaba
Poveste și performanță! Cine este Darius Dumitru, sportivul care a renăscut în apă: Depășesc orice obstacol care-mi stă în cale
Darius Dumitru (18 ani) este un exemplu care poate fi urmat când e vorba de ambiție și putere în sport. A primit diagnosticul de paraplegic (totul petrecându-se din primele zile de viață; intervenție pe coloană imediat după naștere). A intrat în apă și recuperarea s-a transformat într-o pasiune. Azi este recunoscut drept unul dintre cei mai buni sportivi paralimpici. A început recuperarea la 2 luni, iar la 7 luni a intrat pentru prima dată în apă. Tot parcursul său a fost construit prin disciplină, recuperare și performanță. Înotul l-a împins mereu în față, triatlonul i-a dat adrenalina, iar rezultatele sale internaționale îl poziționează deja între cei mai buni sportivi juniori ai Europei. Are un discurs matur despre motivație, depășirea limitelor și asumarea obiectivelor. Darius Dumitru a acordat un interviu pentru ProSport în care a vorbit despre obiectivele pe termen lung. „O poveste destul de interesantă. Eu m-am născut cu un diagnostic destul de nefericit și întâmplarea a fost ca părinții mei să ajungă cu mine la un medic și la recomandarea acelei doamne, când aveam mai puțin de un an chiar, am intrat prima dată în apă, am luat prima dată contactul cu apa. Se întâmpla într-un bazin destul de mic și în primii trei ani am luat-o ca mod de bălăceală și de distracție. Am văzut că îmi place, că mă distrez, că îmi consum energia într-un mod destul de fericit și am continuat până la 11 ani să înot destul de mult. Articol susținut de BETANO! „Însă vreau să depășesc orice obstacol care-mi stă în cale” Și acum șase ani, aproximativ, am zis să fac pasul către înotul de performanță. Am vrut să încerc ceva mai intens, ceva care să-mi consum energia și mai mult. Mi-am asumat riscuri și de șase ani pot să spun că fac ceea ce îmi place și cred cu tărie că mă voi descurca mai departe și în îndeplinirea obiectivelor Este greu să câștigi, evident. Pentru nimeni și nimic este ușor. Însă vreau să depășesc orice obstacol care-mi stă în cale. Vreau să îmi îndeplinesc visul pe care îl am și să mă calific la Jocurile Paralimpice de la Los Angeles unde îmi doresc să și câștig o medalie. Sunt convins că este foarte greu. Însă cu toată ambiția pe care o am și curajul pe care îl am zilnic, la antrenamentele pe care le practic și la concursuri, sunt convins că voi ajunge sus”, admite sportivul de 18 ani. Discuția curge firesc spre oameni care-l inspiră, dacă există într-adevăr și idoli, mari sportivi de urmat. „De multe ori vreau să inspir oameni prin povestea pe care o am” „Nu pot să zic că am neapărat un idol. La triatlon într-adevăr am cunoscut un sportiv, este un olandez, este în categorie cu mine și la triatlon pe el îl am așa ca țintă. La natație sunt mulți pe care urmăresc și mulți de la care mai fur anumite tehnici și modalități de antrenamente. David Popovici normal că mă inspiră și chiar m-a inspirat de fiecare dată când m-am întâlnit cu el pe la bazin. Am apucat să stau de vorbă cu el și chiar m-a lăsat șocat de cât de modest este și de ce caracter frumos are și se vede asta în orice face. De multe ori vreau să inspir oameni prin povestea pe care o am și prin activitățile pe care le desfășor zilnic. Nu știu dacă îmi iese foarte mult, dar mi-aș dori să ajungă mulți să practice ceea ce practic și eu și să ajungă mulți oameni cu dizabilități în primul rând să facă sport Îmi place să fac Lego. Da, puzzle-uri, când mă plictisesc sau când n-am ce face. Mă uit la o grămadă de sporturi. Am o echipă favorită la fotbal: FC Barcelona. Anul acesta este chiar cel mai important pentru că sunt clasa a 12-a, o să dau bacalaureatul. În ceea ce privește facultatea sunt într-o dilemă, dar o pas cu pas și mă descurc. Îmi doresc să ajung la cel mai înalt nivel și pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, de cele mai multe ori. Într-adevăr îmi doresc asta și e chiar cel mai mare obiectiv pe care îl am. Aș vrea să câștig cât mai mult. Sacrificii, într-adevăr există. Fără ele n-avem cum să reușim, Sunt conștient de ele, sunt conștient că am și o familie care mă ajută. Antrenorul meu mă ajută și am o echipă formată în spatele meu. Și împreună cu această echipă sunt convins că o să reușesc”, a declarat Darius Dumitru pentru ProSport. Prima gală din istorie pentru Comitetul Național Paralimpic Român! Când va avea loc evenimentul la care este invitat un oaspete de seamă Sport: Para înot și para triatlon Clasa: S7 (înot) Data nașterii: 11.08.2007 Vârsta: 18 ani Club: ACS Paralimpic Salvia 2000 Antrenor: Daniel Nistoroiu Dizabilitate: Paraplegie (diagnostic din primele zile de viață; intervenție pe coloană imediat după naștere) Palmares internațional Campion Mondial de Paraduatlon – Ibiza 2024 Campion Național de Paratriatlon Aur la 200 m liber, bronz la fluture – Berlin 2022 Locul 2 – World Cup Triathlon Tata 2024 Locul 5 – World Cup Samarkand (2024 și 2025) Locul 5 – Yenişehir și Alhandra 2024 Recorduri personale 50 m liber: 00:33.58 100 m liber: 01:12.51 5.000 m ape deschise: 00:53:36 Rezultate 2025 EPYG Istanbul 2025 (50m, 100m, 400m liber) Locul 9 – 100m liber Locul 12 general / 9 seniori – 400m liber Locul 10 general / 8 seniori – 50m liber Campionatele Mondiale Toyota – Singapore 2025 calificat cu barem la ambele probe (premieră pentru România) 100 m liber S7 – finalist mondial, timp 1:07.10 (PB 1:07.09 în serii) Seria reunește sportivi legitimați ai Comitetului Național Paralimpic, organizație susținută de Betano.
Cine este Costin Comșa, campion național de 6 ori în paraciclism! A fost lovit de mașină când se antrena: Am avut noroc
Costin Comșa este un paraciclist deja cu experiență, legitimat la CS Olimpia București la Clasa MH4, iar povestea sa este una tulburătoare. În urmă cu 18 ani a suferit un grav accident rutier, în timp ce se afla în mașină cu un prieten. Azi e campion național într-o disciplină sportivă epuizantă. Este utilizator de scaun rulant de aproape două decenii. De la acel moment cutremurător pentru familie Costin Comșa nu și-a mai putut folosi picioarele, dar asta nu l-a făcut mai puțin încrezător în șansa lui. S-a apucat de paraciclism și iar a fost lovit de o mașină când se antrena, de curând. Dar viața merge înainte și acum. Refugiul său după momente dificile s-a numit sportul, și nu orice sport, ci unul care presupune o pregătire fizică excepțională. Asta face zi de zi cu gândul la medalii la competițiile internaționale. Cum a reușit el să depășească obstacolele unei vieți grele, în interviul de mai jos. Aici aflăm că, neavând bani suficienți, a trecut prin toate etapele unui biciclist care a probat tot felul de variante care l-au ajutat să ajungă cine este azi în paraciclism. Articol susținut de BETANO! Este de șase ori campion national la categoria MH4 și se pregătește intens pentru a participa la Jocurile Paralimpice din 2028 care vor avea loc la Los Angeles (Statele Unite). „Am avut accident auto în 2007 și în același an am ajuns în Germania. Am văzut primul paraciclist, ce fac eu acum, chiar atunci în anul ăla. Am întrebat ce fel de bicicletă are. E o bicicletă adaptată pentru persoane cu dizabilități. Anii au trecut… Mi-a fost imposibil să îmi iau o bicicletă ca asta. Am reușit abia acum 8 ani de zile. Prima oară am avut o bicicletă asemănătoare cu asta. Era o roată care s-a adaptat la scaun de la o fundație. Am fost cu aceea un an de zile. După acesta un an de zile, aproximativ acum șapte ani am reușit să îmi iau prima bicicletă. Nu asta care eu am acum, care este deja super performantă. Dar ciclismul era o pasiune și înainte de acel accident? Nu, nu! Mi-am dat seama că asta mi-ar place. Am încercat și alte sporturi pentru persoane cu dizabilități, dar nu mă regăsesc complet. Mă duceam la sală. Asta ce fac acum e clar ce îmi place. Îmi place cel mai mult, adrenalină din cauza vitezei. În programul ăsta strict de antrenament, chiar mă reprezint, Eu înainte lucram în armată și pe care are legătură și cu asta. Și atunci era programul destul de fix și acum ce fac? Chiar îmi place. „Am avut noroc că nu a fost mai grav” Ai unde să te antrenezi în momentul de față? Iarna fac în casă, pe home trainer. Adică bicicleta este montată pe un home trainer special pentru biciclete. Dar e adaptat pentru biciclete cu dizabilități. Adică e cumva întors invers. Și vara mă antrenez la mine, la Buzău. Pe toată zona Buzăului. Bine, aleg zonele de deal. Unde să nu sunt mașini, nu? Da, nu pot să ies pe DN. Chiar dacă am ce-mi trebuie, adică bicicleta, e destul de vizibilă. Am tot felul de lanterne. Am steag în spate, dar e complicat. E foarte periculos ca idee. Anul trecut chiar am avut accident. Adică a dat o mașină peste mine. Mașina a dat sau bicicleta? Mașina a dat peste mine! A fost fix în octombrie când am avut accidentul. Începând perioada asta off-season, adică de iarnă, care trebuia să fac în casă. Norocul meu care a fost că oricum m-am antrenat în casă, dar aveam piciorul afectat. Și bănuiesc că nu erai tu de vină, era participantul la trafic. Am avut noroc. Am avut noroc că nu a fost mai grav. Spune-mi, povestea ta ți-ar plăcea să inspire și pe alții? Eu oricum prind postările prin care le fac… Și eu mi-aș fi dorit că înainte să aflu mai mult. Eu tot, toată majoritatea informațiilor pe care le am, ca să ajung. Antrenament, bicicletă, echipamente. Mi le-am luat după internet. Adică mai mult singur. Dar acum și eu mi-aș fi dorit, derulând, să cunosc pe cineva care să mă ajute cu multe informații. Vă dați seama că în România este complicat. Nu sunt atât de mulți paracicliști, nici nu sunt atât de vizibili. Nu există nici o cultură. Încă și la mine în oraș sunt foarte mulți care mă văd prima oară. Chiar și acum după atâția ani. E complicat, când mai mă duc pe la concursuri prin țară. Sunt mulți care mă văd prima oară. Da, mi-aș fi dorit să aflu și eu mai multe informații. Se pregătește deja pentru concursurile din aprilie 2026 Urmărești ciclismul la televizor. ești la curet cu noutățile in acest sport? Ești pașionat sau nu prea? Nu, nu sunt atât de pasionat. Următorul an ar fi participarea la Cupele Mondiale. Cea din Belgia și cea din Italia. Și în 2028 este Paralimpiada. Să particip la Jocurile Olimpice. Acum mă focusez doar pe antrenamentele care vor fi și pe care le-am început de la 1 decembrie. Sunt pentru concursurile din aprilie. E greu să te califici la Jocurile Paralimpice? Este foarte greu. Deci ca să ajungi la Olimpiada ar trebui să participi la toate cupele unde se strâng puncte, adică mondiale europene. Și ce va avea cele mai multe puncte, acela va merge. România de obicei are un loc sau două locuri pentru Jocurile Paralimpice. „Tot timpul am ceva de făcut” Câte ore dedici antrenamentelor pe săptămână? Mă antrenez cam șase zile pe săptămână. Și antrenamentele pot fi de o oră jumătate sau două ori jumătate. Acum în casă. Este puțin mai complicat decât afară. Afară antrenamentele sunt între o oră jumătate, două ore jumate, trei ore. Ca idee, chiar acum mă uitam pe Strava. Strava este aplicația care monitorizează kilometri. Și mă uitam că am 9.950 de kilometri. Dar am avut și ani în care am avut 15.000 de kilometri. Ai și alte pasiuni în afară de paraciclism? Deocamdată nu. Îmi ocupă foarte
Povestea Adrianei Tofan și de unde vine pasiunea ei pentru escaladă! Însumat am o medie de 13-15 ore de muncă pe săptămână
Adriana Tofan este complet nevăzătoare și sportivă la categoria B1. Are o ambiție ieșită din comun și crede că asta o va duce la Jocurile Paralimpice 2028. A descoperit escalada datorită unei prietene care îi povestea despre experiențele ei de la centrul Climb Again și a devenit curioasă să experimenteze acest sport. Escalada reprezintă un teren fertil în care reușește să se descopere, să treacă peste tot ce a fost în trecut. Acum e o nouă viață, unde se văd noi orizonturi. Vrea să inspire, să ajute, să facă performanță sportivă. A făcut parte din grupul de sportivi, însoțiți de ghidul montan Teofil Vlad, care a cucerit vârful Kilimanjaro din Tanzania (5895m) pe 1 decembrie 2023, de ziua României. Articol susținut de BETANO! „Eu la escaladă am ajuns din curiozitate prin intermediul unei amice. Aveam o mutație în București și ea făcea deja acest sport și am zis ok, deci eu o să încerc. Am încercat, mi-a plăcut și am rămas acolo. ` Obiectivul meu sunt Jocurile Paralimpice 2028. Evident, orice sport presupune antrenamente. Eu mă antrenez de cel puțin 3 ori pe săptămână.Fiecare antrenament durează aproximativ 4 ore. De cele mai multe ori am 4 antrenamente pe săptămână. Însumat am o medie de 13-15 ore pe săptămână. Este și greu și reușita venită după un efort mai mare aduce și mai multă satisfacție. E o parte din obiectivul mare de a ajunge povestea mea la alți oameni. Poate nu să facă neapărat sport de performanță, dar să facă mișcarea și să trăiască cu ideea că dacă măcar un singur om a putut, înseamnă că pot și ei. Cred că vin la pachet, inspirația pentru alți oameni și performanța. Pentru a inspira oameni, ai nevoie să ajungi la ei și poți să ajungi la ei dacă ai o anumită vizibilitate. Și ai o vizibilitate în anumite circumstanțe. Jocurile Paralimpice ar fi obiectivul pe termen lung, din 2028, dar să ajung și în 2032. Iar până acolo, evident că obiectivele pe termen scurt sunt competițiile europene, mondiale. „Momentan sunt la stadiul de citit” Eu sunt de părere că experiențele ne dezvoltă în general și, cum spun și despre escaladă, chiar dacă nu o să rămâi, se merită să încerci. Și sunt de aceeași părere legată și de alte sporturi. Până să ajungi să tragi o concluzie, vreau să rămân în locul X, se merită să încerci. Eu am mai experimentat. Am făcut o perioadă înot. Am mai experimentat alte sporturi, dar nu pe termen lung. www.fb.com/blinkmedia.ro (Dacă e să facem un pas în viitor, unde te vezi peste 5 ani?) Cu povești după Jocurile Paralimpice din 2028. (Te tentează să scrii, să poți să împărtășești și să apară o carte din experiențele tale?) Eu cumva am o emoție legată de asta, să nu scriu mai mult decât am citit cândva. Momentan sunt la stadiul de citit și poate, la un moment dat, o să scriu eu sau alții despre mine. Asta pentru că face parte din misiunea despre care vorbeam mai devreme, să ajung la cât mai mulți oameni. Pentru asta, evident, este nevoie de conținut. Ia un calcul, poate pentru anul viitor să-mi fac timp și pentru asta”, a povestit Adrian Tofan pentru ProSport. Palmares Sportiv – Para Climbing (Crono-invers) 2025 26 Oct IFSC Para Climbing World Cup Laval 2025 Laval, FRA lead 5 2025 25 Sep IFSC Para Climbing World Championships Seoul 2025 Seoul, KOR lead 4 2025 24 Iun IFSC Para Climbing World Cup Innsbruck 2025 Innsbruck, AUT lead 4 2024 28 Sep IFSC Paraclimbing World Cup Arco 2024 Arco (TN) lead 4 2024 25 Iun IFSC Paraclimbing World Cup Innsbruck 2024 Innsbruck lead 4 2024 09 Mai IFSC Paraclimbing World Cup Salt Lake City 2024 Salt Lake City lead 7 2023 10 Aug IFSC Paraclimbing World Championships Bern 2023 Bern lead 10 2023 24 Iun IFSC Paraclimbing World Cup Villars 2023 Villars-sur-Ollon lead 10 2022 09 Iul IFSC Paraclimbing World Cup (L) – Villars (SUI) 2022 Villars lead 5
Se antrenează cu David Popovici în același bazin! Povestea campionului mondial la înot care s-a accidentat grav la rugby și visează la paralimpiadă
Arian Notrețu este una dintre marile revelații ale sportului paralimpic românesc. După amputarea piciorului la vârsta de 10 ani, a ales să continue în disciplina sportivă numită natație, inspirat fiind de idolul său, Michael Phelps. Este acum campion mondial la înot (2022), dar strălucește și în triatlon, unde spune că îl atrage complexitatea și provocarea interdisciplinară. Povestea lui Arian Notrețu, cel care vrea să calce pe urmele lui David Popovici Este cunoscut pentru un mindset extrem de matur: gestionează simultan două sporturi, urmează cursurile UNEFS pentru a deveni antrenor și își vede cariera sportivă ca pe un instrument de inspirație pentru alte persoane cu dizabilități. Povestea e una care vine din trecut și l-a împins înainte: și-a pierdut piciorul stâng la 10 ani, după un accident la rugby urmat de complicații medicale. Iar pentru că voia să revină în sport și ca să treacă peste momentul greu s-a apucat de inot pentru recuperare. Acum deja face performanță. Și o face la nivel foarte înalt. Articol susținut de BETANO! Într-un interviu pentru ProSport, Arian Notrețu și-a spus povestea care e una tulburătoare. „Am început să practic înotul la vârsta de 12 ani, în urma unui accident tării la rugby. În principal a fost vorba doar de recuperare fizică, după care am progresat destul de rapid și am început să fac performanță. Am fost la câteva concursuri internaționale, unde am și obținut niște locuri importante și de acolo a început parcursul meu în înot. Ulterior, când am reușit să obțin o proteză de alergat, am început și triatlonul. Și pot să zic că m-a atras foarte mult această disciplină. Iarăși am concura la niște competiții, unde am obținut inclusiv la triatlon niște locuri importante. Am practicat foarte multe sporturi când eram mic. Am făcut de la karate, la tenis, la fotbal, la handbal, baschet. Rugby-ul a fost disciplina care m-a atras, fiindcă era ceva ca o provocare pentru mine. Un sport de contact, de echipă. Aveai nevoie de foarte multe abilități ca să poți să ai o performanță bună în timpul jocului și chestia asta m-a atras. Din păcate, tot în acea perioadă am avut o accidentare, unde din nefericire mi-am pierdut un picior. „Doctorul mi-a recomandat să practic înotul pentru că începeam să am o ușoară deformare a coloanei” În apă m-am simțit foarte bine. Am învățat să înot foarte rapid. Am reușit să particip la prima mea competiție la un an după ce am învățat să înot. Era o competiție mare, era cu totul și cu tot o altă lume față de ce eram eu obișnuit cu sporturi mai mult sau mai puțin de amatori. Nu am ajuns la un nivel notabil la niciunul dintre ele, în afară de ce practic în prezent. Doctorul mi-a recomandat să practic înotul pentru că începeam să am o ușoară deformare a coloanei. Și prin această recuperare am descoperit că îmi place foarte mult și am decis să mă dedic total”, spune calm Arian. Gândul, după toate obstacolele depășite, îi zboară mai departe. Spre viitor, spre noi performanțe. „Obiectivul meu este obiectivul oricărui sportiv de performanță și anume să ajungă la cel mai înalt nivel. Vorbim de paralimpiadă, de medalii, de locuri foarte importante la competiții mari. Obiectivul meu personal este să ajung cât mai departe cu putință. Nu vreau să-mi setez niște targeturi ireale, dar atâta timp cât știu că dau tot ce pot. Tot timpul am reușit să maximizez eforturile pe care le-am depus în acest sens. Sunt mulțumit cu orice fel de rezultat. Ș Sunt un om echilibrat și atâta timp cât știu că am dat tot ce am putut. Sunt mulțumit cu absolut orice fel de rezultat aș scoate, pentru că asta înseamnă că eu am dat maximul și chestia asta mă face fericit. „N-am făcut nicio cursă cu David, dar mi-ar plăcea chiar dacă aș mânca bătaie” David Popovici este colegul nostru practic. Ne antrenăm la același bazin. Ne cunoaștem, într-adevăr. E un băiat extraordinar, o modestie ieșită din comun și l-am apreciat tot timpul fiindcă eu-l cunoșteam și înainte să aibă succesele pe care le-a avut și nu mi-a fost deloc mică mirarea să văd că omul care vorbea și care socializa înainte să aibă succesul, a rămas la fel. Pur și simplu a rămas același om și pentru asta îl felicit și îl stimez N-am făcut nicio cursă cu David, dar mi-ar plăcea chiar dacă aș mânca bătaie. Totuși e campion olimpic și mondial. Toată lumea să știe că ea bătaie în fața lui. E o relație de colegialitate și o apreciere din partea amândurora”, a declarat Ariel Notrețu pentru ProSport. Cine este Arian Notrețu? • Data nașterii: 09.02.2005 • Vârsta: 20 ani • Club: ACS Paralimpic Salvia 2000 • Dizabilitate: Amputare membru inferior stâng (accident la rugby la 10 ani) ––––––-Palmares–––––––––––– Triatlon • Locul 2 – World Triathlon Para, categoria PTS2 • Locul 1 – Campionatul Național de Supersprint, Tulcea 2024 Înot / Para Swimming • Locul 2 – 200 m spate S9, Lignano World Series 2024 • Locul 6 – 100 m spate S9 • Locul 2 – 50 m spate S9 Înot în ape deschise • Locul 29 la general și locul 5 la Seniori 20+ la Campionatul Național 2025 (competiție contra sportivi fără dizabilități)