Simona Halep devine directoare! Anunț oficial despre româncă

simona-halep-devine-directoare!-anunt-oficial-despre-romanca

Simona Halep (34 de ani) continuă să rămână în prim-planul tenisului mondial, cu toate că a agățat racheta în cui în urmă cu un an. Fostul lider WTA a primit acum o nouă funcție oficială în circuitul WTA. După ce în luna noiembrie a fost prezentă la Turneul Campioanelor de la Riad, în calitate de ambasadoare oficială, Simona Halep primește din nou încredere din partea oficialilor WTA. Organizatorii turneului WTA 250 Transylvania Open de la Cluj-Napoca au anunțat că Simona Halep va avea rolul de „directoare onorifică” a ediției din 2026, programată în perioada 31 ianuarie – 7 februarie. Simona Halep a primit rolul de directoare onorifică la turneul WTA 250 Transylvania Open de la Cluj-Napoca Funcția primită de Simona Halep este una similară cu cea de ambasadoare oficială, dubla campioană de Grand Slam urmând să aibă, în mare parte, aceleași atribuții ca și la Riad. „Simo” va înmâna trofeul campioanei din 2026 și va lua parte la o serie de acțiuni precum întâlniri cu jucătoarele aflate în competiție, sesiuni dedicate copiilor de mingi și voluntarilor. Halep a oferit și o primă reacție despre rolul pe care îl va avea la turneul din Cluj: „Transylvania Open este, pentru mine, mai mult decât un turneu. E locul unde am simțit susținerea fanilor din România la cel mai înalt nivel și unde am trăit momente care vor rămâne mereu aproape de sufletul meu. Mă bucur să revin și să pot contribui cu o altă energie – aceea de a sprijini și încuraja viitoarele generații”, a declarat Simona Halep, directoare onorifică Transylvania Open, potrivit comunicatului transmis de organizatori. De-a lungul carierei, Simona Halep a câștigat 24 de titluri WTA, inclusiv două trofee de Grand Slam, Roland Garros (2018) și Wimbledon (2019), și a petrecut 64 de săptămâni în fruntea clasamentului mondial, fiind prima jucătoare din România care a atins această poziție. Prezența sa la Transylvania Open va avea și o încărcătură emoțională specială: Simona a jucat finala primei ediții a turneului, în 2021, iar în 2025 a ales să-și anunțe oficial retragerea din tenis chiar pe Terenul Central din Cluj-Napoca, în fața fanilor, după ce a pierdut cu 6-1, 6-1 contra Luciei Bronzetti. Organizatorii Transylvania Open, încântați după ce au cooptat-o pe Simona Halep: „E un privilegiu” Patrick Ciorcilă, directorul principal al turneului Transylvania Open, a vorbit despre cooptarea Simonei Halep pentru ediția din 2025: „E un privilegiu că Simona Halep a acceptat invitația noastră de a deveni ambasador onorific al Transylvania Open. Ea reprezintă excelența în sport, dedicarea totală și performanța autentică. Faptul că revine la Cluj, într-un rol nou, dar cu aceeași energie, înseamnă mult pentru noi. E un gest care arată cât de importantă este comunitatea creată în jurul acestui turneu, pentru jucătoare, dar și pentru public”, a declarat Ciorcilă, care are o relație apropiată cu Halep, clujeanul devenindu-i manager campioanei anul trecut. La ediția din 2026 a turneului din Ardeal și-au anunțat prezența cele mai bune jucătoare ale României, Sorana Cîrstea, Jaqueline Cristian, Ana Bogdan și Gabriela Ruse, dar și Emma Răducanu, fosta campioană de la US Open. Deținătoarea trofeului este Anastasia Potapova, sportivă de origine rusă care reprezintă Austria începând cu acest an.

Cine este femeia care a ajutat-o pe Simona Halep să revină în lumea bună a tenisulu, deși toți i-au întors spatele

cine-este-femeia-care-a-ajutat-o-pe-simona-halep-sa-revina-in-lumea-buna-a-tenisulu,-desi-toti-i-au-intors-spatele

Simona Halep (34 de ani) a primit o șansă nesperată de a reveni în prim-planul tenisului mondial, de acolo de unde campioana tenisului românesc se aștepta mai puțin. O fostă rivală din circuitul WTA a ajutat-o pe Simona Halep să se întoarcă oficial în lumea tenisului, în calitate de ambasadoare a Turneului Campioanelor de la Riad (1-8 noiembrie). Deși toți i-au întors spatele după ce a fost prinsă în scandalul de dopaj, Halep a fost recompensată acum cu o funcție importantă de către Garbine Muguruza (32 de ani), directoarea Turneului Campioanelor. Cu toate că au jucat multe meciuri tensionate în carieră una împotriva celeilalte, Garbine Muguruza dă dovadă de caracter, oferindu-i Simonei Halep o funcție onorantă. Din postura de directoare a Turneului Campioanelor, fosta jucătoare din Spania a decis ca Halep să ocupe funcția de ambasadoare a ediției din acest an, alături de însăși Muguruza, Angelique Kerber și Ons Jabeur. În cadrul activităților de promovare a turneului, Simona Halep va răspunde întrebărilor grupului, va semna mingi și se va fotografia cu fanii, întâlnirile făcând parte dintr-o experiență exclusivă din culisele Turneului Campioanelor: „Șansa ta de a întâlni jucătoarele este aici! Nu rata sesiunile exclusive de Meet & Greet”, a fost mesajul organizatorilor. Această colaborare marchează prima acțiune oficială a Simonei Halep în tenis de la retragerea sa din februarie, când a decis să pună capăt carierei după scandalul de dopaj care i-a zdruncinat imaginea. În vară, Halep a fost prezentă la Wimbledon, dar doar în calitate de spectatoare. Deși a fost marginalizată de mulți în perioada dificilă prin care a trecut, Halep se reîntoarce acum în lumea tenisului, într-un rol care confirmă respectul de care ar trebui să se bucure în circuitul WTA. Garbine Muguruza, directoarea Turneului Campioanelor, are o relație specială cu România Garbine Muguruza are o legătură specială cu România, țară de care s-a simțit întotdeauna atrasă. Fosta campioană de Grand Slam a descoperit frumusețile României încă din adolescență, atunci când a venit pentru prima dată aici, la vârsta de doar 15 ani. La începuturile carierei, Muguruza a participat la mai multe turnee ITF desfășurate la Balș și Hunedoara, ocazie cu care a descoperit tradițiile locale și peisajele pitorești ale țării noastre. De-a lungul anilor, Muguruza a rămas apropiată de România și datorită cele mai bune prietene ale sale, Ilinca, o tânără româncă pe care a cunoscut-o la Academia de Tenis Bruguera, din apropierea Barcelonei. Prietenia lor a rezistat în timp, cele două păstrând o legătură strânsă și astăzi. „Mulțumesc, România! Întotdeauna atât de primitoare!”, a scris Muguruza pe rețelele de socializare, în urmă cu câțiva ani, când a făcut vizită la o fermă de animale din județul Brașov. La fel ca și Simona Halep, Garbine Muguruza deține două titluri de Grand Slam în palmares, cucerite la Roland Garros și Wimbledon.