Dispecerul Energetic Național, 70 de ani de la prima tură. Șeful Transelectrica: Este INIMA sistemului fără oprire, fără pauză, fără întrerupere

dispecerul-energetic-national,-70-de-ani-de-la-prima-tura.-seful-transelectrica:-este-inima-sistemului-fara-oprire,-fara-pauza,-fara-intrerupere

Operatorul național de sistem și transport al energiei electrice a marcat, miercuri, 70 de ani de funcționare neîncetată a Dispecerului Energetic Național, aflat sub umbrela sa, un reper pentru siguranța și securitatea energetică a României. Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A. a sărbătorit 70 de ani de la asigurarea primei ture, la 13 iunie 1955, în cadrul Dispecerului Energetic Național (DEN) – structura-cheie care asigură, în timp real, siguranța funcționării sistemului electroenergetic național și coordonarea acestuia în rețeaua interconectată europeană. Aniversarea a fost celebrată, miercuri, printr-un eveniment care a reunit oficiali guvernamentali, oficiali din cadrul autorității de reglementare din sectorul energetic, reprezentanți ai Parlamentului, lideri ai celorlalți operatori din sistemul energetic, precum și actuali și foști  angajați ai DEN. Dispecerul Energetic National a fost înființat la 1 februarie 1955, inițial sub denumirea de Serviciul Dispecer Național. La inițiativa conducătorilor tehnici și a dispecerilor care au contribuit la înființarea Dispecerului Energetic Național, în data de 13 iunie 1955, s-a asigurat prima tură, aceasta fiind și data oficială de naștere a DEN. Astfel, 13 iunie 1955 este data care marchează punctul de pornire pentru transformările și dezvoltarea ulterioare ale conducerii Sistemului Electroenergetic Național (SEN). Înființarea Dispecerului Energetic Național, la 13 iunie 1955, a fost impusă de interconectarea sistemelor energetice zonale ale Ardealului și Moldovei, în 1954. De șapte decenii, Dispecerul Energetic Național din cadrul Transelectrica este centrul operațional care monitorizează și echilibrează, clipă de clipă, producția și consumul de energie electrică în România. Este o misiune strategică asumată cu profesionalism și rigoare de generații de dispeceri, care, în tăcere, dar cu o responsabilitate uriașă, au vegheat continuu la buna funcționare a infrastructurii energetice. Pe parcursul celor 70 de ani, Dispecerul Energetic a trecut prin numeroase transformări esențiale: de la începuturile centralizării operaționale, la automatizarea sistemelor, modernizarea infrastructurii IT și integrarea în rețeaua europeană ENTSO-E, până la gestionarea în timp real a celor mai complexe și provocatoare situații energetice. Aceste etape au consolidat rolul DEN ca garant al echilibrului și stabilității în alimentarea cu energie electrică a României. „DEN este un nod strategic” „Mă simt cu adevărat onorat să fiu Ministru al Energiei în momentul în care se marchează 70 de ani de la înființarea Dispecerului Energetic Național. Este, fără exagerare, una dintre cele mai importante instituții din sistemul energetic românesc. DEN este un nod strategic care asigură, în fiecare secundă, funcționarea în siguranță a Sectorului Energetic Național. Din 1955 până astăzi, inginerii și specialiștii de la Dispecer au vegheat neîntrerupt asupra producției și consumului, pentru a evita probleme grave, au intervenit în momente critice, au gestionat crize și au menținut România în sincron cu rețeaua europeană. Munca lor nu se vede, dar fără ea nimic nu ar funcționa așa cum trebuie la nivelul Sectorului Energetic Național. Le mulțumesc, în numele Ministerului Energiei și al Guvernului României, tuturor celor care lucrează sau au lucrat în această instituție de elită. Profesioniști de cel mai înalt nivel, a căror rigoare, responsabilitate și devotament sunt un exemplu”, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja. „Aniversarea celor 70 de ani ai Dispecerului Energetic Național nu este doar un moment festiv, ci un omagiu adus tuturor celor care, prin competență și dedicare, asigură în fiecare zi funcționarea în siguranță a Sistemului Electroenergetic Național și securitatea energetică a României. Dispecerul Energetic este inima sistemului – fără oprire, fără pauză, fără întrerupere. Le suntem recunoscători tuturor celor care au făcut și fac în continuare ca inima să bată și să aducă lumină în România! La mulți ani, Dispecerului Energetic Național!”, a transmis și director general executiv al Transelectrica, Ștefăniță Munteanu. „Această aniversare este, înainte de toate, despre oameni. Despre cei care, zi de zi, veghează asupra echilibrului energetic al României cu o responsabilitate și profesionalism. Fiecare dintre colegii noștri care lucrează în Dispecerul Energetic Național este o parte unică și importantă într-un sistem care nu are voie să greșească. 70 de ani înseamnă generații întregi de specialiști care au contribuit, prin muncă tăcută, dar esențială, la stabilitatea și siguranța energetică a țării. Lor – pionierilor care au pus prima cărămidă, le datorăm începuturile. Vouă – celor care duceți mai departe această misiune, vă datorăm continuitatea și încrederea în viitor. La mulți ani!”, a urat directorul Dispecerului Energetic Național, Transelectrica, Virgiliu Ivan. Evenimentul aniversar s-a bucurat de prezența membrilor Directoratului Companiei, a membrilor Consiliului de Supraveghere, Rareș Stelian Rusu și Dumitru Virgil Orlandea, a ministrului Energiei, Sebastian Burduja, a președintelui ANRE, George Niculescu, precum și a președinților comisiilor de specialitate din Parlamentul României, respectiv președintele Comisiei de Industrii și Servicii din Camera Deputaților, Bende Sándor, și președintele Comisiei pentru energie, infrastructură energetică și resurse minerale din Senat, Antal István-Loránt. Citiți și: OMV Petrom și Romgaz au început FORAJUL primei sonde de exploatare gaze naturale din proiectul Neptun Deep. „România marchează un moment istoric” Cât câștigă statul de la cele mai mari companii din ENERGIE la care are acțiuni. Acestea se află în TOP 10 la BVB în funcție de capitalizarea bursieră Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina Prundea a debutat în presa regională, la „Evenimentul … vezi toate articolele

Pregătiri pentru situații de urgență: EXERCIȚIU de restaurare a sistemului energetic național, de la Porțile de Fier I, cu alimentare de la sârbi

pregatiri-pentru-situatii-de-urgenta:-exercitiu-de-restaurare-a-sistemului-energetic-national,-de-la-portile-de-fier-i,-cu-alimentare-de-la-sarbi

O echipă formată din aproape o sută de specialiști tehnici și dispeceri din sistemul electroenergetic național, din cadrul Transelectrica, Hidroelectrica, OMV Petrom, Romgaz, CE Oltenia, CNE Cernavodă, DEER, PPC Rețele Electrice, Distribuție Energie Oltenia, Delgaz Grid, Nova Power&Gas și Monsson au participat, marți, un exercițiu conform unui scenariu care a presupus restaurarea întregului sistem energetic național din interiorul Centralei Hidroelectrice Porțile de Fier I – care generează aproximativ 10% din producția la nivel național – cu alimentare din sistemul sârbesc. Exercițiul organizat de operatorul național de sistem și transport al energiei electrice la Centrala Hidroelectrică Porțile de Fier I a presupus pornirea unui grup , hidroagregatul 6 (HA6), având sursă de alimentare din Serbia, din CHE Djerdap I, și a implicat dispeceri din cadrul Transelectrica – DEN, Hidroelectrica – CHE Porțile de Fier I și Dispecerul Energetic Național din Serbia. La această acțiune de restaurare au fost invitați și deținători de instalații de stocare de mari dimensiuni, întrucât în contextul integrării în sistem a unor volume din ce în ce mai mari de energie regenerabilă rolul stocării devine tot mai important pentru siguranța sistemului. Datele furnizate de conducerea Directoratului Transelectrica, la solicitarea Gândul, la începutul lunii martie, arată că sunt 12 unități de stocare care funcționează în România, care au eliberat, cumulat, de la integrarea în piața de echilibrare, câteva zeci de GWh. Obligații la nivel european Potrivit Transelectrica, pe tot parcursul exercițiului, instalațiile energetice s-au comportat conform parametrilor proiectați și așteptați, acțiunea fiind una de succes. „Menționăm că acțiunile de restaurare a SEN sunt organizate ca urmare a obligațiilor legale pe care Transelectrica le are în calitate de Operator de Transport și Sistem, membru al rețelei interconectate europene, în conformitate cu prevederile Regulamentului European 2196/2017. De asemenea, un alt obiectiv al exercițiilor de acest tip este instruirea și pregătirea personalului operativ și tehnic al entităților din cadrul Sistemului Electroenergetic Național, sarcină aflată în responsabilitatea Transelectrica”, potrivit oficialilor companiei. Exercițiul propriu-zis a constat în pornirea și conectarea HA6 la SEN cu alimentarea Serviciilor Proprii Agregat aferente HA6 din Subsecția 2 SPG II 0,4kV, alimentată din secția II SPG 6kV, această secție fiind alimentată doar din alimentarea de rezervă – AR2 Serbia, au detaliat reprezentanții Hidroelectrica. „Apărarea și restaurarea sunt activități esențiale, care permit gestionarea unor situații de urgență și readucerea sistemului la starea normală de funcționare”, au transmis Transelectrica. Cu o capacitate de producție semnificativă, Porțile de Fier asigură aproximativ 40% din totalul producției Hidroelectrica. După retehnologizare, aceasta are o producție de energie electrică anuală de proiect de 5.241.000 Mwh în anul mediu hidrologic, ceea ce reprezintă circa 10% din producția la nivel național. În plus, centrala asigură aproape jumătate din serviciile tehnologice de sistem din România. Sursa foto: Transelectrica si Hidroelectrica Citiți și: Câtă energie electrică a fost produsă de instalațiile de STOCARE din România în cele 19 luni de la prima punere în funcțiune. CIFRELE oficiale Hidroagregatul nr. 1 de la Porțile de Fier I, centrală care produce 10% din ENERGIA anuală, va fi  repus în exploatare în martie. Stadiul lucrărilor Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina Prundea a debutat în presa regională, la „Evenimentul … vezi toate articolele