Iau bani pentru pozele cu mine. Ies cu bărbații la întâlniri doar dacă îmi dau 1.000 de dolari înainte. O jucătoare din SUA a vorbit chiar la US Open despre cum face avere în viața privată
O jucătoare din SUA, care e acum în calificări la US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului, a vorbit fără inhibiții despre modul în care își face averea în viața privată. Este cunoscut faptul că tenisul de performanță este un sport foate costisitor și că este nevoie de foarte multă muncă pentru a aduna punctele care să permită participarea la turneele valoroase, din punct de vedere financiar. Sachia Vickery (30 de ani, fost număr 73 WTA) este foarte activă, atât pe terenul de tenis, cât și în afara acestuia, iar potrivit propriilor declarații, banii pe care îi câștigă de la ieșirile la întâlnire, „sunt cei mai ușori bani pe care i-am făcut vreodată”. „Sunt cei mai ușori bani pe care i-am câștigat vreodată” Sachia Vickery, în prezent pe locul 559 WTA, participă în calificările US Open, iar fanii care doresc să o cunoască mai bine pe sportivă, care este și creatoare de conținut pentru adulți pe site-ul OnlyFans, trebuie să plătească aproape 13 dolari pe lună. Pentru Sachia Vickery, această experiență, de creatoare de conținut pentru adulți, i-a schimbat viața, mai ales din punct de vedere financiar. Și afirmă că este cel mai simplu mod în care își face avere, față de alte jucătoare care sunt fotomodele pentru a-și susține cariera, așa cum este cazul, de exemplu, al canadiencei Carson Branstine. senzația de la Wimbledon. „Sunt foarte deschisă și nu-mi pasă ce cred oamenii despre mine. Iau bani pe pozele cu mine. Sunt cei mai ușori bani pe care i-am câștigat vreodată și îmi place asta”, a declarat sportiva, într-o sesiune de întrebări și răspunsuri de pe o rețea de socializare, notează NY Post. Pe Instagram, unde are peste 40.000 de urmăritori, Vickery postează imagini „picante”, dar și-a arătat și disponibilitatea de a ieși cu bărbații care o abordează, atât pe social media, cât și pe OnlyFans. Însă numai anumite condiții, niciodată gratuit. „Ies cu bărbații la întâlniri doar dacă îmi dau 1.000 de dolari înainte”, a declarat Vickery. „Sunt foarte deschisă în legătură cu multe lucruri” Într-un podcast, la începutul acestei veri, Vickery a vorbit despre motivul pentru care a decis să aibă cont pe platforma destinată adulților, dar și despre „depășirea limitelor”. „Am fost întotdeauna deschisă în legătură cu ura rasială pe care o primesc online, cu stigmatizarea din cauza formelor pe care le am. Sunt foarte deschisă în legătură cu multe lucruri. Încă joc tenis. Cariera mea continuă, dar vreau să fac și alte lucruri în afara tenisului. Încep să explorez mai multe oportunități pe social media. Faptul că sunt jucătoare de tenis m-a ajutat cu siguranță în marketing. Sunt într-o etapă în care nu fac absolut totul acolo, dar mă simt confortabil, așa cum trebuie. Mă descurc foarte bine”, declara pentru Black Spin Global. Sachia Vichery, în turul doi al calificărilor la US Open Sachia Vichery a ajuns în turul secund al calificărilor la US Open, turneu dotat cu premii de peste 41,5 milioane de dolari. Pentru accederea pe tabloul principal suma primită de jucătoare este una consistentă, de 110.000 de dolari. Campioana en-titre la US Open este Aryna Sabalenka, liderul mondial al momentului. Vichery a trecut de ucrainianca Anastasia Sobolieva (21 de ani, locul 272 WTA), cu 7-5, 7-5, iar în turul la doilea o întâlnește pe Ella Seidel (Germania, 20 de ani, locul 105 WTA). Vickery a ajuns de patru ori în turul secund de pe tabloul principal la US Open. În 2013, când a pierdut în fața Juliei Glushko (venită din calificări), în 2017, când a fost învinsă de compatrioata Sofia Kenin, în 2020, eliminată de Iga Switek și în 2023, când a pierdut în fața lui Greet Minnen.
Simona Halep a ales. Ce nouă pasiune are milionara

După retragerea din tenisul profesionist, Simona Halep (33 de ani) a ales să rămână o fire activă și în ultimele luni a cochetat cu mai multe sporturi. După ce și-a declarat aprecierea pentru golf și a mărturisit că vrea să devină cât se poate de competitivă la acest sport, Simona s-a întors la prima ei dragoste, doar că într-o formă diferită. Simona Halep s-a ținut de cuvânt și după retragerea din tenis a luat-o pe calea golfului. Milionara din Constanța a împărtășit deja pe rețelele de socializare, acolo unde e urmărită 1.6 milioane de persoane, mai multe videoclipuri înregistrate la sesiunile ei din sportul bogaților. Însă, după ce a stat departe de terenul de tenis mai multe luni, constănțeanca s-a întors la prima ei dragoste, doar că într-o altă formă. Concret, Simona Halep s-a apucat de sportul numit padel, care la bază este inspirat din tenisul de câmp. Diferențele ar fi că se joacă pe un teren de dimensiuni mai reduse și care este închis cu pereți. Pe de altă parte, de cele mai multe ori se joacă la dublu, iar rachetele sunt și ele diferite. Sunt realizate dintr-un material mai solid, dar au și ele multiple perforații. Referitor la reguli, unele dintre acestea sunt diferite față de cele din tenis, dar în ansamblu sistemul de punctare este același. „De la Grand Slam… la Grand Smash. Tenisul e în ADN-ul Simonei, dar azi a schimbat terenul și s-a distrat la padel, alături de noi. Lovituri, zâmbete și un vibe de campioni”, au scris deținătorii unor terenuri de padel din Constanța, pe Instagram. Ce a declarat Simona Halep De asemenea, prin intermediul unui videoclip de promovare, Simona Halep a oferit câteva declarații și a rememorat momentul în care a început să iubească tenisul. „Aveam 4 ani și jumătate când am început să joc tenis. Datorită fratelui meu am ajuns la acest sport și de atunci nu am mai renunțat, pentru că mi-a plăcut și m-am simțit bine pe teren. Tenisul a însemnat mult, a însemnat viața mea, anii mei de copilărie, de adolescență… Și până la vârsta de 30 și ceva de ani l-am practicat foarte intens. Mi-am dedicat viața sportului și mă bucur tare mult de ceea ce am realizat. Sunt o fostă sportivă împlinită și pot să spun că atunci când m-am retras am simțit în totalitate că e momentul. Nu am regrete, mă bucur tare de mult de tot ceea ce am realizat”, a transmis Simona Halep.
Este o mamă mai bună chiar și decât a fost ca jucătoare. Serena Williams a primit complimentul perfect de la soțul ei milionar
Serena Williams a primit complimentul perfect din partea soțului ei milionar. Alexis Ohanian a făcut o descriere emoționantă pentru fosta jucătoare de tenis, care este mamă a două fete: Olympia și Adira. Din momentul în care a decis să se retragă din tenisul profesionist, Serena Williams a putut să dedice tot mai mult timp vieții de familie dar și afacerilor în care a decis să se implice. Cum o descrie Alexis Ohanian pe Serena Williams Serena Williams este complimentată frecvent de către soțul ei, milionarul Alexis Ohanian, care nu ratează nici măcar o ocazie pentru a vorbi despre legendara jucătoare de tenis. Recent, acesta i-a făcut o caracterizare emoționantă fostului lider WTA, despre care spune că se descurcă, cel puțin la fel de bine ca în tenis și în viața de familie. Alexis Ohanian a vorbit la superlativ despre sportiva care, de-a lungul anilor, a cucerit nu mai puțin de 73 de titluri WTA, dintre care 23 de Grand Slam. „Oricât de uimitoare este ca atletă, este o mamă și mai grozavă pentru fiicele noastre, Olympia și Adira, pe lângă faptul că este o femeie de afaceri uimitoare și o legendă a sportului. Și cred că puțini oameni înțeleg asta. A ajuns în vârful muntelui, la cele mai înalte înălțimi, lucruri pentru care majoritatea dintre noi am da atât de mult. Și totuși, după ce a ajuns acolo sus, lucrul care îi oferă atât de multă bucurie sunt lucrurile simple, știți, familia. Vă iubesc, fetelor”, a spus Alexis Ohanian, conform sportskeeda.com. De câți ani se iubesc Serena Williams și Alexis Ohanian Povestea de iubire dintre Serena Williams și Alexis Ohanian durează deja de aproximativ 10 ani. Cei doi s-au întâlnit pentru prima dată în 2015, la Roma. După ce și-au început relația, au decis să se logodească la doar un an distanță, în 2016 și să se căsătorească în luna noiembrie a anului 2017. Cu doar câteva luni înainte de nuntă, Serena Williams a adus-o pe lume pe prima lor fiică, Olympia Ohanian. Pe data de 15 august 2023, Serena Williams a născut-o pe a doua lor fiică, Adira Ohanian. Reamintim că Serena Williams a decis să se retragă din tenis în 2022. De atunci, legendara sportivă a dedicat mai mult timp familiei, dar și afacerilor în care este implicată. Conform informațiilor existente, se pare că Serena Williams a câștigat din tenis nu mai puțin de 94,816,730 de dolari.
Africanii se dau mari cu Dacia Sandero: Mașina construită în Maroc e cea mai vândută din Europa

Dacia Sandero a fost cea mai bine vândută mașină din Europa anul trecut, cu peste 300.000 de unități înmatriculate pe „Bătrânul Continent”. Modelul este construit în special în Maroc, unde Renault-Dacia are două fabrici, africanii devenind astfel un jucător cheie în industria auto europeană. Marocanii se laudă cu modelul Dacia Sandero: „Mașina construită aici e cea mai vândută din Europa” Potrivit Diariomotor, Sandero a fost cea mai bine vândută mașină din Europa anul trecut, cu peste 300.000 de unități înmatriculate pe „Bătrânul Continent”. Modelul este construit în special în Maroc, unde Renault-Dacia are două fabrici, în Casablanca și Tanger. O a treia unitate de producție se află la Mioveni, dar cea mai mare parte a aprovizionării provine de la uzinele marocane, care au devenit un jucător cheie în industria auto europeană. Aceștia din urmă ocupă acum primul loc în lista celor mai mari exportatori din Africa în 2024. În ciuda designului său modest, Sandero a devenit un fenomen de vânzări, mai scrie sursa citată. Dintre cele 300.000 de înmatriculări europene în 2024, 28.000 au fost numai în Spania. Aici a ocupat primul, de departe, depășind concurenți precum MG ZS, Seat Ibiza, Seat Arona și Toyota Corolla, potrivit moroccoworldnews.com. Publicația citată scrie că prețul să extrem de accesibil a făcut din Sandero o mașină extrem de vândută. Cu un preț de pornire de doar 13.490 de euro în Spania, Sandero este una dintre cele mai accesibile mașini de pe piață. O alegere practică pentru mulți cumpărători europeni, care se confruntă cu creșterea majoră a costurilor vieții. Guvernul marocan, investiții majore în programe de formare pentru forța de muncă din industria auto Marocul a devenit în ultimii mulți ani ani un hub important pentru producția de automobile, atrăgând astfel producători auto la nivel mondial, datorită locației sale strategice, costurilor competitive și infrastructurii industriale în creștere. Orașe precum Tanger și Casablanca dețin fabrici de mari dimensiuni pentru mărci precum Renault-Dacia și Peugeot. Toți acești factori, pe lângă apropierea de Europa, au adus Marocul în fruntea clasamentului ca principal exportator de automobile din Africa. Guvernul marocan a sprijinit total această creștere cu zone industriale, stimulente și investiții în programe de formare pentru forța de muncă din industria auto. Industria auto din Maroc produce acum sute de mii de vehicule în fiecare an, atât pentru vânzări interne, cât și în mod special pentru export către Europa și alte piețe din întreaga lume Cu investiții continue în tehnologie și sustenabilitate, Marocul își propune să își consolideze poziția de centru auto global.
Ce LEGUME pot fi plantate în septembrie. Sfaturi practice pentru a avea o grădină roditoare

Sfârșitul verii aduce cu el și pregătirile pentru un nou sezon de grădinărit. Pe măsură ce zilele devin mai scurte, iar temperaturile încep să scadă, luna septembrie este perioada perfectă pentru a planta în pământ câteva legume care se dezvoltă bine în condiții mai răcoroase. Iată câteva sfaturi practice pentru a avea o grădină roditoare. Usturoiul verde și ceapa verde Cei care stau la curte și au o grădină știu că în perioada asta pot profita din plin de vremea potrivită, care le permite să cultive și să îngrijească noile răsaduri. Printre primele alegeri pentru începutul toamnei se numără ceapa verde și usturoiul verde. De obicei, aceste legume se pun în rânduri apropiate, la circa cinci centimetri distanță, în șanțuri nu foarte late, dar suficient de adânci încât să le protejeze de frig. Dacă sunt îngrijite corespunzîtor, ceapa și usturoiul rezistă ușor temperaturilor scăzute de peste iarnă. Tot în septembrie este momentul perfect pentru a planta ridichi, dar țineți cont că acestea au nevoie de un sol afânat, bine aerat și cu un conținut mai scăzut de azot, însă suficient de bogat în potasiu. Ridichile au un mare avantaj: se dezvoltă repede, iar în doar patru săptămâni de când au fost plantate deja pot fi recoltate. Și prazul poate fi plantat în această perioadă, de preferat în soluri mai reci. Totuși, grădinarii cu experiență recomandă să nu fie cultivat pe terenurile unde au fost cartofi sau varză, pentru a evita epuizarea solului. Prazul este o legumă care se dezvoltă frumos în lunile de toamnă. Dacă vă doriți o recoltă de frunze fragede, salata este ideală pentru începutul de toamnă. Aceasta are nevoie de fertilizanți pe bază de fosfor și potasiu pentru a se dezvolta uniform și sănătos. Alte opțiuni de luat în calcul Tot în luna septembrie se poate planta și hreanul, o cultură rezistentă și practică. De asemenea, sparanghelul este de avut în seamă. În concluzie, luna septembrie nu înseamnă finalul grădinăritului, ci doar începutul unei noi etape a lucrului în curte. Cu puțină atenție și o bună organizare, legumele plantate în această perioadă vor aduce o recoltă gustoasă și sănătoasă. RECOMANDAREA AUTORULUI: Care sunt fructele și legumele de toamnă, considerate adevărate „medicamente”. Specialiștii le recomandă pentru întărirea imunității Cât va costa zacusca, la toamnă. Ar putea deveni un produs de lux, după ce multe legume s-au scumpit deja
Un om învins. Martina Navratilova a stabilit cine a pierdut lupta Trump Putin din Alaska

Martina Navratilova (68 de ani), legendă a tenisului din Cehia și mare contestatară a actualului președinte din Statele Unite ale Americii, a avut nevoie de o singură imagine pentru a stabili cine a pierdut lupta Trump – Putin din Alaska. Câștigătoare a 18 titluri de Grand Slam și considerată de mulți drept cea mai mare jucătoare de tenis din toate timpurile, Navratilova nu a ezitat să își împărtășească gândurile cu cei aproape 500.000 de oameni care o urmăresc pe rețelele de socializare. Martina Navratilova a avut nevoie de doar câteva cuvinte pentru a prezenta concluzia luptei Trump – Putin din Alaska Negocierile dintre Donald Trump şi Vladimir Putin care au avut loc la Anchorage, în statul american Alaska, au stârnit numeroase reacții în presa internațională și nici măcar nume grele din peisajul sportului nu au putut trece cu vederea detaliile care au ieșit la iveală în urma întâlnirii celor doi șefi de stat. Trump a părut dominat de Putin din toate punctele de vedere, iar la capătul discuției, deși a spus că a fost una productivă, președintele american și-a făcut apariția în fața reporterilor și a transmis că războiul dintre Rusia și Ucraina e departe de a fi terminat. Concret, Trump a spus că nu a ajuns la o înțelegere cu Putin și că nu există niciun acord pentru încetarea focului în țara vecină României. Marele șahist Garry Kasparov (62 de ani), poate cel mai mare dușman al lui Vladimir Putin, l-a distrus pe Donald Trump după negocierile din Alaska și nu este singurul care a recurs la un astfel de gest. Martina Navratilova, de data aceasta o aspră contestatară a lui Donald Trump, a tras și ea o concluzie după imaginile din Alaska și a postat-o pe pagina ei de X, unde e urmărită de aproape 500.000 de persoane. Navratilova a distribuit o fotografie cu președintele SUA, în care acesta trece pe lângă reporteri cu privirea în pământ și refuză să răspundă la întrebări. „Limbajul corpului unui om învins”, a scris Martina Navratilova, pe X, postarea ei reușind să adune aproape 20.000 de aprecieri. Navratilova îl face praf pe Trump cu fiecare ocazie Așa cum am precizat deja, deținătoarea a 18 titluri de Grand Slam este o aspră contestatară a lui Donald Trump și îl atacă pe rețelele de socializare cu fiecare ocazie pe care o are. De asemenea, într-un interviu pe care l-a acordat recent pentru BBC, ea a spus că nu susține administrația condusă de Donald Trump pentru că se teme că va ajunge să trăiască într-un stat totalitar: „Dacă aș fi din nou în aceeași situație (n.r. – din 1975, când a fost forțată să plece din Cehia) și ar trebuit să mă mut undeva, nu aș alege America, pentru că în acest moment nu mai este o democrație. Adică oamenii sunt dați afară de către Securitate pentru că nu sunt complet de acord cu agenda lui Donald Trump… (n.r. – Se teme că și-ar putea pierde cetățenia americană dacă nu se oprește din a-l contesta pe Trump?) Totul este incert acum, asta e ideea. Toată lumea pășește pe coji de ouă, fără să știm ce se va întâmpla cu adevărat”, a mai declarat Martina Navratilova.
Un fermier s-a dus la un dealer auto să-i vândă un Ferrari F40 pentru o sumă de bani şi un SUV banal la schimb. Cea mai ciudată afacere rămâne plină de mister
Un dealer auto din Florida a crezut că este victima unei farse la camera ascunsă, atunci când un fermier a venit să-i vândă un Ferrari F40 pentru o sumă de bani, plus un SUV banal la schimb. Bărbatul a primit ce și-a dorit, mai precis un model nou Ineos Grenadier, plus un cec în valoare de 2,4 milioane de dolari, însă afacerea a rămas de atunci un adevărat mister. Un fermier a vrut să vândă un bolid Ferrari F40 pentru o sumă de bani şi un SUV obișnuit la schimb. Tranzacția a rămas peste timp învăluită în mister Un dealer auto din Florida a crezut că este victima unei farse la camera ascunsă. Atunci când se pregătea să ia o pauză de a job, un fermier a intrat pe ușa locației și a vrut să-i vândă un Ferrari F40 pentru o sumă de bani, plus un SUV obișnuit la schimb. Bărbatul a primit până la urmă ce și-a dorit. Un model nou Ineos Grenadier, pe care a spus să-l va folosi la ferma sa, plus un cec în valoare de 2,4 milioane de dolari, conform sportal.blic.rs. Investigată de presa locală, afacerea nu a fost deslușită și a rămas de atunci un adevărat mister pentru toată lumea. Nimeni nu a descoperit originile reale ale bolidului Ferrari F40 sau cum a reușit să achiziționeze fermierul o astfel de mașină. A fost oare un colecționar care pur și simplu se săturase de acest F40? Sau poate îl moștenise și nu a dorit să aibă de a face cu întreținerea lui? De ce s-a grăbit atât de mult să o vândă și de ce a optat la schimb pentru o mașină care nu este atât de populară în SUA și este asamblată într-o fostă fabrică din Franța? Există șanse mari să fi obținut mai mulți bani vânzând-o unui colecționar vechi sau la licitație, dar, din nou, poate nu a vrut bătaie de cap? Totul rămâne în ceață în acest caz! Foto: Profimedia18.08.2025 Dealerul n-a stat pe gânduri și a vândut limuzina a doua zi. Câți bani a obținut? Oricare ar fi povestea reală din spatele supermașinii, dealerul nu a vrut să țină mult Ferrari-ul F40 și l-a vândut chiar a doua zi, pentru 2,5 milioane de dolari. Nu se cunoaște starea reală a mașinii, produsă în perioada 1987 – 1992, al cărei preț pe piață pentru versiunile bine conservate variază de la două la patru milioane de dolari. La final, impresia este că toată lumea a plecat acasă fericită și că Grenadier-ul în valoare de doar 60.000 de dolari se va descurca mai bine la fermă decât Ferrari-ul de lux.
Fostul antrenor al Serenei Williams i-a promis o schimbare lui Coco Gauff care să o facă să câștige peste 10 turnee de Grand Slam!
Rick Macci (70 de ani), legendarul antrenor de tenis care le-a format pe surorile Serena (43) și Venus Williams (45), i-a promis o schimbare lui Coco Gauff (21 de ani – 2 WTA) care să o facă să câștige peste 10 turnee de Grand Slam! Momentan, talentata reprezentantă a Statelor Unite ale Americii a bifat doar două astfel de triumfuri, la US Open 2023 și Roland Garros 2025. Rick Macci, fostul antrenor al Serenei Williams, știe cum îi poate revoluționa cariera lui Coco Gauff. Americanca ar putea câștiga peste 10 turnee de Grand Slam Coco Gauff, campioana de la Roland Garros 2025, este cea mai apreciată jucătoare de tenis din Statele Unite ale Americii în acest moment și, deși e deja de ani buni în elita WTA, pare că nu și-a atins adevăratul potențial. Ronald Garros 2025 a fost doar al doilea turneu de Grand Slam pe care l-a cucerit Gauff. Anterior, urmașa Serenei Williams a triumfat la US Open 2023, atunci când a reușit o revenire incredibilă în finala cu Aryna Sabalenka, scor 2-6, 6-3, 6-2. În rest, Gauff a mai jucat o semifinală la Australian Open 2024, iar la Wimbledon a ajuns de trei ori în faza optimilor de finală, în 2019, 2021 și 2024. Rick Macci, legendarul antrenor de tenis american care le-a format pe surorile Williams, a declarat într-un interviu recent că i-ar putea revoluționa cariera lui Coco Gauff fără prea mari eforturi. Fostul jucător este de părere că numărul 2 WTA trebuie doar să își îmbunătățească serviciul, deoarece acesta e singurul aspect la care suferă cu adevărat. Potrivit Tennis World USA, doar în 2025, la totalul ce 14 turnee pe care le-a onorat cu prezența, Coco Gauff a înregistrat 320 de duble greșeli. Nu e vorba că are un prim serviciu bun și un al doilea destul de șubred. E vorba că racheta ei, coordonată cu mișcarea piciorului, nu pornește la momentul potrivit atunci când servește. Nu există nicio îndoială că alături de mine și de Dr. Gordon (n.r. – expert în biomecanică) acest lucru s-ar putea rezolva imediat. Dar ca să fie cu adevărat grozavă are nevoie de un mix. Și da, acest serviciu al ei ar putea fi îmbunătățit. Nu am nicio îndoială cu privire la unde ar putea ajunge, ar putea câștiga un număr de turnee de Grand Slam din două cifre”, a declarat Rick Macci, citat de sursa menționată mai sus. Coco Gauff a cucerit 10 titluri WTA În total, la simplu, Coco Gauf a cucerit 10 titluri WTA, înregistrând 262 de victorii și 110 înfrângeri. Potrivit site-ului WTA, doar din turnee, ea și-a asigurat câștiguri de 27.421.774 de dolari. În 2021, anul în care a ajuns în elita WTA, Coco Gauff a încheiat pe locul 19 în ierarhia mondială. Ulterior, în 2022 a terminat pe 4, în 2023 pe 3, iar în 2024 pe 2. În prezent, ea se află pe aceeași poziție ca la finalul anului trecut. Coco Gauff nu a izbutit niciodată să urce pe scanului de lider în clasamentul WTA.
Fanii maghiari, gest rușinos la meciul Ungaria – România. Ne-au huiduit imnul național

Sâmbătă, 16 august 2025, la meciul de baschet Ungaria – România, din Grupa B a precalificărilor Cupei Mondiale FIBA din 2027, fanii maghiari ne-au huiduit imnul național. Confruntarea s-a disputat în interiorul arenei Tiszaliget City Sports Hall din Szolnok și, din nefericire, „tricolorii” au sfârșit prin a fi învinși la capătul celor patru sferturi, scor 66 la 86. Suporterii maghiari au huiduit imnul „Deșteaptă-te, române!” la meciul de baschet Ungaria – România Naționala României de baschet masculin s-a deplasat, sâmbătă, la Szolnok, în Ungaria, pentru un meci cu reprezentativa maghiară din Grupa B a precalificărilor Cupei Mondiale FIBA din 2027. Aflată pe primul loc în grupă, cu victorii pe linie și calificată deja în prima rundă a preliminariilor, reprezentativa noastră nu a fost primită tocmai călduros la Szolnok. Fanii maghiari au ținut să ne „înțepe” încă din start, iar la momentul intonării celor două imnuri au recurs la un gest rușinos. Așa cum se obișnuiește de fiecare dată, primul imn intonat este cel al oaspeților. Iar dacă în momentul în care „Deșteaptă-te, române!” a început să se audă în boxe totul a decurs normal, ulterior lucrurile s-au schimbat la 180 de grade. Pe parcursul imnului României, din tribune au început să se audă huiduieli copioase, iar punctul culminant a fost atins când pe ecranul montat în arenă a fost afișat drapelul țării noastre. Totuși, baschetbaliștii români nu s-au lăsat afectați de cele întâmplate și au continuat să intoneze imnul cu la fel de mult patos. Întreg episodul descris anterior poate fi văzut în videoclipul de mai jos, pus la dispoziție de FIBA Basketball, de la minutul 03:30. Cum s-a desfășurat partida Din nefericire, nici scorul înregistrat pe tabelă nu a fost de partea României. „Tricolorii” au cedat în toate cele patru sferturi, iar dacă la capătul primelor două diferența de pe tabelă a fost sensibilă, de 1-2 puncte, ulterior terenul s-a înclinat puternic într-o parte. La finalul sfertului al treilea, Ungaria ne-a condus cu 66 la 43, iar diferența s-a mai micșorat doar sensibil în ultimul sfert. Astfel, în momentul fluierului final, tabela a indicat scorul de 86 la 66. Din fericire, așa cum am precizat deja, România încă este pe primul loc în Grupa B a precalificărilor și și-a asigurat deja, matematic, prezența în preliminariile Cupei Mondiale FIBA din 2027. De partea cealaltă, maghiarii mai au de jucat un meci, împotriva Macedoniei de Nord, și nu trebuie să piardă dacă vor să fie siguri de calificare. România e pe primul loc în Grupa B, cu 7 puncte, după care vin Ungaria și Macedonia de Nord, cu 5, respectiv 3 puncte. Primele două reprezentative din grupă obțin calificarea în preliminariile Cupei Mondiale.
Primarul nu vrea să-i pună cruce proiectului de 65.000.000 de euro, doar pentru că guvernul Bolojan a băgat țara în austeritate: Orașul merită mai mult decât îndrăznește să ceară!
Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu (60 de ani), a reacționat în presa locală și a transmis răspicat că nu vrea să-i pună „cruce” proiectului de 65.000.000 de euro care are drept obiectiv revitalizarea fotbalului din oraș. Este vorba despre noul „Complex Sportiv Corvinul 1921 Hunedoara”, care va încadra și un stadion modern de 10.000 de locuri. Asemenea celorlalte stadioane din țară care ar trebui să se construiască în perioada următoare, proiectul a intrat în impas din cauză că guvernul condus de Ilie Bolojan (56) a băgat țara în austeritate. Hunedoara își strigă și ea oful după ce guvernul Bolojan a băgat țara în austeritate! Primarul Dan Bobouțanu nu vrea să renunțe la proiectul noului stadion Finanțarea noilor stadioane de sute de milioane de euro, din București, Constanța, Timișoara și așa mai departe, ar urma să nu mai fie o prioritate pentru România, după ce guvernul Bolojan a băgat țara în austeritate. O mulțime de proiecte importante care aveau rolul de a dezvolta infrastructura pentru sportul românesc au fost puse în plan secund și se așteaptă indicații clare pentru a se vedea dacă finanțările mai vin sau nu. Până atunci, reacțiile curg în lanț, iar după ce s-a scris că austeritatea lui Ilie Bolojan nu va opri proiectul de 172 de milioane de euro al noului stadion Dinamo, acum a venit o reacție tranșantă și de la Hunedoara. Primarul municipiului mai precis, Dan Bobouțanu, a reacționat în presa locală și a transmis cât se poate de clar că nici el nu vrea să-i pună „cruce” proiectului de 65.000.000 de euro pentru care s-a zbătut atât de mult. Este vorba despre noul „Complex Sportiv Corvinul 1921 Hunedoara”, care ar urma să încadreze și un stadion de 10.000 de locuri. Proiectul de la Hunedoara nu poate fi considerat oprit. Nu ne lăsăm, mergem mai departe cu procedurile specifice. Este singura investiție importantă a CNI în județul Hunedoara, primul stadion ridicat de CNI în Ardealul istoric și primul într-un oraș care nu este reședință de județ. Hunedoara merită mult mai mult decât îndrăznește să ceară”, a tunat primarul Dan Bobouțanu, potrivit Apuseni.info. Detalii despre noua arenă pe care ar urma să evolueze Corvinul Hunedoara Corvinul Hunedoara, formație care a luat startul în Liga 2 și în sezonul 2025-2026, așteaptă cu nerăbdare ca noul proiect să fie pus în aplicare. Complexul sportiv ar urma să fie construit pe locația actualei arene, care ar trebui să fie demolată pe cheltuielile primăriei din municipiul Hunedoara. Ulterior, cu ajutorul Companiei Naționale de Investiții, ar trebui să înceapă lucrările pentru ridicarea noului stadion de 10.000 de locuri. Întregul complex se va întinde pe o suprafață de 32.207 metri pătrați și va asigura și mai multe locuri de parcare. În schimb, în incinta stadionului vor fi 9.730 de locuri pentru public, 195 de scaune VIP, alte 125 pentru reprezentanții media, dar și 50 destinate persoanelor cu dizabilități. Corvinul Hunedoara este pe locul 8 în Liga 2, cu 4 puncte adunate după două meciuri disputate. Dacă se va impune și în etapa 3, cu Sepsi OSK, Corvinul va urga pe 6, la egalitate cu Steaua și ASA Tg. Mureș, care se află pe pozițiile 5 și 4.