Fiul lui Mihai Leu, implicat într-un accident grav. Mașina sa a rupt un parapet de beton. La un pas de tragedie
Sâmbătă, 9 august 2025, fiul regretatului Mihai Leu, Marco (32 de ani), a fost implicat într-un accident grav pe parcursul sesiunii de calificări de la Super Rally Timișoara. Aflat la volanul unui bolid Audi R8 GT3 LMS, pe care l-a condus și tatăl său, Marco Leu a rupt un parapet de beton și a creat panică în rândul celor prezenți la eveniment. Marco Leu, la un pas de tragedie. Fiul lui Mihai Leu a făcut praf mașina Audi R8 GT3 LMS, după ce a intrat într-un parapet de beton Fiul lui Mihai Leu, Marco, a ales să ia parte la Campionatul Național de Super Rally la volanul mașinii Audi R8 GT3 LMS, cu care tatăl său a concurat ultima oară în competiție. Iar dacă la Alba Iulia, în etapa 1 a noului sezon, debutul a decurs fără probleme, la Timișoara, în runda 2, totul a fost la un pas să se transforme într-o tragedie încă din faza calificărilor. Potrivit Stirileprotv.ro, mașina condusă de Marco Leu a fost implicată într-un grav accident în timpul sesiunii de calificări de la Super Rally Timișoara. Bolidul Audi R8 GT3 LMS a intrat într-un parapet de beton, pe care l-a făcut praf. Însă, foarte avariată a fost și mașina fiului lui Mihai Leu, care după impactul inițial a ricoșat și într-un alt autovehicul aflat la încărcat. Potrivit primelor informații, copilotul, un bărbat în vârstă de 64 de ani, a fost rănit și transportat de urgență la spital. De partea cealaltă, Marco Leu a scăpat cu răni ceva mai ușoare și a fost tratat la fața locului, de echipajele de ambulanță. Competiția a fost suspendată temporar În intervalul 8-9 august 2025, la Timișoara are loc o nouă etapă a Campionatului Național de Super Rally. Evenimentul, aflat la a treia ediție în orașul de pe Bega, îi este dedicat în acest an chiar lui Mihai Leu, campionul mondial la box care a încetat din viață la data de 1 iulie, din cauza unei boli cu care se lupta de mai mult timp. Din păcate, cei 26 de piloți de top care și-au făcut apariția la Timișoara așteaptă acum indicații, deoarece competiția a fost suspendată temporar din cauza accidentului petrecut sâmbătă. În eventualitatea în care concursul de la Timișoara se va relua, piloții vor concura pe traseul stabilit, care traversează Bulevardul I.C. Brătianu și strada Michelangelo. Teoretic, de la ora 14:00 ar trebui să înceapă sesiunile de antrenamente, recunoașteri și manșele oficiale. În schimb, festivitatea de premiere a fost programată inițial la ora 16:00, în Parcul Service.
Mica Bestie e de neoprit. Transformarea femeii a stârnit senzație în întreaga lume

„Mica Bestie”, cum este cunoscută Hikaru Komiyama, a dezvăluit că transformarea sa de la o femeie de puțin peste 30 de kilograme la varianta feminină a lui „Hulk” a venit în urma unei probleme de sănătate, pe care a rezolvat-o cu ajutorul fitness-ului. Într-o postare făcută pe social media, „Mica Bestie” a pus alăturat două imagini foarte concludente, pe modelul „înainte” și „după”, iar transformarea care a stârnit senzație în întreaga lume este una impresionantă. Hikaru Komiyama (32 de ani, 1,52 m înalțime) este antrenoare de forță, dar și creatoare de conținut specific, cu fitness, care îmbină puterea cu precizia. „Mica Bestie” are un ton motivațional, modelat pe experiențele sale, iar faptul că folosește ridicarea greutăților este o „metaforă pentru reziliență”, potrivit FaviKon. „Mica Bestie” a vorbit despre modul în care fitness-ul, care face acum parte din viața sa, a ajutat-o să treacă peste problemele medicale cu care s-a confruntat și din cauza cărora, în ciuda vârstei mature, corpul său era precum cel al unui adolescent. Hikaru Komiyama face exerciții de forță, în care ridică greutăți chiar și de patru ori mai mari decât propria sa greutate. Ajunsă la 56 de kilograme, „Mica Bestie” a reflectat asupra acestei călătorii și a făcut o postare foarte emoționantă, și prin care a tras și un semnal de alarmă celor care se confruntă cu o astfel de afecțiune. „În stânga, înainte ca ED să devină rău și părul meu să înceapă să cadă în smocuri, pe măsură ce am pierdut și mai mult în greutate și am ajuns la aproximativ 34 de kilograme. Amintește-ți că organismul nu este o tendință. Nu suntem meniți să arătăm la fel ca «greutatea noastră fericită», unde suntem sănătoși și funcționăm bine. Astfel, în timp ce unii oameni se pot hrăni corect și, datorită geneticii, au o predispoziție încredibilă de a rămâne incredibii de slabi, alții poate au nevoie de o dietă extremă, nesustenabilă”, a scris Hikaru Komiyama pe Instagram, unde are peste 3,3 milioane de urmăritori. „Este un lucru frumos când începi să ai o relație diferită cu mâncarea și cu tine însăți” Totodată, Hikaru Komiyama a ținut să sublineze un lucru foarte important la care mulți oameni, din păcate, se raportează. Și anume că a fi slab înseamnă frumusețe, când de fapt este nevoie doar de un echilibru. „Slăbiciunea nu înseamnă frumusețe. Și nicio atitudine morocănoasă din coaza foamei continue, 24 de ore, șapte zile pe săptămână. Așa că, dacă nu ați făcut-o deja, sper să vă permiteți să vă învățați corpul suficient de bine și să învățați cum ar trebui să arate și să aveți un corp fizic bine îngrijit”, a mai scris „Mica Bestie”. Mesajul său a fost bine primit de comunitatea sa de urmăritori, care a felicitat-o pentru curajul de a vorbi deschis despre sănătatea sa, dar și despre cum se poate, prin multă muncă să avem un corp nu doar îngrijit și aspectuos, dar mai ales sănătos. „Nu am știut că ai suferit de tulburare alimentară înainte. Iar asta face călătoria ta în haltere, cu atât mai impresionantă”, a scris un urmăritor. „Nu romanțez tulburările alimentare, dar este un lucru frumos când începi să ai o relație diferită cu mâncarea și cu tine însăți”, a adăugat altcineva. Cele mai multe dintre comentarii au fost de apreciere și mulțumire pentru deschiderea arătată de sportiva de 33 de ani, care a arătat că dincolo de o „mică bestie” este un om puternic, chiar dacă nu este un „Hulk”. FOTO: Instagram @Hikaru Komiyama („Mica Bestie”)
Universitatea Politehnica construieşte o bază sportivă ultramodernă de 20 de milioane de euro. Unde va fi amplasată noua nestemată a Capitalei
Universitatea Politehnică din Capitală urmează să ridice o bază sportivă de top în care va investi 20 de milioane de euro. Complexul sportiv ultramodern va fi construit pe un teren amplasat lângă arena din Regie, unde a activat zeci de ani de zile gruparea Sportul Studențesc. Universitatea Politehnica ridică un complex sportiv de top lângă stadionul din Regie Conducerea Universitații Politehnice din București au în plan să construiască o bază sportivă de lux în care se va investi aproximativ 20 de milioane de euro, scrie profit.ro. Complexul sportiv de top va fi ridicat pe o parte dintr-un teren de 2,1 hectare, pe care instituția îl deține pe strada Alexandru Ivasiuc numărul 7 din cartierul Crângași. Ca și locație, aceasta va fi lângă stadionul din Regie, timp de zeci de ani de zile casa formației Sportul Studențesc. Baza cea nouă, cu subsol, parter, plus două etaje, va include săli de sport, facilități pentru public și sportivi, spații administrative, tehnice, dar și zeci de locuri de parcări subterane, toate întinse pe suprafață desfășurată totală de circa 7.500 de metri pătrați. Complexul va cuprinde două săli de sport omologate pentru handbal, baschet, volei, lupte, box și gimnastică, dar și vestiare, cabinete medicale, sală antidoping, sală de forță și fitness, birouri administrative și spații tehnice. Necesitatea instituției de învățământ superior de a avea un spațiu sportiv multifuncțional În momentul de față, pe suprafața acestei locații funcționează deja terenuri de tenis în balon, care nu vor fi afectate de construcțiile ulterioare. Valoarea estimată a investiției este de aproximativ 20 de milioane de euro, mai scrie sursa citată. „În prezent, campusul universitar nu dispune de un spațiu multifuncțional care să răspundă simultan cerințelor de pregătire fizică, competiții sportive, activități recreative, precum și de promovare a performanței sportive la nivel național și internațional. În al doilea rând, zona de vest a municipiului București este caracterizată printr-o densitate mare a populației și o lipsă acută de echipamente publice de tip sportiv și recreativ. Realizarea acestui complex va contribui la echilibrarea distribuției infrastructurii sportive în oraș și va permite deschiderea sa nu doar pentru uz universitar, ci și pentru publicul larg – elevi, tineri sportivi, persoane cu dizabilități, familii sau comunități locale care nu au acces facil la facilități moderne“, se arată în justificarea realizării acestui mega-proiect. Viitoarea sală polivalentă se învecinează cu stadionul Sportul Studențesc, pe care Universitatea de Arhitectură l-a închiriat în 2025 Academiei Germane de Fotbal, deținută de afaceristul Claudiu Barbu.
Moartea voleibalistei Simona este învăluită în mister. Părinții cred că se încearcă mușamalizarea cauzei: Vreau doar să știu
Simona Cina, o tânără voleibalistă din Palermo, Italia, a murit la vârsta de doar 20 de ani, după ce s-ar fi înecat în piscina unei vile. Însă, condițiile în care s-a produs tragedia sunt cel puțin suspecte, motiv pentru care părinții cred că se încearcă mușamalizarea adevăratei cauze a decesului. În acest context, familia a lansat un apel public în presa italiană. Voleibalista Simona Cina „era ca peștele în apă”, dar a murit, în condiții suspecte, înecată în piscina unei vile. Detalii din spatele tragediei O tragedie a lovit sudul Italiei, unde Simona Cina, o voleibalistă în vârstă de doar 20 de ani, și-a dat ultima suflare la capătul unei petreceri de absolvire. Pe scurt, după încheierea studiilor liceale, tânăra a mers împreună cu mai multe persoane la o petrecere organizată la o vilă din Bagheria, o localitate aflată la mică distanță de Palermo. Acolo, la scurt timp după miezul nopții, Simona Cina și-a dat ultima suflare. Potrivit primelor rapoarte ale autorităților, tânăra a căzut în piscina vilei respective și a sfârșit înecată. Părinții fetei nu vor sub nicio formă să accepte o astfel de ipoteză, deoarece fiica lor știa să înoate și, mai mult, era chiar o înotătoare extrem de înzestrată. Iar dacă e să luăm în calcul și faptul că s-a înecat într-o piscină de mici dimensiuni, verdictul legiștilor pare și mai straniu. Vreau doar să știu ce s-a întâmplat cu fiica mea, de ce a murit… Vreau să știu cum a fost posibil. Fiica mea era atletă, știa să înoate. Era ca peștele în apă. Nu putem înțelege cum s-ar fi putut îneca într-o piscină”, au declarat părinții Simonei, cu lacrimi în ochi, imaginile cu ei fiind preluate atât de jurnaliștii de la Corriere.it, cât și de cei de la Rainews.it. Sora geamănă Simonei, Roberta, dar și fratele Gabriel, bănuiesc și ei că ceva mult mai tragic s-a întâmplat în interiorul vilei din Bagheria. La petrecere ar fi fost peste 80 de invitați, iar Simona Cina nu cunoștea foarte multe persoane. Astfel, rudele ei cred că ar fi fost victima unor intenții rele: Totul pare foarte neobișnuit. Mai ales că piscina se afla în stadiu de curățare în timpul petrecerii… În plus, Simona cunoștea doar câțiva oameni din cei peste 80 de invitați”, a spus Roberta, sora geamănă a Simonei. Fratele crede că a fost otrăvită De partea cealaltă, Gabriel, fratele Simonei, crede că fetei i s-ar fi putut turna ceva în băutură, o practică des întâlnită la petrecerile cu mulți invitați. Nu pretindem nimic, dar bănuim că ceva este în neregulă. O cunoșteam foarte bine pe sora noastră, nu era genul de persoană care s-ar putea îneca într-o piscină”, a spus și fratele ei. Așa cum am precizat deja, decesul tinerei a avut loc după miezul nopții, o ultimă postare fiind făcută de Simona, pe Instagram, în jurul orei 01:00 dimineața. Iubea voleiul. A jucat pentru clubul nostru până anul trecut. Voleiul a fost totul pentru ea. De asemenea, a învățat mulți alți copii să practice acest sport. Suntem devastați de veste. Ne amintim de ea cu mare afecțiune, era o tânără cu bun simț, iubitoare de sport și foarte dedicată. De asemenea, a participat la mai multe turnee pe plajă în timpul veri… O mare pierdere”, a spus președintele clubului de volei Capasense, pentru care Simona Cina a evoluat în trecut.
Călătorie inedită către spațiu pentru 1.000 de persoane. O navă autosustenabilă i-ar putea transporta, doar dus, într-o călătorie de 250 de ani
O navă autosustenabilă, numită Chrysalis, ar putea transporta 1.000 de oameni într-o călătorie de 250 de ani, doar dus, către spațiu. Cilindrul, lung de 58 km, include o varietate de ecosisteme biologice și are încăperi pentru producția de hrană. Este o navă spațială futuristă concepută pentru a transporta un grup de oameni într-o călătorie de 250 de ani până la cel mai apropiat sistem stelar, Alpha Centauri, potrivit Adevărul. Cilindrul, lung de 58 km, are o varietate de ecosisteme biologice, încăperi pentru producția de hrană, biblioteci, parcuri, zone de locuit pe mai multe niveluri, școli, spitale și complexe sportive. Unul dintre cele mai impresionante elemente este un „dom cosmic”, înalt de 130 de metri, cu panouri de sticlă, care le permite locuitorilor să observe universul în timp ce plutesc liber. Nava spațială poate găzdui aproximativ 1.000 de persoane și ar urma să fie alimentată cu reactoare de fuziune nucleară, în timp ce mai mulți cilindri concentrici s-ar roti pentru a genera gravitație artificială. Construcția a câștigat deja locul 1 în competiția globală de design Project Hyperion, care a invitat echipe de oameni de știință, ingineri, arhitecți și sociologi să dezvolte planuri detaliate pentru o „navă generațională”. Participanții au avut voie să folosească doar tehnologii existente sau pe cele considerate plauzibile în viitorul apropiat, inclusiv fuziunea nucleară, călătoria mai rapidă decât lumina și sistemele de hibernare pentru echipaj fiind interzise. Un juriu de experți, care a inclus și cercetători de la NASA, a evaluat aproape 100 de proiecte, ținând cont nu doar de design și sustenabilitate, ci și de modul în care viitorii locuitori s-ar putea înțelege între ei, potrivit surei citate. Echipa internațională din spatele proiectului Chrysalis a declarat că numele face referire la „posibilitatea fascinantă de a construi o navă capabilă să-și protejeze și să-și unească locuitorii, generație după generație, până la sosirea într-un nou sistem solar”. Obiectivul acestei misiuni este acela de a transporta în siguranță pasagerii pe suprafața planetei Proxima Centauri b, aflată la patru ani-lumină de Soare, în timp ce „păstrează moștenirea culturală, biologică și tehnologică a Pământului”. Nava este împărțită în mai multe „învelișuri”, fiecare având o funcție dedicată, unul dintre ele fiind dedicat agriculturii și biome-urilor – inclusiv pădure tropicală, pădure boreală și zonă de ariditate medie. Acestea sunt esențiale pentru recrearea unui habitat pe noua planetă de sosire, potrivit echipei, iar la bord va exista și o bancă genetică, care va stoca semințe, embrioni și ADN de la toate speciile prezente pe navă, dar și de pe Pământ. Producția de hrană va fi exclusiv vegetală, pentru că toți locuitorii navei fiind vegetarieni. „Prezența animalelor este redusă la o mică secțiune, pentru diversitate și scopuri estetice, nu pentru hrană”, au explicat cercetătorii. Proteinele ar putea fi produse sintetic, similar proteinelor cultivate în laborator de astăzi. Lumina artificială va simula ziua și anotimpurile, iar un sistem în circuit închis va reutiliza apa și nutrienții. Un alt înveliș va include spații comune, cum ar fi parcuri, zone de relaxare, biblioteci și camere ce păstrează obiecte și artefacte culturale de pe Pământ. Pereții și ferestrele pot funcționa ca ecrane mari care redau peisaje sau panorame ale Pământului. Un al treilea înveliș va conține zonele de locuit, împărțite în 20 de sectoare, fiecare având „locuințe modulare”, o unitate locativă individuală pentru fiecare persoană. „Structura familiei pe Chrysalis se bazează pe identitatea fiecărui individ și pe sentimentul de apartenență la întreaga comunitate a navei”, au precizat autorii proiectului. Cuplurile pot alege să locuiască împreună dacă au un copil, dar acest lucru nu este „etic obligatoriu”, iar indivizii pot decide să se mute în alte sectoare. Alte învelișuri vor adăposti laboratoare pentru cercetare tehnologică și dezvoltare de produse, respectiv spații de depozitare pentru materiale, echipamente și utilaje. Din păcate, deocamdată, nu este clar deocamdată cât ar costa construirea unei astfel de nave spațiale futuriste.
Ce nu au voie să arunce românii la coșurile de gunoi. Amenzile sunt drastice pentru persoanele care nu respectă regulile
Puțini români știu că nu au voie să arunce gunoi menajer din locuința personală în coșurile destinate trecătorilor. Mulți aruncă gunoiul în tomberoanele din parcări sau în cele de pe stradă și nu în tomberoanele din fața blocului sau în cele distribuite celor care stau la curte. În acest context, autoritățile au făcut mai multe controale în țară, ocazie cu care au surprins români care aruncau deșeuri menajere, cartoane și alte resturi în coșuri de gunoi destinat trecătorilor, aflat într-o parcare publică. În acest caz, legea prevede clar că este obligatorie deținerea de pubele pentru colectarea deșeurilor menajere în cazul românilor care locuiesc la casă, dar tomberoanele sau containerele nu trebuie să lipsească nici pe lângă blocuri. Totuși, mulți cetățeni aruncă gunoiul menajer din locuință în coșurile destinate trecătorilor. Mai mult, unii șoferi opresc și aruncă gunoiul din mașină în locuri nepermise. Astfel, autoritățile avertizează persoanele care aruncă gunoaiele la întâmplare pe domeniul public vor fi aspru sancționați și riscă să primească amenzi mult mai mari dacă nu respectă regulile de colectare selectivă. Însă, Capital.ro amintește că răspunderea pentru colectarea deșeurilor revine autorităților administrației publice locale, în special primăriei și consiliului local, care au rolul de a organiza și supraveghea acest serviciu public, iar Primăria nu poate să se sustragă obligațiilor sale și să dea vina pe operatorul de salubritate. Iar dacă cetățenii întâmpină probleme sau sunt nemulțumiți de serviciile de salubritate, care se ocupă de ridicarea gunoiului, aceștia pot sesiza mai întâi firma de salubritate și pot face o reclamație, potrivit sursei citate. Mai mult, începând cu decembrie 2024, aruncarea pastilelor vechi la gunoi a devenit o faptă interzisă în România, fiind sancționată cu amenzi uriașe. Astfel, cetățenii sunt obligați să predea medicamentele expirate sau nefolosite spitalelor, publice sau private, aceste instituții fiind responsabile pentru colectarea și eliminarea medicamentelor prin metode sigure și ecologice. Pastilele nu trebuie aruncate la gunoi pentru că reprezintă un pericol atât pentru mediu, cât și pentru oameni, ținând cont de faptul că substanțele chimice din pastile pot rămâne active mult timp după expirare și, odată ajunse în natură, pot afecta grav ecosistemele. De asemenea, dacă medicamentele sunt aruncate la gunoi sau în alte zone, există riscul ingerării accidentale, în special în gospodăriile cu copii sau animale de companie. Așadar, orice persoană care abandonează medicamentele necorespunzător sau le aruncă la gunoi riscă să fie amendată. În cazul persoanelor fizice, sancțiunile sunt cuprinse între 500 și 1.000 de lei, iar la firme de până la 4.000 de lei. Medicamentele expirate sau care nu mai sunt folosite trebuie duse la cel mai apropiat spital, care este obligat – prin lege – să le primească fără niciun cost. FOTO – Caracter ilustrativ: Shutterstock
Cea mai sexy jucătoare din lume a dezvăluit ce s-a întâmplat în timpul filmărilor cu Adam Sandler: Nu pot spune suficient de multe
Paige Spiranac (32 de ani), jucătoare de golf celebră în întreaga lume, a avut recent ocazia de a filma cu renumitul actor de la Hollywood Adam Sandler (58). Cei doi sunt protagoniști în filmul „Happy Gilmore 2”, iar Spiranac nu a găsit cuvintele potrivite pentru a-l descrie pe colegul ei de platou. Paige Spiranac, cucerită instant de Adam Sandler! Ce a spus după ce a filmat cu actorul la o producție Netflix Paige Spiranac este adesea supranumită cea mai frumoasă femeie din lume, însă celebritatea nu a găsit-o neapărat prin meseria de fotomodel, ci prin pasiunea ei pentru sport. Pe scurt, Paige Renee Spiranac, pe numele ei complet, născută în Colorado, Statele Unite ale Americii, este instructor și jucător profesionist de golf. Iar aparițiile ei splendide de pe terenurile de un verde imaculat au ajutat-o să strângă, doar pe Instagram, o comunitate imensă, de peste 4 milioane de persoane. Și cum a devenit o personalitate cu o deschidere la un public atât de larg, cea mai sexy femeie din lume, Paige Spiranac, s-a lovit și de multiple oportunități. Una recentă a fost aceea de a juca în filmul „Happy Glimore 2”, care îl are în rol principal pe faimosul Adam Sandler. Cunoscut pentru personajele de succes pe care le-a interpretat în comediile americane de la Hollywood, Sandler a cucerit-o instant pe Paige Spiranac, iar după ce au petrecut timp împreună pe platoul de filmare, jucătoarea de golf aproape că nu a găsit cuvintele potrivite pentru a-l descrie pe colegul ei: A fost una dintre cele mai tari experiențe din viața mea! Am reușit să filmez o scenă cu Adam Sandler, care este una dintre cele mai autentice, amuzante, amiabile și umile ființe umane! Pur și simplu nu îți dai seama că e Adam Sandler. Este atât de uimitor. Nu pot spune suficient de multe lucruri bune despre el”, a declarat Paige Spiranac, citată de The Sun. „Happy Gilmore 2” s-a lansat pe 25 iulie în SUA Premiera filmului „Happy Gilmore 2” a avut loc la data de 25 iulie 2025 în Statele Unite ale Americii. Iar în primele săptămâni, producția Netflix se bucură de un succes important. Site-ul specializat în recenzii IMDB.com îi acordă filmului nota de 6.2 din 10, după ce peste 69 de mii de internauți și-au exercitat votul. Numărul necesar de oameni pentru realizarea unui astfel de proiect… A fost foarte tare să văd ce se întâmplă în culise și apoi cum arată produsul finit. Am fost pe platourile de filmare ore în șir, iar scena mea – o poți rata dacă clipești – a fost foarte tare. Atât de mult timp, efort și grijă pentru a crea aceste filme pe care le iubim cu toții”, a mai transmis Paige Spiranac, care pe 25 iulie a fost prezentă pe covorul roșu la New York.
Bani cu imaginea lui David Popovici. Cât a ajuns să coste o cască de înot cu numele şi semnătura campionului
Magazinele online care se ocupă cu vânzarea de articole sportive fac bani cu imaginea lui David Popovici (20 de ani), care este cel mai în vogă atlet român al momentului. Popovici și-a reconfirmat acest statut la Campionatele Mondiale de Natație de la Singapore, unde a cucerit două medalii de aur, în probele de 200 și 100 de metri liber. Atât trebuie să plătești pentru o cască de înot cu numele și semnătura lui David Popovici Medaliile de aur pe care David Popovici le-a câștigat la Mondialele de la Singapore l-au readus pe talentatul sportiv român în prim-planul presei internaționale. Însă, mai presus de toate, David Popovici și-a reconfirmat statutul de cel mai apreciat sportiv român al momentului. După ce Simona Halep și-a agățat racheta de tenis în cui, înotătorul în vârstă de doar 20 de ani a preluat pe deplin ștafeta și la felul în care stau lucrurile, pare că David Popovici va dori să rămână pe piedestal o bună bucată de timp. Așa cum era de așteptat, reacțiile de apreciere la adresa sportivului au curs în ultimele zile. Gigi Becali a spus că i-ar da un milion de euro lui David Popovici, în timp ce vărul patronului de la FCSB, Giovanni Becali, a transmis că ar fi în stare să îi pupe mâna înotătorului pentru ce a făcut pentru România. În tot acest timp, magazinele online care se ocupă cu vânzarea de articole sportive fac bani de pe urma imaginii lui David Popovici. Iar din informațiile disponibile pe site-uri, se pare că vânzările merg bine. Spre exemplu, la Decathlon, unde o cască de înot cu numele și semnătura campionului se vinde cu 69.99 lei, se precizează că articolul mai este disponibil doar în magazine în acest moment. Cască de înot cu semnătura lui David Popovici. Material din 100% silicon. Produs conceput pentru înot. Model unisex, se adaptează oricărei conformații. Protejează împotriva stropilor de apă, însă, în timpul scufundării, apa pătrunde. Susținere excelentă, ideală pentru înot la orice nivel. Cască extensibilă, mărime unică. Adaptată pentru adulți și copii. Casca din silicon este foarte extensibilă și rezistentă la întindere, însă nu este rezistentă la agățare. Așadar, este recomandat să nu agățați materialul cu unghiile. Pentru rezistență optimă în timp, se recomandă clătirea cu apă dulce și uscarea în aer liber, departe de surse directe de căldură”, se arată pe site-ul magazinului online menționat mai sus. Pe site-ul producătorului, același articol se vinde mai scump Casca respectivă este produsă de „Arena Water Instinct”, o companie italiană fondată în anul 1973 de Horst Dassler și care este specializată pe articolele dedicate înotului. Iar pe site-ul producătorului, ArenaRomania.ro, aceeași cască prezentată mai sus se vinde cu un preț fix de 95 de lei. Cască înot din silicon personalizată. Nu conține PVC. 100% silicon”, se arată în descrierea de pe site-ul producătorului. În urmă cu aproximativ trei ani, tot după o serie de performanțe bifate la Mondiale și Europene, David Popovici și-a scos echipamentul la licitație prin intermediul unei acțiuni caritabile. Atunci, ochelarii și casca pe care le-a folosit campionul au fost cedate cu peste 40.000 de euro. Banii au ajuns în cadrul fundației Hope and Homes for Children, care ulterior s-a ocupat de un caz umanitar care a avut-o în prim-plan pe Florentina Filipovici, fostă vicecampioană mondială de junioare la canotaj. Înotul nu e cel mai scump sport, dar nu e ieftin. Slipul ăla cu care mă duc eu la Jocurile Olimpice e 400 de euro! Bucata aia de material… E scump echipamentul, ai nevoie de deplasări, de cantonamente, de concursuri plătite, de apă caldă! Sunt copii ai căror părinți pur și simplu nu-și mai permit să-i ducă la înot, costă mult prea mult. De la abonamentele la înot, la toate…”, David Popovici, într-un discurs manifest pe care l-a ținut la „MCN Podcast”.
Cum l-a numit miliardarul Bernie Ecclestone pe magnatul Ion Țiriac: E minunat ce face pentru România
Bernie Ecclestone, fostul șef din Formula 1, are numai cuvinte de laudă la adresa magnatului Ion Țiriac. Bun prieten cu miliardarul român, fostul boss din Marele Circ este de părere că Țiriac face cinste României. Bernie Ecclestone, fostul șef din Formula 1, are numai cuvinte frumoase la adresa magnatului Ion Țiriac. Prieten de nădejde cu miliardarul român, fostul boss din Marele Circ este de părere că Țiriac este un om deosebit și care face cinste României, prin toate proiectele pe care le dezvăltă în țara sa natală. „Un om deosebit, un bun prieten. E minunat ce face pentru țara lui”, a declarat Bernie Ecclestone pentru as.ro. Cred că sunt mai bine de 20 de ani când nişte oameni cu inimă mare au spus că fac un circuit de Formula 1. Şi oamenii (n.r. – organizatorii F1) au venit o dată, de două ori, de trei ori, până când Ecclestone (n.r. – fostul director executiv al Formulei 1) mi-a spus ‘Unde’? Întâi s-a spus de Bucureşti, dar e foarte greu să faci în oraş, ne uităm la Monte Carlo, apoi la Mamaia sau la Constanţa, că acolo avem hoteluri. Dar cei care vin la cursă, mai vor şi altceva pe lângă. Aşa că e greu să ai un Mare Premiu, pentru că vin până la 300.000 de oameni. Aşa că, mai aşteptăm – Ion Ţiriac (2023) Și-a vândut colecția fabuloasă de monoposturi de F1 În primăvara anului trecut, Bernie Ecclestone a decis să-și vândă colecţia impresionantă de monoposturi de Formula 1 pe care o deținea. Cumpărătorul a fost Mark Mateschitz, băiatul fostului miliardar austriac Dietrich Mateschitz, cel care a fondat Scuderia Red Bull, foarte bun prieten al lui Ecclestone. Zecile de monoposturi, 69 la număr, datează încă de la debutul campionatului de Formula 1 din 1950, bolizi conduși de celebrii Alberto Ascari, Mike Hawthorn, Niki Lauda, Nelson Piquet şi Michael Schumacher. Presa britanică a evaluat monoposturile de epocă la aproape 600 de milioane de euro. „Acestea au ajuns la o casă bună, care este cel mai important lucru despre care am vrut să mă asigur. Le vor prezenta undeva, într-un muzeu, astfel încât oamenii să poată să le vadă, aşa cum nu s-a întâmplat până acum. După ce le-am strâns şi le-am deţinut pentru atât de mult timp, vreau să ştiu unde au ajuns şi să nu le las soţiei mele să se ocupe de ele când nu sunt în preajmă”, a precizat fostul şef al Formulei 1, citat de Agerpres.
Ion Iliescu a refuzat să fie nașul Nadiei Comăneci: Nu a vrut lucrul ăsta

Ion Iliescu, primul președinte al României post-decembriste, a refuzat să fie nașul Nadiei Comăneci. Ion Iliescu a murit la vârsta de 95 de ani. Adrian Năstase a făcut o dezvăluire incredibilă despre Nadia Comăneci și fostul președinte. Cea mai titrată gimnastă româncă din istorie și-ar fi dorit ca Ion Iliescu să îi fie naș. Nadia Comăneci și Bart Connor au avut nunta în primăvara lui 1996. Ion Iliescu era încă președintele României la acea vreme. Ceremonia religioasă s-a ținut la mânăstirea Cașin din București. Iliescu a refuzat să fie nașul Nadiei Comăneci, astfel că lângă miri la altar au fost Adrian și Dana Năstase. „Cred că Nadia ar fi vrut ca Ion Iliescu să îi fie naș, iar noi am fost a doua alegere, pentru că Iliescu, evident, nu a vrut lucrul ăsta. Cred că Nadia într-un fel voia să facă un fel de reconciliere cu zona politică de aici, după plecarea ei. Eu m-am bucurat pentru că o admiram, soția mea la fel”, a declarat cu patru ani în urmă Adrian Năstase, citat de kanald.ro. Reacția lui Adrian Năstase după moartea lui Iliescu: „I-am admirat calitățile” Adrian Năstase a reacționat după moartea lui Ion Iliescu. Fostul premier a amintit de lunga sa colaborare cu primul președinte al României post-decembriste și a recunoscut că îl privea cu admirație. „A murit Ion Iliescu și a luat cu el aproape un secol de istorie românească. A fost un om de stat care a cultivat respectul bazat pe dialog. A știut să rezolve cu ințelepciune și cu echilibru multe din problemele complicatei tranziții prin care a trecut România după 1989. A știut să construiască echipe, a știut să stabilească alianțe dar, mai ales, a reușit să genereze consens pe marile provocări ale României post-decembriste. Din acest punct de vedere, Masa de la Snagov rămâne un grandios exemplu. Am lucrat împreună din 1990. Îi datorez intrarea mea în politică. I-am admirat calitățile politice dar și calitățile umane, pasiunea pentru cultură, capacitatea de a asculta, capacitatea de a analiza. I-am admirat forța de a comunica direct cu oamenii simpli dar și prestanța la reuniuni internaționale. Cel mai adesea, am avut opinii asemănătoare. Cred că în ultimii douăzeci de ani s-a simțit lipsa unei prezențe mai consistente a sa în viața publică. Probabil că mulți îl vor prețui mai mult după ce nu mai este”, a scris Adrian Năstase într-o postare pe blog.