S-a deschis o fereastră uimitoare pentru David Popovici: Dacă el vrea, avem obligația să-l ajutăm

s-a-deschis-o-fereastra-uimitoare-pentru-david-popovici:-daca-el-vrea,-avem-obligatia-sa-l-ajutam

Adrian Rădulescu (35 de ani) a vorbit despre planurile pe termen lung pe care David Popovici (20) le-ar putea avea în cariera de înotător profesionist. Antrenorul talentatului sportiv a lăsat de înțeles că aventura lui Popovici în natația mondială este abia la început și că în următorii aproximativ 10 ani ar putea urma o mulțime de momente frumoase. David Popovici ar putea concura inclusiv la Jocurile Olimpice din Qatar, 2036, în cazul în care fizicul îi va permite Adrian Rădulescu, antrenor care îi coordonează cariera de înotător lui David Popovici de 11 ani, a vorbit despre clipele frumoase și dificile prin care a trecut sportivul la Singapore. David Popovici a mărturisit că s-a gândit să abandoneze Campionatele Mondiale încă dinainte de prima intrare în bazin, din cauza unor gânduri negative care l-au cuprins, însă în cele din urmă s-a răzgândit și a făcut spectacol. Concret, David Popovici a devenit din nou campion mondial la probele sale favorite, 200 de metri și 100 de metri liber, reușind să scrie o nouă pagină în istoria natației internaționale. Pus în postura de a comenta problemele de ordin motivațional cu care s-a confruntat Popovici la Singapore, Adrian Rădulescu a sugerat că elevul său va depăși rapid aceste momente și va avea o lungă carieră în față. De altfel, antrenorul a vorbit inclusiv despre posibilitatea ca David Popovici să concureze la Jocurile Olimpice din 2036, care cel mai probabil vor fi organizate în Qatar: Ca să poți să fii relevant în sportul acesta an de an și să poți să fii relevant în sportul acesta până la finalul carierei tale, din punct de vedere personal, clar, trebuie să-ți găsești echilibru. Da, poți să te dedici total unei singure victorii și să o faci cu orice preț, dar nu așa se câștigă războaiele. O să câștigi o bătălie, dar per total s-ar putea ca războiul să fie pierdut. Și ăsta este unul dintre dezideratele noastre. Și al meu și al întregului colectiv tehnic, dacă el își va dori să concureze și la Qatar 2036, să fie apt, din toate punctele de vedere, atât medical cât și fizic, psihic, să o facă. Dacă el își va dori chestia asta, noi avem obligația să-l ajutăm să poată să facă lucrul ăsta”, a subliniat antrenorul lui David Popovici, potrivit Gsp.ro. David Popovici a bifat deja două ediții ale Jocurilor Olimpice Tokyo, 2021, a fost ediția de debut de la Jocurile Olimpice pentru David Popovici. Atunci a terminat pe 4 proba de 200 de metri liber și pe 7 în cea de 100 de metri liber. Trei ani mai târziu, în 2024, la Paris, David Popovici a pus mâna și pe primele medalii olimpice. Pe scurt, a luat aurul la 200 de metri și bronzul la 100 de metri. Acum, starul din natația românească se pregătește pentru Jocurile Olimpice de la Los Angeles, din 2028. Urmează apoi o ediție programată la Brisbane, în Australia, pentru 2032, după care, așa cum am precizat deja, în 2036 competiția ar trebui să aibă loc în Qatar. În acest moment avem 95% din infrastructura sportivă necesară pentru a găzdui Jocurile și avem un plan național complet pentru a ne asigura că vom fi 100% gata cu toate facilitățile”, a declarat Șeicul Joaan bin Hamad Al-Thani, președintele Comitetului Olimpic din Qatar, citat de Reuters.

Omul de maximă încredere al lui David Popovici explică prăbușirea abisală a chinezului Zhanle Pan: Eu îl înțeleg

omul-de-maxima-incredere-al-lui-david-popovici-explica-prabusirea-abisala-a-chinezului-zhanle-pan:-eu-il-inteleg

Adrian Rădulescu (35 de ani), omul numărul unu din anturajul lui David Popovici (20), a fost pus în postura de a analiza prăbușirea lui Zhanle Pan (20). Deținătorul recordului mondial în „proba regină” a natației nu s-a calificat în finalele curselor de 200 și 100 de metri liber la Campionatele Mondiale de la Singapore. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu Zhanle Pan. Antrenorul lui David Popovici a vorbit despre declinul chinezului La Campionatele Mondiale de Natație de la Singapore, David Popovici a fost atracția numărul unu, reușind să câștige medataliile de aur la probele de 200 și 100 de metri liber, în timp ce Zhanle Pan a reprezentat, probabil, cea mai mare dezamăgire. Creditat cu prima șansă în „proba regină” a natației, 100 de metri liber, unde deține recordul mondial cu un timp colosal, 46.40, Zhanle Pan a ratat finala la Singapore, după ce a terminat pe locul 3 în semifinala cu numărul 1. Totodată, la 200 de metri liber, unde era așteptat să facă o surpriză frumoasă, Zhanle Pan nu a prins nici măcar tabloul semifinalelor. Pus în postura de a explica eșecul talentatului înotător chinez, Adrian Rădulescu, antrenorul lui David Popovici, nu a avut nevoie de prea mult timp pentru a expune răspunsul: Cred că s-a întâmplat același lucru ca pentru mulți dintre ei. Eu îl privesc și din perspectiva sportivului sau al tânărului, până la urmă și Pan are 20 de ani. Te duci în februarie, în primul schimb de ștafetă, bați recordul mondial, ești luat absolut ca din oală, după care înoti proba efectiv, o câștigi, după care vin Jocurile Olimpice, înoti cât de cât în 4×100 m liber liber, faci 200, aproape ratezi semifinala la 100 liber, o prinzi ultimul și în finală câștigi la o secundă diferență. Și bați recordul mondial cu aproape jumătate de secundă. Și după aceea vine ștafeta pe care, alături de echipă, o câștigi. Și după aceea vine, ce să vezi, un pic de vacanță și Jocurile Asiei, Campionatul chinez în bazin scurt, Cupa Mondială, la care câștigi proba de 800 m liber și tot așa”, a amintit Adrian Rădulescu, potrivit Gsp.ro. Însă, esența analizei antrenorului a fost în frazele următoare: Eu îl înțeleg, nu e ușor să te montezi continuu, să fii așa la foc continuu și sunt sigur că o să revină. Are poate și un kilogram două în plus, are poate și un pic așa de oboseală psihică. Pentru noi, de fiecare dată când am avut, hai să spunem, un eșec sau un pas înapoi, asta ne-a aruncat înainte. Și cred că același lucru o să fie și pentru el”, a completat omul de maximă încredere al lui David Popovici. Palmaresul lui Zhanle Pan Zhanle Pan rămâne unul dintre cei mai importanți sportivi din noua generație de înotători și are trei medalii olimpice în palmares, două de aur și una de argint. De asemenea, chinezul deține șapte medalii de aur la competițiile mondiale, două de argint și alte două de bronz. Iar la concursurile asiatice, Zhanle Pan a câștigat trei medalii de aur, trei de argint și una de bronz. Pe scurt, pur și simplu nu am fost într-o formă bună astăzi. Voi continua să muncesc din greu”, a declarat Zhanle Pan, printre altele, după ratarea finalei la 100 de metri liber de la Singapore.

Ce sunt nitazenele, drogurile care îngrozesc lumea. Se fabrică în China și sunt de 250 de ori mai puternice decât heroina

ce-sunt-nitazenele,-drogurile-care-ingrozesc-lumea.-se-fabrica-in-china-si-sunt-de-250-de-ori-mai-puternice-decat-heroina

Nitazenele, opioide sintetice, sunt de 40 de ori mai puternice decât fentanilul și de 250 de ori mai tari decât heroina, fiind practic fatale în toate cazurile. Mai mult, acest drog este practic imposibil de detectat. Nitazenele sunt din ce în ce mai prezente în droguri precum heroina, benzodiazepinele și oxicodona și multe țări sunt grav afectate de decese din cauza supradozelor. Dezvoltate în Elveția în anii 1950 și 1960, nitazenele ar fi trebuit să înlocuiască morfina, dar acestea nu au fost niciodată aprobate pentru uz medical. Timp de câțiva ani, nitazenele au fost printre drogurile ilegale care circulau pe piață, dar nu au prezentat un mare interes. Până în anul 2019, acestea erau cunoscute în principal în rândul cercetătorilor care studiau farmacologia opioidelor. Nitazenele și-au făcut câteva apariții într-un laborator german în 1987, la Moscova în 1998 și în Utah în 2003. Iar, în timp ce Europa a fost cruțată de acestea, în Statele Unite, nitazenele înlocuiesc treptat fentanilul – care provoacă mai mult de 200 de decese pe zi în această țară – din cauza efectelor sale, care sunt de 40 de ori mai puternice, creând o adevărată criză. Din 2019, autoritățile americane le-ar fi găsit în cel puțin 4.300 de capturi de droguri, iar țara se confruntă cu mai multe valuri de decese legate de opioide, scrie Ouest-France.fr. Fabricate în general în China, nitazenele sunt de 500 de ori mai puternice decât morfina și de până la 250 de ori mai puternice decât heroina, conform Oficiului Națiunilor Unite pentru Droguri și Criminalitate (UNODC). Dacă sunt ingerate, câteva urme din prezența sa pot provoca o supradoză. Doar în anul 2023, 76% din decesele prin supradoză de droguri, au fost cauzate de opioide, potrivit Centrului american pentru controlul și prevenirea bolilor (CDC). Grav este că prezența acestui drog nu este ușor de detectat, nitazenele fiind adesea consumate neintenționat, pentru că sunt amestecate cu alte substanțe pentru a le crește puteres și a reduce costurile de producție. Mai mult, unele teste toxicologice nu sunt încă capabile să detecteze nitazenele, iar consumate sub formă de lichid, pulbere sau tablete, acestea acționează asupra sistemului nervos și au proprietăți euforizante. Europa acordă o atenție mare acestui drog, care ar putea invada lumea într-un mod foarte rapid. „Dacă marile grupuri criminale, cum ar fi mafia albaneză, turcă, italiană sau mexicană, încep să furnizeze nitazene pe scară largă în Europa, ne putem aștepta la un dezastru major de sănătate publică”, a declarat pentru Wall Street Journal Vanda Felbab-Brown, cercetător la Brookings Institution. Nitazenele și-au făcut deja apariția în Marea Britanie, unde până în ianuarie 2025, pe o perioadă de 18 luni, 400 de persoane și-au pierdut viața în urma supradozelor. Dar mari îngrijorări sunt și în Scoția, care are cea mai mare rată de decese prin supradoză pe cap de locuitor din Europa. În doar doi ani, între 150 și 200 de decese legate de consumul de droguri în Scoția au fost cauzate de nitazene. Vicki Markiewicz, director al Change Grow Live, un furnizor de servicii de îngrijire pentru dependenții de droguri, a subliniat că „aceasta este probabil cea mai gravă criză de sănătate publică pentru consumatorii de droguri din Marea Britanie, de la criza SIDA din anii 1980”. După cum a declarat Dr. Tara Shivaji pentru BBC, acest lucru este cauzat de o „aprovizionare cu droguri în continuă schimbare, adesea contaminată cu substanțe toxice”. Reperate în Statele Unite și în Europa, nitazenele afectează și Africa de Vest. Acestea sunt unul dintre ingredientele principale pentru kush, un drog provoacă stări de somnolență, căderi și traume cerebrale. Kush este utilizat pe scară largă în Sierra Leone, Guineea și Liberia și este diferit de drogul folosit în America, fiind un amestec de canabis, fentanil, tramadol și formaldehidă, la care au fost adăugate nitazene, ceea ce a determinat autoritățile locale să declare stare de urgență în aprilie 2024. Potrivit UNODC, nitazene ultraputernice au fost deja descoperite pe toate continentele.

David Popovici e campion mondial la 100 de metri cu nou record! A făcut o cursă fabuloasă!

david-popovici-e-campion-mondial-la-100-de-metri-cu-nou-record!-a-facut-o-cursa-fabuloasa!

David Popovici (20 de ani) a defilat în finala probei de 100 de metri liber la Campionatele Mondiale de Natație de la Singapore și a câștigat fără emoții, cu un timp de 46.51, care reprezintă recordul competiției. În spatele românului a terminat americanul Jack Alexy (22), care a plecat de pe culoarul 4, cel destinat favoritului, și a atins marginea bazinului după 46.92 secunde. David Popovici, medalie de aur și la 100 de metri liber! Cum s-a terminat „proba regină” de la Mondialele de Natație David Popovici a cucerit medalia de aur la finalul cursei de 100 de metri liber de la Campionatele Mondiale de Natație de la Singapore. Starul natației românești a început de pe culoarul 5, iar la capătul celor două lungimi de bazin a izbutit să atingă marginea cu un timp de 46.51. Este un record al competiției de la Singapore! În schimb, americanul Jack Alexy, marele rival al lui David Popovici din finală, care a luat startul de pe culoarul 4, cel al favoritului, a terminat proba cu un timp de 46.92. Mai jos clasamentul complet al finalei de la 100 de metri liber: David Popovici, România – 46.51 Jack Alexy, Statele Unite ale Americii – 46.92 Kyle Chalmers, Australia – 47.17 Gui Caribe, Brazilia – 47.35 Egor Krnev, Rusia – 47.51 Patrick Sammon, Statele Unite ale Americii – 47.58 Maxime Grousset, Franța – 47.59 Matthew Richards, Marea Britanie – 47.74 SURSA FOTO: CAPTURĂ ECRAN www.worldaquatics.com David Popovici, aur la 200 de metri David Popovici a ținut steagul sus la proba sa favorită, 200 de metri liber, unde este campion en-titre mondial și olimpic. Chiar de Ziua Imnului Național al României, marți, pe 29 iulie, Popovici a atins marginea bazinului cu un timp de 1:43.53 și i-a surclasat pe rivalii Luke Hobson (Statele Unite ale Americii) și Tatsuya Murasa (Japonia), care au terminat proba cu timpii 1:43.84, respectiv 1:44.54. Cred că a fost mai bine decât la JO. M-am antrenat mai mult pentru Jocurile Olimpice. Această finală vine după un an mai relaxat, mă bucur mai mult pentru această medalie decât pentru cea olimpică. Îmi spun că trebuie să fac asta, că trebuie să câștig, trebuie să înot cât pot de bine, că nu pot să renunț”, David Popovici, după triumful de la 200 de metri liber. Înainte de startul Mondialelor de la Singapore, David Popovici era așteptat să ia parte și la proba de 50 de metri liber. Însă, între triumful de la 200 de metri liber și finala de la 100 de metri liber, talentatul sportiv român a luat decizia de a nu mai forța și la o a treia probă. Seriile și semifinalele cursei de 50 de metri liber sunt programate vineri, 1 august, în timp ce marea finală va avea loc sâmbătă, 2 august, de la ora 14:09.

Asta e artă”. Vedeta a renunțat complet la haine de ziua ei, iar imaginile îndrăznețe au fost apreciate de fani

asta-e-arta”.-vedeta-a-renuntat-complet-la-haine-de-ziua-ei,-iar-imaginile-indraznete-au-fost-apreciate-de-fani

Kysre Rae Gondrezick (28 de ani), vedeta care a făcut senzație în Women National Basketball Asociation (WNBA), pentru echipele Indiana Fever și Chicago Sky, a renunțat complet la haine de ziua ei. Imaginile îndrăznețe au ajuns și pe internet, pe platforma de socializare X mai precis, iar fanii baschetbalistei născute în Michigan, Statele Unite ale Americii, nu și-au putut ascunde entuziasmul. Cum s-a fotografiat Kysre Rae Gondrezick, în oglindă, de ziua ei. Și-a acoperit doar umerii cu un prosop Kysre Rae Gondrezick este o baschetbalistă profesionistă din Statele Unite ale Americii, ex-componentă a echipelor Indiana Fever și Chicago Sky, care cochetează și cu modelingul, după cum ea însăși se laudă pe platformele de socializare. Rămasă fără angajament în WNBA din iunie 2024, după despărțirea de Chicago Sky, Kysre s-a axat pe cealaltă pasiune a ei și a pozat pentru mai multe reviste celebre din State. De asemenea, a fost foarte activă în online și doar pe Instagram a izbutit să adune o comunitate de aproape 600.000 de persoane. La data de 27 iulie 2025, cu ocazia împlinirii a 28 de ani, vedeta WNBA a renunțat complet la haine și nu s-a sfiit să posteze mai multe imagini îndrăznețe pe platforma X. Concret, Kysre Rae Gondrezick s-a pozat în oglindă, de pe marginea patului ei, iar singura bucată de material pe care a așezat-o pe ea a fost un prosop, pe care l-a pus pe umeri. Vedeta WNBA Kysre Gondrezick atrage privirile după ce s-a dezbrăcat complet cu ocazia zilei de naștere”, au titrat jurnaliștii de la celebra publicație britanică The Sun. În continuare, cei de la The Sun au prezentat cititorilor și o selecție de comentarii pe care au preluat-o de la postarea realizată de Kysre Rae Gondrezick. Asta este artă” / „Arăți divin” / „Ea dă tonul” / „Uimitor”, sunt doar câteva dintre mesajele pe care internauții i le-au lăsat sportivei. Kysre este fiica celebrului Grant Gondrezick Potrivit The Sun, Kysre este fiica regretatului Grant Gondrezick, care a practicat baschetul profesionist timp de 12 ani și a jucat atât în NBA, cât și în Italia, Belgia, Argentina sau Spania, De asemenea, unchiul lui Kysre, Glen Gondrezick, a fost și el la fel de celebru în NBA, reușind să îmbrace timp de șase sezoane tricoul unor formații ca Denver Nuggets sau New York Knicks. Și, nu în ultimul rând, mama lui Kysre, Lisa Harvey, a practicat și ea baschetul profesionist, izbutind chiar să câștige un titlu național cu Louisiana Tech, în 1988. Sursa citată mai sus susține că întreaga familie a lui Kysre Rae Gondrezick a cochetat cu sportul și inclusiv sora ei, Kalabrya, a evoluat timp de un sezon pentru echipa statului Michigan.

Gest pentru eternitate. Ce a pus Mihaela Rădulescu la căpătâiul lui Felix Baumgartner

gest-pentru-eternitate.-ce-a-pus-mihaela-radulescu-la-capataiul-lui-felix-baumgartner

Mihaela Rădulescu, familia și toți cei care l-au iubit și apreciat, l-au condus pe ultimul drum pe Felix Baumgartner. Imaginile surprinse la capela în care a fost depus trupul neînsuflețit sunt de-a dreptul cutremurătoare. Îngenuncheată de durere, Mihaela Rădulescu a vegheat neîncetat la căpătâiul său și a făcut un gest emoționant, drept omagiu: a pus lângă sicriu un obiect care îi era foarte drag. Austriacul s-a stins din viață pe 17 iulie, după ce s-a prăbușit cu parapanta în interiorul unui complex hotelier din Porto Sant’Elpidio. Procurorii italieni care au preluat cazul au ajuns la concluzia că nu a fost vorba despre un stop cardio-respirator, cum s-a vehiculat inițial, ci o problemă de natură tehnică. Mihaela Rădulescu, gest emoționant pentru Felix Baumgartener. A pus un obiect special la căpătâiul său În cele două zile ale priveghiului, o mulțime de oameni au mers la capela din Flachgau – orășelul în care Felix Baumgartner se simțea ca acasă – pentru a-i aduce un pios omagiu. Nu au lipsit nici agenții de securitate ai fostului său sponsor, Red Bull, aduși pentru a-i împiedica pe curioși să fotografieze sicriul din stejar simplu, așezat pe o parașută albă. La căpătâiul bărbatului cu care a trăit o frumoasă poveste de dragoste, Mihaela Rădulescu a ținut să așeze casca, iar alături un rucsac de parapantă. În partea dreaptă se afla o inimioară cu trandafiri albi din partea părinților și fratelui lui Felix, având următorul mesaj de adio: „Îți mulțumim pentru timpul minunat”. Trebuie spus, totodată, că persoanele care l-au cunoscut au avut posibilitatea de a scrie într-o carte de condoleanțe deschisă, cu o fotografie a fostului sportiv și motto-ul „Învață să iubești ceea ce te-a înfricat”. Ce s-a întâmplat în fața casei funerare La cererea familiei, un ecran a fost montat în fața casei funerare din micuța localitate de lângă Salzburg. Cei prezenți au urmărit imagini cu momentele speciale din viața lui Felix Baumgartner. „Învață să iubești ceea ce ți-a fost frică / Îți doresc să zbori în jurul lumii cu îngerii și să vă distrați”, au fost două dintre mesaje. Printre persoanele care au participat la funeralii s-a numărat și frizerul personal al austriacului. Acesta a relatat și ultima discuție purtată cu el înaintea tragicului accident. „A venit sâmbătă la ora 17:00 pentru o tunsoare și am stat de vorbă timp de o oră și jumătate. Era întotdeauna foarte important pentru el să arate cât mai bine. Mi-a spus: ‘Fără stilul tău aparte nu aș arăta cum mă știu oamenii”, a spus Roland Ruggenthaler, până când lacrimile l-au redus la tăcere.

Era înglodat în datorii! Celebrul sportiv a luat un credit ipotecar de 2 milioane de dolari pentru vila sa chiar înainte să moară

era-inglodat-in-datorii!-celebrul-sportiv-a-luat-un-credit-ipotecar-de-2-milioane-de-dolari-pentru-vila-sa-chiar-inainte-sa-moara

Au ieșit la iveală noi detalii despre situația dificilă în care se afla regretatul Hulk Hogan, din punct de vedere financiar. Chiar înainte de a trece la cele veșnice, acesta a obținut un credit bancar de două milioane de dolari, garantând chiar cu vila din Florida. Construită în 2009, proprietatea se întinde pe o suprafață de 5.400 metri pătrați și dispune de cinci dormitoare, tot atâtea băi complet utilate, lift, un șemineu, o piscină spectaculoasă și două spa-uri. Există, de asemenea, un garaj în care pot intra cinci autoturisme, iar terasa este o adevărată oază de liniște. În imediata apropiere se află Carlouel Yacht Club, precum și exclusivistul Mandalay Point. Altfel spus, accesul către cele mai luxoase zone e cât se poate de rapid. Hulk Hogan și-a ipotecat vila din Florida Înglodat în datorii, Hulk Hogan – pe numele său real, Terry Gene Bollea a fost nevoit să-și ipotecheze somptuoasa vilă pe care o achiziționase în 2012, în schimbul a 3,3 milioane de euro. Durata creditului este de 30 de ani. Cu alte cuvinte, fostul sportiv și actor de la Hollywood s-a angajat să restituie integral suma până în 2053. Soția sa, Sky Daily, nu figurează, însă, ca debitor. „Această ipotecă este acordată unei companii aflate sub administrarea sa”, a explicat pentru The Sun June Frederiksen, expert în domeniul imobiliar și asistență juridică din Florida. A fost târât într-un proces În 2023, Hogan și-a extins proprietatea, apelând, totodată, la o companie specializată în instalarea piscinelor și jacuzzi-urilor, acționată ulterior în instanță de un alt proprietar, pe motiv că îi datora bani pentru lucrări nefinalizate. Starul american a fost implicat în proces. Mai exact, acesta s-a trezit cu poprire din cauza unei datorii către firma respectivă, care o pretindea pentru a rambursa ulterior banii reclamantului. „Prin mandatul de poprire care v-a fost transmis, salariile, banii și alte bunuri care vă aparțin au fost poprite pentru plata unei hotărâri judecătorești”, se arată în notificarea primită. Mărturisirea făcută înainte să moară: „Am nevoie de un pui de somn” În ultimul său interviu, Hulk Hogan vorbea cu sinceritate despre oboseala cauzată de programul încărcat. Atunci era într-un turneu de promovare a unei băuturi alcoolice. „Omule, am nevoie de un pui de somn. Sunt numai pe drumuri între Los Angeles și New York. Ăștia încă mă cred campionul de pe vremuri. Sunt epuizat. Poți deschide televizorul într-un weekend și să vezi zece ore pline cu Hulk Hogan. Petrec foarte mult timp în fața camerei”, a spus fostul star al wrestlingului, plecat dintre noi la 71 de ani, în urma unui stop cardiac.

Vizita lui Ion Țiriac n-a fost întâmplătoare. Arena în care s-au pompat 4.000.000 de euro a fost terminată într-un an și arată ca o bijuterie de lux

vizita-lui-ion-tiriac-n-a-fost-intamplatoare-arena-in-care-s-au-pompat-4000.000-de-euro-a-fost-terminata-intr-un-an-si-arata-ca-o-bijuterie-de-lux

Ion Țiriac a vizitat recent un oraș cunoscut în țară pentru echipa de hochei, iar asta nu a fost întâmplător. Arena de la Gheorgheni, în care s-a investit o sumă uriașă, de 4.000.000 de euro, a fost terminată în doar un an și arată ca o „bijuterie” de lux. În urmă cu o lună, Ion Țiriac a vizitat mai multe patinoare, alături de președintele Federației Române de Hochei pe Gheață, Attila Nagy. Vicepremierul Tanczos Barna l-a dat de gol pe miliardar, despre care spune că va investi în hocheiul din „Ținutul Secuiesc”. Omul de afaceri mai deține deja un patinoar, la Otopeni. Arena de 4.000.000 de euro în hocheiul românesc ACSH Gheorgheni, una dintre echipele de top ale Ligii Naționale de Hochei, va avea un nou stadion, pe care va evolua din toamnă, în noul sezon. Arena a fost omologată la capătul unui proiect grandios, de 4.000.000 de euro, și este pregătită pentru partidele oficiale. Formația din Gheorgheni este o forță adevărată a sportului românesc, astfel că proiectul și-a găsit ușor motivația. Mulți tineri iubesc hocheiul datorită echipei, astfel că există un bazin de fani cu potențial uriaș. Formația din Harghita are în plan mai multe proiecte pentru viitor. La acest moment, harghitenii vor să implementeze un program de hochei într-una dintre unitățile de învățământ din Gheorgheni, totul pentru a-i apropia pe tineri de acest sport și pentru a beneficia de jucători noi, de viitor. Totodată, conducerea clubului încearcă să repatrieze cât mai mulți jucători semnificativi din trecut. Ce a spus patronul echipei, Attila Balasz, cel mai bogat secui Attilla Balasz este un om de afaceri secui care deține o companie de construcții. Acesta are o avere estimată de cel puțin 70.000.000 de euro, astfel că a decis să-și investească banii în echipa din Gheorgheni, pe care vrea să o înscrie chiar și în campionatul de hochei din Austria. „Avem o filozofie proprie. Oferim pregătire profesională la nivel înalt pentru antrenori și vom angaja profesioniști străini cu experiență, alături de personalul de la Gheorghieni, care vor lucra la dezvoltarea tinerilor, precum și la instruirea antrenorilor locali”, a spus Attila Balasz. Omul de afaceri are în plan construirea de mai multe patinoare la nivel rural, după ce a construit unul chiar în satul lui natal, Remetea. Tot acolo a dorit să construiască și un mini-aeroport privat pentru a face curse regulate la Budapesta. Balasz dorește să aducă copiii spre hochei, în număr de cel puțin 600, pentru a-i avea ca juniori la Gheorgheni.

Bancul de miercuri | Dumnezeu, Sfântul Petru și cazanul cu inteligență

bancul-de-miercuri-|-dumnezeu,-sfantul-petru-si-cazanul-cu-inteligenta

Bancul de miercuri. Redacția Gândul vă aduce o bine meritată doză de umor de calitate, care va face cafeaua de dimineață chiar și mai plăcută și mai revigorantă. Împărtășiți bancul de miercuri cu prietenii și colegii pentru un moment plăcut alături de cei dragi.  „Dumnezeu îl cheamă pe Sfântul Petru şi îi dă un cazan mare cu inteligenţă: – Uite, ia polonicul ăsta şi împarte la oameni! Împarte Sfântul Petru ce împarte şi vede că ajunge la jumătatea cazanului. – Ce să fac, Doamne, că am ajuns la jumătate şi se termină repede inteligenţa? – Împarte cu lingura!, ii zice Dumnezeu. Împarte Sfântul Petru ce împarte şi iar vine la Dumnezeu: – Mai am un pic, ce să fac? – Dă cu linguriţa acum! Sfântul Petru mai dă ce mai dă şi apoi vine din nou: – Doamne, am terminat cazanul. Ce mai fac acum? Dumnezeu: – Acum dă-le diplome!”

Zhanle Pan e dărâmat după eliminarea de la 200 de metri şi ratarea luptei pentru medalii cu David Popovici: Nu ştiu ce s-a întâmplat

zhanle-pan-e-daramat-dupa-eliminarea-de-la-200-de-metri-si-ratarea-luptei-pentru-medalii-cu-david-popovici:-nu-stiu-ce-s-a-intamplat

Zhanle Pan (20 de ani) nu și-a putut ascunde dezamăgirea după ce a ratat calificarea în semifinalele probei de 200 de metri liber la Mondialele de la Singapore și implicit lupta pentru medalii cu David Popovici (20). La scurt timp după ce a ieșit din bazin, chinezul a oferit o scurtă reacție în fața reporterilor, dar nu a putut explica eșecul. Zhanle Pan, incapabil să explice eșecul din calificările probei de 200 de metri. A ratat primul duel cu David Popovici Luni dimineață, 28 iulie 2025, David Popovici a avut un debut în forță la Mondialele de la Singapore și s-a calificat cu primul timp în semifinalele probei de 200 de metri liber. Românul a făcut parte din seria a 6-a a calificărilor, ultima, și a izbutit să atingă marginea cu un timp foarte bun, 1:45.43, deși nu a forțat. În schimb, cei care îi vor fi rivali în lupta pentru medalia de aur, americanul Luke Hobson și britanicul Matthew Richards, s-au calificat în semifinale cu următorii timpi la general: 1:45.61 și 1:45.66. La polul opus, chinezul Zhanle Pan a ratat, în mod neașteptat, semifinalele la 200 de metri liber, după ce în dreptul său s-a înregistrat un timp de 1:47.46. Însuși Zhanle Pan a fost surprins de întârzierea cu care a atins marginea bazinului la capătul seriei 5 din calificări, iar în momentul în care a fost întâmpinat de reporteri, chinezul a dat frâu liber gândurilor: Nu e bine! M-am simțit chiar bine ieri, dar cursa de azi s-a simțit complet diferit. Va trebui să muncesc din greu în continuare și să fac îmbunătățiri. Nu știu sigur ce s-a întâmplat și nu sunt fericit cu acest timp”, a mărturisit Zhanle Pan, citat de celebra revistă de specialitate Swimming World Magazine. Cum arată tabloul celor două semifinale Semifinala cu numărul 1 din proba de 200 de metri liber de la Campionatele Mondiale de Natație de la Singapore este programată să înceapă tot luni, 28 iulie, de la ora 15:07. Sander Sorensen – Norvegia James Guy – Marea Britanie Flynn Southam – Australia Luke Hobson – SUA Gabriel Jett – SUA Sunwoo Hwang – Coreea de Sud Kamil Sieradzki – Polonia Carlos D’ambrosio – Italia În schimb, semifinala a doua, în care va lua startul și David Popovici, va începe de la ora 15:13. Românul va porni de pe culoarul 4, cel destinat favoritului: Filippo Megli – Italia Zhanshuo Zhang – China Tatsuya Murasa – Japonia David Popovici – România Matthew Richards – Marea Britanie Lucas Henveaux – Belgia Dimitros Markos – Grecia Evan Bailey – Irlanda Finala probei de 200 de metri liber urmează să aibă loc marți, 29 iulie 2025, de la ora 14:02.