Jordan Chiles prinde contract după contract. Rivala Anei Bărbosu face avere cu Nike

Când vine vorba despre contractele de publicitate, Jordan Chiles are un succes fulminant. Colaborarea cu Nike îi aduce în conturi sume de-a dreptul amețitoare. Gimnasta tocmai a lansat o pereche de adidași cu un design retro, în ediție limitată. Aceasta face parte dintr-o campanie prin care gigantul american își propune să le ofere fanilor piese vestimentare speciale, create alături de sportivii lor favoriți. Noul produs completează colecția impresionantă a rivalei Anei Bărbosu, care cuprinde nu mai puțin de 93 de piese. Toate pot fi achiziționate online. Jordan Chiles a lansat noii adidași personalizați, în colaborare cu Nike Perechea lansată de Jordan Chiles face parte din gama Nike V2K Runs și este disponibilă în diverse mărimi, atât pentru femei, cât și pentru bărbați. Partea superioară din plasă oferă o senzație plăcută în timpul alergării, iar talpa intermediară din spumă cu densitate dublă asigură un confort sporit. Jordan Chiles a personalizat adidașii printr-o schemă de culori care include albastru, violet, gri și alb. Nu lipsește nici sloganul ei – That girl (n.r. Acea fată) – , înscripționat pe călcâi. Adidașii sunt în ediție limitată și fac parte din programul Nike By You, care le oferă clienților acces la încălțăminte creată de sportivii preferați. Trebuie spus, însă, că aceștia își pot crea chiar și propriile modele. Jordan Chiles, devastată de pierderea medaliei: „Mi s-a rupt inima când am aflat” Chiar dacă este una dintre cele mai populare gimnaste ale momentului, statut care îi aduce o mulțime de colaborări cu branduri precum Nike, Jordan Chiles nu va uita prea curând dezamăgirea provocată de pierderea medaliei de bronz de la Jocurile Olimpice. Drept dovadă, o bună bucată de timp nu a avut puterea de a vorbi pe larg despre acest subiect. A făcut-o relativ recent, în cartea sa de memorii „I’m That Girl (n.r. Sunt acea fată)”, dezvăluind ce a simțit în momentul în care a aflat decizia TAS. „Deodată, mașina s-a oprit. Am fost surprinsă că nimeni nu mi-a auzit inima frântă, pentru că așa s-a întâmplat. Acolo, pe bancheta din spate, mi s-a rupt inima când am aflat. Creierul meu nu mai funcționa. Undeva, în depărtare, am văzut-o pe mama dând din cap și întrebând «De ce? De ce?». Ne aflam într-un Uber condus de un om pe care nu îl cunoșteam și singura reacție pe care o puteam avea erau lacrimile din spatele ochelarilor de soare, în timp ce Uber-ul mergea mai departe pe străzile din Manhattan”, a povestit Jordan Chiles.
S-a lăsat de sport şi acum e as în vânzări imobiliare. Cere 75.000.000 de dolari pe un conac din Miami
Alex Guerrero (38 de ani), fost star în Major League Baseball (MLB), s-a lăsat de sport și a intrat puternic în zona imobiliarelor, pe parte de vânzări. Pe scurt, cubanezul construiește proprietăți de lux în Florida, Statele Unite ale Americii, iar recent a scos la vânzare un conac din Miami. Suma? Nu mai puțin de 75.000.000 de dolari! Fostul jucător profesionist baseball Alex Guerrero a devenit specialist în vânzări imobiliare! Alexander Guerrero Perez, fost jucător profesionist de baseball, născut în Las Tunas, Cuba, a reprezentat de-a lungul carierei formații precum Los Angeles Dodgers, Chunichi Dragons și Yomiuri Giants, ultimele două fiind din Japonia. De altfel, în anul 2017, Guerrero a prins și echipa All-Star a ligii japoneze, Nippon Professional Baseball (NPB). După ce s-a lăsat de sport, Alexander Guerrero a început să muncească în cadrul unei afaceri din zona imobiliarelor și potrivit celor mai recente informații din presa americană, cubanezul are parte de un succes imens. Precis, după cum anunță jurnaliștii de la NyPost.com, Guerrero „construiește proprietăți de lux în Miami”, după care tot el se ocupă de vânzare. Iar ultima bijuterie pe care a listat-o pe site-urile dedicate anunțurilor, este o vilă uriașă, care doar în garaj poate ține parcate 18 mașini. Așa cum am precizat deja, proprietatea este în Miami, Florida, iar prețul pentru care a fost listată este de 75.000.000 de dolari! Alte detalii despre conacul pe care fostul jucător de baseball încearcă să îl vândă Conform sursei citate, doar conacul de pe proprietatea din Miami are o suprafață de 10.250 de metri pătrați. Iar în vecinătatea locului pe care se află casa există o zonă riverană de puțin peste 100 de metri. Suficient spațiu pentru andocarea unui iaht de 90 de metri lungime”, evidențiază jurnaliștii americani. Aceștia susțin că respectivul conac rivalizează la capitolul frumusețe și beneficii cu proprietățile deținute în zonă de staruri precum David și Victoria Beckham, Cindy Crawford și Karlie Kloss. În ceea ce îi privește pe soții Beckham, aceștia dețin în zona respectivă din Miami o vilă cu 9 dormitoare, care are un preț estimat de 72.240.000 dolari. Achiziția familiei Beckham este în prezent și cea mai mare tranzacție care a implicat o casă de pe strada cu pricina. Iar investiția a fost făcută în octombrie 2024. Însă, dacă Alexander Guerrero Perez va finaliza vânzarea de 75.000.000 de dolari, atunci se va stabili un nou record în zonă. Mai jos alte facilități de care se vor putea bucura viitorii proprietari: trei bucătării bucătărie în aer liber sală de mese concepută pentru grupuri mari șapte dormitoare living de 145 de metri pătrați, cu grădină privată, jacuzzi și balcon cu vedere la Golful Biscayne piscină exterioară garaj climatizat potrivit pentru 18 mașini Revenind la Alexander Guerrero Perez, fostul jucător de baseball a mai vândut, în 2023, o proprietate importantă. Este vorba despre o vilă din Palm Island, pe care a cedat-o în schimbul a 17.000.000 de dolari. Tot în acel an, el a investit 13.600.000 de dolari pentru a cumpăra terenul pe care a construit conacul de 75.000.000 de dolari.
Ce a pățit un clujean, când a cerut bonul fiscal la finalul unei curse cu TAXIUL. Sunt sigur că nu-i primul și nici ultimul
Un clujean a povestit experiența neplăcută cu un taximetrist care ar fi refuzat să emită bon fiscal la finalul unei curse, folosind în schimb un telefon mobil pe post de aparat de taxare. Potrivit stiridecluj.ro, clientul a luat un taxi dintr-un stand, iar cursa a fost în regulă până la destinație. Problemele au apărut abia în momentul solicitării bonului fiscal. Atunci, taximetristul a spus că „a rămas fără rolă” și a încercat să ofere un bon de la o cursă anterioară, cu aceeași sumă. Însă pasagerul a insistat să primească bonul fiscal aferent cursei efectuate, iar atunci șoferul a spus că merge să cumpere o rolă de hârtie de la un magazin din apropiere. Dar, cât timp clientul a intrat în magazin pentru a ajuta la procurarea rolei, taximetristul a plecat. „Am luat un taxi din stand, era singurul în stand. Am spus ruta și i-am specificat pe unde să meargă, zis și făcut. Nu mi-am dat seama, doar după ce am urcat, că nu avea aparat de taxare – avea un smartphone pe post de aparat de taxare. Atunci am zis să filmez «ceasul», în loc să crească cursa cu 10-20 de bani cum crește normal în orice taxi cu care am fost… Am ajuns la destinație. – Să-mi dați și bonul, vă rog frumos. – Am rămas fără, dar am unul de ieri cu aceeași sumă (25 RON). – Nu, domnule… doresc bon pe cursa aceasta! – Hai că îți fac rost de rolă pentru aparatul de taxare. (Era un magazin în apropiere.) – Bine, aștept! M-am dat jos din taxi, merg spre magazin, coadă la magazin. Îmi cer scuze, și mă scuz pentru nesimțirea mea, bat la ușă, deschid și cer o rolă pentru case de marcat. Un minut a durat toată interacțiunea. Mă întorc – taxiul a plecat… Sunt sigur că nu-i primul și nici ultimul, dar nu e corect… toți fură în țara asta, dar noi, restul, care respectăm legea și ne vedem de nasul nostru, suntem luați de proști, de prea mulți ani…”, a mărturisit clujeanul după experiența sa cu taximetristul respectiv. FOTO – Caracter ilustrativ: Profimedia Marian Tănase are o experiență de peste 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2001, iar în 2002 se angaja deja la portalul Apropo.ro, … vezi toate articolele
Cât fac 45: 9 (3+2)? Este problema de matematică care a încurcat foarte mulți oameni

O problemă de matematică simplă, distribuită masiv pe rețelele de socializare, le-a dat multora bătăi de cap. Puține persoane au știut să rezolve corect ecuația… 45: 9 (3+2). Este vorba despre un exercițiu de școală primară, astfel că cei mai mulți au învățat metoda de simplificare a acestui tip de ecuații în primii ani de școală, înainte de vârsta de 10 ani, dar – chiar și așa – puțini au găsit răspunsul corect, scrie Fanatik. Pentru a rezolva această problemă, trebuie să ai grijă la ordinea operațiilor în matematică. În cazul 45: 9 (3+2), trebuie să rezolvi, mai întâi, ce este în paranteză. Apoi, trebuie abordați exponenții. Înmulțirea și împărțirea sunt următoarele operații care trebuie făcute. Nu este nevoie ca înmulțirea să fie făcută neapărat înainte de împărțire. Și puteți aborda cele două operații de la stânga la dreapta, așa cum apar în ecuație. Adunarea și scăderea sunt următoarele operații de care ar trebui să te ocupi, iar în momentul în care rămân doar acestea, suma se rezolvă de la stânga la dreapta. În cazul ecuației 45: 9 (3+2), distribuită pe rețeaua X de BreakTheSilos, mulți utilizatori au spus că răspunsul este 0 sau 1, dar ambele variante sunt incorecte. Pentru a rezolva această ecuație, primul pas constă în rezolvarea operației din interiorul parantezelor, adică 3 + 2, rezultatul fiind 5. După aceea, se formează ecuația 45 ÷ 9 (5). Aceasta a fost, însă, o capcană pentru utilizatori. Care este răspunsul corect Multe persoane nu au ținut cont de ordinea operaților, ci au înmulțit 9 și 5. Au obținut, astfel, 45 ÷ 45, care înseamnă 1. Înmulțirea și împărțirea trebuie abordate, însă, de la stânga la dreapta, notează DailyMail.co.uk. Astfel, metoda corectă era de a rezolva 45 ÷ 9, care este egal cu 5, după care rămâi cu 5 (5). Acum trebuie să înmulțești 5 x 5, răspunsul corect fiind 25. Marian Tănase are o experiență de peste 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2001, iar în 2002 se angaja deja la portalul Apropo.ro, … vezi toate articolele
Orașul în care nu mai ai voie să stai pe bănci, pe timp de noapte. Care e motivul, mai ales că amenda este foarte mare dacă ești prins de polițiști
Primarul din localitatea italiană Calvenzano (provincia Bergamo), Calvenzano Ferla, a emis o ordonanţă municipală prin care a introdus interdicția de a sta pe bănci în timpul nopții în Piazza Paglia din centrul orașului. Decizia a fost afişată în piaţa centrală şi arată programul de închidere a băncilor, de la 23:00 la 07:00, dar și sancțiunea: amendă de până la 500 de euro pentru cei care stau pe bancă în intervalul orar interzis. Obiectivul este acela de a evita zgomotul nocturn, în special cel cauzat de tinerii care aleg astfel de locuri pentru a se întâlni. Măsura astârnit rapid controverse, mai ales în legătură cu amenda riscată de contravenienți. În apărarea sa, edilul spune că decizia a fost luată pentru a-i proteja pe toți cetățenii. „Într-o lume și într-o epocă în care exista bun simț anumite indicații nu ar fi necesare. Nici măcar nu e cel mai frumos spațiu din Calvenzano pentru a petrece seara, parcul din localitate de exemplu este mult mai potrivit. Sunt și bănci acolo și e mai răcoare”, a declarat el pentru Corriere della Sera, precizând că interdicția privește doar Piazza Paglia și nu alte spații publice din oraș, unde este încă posibil să stai chiar și noaptea. Piazza Paglia este o zonă închisă între clădiri și, astfel, e mai supusă ecourilor și zgomotelor amplificate. Marian Tănase are o experiență de peste 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2001, iar în 2002 se angaja deja la portalul Apropo.ro, … vezi toate articolele
Comuna din România unde poți să cumperi o casă la cheie și teren generos, cu 11.000 de euro. E aproape de București și are multe bălți pentru pescari
Dacă vrei să te muți din Capitală, pentru a scăpa de zgomot și aglomerație, trebuie să știi că există o comună în apropierea Bucureștiului unde poți găsi case ieftine și multă linișțe, dar este un loc ideal și pentru pescari pentru că există mai multe bălți în zonă. Astfel, poți să devii proprietarul unei case spațioase, pe care să plătești aproape 11.000 de euro, odată cu un teren spectaculos, potrivit Fanatik. Este vorba de ste comuna Sălciile, din județul Prahova, aflată la aproximativ 85 de kilometri de Capitală. Din Bucureșți până aici, drumul cu mașina personală durează o oră și 19 minute, iar comparativ cu prețul locuințelor din Capitală, casele de aici sunt mult mai ieftine și mai spațioase. În plus, vin la pachet și cu un teren generos. De exemplu, potrivit sursei citate, o casă de 74 m² cu 3 camere, 2 holuri și o anexă de 61 m² costă 10.990 euro. Cu tot cu terenul aferent, suprafața ajunge la 1.480 m². Dar, așa cum este menționat și în anunț, casa necesită renovări, însă apa și canalizarea se află chiar la poartă. De aici pornesc unele dintre cele mai frumoase trasee, cum ar fi cel către Slănic Prahova, dar în Sălciile există și monumente de patrimoniu, precum Biserica Veche „Sfinții Împărați Constantin și Elena”. De asemenea, în Sălciile există multe bălți, unele dintre ele special amenajate pentru pescuit. Printre este se numără Balta Pelin, Balta La Moară sau Balta Bun Noroc. Aici, contra unei taxe de 30 lei/ 12 ore, pescarii pot avea norocul să prindă somon, plătică sau caras. FOTO – primariasalciile.ro Marian Tănase are o experiență de peste 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2001, iar în 2002 se angaja deja la portalul Apropo.ro, … vezi toate articolele
„Eram dependent de metamfetamină! Îmi uram viața şi voiam să-mi fac rău”. Andre Agassi, interviu despre infernul trăit din cauza drogurilor
La 55 de ani, Andre Agassi a găsit puterea să vorbească despre calvarul prin care a trecut din cauza substanțelor interzise. Afirmațiile sale sunt de-a dreptul cutremurătoare. Considerat unul dintre cei mai buni jucători de tenis ai tuturor timpurilor, datorită performanțelor remarcabile, americanul căzuse pradă metamfetaminei. Acest drog provoacă, potrivit specialiștilor, o senzație de euforie imediat după consum, având efecte puternice asupra creierului, nu doar la nivel structural și funcțional, ci și în zonele responsabile cu emoțiile și memoria. Persoanele devin depresive și manifestă o dorință puternică de a-și administra noi doze. Depedența poate duce la agresivitate, ținând cont că judecata rațională și capacitatea de empatie sunt grav afectate. Andre Agassi și-a deschis sufletul. Totul despre calvarul îndurat din cauza drogurilor Într-o apariție publică recentă, fostul mare tenismen a descris cu lux de amănunte infernul trăit pe fondul consumului de droguri, dezvăluind, totodată, cine l-a ajutat să-și revină: Brad Gilbert, nimeni altul decât antrenorul său din acea perioadă. „Eram dependent de metamfetamină. Să spunem lucrurilor pe nume, pentru Dumnezeu! Consumam unul dintre cele mai periculoase droguri, droguri recreaționale… Încercam să mă rănesc. Îmi uram viața, o uram pentru că nu știam cine eram, nu am ales să fie așa. Era o contradicție, adică avea și părți bune. De exemplu, când le-am cumpărat o casă părinților mei și multe alte lucruri. Aveam aceste contradicții cu care trebuia să mă împac, dar nu puteam. A trebuit să închid cercul, iar asta m-a dus pe marginea prăpastiei. Mă simțeam atât de inutil, ca și cum o simplă adiere de vânt m-ar fi făcut să mă prăbușesc. Eram pe locul 141 mondial, dar încă puteam să vând bilete, dar nu puteam nici măcar să lovesc mingea de tenis. Brad știa întotdeauna cum să simplifice lucrurile. Eram în camera de hotel, încuia ușa și îmi spunea: «Omule, îmi pasă foarte mult de tine, trebui să renunți. Sau trebuie s-o iei de la capăt»”, a spus Andre Agassi. I-a analizat pe Jannik Sinner și Carlos Alcaraz În altă ordine de idei, au trecut aproape două decenii de când a pus capăt carierei, dar multiplul câștigător de Grand Slam urmărește în continuare cu mare atenție lumea tenisului. Nu cu mult timp în urmă, acesta a comparat punctele forte ale lui Jannik Sinner cu cele ale rivalului Carlos Alcaraz și a tras următoarele concluzii: „Oamenii se întreabă care dintre ei va ajunge mai bun, cine va avea o carieră mai strălucitoare. Orice am spune acum este mai mult o predicție decât realitate, dar cred că Alcaraz domină din punct de vedere fizic. Aceasta este marea lui oportunitate de a fi peste Sinner”.
Trucul dezvăluit de fermieri, pentru a avea roșii mari și gustoase. Ce trebuie pus la rădăcină, doar în luna iulie
Luna iulie este esențială pentru culturile de roșii pentru că aceste legume se dezvoltă cel mai mult la mijlocul verii și, tocmai de aceea, este esențial să fie stimulate. Dar, pentru asta, nu trebuie să dai mulți bani pe soluții din comerț, ci poți să apelezi la ingrediente naturale din care să realizezi un „cocktail”, recomandat de agricultorii cu experiență pentru a fi pus la rădăcină. Așadar, cel mai eficient stimulent care te va ajuta să ai roșii zemoase și aromate este amestecul din coji de banană tocate, zaț de cafea uscat și o lingură de cenușă de lemn. Produsul final reprezintă o adevărată „explozie” de potasiu, fosfor și alte microelemente benefice dezvoltării legumelor, scrie Fanatik. Aplicat în luna iulie, acest „cocktail” ajută roșiile să se dezvolte, dar previne și deformările sau crăparea lor. Astfel, pentru o recoltă bogată și aromată, trebuie să pui o mână din acest amestec la baza roșiilor, apoi să uzi solul foarte bine. Dar mai există și alte trucuri pentru a avea roșii mari și gustoase. Unul, cel mai simplu, este să pui la rădăcina roșiilor coji de ouă zdrobite amestecate cu scorțișoară, care oferă calciul necesar roșiilor și are efect antifungic. La fel de eficient este și un pumn de urzici mărunțite amestecate cu compost matur. În lunile secetoase, la rădăcina roșiilor mai poți pune și o jumătate de pastilă de calciu dizolvată în apă pentru a preveni apariția petelor negru de la vârful roșiei. Tot vara, este esențial să uzi roșiile fie dimineața, fie seara… dar niciodată pe frunze! În luna iulie, fermierii cu experiență recomandă să îndepărtezi toți lăstarii secundari și să lași doar tulpina principală și câțiva chiorchini de flori. Sursa foto – caracter ilustrativ: colaj Shutterstock Marian Tănase are o experiență de peste 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2001, iar în 2002 se angaja deja la portalul Apropo.ro, … vezi toate articolele
Cu ce trebuie să tratezi trandafirii din curtea ta, în luna iunie, pentru a avea o grădină minunată. Specialiștii dezvăluie trei ingrediente esențiale
În luna iunie, trandafirii au nevoie de îngrijire specială pentru a se menține sănătoși și pentru a produce flori multiple până la sfârșitul sezonului. Grădinarii pricepuți au dezvăluit câteva secrete pentru a avea niște trandafiri minunați, care reprezintă o adevărată încântare în grădini, cu eleganța și frumusețea lor. Una dintre cele mai importante aspecte în îngrijirea trandafirilor este udarea adecvată, pentru că – în lunile calde de vară – trandafirii au nevoie de o cantitate regulată de apă pentru a rămâne hidratați și viguroși. Trebuie să vă asigurați că solul este udat în mod corespunzător pentru a preveni deshidratarea și stresul plantelor, scrie Click. Îngrășăminte naturale pentru prospețimea plantelor 1. Coaja de banană: Este bogată în fosfor, un nutrient esențial pentru o creștere sănătoasă a plantelor. O poți tăia în bucăți și să o îngropi sub frunzele trandafirilor sau poți prepara o soluție în blender (amestecând coaja cu apă) și apoi să o aplici direct pe sol pentru a hrăni rădăcinile trandafirilor. 2. Zațul de cafea: Acesta conține azot, un alt nutrient vital pentru dezvoltarea plantelor. Presară puțin zaț de cafea la baza trandafirilor sau adaugă-l în compost pentru a îmbunătăți fertilitatea solului și pentru a stimula creșterea plantelor. Atenție, să nu folosești prea mult zaț, pentru că poate dăuna plantelor o cantitate excesivă. 3. Coaja de ou: Este o sursă excelentă de calciu, care este esențial pentru sănătatea plantelor. Mărunțește coaja de ou și presar-o la rădăcina trandafirilor, pentru că va îmbunătăți sănătatea plantelor și va stimula înflorirea abundentă. Aveți grijă, însă, la cantitate și la frecvența aplicării îngrășămintelor naturale. Sursă foto – Caracter ilustrativ: colaj Shutterstock Marian Tănase are o experiență de peste 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2001, iar în 2002 se angaja deja la portalul Apropo.ro, … vezi toate articolele
Cum arată acum Mariana Bitang, la 62 de ani! Apariție rarisimă a Doamnei de Aur a gimnasticii românești
Mariana Bitang a trăit în acest week-end un moment care i-a pus sufletul pe jar, de bucurie însă, deoarece a fost nașă mare la nunta fiului său, la Arad. Ajunsă la 62 de ani, „Doamna de Aur” a gimnasticii românești s-a distrat pe cinste și a părut că a trecut peste problemele ce au determinat-o să iasă din lumina reflectoarelor. Mariana Bitang, apariție rară la 62 de ani Mariana Bitang, fosta legendara antrenoare a lotului feminin de gimnastică a României, a trăit cu mari emoții week-end-ul care a trecut. Și asta deoarece a fost nașă mare la nunta băiatului său, Andrei. Lângă ea, la fericitul eveniment din familie, nu putea lipsi soțul Octavian Bellu, dar și fostele mari gimnaste ale României, Gina Gogean, Lavinia Miloșovici, Simona Amânar, Andreea Răducan, Monica Roșu și Larisa Iordache, ultima fiind proaspăt mămică. Octavian Bellu (73 ani) și Mariana Bitang (62 de ani) păstrează în continuare o relație foarte apropiată cu majoritatea fetelor pe care le-au antrenat în carieră și participă adesea la întâlniri cu fostele lor eleve. Mariana Bitang a fost în formă de zile mari, s-a distrat pe cinste și pare că a trecut peste problemele pe care le-a avut și care au determinat-o să se retragă din prim-plan. World Record Academy i-a desemnat „Cei mai de succes antrenori din lume – Duo” Octavian Bellu și Mariana Bitang sunt căsătoriți de 17 ani, după ce au pus capăt mariajelor pe care l-au avut fiecare. Relația lor ar fi durat încă din anul 1995, când s-au cunoscut prima dată la Deva, la centrul de pregătire. Ambii au câte un copil, din prima căsătorie, iar acum a fost nunta băiatului ei din cea dintâi căsnicie. Octavian Bellu şi Mariana Bitang, care au ajutat echipa României de gimnastică să câştige cinci titluri mondiale şi două olimpice, au fost declaraţi, în urmă cu cinci ani, „Cei mai de succes antrenori din lume – Duo” de către Academia Recordurilor Mondiale. La 12 ani de la recunoaşterea oferită antrenorilor Octavian Bellu şi Mariana Bitang drept cei mai de succes antrenori din lume, Academia Recordurilor Mondiale (World Record Academy) a publicat un nou record al acestora. Este vorba de recordul ”Cei mai de Succes Antrenori din Lume – Duo”, pentru cuplul Bellu-Bitang – World Record Academy Potrivit sursei citate, sub conducerea celor doi mari antrenori, gimnastele tricolore au câştigat în total 305 medalii la Campionatele Europene, Mondiale şi la Jocurile Olimpice. Academia Recordurilor Mondiale este cea mai mare organizaţie care certifică recorduri mondiale şi, totodată, deţinătoarea celei mai mari baze de date cu recorduri mondiale. Absolvent al Facultății de Filosofie și Jurnalism, și-a început cariera în presa sportivă scrisă și on-line în urmă cu două decenii la săptămânalul Fanatik, unde și-a făcut ucenicia și apoi a prins experiență în domeniul sportului rege și nu numai. A urmat în 2008 „transferul” … citește mai mult