Gigantul românesc Banca Transilvania a intrat spectaculos în imperiul Formula 1! Reacția Simonei Halep, după anunțul companiei că e sponsor al echipei McLaren

gigantul-romanesc-banca-transilvania-a-intrat-spectaculos-in-imperiul-formula-1!-reactia-simonei-halep,-dupa-anuntul-companiei-ca-e-sponsor-al-echipei-mclaren

Gigantul românesc Banca Transilvania a intrat în Formula 1, în calitate de sponsor, și a bătut palma cu echipa care face legea în sezonul actual: McLaren! Lovitura de imagine a fost aplaudată public de Simona Halep (33 de ani), care ocupă funcția de ambasador BT de aproape un deceniu, din 2018 mai precis. Banca Transilvania, sponsor la revelația momentului din Formula 1, McLaren! Cum a reacționat Simona Halep Vineri, 30 mai 2025, prin intermediul unui comunicat oficial, Banca Transilvania a anunțat că a devenit sponsor al echipei McLaren, care face legea în Formula 1, mulțumită piloților Oscar Piastri și Lando Norris. Datorită parteneriatului de succes cu Mastercard, Banca Transilvania devine Partenerul Oficial de Cursă al Echipei McLaren Formula 1 la Marele Premiu al Ungariei Formula 1 Lenovo 2025 (Formula 1 Hungarian Grand Prix), una dintre cele mai performante echipe din istoria sporturilor cu motor”, se arată pe BancaTransilvania.ro. Așadar, sigla BT va apărea pe casca piloților Oscar Piastri și Lando Norris, dar și pe monoposturile acestora: În timpul cursei din Ungaria (n.r. – Marele Premiu al Ungariei – 1-3 august 2025), piloții McLaren, Lando Norris (25 de ani, Marea Britanie) și Oscar Piastri (24 de ani, Australia) vor purta siglele BT și Mastercard pe cască, pe volan și pe monopostul McLaren MCL39. Piastri și Norris se clasează în prezent pe prima și a doua poziție în clasamentul Formula 1 Piloți. McLaren este liderul Clasamentului Formula 1 Constructori”, completează Banca Transilvania. Vestea colaborării dintre cele două branduri a fost aplaudată public și de Simona Halep, care ocupă funcția de ambasador al BT încă din 2018. Simona Halep a distribuit anunțul de promovare de pe rețelele de socializare, care îl are pe Lando Norris în prim-plan, și a adăugat trei emoji-uri cu mâini care aplaudă. SURSA FOTO: instagram.com/simonahalep Pentru mine este o mare bucurie să anunț parteneriatul cu Banca Transilvania pentru că a fost de-a lungul timpului, pentru mine, mai mult decât un partener, ci și un prieten, care mi-a fost alături la bine și la rău. Împărtășim aceleași valori – curaj, ambiție, sacrificii și perseverență – și avem deja o istorie împreună, în care s-a văzut că ne potrivim și facem treabă bună împreună”, Simona Halep, în iulie 2024, după ultima reînnoire a colaborării cu Banca Transilvania. Mesajul lui Lando Norris Așa cum am precizat deja, faptul că BT a devenit sponsor McLaren a fost anunțat prin intermediul unui scurt videoclip de promovare care îl are în prim-plan pe britanicul Lando Norris: Bună, România! Bun venit, Banca Transilvania!”, sunt cuvintele pe care pilotul situat pe locul 2 în clasamentul din Formula 1 le-a rostit. Până la Marele Premiu al Ungariei, în Formula 1 mai sunt programate alte 5 curse, anume: Marele Premiu al Spaniei (30 mai-1 iunie), Marele Premiu al Canadei (13-15 iunie), Marele Premiu al Austriei (27-29 iunie), Marele Premiu al Marii Britanii (4-6 iulie) și Marele Premiu al Belgiei (25-27 iulie). Mai jos TOP 10 din clasamentul piloților în Formula 1: Oscar Piastri (McLaren) – 161P Lando Norris (McLaren) – 158P Max Verstappen (Red Bull) – 136P George Russel (Mercedes) – 99P Charles Leclerc (Ferrari) – 79P Lewis Hamilton (Ferrari) – 63P Kimi Antonelli (Mercedes) – 48P Alexander Albon (Williams) – 42P Esteban Ocon (Haas) – 20P Isack Hadjar (Racing Bulls) – 15P TOP 5 clasament echipe în Formula 1: McLaren – 319P Mercedes – 147P Red Bull – 143P Ferrari – 142P Williams – 54P

Gigantul Shaq, în lacrimi la TV. Ce l-a emoționat atât de tare pe bărbatul cu avere de sute de milioane de dolari

gigantul-shaq,-in-lacrimi-la-tv.-ce-l-a-emotionat-atat-de-tare-pe-barbatul-cu-avere-de-sute-de-milioane-de-dolari

Starul NBA, Shaquille O’Neal, a fost surprins cu lacrimi în ochi, în direct la TV, în timpul play-off-ului celebrei competiții nord-americane. Motivul pentru care Shaq (52 de ani) a plâns la TV are legătură cu emisiunea „Inside the NBA” care a ajuns la ultimul sezon în care este difuzată pe TNT, unde este produsă de peste 35 de ani. Emisiunea este prezentată de Ernie Johnson, iar O’Neal, cu o avere de circa 500 de milioane de dolari, este unul dintre analiști, alături de alte două legende, Kenny Smith (60 de ani) și Charles Barkley (62 de ani). „Inside the NBA”, produsă de TNT încă din 1989, se va muta de sezonul viitor de la TNT la ESPN/ABC, iar în cea mai recentă ediție prezentatorul și cei trei analiști au fost omagiați de către postul de televiziune, gigantul Shaq nereușind să-și ascundă lacrimile de emoție. Gigantul Shaq, în lacrimi la TV după omagiul primit Venit în echipa „Inside the NBA” în 2011, pentru a completa acest trio celebru, Shaquille O’Neal a fost emoționat până la lacrimi când întreaga echipă a emisiunii a fost omagiată, înainte de a se muta la ESPN/ABC, chiar de gazda emisiunii, Ernie Johnson. „Acest lucru este cu adevărat special… Aceasta este cea mai mare familiei din istoria televiziunii, chiar aici. Unul dintre cele mai mărețe lucruri despre întregul proces este acesta. Am început NBA (n.r. Inside the NBA) pe TNT în 1989, iar apoi am devenit sinonimi cu liga. Pentru fanii de acolo, ei gândesc NBA, ei gândesc NBA pe TNT. De aceea mă doare în seara asta, că știu că asta nu va mai exista după următoare campanie de play-off”, a spus Ernie Johnson, care a devenit gazda emisiunii în 1990. Smith s-a alăturat echipei în 1998, iar Barkley a venit în 2000, ca trioul să fie completat în 2011, cu O’Neal. Shaquille O’Neal a fost component al echipei olimpice cu care SUA a participat la Atlanta, în 1996, și cu care a câștigat aurul olimpic. A debutat în NBA în 1993, la Orlando Magic, iar retragerea a avut-o în 2011, pe când juca la Boston Celtics. Tricoul cu numărul 32, avut la Miami Heat (2005-2007 și 2008), a fost retras în 2016. „Inside the NBA” are 19 premii Emmy Emisiunea a fost una de succes, iar dovadă stau cele 19 premii Emmy pe care le-a câștigat de la începutul anilor 2000. Cei trei analiști NBA sunt așteptați să colaboreze pentru această emisiune și după ce ea va fi mutată la ESPN, iar în acest sens un prim semnal a venit chiar din partea lui Ernie Johnson. „Da, acestea este planul. Vom continua să facem emisiunea, dar pur și simplu nu va fi difuzată pe TNT, deoarece NBA pe TNT nu mai este după acest play-off. Dar vom continua să facem emisiunea în Atlanta, vom continua să o facem cu aceeași echipă de producție. Va fi difuzată doar pe ABC/ESPN în anumite seri”, a declarat Johnson pentru The Dan Patrick Show, potrivit TalkSport. Shaquille O’Neal esre recunoscut nu doar pentru activitatea sa legată de baschet, dar și pentru pasiunea sa pentru muzică, fiind un magnet pentru cei prezenți anul trecut la Electric Castle, unde a venit alături de trupa sa DJ Diesel.

Cum poți să adormi în mai puțin de trei minute, chiar dacă nu îți este somn. Trucul eficient folosit de japonezi

cum-poti-sa-adormi-in-mai-putin-de-trei-minute,-chiar-daca-nu-iti-este-somn.-trucul-eficient-folosit-de-japonezi

Insomniile afectează din ce în ce mai multe persoane, mai ales că stresul cotidian este prezent tot mai des în viața multor oameni, find una dintre cauzele care îi împiedică pe oameni să se odihnească. Iar lipsa somnului poate avea efecte serioase, pe termen scurt și lung. De câte ori nu ți s-a întâmplat să te așezi în pat, după o zi lungă și grea, dar să nu poți să adormi sub nicio formă? Iar când dimineața trebuie să te trezești devreme, situația devine chiar și mai grea. Ei bine, în astfel de momente, poți apela la metoda japoneză prin care poți adormi în maxim trei minute. Aceasta îmbină tehnici folosite de soldații japonezi, piloții militari, dar și principii din Zen și meditația orientală. Primul lucru pe care trebuie să-l faci este să găsești poziția corectă, astfel… stai întins pe spate, cu brațele relaxate pe lângă tine, închide ochii și lasă-ți toată atenția pe senzațiile din corp. Folosind tehnica samurailor Zen, relaxează-te începând de la cap în jos, ă o scanare mentală a fiecărei zone și repetă în gând: „Relaxez fruntea. Relaxez ochii. Relaxez obrajii…”. Apoi continuă treptat, trecând la gât, umeri, piept, abdomen și picioare. Un al truc simplu este să strângi ușor fiecare grupă de mușchi, apoi lasă-i complet liberi. Acest lucru ajută corpul să învețe cum să scape de tensiune. Dar și respirația joacă un rol important. Astfel, următorul pas pe care trebuie să-l faci dacă vrei să adormi în 3 minute este respirația 4-7-8, o tehnică Zen adaptată care liniștește sistemul nervos, scade ritmul cardiac și induce starea de somn. Inspiră pe nas timp de 4 secunde, ține-ți respirația 7 secunde, apoi expiră lent pe gură timp de 8 secunde. Repetă acest exercițiu de 4 ori. Pasul patru este reprezentat de metoda japoneză „nu gândi la nimic”, perfectă pentru atunci când gândurile nu-ți dau pace. Apoi, în timp ce îți repeți în gând „nu gândesc, doar simt” sau „sunt calm, totul e liniște”, imaginează-ți o pânză albă sau un lac liniștit. Unii japonezi folosesc și imaginea unui cer gol sau a unor nori trecători pe cer, simbol al gândurilor care vin și pleacă fără să le oprești. Un alt truc este răcirea zonei capului, folosind o pernă rece, sau aerisirea camerei înainte de culcare, japonezii considerând că „somnul vine când capul e rece și picioarele sunt calde”, scrie Click.ro. FOTO – Caracter ilustrativ: Shutterstock Marian Tănase are o experiență de peste 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2001, iar în 2002 se angaja deja la portalul Apropo.ro, … vezi toate articolele

Cum a ajuns să arate la 48 de ani milionarul spaniol care a fost logodit cu Raluca Sandu. Carlos Moya a părăsit-o pe fiica lui Mircea Sandu, care s-a cuplat apoi cu Ion Ion Țiriac. FOTO EXCLUSIV

cum-a-ajuns-sa-arate-la-48-de-ani-milionarul-spaniol-care-a-fost-logodit-cu-raluca-sandu-carlos-moya-a-parasit-o-pe-fiica-lui-mircea-sandu,-care-s-a-cuplat-apoi-cu-ion-ion-tiriac.-foto-exclusiv

Carlos Moya, implicat într-o adevărată telenovelă amoroasă în trecut, în care a „jucat” și Raluca Sandu, fiica fostului președinte al Federației Române de Fotbal, arată impecabil la cei 48 de ani ai săi. Fostul jucător de tenis a fost surprins de ProSport în tribune la Roland Garros, unde a luat loc în tribună alături de unul dintre fiii săi. Ultimul antrenor al marelui Rafael Nadal și-a păstrat celebrele plete, care în tinerețe au făcut furori printre admiratoarele „sportului alb”, și a afișat un fizic de invidiat pentru un om care se apropie de vârsta de 50 de ani. Carlos Moya a părăsit-o imediat pe Raluca Sandu, după ce fiica fostului președinte al FRF l-a înșelat cu un alt tenisman Carlos Moya și Raluca Sandu, cunoscuta fiică a lui Mircea Sandu și fostă jucătoare de tenis, au trăit o frumoasă poveste de dragoste, care a fost foarte aproape să se transforme într-o căsnicie. Cei doi s-au logodit și își făceau planuri de nuntă, dar un eveniment neașteptat a condus la o ruptură definitivă. Raluca Sandu l-a înșelat pe acesta cu un alt tenismen spaniol, Julian Alonso, care, la rândul său, în acel moment era într-o relație, cu jucătoarea de tenis Martina Hingis. Totul se petrecea în 1997, când, astfel, drumurile lui Carlos Moya și Raluca Sandu s-au despărțit. Carlos Moya a început, apoi, o relație cu o altă jucătoare de tenis, Flavia Pennetta. Raluca Sandu, la rândul ei, nu a așteptat prea mult și s-a reorientat către Ion Ion Țiriac, fiul miliardarului Ion Țiriac. Carlos Moya, ultimul antrenor din cariera lui Rafa Nadal Spaniolul Carlos Moya, care a fost un jucător de top din circuitul mondial, va rămâne în istorie drept ultimul antrenor pe care l-a avut celebrul Rafa Nadal, retras din activitate în 2024. Cei doi au colaborat timp de opt ani, din 2016 până anul trecut. Carlos Moya a fost, astfel, alături de Nadal și în sezoanele mai slabe din finalul carierei acestuia, dar și în momente de excepție, care au culminat cu câștigarea de Grand Slam-uri și cu ocuparea primei poziții a clasamentului ATP. Jurnaliștii de la tennis.com susțin că Moya se bucură în prezent de timpul liber pe care îl are la dispoziție și că nu se grăbește să își găsească un nou angajament. Drept dovadă, prezența acestuia la Roland Garros, ca spectator, unde este însoțit de fiul său.

Cea mai ieftină insulă, ideală pentru un concediu relaxant, se află în Grecia și ascunde plaje întinse cu ape turcoaz

cea-mai-ieftina-insula,-ideala-pentru-un-concediu-relaxant,-se-afla-in-grecia-si-ascunde-plaje-intinse-cu-ape-turcoaz

O insulă grecească mai puțin cunoscută, dar cu locuri superbe, îi cucerește din ce în ce mai mult pe turiști, mai ales că este considerată cea mai ieftină destinație de vacanță din zona elenă. Mykonos, Santorini și Creta sunt trei dintre locurile minunate și celebre, vizitate de turiști, dar insula Kalymnos – aflată în Marea Egee – este un loc spectaculos, care rivalizează cu zonele populare. De obicei, localnicii merg acolo în vacanță, fiind un adevărat paradis cu plaje superbe și ape turcoaz. Turiștii pot găsi diverse variante accesibile de cazare, prețurile hotelurilor fiind disponibile pentru toate buzunarele. Mai mult, prețul unui bilet de autobuz către principalele zone costă în jur 2 euro, în timp ce pentru a închiria o mașină turiștii trebuie să plătească între 30 și 70 de euro. Cel mai ușor mod de a ajunge pe insulă este de a zbura cu avionul din Atena, iar mai apoi un zbor intern către Kalymnos. Una dintre cele mai cunoscute plaje, Masouri, se află la 15 minute distanță de capitala Pothia, unde turiștii pot să încerce și preparate din bucătăria tradițională pentru că, de-a lungul țărmului, se află mai multe taverne și baruri. Tot la 15 minute de mers cu mașina se află și plaja Yialonis din Calino, dar este un loc un pic mai aglomerat, potrivit Spynews. O altă variantă este și plaja Gefira, care se află în estul insulei, fiind la doar 5 minute de mers cu mașina de capitală. Acest loc este înconjurat de dealuri și este perfect pentru cei care vor să se relaxeze departe de aglomerația urbană. De asemenea, în apropiere de plaja Gefira se află și plaja Therma, care este înconjurată de stânci. Este, poate, cel mai izolat de pe insulă, iar turiștii sunt sfătuiți să nu poarte încălțăminte cu talpă joasă, dacă vor să meargă acolo, fiind multe pietre. Marian Tănase are o experiență de peste 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2001, iar în 2002 se angaja deja la portalul Apropo.ro, … vezi toate articolele

Sorana Cîrstea a abandonat Parisul şi a plecat în vacanță cu Ion Țiriac. Ce decizie a luat: telefonul, interzis!

sorana-cirstea-a-abandonat-parisul-si-a-plecat-in-vacanta-cu-ion-tiriac.-ce-decizie-a-luat:-telefonul,-interzis!

Nevoită să se retragă de la Roland Garros, Sorana Cîrstea (161 WTA) a decis să profite din plin de timpul liber. Așa se face că a plecat într-o binemeritată vacanță, alături de Ion Țiriac junior, dar fără telefon. Până să declare forfait, sportiva noastră s-a pregătit la Paris alături de antrenorul Sven Groeneveld și preparatorul fizic Andrei Cristofor. Germanca Tamara Korpastch (148 WTA) – o prezență constantă în turneele ITF – ar fi fost prima adversară. De altfel, „Sori” nu a bifat decât un meci pe zgură în 2025. Vorbim despre cel pierdut în fața americancei Hailey Baptiste, scor 2-6, 7-5, 6-7, în runda inaugurală a competiției de la Madrid. Sorana Cîrstea, în vacanță cu Ion Țiriac junior după retragerea de la Roland Garros Pentru a-și încărca bateriile, Sorana Cîrstea a lăsat în urmă agitația urbană. Fotografia publicată pe contul ei de Instagram, la secțiunea Story, a fost realizată într-o superbă destinație montană. Sursa foto: Instagram Jucătoarea de 35 de ani nu a dezvăluit unde se află, dar a anunțat, printr-un emoticon sugestiv, că telefonul a devenit un accesoriu interzis. „Out of office (n.r. În afara biroului)”, s scris ea. Evident, din peisaj nu avea cum să lipsească iubitul Ion Țiriac junior. Cei doi sunt împreună de mai bine de patru ani și se înțeleg de minune, în ciuda diferenței de vârstă de 13 ani. „Sori” a abandonat din cauza unei accidentări la gleznă Cu puțin timp înaintea debutului la cel de-al doilea turneu de Grand Slam al anului, Sorana și-a anunțat retragerea, prin intermediul unui mesaj publicat pe aceeași rețea de socializare, unde are aproape 300.000 de urmăritori. Decizia a fost luată pe fondul unor probleme apărute la gambă. „Din păcate trebuie să mă retrag de la Roland Garros din cauza unei accidentări la gambă pe care am suferit-o în urmă cu câteva săptămâni. Am încercat tot posibilul să fiu aptă pentru al doilea Grand Slam al anului, dar corpul meu nu este pregătit încă. Vreau să le mulțumesc celor de la Roland Garros pentru tot ajutorul. Sunt foarte tristă că ratez acest turneu frumos. Sper să fiu înapoi la 100% în sezonul de iarbă”,a a scris sportiva noastră. Calificată în locul ei pe tabloul principal, din postura de lucky looser, Yuliia Starodubtseva (81 WTA) a profitat de oportunitatea care i s-a ivit. Nu doar că a trecut de Tamara Korpastch, dar a învins-o ulterior și pe rusoaica Anastasia Potapova (37 WTA), asigurându-și prezența în turul al treilea, unde va da piept cu italianca Jasmine Paolini (4 WTA).

Vedetele naționalei României vor fi păzite cu Cybertruck-urile lui Elon Musk, dacă se califică la Cupa Mondială din SUA

vedetele-nationalei-romaniei-vor-fi-pazite-cu-cybertruck-urile-lui-elon-musk,-daca-se-califica-la-cupa-mondiala-din-sua

În eventualitatea în care se vor califica la Cupa Mondială din 2026, care va avea loc în SUA, Mexic și Canada, vedetele naționalei României vor fi păzite cu Cybertruck-urile lui Elon Musk (53 de ani). Autoritățile din Las Vegas au anunțat la începutul anului că vor primi 10 astfel de autoturisme, iar mai nou și un stat mexican a preluat exemplul. Polițiștii vor patrula în Cybertruck-urile lui Elon Musk pentru a asigura liniștea la Cupa Mondială din SUA, Mexic și Canada A mai rămas doar un an de zile până la startul Cupei Mondiale din SUA, Mexic și Canada, iar în timp ce „tricolorii” lui Mircea Lucescu fac eforturi pentru a-și asigura prezența la turneul final, autoritățile americane se luptă pentru a pune la dispoziție cele mai bune condiții de organizare. În mod cert, prioritatea forțelor de ordine este să îi mențină pe toți cei implicați într-un eveniment de o asemenea amploare în condiții optime de siguranță. Iar potrivit presei americane, autoritățile investesc masiv în achiziționarea unor noi echipamente care să le ajute să facă față cu brio valului de suporteri ce se va deplasa pe continenul lor. Potrivit celor de la CarScoops.com, un astfel de exemplu este reprezentat de ultima investiție a poliției din statul mexican Jalisco. Conform sursei citate, autoritățile au comandat nu mai puțin de 678 de mașini de patrulare noi, iar în mod surprinzător, câteva dintre ele vor fi Cybertruck-urile lui Elon Musk. Cybertruck-urile vor fi desfășurate în principalele puncte turistice pe parcursul Cupei Mondiale. Se crede că acestea sunt primele vehicule de poliție Tesla Cybertruck din întreaga țară. Una dintre mașini a fost scoasă recent pe străzile orașului, însoțită de alte două autoturisme ale poliției. Primarul local, Pablo Lemus Navarro, este dornic să maximizeze siguranța pe timpul Cupei Mondiale, deși achizițiile costisitoare i-au deranjat pe unii dintre localnici”, se arată pe CarScoops.com. Și polițiștii din Las Vegas vor avea în echipare 10 mașini Cybertruck În câteva imagini video care s-au împrăștiat pe internet, se poate vedea că Cybertruck-ul din Jalisco, Mexic, a fost vopsit în negru mat. De asemenea, toate elementele caracteristice poliției mexicane au fost adăugate pe mașină. Luminile intermitente roșii și albastre au fost montate pe barele de protecție din față și din spate, dar și pe pragurile laterale, în timp ce la interior, se crede de asemenea că Cybertruck-ul a fost modificat. Trebuie să lucrăm mult în ceea ce privește securitatea. Vom livra 678 de mașini noi de patrulare pentru Poliția Statului și Poliția Rutieră a Statului, inclusiv niște „Mamba Negre”, care sunt ca niște tancuri”, a precizat guvernatorul Pablo Navarro. Conform sursei citate mai sus, Las Vegas, cel mai mare oraș din statul Nevada al Statelor Unite ale Americii, a anunțat și el că va echipa forțele de ordine locale cu 10 Cybertruck-uri. În acest caz, mașinile au putut fi achiziționate mulțumită „unui donator anonim”. Cine știe, poate că și alte orașe vor urma exemplul în curând”, au încheiat cei de la CarScoops, înainte de a preciza faptul că World Cup 2026 va avea loc în intervalul 11 iunie – 19 iulie, în 16 orașe din SUA, Mexic și Canada.

Campionul le-a dat șoc și s-a retras la doar 27 de ani: Intru în lumea corporatiștilor

campionul-le-a-dat-soc-si-s-a-retras-la-doar-27-de-ani:-intru-in-lumea-corporatistilor

Campionul britanic Delicious Orie și-a anunțat retragerea din sport la numai 27 de ani și și-a șocat atât colegii sau adversarii, cât și fanii, cu privire la viitorul său, care va fi într-o direcție total diferită: va intra în lumea corporatistă. Medaliat cu aur la Jocurile Commonwealth-ului în 2022 și la Jocurile Europene în 2023, „amatorul” Orie a fost cooptat în lotul olimpic de box pentru JO Paris 2024 și a devenit partenerul de antrenament al lui Anthony Joshua. La nivel de amatori, Orie a reușit 29 de victorii, două prin KO, și a pierdut nouă meciuri, potrivit BoxRec. În cariera sa de profesionist, britanicul născut la Moscova, a avut o singură luptă, în aprilie 2025, pe care a câștigat-o în fața lui Milos Veletic (Bosnia-Herțegovina). Delicious Orie, retragere la numai 27 de ani: „Intru în lumea corporatiștilor” Delicious Orie a șocat cu anunțul retragerii la numai 27 de ani, iar unul dintre motivele pentru care a luat această decizie este că nu mai simte aceeași pasiune ca în trecut, chiar dacă a trecut la nivelul profesionist. Apoi, vrea să se concentreze asupra studiilor și a carierei sale în „lumea corporatiștilor”. „După multă reflecție, am decis să pun mănușile în cui și să mă retrag din box pentru a-mi continua studiile și să intru în lumea corporatiștilor. Acest sport mi-a oferit atât de multe, amintiri incredibile, experiențe de neuitat călătorind prin lume și multe oportunități de a-mi reprezenta țara pe cele mai mari scene ale lumii. Mereu recunoscător pentru călătorie. Cu timpul, am ajuns să recunosc că focul și pasiunea pe care le-a avut pentru box au dispărut treptat. Pe măsură ce am crescut, am ajuns să prețuiesc mai presus de orice claritatea și sinceritatea cu mine însumi. Am sperat că trecerea la profesioniști va reaprinde pasiunea, dar adevărul a devenit clar: nu a fost așa”, a mărturisit Delicious Orie, citat de The Sun. Acesta a ținut să le mulțumească tuturor celor care l-au susținut de-a lungul carierei. „Din respect pentru sport și pentru mine, este timpul să mă retrag, cu onestitate. Tuturor celor care m-au sprijinit de-a lungul timpului, vă mulțumesc. Antrenorilor mei, coechipierilor, personalului de la GB Boxing și celor care au fost alături de mine. Credința, sprijinul și îndrumarea voastră au însemnat enorm”, a conchis Delicious Orie. Reacții impresionante după retragerea lui Orie Printre cei care au reacționat după ce Orie și-a anunțat retragerea din activitatea sportivă s-a numărat și boxerul Frazer Clark, care i-a transmis un mesaj emoționant. „Simt că scriu acest mesaj fratelui meu, dar dacă vreodată ai nevoie de ceva sau să vorbești cu cineva, ai numărul meu. Nu am nicio îndoială că, indiferent de ceea ce alegi să faci cu viața ta, vei avea succes. De la prima întâlnire și primul antrenament împreună a fost clar că puterea ta de muncă și atitudinea ta față de învățare și față de competiție sunt de neegalat”, a scris Clark, potrivit sursei menționate. La rândul lor, fanii lui Orie au avut mesaje de încurajare față de fostul campion. „Ține-ți capul sus. Ai realizat atât de multe”, a scris un fan, în timp ce altul a adăugat, cu nostalgie: „Mult noroc în acest nou capitol. A fost o plăcere absolută să îți urmăresc călătoria”. Flavius Biea revine în ring după peste un an de pauză. Va boxa în Anglia, în Gala „Fast and Furios” Lovitură dată Dinamo în box. „Cei din club vor să naturalizeze cinci pugiliști de top. Cu toții provin dintr-o singură țară”

Dieta strictă pe care Anamaria Prodan şi Ronald Gavril, iubitul ei, o țin. Sunt doar două mese pe zi: Cam asta e

dieta-stricta-pe-care-anamaria-prodan-si-ronald-gavril,-iubitul-ei,-o-tin.-sunt-doar-doua-mese-pe-zi:-cam-asta-e

Anamaria Prodan și iubitul ei Ronald Gavril nu se abat de la dieta strictă nici măcar în vacanță, unde alții nu știu cum să se relaxeze și să se înfrupte din bucatele alese. Vestitul cuplu ține cu sfințenie regimul impus pugilistului de un nutriționist din America și nu mănâncă nimic dimineața. Prima masă o iau la prânz, în jurul orei 13.00, iar cina, cel târziu la ora 19.00. Anamaria Prodan nu se abate de la dieta impusă de iubitul Ronald Gavril Anamaria Prodan și iubitul ei Ronald Gavril au un regim de viață bine pus la punct. Chiar și în vacanța din Bulgaria, unde se află în momentul de față, cei doi țin cu strictețe o dietă impusă pugilistului de un nutriționist din Americă. Nu mănâncă nimic dimineața, doar apă și cafea. Prima masă o iau la prânz, în jurul orei 13.00, iar cina, cel târziu la orele 18.00 – 19.00. „(n.r. – Anamaria urmeaza si ea dieta ta?) Da! Avem ore, avem nutriționist pe care l-am avut eu în America ani de zile. Am învățat foarte bine programul și da, văd că și Ana se ține de el foarte bine. Dimineața bem apă, cafea, și abia în jurul orei 13.00 mâncăm prima masă. Și cât mai curat, cât mai neprocesat. Mâncăm două mese, ultima masă e pe la 18.00 -19.00. Apă foarte multă, fără sucuri, evident, sport… și cam asta e”, a spus Ronald Gavril pentru Cancan. Trage tare și în vacanțe. „Antrenamente, mâncare și somn. Apoi de la capăt” Ronald Gavril este campion mondial la box și trage tare în sala de forță chiar și în vacanță, deoarece, spune el, relaxarea pentru un luptător ca el arată altfel decât la un om obișnuit. Pugilistul a dezvăluit și felurile sale preferate de mâncare. „Mănănc foarte curat, să spunem. Legume, carne de vită, pește, fructe. Și apoi somn, si apoi de la capăt. Cam așa este vacanța. Și în general cam astea au fost vacanțele mele. Altfel nu există în sport. Pentru că în ring, acolo, nu te mai ajută nimeni și ești doar tu singur. Și dacă nu te-ai pregătit, riști să rămâi accidentat pe viață, unii chiar mor. Așa că nu-mi permit să pățesc ceva. Este un sport foarte dur și trebuie foarte multă disciplină și muncă. Îmbinăm plăcutul cu utilul. Trebuie să fiu tot timpul pregătit. Așa că am ales, după un drum de patru ore până în Obzor, să mă antrenez. Am condus și acum îmi fac antrenamentul. Nu există scuze sau dacă zbori 12 ore… dar în general sunt foarte disciplinat, îmi păstrez antrenamentul. Că nu știi niciodată cum sună telefonul și atunci trebuie să fiu pregătit pentru orice oportunitate”, a mai spus pugilistul pentru sursa citată. Redactor la ProSport.ro din 2021, cu o experiență în presa online de 3 ani, la mai multe publicații culturale. citește mai mult

A 8-a minune a lumii! Arabia Saudită construieşte o stațiune de schi în deşert: va costa 14 miliarde de euro şi toată zăpada va fi artificială: E inimaginabil

a-8-a-minune-a-lumii!-arabia-saudita-construieste-o-statiune-de-schi-in-desert:-va-costa-14-miliarde-de-euro-si-toata-zapada-va-fi-artificiala:-e-inimaginabil

Cel mai suprarealist proiect arhitectural este planificat de Arabia Saudită, stațiunea de schi în deşert urmând să coste 14 miliarde de euro. Un peisaj deșertic și muntos, auster, aflat la o altitudine de 2.500 de metri, este proiectul de 14 miliarde de dolari al Arabiei Saudite. Toată zăpada va fi artificială la stațiunea de schi pe care Arabia Saudită o construiește în deșert Proiectul saudit va necesita o sursă importantă de finanțare, de aproximativ 14 miliarde de dolari, lucru care în acest moment nu pare să-l îngrijoreze pe prințul saudit. Totul va exista la o altitudine de 2.500 de metri, pe Jebel al Lawz, un munte din nord-vestul Arabiei Saudite, și este considerată primul „sat vertical” din lume. Va găzdui o stațiune de schi de 30 de kilometri pătrați, precum și hoteluri, vile și centre comerciale. Stațiunea de schi Trojena se poziționează ca unul dintre cele mai ambițioase proiecte din lume, deoarece, dacă ar fi finalizată, ar constitui una dintre cele mai impresionante lucrări arhitecturale de până acum. Acest proiect este opera prințului saudit Mohammed bin Salman Al Saud, cunoscut și sub numele de MBS. Totuși, există și dezavantaje. Unii critici susțin că 21.000 de muncitori au murit de la începerea construcției în 2017. Până în prezent, au fost instalate oglinzi cu o lungime de 170 km și o înălțime de 500 m, împreună cu structuri mari de susținere. Președintele american Donald Trump a vizitat regiunea Golfului acum câteva zile În ciuda eșecurilor, prințul saudit este hotărât să ducă la bun sfârșit acest megaproiect și își imaginează un viitor luxos, ultramodern, bazat pe tehnologie verde. Finanțarea ar urma să vină din veniturile ultimelor decenii din vastele rezerve de petrol ale țării. Pârtiile de schi la o altitudine atât de mare se așteaptă să fie o atracție masivă, scrie AS. Arabia Saudită s-a angajat să găzduiască Jocurile Olimpice din 2029, acordându-și cel mult 4 ani pentru a finaliza întregul complex. Evident, a fi în mijlocul deșertului prezintă mai multe dificultăți și, așa cum recunoaște managerul senior de dezvoltare al Trojena, cea mai mare parte a zăpezii va fi artificială. „În ultimele 5 ierni, am testat riguros tehnologiile de producere a zăpezii artificiale și am proiectat meticulos viitoarele noastre pârtii pentru a oferi aventuri de neuitat cu un impact minim asupra mediului”, a adăugat adaugă el. Deși oficialii saudiți au o sursă aproape nelimitată de fonduri, suma mare de bani necesară pentru construirea întregului complex ridică mai multe semne de întrebare în rândul analiștilor, având în vedere că 14 miliarde de dolari reprezintă o investiție de capital de 25 de ori mai mare decât produsul intern brut (PIB) anual al Arabiei Saudite. Președintele american Donald Trump a vizitat regiunea Golfului acum câteva zile, iar mai multe instituții media au scris despre semnarea mai multor acorduri de milioane de dolari cu investitori americani. Prin urmare, se pare că nimic nu va putea opri visul prințului saudit.