Ion Țiriac face un stadion nou cu 50.000.000 de euro, la un pas de Bucureşti. Bijuteria va fi acoperită şi va avea 10.000 de locuri

ion-tiriac-face-un-stadion-nou-cu-50000000-de-euro,-la-un-pas-de-bucuresti-bijuteria-va-fi-acoperita-si-va-avea-10.000-de-locuri

Ion Țiriac (85 de ani) a dezvăluit că în perioada următoare va ridica, din fonduri proprii, un stadion de aproximativ 50.000.000 de euro. Arena va fi una modernă, cu acoperiș și circa 10.000 de scaune, iar în ceea ce privește amplasamentul, ea va fi situată în Otopeni, adică la doar un pas de București. Ion Țiriac așteaptă aprobările pentru a construi un stadion de fotbal de 50.000.000 de euro Ion Țiriac promite de mai mult timp să construiască un stadion de fotbal în Otopeni, în preajma complexului sportiv pe care îl administrează în zonă, iar în primăvara lui 2024 a dezvăluit că și-ar dori să îl aibă ca antrenor pentru copii pe legendarul Mircea Lucescu. Între timp, „Il Luce” a mai dat curs unei provocări în carieră și a devenit selecționerul naționalei de fotbal a României. Însă, în ceea ce îl privește pe magnatul Ion Țiriac, acesta nu a renunțat la ideea de a construi un stadion în Otopeni și a lăsat de înțeles că a avansat timid cu proiectul. Miliardarul ar fi vrut să cheme deja buldozerele pe șantier, însă birocrația din România îi dă în continuare bătăi de cap și se vede nevoit să aștepte după o mulțime de aprobări: Stadionul Dinamo nu-l fac. Dar o să fac un teren de fotbal la Otopeni. Probabil că Stelea (n.r. – Bogdan Stelea) o să se ocupe acolo (nr. de pregătirea copiilor). Îl rugasem pe Mircea Lucescu, dar s-a dus la națională. Eu îi aduceam o mie de copii. O să fac stadion de fotbal și de rugby, tot acolo. I-aș ruga pe oamenii ăștia să nu mă mai țină ani și luni cu aprobări. Că nu fac nimic pentru mine. Las tot! Eu mă întreb cum mai merge economia asta. Iar la construcții, noi suntem zero. Ați văzut că în București, în patru ani nu s-a construit nimic. Nu e problema mea…”, a declarat Ion Țiriac, citat de Gsp.ro. Detalii despre arenă În continuare, Ion Țiriac a dezvăluit că va investi în ridicarea stadionului, prin intermediul fundației sale, aproximativ 50.000.000 de euro. Cât despre capacitatea arenei, aceasta va fi de circa 10.000 de locuri. Însă, fanii vor avea parte de tot confortul în timpul evenimentelor sportive și nu numai, deoarece stadionul va fi acoperit complet, după cum a mai precizat magnatul Ion Țiriac: Fac stadion de fotbal. Sunt în mari bătăi acum. Mari, mari bătăi. Facem stadion acoperit sau numai o groapă, 5.000 de locuri, mulțumesc, la revedere! Se pare totuși că ăla acoperit, numai de 10.000 de locuri, nu 20.000. Ca să îmi intre în bugetul pe care fundația mi l-a dat, adică 50.000.000 de euro. Acum sunt alte prețuri. Am 50.000.000 și pot să-l fac. Ar trebui, oarecum, atât Guvernul, cât și administrația locală să se gândească că dacă faci așa ceva, nu-l faci să-l duci acasă. Nu e comercial. Nu o să câștige banii ăla încă o sută de ani. Și ăla, eu mâine, după ce-l fac, îl dau cu plăcere cuiva să-l administreze. Dar tu crezi că statul ia? Sau orașul Otopeni? Nu! Îți trebuie un manager ca să aducă 50 de concerte. Clujul este un exemplu superb, senzațional. Uite că Bucureștiul nu poate. O să ai și metrou, plus trei mii de locuri de parcare…”, a completat fostul mare jucător de tenis.

Românca a dus în spate 337 de kilograme, pe o distanță de 15 metri, în 27 de secunde. Ce dietă are

romanca-a-dus-in-spate-337-de-kilograme,-pe-o-distanta-de-15-metri,-in-27-de-secunde.-ce-dieta-are

Adriana Geamănu, sportiva de 31 de ani care a dus în spate 337 de kilograme pe o distanță de 15 metri, în doar 27 de secunde, și-a dezvăluit secretele. În spatele formei sale de invidiat se ascunde un regim alimentar destul de strict. Tânăra este cea mai puternică femeie din România și are în palmares mai multe medalii, inclusiv pe plan extern, la Strongwoman. Vorbim despre o competiție care presupune mai multe probe dificile și, evident, o pregătire pe măsură. Dieta pe care o respectă cu sfințenie cea mai puternică femeie din România Pentru a fi în formă maximă la concursuri, românca îmbină pregătirea din sala de forță cu antrenamentele cardio, sauna și masajul, dar nu poate neglija nici alimentația, căci joacă un rol extrem de important. Carnea slabă, orezul, pastele, cartofii și ouăle se numără printre alimentele pe care le consumă în mod regulat. „În primul rând, sunt atentă la proteine, apoi carbohidraţi și grăsimi. Totul în cantități calculate, care diferă înainte şi după concurs. Încerc pe cât e posibil să țin cont de nutriţie, pentru că, dacă mănânci cum trebuie, te simți mult mai puternic și mai ușor. Și atunci ești dispus să ridici mai bine și să-ți duci activitățile la bun sfârșit. Mănânc carne slabă. Mă axez mult pe orez, paste și cartofi, fie dulci, fie normali. Îmi plac ouăle foarte mult. Este un aliment foarte prețios, mai ales gălbenușul. (n.r. Există vreun aliment de care te-ai săturat?) Da, pieptul de pui. Încerc să-l gătesc în diverse feluri, încât să pot să-l agreez. Că știu că trebuie și atunci îl consum automat”, a dezvăluit Adriana Geamănu pentru gsp.ro. Este deținătoarea recordului național la ridicarea ganterei La capitolul performanțe, pe lângă faptul că a dus în spate 337 de kilograme în 27 secunde, pe o distanță de 15 secunde, sportiva de 31 de ani se mai poate lăuda cu recordul la ridicarea ganterei, dar și cu o reușită la Super Yoke, probă care nu se numără printre favoritele ei. „Am record național la ridicarea ganterei, 53 de kilograme. Ridicarea cu o mână deasupra capului. Mai am un record mondial, dar acesta nu este la una dintre probele mele favorite, se numeşte Super Yoke. Este o bară cu niște suporturi laterale unde se atașează discuri și se cară în spate în mers. Aici am reușit să duc 337 de kilograme pe 15 metri în 27 de secunde. Cel mai mult (n.r.- a tras un tir), 14 tone în cadrul campionatului european pe o distanță de 20 de metri”, a mai spus Adriana.

George Foreman a luptat cu Muhammad Ali în Rumble in the Jungle, meciul care a intrat în istorie

george-foreman-a-luptat-cu-muhammad-ali-in-rumble-in-the-jungle,-meciul-care-a-intrat-in-istorie

George Foreman, care vineri, 21 martie 2025, a murit la vârsta de 76 de ani, a rămas în istoria boxului mondial nu doar pentru faptul că a fost campion la categoria grea și medaliat olimpic cu aur, ci și pentru că a fost protagonist în „Rumble in the Jungle”, poate cea mai celebră luptă din toate timpurile, în care l-a înfruntat pe de asemenea legendarul Muhammad Ali. Bătălia a avut loc la data de 30 octombrie 1974, în Kinshasa, capitala Republicii Democratice Congo din ziua de azi, pe atunci cunoscută drept Republica Zair. Lupta lui George Foreman care va rămâne veșnic în istoria sportului. Cum a fost învins de Muhammad Ali și deposedat de titlul mondial la categoria grea din box Vineri, 21 martie 2025, la vârsta de 76 de ani, George Foreman a murit și a întristat întreaga lume a sportului. Vestea decesului legendarului boxer a fost oferită chiar de familia lui Foreman, care a transmis câteva gânduri prin intermediul unui comunicat oficial: A plecat în pace pe 21 martie 2025, înconjurat de cei dragi. Un predicator devotat, un soț devotat, un tată iubitor și un bunic și străbunic mândru, el a trăit o viață marcată de credință neclintită, umilință și scop”, au transmis membrii familiei lui George Foreman. Campion olimpic la categoria grea în 1968, cu ocazia Jocurilor Olimpice de la Ciudad de Mexico, Mexic, George Foreman a impresionat în ring, pentru prima oară, până în anul 1977, reușind să dețină și titlul mondial în box. Ulterior, după o înfrângere încasată în fața lui Jimmy Young, a ales să își agațe mănușile în cui. Însă, fix 10 ani mai târziu, în 1987, Foreman a revenit în ring și a boxat pentru un deceniu întreg, până la retragerea definitivă. Și în această perioadă a făcut spectacol, iar în 1994, după o victorie cu Michael Moorer, a devenit cel mai în vârstă campion mondial din istoria categoriei grele. Revenind la prima perioadă de activitate a lui George Foreman, el a devenit campion mondial la categoria grea, în premieră, în anul 1973, după ce l-a învins pe Joe Frazier. Și-a apărat titlul de două ori după victoria menționată, însă la data de 30 octombrie 1974, în cale i-a ieșit nimeni altul decât Muhammad Ali. Cei doi s-au luptat cu titlul la categoria grea pe masă, în celebra luptă „Rumble in the Jungle” care a avut loc în Kinshasa, capitala Republicii Zair, cunoscută în prezent drept Republica Democratică Congo. Bătălia a fost una de-a dreptul spectaculoasă, cu un Muhammad Ali boxând într-o manieră de excepție și apelând la ceea ce a devenit ulterior cunoscută drept tactica „Rope-a-Dope”, deoarece a avut un puternic impact atât în sport, cât și în politica internațională. Cum s-a decis meciul George Foreman a pierdut titlul mondial la Kinshasa, după ce Muhammad Ali, prin tactica „Rope-a-Dope”, a preferat să eschiveze cu ajutorul corzilor și l-a determinat pe adversar să arunce o mulțime de pumni în van. Iar după 7 runde încărcate de efort, în care s-a chinuit să îl găsească pe Ali cu loviturile sale, George Foreman a sfârșit prin a fi extenuat. Astfel, în runda 8, legendarul Muhammad Ali a ieșit la atac și l-a trimis la podea pe Foreman, după cum se poate vedea în videoclipul de mai jos cu lupta completă. Muhammad Ali a redevenit campion mondial la categoria grea în 1974, la un deceniu distanță după ce își asigurase pentru prima oară acest titlu. La data de 30 octombrie 2025 se vor împlini 51 de ani de la celebra luptă „Rumble in the Jungle”, însă nici Muhammad Ali, nici George Foreman nu se vor mai putea bucura de această aniversare. Ambii sunt în ceruri, după ce primul dintre cei menționați a murit la data de 3 iunie 2016, la vârsta de 74 de ani.

Americanii au reacționat, după ce au aflat planurile pe care le are Simona Halep după retragerea din tenis

americanii-au-reactionat,-dupa-ce-au-aflat-planurile-pe-care-le-are-simona-halep-dupa-retragerea-din-tenis

Simona Halep a dezvăluit ce își dorește să facă după retragerea din tenis, iar reacția americanilor nu a întârziat să apară. Măcinată de accidentări și suspendarea, care a ținut-o departe de teren aproape doi ani, Simona Halep a anunțat că se retrage din tenis, la finalul meciului inaugural cedat în fața Lucei Bronzetti la Cluj-Napoca. Românca s-a retras de la un turneu găzduit în țara sa natală și a anunțat decizia surprinzătoare vizibil emoționată, dar resemnată legat de faptul că îi e dificil să mai revină la forma de altădată. Reacția americanilor după ce Simona Halep și-a anunțat planurile de viitor La câteva săptămâni după retragerea oficială din circuitul WTA, fostul lider mondial a fost prezentă la Gala Sportului Românesc. Simona Halep a dezvăluit că în prezent se odihnește și explorează zone dincolo de sport. Încă nu și-a luat niciun angajament și e deschisă să cunoască lucruri noi și să reflecte în liniște la realizările bifate în carieră. „Acum sunt bine și încerc să mă odihnesc, în primul rând, pentru că au fost ani grei. Nu am spus că m-am implicat total în afaceri sau în alt domeniu, momentan mă odihnesc și vreau doar să mă bucur și să descopăr și alte lucruri în afară de sport”, a afirmat Halep, potrivit gsp. Presa americană a preluat declarația sa și a precizat că fosta sportivă se bucură în prezent de un sentiment de libertate de care nu a mai avut parte, fiind mereu conectată la antrenamente și meciuri. „După ce și-a luat rămas bun de la cariera ei profesională de tenis, Simona Halep se bucură de un nou sentiment de libertate, explorând nenumăratele posibilități pe care le oferă viața după pensionare. Fostul nr.1 mondial este deschis perspectivei de a se aventura într-o sferă din afara domeniului sportiv”, notează americanii. Când revine Simona Halep pe teren Retrasă doar de două luni de la turneele oficiale, Simona Halep nu va sta prea mult departe de teren. A anunțat deja că va lua parte la un meci demonstreativ găzduit la Iași, alături de Andrei Pavel. „Mă voi duce la Iași. E singurul meci demonstrativ plănuit anul acesta. Nu știu ce va fi. Cu drag o să onorez toate invitațiile pe care le primesc și vom vedea”, a anunțat Halep, potrivit sursei enunțate mai sus. Turneul la care va lua parte Simona Halep, din postura de invitată, Unicredit Iași Open, va avea loc între 14 și 20 iulie 2025. Redactor la Prosport.ro din 2024, cu o experiență în presa online de peste zece ani. A colaborat cu publicații precum adevarul.ro și bravonet.ro. De-a lungul carierei de jurnalist a scris pe domenii cum ar fi economic, politic, social, afaceri, lifestyle și sport. Absolvent al Facultății de … citește mai mult