A murit vicecampionul olimpic român la doar 59 de ani

Fostul halterofil Andrei Socaci a decedat la vârsta de 59 de ani, anunță Clubul Sportiv Dinamo pe rețelele de socializare. Socaci a fost medaliat cu argint la Jocurile Olimpice Angeles 1984. A murit un vicecampion olimpic român Fostul mare sportiv s-a născut la data de 19 iunie 1966 la Sântimbru (județul Alba) și la 18 ani devenea vicecampion olimpic. A fost prima medalie din cariera sa și cea mai importantă. În palmares mai are 15 medalii la Campionatele Europene (patru de aur, cinci de argint și șase de bronz) și 12 la Campionatele Mondiale (trei de aur, trei de argint și șase de bronz). Andrei Socaci a primit titlul de maestru emerit al sportului și după ce și-a încheiat cariera de halterofil a fost antrenor de haltere la CS Dinamo. „RIP Andrei Socaci! O veste tristă pentru Dinamo și sportul românesc: fostul mare campion la haltere ANDREI SOCACI s-a stins din viață la numai 59 de ani. Născut pe 19 iunie 1966 la Sântimbru (județul Alba), Andrei Socaci a fost un fenomen al halterelor. La 18 ani cucerea argintul olimpic la Jocurile de la Los Angeles 1984. A fost prima și cea mai importantă medalie din carieră. Ulterior, a mai cucerit 15 medalii la Campionatele Europene (4 aur – 5 argint – 6 bronz) și 12 la Campionatele Mondiale (3-3-6). A fost maestru emerit al sportului. După ce și-a încheiat cariera sportivă, a rămas antrenor la CS Dinamo, unde a descoperit și format multe generații de campioni. Condoleanțe familiei! Dumnezeu să-l odihnească!” arată pagina oficială de Facebook a CS Dinamo. Mihaela Cambei domină la haltere CS Dinamo are o sportivă de top la haltere, pe Mihaela Cambei, care domină această disciplină sportivă. „Am nevoie doar de sănătate, pentru că Dumnezeu mi-a dat de toate și sunt recunoscătoare, pentru că am avut un an excelent. Sunt ani de zile de muncă în spate, sunt 13-14 ani până acum, pentru a ajunge la nivelul acesta. Anul viitor îmi doresc să fie minunat ca și acesta, să mă autodepășesc, să aduc medalii mondiale și europene, să îmi mențin poziția asta, să îmi apăr titlul” spunea Mihaela Cambei, în decembrie anul trecut, la Gala Sportului Dinamovist. Ea și David Popovici au fost aleși cei mai buni sportivi ai Clubului Sportiv Dinamo în 2025.
De ce a refuzat TVR negocierile cu Antena 1 pentru drepturile TV de la Mondiale. Riscă să-și întrerupă activitatea după 70 de ani!

Antena 1 a vrut să sublicențieze către TVR drepturile de televizare ale partidelor de la Campionatul Mondial din 2026, dar negocierile au fost refuzate din start. Acum s-a aflat de ce TVR nu a dorit să stea la discuții cu postul care a plătit 40 de milioane de euro pentru a difuza competiția: riscă să își întrerupă activitatea după o perioadă de 70 de ani. Antena 1 a achiziționat drepturile de televizare pentru Campionatul Mondial de fotbal din 2026 pentru o sumă de aproximativ 40 de milioane de euro. Ulterior, a încercat să le sublicențieze către TVR, în schimbul sumei de opt milioane de euro, dar s-a lovit de refuzul televiziunii de stat, care a refuzat negocierile de la bun început. Acum, s-a aflat motivul pentru care TVR nu a dorit să se implice în această afacere: riscă să își întrerupă activitatea după o perioadă de 70 de ani. La începutul acestei săptămâni, la Palatul Parlamentului a avut loc o întâlnire de lucru între Adriana Săftoiu, Președinte-Director General al SRTv, care a fost însoțită de membri ai Consiliului de Administrație, și Gheorghe-Ioan Bota, Președintele Comisiei pentru Cultură și Media a Senatului României. Discuțiile pe care aceștia le-au purtat au vizat mai multe amendamente care au fost propuse de către conducerea Televiziunii Române la proiectul de buget al instituției, pentru suplimentarea finanțării în anul 2026. Obiectivul principal este realizarea unor investiții considerate absolut necesare pentru asigurarea continuității emisiei și îndeplinirea misiunii publice a televiziunii. TVR are nevoie urgență de investiții pentru înlocuirea infrastructurii Direcției Știri și Sport, care a ajuns la pragul de uzură tehnologică. În cazul în care această intervenție nu va fi făcută imediat, SRTv riscă chiar întreruperea producției și difuzării programelor de știri, respectiv a emisiei serviciului public de televiziune. Antena 1 a inițiat negocieri cu TVR Așa cum ProSport a anunțat în urmă cu doar câteva zile, Antena 1, care a achiziționat drepturile de televizare pentru Cupa Mondială din 2026 în schimbul sumei de aproximativ 40 de milioane de euro, a încercat să poarte negocieri cu TVR, dorind să sublicențieze drepturile de televizare. Această idee a fost refuzată din prima de către conducerea TVR. „Propunerea Antenei nu e fezabilă. Noi nu avem bugetul pe 2026, deci nu poți risca să-ți asumi niciun fel de parteneriat. Avem alte priorități”, a spus noua șefă a TVR, Adriana Săftoiu, conform sursei citate.
Sârbii au văzut noua Dacia Striker și au dat pe loc verdictul

Jurnaliștii sârbi de la celebra publicație Sportal au văzut noile detalii despre prototipul Dacia Striker și au revenit cu un nou verdict amănunțit. Dacia Striker urmează să fie lansată pe parcursul următorilor cinci ani și va fi cea mai mare mașină din istoria producătorului auto românesc. Pe scurt, va fi primul autoturism din portofoliul Dacia care va depăși borna celor 4 metri și 60 de centimetri lungime. Sârbii, impresionați de „cea mai mare mașină din istoria mărcii Dacia”. Ce au scris despre Striker Pe parcursul următorilor cinci ani urmează să fie lansată cea mai mare Dacia din istorie, iar vestea face deja înconjurul Europei. Este vorba despre un model ce va purta numele Striker și care va fi mult mai impunător decât Jogger și Bigster, actualii coloși ai Dacia, ambii cu lungimi de peste 4 metri și jumătate. Referitor la modelul Striker, acesta va stabili o nouă bornă pentru portofoliul Dacia, deoarece va măsura nu mai puțin de 4 metri și 62 de centimetri în lungime. Sârbii au văzut noua Dacia Striker și au dat deja un prim verdict în privința acesteia. Însă, odată cu apariția noilor informații despre viitorul SUV al producătorului auto din România, jurnaliștii de peste Dunăre au venit cu încă o opinie. „Cea mai mare mașină din istoria mărcii românești: aceasta este noua Dacia Striker, cu un preț de 25.000 de euro”, au titrat jurnaliștii de la Sportal.blic.rs. „Un aspect nemaivăzut” Una dintre noutăți are legătură cu prețul. Suma de la care va porni noua Dacia este, așa cum am precizat și jurnaliștii sârbi, de 25.000 de euro. Este fix același preț pe care l-a avut și modelul Dacia Bigster la lansare. „După ce Sandero a devenit cea mai bine vândută mașină din Europa în 2025, pentru a doua oară consecutiv, Duster a ocupat locul al doilea în clasa sa, iar Bigster a devenit liderul segmentului C-SUV în vânzările cu amănuntul în doar jumătate de an pe piață, Dacia continuă să ofere mașini pe care șoferii le iubesc”, au adăugat jurnaliștii, făcând referire la prețul foarte competitiv pus la dispoziție de producătorul românesc. Cat despre aspectul noii Dacia Striker, care poate fi văzut în galeria foto a articolului, sârbii au punctat: „Un break supraînălțat, cu un aspect nemaivăzut în gama producătorului românesc, își propune să cucerească noi cumpărători din Europa – pe cei care nu sunt încă convinși de SUV-uri sau care consideră că modelele Dacia cu gardă înaltă sunt lipsite de rafinament. Noul Striker, de exemplu, se bazează în mod deliberat pe un termen de bowling, unde „strike” se referă oficial la doborârea tuturor popicelor cu o singură aruncare. O adevărată aventură pentru o mașină de familie nou-nouță de la un producător românesc! Cu un design modern și proporții atractive, Striker combină elementele unui break robust și ale unui SUV într-o lungime de 4,62 metri, ceea ce îl face cea mai mare Dacia din istorie. Este cu cinci centimetri mai lung decât cel mai mare Bigster de până acum și chiar cu 28 de centimetri mai lung decât Duster”, au încheiat jurnaliștii de la sursa citată.
Controversata campioană olimpică a primit cadou de la iubit o mașină de peste 500.000 de euro

Jutta Leerdam (27 de ani), controversata campioană olimpică de la Milano Cortina 2026, a recurs la o nouă aroganță pe platformele de socializare. După ce a părăsit Italia la bordul unei aeronave de lux, aleta născută în Țările de Jos a fost răsfățată acasă cu un cadou de peste 500.000 de euro. Este vorba despre o mașină pe care a primit-o de la iubitul ei. Jutta Leerdam, răsfățată de iubitul Jake Paul cu un Mercedes G-Class Brabus de peste 500.000 de euro. Ce mesaj a primit controversata campioană olimpică Jutta Leerdam și-a desfăcut fermoarul echipamentului în timpul Jocurilor Olimpice Milano 2026 și a devenit astfel una dintre cele mai controversate atlete care au concurat pe gheața de la Cortina d’Ampezzo. Gestul sportivei din Țările de Jos a fost făcut la scurt timp după cucerirea unei medalii de aur la patinaj viteză, unde Leerdam a stabilit și un nou record olimpic. Cat despre motiv, tânăra în vârstă de 27 de ani ales să-și arate bustiera în urma unui presupus contract de sponsorizare încheiat cu firma Nike. Concret, în presa de specialitate s-a vehiculat că Jutta Leerdam ar fi primit un milion de euro pentru a-și desface fermoarul la echipamentul de patinaj în fața camerelor de filmat. După plecarea de la Milano Cortina, controversata campioană olimpică Jutta Leerdam a ales să revină acasă cu un avion privat de lux și a postat câteva imagini din superba aeronavă pe platformele de socializare. Însă, arogantele sportivei nu se termină aici. Odată întoarsă în sânul familiei, Jutta Leerdam a avut parte de un tratament exclusivist și a stârnit o nouă controversă în mediul online. Pe scurt, Jutta Leerdam este iubita lui Jake Paul, un YouTuber faimos cu o avere estimată la zeci sau poate chiar sute de milioane de euro. Iar după întoarcerea cu medalii de aur de la Jocurile Olimpice, atleta a fost întâmpinată cu un cadou de peste 500.000 €. Este vorba despre un Mercedes G-Class Brabus, pe care Jutta Leerdam și Jake Paul l-au prezentat publicului larg printr-un scurt videoclip postat pe Instagram. „Tot ceea ce este mai bun pentru regina mea. A muncit enorm pentru aurul și argintul cucerite, așa că i-am oferit un G-Class în nuanțe de bronz”, a scris Jack Paul pe pagina de Instagram. Presa din întreaga lume a scris despre cadoul primit de campioana olimpică Imaginile cu bolidul Mercedes, care pot fi văzute în galeria foto articolului, au fost preluate și de sârbii de la Sportal.blic.rs. De asemenea, nemții de la Bild și americanii de la TMZ au scris și ei despre noua aroganță a campioanei olimpice Jutta Leerdam. Potrivit sursei citate, modelul modificat de Mercedes G-Class primit de Jutta Leerdam are un preț de peste 500.000 de euro. Însă, se se poate spune că iubita lui Paul a meritat un asemenea cadou după ce a izbutit să câștige la Jocurile Olimpice două medalii, una de aur și una de argint, ambele la patinaj viteză. „La revedere, Jocurile Olimpice! Nu îmi vine să cred că plec cu visul împlinit și cu un record olimpic (n.r. – la 1000 de metri patinaj viteză, unde a luat și medalia de aur)”, a scris sportiva din Țările de Jos, pe Instagram, după plecarea de la Milano.
Aryna Sabalenka s-a întâlnit cu românca a cărei avere e de peste 800.000.000 de euro şi n-a plecat cu mâna goală

Aryna Sabalenka traversează cea mai frumoasă perioadă a vieții, atât pe plan personal, cât și pe cel profesional. După ce a dat de pământ cu Jaqueline Cristian în turul trei la Indian Wells, sportiva din Belarus a ajuns pe mâinile Anastasiei Soare, supranumită „Regina Sprâncenelor”. Tenismena s-a răsfățat în salonul de lux deținut de românca a cărei avere se ridică la 800.000.000 de euro, iar la plecare a primit și mai multe cadouri. Aryna Sabalenka a mers la Anastasia Soare, celebra româncă a cărei avere este estimată la 800 de milioane de euro Sportivei bieloruse îi merge ca pe roate de ceva timp, atât pe plan personal, unde a fost primit inelul și a fost cerută în căsătorie, cât și pe cel profesional. Sabalenka nu a avut ce discuta cu Jaqueline Cristian în turul trei la Indian Wells, scor 6-4, 6-1, iar mai apoi a dat o fugă la Anastasia Soare. Jucătoarea de tenis s-a lăsat pe mâinile celei supranumite „Regina Sprâncenelor”. La plecare, Aryna a primit și mai multe cadouri din partea româncei cu o avere estimată la 800 de milioane euro. „POWER. FIGHT. CHAMPION. @arynasabalenka. A fost ireal ieri. Ce meci!! #anastsiabeverlyhills”, a scris Anastasia Soare pe Instagram. FOTO: Profimedia 27.01.2026 Caută răzbunarea. „Sper că voi avea șansa asta” Sabalenka urmărește să pună mâna pe primul său titlu în prestigioasele turnee WTA Masters 1000, după ce până acum a pierdut de două ori finala. La rândul său, Osaka a câștigat primul titlu la Indian Wells în 2018, câștigând ulterior în acel an și US Open, într-o serie care a inclus și o victorie asupra Sabalenkăi. Aceasta este singura întâlnire de până acum dintre cele două, ambele fiind acum de patru ori campioane de Grand Slam. „Sper că voi avea șansa să mă răzbun”, a spus Sabalenka. Sabalenka, liderul inconstestabil al ierarhiei feminine, are în 2025 are titlu la Brisbane, finală la Australian Open, finală la Indian Wells, titlu la Miami, finală la Stuttgart, titlu la Madrid, sferturi la Roma, finală la Roland Garros, semifinale la Berlin, semifinale la Wimbledon, sferturi de finală la Cincinnati, titlu la US Open, semifinale la Wuhan și finală la WTA Finals. Acum, ea a început noul sezon cu trofeul de la Brisbane, fiind apoi învinsă în finala de la Australian Open de Rybakina. A sărit peste Dubai și Doha, pentru a se canaliza pe viața persoanală, unde s-a logodit recent cu Georgios Frangulis. La Indian Wells a început excelent turneu, cu victorii facile în fața lui Sakatsume și Cristian, dar acum va avea parte de un meci mult mai greu.
Emisiunea de obligațiuni a Eurohold, sprijin pentru dezvoltarea celei mai mari rețele electrice din Bulgaria, pilon pentru securitatea și conectivitatea Europei Centrale și de Est

O parte din banii pe care grupul bulgar Eurohold i-a atras prin emisiunea internațională de obligațiuni este folosită pentru consolidarea și dezvoltarea celei mai mari rețele de distribuție din Bulgaria, cu peste trei milioane de clienți, au explicat oficialii Eurohold, transmite Mediafax. Eurohold Bulgaria AD este un grup energetic și financiar care operează în Europa Centrală, de Est și de Sud-Est, listat la Bursa de Valori din Bulgaria și Varșovia. Eurohold este compania-mamă a Euroins Insurance Group AD (EIG), care operează în 11 țări din regiune. Eurohold deține și Electrohold, important grup energetic din Bulgaria și proprietarul celui mai mare distribuitor, furnizor și comerciant de energie electrică din țară, cu 3.000 de angajați și peste 3 milioane de clienți. „Peisajul energetic din Europa de Sud-Est a atins o piatră de hotar financiară majoră pe 15 mai 2025, odată cu anunțarea finalizării cu succes a primei sale emisiuni de obligațiuni în valoare de 500 de milioane de euro. Această tranzacție nu este doar o majorare de capital reprezintă prima emisiune internațională de obligațiuni de referință de către o corporație privată bulgară și una dintre puținele companii din întreaga regiune a Europei de Est care a emis cu succes o astfel de emisiune de obligațiuni, semnalând o nouă eră de maturitate și independență financiară pentru sectorul privat din regiune”, a explicat oficialii Eurohold, pentru Mediafax. JP Morgan a acționat ca Unic Bookrunner, Lead Manager și consultant în rating pentru unitatea Eurohold. O poveste de succes pentru Europa de Est Unitatea Eurohold a debutat cu succes cu ratinguri de Ba2 (perspectivă stabilă) de la Moody’s și BB (perspectivă stabilă) de la Fitch, în contextul în care obținerea unui rating de credit de nivel înalt este un obstacol semnificativ pentru companiile din piețele emergente și în curs de dezvoltare. „Pentru o companie privată de utilități din Europa de Est, aceste ratinguri reprezintă un vot profund de încredere în profilul de credit robust al companiei”, arată oficialii grupului. Aceștia au detaliat aspectele tehnice ale emisiunii, care demonstrează că soliditatea creditului a fost validată imediat de piețele globale: Suprasubscriere masivă: Portofoliul final de comenzi a atins peste 1,4 miliarde EUR , reprezentând o suprasubscriere de 2,8 ori. Compresia randamentului: Cererea ridicată a permis EEEC să stabilească prețul obligațiunilor la un randament de 6,500%, comprimând prețul cu 25-50 de puncte de bază față de discuțiile inițiale privind prețul. Bază diversă de investitori : Obligațiunile au fost alocate la peste 60 de investitori de înaltă calitate din 17 țări, inclusiv o participare semnificativă din Marea Britanie, Europa și SUA. Un pilon pentru securitatea și conectivitatea energetică în Europa Centrală și de Est Potrivit oficialilor grupului, această emisiune de obligațiuni servește drept garant esențial pentru securitatea energetică în întreaga regiune a Europei Centrale și de Est (CEE). „Prin asigurarea unei finanțări internaționale stabile și pe termen lung, filiala energetică a Eurohold consolidează integritatea operațională a celui mai mare distribuitor și furnizor de energie electrică din Bulgaria, care deservește peste trei milioane de consumatori”, au transmis reprezentanții Eurohold. „Acest aflux financiar asigură că rețeaua regională rămâne rezistentă și interconectată, facilitând fluxuri de energie mai eficiente peste granițe, în peninsula balcanică și în întreaga regiune CEE și SEE. Într-o epocă în care independența energetică este primordială, o astfel de injecție robustă de capital permite grupului să mențină o infrastructură de înaltă calitate, atenuând astfel riscurile de aprovizionare și consolidând „coloana vertebrală” energetică care conectează Bulgaria la piețele mai largi din CEE, inclusiv România și Grecia”, au precizat oficialii. Program strategic de investiții și capital de capital Succesul acestei emisiuni pe 5 ani (cu scadență în 2030) oferă fundația solidă necesară pentru a garanta operațiunile regionale masive ale grupului, precum și programul și obiectivele ambițioase de cheltuieli de capital (CAPEX), arată grupul. La solicitarea Mediafax, oficialii grupului au detaliat principalele destinații ale sumelor câștigate prin această emisiune majoră. Cele 500 de milioane de euro din venituri sunt alocate strategic pentru a asigura stabilitatea și creșterea pe termen lung pentru Electrohold, parte a Eurohold: Program ambițios de investiții și refinanțare a datoriilor: O utilizare principală a fondurilor este rambursarea integrală a unei facilități sindicalizate senior existente, eficientizând efectiv structura datoriilor companiei și eliberând capital pentru proiecte mari de infrastructură și investiții în sectorul energetic. Extinderea infrastructurii verzi: Capitalul susține gestionarea continuă a diverselor unități, inclusiv Electrohold Green, specializată în dezvoltarea de sisteme și proiecte de energie regenerabilă și stocare, și Electrocharge , o rețea de sprijini dezvoltarea și modernizarea în continuare a celei mai mari rețele electrice din Bulgaria stații de încărcare pentru vehicule electrice cu capacități de până la 180 kW. Modernizarea tehnologică și modernizarea celei mai mari rețele electrice (58.000 km²) operată de ERM West, cel mai mare distribuitor de energie din țară, parte a subholdingului de energie al Eurohold, precum și de Electrohold ICT , care furnizează servicii complexe de tehnologia informației și comunicațiilor, esențiale pentru o rețea inteligentă și modernă. Lichiditate la nivel de deținere : Emisiunea facilitează rambursări anticipate programate și anticipate ale facilităților la nivelul companiei holding, asigurând că întregul ecosistem Eurohold rămâne sănătos din punct de vedere financiar. „Prin navigarea cu succes pe piețele internaționale de capital datorate, unitatea Eurohold a dovedit că firmele private din Europa de Est pot atrage capital global de top pentru a finanța tranziția către un viitor energetic modern și sigur”, au conchis oficialii Eurohold. FOTO: Eurohold
Cum arată Ionuț Iftimoaie la 10 ani de când s-a retras din K1. Acum 3 ani a renunțat și la televiziune, după Survivor

Fostul luptător de K1 Ionuț Iftimoaie (47 de ani) este o apariție foarte rară în spațiul public, după ce a hotărât, în urmă cu trei ani, să spună stop aparițiilor televizate. A luat această decizie în 2023, după ce a participat la show-ul TV Survivor, unde a fost dezamăgit că nu a reușit calificarea în finală. ProSport l-a surprins, recent, pe fostul sportiv plimbându-se prin parc alături cei dragi. Deciziile sale, de a se retrage atât din sport, cât și din televiziune – dar, și din politică – par a-i prii din plin. Acesta se dedică familiei și arată de-a dreptul fericit în timp ce se „hârjonește” cu copiii săi în timpul unei zile însorite din București. Ionuț Iftimoaie, la plimbare cu familia în parc, la 10 ani după retragerea din K1 Ionuț Iftimoaie pare mai liniștit ca niciodată acum, când se ține departe de ochii publicului. Petrece timp împreună cu familia, iar această postură pare că i se potrivește de minune. ProSport l-a surprins plimbându-se relaxat printr-un parc din București și jucându-se cu copiii săi. Cu toate că au trecut nu mai puțin de 10 ani de când s-a retras din K1, acesta își păstrează alura de luptător, semn că duce o viață ordonată și că nu a căzut în plasa unei vieți „comode”, așa cum se întâmplă cu mulți sportivi după ce pun punct carierei profesioniste. Îmbăcat la cămașă, acesta a ales să meargă în parc cu o pereche de ochelari de soare pe nas, atât pentru a-și proteja ochii, cât și, probabil, pentru a se asigura că nu este recunoscut și că își poate, astfel, face liniștit plimbarea. Ionuț Iftimoaie, „dispărut” de peste tot: din sport, din televiziune și din politică Dacă în urmă cu 10 ani, în 2016, renunța la K1, acum trei ani a decis să spună stop și carierei politice, dar și aparițiilor televizate. A motivat prin prisma faptului că acestea nu îi mai aduc niciun plus în viață și a ținut să transmită că nu are de gând să mai revină asupra hotărârii indiferent de ofertele care ar mai putea să apară. Totul s-a petrecut după ce a participat la Survivor 2023, unde a recunoscut că a rămas cu un gust amar deoarece nu a reușit să se califice în finală. „Sincer, și eu mă vedeam în finală. Nu știu dacă neapărat câștigător, pentru că aici sunt multe de discutat! Sunt niște aspecte de care trebuie să ții cont dacă ai și familie. A fost o chestie combinată atât în ceea ce privește familia – mama mea, din cauza certurilor, lua calmante înainte de emisiune, iar apoi a fost că am analizat, trebuie să vezi, sunt decizii pe care le iei, ce pierd și ce câștig dacă stau. Este atât de important în viață să alegi. Până aici am de câștigat, de acum am de pierdut”, a spus fostul sportiv după eliminarea de la Survivor. Tot în urmă cu trei ani a anunțat că nu mai este interesat de apariții TV sau de o carieră politică. „Trei lucruri sunt definitiv închise în viața mea. Cel dintâi e cel legat de lumea sportului. Am spus că mă retrag în 2016 și așa a și rămas! Apoi, am pus definitiv stop și unei cariere politice. Anunț că nu mai sunt atras de niciun fel de ofertă, indiferent de partidul din partea căruia aș mai fi primit, eventual, vreo propunere. Nu mă mai interesează niciun fel de campanie politică! Iar cea de a treia, și cea mai recentă, e cea legată de lumea televiziunii. Am decis că mi-am spus și în acest caz cel din urmă cuvânt, fără niciun fel de regrete”, a spus Ionuț Iftimoaie, în 2023, potrivit Cancan.
Andrea Petkovic, sfaturi pentru femeile care vor să-și dea întâlnire cu jucătorii de tenis

Germanca Andrea Petkovic (38 de ani) a venit cu o serie de sfaturi penru femeile care vor să-și dea întâlnire cu jucătorii de tenis, mai ales că acum se află în plină desfășurare turneul de la Indian Wells, care reunește numele grele din circuitul masculin. Petkovic a postat pe o platformă de socializare amintiri de la prima sa ediție în care a jucat la Indian Wells, în 2009, în special faptul că în același hotel se aflau și jucători, dar și fani ai acestora, în special femei, în așa numitele „tennis groupies”, care urmăreau sportivii turneu de turneu, în speranța înfiripării unei idile cu jucătorii de tenis. Andrea Petkovic, fost număr 9 WTA, și care în trecut a experimentat împărțirea aceluiași spațiu hotelier cu băieții din circuit, a oferit sfaturi femeilor care vor să își dea întâlnire cu jucătorii de tenis și care, cu mici excepții sunt plictisitori sau cu un „ego fragil”, având și ei nevoie de complimente, în ciuda atitudinii aparent distante. „Cu excepția lui Jannik Sinner, Carlos Alcaraz sau Novak Djokovic, ego-ul jucătorilor de tenis este fragil. Toată stima lor de sine este legată de rezultatele obținute, iar rezulatele în tenis sunt mai schimbătoare decât Alexander Zverev în interviuri”, a scris, într-un ton amuzant, Andrea Petkovic pe o rețea de socializare. „Dacă vă gândiți că ar fi mai bine să nu le faceți complimente, pentru că primesc complimente toată ziua, vă înșelați. Vor să le faceți complimente”, a continuat fosta jucătoare de tenis, al cărui ultim turneu jucat a fost US Open 2022. Totodată, Petkovic a sugerat că este importantă folosirea creativității pentru a-i complimenta pe jucători, asta pentru că stilul lor de viață este destul de monoton, cu o rutină clară. „Fiți creative, nu-i spuneți lui Jakub Mensik că îi admirați serviciul, spuneți-i că vă place banda lui pentru cap. Nu-i spuneți lui Grigor Dimitrov că este frumos, spuneți-i că este elocvent. Va trebui să munciți.. din greu. Să nu ne ascundem după deget, jucătorii de tenis sunt cam plictisitori… nu e o critică la adresa lor, trebuie să fie așa. Le place sportul, le place să se antreneze, le place să mănânce și să doarmă”, a mai scris Andrea Petkovic. Pe lângă aceste lucruri, aparent simple, Petkovic mai spune că femeile trebuie să fie cele care iau inițiativa și pun întrebările. „Va trebui să vă aduceți personalitatea. Să fiți cele care să pună întrebări, să sugerați filme, să căutați restaurante (dacă nu vreți să mâncați la restaurantul hotelului în fiecare zi) și să faceți glume”, a concluzionat fosta jucătoare din Germania. Jack Draper – Novak Djokovic, duel în optimile de finală Britanicul Jack Draper (locul 14 ATP), campionul en-titre de la Indian Wells, a ajuns în faza optimilor de finală, unde îl va avea ca adversar pe sârbul Novak Djokovic (locul 3 ATP), cel mai titrat jucător din istoria tenisului. Djokovic a câștigat singurul meci disputat cu Draper, în turul inaugural de la Wimbledon 2021. Un alt duel important din faza optimilor de finală este cel dintre ibericul Carlos Alcaraz, liderul mondial, și norvegianul Casper Ruud (locul 13 ATP). Celelalte meciuri din optimi sunt: Rinky Hijikata (Australia, locul 117 ATP) – Cameron Norrie (Marea Britanie, locul 29 ATP), Daniil Medvedev (Rusia, locul 11 ATP) – Alex Michelsen (SUA, locul 44 ATP), Arthur Fils (Franța, locul 30) – Felix Auger-Aliassime (Canada, locul 9 ATP), Frances Tiafoe (SUA, locul 22 ATP) – Alexander Zverev (Germania, locul 4 ATP), Learner Tien (SUA, locul 27 ATP) – Alejandro Davidovich Fokina (Spania, locul 26 ATP) și Joao Fonseca (Brazilia, locul 35 ATP) – Jannik Sinner (Italia, locul 2 ATP).
Bum! Rachete din SUA și Israel: arena din Iran e cenușă!

Rachetele din SUA și Israel, care au fost lansate asupra Iranului, după atacurile și represaliile din ultima săătămână, au lăsat prăpăd în urma lor. O arenă din Teheran, ce avea o capacitate de 12.000 de locuri, s-a transformat în cenușă, fiind distrusă în urma atacului aerian. La rândul său, Teheranul a reacționat cu un contratac asupra bazelor militare americane aflate în țările limitrofe Golfului Persic, însă au fost numeroase situații în care drone sau resturi de drone au căzut peste obiective civile, așa cum s-a întâmplat în cazul aeroporturilor din Abu Dhabi și Dubai, dar și a unor emblematice clădiri din „raiul bogaților”. Rachete din SUA și Israel: arena din Iran e cenușă! Sportul în zonă, pus pe pauză Conflictul din Orientul Mijlociu, unde sâmbăta trecută au avut loc primele atacuri asupra Iranului, urmat de represalii de la Teheran, a dus la suspendarea temporară a tuturor activităților sportive. Rachetele lansate de SUA și Israel au pus la pământ o arenă sportivă aflată la puțin peste 10 kilometri nord de Aeroportul din Teheran. Arena era parte dintru amplu complex sportiv și era folosită pentru lupte, volei, futsal și baschet, avțnd de asemenea în dotarea sa o piscină pentru înot, precum și o clădire administrativă a Federației Iraniene de Ciclism. Complexul se afla în preajma Lacului Azadi, folosit pentru canotaj. „Distrugerea facilităților sportive, educaționale și sanitare este în mod clar interzisă de Comitetul Internațional al Crucii Roșii în timp de război, însă astăzi am fost martorii unui atac direct asupra unei facilități sportive de pe stadionul Azadi”, a transmis Alireza Sohrabian, președintele Federației de Canotaj din Iran, citat de publicația Metro. Arena a fost construită la începutul anilor ′70 și a fost inaugurată în 1974, când a găzduit a șaptea ediție a Jocurilor Asiei. Din cauza atacurilor și a reprezaliilor iranienie, spațiul aerian este închis, fiind pusă în dificultate evacuarea populației din zonă. Dacă legendarul Cristiano Ronaldo a reușit să scape din infern folosind avionul personal, alți sportivi nu au fost la fel de norocoși și au rămas blocați zile la rând. Printr-o astfel de situație a trecut Daniil Medvedev, campionul de la Dubai, care alături de alți jucători de tenis, din motive de securitate, a fost nevoit să mai stea în Emiratele Arabe Unite, în contextul în care ar fi trebuit să ajungă în SUA, la Indian Wells. Ce spun Forțele Aeriene Israeliene Într-un comunicat privind atacurile asupra Iranului, Forțele Aeriene Israeliene au afimat că în perioada 28 februarie – 5 martie, „forțele aeriene au lovit sute de baze de lansare și au distrus peste 300 de lansatoare de rachete balistice”, iar în dimineața zilei de joi, când a fost lovită arena din Azadi, „au finalizat cea de-a 113-a serie de atacuri împotriva infrastructurii regimului terorist iranian din vestul și centrul Iranului”. În plus, în cadrul seriei menționate, „avioanele Forțelor Aeriene au lansat numeroase muniții asupra a zeci de locații, de unde au fost efectuate lansări către teritoriul israelian în ultimele zile”, se arată în comunicatul citat de publicația Metro. Acest ultim fapt este confirmat și de publicația Iran Wire, care subliniază că începând din 3 martie, „după ce atacurile cu rachete au lovit sediul Unității Speciale din Teheran, arena Azadi a fost transformată într-o cazemată pentru aceste forțe, începând de marți, 3 martie”. Stadioanele, „obiective civile” Potrivit articolului 52 din Convenția de la Geneva, care prevede „protecția obiectivelor civile”, stadioanele sunt definite ca „obiective civile”, iar atacarea acestora poate constitui o „crimă de război”. Cu toate acestea, în cadrul aceluiași articol, la aliniatele (2) și (3) este clarificat faptul că astfel de locuri pot deveni ținte legale dacă sunt utilizate pentru a găzdui sau a desfășura personal sau echipament militar, lucru care potrivit celor de la Iran Wire s-a întâmplat după primele atacuri israeliano-americane, cele în urma căruia Ali Khamenei, liderul suprem iranian, a fost ucis.
Alcaraz a rupt tăcerea despre războiul din Orientul Mijlociu

Carlos Alcaraz, liderul mondial, a rupt tăcerea despre războiul din Orientul Mijlociu, început în urma atacului israeliano-american asupra Iranului, de pe 28 februarie, continuat cu represaliile Teheranului împotriva mai multor țări din zona Golfului Persic, acolo unde se află baze militare americane. Lovite de contraatacurile iraniene au fost și orașele din Emiratele Arabe Unite, Abu Dhabi și Dubai. În acesta din urmă, chiar pe 28 februarie, a avut loc finalele, simplu și dublu, ale turneului ATP 500 de la Dubai, iar mai mulți jucători de tenis, între care membrii ai staff-urilor, arbitri, dar și jurnaliști au rămas blocați în Dubai, ca urmare a anulării zborurilor. Carlos Alcaraz (22 de ani), principalul favorit al turneului ATP 1.000 de la Indian Wells, primul la care participă după ce s-a impus la ATP 500 Doha, a rupt tăcerea despre războiul din Orientul Mijlociu, care are impact și asupra sportivilor, jucători de tenis, nu doar asupra țărilor din zona arabă. Această deschidere a lui Alcaraz, vine în contextul în care mai mulți colegi din circuitul ATP, între care Daniil Medvedev și Andrey Rublev, au rămas blocați în Dubai, după ce s-a terminat turneul din Emiratele Arabe Unite. Potrivit presei internaționale, peste 40 de persoane din lumea tenisului au fost nevoite să își amâne plecarea spre SUA, unde trebuiau să ajungă la turneul din California. Aceștia au rămas blocați, dar în siguranță, în hotelul în care au fost cazați pe perioada turneului, singurele variante prin care a fi putut pleca din zonă fiind pe cale terestră, cu drum de 6-10 ore, dar care ar fi fost mult prea periculos, motiv pentru care au preferat să mai rămână în hotel. Din fericire, aceștiau au putut zbura spre SUA, cu escală în Turcia, potrivit France 24. „Sunt îngrijorat puțin, mai ales după ce am văzut jucătorii blocați”, a declarat Alcaraz pentru sport.es. Îngrijorarea tânărului sportiv este cu atât mai firescă, cu cât în urmă cu două săptămâni devenea campion la Doha, în Qatar, o altă țară vizată de atacurile iraniene. Alcaraz, fără meci pierdut în 2026 Carlos Alcaraz a evoluat direct în turul al doilea la Indian Wells și l-a învins pe bulgarul Grigor Dmitrov (locul 42 ATP), scor 6-2, 6-3. Astfel, ibericul a ajuns la 13 meciuri consecutive câștigate în 2026, ultima sa înfrângere fiind consemnată în noiembrie 2025, în finala Turneului Campionilor, în fața lui Yannik Sinner. În turul al treilea de la Indian Wells, Alcaraz îl va avea ca adversar pe francezul Arthur Rinderknech (locul 28 ATP). Rușii Medvedev și Rublev, favoriți la Indian Wells, au jucat și ei direct în turul secund. Medvedev (cap de serie 11) s-a impus în fața chilianului Alejandro Tabilo (locul 40 ATP), scor 6-4, 6-2. În runda următoare va juca împotriva lui Sebastian Baez (Argentina, locul 53 ATP). Rublev a pierdut cu Gabriel Dialo (Canada, locul 38 ATP), după un meci mataton, de aproape trei ore de joc, scor 7-6 (4), 6-7 (1), 3-6. Campionul en-titre la Indian Wells este britanicul Jack Draper, favoritul 14, care în actuala ediție a ajuns în turul al treilea, unde va juca cu argentinianul Francesco Cerundolo (locul 20 ATP).