Guvernul lui Ilie Bolojan a fost în control la noua Sală Polivalentă de 36.000.000 de euro din Constanța

guvernul-lui-ilie-bolojan-a-fost-in-control-la-noua-sala-polivalenta-de-36000.000-de-euro-din-constanta

Guvernul condus de prim-ministrul Ilie Bolojan (56 de ani) a fost în control la noua Sală Polivalentă de 36.000.000 de euro din Constanța, iar în urma vizitei s-au tras câteva concluzii și au fost împărtășite imagini de acum. Șantierul de la locație a fost demarat în urmă cu peste 5 ani, însă lucrările nu au mai avansat o perioadă, din cauza lipsei de fonduri. Proiectul noii Săli Polivalente din Constanța e din nou pe val! Construcția de 36.000.000 de euro primește fonduri de la Guvernul lui Ilie Bolojan „Bijuteria” la care Constanța visează de peste un deceniu, o nouă Sală Polivalentă, a luat naștere în anul 2020, însă proiectul s-a blocat pe parcurs, din lipsă de fonduri. Însă, în toamna lui 2025, în plină austeritate a Guvernului Bolojan, „bijuteria” abandonată a Constanței a primit o veste neașteptată: după ani de incertitudine din cauza lipsei de bani, finanțarea din partea statului a revenit! S-au început demersurile oficiale astfel încât șantierul să poată fi reluat, iar în 2026 se pare că se lucrează la locație. Prin intermediul unei postări realizate pe pagina oficială de Facebook, Compania Națională de Investiții a dezvăluit că a mers în inspecție la șantier. În cadrul aceleiași postări au fost prezentate și câteva imagini de acum, care pot fi văzute în galeria articolului, dar și concluzii importante, ce pot fi consultate mai jos: „Compania Națională de Investiții continuă susținerea proiectelor majore de infrastructură sportivă din România! Astăzi, am verificat în teren stadiul lucrărilor la Sala Polivalentă din municipiul Constanța, obiectiv finanțat de MDLPA. Investiția, în valoare de peste 185 de milioane de lei, va oferi comunității o infrastructură modernă, multifuncțională, cu o capacitate de 5.000 de locuri, destinată atât competițiilor sportive de nivel național și internațional, cât și evenimentelor culturale și sociale. Proiectul include teren de joc multifuncțional, sală de antrenament, cabinete medicale, sală de conferințe, studio TV și spații comerciale. Lucrările, desfășurate pe o suprafață de 18.660 mp (D+P+E), respectă standardele federațiilor sportive internaționale, contribuind la dezvoltarea sportului de performanță și la creșterea atractivității municipiului Constanța pentru competiții de anvergură. Compania Națională de Investiții rămâne un partener de încredere pentru dezvoltarea infrastructurii publice moderne, prin proiecte care aduc beneficii reale comunităților locale. Continuăm să construim pentru oameni, pentru comunități și pentru viitor”, a transmis Compania Națională de Investiții, pe Facebook. Alte detalii despre proiect Capacitatea estimată, de 5.000 de locuri, este aceeași prezentată publicului larg și în 2020, la momentul în care a luat naștere proiectul. Tot atunci s-a mai dezvăluit că 100 de locuri vor fi asigurate persoanelor cu dizabilități, 100 de locuri pentru presă, iar 150 de locuri vor fi distribuite în zona VIP a Sălii Polivalente.

Simona Halep, despre viața sentimentală şi iubit: Este împărat!”

simona-halep,-despre-viata-sentimentala-si-iubit:-este-imparat!”

Simona Halep (34 de ani) a realizat o nouă postare emoționantă pe platformele de socializare, despre viața sentimentală și iubit. Constănțeanca este singură din septembrie 2022, după divorțul de Toni Iuruc, însă pe parcursul ultimilor aproximativ doi ani, în spațiul public s-a vehiculat de mai multe ori că ar fi apărut cineva nou în viața ei. Simona Halep ar putea da din nou tonul speculațiilor, după ce l-a citat pe Nichita Stănescu, despre viața sentimentală și iubit Pe parcursul anului trecut, 2025, în spațiul public au apărut mai multe speculații potrivit cărora, Simona Halep ar avea un nou iubit. Constănțeanca a postat mesaje siropoase pe platformele de socializare, iar un exemplu sună în felul următor: „Dacă ne este dat cândva să cunoaștem fericirea concretă, o vom întâlni pe neașteptate, pe nevrute, de la altul: dăruită, nu cucerită”. De asemenea, nu de puține ori a împărtășit cu internauții imagini cu buchetele de flori primite. Iar unele dintre acestea chiar au părut a fi trimise de un eventual iubit. Spre exemplu, Simona Halep s-a ales la un moment dat cu 101 trandafiri și a spus că acesta este „numărul iubirii”. Însă, nici măcar o dată în postările Simonei Halep nu a fost etichetat cineva și, de asemenea, constănțeanca nu a fost văzută la braț cu vreun norocos. Așadar, cel puțin în mod oficial, Simona Halep este în continuare singură. Cu toate acestea, câștigătoarea de la Roland Garros 2018 și Wimbledon 2019 continuă să îi pună pe jar pe cei aproape 2 milioane de oameni care o urmăresc pe Instagram. De curând, fostul lider WTA a postat un text emoționant, care sună în felul următor: „Dacă cineva poate să iubească, este împărat. Dacă cineva este iubit, este infinit”, este mesajul împărtășit de Simona Halep, pe pagina ei de Instagram, prin intermediul unui Insta Story. Citatul nu îi aparține, iar în aceeași postare este trecut și autorul. E vorba despre marele Nichita Stănescu, fost om de litere, poet, redactor literar, scriitor și eseist român. Lambada este opera lui Nichita Stănescu din care a citat Simona Halep Nichita Stănescu, scriitor încadrat și astăzi printre cei mai mari autori români din toate timpurile, s-a consacrat, printre altele, cu numeroase poeme de dragoste, multe dintre ele scrise în versuri. Iar poezia din care a citat Simona Halep este intitulată Lambada. Aceasta prezintă evoluția perspectivei poetului asupra iubirii, care inițial credea că totul este despre a fi iubit. Însă, spre finalul operei, concluzia trasă de autor este că mai important este să fii capabil să iubești. „La început când încă mai purtam pe suflet coaja de var a sufletului credeam și speram iubind să fiu iubit. Mai târziu când dădeam din trup ca dintr-o aripă în sângerosul aer, mi-am zis: dacă pot să iubesc mi-e destul și mi-este surâs și mi-este vis dacă pot să iubesc. La urmă, la umbră am cântat: dacă cineva poate să iubească e împărat dacă cineva este iubit e infinit și dacă există iubire din goluri se naște plinul.”, așa sună Lambada, opera semnată de marele Nichita Stănescu.

Cum s-a apărat directorul FBI după imaginile în care apare petrecând cu bere în vestiarul naționalei SUA de hochei

cum-s-a-aparat-directorul-fbi-dupa-imaginile-in-care-apare-petrecand-cu-bere-in-vestiarul-nationalei-sua-de-hochei

Directorul FBI, Kash Patel, s-a apărat după ce în spațiul public au apărut imagini cu el petrecând cu bere în vestiarul naționalei SUA de hochei pe gheață, noua campioană olimpică după un meci dramatic câștigat în fața rivalei sale, Canada, scor 2-1 în prelungiri. Patel a afirmat că s-a simțit „extrem de onorat” să fie alături echipa de hochei a SUA, la Milano, asta deși prezența sa a fost intens criticată în contextul în care duminică noapte, cu câteva ore înainte de finală (ora 8:10, ora Floridei), un bărbat înarmat cu o pușcă a încercat să pătrundă în reședința președintelui Donald Trump, la Mar-a-Lago, fiind împușcat mortal de agenții Secret Service. Kash Patel, prezent la finala de hochei pe gheață dintre SUA și Canada, unde americanii au câștigat titlul olimpic după 46 de ani, s-a apărat după ce în spațiul public au apărut mai multe imagini cu el petrecând cu bere în vestiarul naționale SUA, fiind criticat în țară pentru acest lucru. „Apărarea” sa a venit în contextul în care cu numai câteva ore înainte de finala de la Milano, în cursul nopții, un bărbat de 21 de ani, înarmat cu o pușcă și având asupra sa o canistră cu combustibil, a încercat să pătrundă în reședința președintelui Donald Trump, la Mar-a-Lago, fiind împușcat mortal de agenții Secret Service, potrivit BBC. Într-o postare pe contul personal de X (fosta platformă Twitter), Patel a declarat „pentru mass-media foarte preocupată – da, iubesc Amerfica și m-am simțit extrem de onorat când prietenii mei, proaspeții câștigători ai medaliilor de aur din echipa SUA, m-au invitat în vstiar pentru a sărbători acest moment istoric alături de băieții – cea mai grozavă țară din lume și cel mai grozav sport din lume”. Cu puțin timp înainte de această postare, de apărare, pe contul de director al FBI, Patel a precizat că „FBI dedică toate resursele necesare investigării incidentului de dimineață (n.r. ora 1:30 ora locală) de la Mar-A-Lago, proprietatea președintelui Trump, unde un individ înarmat a fost împușcat mortal după ce a pătruns ilegal în perimetru. Vom continua să colaborăm îndeaproape cu Secret Service, precum și cu partenerii noștri statali și federali, și vom furniza informații actualizate pe măsură ce vom putea”. Atac armat la un meci de hochei în SUA. Tatăl unui jucător a deschis focul. Trei persoane decedate, altele în stare gravă SUA, victorie în fața Canadei, după 66 de ani Naționala de hochei pe gheață a SUA s-a impus în finala olimpică în fața Canadei, scor 2-1, prin golul înscris de Jack Hughes, în minutul 1.41 din prelungiri. Aceasta este a treia medalie de aur pentru reprezentativa SUA, după cea de la Lake Placid 1980 și Squaw Valley 1960, aceasta din urmă fiind obținută chiar în fața naționalei Canadei. Canada are în palmaresul său nouă medalii olimpice de aur (cea mai recentă a fost la Soci 2014), patru de argint și două de bronz (JO Grenoble 1968 și JO Lillehammer 1994).

Noua regină a internetului. A câştigat 4.000.000 de urmăritori după ce a luat aurul la Jocurile Olimpice

noua-regina-a-internetului-a-castigat-4000.000-de-urmaritori-dupa-ce-a-luat-aurul-la-jocurile-olimpice

Alysa Liu (20 de ani), atleta din SUA dublă medaliată cu aur la Jocurile Olimpice Milano Cortina 2026, este noua regină a internetului. Steaua patinajului artistic a câștigat pe parcursul a doar trei săptămâni, în intervalul 6-22 februarie, peste 4.000.000 de urmăritori pe platforma de socializare Instagram. Pagina de Instagram a patinatoarei Alysa Liu „a explodat” după Jocurile Olimpice: 4.000.000 de urmăritori dintr-un foc! Alysa Liu, atleta care a reușit „cea mai mare revenire din istoria sportului”, va ține minte toată viața Jocurile Olimpice Milano Cortina 2026. Patinatoarea din Statele Unite ale Americii a fost una dintre vedetele competiției din Italia și inclusiv rusoaica Maria Sharapova, fostă mare jucătoare de tenis, a susținut-o din tribune. La capitolul medalii, Alysa Liu a ieșit de două ori campioană la Milano Cortina, atât la proba de simplu de patinaj artistic, cât și cu echipa. Acestea sunt singurele medalii olimpice din palmaresul ei, iar având în vedere că le-a câștigat după o retragere șocantă, sunt și mai prețioase. Pe de altă parte, Alysa Liu nu a câștigat doar medaliile de aur menționate mai sus la Jocurile Olimpice de iarnă din 2026, ci și o comunitate imensă pe internet. Se poate spune că este noua regină a internetului, după ce de la aproximativ 300.000 de urmăritori pe Instagram, în doar trei săptămâni a depășit borna celor 5.000.000 de internauți. Jurnaliștii de la Sportal.blic.rs au aflat că 4.000.000 de utilizatori noi au început să o urmărească pe Alysa Liu pe Instagram în doar 24 de ore: „Atleta de la Jocurile Olimpice a strâns 4 milioane de urmăritori într-o singură zi!”, titrează sursa citată. În continuare, jurnaliștii citează publicația americană „Newsweek America”, în care se spune că reușita Alysei Liu va avea un impact fără precedent la nivelul patinajului artistic: „Patinajul artistic din SUA intră într-o nouă eră a faimei”, au exclamat și americanii. Cel mai mare val de utilizatori noi ajuns pe pagina Alysei Liu, cel de 4.000.0000 de internauți, a fost înregistrat joia trecută, pe 19 februarie, când americanca a câștigat medalia de aur. Conform Sportal.blic.rs, Alysa Liu nu are rivală în materie de urmăritori atunci când vine vorba despre sportul ei. A doua cea mai urmărită atletă din patinajul artistic are o comunitate online de doar 1.800.000 de persoane, informează sursa citată. Arthur Liu, tatăl Alysei, a investit aproape un milion de dolari în cariera fiicei Numele Alysei Liu a ajuns în toate emisiunile din Statele Unite ale Americii, iar într-un interviu, tatăl ei, Arthur Liu, fugit din China de frica regimului, a dezvăluit câți bani a investit pentru a-i dezvolta cariera fiicei: „Am dus-o peste tot! Am dus-o în Japonia, pentru a avea posibilitatea de a învăța de la antrenorii de top de acolo. Am dus-o în Canada… (n.r. – Cât de mult crezi că ai investit pentru a o ajuta să devină patinatoarea din ziua de astăzi?) Aș spune că între o jumătate de milion de dolari și un milion de dolari (n.r. – râde, în timp ce moderatoarea interviului e șocată) Pot spune că am investit atâți bani și atât timp cât a fost nevoie. (n.r. – De ce?!) Pur și simplu am văzut talentul acolo”, a declarat Arthur Liu, într-un interviu recent.

Cea mai frumoasă atletă din lume a explicat de ce au dispărut 10.000 de prezervative în doar 3 zile în satul olimpic

cea-mai-frumoasa-atleta-din-lume-a-explicat-de-ce-au-disparut-10.000-de-prezervative-in-doar-3-zile-in-satul-olimpic

10.000 de prezervative au fost consumate în doar 3 zile de la startul Jocurilor Olimpice de la Milano – Cortina, iar o fostă săritoare în lungime a oferit o explicație logică pentru acest „fenomen”. La începutul acestei luni a avut loc Olimpiada de Iarnă de la Milano – Cortina. Inițial, organizatorii le-au pus la dispoziție sportivilor 10.000 de prezervative în satul olimpic, însă au fost surprinși cât de repede s-au consumat. Susen Tiedtke, cea desemnată în 1997 ca fiind cea mai frumoasă sportivă a lumii, a explicat că relațiile sexuale în satul olimpic sunt un fenomen natural. Susen Tiedtke, despre consumul uriaș de prezervative din satul olimpic: „Simți dorința de a împărtăși cu cineva” Unul dintre coșmarurile organizatorilor Jocurilor Olimpice s-a petrecut la doar 3 zile de la cazarea sportivilor în satul olimpic. Știrea potrivit căreia 10.000 de prezervative au fost folosite în doar 3 zile a devenit virală la nivel mondial. Organizatorii au trebuit să refacă rapid stocul pe care de zeci de ani îl pun la dispoziție gratuit sportivilor din orice sat olimpic. La această ediție s-a bătut un „record”, dar Susen Tiedtke nu este deloc surprinsă știind cu ce se confruntă sportivii cât timp se pregătesc pentru această competiție. Fosta săritoare în lungime din Germania a precizat că după ani de disciplină și presiune, atunci când ies din competiții sportivii trăiesc o descărcare emoțională puternică. Fiind într-o formă foarte bună și cu hormonii activați în timpul competiției, sunt stimultate și mai mult contactele intime. „Imaginați-vă că sunteți sub presiune patru ani pregătindu-vă pentru acele două săptămâni la JO. E normal ca după evoluție, oricare ar fi ea, să simțiți o ușurare enormă și dorința de a împărtăși acel sentiment cu cineva. Iar acum imaginați-vă că sunteți în satul olimpic cu mii de tineri extrem de atrăgători. Răspunsul se conturează singur.”, a precizat Susen Tiedtke, notează Sportal.blic. Stocul insuficient, motiv de discuții legat de numărul mare de raporturi intime petrecute în satul olimpic Publicația italiană „La Stampa” a făcut o comparație între numărul de prezervative oferite la Paris și cele de la Milano. La Jocurile Olimpice din 2024 s-au oferit câte 2 prezervative pe zi pentru fiecare sportiv, aproximativ 300.000 în total, în timp ce la această ediție stocul a fost alimentat doar cu 10.000 de prezervative. Deși concurează de 3 ori mai puțini sportivi la Jocurile de Iarnă, italienii consideră că organizatorii nu au fost prea generoși cu sportivii. „La Paris sportivii au primit 300.000 de prezervativ, câte două pe zi, dar numărul pentru aceste Jocuri de Iarnă a fost mult mai mic: nici 10.000”, se arată în raportul La Stampa.

Crima care a îngrozit România revine în actualitate: ucigaşul baschetbalistului de la Giurgiu a fost reabilitat!

crima-care-a-ingrozit-romania-revine-in-actualitate:-ucigasul-baschetbalistului-de-la-giurgiu-a-fost-reabilitat!

Crima care a dus la moartea baschetbalistului Chauncey Hardy și care a îngrozit România, consemnată în octombrie 2011, tocmai a revenit în actualitate. Potrivit celor mai proaspete informații puse la dispoziție de Mediafax, Ionuț Adrian Tănăsoaia, ucigașul americanului, a fost reabilitat! Ionuț Tănăsoaia, ucigașul baschetbalistului Chauncey Hardy, poreclit Gipsy-Gypsanu, a fost reabilitat! În urmă cu mai bine de un deceniu, la data de 8 octombrie 2011, o altercație care a avut loc la clubul „Emotione” din Giurgiu a dus la apariția uneia dintre cele mai îngrozitoare crime din România. Pe scurt, baschetbalistul Chauncey Hardy, născut la Middletown, în Connecticut, SUA, dar legitimat la CSS Giurgiu, în sudul României, a primit un pumn violent în față de la Ionuț Adrian Tănăsoaia, un localnic cunoscut sub porecla de Gipsy-Gypsanu. Chauncey Hardy și-a pierdut viața în urma acelei lovituri, iar Tănăsoaia a ajuns în fața autorităților, care mai întâi l-au condamnat la 5 ani de închisoare cu executare. Ulterior, în urma rejudecării, Tribunalul Giurgiu i-a mărit pedeapsa la 7 ani de detenție. Au trecut mai bine de 12 ani de la momentul condamnării definitive, consemnate în 2013, însă cazul a ieșit din nou la suprafață. Cei de la Mediafax.ro au aflat că ucigașul lui Chauncey Hardy, Ionuț Adrian Tănăsoaia, a fost reabilitat în urma unei solicitări pe care a depus-o instanței. Motivul? Avocatul său a susținut că „Gipsy-Gypsanu” s-ar fi schimbat radical pe parcursul ultimilor ani și ar fi dus „o viață conformă cu normele legii și ale conviețuirii sociale, s-a reintegrat profesional și familial și nu a mai generat niciun fel de incident de natură penală”, informează sursa citată mai sus. Nu a mai comis nicio faptă după crima groaznică din 2011 Chauncey Hardy nu a petrecut singur la clubul „Emotione” din Giurgiu, în fatidica noapte de 8 octombrie 2011. CSS Giurgiu venea după o victorie importantă bifată pe plan intern, împotriva lui Dinamo București. Însă, ceea ce trebuia să fie o sărbătoare de echipă s-a transformat în altercația fizică menționată anterior, care a culminat cu pumnul violent aplicat de Ionuț Tănăsoaia americanului Chaucey Hardy. Revenind în prezent, avocatul celui poreclit „Gipsy-Gypsanu” a mai transmis că acesta nu a mai comis nicio faptă penală după crima groaznică din 2011: „Conduita sa post penală a fost confirmată de certificatul de cazier judiciar, din care rezultă că nu a suferit alte condamnări”, a declarat avocatul lui Ionuț Tănăsoaia, în timpul pledoariei din fața comitetului de judecată, notează aceeași sursă. Câți ani de pușcărie a făcut Așa cum am precizat în debutul materialului, Ionuț Adrian Tănăsoaia a primit o condamnare definitivă de 7 ani de închisoare cu executare. Din aceasta, „Gipsy-Gypsanu” a ispășit doar 4 ani și 5 luni. Ulterior a fost eliberat condiționat, cel mai probabil pe bună purtare. „Din fișa de cazier judiciar a petentului condamnat, tribunalul constată că de la data executării pedepsei până în prezent, petentul condamnat nu a mai săvârșit alte infracțiuni și nici nu s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva sa pentru vreo altă faptă penală”, se arată în motivarea prin care instanța a admis cererea de reabilitare a lui Ionuț Tănăsoaia.

Câți bani te costă 3 nopți de Paşte la hotelul Simonei Halep, lăudat pentru ospitalitate şi de Theo Rose

cati-bani-te-costa-3-nopti-de-paste-la-hotelul-simonei-halep,-laudat-pentru-ospitalitate-si-de-theo-rose

Simona Halep a lansat deja pachetul turistic pentru Paște la hotelul de lux pe care-l deține în Poiana Brașov. Pentru 3 nopți de cazare în stabiliment fostei mari tenismene, lăudat și de cunoscuta cântăreață Theo Rose, prețul se ridică la 380 de euro de persoană. Ce ofertă de Paște a lansat hotelul deținut de Simona Halep în Poiana Brașov Conducerea hotelului Simonei Halep din Poiana Brașov a lansat pachetul turistic pentru Paște. Pentru 3 nopți de cazare în locația de lux a fostului lider din tenisul feminin, prețul nu este deloc unul la îndemână pentru românii de rând, și se ridică la 380 de euro de persoană. Oferta este valabilă în perioada 10-13 Aprilie 2026, pentru sejurul de 3 nopți, în limita disponibilității. Cazarea este cu mic dejun inclus, iar acesta conține bunătăți specifice sărbătoarei pascale: ouă roșii, pască, drob, cozonac și vin roșu, în noaptea de 11 aprilie Brunch Pascal, cu vin și spumant incluse în meniu, în data de 12 aprilie. Totodată, în prețul plătit, turiștii au parte de alte beneficii, cum ar fi accesul gratuit la zona SPA & Sala de Fitness, parcare gratuită și 10% discount la Sun&Set Harmony Massage, ce presupune o gamă variată de terapii concepute pentru a vă îmbunătăți starea de bine. Prețul prestat acum de hotelul Simonei Halep este unul mult mai mic decât cel solicitat de Craciun, în 2025. Pentru un pachet tot de trei nopți cu mic dejun inclus și cu cină festivă în seara de Ajun, turiștii au fost nevoiți să scoată din buzunar 660 de euro. Foto: Mediafax Foto Theo Rose a rămas cu gura căscată. „Extraordinar” În urmă cu două săptămâni, interpreta Theo Rose a decis să se cazeze la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov, deoarece avea un concert în zonă și a dorit neapărat să meargă în unitatea de lux deținută de fosta mare sportivă. Chiar dacă în acele zile a zăcut moartă de răcită, ea, copilul soțul și bona, îndrăgita cântăreață s-a declarat entuziasmată de condițiile găsite la locație. „Vreau să vă dau un update de situație. Ne întoarcem de la Poiana Brașov, am cântat aici la o petrecere, așa cum am putut. De trei zile zac împreună cu fiul meu. Am luat gripa A. Ne-a potolit pe toți, pe toată familia – mama, bărbate-miu începe și el acum, bona lui Sasha și ea, deci ne-a călărit gripa asta pe toți. Am fost și la hotelul Simonei Halep, foarte frumos. Chiar vreau să laud hotelul acela. Extraordinar!”, a scris Theo Rose, pe Instagram.

Thrillerul româno-spaniol Acel Martie a avut prima proiecție într-o gală spectaculoasă la Castelul Peniscola, din Spania. Actori și influenceri prezenți la eveniment

thrillerul-romano-spaniol-acel-martie-a-avut-prima-proiectie-intr-o-gala-spectaculoasa-la-castelul-peniscola,-din-spania.-actori-si-influenceri-prezenti-la-eveniment

Pe covorul roșu au defilat Esther Acebo (cunoscută din La Casa de Papel), Luke Roberts (din Game of Thrones), Mădălina Bellariu-Ion (din The Young Pope), Didi Anderson, alături de Eduard Trică și Bob Rădulescu, dar și influenceri români și spanioli. “A fost încântător pentru mine să lucrez cu Iura și cu această echipă. Au fost cu totii extraodinari, foarte profesioniști, o echipă formată din oameni calzi, care au făcut ca totul să fie familiar și ușor. Nu știam foarte multe despre cinematografia din România, dar acum pot să spun că m-aș întoarce oricând să filmez o producție românească. Am învățat și câteva cuvinte în română, preferatul meu e «pupici»”, a mărturisit Esther Acebo, actriță. Pentru Mădălina Bellariu este primul rol principal intr-un film românesc. Actrița a mărturisit că una dintre cele mai mari împliniri este faptul ca filmul transmite si un mesaj internațional despre România. „Premiera a fost ca în povești. Publicul spaniol a reacționat cu entuziasm, iar românii din sală au ieșit mândri. M-am bucurat enorm să văd că povestea noastră rezonează dincolo de granițe.”- spune Mădalina Bellariu-Ion, protagonista filmului. Eduard Trică, actorul principal al producție, mărturisește: “Îi invit pe toți să descopere și să trăiască acest film, pentru că e o poveste cu mesa,j și e un film curajos. Apreciez foarte tare producătorii acestui film, pentru direcția în care au mers, merită aplaudată această intenție.” Bob Rădulescu: „Este un film românesc ce arată a Hollywood. Calitatea imaginii, sunetul, cadrele – totul este la un nivel internațional.” Caravana națională și lansarea în cinematografe Proiecția din Spania deschide seria caravanei naționale, care va începe pe 1 martie și va ajunge în: Cluj (1 martie), Brașov (2 martie), Sinaia (3 martie), Pitești (4 martie), București (5 martie), Craiova (6 martie), Timișoara (7 martie) și Oradea (8 martie). „Chiar dacă munca echipei de producție s-a încheiat, pentru noi acum încep emoțiile. Știu că am făcut, împreună, un film foarte bun, cu potențial internațional. Îi invit pe toți să trăiască «Acel Martie» în sălile de cinema din toată țara”, a declarat regizorul Iura Luncașu. Povestea filmului Un thriller româno-spaniol intens, filmat la Cluj-Napoca și în Spania, pe domeniul castelului Peniscola, “Acel Martie” urmărește povestea lui Anabel Albu, interpretată de Mădălina Bellariu Ion, agentă a serviciilor de informații românești, însărcinată să-l supravegheze pe Vlad Bratu (Eduard Trică), un cercetător implicat într-un proiect științific de importanță strategică. Pe măsură ce Vlad încearcă să împiedice ca descoperirea sa să ajungă în mâinile unui stat dispus să o folosească în scopuri de control și manipulare, Anabel este prinsă între loialitatea față de misiune și adevărul pe care începe să îl descopere. Castul filmului reunește actori străini care au jucat în producții cunoscute la nivel mondial, ca Esther Acebo (Casa de Papel), Costas Mandylor (Saw), Luke Roberts (Game of Thrones, Ramson și Batman) și Didi Anderson, și actorii români Mădălina Bellariu-Ion, Eduard Trică, Diana Sar, Bob Rădulescu, Vlad Marin și Cătălin Herlo. Integrat în distribuția spectaculoasă a filmului, o prezență specială în pelicula “Acel Martie” o are și fostul fotbalist Gică Craioveanu, aflat la a doua colaborare cu regizorul Iura Luncașu. Filmul regizat de Iura Luncașu are la baza povestea romanului “Acel Martie”, al scriitoarei Olivia Odăianu. „Ca autor, e un sentiment minunat să vezi emoția spectatorilor într-un loc atât de simbolic. A fost o seară cu adevărat specială. Acel Martie a prins viață într-un decor spectaculos, iar întâlnirea cu publicul, de la castelul din Peniscola, a transformat totul într-o experiență de neuitat”, a declarat Olivia Odăianu. Despre producție Realizarea filmului „That March / Acel martie” a fost posibilă cu sprijinul partenerilor și sponsorilor Devnest, Ostenweg, NIM Global Logistic, Home Garden, Hubertus, Hotel Castillo de Peñíscola și LYG Alphabet, Digi 24 si Phoenix Media, precum și al partenerilor instituționali Primăria Cluj-Napoca și Primăria Peñíscola. „Acel martie” este o producție KSM Production, realizată de Nicu Claudiu Moldovan, Iura Luncașu, Mădălina Bellariu Ion, Sorin Lungu și Bogdan Mărginean. Fondată în 2024, la Cluj-Napoca, KSM Production își propune să dezvolte producții cinematografice cu deschidere internațională, iar „That March / Acel martie” marchează un pas important în această direcție.

Lovitură de teatru în despărțirea dintre Sorana Cîrstea și fiul lui Ion Țiriac

lovitura-de-teatru-in-despartirea-dintre-sorana-cirstea-si-fiul-lui-ion-tiriac

Lovitură de teatru în despărțirea dintre Sorana Cîrstea și fiul miliardarului Ion Țiriac. Campioana de la Transylvania Open ar fi anunțat separarea, printr-un mesaj „codificat”, chiar în timpul discursului pe care l-a ținut la festivitatea de după victoria cu Emma Răducanu. Pentru jucătoarea aflată pe locul 35 WTA, acesta este ultimul sezon din cariera sa, în care a cucerit zece titluri WTA, patru de simplu și șase de dublu, cel mai recent la WTA 1.000 Madrid, alături de Anna Kalinskaya. Lovitură de teatru în despărțirea dintre Sorana Cîrstea și fiul lui Ion Țiriac, după cinci ani de relație. Jucătoarea, care se află la ultimul său sezon în circuit, ar fi anunțat de la Cluj această separare, într-un mesaj „codificat”, în discursul pe care l-a ținut în cadrul festivității de premiere și în care le mulțumea celor care au ajutat-o în cariera sa de peste două decenii. „Aș vrea să îi mulțumesc prietenului meu, care a crezut în mine când eu nu mai credeam. Și domnului Țiriac pentru suportul din ultimii ani și pentru modul în care m-a încurajat”, a spus Sorana Cîrstea, potrivit sport.ro. Alexandru Ion Țiriac a fost prezent în tribuna din BT Arena, iar după încheierea finalei WTA 250 Transylvania Open, prima câștigată de o jucătoare din România, Sorana Cîrstea ar fi primit doar o strângere de mână din partea acestuia, conform sursei menționate anterior. De altfel, faptul că Sorana Cîrstea l-a numit pe Țiriac jr. „prieten” denotă că cei doi s-au despărțit în termeni buni și au rămas „amici”, după cum a spus și Alexandru Ion pentru Cancan.ro, confirmând despărțirea de fostul număr 21 WTA.  Sorana Cîrstea, pregătiri pentru „double-sunshine” Pentru Sorana Cîrstea (35 de ani) acesta este ultimul sezon în circuit. După câștigarea turneului de la Cluj, românca a ajuns în turul al treilea la WTA 1.000 de la Dubai, iar acum se pregătește pentru turneele Indian Wells (4-15 martie) și Miami (17-29 martie), ambele de câte 1.000 de puncte, cunoscute și ca „double-sunshine”. La Indian Wells, cel mai bun rezultat al Soranei Cîrstea a fost cel din 2023, când a ajuns în sferturile de finală, pe care le-a pierdut în fața polonezei Iga Swiatek, liderul WTA la acel moment. La Miami, în 2023, Sorana Cîrstea a jucat semifinala cu cehoiaca Petra Kvitova (la acea vreme pe locul 12 WTA), cea mai bună performanță a româncei din acest turneu.

Scoateți-i din țară!. Haos în Mexic după uciderea traficantului El Mencho

scoateti-i-din-tara!.-haos-in-mexic-dupa-uciderea-traficantului-el-mencho

Uciderea lui Nemesio Ruben Oseguera Cervantes, alias „El Mencho”, a generat o stare majoră de panică în Mexic. Baronul drogurilor a fost anihilat duminică, în timpul unei operațiuni militare. Subalternii lui „El Mencho” caută răzbunare, forțând civilii să se ascundă și dând foc mașinilor pe străzi. Situația face ca unele turnee de tenis să aibă loc în Mexic săptămâna aceasta, dar au apărut speculații și îngrijorări în privința siguranței sportivilor. El Mencho a fost ucis, iar în Mexic domnește panica Comentatorul de tenis Brett Haber a îndemnat autoritățile să protejeze vedetele. Presa britanică notează că acesta a scris următoarele cuvinte pe X: „Tocmai am plecat din Mexic. Activitatea poliției la aeroport a fost o nebunie”. Haber a lansat un sfat pentru reprezentanții ATP și WTA: „O sugestie politicoasă pentru atptour și WTA – și pentru Larry Ellison: trimiteți un avion spre Acapulco și unul spre Merida și scoateți-i pe toți de acolo și trimiteți-i încă o săptămână la Indian Wells pentru a se antrena și a fi în siguranță. Acesta nu este un exercițiu”. Anihilarea liderului Cartelului Jaliscu Nueva Generacion a fost primită cu mare bucurie în SUA. De altfel, americanii au fost cei care au gestionat de la distanță operațiunea militară. Ce s-a întâmplat pe pământ mexican, după decesul șefului de cartel „El Mencho” a fost rănit grav pe durata unui schimb de focuri și a decedat în timp ce era transportat spre Mexico City. Moartea sa a adus declanșarea haosului. Oamenii au fost sfătuiți să nu își părăsească locuințele, iar fotbalul a fost pus pe stop, liga din Mexic oprind meciul dintre Queretaro și FC Juarez. De asemenea, partida de la feminin dintre Necaxa și Queretaro a fost oprită, motivul invocat fiind că membrii cartelului ar fi pornit focul pe stadion. După câteva minute de incertitudine, cei de la Claro Sports au aflat că a fost o confuzie. Chiar în spatele arenei sportive se desfășura un eveniment auto, iar zgomotul produs de unul dintre motoare a stârnit panică. În urma clarificării situației, echipele și suporterii au aflat că duelul poate fi reluat. În final, meciul s-a încheiat cu scorul de 2-1 în favoarea formației Club Necaxa. Totuși, un detaliu extrem de important este că siguranța în ecuația organizării Campionatului Mondial rămâne sub semnul întrebării. Pe lângă tensiunile existente la nivel geopolitic, moartea lui „El Mencho” reprezintă un alt motiv de îngrijorare.