Toate detaliile despre operațiunile RAR, în 2026. Ce trebuie să știe șoferii

toate-detaliile-despre-operatiunile-rar,-in-2026.-ce-trebuie-sa-stie-soferii

Șoferii care vor să înmatriculeze un autoturism în România, în 2026, trebuie să știe exact unde se plătește taxa RAR, ce verificări face Registrul Auto Român și care sunt pașii obligatorii. RAR este instituția aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor, care analizează tehnic vehiculele, eliberează documente oficiale și permite circulația legală pe drumurile publice. Instituția are ca rol principal siguranța rutieră, verificarea calității tehnice a vehiculelor și protecția mediului. Așadar, toate autoturismele aduse din străinătate sau cele care nu au mai fost înmatriculate în România trebuie să treacă prin procedurile RAR înainte de obținerea numerelor definitive. În urma verificărilor efectuate de specialiștii RAR, sunt emise documente esențiale precum cartea de identitate a vehiculului (CIV), certificatul de autenticitate și, după caz, inspecția tehnică periodică (ITP). Taxa RAR se plătește exclusiv la reprezentanțele Registrului Auto Român, în momentul prezentării vehiculului la verificare, iar procedura se poate realiza în orice centru RAR din țară, indiferent de județul de domiciliu al solicitantului. În fiecare reședință de județ există cel puțin un centru RAR, iar proprietarii de mașini au obligația să se prezinte la acest centru după achiziția unui autovehicul, informează Știrile Pro TV. Pentru efectuarea RAR-ului este obligatorie o programare prealabilă, care se face în zilele lucrătoare, de luni până vineri. E bine de știut că, începând cu anul 2026, programările la RAR nu mai pot fi anulate. Tocmai de aceea, proprietarii sunt sfătuiți să se asigure că vehiculul este pregătit tehnic înainte de rezervarea unei date. La prezentare, șoferul trebuie să se deplaseze cu mașina la sediul RAR, să aibă asupra sa numărul de programare și actele necesare. Plata taxei RAR se face pentru fiecare serviciu solicitat, iar valoarea diferă în funcție de operațiunile efectuate, precum emiterea cărții de identitate, certificatul de autenticitate sau ITP-ul pentru vehiculele neînmatriculate. FOTO – Caracter ilustrativ: Facebook La RAR se realizează o analiză tehnică detaliată a vehiculului, fiind verificate seriile de identificare, elementele constructive, conformitatea cu datele din documente și starea generală a autoturismului. Tot în cadrul RAR se stabilesc datele oficiale care vor apărea în cartea de identitate românească a mașinii. Pentru finalizarea procedurii și obținerea documentelor, proprietarul trebuie să prezinte actul de identitate al solicitantului, documentele de înmatriculare din statul de proveniență al vehiculului, factura sau contractul de vânzare-cumpărare, certificatul de conformitate european (COC), obligatoriu pentru mașinile fabricate după anul 2018 și o cererea care este completată la sediul RAR. Înainte de prezentarea la RAR, proprietarii trebuie să verifice dacă pot circula legal cu vehiculul. Astfel, mașinile trebuie să aibă plăcuțe străine valabile sau plăcuțe provizorii, în cazul în care numerele definitive nu au fost încă obținute. Totodată, autoturismul respectiv trebuie să respecte toate specificațiile tehnice menționate în documente, pentru a trece verificările. După finalizarea controlului și achitarea taxei, RAR eliberează cartea de identitate a vehiculului, certificatul de autenticitate și, după caz, inspecția tehnică. Aceste documente sunt obligatorii pentru continuarea procesului de înmatriculare în România.

Cum a ajuns Andreea Bănică să nu mai facă parte din trupa Exotic. Aveam lacrimile șiroaie

cum-a-ajuns-andreea-banica-sa-nu-mai-faca-parte-din-trupa-exotic.-aveam-lacrimile-siroaie

Cântăreața Andreea Bănică, în vârstă de 47 de ani, a povestit cum a ajuns să nu mai facă parte din trupa Exotic, alături de care a cunoscut succesul cu ani în urmă. Andreea Bănică este astăzi una dintre cele mai cunoscute artiste din industria muzicală din România. De-a lungul anilor, aceasta a cântat în mai multe trupe. A făcut parte din grupul Exotic, împreună cu Claudia Pătrășcanu și Julia Chelaru, după care a înființat trupa Blondy împreună cu Cristina Rus. După aceea a urmat o carieră solo. Andreea Bănică formează o familie cu Lucian Mitrea, împreună cu care are doi copii superbi: Sofia Maria și Noah. Băiețelul s-a născut în luna noiembrie a anului 2016. Fata cuplului, Sofia, este o adolescentă superbă. Invitată recent la un podcast, Andreea Bănică a dezvăluit că a fost exclusă din formația Exotic și că a aflat acest lucru de la TV. Cum a ajuns Andreea Bănică să nu mai facă parte din trupa Exotic. ”Au crezut că ele singure o să aibă mai mare succes, atunci când mă elimină pe mine” ”Prima trupă s-a destrămat pentru că, Julia era cu Bogdan, iubitul ei de atunci, care voia să fie impresarul nostru, deși Lucian era, deși ele l-au ales pe Lucian să ne fie impresar, eu niciodată n-am spus nimic, și-a devenit ulterior impresarul nostru, pentru că eu am pozat în revista renumită, practic toată țara m-a cunoscut, în toată splendoarea mea. Nu pot să spun că am fost mândră de treaba asta atunci, la momentul ăla. Am făcut-o strict pentru bani și am spus și am recunoscut. Și vreau să spun că atunci s-a rupt ceva, pentru că eu am devenit foarte cunoscută, celebră, aveam concerte, datorită apariției mele, toată lumea voia să ne vadă, de fapt nu neapărat să ne audă, dar să ne vadă că eram eu. Julia și Claudia n-au mai vrut să cânte alături de mine și au crezut că ele singure o să aibă mai mare succes, atunci când mă elimină pe mine. Și când am văzut că m-au dat afară…era într-o dimineață, eram în pat, cu multe mesaje pe telefon. Lumea îmi spunea să mă uit la TV. Mă întrebau ce am făcut, am plecat din Exotic”, a explicat Andreea Bănică, citată de spynews.ro. ”Am dat drumul la televizor și am văzut știrile, că practic eu am părăsit trupa, cum am părăsit-o? Dar ce-am făcut? Și am început să plâng. Am simțit că mi s-a făcut așa o nedreptate, înțelegi? Că eu am părăsit trupa, dar eu de fapt nu o părăsisem. Și în momentul ăla, plângând așa, mă uitam la Lucian. Aveam lacrimile șiroaie, n-am să uit câte zile oi avea Și zic, dar cu ce am greșit? Dar ce-am făcut?”, a mai spus artista.

Țara noastră are un potențial agricol uriaș, dar românii mănâncă cele mai puține fructe și legume din UE. În schimb, fac coadă la măcelării

tara-noastra-are-un-potential-agricol-urias,-dar-romanii-mananca-cele-mai-putine-fructe-si-legume-din-ue.-in-schimb,-fac-coada-la-macelarii

Un paradox în ceea ce privește țara noastră este acela că, deși avem un potențial agricol uriaș, mâncăm cele mai puține fructe și legume din toată Uniunea Europeană (UE). Conform Eurostat, în trei sferturi din farfuriile noastre nu prea vezi morcovi sau ardei, iar de vină pentru acest fapt ar fi prețurile, reclama și cumpărătorii. Datele Eurostat arată că aproape 75% dintre români nu mănâncă nici măcar o porție de legume sau de fructe pe zi, în vreme ce media Uniunii Europene este de 33%. Multe legume și fructe vin din alte țări, pentru că ale noastre nu s-au prea făcut. De sărbători, clienții le ocolesc tarabele legumele și fructele, căutând în primul rând carne. Astfel, la măcelării cozile se întind până afară. FOTO – Caracter ilustrativ Consumul de fructe și legume în România: 73,6% – 0 porții pe zi; 24% – între 1 și 4 porții pe zi; 2,4% – 5 porții pe zi, potrivit Eurostat. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) ne recomandă să mâncăm zilnic cel puțin 400 de grame de fructe și legume, echivalentul a cinci porții, însă doar 2,4% dintre români ating această țintă, procent care ne plasează la coada clasamentului european. Porții de legume și fructe pe zi: Irlanda – 33%; Țările de Jos – 29%; Danemarca – 23%; Media UE – 12,4%; Slovenia – 5,3%; Bulgaria – 5%; România – 2,4%. „Lipsa consumului de fructe și legume adecvat pe termen scurt duce la probleme digestive, pentru că lipsesc fibrele. Ne scade imunitatea. Probleme asupra sistemului cardiovascular, bineînțeles, în special apariția colesterolului, trigliceridele crescute și așa mai departe”, a precizat nutriționista Larisa Rusu pentru Știrile Pro TV. Mai mult, deși deținem 8% din terenul agricol al Uniunii, recolta noastră de legume reprezintă doar 2% din total. „Aceste condiții climatice, care înseamnă secetă, îngheț târziu, adică primăvara, și călduri intense, mai ales arșița, reduc foarte mult culturile de legume și fructe. Nu avem capacități de depozitare, de procesare”, a declarat Ion Cioroianu, de la Asociația Fermierilor din România. Din acest motiv, suntem dependenți de importuri, care stabilesc și prețurile de pe piață, de multe ori inaccesibile.

Scăderea accentuată a producției de cacao poate duce la dispariția ciocolatei, până în 2050. Planta care ar putea salva această industrie

scaderea-accentuata-a-productiei-de-cacao-poate-duce-la-disparitia-ciocolatei,-pana-in-2050.-planta-care-ar-putea-salva-aceasta-industrie

Scăderea accentuată a producției de cacao, cu până la 40% în ultimii doi ani, pune sub semnul întrebării viitorul ciocolatei la nivel global. Ciocolata se confruntă cu un „barometru climatic”, deoarece condițiile meteorologice extreme amenință viitorul culturilor globale de cacao. În acest context, specialiștii avertizează că schimbările climatice, prin alternanța extremă a precipitațiilor și temperaturilor ridicate, afectează grav culturile din Africa de Vest, de unde provine majoritatea producției de cacao (aproximativ 60%). Este vorba de țări umede precum Coasta de Fildeș și Ghana, unde temperaturile calde și precipitațiile abundente alternează cu sezoane scurte de secetă. Însă, în ultimii doi ani, producția de cacao a scăzut cu până la 40% iar acest lucru a dus la creșterea prețurilor ciocolatei la niveluri nemaiîntâlnite din anii 1970, experții avertizând că până în 2050 nu va mai exista cacao în lume. Există mulți factori care indică dispariția ciocolatei. Rapoarte anterioare au dat vina pe exploatarea ilegală a aurului, îmbătrânirea copacilor și chiar pe contrabandiștii de cacao, dar cercetările sugerează că principalul vinovat este contrastul extrem al precipitațiilor, potrivit Euronews.com. Reprezentanții Institutului Salata pentru Climă și Sustenabilitate de la Universitatea Harvard precizează că sensibilitatea boabelor de cacao la condițiile meteorologice nu este o noutate, dar schimbările climatice „amplifică intensitatea precipitațiilor abundente” pe măsură ce temperaturile cresc. Pentru fiecare creștere de 1°C a temperaturii aerului, atmosfera poate reține cu aproximativ 7% mai multă umiditate, ceea ce poate provoca precipitații mai intense și mai abundente. „Principiile fizice de bază sunt simple: o atmosferă mai caldă reține mai multă umiditate, amplificând intensitatea precipitațiilor extreme. Acest lucru duce la îmbibarea solului cu apă, eroziunea solului și apariția condițiilor propice pentru bolile fungice”, afirmă cercetătorii. FOTO- caracter ilustrativ: colaj Shutterstock Tocmai de aceea, oamenii de știință caută soluții inovatoare pentru a salva această industrie de la dispariție. Aceștia au apelat la o plantă rezistentă la schimbările climatice pentru a salva industria ciocolatei. Motivați de această topire provocată de schimbările climatice, oamenii de știință de la Universitatea Națională din Singapore și-au concentrat atenția asupra roșcovului, o plantă rezistentă la schimbările climatice, cultivată în zona mediteraneană, care a câștigat treptat atenția ca alternativă promițătoare la cacao. Spre deosebire de cacao, roșcovul prosperă în climă caldă și aridă, cu necesități foarte mici de apă, și este capabil să supraviețuiască secetei. După prăjire, eliberează o „aromă unică” care seamănă cu cea de cacao, dar gustul său nu este chiar perfect. Însă, pentru a depăși această problemă, echipa a conceput două tehnici de modificare a gustului plantei, folosind enzime pentru a crește amărăciunea și a intensifica dulceața. Tratamentul cu enzime este o metodă simplă și curată, care necesită o prelucrare minimă, în comparație cu alte metode care implică substanțe chimice agresive, precum acidul clorhidric, pentru a intensifica gustul. Prin îmbunătățirea profilului gustativ al roșcovelor, cercetătorii afirmă că aceste tehnici ar putea încuraja producătorii de dulciuri să utilizeze roșcove în produsele alimentare care necesită de obicei cacao, cum ar fi batoanele de ciocolată, pudra de cacao, băuturile din malț și alte produse pe bază de cacao. Această tehnică, dacă ar fi adoptată la scară largă, ar putea „reduce semnificativ” dependența industriei ciocolatei de cacao, făcând lanțurile de aprovizionare mai rezistente la schimbările climatice și la epidemiile de boli ale culturilor. „Cercetarea noastră nu se referă doar la reproducerea aromelor cacao-ului, ci și la diversificarea ingredientelor pe care le folosim pentru a produce alternative la ciocolată. Prin trecerea la culturi rezistente la schimbările climatice, precum roșcovele, putem ajuta industria să se adapteze la provocările de mediu, oferind în același timp consumatorilor un produs pe care îl vor aprecia”, declară Manfred Ku, autor principal al articolului de cercetare.

Cu ce a ajuns să se ocupe marea campioană a României după ce s-a retras: Sunt mândră

cu-ce-a-ajuns-sa-se-ocupe-marea-campioana-a-romaniei-dupa-ce-s-a-retras:-sunt-mandra

Ana Maria Brânză (41 de ani), marea campioană a României, s-a retras definitiv din scrimă în 2021, după ce „bifase” cinci ediții consecutive la Jocurile Olimpice (2004-2021), cu trei medalii olimpice în palmares, din care una de aur. După retragere, fosta campioană olimpică s-a implicat în mișcarea olimpică, promovând acest sport în rândul copiilor și tinerilor. De la începutul lui 2025, Ana Maria Brânză a devenit „vocea sportivilor” în forul olimpic, iar acestă postură o face foarte „mândră” pe fosta spadasină. Ana Maria Brânză, campioana olimpică la spadă, cu echipa, la Rio 2016, a trecut din echipa de spadă în echipa Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR), iar rolul său este unul important în cadrul forului olimpic, deoarece este „liantul” dintre cele două componente: sportivi și oficiali, lucru de care este „mândră”. „Rolul principal este în echipa Comitelului Olimpic și Sportiv Român, iar din luna martie a acestui an sunt președintele Comisiei Sportivilor și sunt mândră de acest lucru. Este liantul dacă vrei dintre sportivi și factorii decizionali. Noi practic ducem vocea sportivilor mai departe, facem auzită dacă vrei vocea sportivilor. Pentru că de la nivel de Comitet Olimpic Internațional cumva se pune din ce în ce mai mult accent pe vocea sportivilor și pe resursele care se nasc din aceste comisii ale sportivilor”, a declarat Ana Maria Brânză pentru iamsport. Ana Maria Brânză, perioadă dificilă de tranziție Pentru cei mai mulți dintre sportivii de performanță, retragerea din activitatea sportivă poate să fie urmată de o perioadă de tranziție destul de dificilă. Iar „ruperea” de rutina cu care s-au obișnuit, fie că vorbim de antrenamentele zilnice, fie de pregătirile pentru competiții, lasă urme în sufletul și mintea sportivilor. Pentru unii este ca o „eliberare”, iar în primele luni de pauză încearcă să recupereze timpul petrecut cu familia sau prietenii și aleg să călătorească. Fosta handbalistă Cristina Neagu, retrasă după o carieră de peste trei decenii, a plecat să exploreze America, în timp ce Simona Halep, fost lider mondial de tenis, călătorește între București și Dubai, oraș de care este foarte legată. Ana Maria Brânză a trecut printr-o perioadă de tranziție dificilă, astfel că rolul său din cadrul COSR a ajutat-o nu doar să își găsească reperele, ci să și ajute, cu experiența pe care a dobândit-o de-a lungul carierei sale. „A fost o perioadă dificilă, tranziția din cariera sportivă este, cred, una dintre cele mai consumatoare experiențe pentru orice sportiv. Indiferent de nivelul la care ai performanță, în momentul în care te retragi îți pierzi reperele. Este un moment delicat în care ai nevoie de sprijin, dar mai ales de timp ca să înțelegi cine ești dincolo de sală, de teren, de competiție”, a mai declarat Ana Maria Brânză într-un interviu recent.

Cu un președinte olimpic la matematică, România nu prinde TOP 35 mondial la această disciplină. Ungaria și Polonia sunt în clasament

cu-un-presedinte-olimpic-la-matematica,-romania-nu-prinde-top-35-mondial-la-aceasta-disciplina.-ungaria-si-polonia-sunt-in-clasament

România nu intră în topul celor mai bune 35 de state din lume la matematică, deși țara noastră este condusă de un olimpic la această materie. Cu toate acestea, țări din Europa Centrală și de Est, precum Ungaria și Polonia, sunt prezente în acest clasament. Singapore este lider mondial în ceea ce privește performanțele la matematică, iar economiile asiatice ocupă primele cinci locuri la nivel mondial, potrivit platformei Visual Capitalist. Conform celor mai recente rezultate ale studiului PISA 2022, publicate la sfârșitul anului 2023, România a obținut un scor mediu de 428 de puncte la matematică. Acest rezultat plasează România semnificativ sub media statelor OCDE (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică), care este de 472 de puncte. De asemenea, Statele Unite se situează sub media OCDE, ocupând locul 33 din 35 de țări în acest clasament. Competențele matematice sunt un element fundamental în economiile moderne, ele susținând inovarea, productivitatea și competitivitatea pe termen lung. Pe măsură ce tehnologia și munca bazată pe date devin din ce în ce mai importante, țările cu rezultate mai bune la matematică obțin adesea un avantaj, notează economedia.ro. Clasamentul Visual Capitalist ține cont de scorurile medii la matematică ale elevilor cu vârste cuprinse între 15 și 16 ani, iar datele pentru această vizualizare provin din evaluarea PISA 2022 a OCDE. PISA măsoară capacitatea elevilor de a aplica cunoștințele de matematică la probleme practice, fapt care oferă o comparație globală a sistemelor de învățământ. Scorurile variază de obicei de la sub 400 la peste 600, iar cei mai buni performeri din acest set de date au scoruri cu mult peste media OCDE. Singapore, pe primul loc Singapore ocupă primul loc, cu un scor mediu la matematică de 575. Macao, Taiwan, Hong Kong, Japonia și Coreea de Sud apar, de asemenea, în partea de sus a clasamentului. Aceste economii au acordat în mod constant prioritate educației matematice prin programe riguroase și așteptări academice ridicate. Mai multe țări europene se situează puțin peste sau în jurul valorii de 500. Estonia conduce regiunea, urmată îndeaproape de Elveția și Țările de Jos. Irlanda, Belgia, Danemarca și Polonia înregistrează și ele rezultate solide. Canada ocupă locul 9 în clasamentul general, cu un scor de 497, și se remarcă drept una dintre cele mai performante țări din afara Asiei de Est și a Europei. Statele Unite ocupă un loc inferior, cu 465 de puncte, sub media OCDE.

Cât de talentată este, de fapt, nepoata Simonei Halep. Cristina Halep poate da lovitura: Sper să ajungă la Jocurile Olimpice

cat-de-talentata-este,-de-fapt,-nepoata-simonei-halep.-cristina-halep-poate-da-lovitura:-sper-sa-ajunga-la-jocurile-olimpice

Irina Deleanu, președintele Federației de Gimnastică Ritmică, a vorbit recent despre cât de talentată este nepoata Simonei Halep, cea care și-a propus să reprezinte România la Jocurile Olimpice de la Los Angeles. Aceasta are încredere că Cristina Halep poate da lovitura, având în vedere că este una dintre sportivele care mențin nivelul ridicat al gimnasticii ritmice românești. Irina Deleanu, verdict despre nepoata Simonei Halep Irina Deleanu, președinte al Federației de Gimnastică Ritmică, a vorbit recent despre cât de talentată este nepoata Simonei Halep, cea care și-a propus să reprezinte România la Jocurile Olimpice de la Los Angeles. Aceasta are încredere că Cristina Halep poate da lovitura și că își poate îndeplini marele vis, având în vedere că este una dintre sportivele care mențin nivelul ridicat al gimnasticii românești. Totodată, Irina Deleanu a precizat că Cristina Neagu a moștenit din familie ambiția și dorința de a face performanță în sport. „Sunt tinere talentate și foarte diferite, ceea ce face pregătirea frumoasă. Fiecare vine cu personalitatea și efortul ei. Sunt fericită că avem cinci senioare în lot, care se luptă pentru cele două locuri la Campionatele Mondiale și Europene. Amalia ridică ștacheta sus, iar Cristina și celelalte gimnaste mențin nivelul ridicat al gimnasticii ritmice românești. (Cristina crezi că are ceva din dorința Simonei Halep?) Clar, da! Văd că se moștenește în familie ambiția și dorința de a ajunge sus în sport. Îi doresc tot binele din lume și să își îndeplinească visul de a ajunge la Jocurile Olimpice de la Los Angeles”, a declarat Irina Deleanu, președinte al Federației de Gimnastică Ritmică, conform iAMsport.ro. Patru medalii pentru nepoata Simonei Halep Cupa Balcanică de gimnastică ritmică de la Belgrad s-a încheiat cu o performanță extraordinară a Cristinei Halep, nepoata Simonei Halep. Legitimată la CSS 1 Constanța, Cristina Halep a urcat de 4 ori pe podium la Cupa Balcanică de la Belgrad. Nepoata Simonei Halep a câștigat aurul la minge, argintul la individual compus și la panglică și bronz la cerc. Componentă a lotului național de senioare al României, Cristina Halep este una dintre sportivele de mare perspectivă din gimnastica ritmică de la noi din țară. „Felicitări, Cristina, pentru performanțele extraordinare! Mult succes la Cupa României, competitie ce va avea loc la în data de 2 noiembrie, la București și la care vor participa cele mai bune 6 gimnaste la nivel național!”, a transmis CSS 1 Constanța, pe Facebook, la momentul respectiv.

Ce s-a ales de marea campioană a gimnasticii românești după 20 de ani de la retragere. Cu ce a ajuns să se ocupe acum Monica Roșu: Full time

ce-s-a-ales-de-marea-campioana-a-gimnasticii-romanesti-dupa-20-de-ani-de-la-retragere.-cu-ce-a-ajuns-sa-se-ocupe-acum-monica-rosu:-full-time

Monica Roșu (38 de ani) s-a retras din gimnastică la 18 ani, la doar un an după ce a cucerit medaliile de aur la Jocurile Olimpice 2004 de la Atena (cu echipa și la sărituri). În palmaresul Monicăi Roșu mai sunt două medalii importante, aur la sărituri, la Europenele de la Amsterdam (2004) și bronzul cu echipa, la Mondialele de la Anaheim (2003), iar cauza retragerii sale timpurii a fost o accidentare, care i-a curmat brusc parcursul în gimnastica mondială. În ciuda retragerii, fosta campioană olimpică nu a stat departe de sportul în care s-a consacrat și a fost una dintre persoanele care au promovat gimnastica. La 20 de ani de la retragerea din gimnastică, Monica Roșu, dublă campioană olimpică, își dedică tot timpul vieții de familie, fiind mamă „full time” pentru fiica sa de cinci ani. Acesta și este motivul pentru care a pus ieșirile la diferite evenimente care au legătură cu sportul, în general, și gimnastica, în special, pe pauză. „Multă lume mă întreabă de ce nu mai sunt atât de prezentă, de ce trebuie să refuz invitații la evenimente… Pentru că suntem cu fetița (n.r. Alia Maria), eu sunt full-time job mamă, soțul (n.r. Vlad Adrian) e la serviciu, ziua mai respir de când a intrat la grădiniță fetița noastră, astfel că seara mi-e mai greu să fiu prezentă la evenimente. Fetița mea îmi face viața frumoasă, e o altă carieră, încerc să fiu cea mai bună versiunea a mea, încerc să fiu o perfecționistă, datorită sportului și datorită firii mele. Încerc să țin un echilibru pentru a o crește frumos, în a o învăța lucrurile esențiale de care se va lovi în viață. Sunt momente minunate cu ea, e o altă etapă, e o altă viață. Prin ea mă bucur și eu de lucrurile pe care nu am reușit să le fac sau să mă bucur la aceeași intensitate când eram mică”, a declarat Monica Roșu pentru Sport.ro. Monica Roșu și-a intrat bine în rolul de mamă La fel ca în timpul activității sportive, pe bârnă, Monica Roșu caută să își găsească balanța cu care să echilibreze rolurile pe care le are în viața de zi cu zi, a fi femeie, soție și mamă. „Încerc să găsesc o balanță care să mă echilibreze, odată ce am intrat în rolul de mămică e destul de greu să ies. De când s-a născut, suntem cam toată ziua împreună”, a mai spus Monica Roșu, fosta „faimoasă” de la Exatlon, reality-show la care a participat în 2018.

De nerecunoscut! Primele poze cu fosta rivală a Simonei Halep de când e însărcinată

de-nerecunoscut!-primele-poze-cu-fosta-rivala-a-simonei-halep-de-cand-e-insarcinata

Fosta rivală a Simonei Halep, iberica Garbine Muguruza (32 de ani), a postat primele poze cu ea însărcinată după ce în toamnă și-a anunțat noua etapă din viața de cuplu. Mesajul simplu – „Familia” – a fost o explicație pentru pozele de tip Polaroid, în care apare alături de soțul său, Arthur Borges, un cunoscut afacerist spaniol și model. Garbine Muguruza, fost număr 1 WTA, poziție pe care a atins-o în septembrie 2017, dublă campioană de Grand Slam (Roland Garros 2016 și Wimbledon 2017) și campioană la WTA Finals (Turneul Campioanelor) 2021, s-a retras oficial din activitatea sportivă în sezonul 2024. Însă nu a stat departe de sportul în care s-a consacrat, fiind numită director la Turneul Campioanelor 2025, iar recent a fost desemnată co-director al turneului Mutua Madrid, alături de Feliciano Lopez. Garbine Muguruza, fosta rivală a Simonei Halep (34 de ani), a publicat primele poze de când este însărcinată, într-un cadru de sărbătoare, ca parte dintr-o ședință foto de Crăciun. Pozele făcute alături de soțul său și căinele familiei au fost însoțite de un mesaj emoționant. „Crăciun fericit tuturos. Tot ce este mai bun, abia de acum urmează”, se arată în postarea comună făcută de Muguruza și Borges. Iar replicile celor care îi urmăresc pe social media nu au întârziat să apară. „Ce poză frumoasă. Crăciun, familie, casă… și acel sentiment că tot ce e mai bun abia urmează să vină. Nu ratați acele momente de liniște, căldura din casă și multă odihnă bună. O îmbrățișare și sărbători fericite”, este unul dintre multele comentarii primite la postarea fostului lider mondial. Garbine Muguruza, mai puternică decât Simona Halep Garbine Muguruza și Simona Halep, fost lider mondial pentru 64 de săptămâni, s-au întâlnit de șapte ori în circuit, plus o dată în Fed Cup (așa cum se numea Billie Jean King Cup înainte de 2020), iberica impunându-se în cinci meciuri. Prima confruntare a fost în turul secund de la Wuhan, în 2014, partidă câștigată de Garbine Muguruza, a urmat încă o înfrângere pentru Simona Halep, în fața propriilor fani, în barajul dintre România și Spania, de la Galați, în februarie 2015. Prima victorie a Simonei Halep a fost consemnată la Stuttgart, în 2015. Garbine Muguruza s-a impus în următoarele două meciuri, finala de la Cincinnati, în 2017, și semifinala de la Doha, din 2018. Ultimele victorii ale Simonei Halep au fost în două semifinale pe zgură, la Roland Garros, în 2018, respectiv la Roma, în 2020, ambele turnee fiind câștigare de româncă. Cel din urmă succes al lui Garbine Muguruza în fața Simonei Halep a fost în semifinalele Australian Open. în 2020. Garbine Muguruza și Simona Halep s-au reîntâlnit în acest an, dintr-o postură total diferită, iberica din cea de director al Turneului Campioanelor, românca din poziția de ambasador al WTA Finals, iar împreună i-au înmânat Arynei Sabalenka trofeul de număr 1 mondial.

Simona Halep, ce apariție de Crăciun, cu abdomenul la vedere!

simona-halep,-ce-aparitie-de-craciun,-cu-abdomenul-la-vedere!

Simona Halep a avut o apariție spectaculoasă în ziua de Crăciun. Fostul star din tenisul feminin petrece departe de țară Crăciunul. În urmă cu câteva ore, Simona Halep le-a transmis fanilor săi pe Instagram să aibă parte de un „Crăciun fericit”. Fosta jucătoare de tenis se bucură de timpul liber după retragere și e foarte fericită chiar dacă nu este în țară de sărbători. Ținuta sa a atras toate privirile, cu abdomenul la vedere. Se menține într-o formă de invidiat la 36 de ani, iar fanii săi au apreciat în număr foarte mare pozele postate în ziua de Crăciun. Simona Halep, apariție spectaculoasă în ziua de Crăciun Fostul lider mondial WTA a împărtășit cu fanii săi câteva poze pe care le-a făcut în ziua de Crăciun. La fel cum a obișnuit deja, arată spectaculos și are apariții extrem de elegante indiferent de momentul zilei sau eveniment. Și în imaginile postate de Crăciun, Simona Halep a optat pentru o cămașă albă, scurtă, cu mâneci lungi și fermoar în față. Este o ținută care oferă un aer modern și cool. A asortat cu o pereche de blugi bleu, cu talie înaltă și croială ușor evazată pentru a alungi silueta. În picioare are o pereche de pantofi cu vârf ascuțit, ce oferă un accent elegant și rafinat. Ca accesorii, a optat pentru o geantă mică, discretă și chic. Cadoul special pe care l-a primit de Crăciun: și fanii îl vor putea cumpăra online Simona Halep a primit chiar în ziua de Crăciun o ediție limitată a albumului „Din România, Simona Halep”. Este un album făcut de 30-0 special pentru cea mai importantă jucătoare de tenis din istoria țării. Sunt momente din cariera sportivei, care a petrecut 64 de săptămâni în vârful ierarhiei WTA. „Din România, Simona Halep” este, în același timp, mai multe lucruri. Este o colecție a celor mai bune imagini, văzute și nevăzute, din cariera Simonei. Este o frază care rezumă cine e și ce reprezintă, de fapt, Simona. Este o poveste de pus la suflet și la colecție. Și este un obiect al afecțiunii românilor pentru Simona. Ediția limitată este tipărită în doar 641 de exemplare, toate numerotate, o referință la cele 64 de săptămâni petrecute de Simona pe locul 1 în lume. Are mai multe pagini, conținut bonus, imagini de la making-of de la photoshooting-ul Simonei, o copertă diferită și, de asemenea, are autograful Simonei”,  se arată pe site-ul 30-0, de unde se poate achiziționa albumul la prețul de 699 de lei.