Din ce-a ajuns să trăiască Adrian Diaconu. Rechinul face bani dintr-o meserie nouă la Air Canada

Fostul boxer profesionist Adrian Diaconu s-a stabilit peste ocean, iar acum lucrează la Air Canada, având o nouă meserie. După ce a lucrat ca security la Air Canada, la biroul unui român, Adrian Diaconu livrează piese de avion peste tot în lume. Stabilit în Canada, „Rechinul” are una dintre cele mai importante funcții la Air Canada Unul dintre cei mai importanți oameni cu putere de decizie la Air Canada este un român. Fost director general, Călin Rovinescu a făcut un pas în spate și este CEO al instituției. Singura persoană acreditată să îi păzească biroul a fost Adrian Diaconu, campion mondial la box profesionism. Între timp, „Rechinul” a fost mutat într-o funcție cel puțin la fel de importantă. Se ocupă de partea de logistică, în sensul în care departamentul din care face parte trimite și primește piese de avion în toată lumea. „Am o viață bună aici. Am lucrat ca security la Air Canada, la sediu, care este, oarecum, aproape de aeroport, în aceeași incintă, între pistele de avion. Mecanicii au nevoie de anumite piese, noi le trimitem unde e nevoie. Eu lucrez la magazinul de piese, în depozit, în Canada se numește store. M-a fascinat aviația, dacă pot spune așa, încă din perioada în care lucram ca security. Sunt și acum fascinat de aviație, îmi place ce fac”, a precizat Diaconu, potrivit sport.ro. Soția și fata lui Adrian Diaconu sunt agente de bord, la aceeași companie aeriană Adrian Diaconu a reprezentat România la Jocurile Olimpice din 2000 și ca amator a obțintut 3 medalii, una de argint (Houston 1999) și două de bronz (Budapesta 1997 și Minsk 1998). Trecut la profesionism în 2001, a avut 30 de lupte la profesioniști până în 2011, obținând 27 de victorii. El a deținut centura WBC din 2008 până în 2009. Ploieșteanul a pierdut ultimul meci al carierei, cu Chad Dawson, americanul impunându-se prin decizie unanimă. „Familia mea, cu excepția băiatului, care încă e la școală, lucrează în acest domeniu. Soția e agent de bord, la fel și fata, eu sunt la avioane… cam toți suntem în zona aceasta. Fata mea e la o divizie a Air Canada, Jazz Aviation se numește. Eu am un program mai ciudat, muncesc patru zile, stau apoi cinci. E ca o rotație, două weekenduri le lucrez, două le stau”, a mai făcut cunoscut fostul boxer. El a recunoscut că, după retragere, a vrut să rămână în domeniu, ca antrenor, mai ales în perioada în care a revenit în România. A încercat ceva alături de Leonard Doroftei, dar nu „s-a legat” și a renunțat la idee. Nu își antrenează nici măcar băiatul, pentru că nu are răbdare suficientă, plus că au existat unele lucruri care nu i-au plăcut și a preferat să stea departe de colțul ringului.
Ce performanță! DFS, gala lui Cătălin Moroșanu, printre cele mai urmărite din lume, alături de ONE, Glory sau K-1
La șase ani de la retragerea din ring, Cătălin Moroșanu s-a reorientat spre o carieră de promotor al galelor de kickbox, iar organizația fondată de el, Dynamite Fighting Show, tocmai a fost inclusă în topul celor mai urmărite evenimente de profil la nivel global. Fondată în 2018, odată cu turneul de retragere al lui Cătălin Moroșanu, DFS a avut de-a lungul timpului un total de 28 de ediții, iar acum, pe 12 decembrie o va avea pe cea cu numărul 29, la Timișoara, biletele fiind sold out încă de acum o săptămână. Dincolo de capacitatea de a reuni cei mai bine cotați luptători români ai momentului, cel poreclit Moartea din Carpați a pus pe picioare și un produs media impresionant. Cu audiențe record atunci când luptele au fost difuzate pe Pro TV și cu Top 10 live, atunci când DFS este în direct pe Pro Arena, circuitul românesc are numere spectaculoase și în social media. Conform unui top publicat la începutul acestei săptămâni, Dynamite Fighting Show este pe locul 6 la nivel mondial în clasamentul celor mai urmărite organizații de kickboxing și muay thai, fiind depășită doar de giganți precum ONE, Glory, Thai Fight, Enfusion și K-1. „Am depășit borna de 1 miliard de vizualizări” Cu peste 800.000 de urmăritori pe Facebook, Instagram, YouTube și Tik Tok, DFS este însă înaintea unor promoții mai vechi și cu bugete mult mai mari precum Kunlun, WGP Kickboxing sau federația mondială WAKO. „În doar 7 ani, cu o medie de numai 4 evenimente pe an, suntem pe locul 6 mondial în topul celor mai urmărite organizații de kickboxing și muay thai pe social media, locul 5 în ceea ce privește numărul de urmăritori aici, pe Facebook. Am depășit și borna de 1 miliard de vizualizări, o adevărată onoare pentru noi. Peste 60% din afara țării. Pentru mine, această realizare are un sens special. Totul a pornit ca un vis, acela de a crea un produs media spectaculos, modern și competitiv la nivel internațional. Și, deși avem o echipă mică și resurse limitate, am reușit să construim ceva care se vede și se apreciază de fani”, a postat responsabilul de marketing al DFS, Alin Huiu, pe contul său de Facebook. „Această realizare arată că nu dimensiunea echipei sau bugetul contează cel mai mult, ci viziunea, pasiunea și perseverența. Dintr-o țară mică precum România, putem construi produse cu impact global. Mulțumesc tuturor celor care ne susțin și fac parte din acest drum. Acesta este doar începutul, continuăm să muncim și să promovăm România la nivel internațional”, a adăugat acesta. Cele 28 de ediții organizate sub egida Dynamite Fighting Show au strâns nu mai puțin de peste 1 miliard de vizualizări exclusiv pe conturile oficiale de-a lungul celor 7 sezoane, un adevărat record pentru kickboxul românesc.
Lovitură de teatru în divorțul de sute de milioane de euro. Ce se întâmplă cu averea după ce prietena Soranei Cîrstea a făcut o mutare genială
Ana Ivanovic, prietena Soranei Cîrstea, se află în plin divorț de sute de milioane de euro. Fosta sportivă este aproape de o lovitură uriașă în separarea de Bastian Schweinsteiger. Cuplul s-a căsătorit în anul 2016, dar ea a depus cerere de divorț la un tribunal din München, iar apoi cazul a intrat în atenția publicului. Prietena Soranei Cîrstea locuiește în Palma de Mallorca, alături de cei trei fii ai familiei, Luca, Leon și Theo. Acum, foștii parteneri se judecă pentru pensia alimentară și partajul bunurilor. Ana Ivanovic, prietena Soranei Cîrstea, divorțează de Bastian Schweinsteiger Ana Ivanovic și Bastian Schweinsteiger divorțează, iar cei doi au o avere cumulată de peste o sută de milioane de euro. Conform acordului prenupțial, tot ceea ce s-a obținut în timpul căsătoriei va fi împărțit pe jumătate. De-a lungul carierei în tenis, Ana Ivanovic a câștigat din premii 15 milioane de euro, iar din sponsorizări a obținut aproape o sută de milioane de euro. Important de menționat este că parteneriatul fostei sportive este acoperit de acordul prenupțial. Website-ul GiveMeSport i-a plasat ca fiind unul dintre cele mai bogate cupluri, cu o avere cumulată de peste 107.000.000 de euro. Ana și Bastian se află pe poziția a 7-a. Totuși, situația divorțului pare a fi mai complicată decât se așteptau. Situație complicată în partajul bunurilor dintre Ana Ivanovic și Bastian Schweinsteiger Situația este complicată, deoarece acordul prenupțial include întregul plan de defalcare a averii pentru moștenitori, mai precis pentru cei trei fii ai familiei. În timpul căsătoriei, cei doi au avut conturi bancare separate pentru a fi independenți financiar. Bastian Schweinsteiger deține multiple locuințe în Germania și Austria, iar Ana Ivanovic deține o vilă luxoasă în Mallorca. Cea din urmă are o proprietate de 950 de metri pătrați, cu cinci dormitoare, patru băi, piscină și terenuri de tenis, evaluată la 4,5 milioane de euro. De-a lungul timpului, fosta sportivă a primit oferte de cumpărare de până la 15 milioane de euro, dar le-a refuzat. Împreună, fostul cuplu deține și un iaht de lux, în valoare de peste 400.000 de euro. De-a lungul timpului, Bastian Schweinsteiger a câștigat și el sume considerabile, deoarece a jucat pentru cluburi precum Bayern Munchen, timp de 13 ani, Manchester United, timp de doi ani, apoi pentru Chicago Fire, timp de alți doi ani. Germanul s-a retras în anul 2019. Verighetele celor doi au costat, cumulat, peste 100.000 de euro
Primele imagini cu Mirel Rădoi și bestia de 600.000 de euro după ce și-a dat demisia de la Universitatea Craiova
Mirel Rădoi, care de curând s-a despărțit de Universitatea Craiova, a fost surprins la volanul mașinii sale de 600.000 de euro. Fostul selecționer al echipei naționale a României a mers la o clinică stomatologică, unde a ajuns la volanul autoturismului său Mercedes G Class 820 Keyvany – un model personalizat. ProSport l-a surprins pe Mirel Rădoi având un aer apăsat, semn că despărțirea de echipa din Bănie încă apasă greu pe umerii antrenorului. Mirel Rădoi, la bordul autoturismului său Mercedes G Class 820 Keyvany, după despărțirea de Universitatea Craiova Mirel Rădoi a avut de rezolvat unele probleme la clinica stomatologică DentEstet, unde a ales să meargă cu mașina sa de peste o jumătate de milion de euro. Antrenorul a ajuns în zonă la bordul mașinii sale și, după ce a efectuat o parcare laterală pe partea stângă a carosabilului s-a îndreptat spre ușa de acces. A intrat în clinică și, după ce și-a terminat treaba, a ieșit și s-a îndreptat direct spre mașină, făcându-se pierdut în trafic. Așa cum menționam mai sus, fostul selecționer al echipei naționale a României a părut încordat, fiind evident că încă este afectat de ceea ce i s-a întâmplat la Universitatea Craiova. Imediat după plecarea din Bănie, la numai câteva zile, locul său pe banca tehnică a fost luat de Filipe Coelho, din Portugalia. Dorian Popa, dat pe spate de bolidul lui Mirel Rădoi: „Merită fiecare bănuț!” Artistul Dorian Popa a văzut imagini cu mașina de lux a lui Mirel Rădoi și s-a declarat de-a dreptul încântat de cum arată și ce oferă modelul Mercedes G Class 820 Keyvany. Recent, Mirel Rădoi a luat hotărârea să își personalizeze mașina. Dorindu-și un alt aspect la interior, acesta a decis să schimbe tapițeria cu una de piele albastră. „Merită fiecare bănuț, mi se pare cea mai agresivă variantă de G Class. Aruncăm un ochi rapid pe mașina domnului Rădoi, știu că nu se supără. Este senzațional ce se întâmplă când te urci în mașina asta. E un next level pe care l-aș face și eu la o viitoare mașină. Podeaua e învelită toată în piele, are piele până și în buzunarele mașinii”, a spus Dorian Popa, pe canalul său de YouTube. Colecția de mașini a lui Mirel Rădoi include și un Rolls-Royce de peste 700.000 de euro. Fostul selecționer al echipei naționale a României este un colecționar de mașini luxoase, dar pe care a ales să le folosească, și nu să le țină într-un garaj.
Emma Răducanu rupe tăcerea despre bărbatul surprins ieșind din apartamentul ei

Emma Răducanu a ținut să lămurească lucrurile, după ce tabloidele din Marea Britanie au scris despre presupusa relație de dragoste dintre ea și un tânăr pe nume Jack Coman. Emma Răducanu s-a întâlnit cu mai mulți jurnaliști britanici în cadrul unei conferințe de presă, pentru a discuta diverse subiecte. Britanica de origine română a mărturisit că povestea cu bărbatul surprins în timp ce ieșea din apartamentul ei a făcut-o să se simtă inconfortabil. Totodată, Răducanu a ținut să clarifice că bărbatul în cauză era fratele celei mai bune prietene ale sale și că între ei nu este nimic altceva decât o simplă amiciție. Emma Răducanu, deranjată de zvonurile privind relația cu tânărul Jack Coman Emma Răducanu s-a arătat deranjată de apariția în spațiul public a știrii că s-ar iubi cu fratele prietenei sale: „Sincer, am trecut peste asta. Ce m-a deranjat a fost că am văzut o poză cu mine în Londra și nu am observat paparazzii. Eram cu cei doi cei mai buni prieteni ai mei. S-a întâmplat săptămâna trecută și a apărut un articol de tabloid spunând că am un nou iubit sau mai știu eu ce. Dar era literalmente fratele celei mai bune prietene a mele. Am zis: ‘Haideți, oameni buni. Serios? Fiți mai buni. Asta nu este adevărat’. Eram cu fratele celei mai bune prietene și mergeam la rugby. Și, bineînțeles, au tăiat-o din fotografie pe prietena mea. Rămăsesem doar eu și tipul respectiv, iar eu nici măcar nu văzusem paparazzii. Asta, evident, este destul de înfricoșător. Te întrebi: ‘Nu i-am văzut. Cum au făcut poza asta?’ Dar, în rest, mă simt bine, pentru că e clar că cineva mă urmărește mereu”, a precizat Emma, potrivit Tennis World USA. Emma Răducanu se concentrează pe carieră Despre Emma Răducanu s-a mai spus că ar avea o idilă și cu Carlos Alcaraz, după ce a făcut tandem cu ibericul în proba de dublu-mixt de la US Open, însă a fost tot alarmă falsă: „E normal, oamenii sunt foarte curioși. Cred că sunt mai interesați de astfel decât știri decât de cele despre tenis. Viața personală va rămâne privată. E mereu amuzant când oamenii încearcă ei să descopere ceva, dar eu am încercat să nu citesc prea mult”, a precizat sportiva. Răducanu pare că se gândeșt doar la tenis în această perioadă, fosta campioană de la US Open pregătind noul sezon. Emma a încheiat anul 2025 pe locul 29 mondial, însă țintește mult mai sus.
Fosta antrenoare a Roxanei Moise a dezvăluit ultima discuție pe care a avut-o cu ea: Se vedea deja că uita ce vorbea
Fosta handbalistă Roxana Moise a pierdut lupta cu cancerul la doar 39 de ani, iar fosta sa antrenoare dezvăluie ultima discuție pe care a avut-o cu aceasta. Nicoleta Lazăr susține că ex-eleva sa era foarte optimistă în ciuda gravității bolii sale incurabile și spune mereu că ea se va face bine, chiar dacă aceasta uita deja ce vorbea. Ce i-a transmis Roxana Moise fostei sale antrenoarei sale la ultima discuție pe care au avut-o Roxana Moise a pierdut lupta cu boala nemiloasă la doar 39 de ani. Fosta sa antrenoare dezvăluie amănunte terifiante de la ultima discuție pe care a avut-o cu aceasta în urmă nu cu mult timp. Nicoleta Lazăr spune că ex-handbalista era convinsă că, în ciuda stării precare de sănătate pe care o traversa, se va face bine, chiar dacă aceasta uita deja de multe ori ce discuta. „Am vorbit cu ea acum vreo trei luni, când a organizat ea o întâlnire la restaurant cu prima mea generație de copii pe care i-am antrenat. Roxana a fost prima mea generație. Când am ajuns seara acolo, ne-a dat mesaj că ea nu mai putea să vină, că se simte foarte rău. Mai vorbisem cu ea înainte, cred că cel puțin o oră. Și mi-a spus: doamna, eu o să mă fac bine. O să vedeți. Dar se vedea că deja uita ce vorbea. Era foarte optimistă”, a spus, vizibil afectată, Nicoleta Lazăr, pentru Fanatik. Foto: Instagramroxana_moise26 Cea mai bună prietenă a stat lângă ea non-stop. „Dormea în fiecare seară cu ea ” Nicoleta Lazăr, care spune că drama a venit peste fosta sa elevă când aceasta nu se aștepta, și că prietena cea mai bună a fostei sportive a stat lângă ea până în ultima clipă. Ba chiar dormea cu ea în fiecare seară. Ea a fost și cea care i-a dat teribila veste cu noaptea-n cap. „Prietena ei cea mai bună a stat lângă ea efectiv. A stat lângă ea non-stop. Ea mi-a dat dimineața la șapte jumătate mesaj și zice, doamna, am pierdut-o pe Roxana. Dormea în fiecare seară cu ea în pat”, a continuat Lazăr. Sportiva originară din Râmnicu Vâlcea lasă în urmă trei copii. Ea devenise cu adevărat cunoscută în urma participării la show-ul „Exatlon” transmis de Kanal D.
Lovitură media! Fostul antrenor al campioanei României va fi noul prezentator de la Survivor, cu un salariu uriaș!
Adrian Vasile a realizat performanțe remarcabile în handbal, atât ca jucător, cât și ca antrenor, iar acum este pregătit pentru o nouă provocare: din ianuarie 2026, va prezenta emisiunea Survivor România. Cu șase titluri de campion în palmares alături de CSM București, Adrian Vasile își va arăta acum priceperea la cea mai dură competiție televizată. Adrian Vasile va prezenta noua ediție de Survivor România: „Am condus campioni, acum o să conduc supraviețuitori” Ajuns la 43 de ani, Adrian Vasile și-a petrecut o bună parte din viață în handbal. Ca antrenor secund a cucerit EHF Champions League cu echipa feminină CSM București, și a calificat echipa națională feminină la Mondiale, în calitate de selecționer. Secund la echipa municipală în perioada 2014-2019, Vasile a preluat conducerea CSM până în 2024. Revenit în iulie 2025, pe un salariu de aproximativ 10.000 de euro lunar, echipa n-a dat randament în EHF Champions League, astfel că a fost demis luna trecută. Recent, Adrian Vasile a semnat un contract cu Survivor România și va prezenta emisiunea difuzată de Antena 1, începând cu noua ediție din ianuarie 2026. Acesta ar urma să câștige 6.000 de euro lunar, scrie GSP. Adrian Vasile a vorbit în premieră despre noua provocare oferită de Survivor și este nerăbdător să debuteze în emisiune. „Am condus campioni. Acum o să conduc supraviețuitori. Ca să câştigi o competiţie precum Survivor cred că e nevoie de câteva lucruri foarte importante. Pe de o parte ar fi rezistenţa mentală, psihică la cote înalte pentru a performa şi a trăi în acele condiţii grele de acolo, pe de alte parte ar fi să ai o putere şi rezistenţă fizică, iar nu în ultimul rând cred că trebuie să fii un bun strateg. Cred că momentele cruciale de Survivor le voi trăi fix ca la meci. Sunt convins că va fi o competiţie foarte acerbă, sunt sigur că acea luptă este într-adevăr de supravieţuire şi atunci voi fi conectat 100% cu concurenţii noştri. Cred că o să fie un show foarte intens în primul rând. Survivor vine cu multă competiție, multă adrenalină, multe lipsuri. Cred că nu ai acolo nimic din ce ai acasă și toate acestea te vor scoate dintr-o zona de confort cu totul și cred că vor demasca foarte mult fiecare personaj”, a declarat Adrian Vasile, potrivit observatornews.ro.
Povestea alambicată a unei mame cu trei copii, concediată înainte să anunțe că e însărcinată din nou. Și-a dat imediat angajatorul în judecată
O femeie din Salzburg, Austria, mamă a trei copii şi însărcinată cu al patrulea, a pierdut procesul cu angajatorul său după ce a contestat concedierea primită prin WhatsApp. Curtea din Linz a decis că salariata a informat prea târziu despre sarcină şi că firma a avut dreptul să o concedieze. Pe 4 decembrie 2024, femeia a primit un mesaj în care era anunţată că va fi concediată, începând cu 15 ianuarie 2025. Zece zile mai târziu ar fi trebuit să îi vină menstruaţia, însă acest lucru nu s-a întâmplat, potrivit publicaţiei Heute.at. Pe 23 decembrie, a făcut un test de sarcină, care s-a dovedit pozitiv, scrie sursa, citând publicaţia Presse. Abia pe 28 decembrie, femeia şi-a informat şeful, tot prin WhatsApp, că testul arată că este însărcinată. FOTO – Caracter ilustrativ: Shutterstock Ea a explicat că nu a putut obţine imediat confirmarea medicală, pentru că ginecologul era în concediu de sărbători. Programarea la medic a fost stabilită abia pe 2 ianuarie, iar confirmarea oficială a venit pe 14 ianuarie. Dar, pentru angajator, situaţia a fost foarte clară: anunţul a venit prea târziu, iar concedierea rămânea valabilă. Tribunalul din Salzburg i-a dat dreptate firmei, iar femeia a contestat decizia la Curtea Regională Superioară din Linz. Instanţa a explicat că legea protejează salariatele însărcinate: dacă angajatorul nu ştie de sarcină în momentul concedierii, femeia trebuie să anunţe în maximum cinci zile de la primirea notificării. În schimb, dacă află mai târziu, legea cere ca anunţul să fie făcut imediat ce dispare „impedimentul”. În cazul unei mame cu trei copii, judecătorii au considerat că „absenţa menstruaţiei este un indiciu serios al unei posibile sarcini”, aşadar femeia ar fi trebuit să îşi anunţe angajatorul încă din 24 sau 25 decembrie. Femeia a argumentat că vorbeşte slab limba germană, dar instanţa nu a acceptat această explicaţie. Judecătorii au arătat că ea lucra pe postul de casieră şi folosea telefonul în limba germană. În plus, faptul că ginecologul era în concediu nu o împiedica să solicite imediat o consultaţie la un medic înlocuitor sau la spital. Curtea Regională Superioară din Linz a decis că notificarea sarcinii a fost transmisă prea târziu, iar concedierea rămâne valabilă. Hotărârea este definitivă, iar femeia, care în prezent este casnică, nu îşi mai recuperează locul de muncă.
Cine a avut grijă de Roxana Moise până în ultima clipă: Dormea în fiecare seară în pat cu ea

Roxana Moise, fosta handbalistă și ex-concurentă la Exatlon România, s-a stins din viață astăzi, la doar 39 de ani. Fosta sa antrenoare dezvăluie că o bună prietenă i-a fost alături până în ultima clipă. Roxana era antrenoare de kangoo jumps din 2005 și, între timp, și-a deschis propria sală de fitness în Râmnicu Vâlcea. A trăit fiecare zi cu pasiune și dăruire, până să piardă lupta cu o formă agresivă de cancer. Roxana Moise a fost jucătoare de handbal la Oltchim Râmnicu Vâlcea și a participat la prima ediție de Exatlon România (2018), în calitate de „războinică”. Roxana era căsătorită și avea trei copii, iar trecerea sa în neființă reprezintă un nou moment tragic pentru comunitatea sportivă din România. Fosta sa antrenoare, Nicoleta Lazăr, dezvăluie că Roxana Moise a avut-o alături până în ultima clipă pe prietena ei cea mai bună. Fosta handbalistă a fost încurajată și sprijinită seară de seară. „Prietena ei cea mai bună a stat lângă ea efectiv. A stat lângă ea non-stop. Ea mi-a dat dimineața la șapte jumătate mesaj și zice «Doamna, am pierdut-o pe Roxana». Dormea în fiecare seară cu ea în pat”, a declarat Nicoleta Lazăr, pentru Fanatik. Giani Kiriță: „E o veste tristă. Te lasă fără cuvinte!” La prima ediție de Exatlon România, Giani Kiriță a evoluat pentru „faimoși”, iar Roxana Moise pentru „războinici”. Deși erau adversari, cei doi au avut oportunitatea să colaboreze atunci când ambele tabere se uneau pentru a reprezenta România în competiția cu alte țări. La aflarea veștii că Roxana Moise a trecut în neființă, Kiriță a fost profund marcat de pierderea timpurie a fostei sportive. „Am fost șocat, nu mi-a venit să cred. De fapt, nu am vrut să cred că s-a întâmplat așa ceva. Am pus mâna pe telefon și am verificat să aflu dacă este real. Din păcate, era adevărat. Roxana a murit! Era exact genul acela de sportiv perfect, era foarte bună, cu suflet, așa cum îmi doream eu. O dăruire extraordinară pentru echipă. Ce să spun, e o veste tristă. Te lasă fără cuvinte. Condoleanțe familiei, Roxana era un om extraordinar”, a declarat Giani Kiriță, pentru WOWbiz.ro.
Ea are o avere de zeci de milioane de euro, dar preferă să meargă cu metroul: Nu mă recunoaște lumea
Emma Răducanu, sportivă cu o avere de zeci de milioane de euro, a oferit detalii despre viața ei și a povestit că a ales să își petreacă timpul liber în Londra, împreună cu familia, în loc să meargă în alte destinații exotice. În vârstă de 23 de ani, Emma Răducanu a spus că preferă să se deplaseze cu metroul și a declarat că, de multe ori, nu este recunoscută de ceilalți călători, care sunt concentrați pe propriile vieți. Emma Răducanu reușește să treacă neobservată Emma Răducanu, sportivă cu o avere de zeci de milioane de euro, a oferit detalii despre viața ei și a povestit că a ales să își petreacă timpul liber în Londra, împreună cu familia, în loc să meargă în alte destinații exotice. În vârstă de 23 de ani, Emma Răducanu a spus că preferă să se deplaseze cu metroul și a declarat că, de multe ori, nu este recunoscută de ceilalți călători, care sunt concentrați pe propriile vieți. „Acest extrasezon a fost atât de frumos. Mă gândeam să merg în vacanță, dar m-am întors acasă și mi-am zis: nu plec. Abia am fost în Marea Britanie anul acesta pentru că am concurat foarte mult mult. A fost atât de plăcut să petrec timp de calitate împreună cu părinții mei. Am făcut naveta cu metroul la ora de vârf în fiecare zi, ceea ce a fost o experiență interesantă. E ca și cum m-aș fi deconectat. Nu mă recunoaște lumea. Doar uneori. Știi ce e amuzant? La ora de vârf, oamenii sunt atât de blocați în lumile lor, atât de izolați, încât nu sunt cu adevărat atenți. E o nebunie, graba cu care merge toată lumea. Dacă oamenii mă recunosc și vor să vină la mine, e minunat. Nu simt că mă mai ascund”, a povestit Emma Răducanu, conform dailymail.co.uk. Emma Răducanu se pregătește pentru Australian Open Din cauza unor probleme medicale, Emma Răducanu s-a retras de la evenimentele demonstrative programate luna viitoare, la Miami, unde urma să se confrunte cu Amanda Anisova, buna sa prietenă din circuit, dar și să facă pereche cu Carlos Alcaraz pentru a doua oară în același an. În schimb, Emma Răducanu nu vrea să își perturbe pregătirea pe care o are planificată cu antrenorul Francisco Roig, pentru Australian Open (12 ianuarie – 1 februarie).