Cel mai lung pod suspendat din lume va fi construit în Italia, peste Strâmtoarea Messina

cel-mai-lung-pod-suspendat-din-lume-va-fi-construit-in-italia,-peste-stramtoarea-messina

Proiectul, susținut de guvernul Giorgiei Meloni și de ministrul infrastructurii, Matteo Salvini, va costa aproximativ 13,5 miliarde de euro și va lega Sicilia de continent, acesta va fi traversat de trenuri, cât și de vehicule. O mică parte din această sumă este finanțată de Uniunea Europeană, dar contribuția de 25 de milioane de euro acoperă doar parțial jumătate din costurile de proiectare. Pietro Salini, CEO-ul Webuild, compania responsabilă de lucrări, a declarat: „Sper să fiu acolo și să pot să-l traversez împreună cu întreaga echipă până la sfârșitul anului 2032”. Deși zona este predispusă la cutremure, experții sunt încrezători că structura poate rezista. „Aceste poduri sunt relativ flexibile și pot adapta mișcările terenului și, mai important, deplasările turnurilor, mai bine decât multe alte clădiri”, a explicat Guy Nordenson, profesor de inginerie structurală la Princeton. În plus, Nordenson a făcut o comparație cu Podul Akashi Kaikyo din Japonia: „Podul japonez Akashi Kaikyo este, dacă vreți, un văr al podului Messina, și și acesta trebuie să facă față cutremurelor”.  Totuși, expertul atrage atenția că „timpul necesar finalizării este puțin dificil de prevăzut”, comparând proiectul cu bariera MOSE din Veneția, care a durat decenii. Recomandări Rezultate finale BEC alegeri prezidentiale, 4 mai. George Simion și Nicușor Dan în turul 2 pe 18 mai Pietro Salini subliniază importanța simbolică a proiectului. „Podul Strâmtorii Messina reprezintă o provocare tehnologică uriașă. 3 km din pod vor fi suspendați în strâmtoare, un loc magic, unde va fi posibilă întâlnirea cu Magna Graecia. Este, de asemenea, provocarea italiană către restul lumii”, a spus acesta. Finalizarea construcției este estimată pentru anul 2032, dar complexitatea geologică și birocratică poate duce la întârzieri. Podul Strâmtorii Messina va fi mai lung decât Podul Çanakkale din Turcia, care are o lungime de 2.000 de metri, și la fel de lung precum cele mai lungi două poduri suspendate din China, Podul Yangsigang peste râul Yangtze și Podul Nansha. Vezi rezultate alegeri prezidențiale, turul 1 – 4 mai 2025, conform BEC! Urmărește cel mai nou VIDEO Urmărește-ne pe Google News Unica.ro „Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii Viva.ro Prima femeie care a candidat în România la alegerile prezidențiale: „De ce nu te întorci la cratiță?” Libertateapentrufemei.ro Mihai Călin, de mână cu soția, pe covorul roșu. Sunt împreună de peste 20 de ani, dar cererea lui în căsătorie a fost abruptă de-a dreptul! Adevarul.ro Una dintre cele mai frumoase actrițe românce strălucește într-un celebru serial britanic Elle.ro Ana Bodea, dezvăluiri despre relația cu Valentin Butnaru. Ce apreciază la iubitul ei, deși între ei există o diferență de vârstă de 15 ani: „Toată lumea știe că sunt…” Unica.ro Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate! Observatornews.ro Rezultate exit-poll alegeri prezidenţiale 2025. CURS: George Simion – 33%; Crin Antonescu – 23%; Nicuşor Dan – 21%; AVANGARDE: Nicuşor Dan şi Crin Antonescu, la egalitate HOROSCOP Horoscop 5 mai 2025. Fecioarele au parte de inspirație astăzi, dar ca să o poată folosi, vor avea nevoie și de mai multă stăpânire de sine

Tumoră îndepărtată prin orbita ochiului unei tinere, în SUA

tumora-indepartata-prin-orbita-ochiului-unei-tinere,-in-sua

Procedura a deschis noi posibilități în tratamentul tumorilor greu accesibile Potrivit Washington Post, Flores suferea de o tumoră rară, numită cordom, care îi comprima măduva spinării lângă baza craniului. Medicii au cântărit cu atenție riscurile unei intervenții chirurgicale care nu fusese niciodată efectuată. Înainte de a fi dusă în sala de operație pentru a treia oară în mai puțin de o lună, Flores și-a luat rămas bun de la părinți, nesigură dacă îi va mai vedea. Procedura inovatoare Chirurgul principal, dr. Mohamed A.M. Labib, în vârstă de 46 de ani, a decis să abordeze tumora spinală prin orbita ochiului stâng al pacientei. Această cale chirurgicală necesita o precizie de câțiva milimetri pentru a evita paralizia sau un accident vascular cerebral fatal. Dr. Labib, originar din Dubai, a îmbrățișat mottoul mentorului său, dr. Robert Spetzler: „Acceptă provocările, respinge normele”. Această abordare l-a determinat să preia cazuri neobișnuite încă de la sosirea sa la Baltimore în 2021. Echipa chirurgicală i-a inclus și pe dr. Andrea Hebert, chirurg ORL, și dr. Kalpesh Vakharia, chirurg plastician facial. Împreună, au evaluat riscurile și beneficiile acestei proceduri. Recomandări Rezultate finale Exit Poll alegeri prezidenţiale 2025, turul 1. George Simion e pe primul loc Pregătirea pentru operație Înainte de intervenție, dr. Labib a petrecut weekenduri întregi exersând procedura pe capete de cadavre. Această pregătire meticuloasă a ajutat la confirmarea fezabilității tehnicii și la minimizarea riscurilor pentru pacientă. Flores, deși inițial ezitantă, a decis să meargă înainte cu procedura, încurajată de încrederea și calmul dr. Labib. „El a spus că totul era în mâinile lui Dumnezeu”, și-a amintit Flores, „și asta mi-a dat multă credință”. Desfășurarea operației Operația a început la ora 8 dimineața pe 1 mai 2024. Dr. Vakharia a făcut inciziile inițiale și a creat calea de acces prin orbită. Dr. Labib și dr. Hebert au navigat apoi cu atenție spre tumoră, folosind un endoscop și instrumente specializate. Chirurgii au lucrat ore în șir, îndepărtând tumora bucată cu bucată. Dr. Vakharia a reconstruit apoi secțiunile afectate ale maxilarului superior și orbitei, folosind oase prelevate din șoldul pacientei. Procedura s-a încheiat la 2.50 dimineața, după aproape 19 ore. Două zile mai târziu, Flores a suferit o altă intervenție scurtă pentru a stabiliza joncțiunea dintre baza craniului și coloana cervicală. Recuperarea și perspectivele Recomandări Acuzații interne de sabotaj electoral în Coaliția PSD-PNL-UDMR. Fețe triste și optimism rezervat în echipa lui Crin Antonescu REPORTAJ Flores a petrecut o lună și jumătate recuperându-se, mai întâi într-un centru de reabilitare, apoi acasă. Câteva luni mai târziu, a început terapia cu protoni pentru a elimina eventualele fragmente tumorale rămase. La aproape un an după operație, Flores încă resimte dureri de gât și poartă un guler terapeutic. Scanările recente nu au arătat nicio dovadă de reapariție a cancerului, iar dr. Labib consideră că prognosticul este «excelent». În ciuda provocărilor financiare legate de costurile neacoperite ale operației, Flores rămâne optimistă. Ea își dorește să se întoarcă la muncă pentru a economisi bani pentru școala de manichiură, visând la ziua în care își va deschide propriul salon. Un chirurg din Scoția a eliminat, în premieră mondială, o tumoare de mărimea unui măr, prin sprâncenele unui pacient. Acesta i-a lăsat pacientului o cicatrice mică, dar și posibilitatea de recuperare rapidă. Vezi rezultate alegeri prezidențiale, turul 1 – 4 mai 2025, conform BEC! Urmărește cel mai nou VIDEO Urmărește-ne pe Google News Unica.ro „Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii Viva.ro Prima femeie care a candidat în România la alegerile prezidențiale: „De ce nu te întorci la cratiță?” Libertateapentrufemei.ro Mihai Călin, de mână cu soția, pe covorul roșu. Sunt împreună de peste 20 de ani, dar cererea lui în căsătorie a fost abruptă de-a dreptul! Adevarul.ro Domeniul care ar putea genera 1 milion de locuri de muncă până în 2030. Ce salarii se oferă Elle.ro Ana Bodea, dezvăluiri despre relația cu Valentin Butnaru. Ce apreciază la iubitul ei, deși între ei există o diferență de vârstă de 15 ani: „Toată lumea știe că sunt…” Unica.ro Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate! Observatornews.ro Rezultate exit-poll alegeri prezidenţiale 2025. CURS: George Simion – 33%; Crin Antonescu – 23%; Nicuşor Dan – 21%; AVANGARDE: Nicuşor Dan şi Crin Antonescu, la egalitate HOROSCOP Horoscop 5 mai 2025. Fecioarele au parte de inspirație astăzi, dar ca să o poată folosi, vor avea nevoie și de mai multă stăpânire de sine

Comoara de peste 125.000 de euro găsită în beciul bunicului. Cântărește 360 de kilograme și au existat doar 45 în lume

comoara-de-peste-125000-de-euro-gasita-in-beciul-bunicului.-cantareste-360-de-kilograme-si-au-existat-doar-45-in-lume

O descoperire pentru o viață Intrigat de descoperirea făcută, bărbatul a întrebat specialiștii ce este și a aflat că are în față un computer LGP-30, un calculator istoric, construit în anii 50, considerat la vremea respectivă vârful tehnologiei mondiale. LGP-30, care cântărește 360 de kilograme, a fost lansat în 1956 și, la vremea aceea, era folosit pentru calcule complexe în inginerie, în laboratoare de cercetare și chiar în universități. Astăzi, este o raritate absolută: există doar câteva exemplare păstrate în muzee. Bărbatul a povestit că bunicul său a folosit computerul pentru „calcule de inginerie civilă în anii ’60”. Probabil a fost una dintre puținele persoane din Germania care dețineau un computer privat, scrie TechSpot. LGP-30, un calculator istoric, construit în anii 50, considerat la vremea respectivă vârful tehnologiei mondiale, descoperit în subsolul bunicilor. Foto: Reddit 360 de kilograme de istorie digitală și aproape jumătate de milion de dolari Designul său aduce cu mobilierul industrial al anilor 1950, dar sub capotă, LGP-30 era o bijuterie inginerească. Consuma aproximativ 1.500 de wați pe oră, suficient pentru a prepara 200 de cești de cafea filtrată. Pe atunci, adunarea a două numere dura 0,26 milisecunde, în timp ce înmulțirea și împărțirea durau până la 17 milisecunde, o performanță remarcabilă pentru acea perioadă. Recomandări Candidații la Președinție care au ajuns la pușcărie. Lista infracțiunilor care i-a băgat după gratii Se pare că au fost produse doar 45 de calculatoare LGP-30, probabil din cauza prețului ridicat și a lipsei cererii din partea consumatorilor. Acum, el reprezintă o adevărată avere. Dacă Blic anunță că un astfel de aparat ar valora aproximativ 125.000 de dolari, publicația TechSport este de părere că, după ajustarea pentru inflație, LGP-30 ar costa aproape 513.000 de dolari în ziua de azi.  LGP-30, de 30 de ori mai bătrân decât primul Apple Ca să înțelegem cât de departe în timp ne duce această descoperire, primul computer Apple apare aproape 30 de ani mai târziu, în anul 1984, iar ideea de computer personal era încă un vis. În anii 1950, calculatoarele erau niște giganți folosiți doar de instituții, iar un aparat precum LGP-30 era o raritate chiar și atunci. Astăzi, descoperirea acestui calculator este comparabilă cu găsirea unei monede romane extrem de rară. Din păcate, bărbatul a confirmat că LGP-30 nu funcționează, dar că este interesat să repare unitatea.  „Am găsit un muzeu în Germania (de unde sunt eu) care se pare că are un LGP-30 funcțional. Cred că o să-i contactez”, a mai spus el. Vezi LIVE TEXT – Alegeri prezidențiale 2025 – turul 1. Urmărește cele mai noi informații despre prezența la vot și desfășurarea scrutinului! Urmărește cel mai nou VIDEO Urmărește-ne pe Google News Unica.ro „Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii Viva.ro Prima femeie care a candidat în România la alegerile prezidențiale: „De ce nu te întorci la cratiță?” Libertateapentrufemei.ro Mihai Călin, de mână cu soția, pe covorul roșu. Sunt împreună de peste 20 de ani, dar cererea lui în căsătorie a fost abruptă de-a dreptul! Adevarul.ro Domeniul care ar putea genera 1 milion de locuri de muncă până în 2030. Ce salarii se oferă Elle.ro Ana Bodea, dezvăluiri despre relația cu Valentin Butnaru. Ce apreciază la iubitul ei, deși între ei există o diferență de vârstă de 15 ani: „Toată lumea știe că sunt…” Unica.ro Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate! Observatornews.ro O tânără mireasă româncă și proaspătul ei soț au votat la prezidenţiale în Germania, chiar în ziua nunţii lor HOROSCOP Horoscop 4 mai 2025. Gemenii au ocazia de a experimenta o stare de confuzie constructivă, vor fi puși în situația de a alege între două lumi

Ce va face un cardinal dacă va fi ales papă. Mărturisirea unui prelat spaniol

ce-va-face-un-cardinal-daca-va-fi-ales-papa.-marturisirea-unui-prelat-spaniol

Ce va face un cardinal dacă va fi ales papă. Mărturisirea unui prelat spaniol Știri Externe Un cardinal glumeşte că va fugi în Sicilia dacă va fi ales papă: „Cei care vor sunt mânaţi de setea de putere” Papa Francisc a murit luni, 21 aprilie, în a doua zi de Paște. El avea 88 de ani şi supravieţuise recent unei crize grave de pneumonie dublă. Foto: Hepta Cardinalul Cristóbal López Romero, arhiepiscop de Rabat, a declarat că nu are nicio ambiție de a deveni Papă și că nu se poate imagina în acest rol. În vârstă de 72 de ani, el este cunoscut pentru ideile sale apropiate de cele ale Papei Francisc, dar respinge categoric o eventuală alegere în fruntea Bisericii Catolice. Cardinalul Cristóbal López Romero a declarat că cei care își doresc să devină Papă sunt mânați de setea de putere și a glumit spunând că, dacă ar exista riscul să fie ales, ar fugi în Sicilia. Totuși, a recunoscut că, dacă i s-ar cere, nu ar putea refuza această misiune, subliniind că o astfel de slujire nu trebuie căutată, ci acceptată doar dacă este cerută. „Cei care doresc acest lucru sunt mânaţi de setea de putere. Dacă văd pericolul de a fi ales la conclav, voi fugi şi voi fi găsit în Sicilia”, a adăugat prelatul spaniol, în glumă. Cu patru zile înainte de începerea conclavului, suspansul rămâne, deoarece cardinalii s-au reunit sâmbătă dimineaţă pentru a noua oară într-o „congregaţie generală”. În total, au fost prezenţi 177 de cardinali, dintre care 127 de electori (cei sub 80 de ani), a declarat Matteo Bruni, directorul biroului de presă al Vaticanului. Papa Francisc a murit luni, 21 aprilie, în a doua zi de Paște. El avea 88 de ani şi supravieţuise recent unei crize grave de pneumonie dublă. Papa Francisc părea să își fi revenit după ce a petrecut mai mult de o lună în spitalul Gemelli din Roma. Recomandări Amenințare cruntă a Rusiei pentru Ucraina, după ce Volodimir Zelenski a refuzat armistițiul de Ziua Victoriei: „Kievul nu va supraviețui până pe 10 mai” Papa Francisc a murit din cauza unui accident vascular cerebral, urmat de comă și „colaps cardiocirculator ireversibil”, a anunțat Vaticanul luni seară, 21 aprilie. Papa Francisc suferea de insuficiență respiratorie acută în contextul pneumoniei bilaterale multimicrobiene, de bronșiectazii multiple, de hipertensiune arterială și de diabet zaharat de tip II. Vezi LIVE TEXT – Alegeri prezidențiale 2025 – turul 1. Urmărește cele mai noi informații despre prezența la vot și desfășurarea scrutinului! Urmărește cel mai nou VIDEO Urmărește-ne pe Google News Unica.ro „Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii Viva.ro Votarea deja a început! Surpriză: candidatul de pe locul 1 nu era favorit la începutul campaniei! Românii, în cea mai mare confuzie electorală: 1 din 5 nu știe cu cine să voteze Libertateapentrufemei.ro Mihai Călin, de mână cu soția, pe covorul roșu. Sunt împreună de peste 20 de ani, dar cererea lui în căsătorie a fost abruptă de-a dreptul! Adevarul.ro Expunere fără inhibiții: cum diferă atitudinea mediteraneenilor față de corp comparativ cu americanii Elle.ro Ana Bodea, dezvăluiri despre relația cu Valentin Butnaru. Ce apreciază la iubitul ei, deși între ei există o diferență de vârstă de 15 ani: „Toată lumea știe că sunt…” Unica.ro Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate! Observatornews.ro Ce spune James Trainor, liderul delegaţiei SUA, despre anularea alegerilor din 2024: A fost un pas corect HOROSCOP Horoscop 4 mai 2025. Gemenii au ocazia de a experimenta o stare de confuzie constructivă, vor fi puși în situația de a alege între două lumi Închide  

Un chinez regretă după ce a luptat pentru Rusia împotriva Ucrainei: Armata numărul doi din lume este o glumă

un-chinez-regreta-dupa-ce-a-luptat-pentru-rusia-impotriva-ucrainei:-armata-numarul-doi-din-lume-este-o-gluma

Numit Michael, ca măsură de protecție a identității, bărbatul în vârstă de 29 de ani mărturisește că s-a alăturat armatei ruse pentru a „gusta viața militară în străinătate”. După un an brutal petrecut pe front, el a ajuns la concluzia că înrolarea în armata lui Vladimir Putin a fost „o greșeală”. Regrete după ce a luptat pentru armata rusă Chinul îndurat în groapă doar pentru că a cerut echipamente de protecție adecvate i-a distrus dorința de a lupta pentru Rusia. Acum vrea să transmită un mesaj altor cetățeni chinezi pe care îi bântuie gândul înroleze în armata rusă: „trebuie să spun câteva adevăruri și să-i avertizez pe acei chinezi – nu veniți aici”. Intervievat la telefon, Michael spune că acum urmează un tratament de recuperare, după rănile suferite pe câmpul de luptă. „Armata numărul doi din lume este o glumă”, afirmă el, referindu-se la echipamente necorespunzătoare, logistică inadecvată, maltratarea soldaților și corupție la scară largă, probleme care au ieșit la iveală încă din primele zile ale invaziei ruse la scară largă în Ucraina. Problema mercenarilor chinezi care luptă pentru Kremlin Atât Ucraina, cât și Rusia au folosit voluntari străini pentru a-și consolida forțele armate. Dar problema mercenarilor chinezi care luptă pentru Rusia lui Putin a fost adusă în atenția lumii când președintele ucrainean Volodimir Zelenski a dezvăluit că doi soldați chinezi au fost capturați pe câmpul de luptă din Ucraina și a declarat că există „mulți alții”. Recomandări JD Vance, mesaj scris în limba română, înainte de alegerile prezidențiale de pe 4 mai: „Nu ar trebui să ne fie frică” Zelenski a cerut răspunsuri din partea regimului comunist de la Beijing, care a negat orice implicare și a susținut că le cere cetățenilor chinezi „să se abțină de la a participa la acțiuni militare” în străinătate. Liderul de la Kiev a mai declarat că are informații despre alți 155 de cetățeni chinezi care luptă pentru Rusia pe teritoriul ucrainean. Atât Michael, cât și un alt soldat chinez care a luptat pentru Rusia au declarat pentru CNN că știu de alte sute de chinezi înrolați în slujba Kremlinului. CNN precizează că există și cetățeni chinezi care luptă de partea Ucrainei. Forțele Terestre ale Ucrainei nu pot oferi un număr exact, deoarece fiecare unitate își recrutează direct oamenii. Atrași pe front cu îndemnul că vor deveni „bărbați adevărați” Potrivit lui Michael, Rusia caută să-i ademenească pe chinezi cu videoclipuri de propagandă în care le promite salarii bune și creșterea virilității. Videoclipurile respective vin în limba rusă, dar cu traduceri în chineză. „Nu ești bărbat? Fii un bărbat adevărat!”, sunt îndemnați chinezii. Michael dezvăluie că a fost, până în 2018, soldat profesionist în Armata Populară de Eliberare a Chinei. Aceste videoclipuri, pe care le-a văzut în 2023 pe Douyin, versiunea chineză a TikTok, i-a reaprins „aspirația pentru armată”. Recomandări Autoritatea pentru Date Personale investighează milionul de scrisori personalizate trimise de AUR. AEP a anunțat sesizarea Parchetului General „Eram entuziasmat pe atunci. Ca fost soldat profesionist în China, m-am gândit că trebuie să existe o modalitate prin care să contribui aici”, a declarat el. Campaniile rusești de recrutare continuă pe platformele chinezești Michael ar fi putut alege să lupte pentru Ucraina, dar i-a fost mai ușor să obțină o viză pentru Rusia, unde a ajuns în noiembrie 2023. După ce a fost refuzat inițial în armată pentru că nu vorbea limba rusă, s-a alăturat grupului de mercenari Wagner și a plecat în regiunea Donbas. Șase luni mai târziu, în mai 2024, a semnat un contract pe un an cu Ministerul Apărării de la Moscova pe fondul absorbției Wagner în armata rusă. Potrivit lui Michael, majoritatea soldaților chinezi luptă pentru bani din cauza problemelor economice de acasă. La scurt timp după ce Volodimir Zelenski a ridicat problema soldaților chinezi înrolați de partea Rusiei, multe dintre conturile acestora pe rețelele sociale au fost blocate în China. Totuși, unele campanii de recrutare sunt încă disponibile, notează CNN. Urmărește cel mai nou VIDEO Urmărește-ne pe Google News Unica.ro Se iubește cu un milionar, tânăr și frumos, și a plecat din România fără să se mai uite înapoi! Vedeta noastră trăiește o viață de lux în prezent! „Dumnezeu ne-a binecuvântat”. Wow, ce schimbată e!! FOTO Viva.ro Partenera lui Nicușor Dan nici că a mai fost văzută așa! Imaginile cu Mirabela Grădinaru au intrat în atenția tuturor și mulți au dat zoom imediat, după ce un detaliu a stârnit reacții Libertateapentrufemei.ro Irina Columbeanu a intrat la o facultate grea! Ce va studia fiica Monicăi și a lui Irinel. E pe cai mari în America: ziarele scriu despre ea! Adevarul.ro Cum vede șeful Inscop finala prezidențială: „9 din 10 votanţi PSD l-ar vota pe George Simion şi nu pe domnul Nicuşor Dan” Elle.ro De ce Cristina Ciobănașu nu mai apare în serialele de la Antena 1 produse chiar de mama ei adoptivă, Ruxandra Ion: „I-a fost foarte greu să accepte că…” Unica.ro Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate! Observatornews.ro A mers la mare cu un buget triplu față de o vacanță avută în Viena. Stațiunea aleasă HOROSCOP Horoscop 2 mai 2025. Săgetătorii au în față o zi care poate semăna cu o pauză binemeritată, după un efort intens

Mărturii cutremurătoare despre tortura din temnițele rusești: Taganrog, cel mai întunecat loc de pe Pământ

marturii-cutremuratoare-despre-tortura-din-temnitele-rusesti:-taganrog,-cel-mai-intunecat-loc-de-pe-pamant

La câteva săptămâni după ce a fost reținută în timp ce încerca să părăsească o parte a Ucrainei ocupată de invadatorii ruși în ianuarie 2023, Elizaveta Șîlîk a fost supusă testului poligraf. În timp ce interogatorii îi atașau firele așa-numitului „detector de minciuni”, a amenințau pe un ton calm ce riscă dacă pică testul: „Vei merge într-un loc în care vei regreta că te-ai născut”. Acel loc, avea să afle mai târziu, se numea SIZO Nr. 2, un centru de arest preventiv din orașul Taganrog, în sudul Rusiei. 16.000 de civili ucraineni arestați ilegal Comisarul pentru drepturile omului din Rada Supremă a Ucrainei, Dmîtro Lubîneț, spune că 16.000 de civili ucraineni au fost arestați ilegal și transferați în locații necunoscute până în aprilie 2024. Forbidden Stories a identificat 29 de temnițe, dintre care 11 în teritoriile ucrainene ocupate și 18 în Rusia, unele dintre ele situate la 1.000 de kilometri de granița cu Ucraina. Aceste temnițe pot fi îndesate cu până la 18.000 de deținuți, iar majoritatea civililor sunt ținuți acolo luni sau ani fără a fi acuzați oficial. „Este o situație absurdă. Chiar și pe vremea lui Stalin se formulau acuzații. Toate aceste (temnițe – n.r.) funcționează în afara cadrului juridic”, denunță Vladimir Jbankov, care ajută familiile să-și caute rudele dispărute. Recomandări Ce i-a spus exact Zelenski lui Trump, în cele 15 minute cât au vorbit doar ei doi la Vatican 695 de forme de tortură identificate Autorii investigației jurnalistice au identificat 695 de forme de tortură aplicate în Rusia lui Putin, printre care șocuri electrice, simularea înecului, simularea de execuții, lovituri cu ciocanul, bătăi repetate în aceeași parte a corpului, înfometarea și presiuni pentru sinucidere. Centrul de detenție din Taganrog este descris drept „cel mai întunecat” loc de pe Pământ, unde violența începe încă din momentul sosirii deținutului. Primii prizonieri ucraineni au fost trimiși acolo în aprilie 2022, încătușați și legați la ochi la bordul unor camioane militare inscripționate cu litera „Z”, un simbol al invaziei ruse în Ucraina. Odată ajunși, deținuții sunt supuși unei proceduri de „primire”, în care gardienii îi lovesc cu pumnii, picioarele și bastoane de cauciuc. „Acesta este un ritual sacru pentru ei. Legat la ochi, încătușat și cu capul aplecat, ți se ordonă să mergi în timp ce ești lovit de toții «câinii» care stau acolo”, mărturisește Volodîmîr Labuzov, medicul-șef al unei brigăzi maritime ucrainene, care a fost transferat la Taganrog în aprilie 2022. O masă tipică la Taganrog constă din aproximativ patru linguri și jumătate de mâncare, spun foști deținuți. Unii nu mănâncă totul și își păstrează din rație pentru masa de seară, ca să poată dormi cât de cât normal, dacă este cazul. Recomandări Șoferii cu mașini diesel care au peste 150.000 de kilometri ar putea fi obligați să înlocuiască o piesă scumpă După „primire”, violențele continuă cu obișnuitele bătăi din timpul perchezițiilor, de cel puțin două ori pe zi în celule, dar cel mai grav în timpul interogatoriilor. Două clădiri au fost identificate ca fiind principalele locuri de tortură în temnița din Taganrog. Foștii deținuți și-au amintit că au auzit țipete venind din acele zone. Torturați pentru mărturisiri false Serhii Taraniuk, un fost soldat ucrainean care a trecut prin infernul de la Taganrog, își aduce aminte că a fost adesea interogat într-o cameră mobilată doar cu un scaun și o masă. „Intri, ești aruncat imediat pe podea, după care ești bătut și tăiat… Apoi, când ești gata să le spui ceva, ei îți zic să te așezi”, descrie el. Taraniuk menționează că a fost forțat să facă o mărturisire mincinoasă. Toți prizonierii ucraineni care au trecut pe la Taganrog au raportat torturi îngrozitoare și continue, aplicate inclusiv civililor și femeilor. Elizaveta Șîlîk a fost bătută cu bastoane de cauciuc pe tot corpul, supusă la șocuri electrice, amenințată cu violul și atacată cu câini. Oleksandr Maksîmciuk, un prizonier de război care a petrecut 21 de luni în Taganrog în două perioade separate, a îndurat bătăi repetate, șocuri electrice, simulări de sufocare și o metodă în care gardienii înfășoară pe prizonieri din cap până în picioare cu bandă adezivă și apoi „îi folosesc ca mobilier uman”. Recomandări Cei mai buni mici de 1 Mai, în București. Cât costă o porție și care sunt primele cinci locații căutate Șîlîk își amintește de o cameră cu un scaun electric: „Am fost pusă de două ori pe scaunul electric”. Ea afirmă că a auzit de la torționari că trebuie să mențină timpul de electrocutare la mai puțin de două ore, pentru a evita uciderea deținuților, deoarece decesele însemnau mai multe documente de făcut. O altă cameră de tortură este folosită pentru aplicarea metodei numite „să-i dăm un telefon lui Putin”. Metoda implică aplicarea de şocuri electrice la nivelul părţilor sensibile ale corpului, cum ar fi organele genitale. Numele procedurii provine de la telefonul militar de teren modificat, TA-57, cu care sunt aplicate şocurile. Labuzov a fost torturat în mod repetat ca să mărturisească că a mutilat soldații ruși. „În timpul unui interogatoriu, anchetatorul mi-a cerut să-mi precizez rangul și poziția. Dar nici măcar nu a ascultat cine sunt… Am fost lovit imediat la cap cu un ciocan de lemn”, spune el. Cu altă ocazie, își amintește Labuzov, torționarii i-au ars palmele cu bricheta. Jurnalista Viktoria Roșchina, ucisă la Taganrog Alții au relatat despre presiuni psihologice care au inclus metode de îndoctrinare forțată, prin recitări de poezii patriotice rusești și amenințări fizice și sexuale repetate. Celulele erau supraaglomerate, cu opt bărbați înghesuiți într-un spațiu construit pentru a găzdui jumătate din acest număr. Labuzov spune că toate celulele în care a fost închis aveau „un portret cu Putin”. Cel puțin alți 15 ucraineni au fost uciși oficial la Taganrog, printre care și jurnalista Viktoria Roșchina, al cărei cadavru a fost returnat fără unele organe interne. Torționarii provin din FSB Toate aceste metode de tortură sunt aplicate de ofițeri din Serviciul de Securitate al Rusiei (FSB), care sunt ajutați de unități speciale din sistemul penitenciar rus. Potrivit unor surse citate de Gulagu.net, decizia cu privire la aplicarea

Soția lui Mark Zuckerberg nu a fost impresionată de sculptura uriașă care o reprezintă primită cadou de la CEO-ul Meta

sotia-lui-mark-zuckerberg-nu-a-fost-impresionata-de-sculptura-uriasa-care-o-reprezinta-primita-cadou-de-la-ceo-ul-meta

Motivația din spatele statuii View this post on Instagram A post shared by Mark Zuckerberg (@zuck) „Nu cred că a fost prea fericită cu ea”, a explicat Zuckerberg. El a adăugat că soția sa a fost „înțelegătoare” și a apreciat efortul și creativitatea din spatele gestului, dar că rezultatul nu a fost pe placul ei. „Ea nu vrea o sculptură a ei în fața casei – e ciudat”, a spus Zuckerberg. CEO-ul Meta a explicat că a dorit să colaboreze cu artistul Daniel Arsham, fiind un fan al lucrărilor sale. A ales-o pe Priscilla Chan ca muză „parțial pentru că e cool”, dar și pentru că i s-ar fi părut „nebunesc” să facă o sculptură cu el însuși. „Ea e cumva ținta energiei mele creative”, a adăugat miliardarul. În octombrie, Mark Zuckerberg a dezvăluit un Porsche Cayenne Turbo GT personalizat pentru Chan și cele trei fiice ale lor. El a explicat că acest proiect a apărut deoarece soția sa își dorea o mașină de familie. Recomandări Ce i-a spus exact Zelenski lui Trump, în cele 15 minute cât au vorbit doar ei doi la Vatican Zuckerberg a mai spus că el și Chan nu sunt adepții întâlnirilor extravagante, așa că el tinde să-și folosească mintea inventivă pentru gesturi grandioase. Reacții pe internet Postarea lui Zuckerberg cu statuia a stârnit discuții și meme-uri online despre ce ar fi putut face pentru a merita o sculptură personalizată ca scuze. „Va trebui să așteptați și să vedeți ce trebuie să fac pentru a compensa faptul că am făcut o sculptură și am pus-o în fața casei noastre”, a clarificat el. Ce sistem electoral a generat un parlament fără opoziție? Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT Unde există un sistem electoral care permite unui singur alegător să voteze de două ori pentru același scrutin? Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT Care a fost singurul stat african care a trecut de la independență la democrație fără a experimenta o perioadă de regim autoritar? Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT Când au apărut primele restricții electorale (atestate istoric) bazate pe vârstă minimă? Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT Când a avut loc prima dezbatere prezidențială televizată din istorie? Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT Urmărește cel mai nou VIDEO Urmărește-ne pe Google News Unica.ro Se iubește cu un milionar, tânăr și frumos, și a plecat din România fără să se mai uite înapoi! Vedeta noastră trăiește o viață de lux în prezent! „Dumnezeu ne-a binecuvântat”. Wow, ce schimbată e!! FOTO Viva.ro „Problema este că Ilie Bolojan mă preferă pe mine…” Dezvăluirea despre președintele interimar a stârnit un val de comentarii. Primarul general al Capitalei nu s-a abținut și i-a dat o replică tăioasă Libertateapentrufemei.ro Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: „Ne-am iubit cu toată puterea sufletului” Adevarul.ro Totul despre întâlnirea dintre JD Vance și Papa Francisc. Mărturia celui mai informat român de la Vatican Elle.ro Autopsia finală a soției lui Gene Hackman, Betsy Arakawa, dezvăluie noi detalii tragice ale morții sale. Ce au descoperit autoritățile Unica.ro Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate! Observatornews.ro Imagini dramatice filmate la scurt timp după tragedia cu doi frăţiori morţi în Huedin: „Acolo au picat în apă. Amândoi copiii!” HOROSCOP Horoscop 30 aprilie 2025. Fecioarele au în față o zi care vine cu provocări ce nu se vor limita la nivelul vorbelor, dar vor veni pe această cale

Oamenii din sală care nu s-au văzut la televizor la dezbaterea electorală de la TVR

oamenii-din-sala-care-nu-s-au-vazut-la-televizor-la-dezbaterea-electorala-de-la-tvr

Oamenii din sală care nu s-au văzut la televizor la dezbaterea electorală de la TVR, invitați de marcă ai televiziunii naționale Politică Oamenii din sală care nu s-au văzut la televizor la dezbaterea electorală de la TVR, invitați de marcă ai televiziunii naționale Galerie foto 9imagini Mai mulți invitați de seamă au fost în public la Dezbaterea electorală organizată de TVR, înainte de Alegerile prezidențiale. Foto: Vlad Chirea/Libertatea Dezbaterea electorală organizată de TVR înaintea alegerilor prezidențiale din 2025 nu i-a adus doar pe candidați în prim-plan, ci și pe câțiva invitați speciali, care nu s-au văzut la televizor, dar care au fost prezenți în public, la Palatul Cotroceni. Invitați de seamă la dezbaterea electorală organizată de TVR, înaintea alegerilor prezidențiale Personalități din sport, mediul academic și cel de afaceri au fost alese de televiziunea națională pentru a asigura o audiență reprezentativă. În timp ce mai mulți candidați au fost însoțiți de susținători apropiați, în public au fost  personalități din diverse medii. Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a venit la dezbaterea organizată de TVR alături de partenera sa de viață. Fostul premier Victor Ponta a fost surprins pe holurile Palatului Cotroceni alături de cei doi copii ai săi, Andrei Ponta (24 de ani) și Irina Ponta (17 ani), îmbrăcați amândoi în negru. VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4 În schimb, George Simion, liderul AUR, a lipsit de la această dezbatere, deși confirmase anterior prezența. În timp ce candidații și-au susținut mesajele în fața alegătorilor, în sală s-au aflat nume importante din societatea românească, invitați de marcă ai TVR: Recomandări Cine e românul care a depus peste 100 de cereri la instanțe, cerând anularea hotărârii CCR vizând turul 2 al prezidențialelor. „Omul și bărbatul virgil din familia gorcea și vaida” Daniel Șandru – Președintele Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER)   Dragoș Anastasiu – Om de afaceri, fost președinte al Camerei de Comerț Româno-Germane, care ocupă acum funcția de Consilier onorific al Președintelui interimar al României pentru relația cu mediul de afaceri. Hildegard Brandl – Antreprenoare, arhitect și CEO al UNITH2B Architects, cunoscută pentru implicarea în proiecte urbane majore   Mircea Roșca – Managerul de campanie al politicianului Crin Antonescu   Daniel Zamfir – Senator, liderul grupului PSD din Senatul României   Marian Preda – Rectorul Universității din București   Mihai Covaliu – Președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR)   Virgil Stănescu – Fost mare baschetbalist român, actual promotor al sportului în rândul tinerilor   VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5 Candidați la Alegerile prezidențiale din 2025 Alegerile prezidențiale din 2025 au loc pe 4 și 18 mai. Românii cu drept de vot sunt chemați la urne pentru a-și alege noul președinte. Recomandări Proful de filozofie care a dat Bucureştiul pe caiacul cu care vâsleşte prin sălbăticia cea mai adâncă a Deltei Dunării După validarea candidaților de către BEC și Curtea Constituțională, lista finală cuprinde 11 români care vor să ajungă la Cotroceni. Cei 11 candidați care vor intra în cursa pentru Palatul Cotroceni sunt: Nicușor-Daniel Dan, candidat independent George-Crin-Laurențiu Antonescu, propus de Alianța Electorală România Înainte Victor-Viorel Ponta, candidat independent Elena-Valerica Lasconi, propusă de Uniunea Salvați România Cristian-Vasile Terheș, propus de Partidul Național Conservator Român Marcela-Lavinia Șandru, propusă de Partidul Umanist Social Liberal George-Nicolae Simion, propus de Alianța pentru Unirea Românilor John-Ion Banu-Muscel, candidat independent Silviu Predoiu, propus de Partidul Liga Acțiunii Naționale Petru-Daniel Funeriu, candidat independent Sebastian-Constantin Popescu, propus de Partidul Noua Românie. Ce sistem electoral a generat un parlament fără opoziție? Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT Unde există un sistem electoral care permite unui singur alegător să voteze de două ori pentru același scrutin? Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT Care a fost singurul stat african care a trecut de la independență la democrație fără a experimenta o perioadă de regim autoritar? Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT Când au apărut primele restricții electorale (atestate istoric) bazate pe vârstă minimă? Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT Când a avut loc prima dezbatere prezidențială televizată din istorie? Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT Urmărește cel mai nou VIDEO Urmărește-ne pe Google News Unica.ro Se iubește cu un milionar, tânăr și frumos, și a plecat din România fără să se mai uite înapoi! Vedeta noastră trăiește o viață de lux în prezent! „Dumnezeu ne-a binecuvântat”. Wow, ce schimbată e!! FOTO Viva.ro „Nu suport ideea că folosiți copiii în politică. Poate vreți să adoptați un copil, doamnă…”. Scandal uriaș între Victor Ponta și Elena Lasconi. Moderatoarea a intervenit imediat Libertateapentrufemei.ro Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: „Ne-am iubit cu toată puterea sufletului” Adevarul.ro Totul despre întâlnirea dintre JD Vance și Papa Francisc. Mărturia celui mai informat român de la Vatican Elle.ro Autopsia finală a soției lui Gene Hackman, Betsy Arakawa, dezvăluie noi detalii tragice ale morții sale. Ce au descoperit autoritățile Unica.ro Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate! Observatornews.ro „Păcat de copii, săracii!” Filmul tragediei din Huedin, unde doi frăţiori de 4 şi 6 ani au murit înecaţi într-o groapă plină cu apă, chiar lângă casă HOROSCOP Horoscop 29 aprilie 2025. Peștii au șansa de a vedea mai departe decât ziua de mâine și de a înțelege că viitorul se construiește acum 14:03Articol susținut de eJobs Ştiri 12:27Articol susținut de Auchan Ştiri Închide  

Mărturisirile unui tânăr din Transnistria, forțat să lupte pentru Rusia, sub amenințarea violului

marturisirile-unui-tanar-din-transnistria,-fortat-sa-lupte-pentru-rusia,-sub-amenintarea-violului

Un sistem judiciar total aservit intereselor Kremlinului Vadim, așa cum se prezintă tânărul transnistrean cu cetățenie rusă, spune într-un interviu publicat pe canalul de YouTube al The Insider că a fost arestat în aprilie 2022, în Rusia, sub acuzația inventată de posesie de droguri. Odată ajuns după gratii, a fost bătut cu picioarele, după care i s-a adus și acuzația că a fotografiat obiective militare din împrejurimile orașului Istra, situat la 40 de kilometri vest de Moscova. A fost interogat din nou, de data aceasta fiind dezbrăcat și filmat. Tânărul a fost presat să spună că are legături cu serviciile secrete ucrainene, dar a negat categoric. În cele din urmă i s-a reținut acuzația de posesie de droguri. El afirmă că a încercat în repetate rânduri să-și demonstreze nevinovăția, dar fără succes. „Dosarul meu penal este construit pe mărturiile unor angajați ai poliției. (…) La una dintre ședințele de judecată, principalul jurat, Maiorov, fost anchetator și procuror militar, a citit de pe o hârtie dacă sunt vinovat sau nu și dacă merit să fiu condamnat. Mi s-a spus că, într-un anumit punct, sunt recunoscut vinovat”, explică Vadim. Arestări abuzive pentru o mobilizare latentă Recomandări Pană de curent și haos în toată Spania și Portugalia. Pasagerii sunt evacuați de la metrou și din trenuri, spitalele au activat planul de urgență – Livetext Condamnat la 14 ani de închisoare cu regim sever, Vadim a fost transferat inițial într-un centru de arest preventiv. Acolo a întâlnit mulți alți tineri cu dosare similare. „70–80% erau tineri, condamnați în baza articolului 228, adică tot ce ține de droguri: consum, posesie. Mi s-a creat convingerea că este vorba despre o mobilizare latentă”, subliniază el. Odată transferat la un penitenciar din Nijni Novgorod, presiunile au continuat asupra lui. La Nijni Novgorod, deținuților li s-au propus contracte de înrolare în armată, sub amenințarea că vor fi violați dacă nu le semnează. După semnarea contractelor, tinerii au fost transportați în regiunea ucraineană Luhansk, mai exact în localitatea Bilovodsk. Vadim spune că a avut intenția să evadeze, dar nu a putut din cauza supravegherii stricte: „Toate etapele unde, teoretic, am fi putut încerca să fugim, nu au existat. Am fost permanent supravegheați de poliția militară”. Tranșee cât mai adânci, pentru a crește șansele de supraviețuire Noii recruți au primit lopeți și au fost obligați să sape tranșee în apropiere de poligon. „Unii se temeau să pună întrebări. Mergeam spre poligon știind că acolo putem să fim uciși. Ne-au spus că nu avem nevoie de gloanțe ca să supraviețuim – ci trebuie să știm să săpăm tranșee adânci; cu cât mai adânci, cu atât mai mari șansele de a trăi”, își amintește tânărul din Transnistria. Recomandări Conclavul, unul dintre cele mai secrete procese electorale din lume, decide noul papă. 135 de cardinali sunt eligibili să fie aleși Vadim a reușit să evadeze după ce a fost trimis, împreună cu un grup de zece soldați, să înainteze spre poziții ale armatei ucrainene. A supraviețuit acelui atac împreună cu alți doi soldați răniți, dar a simulat o contuzie pentru a ajunge într-un spital din Belgorod. Acolo a reușit să facă rost de un telefon mobil, și-a contactat familia, a apelat la organizația antirăzboi Get Lost și cu ajutorul ei a reușit să fugă din Rusia. În ce țară parlamentarii nou aleși nu au putut ajunge în Parlament două săptămâni din cauza valurilor prea mari? Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT În ce țară femeile au protestat împotriva dictaturii prin lovirea ritmică a unor oale și tigăi? Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT În ce țară conducătorul suprem este ales exclusiv de membrii familiei regale, fără niciun vot popular? Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT Care regim dictatorial din Europa a fost răsturnat printr-o revoluție declanșată de difuzarea unui cântec de la Eurovision? Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT Care țară europeană are doi șefi de stat simultan? Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT Urmărește cel mai nou VIDEO Urmărește-ne pe Google News Unica.ro Se iubește cu un milionar, tânăr și frumos, și a plecat din România fără să se mai uite înapoi! Vedeta noastră trăiește o viață de lux în prezent! „Dumnezeu ne-a binecuvântat”. Wow, ce schimbată e!! FOTO Viva.ro Cum arată soția lui Sebastian Burduja. Stă departe de lumina reflectoarelor, dar acum au apărut mai multe poze cu ea. Ce atrage imediat atenția Libertateapentrufemei.ro Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: „Ne-am iubit cu toată puterea sufletului” Adevarul.ro Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății” Elle.ro Gerard Piqué și Clara Chia Marti s-au DESPĂRȚIT! Care e motivul pentru care și-au spus „Adio” după trei ani de relație Unica.ro Mihaela Tatu, anunț surpriză, după ce a fost înlocuită de Mirela Vaida la Antena 1. Vedeta se întoarce pe micile ecrane, dar într-o postură cu totul nouă, cum nu am mai văzut-o până acum. „Am acceptat!” Observatornews.ro Leguma care l-a îmbogăţit pe un român, după ce a investit un milion de euro în afacere HOROSCOP Horoscop 28 aprilie 2025. Capricornii sunt tentați de ideea de a se implica în tot felul de războaie cu cei apropiați, pentru că sunt învățați cu greul

Singura amendă pe care Crin Antonescu a primit-o în viață: Dacă ies președinte chiar nu mai primesc

singura-amenda-pe-care-crin-antonescu-a-primit-o-in-viata:-daca-ies-presedinte-chiar-nu-mai-primesc

Singura amendă pe care Crin Antonescu a primit-o în viață: „Dacă ies președinte chiar nu mai primesc” Video Crin Antonescu a spus că singurul său viciu este fumatul. Foto: Libertatea Crin Antonescu, candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale din 4 mai 2025, a dezvăluit, într-un interviu exclusiv pentru Libertatea, pentru ce anume a primit singura amendă din viața sa. În cadrul interviului pentru proiectul 55 de întrebări – powered by Libertatea, Crin Antonescu a explicat cum a primit singura amendă din viața sa. Întrebare: Câte amenzi ați primit până în prezent? Răspuns: Nu am carnet de conducere auto și nici nu mai iau. Am scăpat aici. Nu traversez decât pe culoarea verde, asta o știu de când am descoperit semaforul. N-am făcut… Cred că nu am primit nicio amendă. Să nu mint, când eram student am primit o amendă că mai mergeam cu troleibuzul fără bilet, cu tramvaiul, cum făceau mulți dintre noi. Dar o singură dată cred că am primit bilet (n. red. – amendă), deși ne-au prins de mai multe ori. Am primit o amendă, cred că 25 de lei, îmi aduc aminte și acum. Nu, n-am primit amenzi. Ia uite, dacă ies președinte, chiar nu mai primesc. În ce țară parlamentarii nou aleși nu au putut ajunge în Parlament două săptămâni din cauza valurilor prea mari? Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT În ce țară femeile au protestat împotriva dictaturii prin lovirea ritmică a unor oale și tigăi? Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT În ce țară conducătorul suprem este ales exclusiv de membrii familiei regale, fără niciun vot popular? Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT Care regim dictatorial din Europa a fost răsturnat printr-o revoluție declanșată de difuzarea unui cântec de la Eurovision? Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT Care țară europeană are doi șefi de stat simultan? Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT Urmărește cel mai nou VIDEO Urmărește-ne pe Google News Unica.ro Se iubește cu un milionar, tânăr și frumos, și a plecat din România fără să se mai uite înapoi! Vedeta noastră trăiește o viață de lux în prezent! „Dumnezeu ne-a binecuvântat”. Wow, ce schimbată e!! FOTO Viva.ro Cum arată soția lui Sebastian Burduja. Stă departe de lumina reflectoarelor, dar acum au apărut mai multe poze cu ea. Ce atrage imediat atenția Libertateapentrufemei.ro Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: „Ne-am iubit cu toată puterea sufletului” Adevarul.ro Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății” Elle.ro Gerard Piqué și Clara Chia Marti s-au DESPĂRȚIT! Care e motivul pentru care și-au spus „Adio” după trei ani de relație Unica.ro Mihaela Tatu, anunț surpriză, după ce a fost înlocuită de Mirela Vaida la Antena 1. Vedeta se întoarce pe micile ecrane, dar într-o postură cu totul nouă, cum nu am mai văzut-o până acum. „Am acceptat!” Observatornews.ro Leguma care l-a îmbogăţit pe un român, după ce a investit un milion de euro în afacere HOROSCOP Horoscop 28 aprilie 2025. Capricornii sunt tentați de ideea de a se implica în tot felul de războaie cu cei apropiați, pentru că sunt învățați cu greul Închide