Sponsorul care a stat lângă Simona Halep la greu a luat decizia să emită obligațiuni de 2.000.000.000 de euro

sponsorul-care-a-stat-langa-simona-halep-la-greu-a-luat-decizia-sa-emita-obligatiuni-de-2000000.000-de-euro

Fosta mare jucătoare de tenis Simona Halep a avut alături un sponsor care acum a luat câteva decizii importante, inclusiv să emită obligațiuni de 2.000.000.000 de euro. Dividende de 700 de milioane de lei și obligațiuni de 2 miliarde de euro sunt cele două inițiative aprobate de acționarii AGA din cadrul Băncii Transilvania. Timp de mai bine de 6 ani, inclusiv în perioada în care a fost suspendată pentru dopaj, Simona Halep a fost susținută de Banca Transilvania. Președintele Consiliului de Administrație este Horia Ciorcilă. Fiul acestuia, Patrick, se ocupă de desfășurarea turneului de tenis Tranylvania Open, din funcția de director, dar este și co-fondator al Sports Festival, eveniment la care în 2026 va avea loc meciul de retragere al Simonei Halep. „Angajamentul nostru este de a recompensa încrederea acționarilor și investitorilor, având în vedere rezultatele financiare solide ale băncii și capacitatea sa de a genera valoare pe termen lung. În plus, ne bucurăm că putem să oferim lichiditate și sprijin acționarilor noștri, într-o perioadă cu provocări. Referitor la noile emisiuni de obligațiuni, considerăm că sunt o opțiune foarte bună pentru diversificarea bazei de capital, în condiții eficiente de cost și care oferă în același timp o consolidare a prezenței BT ca emitent pe piețele financiare internaționale”, declară Horia Ciorcilă, președintele Consiliului de Administrație al Băncii Transilvania. Meciul de retragere al Simonei Halep va avea loc la Sports Festival 2026, pe 13 iunie Dividendele suplimentare de 700 de milioane de lei provin din rezervele de profit net acumulate în anii anteriori. Distribuția presupune un dividend brut de 0,6420 de lei/acțiune, iar plata se face luna viitoare, pe 11 decembrie, pentru acționarii înregistrați la 25 noiembrie. În plus, obligațiunile de 2 miliarde de euro vor susținute planurile de creștere. Ele se vor desfășura pe o perioadă de cel mult 5 ani și vor fi denominate în lei, euro sau altă valută. De precizat că Banca Transilvania a alocat deja în acest an, din profitul pe 2024, suma de 1,59 de miliarde de lei ca dividende, reprezentând 45% din acesta, scrie Economica. Grupul BT a înregistrat în primele șase luni ale anului în curs un profit net de 1,97 de miliarde de lei, din care 1,78 de miliarde de lei reprezintă profitul BT. Multă lume a crezut că instituția bancară a pus capăt contractului de sponsorizare cu Simona Halep în perioada în care aceasta a fost suspendată pentru dopaj, dar în iulie 2024 a anunțat prelungirea înțelegerii, și nu semnarea alteia noi. La începutul lunii iulie, organizatorii Sports Festival au anunțat că meciul oficial de retragere al Simonei Halep va avea loc pe 13 iunie 2026, în cadrul evenimentului poli-sportiv și de divertisment. De asemenea, pe 22 septembrie, fosta mare jucătoare română de tenis a semnat contractul cu Patrick Ciorcilă, ca reprezentant al Sports Festival, înțelegere prin care echipa de organizare se va ocupa de toate proiectele fostului lider WTA.

Cât câștigă statul de la cele mai mari companii din energie la care are acțiuni

cat-castiga-statul-de-la-cele-mai-mari-companii-din-energie-la-care-are-actiuni

Statul român, acționar majoritar sau semnificativ la cele mai mari șase companii din energie aflate în TOP 10 la Bursa de Valori București (BVB) în ordinea capitalizării, urmează să încaseze o sumă considerabilă la jumătatea anului, și asta numai din dividendele a căror valoare a fost decis în ultimele două săptămâni în Adunările Generale ale Acționarilor, care au hotărât cum se va împărți profitul pe anul trecut, nu și alte taxe și impozite. Cele mai mari companii românești din energie sunt în TOP 10 în funcție de capitalizare, iar profiturile realizate anul trecut vor aduce statului, prin Ministerul Energiei și Secretariatul General al Guvernului, câteva miliarde de lei prin dividendele pe acțiunile deținute. Este vorba de Hidroelectrica, OMV Petrom, Romgaz, Nuclearelectrica, Transgaz și Electrica. În Top 10 al celor mai mari companii de pe bursă din punct de vedere al capitalizării sunt: Erste Group Bank AG (EBS)- 120.444.920.266 lei Hidroelectrica (H2O) – 53.121.683.163 lei OMV Petrom (SNP) – 44.615.153.614 lei Banca Transilvania (TLV) – 25.819.336.463 lei Romgaz (SNG) – 22.932.632.800 lei Groupe Societe Generale (BRD) – 12.878.740.053 lei Nuclearelectrica (SNN) – 12.156.248.928 lei Digi Communications N.V. (DIG) – 6.600.000.000 lei Transgaz (TGN) – 5.321.777.488 lei Societatea Energetică Electrica (EL) – 4.420.980.112 lei Sursa: BVB, la 30 aprilie 2025 Cât și-a propus statul să încaseze Conform calculelor Gândul, făcute pe baza deciziilor luate în ultimele zile de acționari, statul va primi în conturi, în iunie și iulie, o sumă totală de 5.053.985.239,8 lei. Prin Legea bugetului de stat pe 2025, statul și-a propus să încaseze de la toate companiile la care deține acțiuni venituri din dividende în acest an de 8.000.621.000 de lei. Fix aceeași sumă, 8.000.621.000, apare în dreptul veniturilor încasate de stat din dividende, conform execuției preliminare pe 2024. Valoarea dividendelor pe companii S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. – 3.236.851.381,98 lei dividende pentru acțiunile statului Cea mai mare sumă încasată de stat, de ordinul miliardelor de lei, va veni de la cel mai mare producător de energie electrică. Statul român, prin Ministerul Energiei, are 360.094.390 de acțiuni (80,0561%). Acționarii Hidroelectrica au votat, pe 29 aprilie 2025, repartizarea profitului net al exercițiului financiar 2024, a valorii totale a dividendului brut în sumă de 4.043.229.023 lei, precum și a valorii dividendului brut pe acţiune în sumă de 8,988897 lei. Data plății dividendelor pentru exercițiul financiar 2024 s-a stabilit pe 25 iunie. OMV PETROM S.A. – 572.639.978,36 lei dividende pentru acțiunile statului Statul român, prin Ministerul Energiei, are 12.897.296.810 acțiuni (20,6980%). Acționarii OMV Petrom au votat, pe 24 aprilie 2025, distribuirea de dividende record, în sumă de 2,8 miliarde de lei, aferente anului financiar 2024. Adunarea Generală a aprobat distribuirea unui dividend de bază pentru anul financiar 2024 în valoare brută de 0,0444 lei/acțiune. Dividendele se vor plăti începând cu 3 iunie. S.N.G.N. ROMGAZ S.A. – 423.082.589,44 lei dividende pentru acțiunile statului Statul român, prin Ministerul Energiei, deține 2.698.230.800 acțiuni (70,0071%). În AGA Romgaz s-a aprobat, pe 29 aprilie, valoarea dividendului brut total pe acțiune de 0,1568 lei, din care 0,1515 lei/acțiune aferent rezultatului anului 2024 și 0,0053 lei/acțiune aferent rezultatului reportat. S-a stabilit 25 iulie ca dată a plății dividendelor cuvenite acționarilor. S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. – 672.501.653,79 lei dividende pentru acțiunile statului Statul român, prin Ministerul Energiei, deține 248.850.476 de acțiuni (82,4981%). Acționarii Nuclearelectrica au aprobat, pe 24 aprilie 2025, valoarea totală a dividendelor brute de 815.172.311 lei și o valoare a dividendului brut pe acțiune de 2,70243266 lei/acțiune. Data plății dividendelor a fost decisă pentru 24 iunie. S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A. – 119.039.155,2 lei dividende pentru acțiunile statului Statul român, prin Secretariatul General al Guvernului, deține 110.221.440 de acțiuni (58,5097%). Acționarii Transgaz au aprobat, pe 29 aprilie, dividendul brut pe acțiune în valoare de 1,08 lei/acțiune, aferent anului financiar 2024. Dată plății dividendelor a fost stabilită pe 16 iulie. SOCIETATEA ENERGETICĂ ELECTRICA S.A. – 29.870.481,03 lei dividende pentru acțiunile statului Statul român, prin Ministerul Energiei, are 169.046.299 de acțiuni (49,7849%). Acționarii Electrica au aprobat, pe 29 aprilie, valoarea totală a dividendelor brute și o valoare a dividendului brut pe acțiune de 0,1767 lei/acțiune. Data plății dividendelor pentru exercițiul financiar 2024 a fost stabilită pentru 27 iunie. Sursa foto: BVB CITEȘTE ȘI: Numărul investitorilor individuali pe piața de CAPITAL a crescut de peste patru ori în ultimii cinci ani. Care sunt pașii pentru a investi la BVB Acționarii TRANSGAZ vor să preia pachetul majoritar al Petrostar, principala companie de inginerie tehnologică, proiectare și consultanță din domeniu Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina Prundea a debutat în presa regională, la „Evenimentul … vezi toate articolele

Romgaz vrea să le dea acţionarilor dividende de 604,3 milioane lei din profitul realizat anul trecut

romgaz-vrea-sa-le-dea-actionarilor-dividende-de-604,3-milioane-lei-din-profitul-realizat-anul-trecut

Romgaz vrea să le dea acţionarilor dividende de 604,3 milioane lei din profitul realizat anul trecut. Propunerea va fi supusă aprobării în Adunarea Generală a Acţionarilor din 29 aprilie, arată convocatorul transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB). „În şedinţa din 27 martie 2025, Consiliul de Administraţie al Romgaz SA a avizat, în vederea înaintării spre aprobare către Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor din data de 29 (30) aprilie 2025, următoarele: (1) Dividendul brut de 0,1568 lei/acţiune, ţinând seama de faptul că: dividendele cuvenite acţionarilor, conform propunerii de repartizare a profitului anului 2024, sunt în sumă de 583.914.936 lei; dividendele cuvenite acţionarilor, conform propunerii de repartizare a rezultatului reportat, sunt în sumă de 20.427.387 lei; dividendele se distribuie acţionarilor proporţional cu cota de participare la capitalul social; capitalul social al societăţii este de 3.854.224.000 lei, divizat în 3.854.224.000 acţiuni ordinare, nominative, indivizibile cu o valoare nominală de 1 leu”, arată Convocatorul transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Plata dividentelor se va face începând cu data de 25 iulie 2025. Romgaz a înregistrat anul trecut un profit net de 3,21 miliarde lei, mai mare cu 14,48% faţă de cel realizat în 2023 (2,81 miliarde lei). Veniturile au scăzut cu peste 11%, la 8,54 miliarde lei, de la 9,61 miliarde lei în 2023. Producţia de gaze naturale estimată pentru anul 2024 a fost de 4,962 miliarde metri cubi, cu 174,2 milioane mc mai mare decât producţia realizată în anul anterior (+3,64%). Producţia de energie electrică s-a diminuat cu 8,55%, la 880,3 GWh. CITEȘTE ȘI: OMV Petrom și Romgaz au început FORAJUL primei sonde de exploatare gaze naturale din proiectul Neptun Deep. „România marchează un moment istoric” Romgaz, primii pași pentru cumpărarea combinatului AZOMUREȘ. Anunțul ministrului Energiei O INVESTIȚIE de 1 mld € în explorarea și producția de petrol și gaze onshore ar genera 8,9 mld € în economie. Apelul Federației Patronale a Energiei Mecanismul oficialilor pentru finalizarea la termen a Centralei de la IERNUT. Răzvan Popescu, CEO Romgaz: „Vom plăti direct subcontractorii” Sebastian Burduja, despre controlul de la Depogaz: „Romgaz are mandat să ia măsuri într-un termen foarte scurt” Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Oana Zvobodă a debutat în presă la televiziunea PrimaTV, în anul 2017. Între 2017 și 2020 a fost reporter la PrimaTV, unde … vezi toate articolele